Gripa porcină l-a afectat grav pe Radu Cap-de-Porc

A trecutceva timp de când i-am administrat, ultima dată, medicamentul lui Cap-de-Porc. După cum stiti, periodic, sunt nevoit  să-i administrez acest tratament. In ultima perioadă, se pare că epidemia de gripă porcină l-a afectat grav, determinându-i crize de dementă in fiecare seară. El manifestă si unele accese schizoide, incepe – fără rost – să vorbească in limbi străine, se blochează in consoanele finale ale cuvintelor, tipă la telespectatori. Foloseste, fără motiv, pluralul majestătii. In plus, reactionează rău la unele persoane. Spre exemplu, articolele de pe blogul meu sau stirile in legătură cu mine ii crează o deosebită stare de irascibilitate. Poate că este vorba si de un inceput de Alzheimer. De multe ori, nu-si mai aduce aminte nici măcar numele meu. Il rog, de aceea, pe Sorin Oancea ca, in fiecare seară, in postul Pastelui, inainte de intrarea pe post, să-i citească următorul text (pamflet), ce contine reteta medicamentului:

„Bă, jigodie, de patru ani (sapte ani, deja – n.b.), mă insulti si imi jignesti familia – sotia, copiii – pentru că ai frustrări cu Ceausescu. Probabil că ai pitici pe creier. Incearcă, bă, si cu medicamente. Ce ai făcut tu, bă, in viată ca să mă judeci pe mine si pe altii. Ai numărat biciclete la un ziar? Si acum te tine Oancea pe post de maimută la televizor in fiecare seară? Strângi, ziua, mizeria din tabloide si o versi apoi, pe sticlă, bă gunoiule? Asta numesti tu jurnalism? Bă, intre tine si Tapălagă, il aleg intotdeauna pe Tapălagă. El, cel putin, o iubeste sincer pe Macovei. Tu, gunoiule, ii urăsti pe toti.

Imi spui tu mie că am vrut, ca premier, să inchid B1Tv? Bă, idiotule, când a fost infiintat B1Tv? In 2001. Cine era premier atunci, bă, gunoiule? Intreabă-l, bă, pe Păunescu si o să-ti explice. Că, pe urmă, ati trecut la mâncat „frunză” in Grădina Carpatilor, asta e o altă chestie. Asa se intâmplă cu viermii de mătase…

De patru ani (sapte ani – n.b.) mă jignesti in fiecare seară, bă, jigodie. Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator. Sigur, nu aveau de unde să stie unde o să ajungi. Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa. Ai fost să-l vezi, bă, jigodie? Nu trebuie să-ti cumperi bilet pentru Burkina Faso ca să ajungi acolo. Chiar nu stii nimic din ce-am făcut pentru tara asta, bă, gunoiule? Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează si mie, redus mintal ce esti. Intrarea in Uniunea Europeană, intrarea in NATO mi se datorează si mie. Sigur că am si gresit. Am avut lângă mine tot felul de lichele, ca tine, care nu si-au văzut decât interesul lor.

Am tăcut timp de patru ani (sapte ani – n.b.) si am asteptat să-ti vină mintea la cap (de p…). Tu insă ai ajuns să spui că vrei să joci pe mormântul meu, să iei in batjocură gestul meu de revoltă de acum trei  (sapte – n.b.) ani, să faci diverse insinuări sexuale? Cu ce drept, bă, gunoiule? Pentru că CNA -ul este plecat cu pluta prin lume si membrii săi nu mai au timp să se uite la televizor? De asta a ajuns tara asta in situatia in care este. Din vina unor nemernici ca tine. Care se hrănesc, precum hienele, din stârvuri.

De fapt, mi-e milă de tine. Trăiesti intr-o hazna si te hrănesti de acolo. Ai fi vrut să beau o cafea cu tine. Cum as putea să fac lucrul asta, bă, gunoiule, când tu nu m-ai atacat doar pe mine ci i-ai jignit si pe copiii mei sau pe sotia mea. Chiar nu ai inteles de ce a fost condamnat medicul Brădisteanu, bă, nemernicule?

In lumea in care trăim, pentru Păunescu sau Oancea contează banii. Pentru tine contează doar voluptatea de a imprăstia dejectii verbale la televizor. Rămâne cum am vorbit: esti un gunoi.”

PS Am făcut mici modificari in retetă si sper că administrarea acestui medicament nu va afecta o eventuala decizie a PSD – in opinia lui Banciu, un partid de „nenorociti, cretini, idioti, nemernici, hoti, incompetenti, etc” – de a oferi o sumă considerabilă pentru publicitate electorală postului B1Tv.

 

30 de gânduri despre “Gripa porcină l-a afectat grav pe Radu Cap-de-Porc

  1. BRAVO . În sfârșit vă apărați si nu m-ai țineți in dv.Merită si m-ai mult acel obraznic!

    lun., 25 mar. 2019, 09:18 ADRIAN NĂSTASE a scris:

    > Adrian Năstase posted: „A trecutceva timp de când i-am administrat, ultima > dată, medicamentul lui Cap-de-Porc. După cum stiti, periodic, sunt nevoit > să-i administrez acest tratament. In ultima perioadă, se pare că epidemia > de gripă porcină l-a afectat grav, determinându-i crize” >

    Apreciază

  2. Nu am urmarit vreodata programele B1/am pierdut ceva? Altfel, subscriu retetei medicale administrate acestui gunoi cu pretentii de om. Cat de mult a crescut tagma acestor pigmei sub faldul ‘mandatelor’ basiste. Se va putea observa generatii intregi de acum incolo efectul cvasi-pustietor al celor 12 ani de bezna a chiorului…

    Apreciat de 2 persoane

  3. Premierul Dancila la AIPAC (SUA): Lansarea externa a campaniei prezidentiabile pentru Liviu Dragnea

    AIPAC: Premierul Dancila anunta mutarea ambasadei la Ierusalim si trei legi speciale pentru evrei

    Am fost extrem de surprins de admirabila mutare pe care premierul Viorica Dancila a facut-o pe tabla de sah a alegerilor prezidentiale. Practic, s-au risipit toate prostiile care s-au spus despre aceasta femeie-lider din prima linie a politicii romanesti. Ca si avantajul relativ al primei mutari care a apartinut presedintelui Klaus Iohannis.

    Viorica Dancila a rasturnat paradigma de campanie electorala. Spre deosebire de cutuma internista, ea a inceput campania prezidentiabila din exterior. Aflata la Conferinta AIPAC din SUA, premierul Romaniei a transmis audientei trei initiative legislative, care au starnit valuri de aplauze si entuziasm, pe alocuri insotite chiar si cu lacrimi.

    Premierul a precizat ca declaratiile sale sunt in numele presedintelui PSD, Liviu Dragnea, care este si presedinte al Camerei Deputatilor. Dancila a declarat la AIPAC ca Romania va acorda cetatenia romana evreilor care au piedut-o in timpul comunismului, pensii pentru supravietuitorii Holocaustului si va deschide institutional arhivele privind trecutul evreilor.

    Blat sau glazura pentru acest tort romanesc in cinstea evreilor a fost anuntul premierului ca Romania isi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Ramane de vazut daca acest anunt va fi si implementat efectiv, avand in vedere opozitia presedintelui Klaus Iohannis, care constitutional este singurul care poate semna un asemenea act de politica externa.

    Gratie Vioricai Dancila, Liviu Dragnea este in acest moment pe coama valului preferintelor externe americane si evreiesti pentru alegerea sa ca presedinte al Romaniei. Nu exista nicio indoiala, banii si influenta americanilor si evreilor vor lucra pentru Liviu Dragnea si impotriva lui Klaus Iohannis in privinta alegerilor pentru pozitia de la Cotroceni. Exista o singura necunoscuta, daca nu cumva incalcarea legii internationale privind Ierusalimul va fi considerata drept un indiciu flagrant de stat de ne-drept, care sa prabuseasca tot calculul politic comun, PSD-AIPAC.

    Apreciat de 3 persoane

    • Mutarea Ambasadei României la Ierusalim, anunțată de premierul României, are următoarele semnificații și aplicări practice:

      1. Dovadă de suveranitate națională a României față de presiunile Germaniei și altor state vestice aflate în siajul Germaniei
      2. Atenționarea eurobirocraților că România are și varianta Statelor Unite în caz de presiuni nepermise și inacceptabile ale Bruxelles-ului.
      3. Întărirea relațiilor cu Statele Unite, România devenind un partener european preferențial, inclusiv pentru investiții și pentru suport diplomatic.
      4. Întărirea relațiilor cu Israelul implicit crearea unor relații financiare prefernțiale.
      5. Legea acordării cetățeniei române pentru toți evreii plecați din România înainte de 1989, impliciti procedura de aplicare a legii poate și trebuie extinsă în mod nediscriminat pentru toți românii din teritoriile înstrăinate prin raptul sovietic.
      6. Creșterea numărului de cetățeni români pe glob constituie un important atuu pentru România.

      Apreciat de 1 persoană

      • Pentru a evita mutarea se invoca eventualele deranjamente din asa zisa lume araba (se evita specificarea religiei intentionat, desi de aici vine si conflictul in fapt exportat in exteriorul zonei in cauza).

        Se blocheaza sa nu fie deranjate statele musulmane in mijlocul carora Israelul este, pentru ca Ierusalimul e oras sfant pentru musulmani.
        Dar este sfant si pentru iudaici si pentru crestini in mai mare masura si de mai demult.

        Diplomatia germana face acest blocaj din motive istorice, dar si de bisnis (contracte armament cu Arabia Saudita spre exemplu).
        Deci by default toti germanofilii vor bloca mutarea ambasadelor, si cumva acest conflict ciudat se transforma si intr-un turnesol la nivel global si aflam cine cu cine e.

        Noi, Romania, nu avem nicio motivatie in a nu muta ambasada, ba economic vorbind suntem mai interesati in a muta.
        Facem abstractie de faptul ca si mutata si nemutata nu va avea ambasador la interior pentru simplul fapt ca nu s-a numit unul de vreo doi ani, datorita lucrului bine facut.😀

        In Jerusalem Post am citit cred, un articol, al unui redactor cu vederi mai de stanga (si implicit
        pro-palestinieni, pro-pace ,anti-colonizare), care specifica motivatia gresita a a blocarii recunoasterii internationale a capitalei Israelului, pentru ca pana la urma musulmanii si Coranul au aparut dupa Iisus Hristos, Talmud si Solomon.
        Cu totii stim ca religia musulmana este post crestinism, si a aparut la mult timp dupa ce Iisus a vizitat Templul.

        In consecinta, pana la urma, nu e incorect sau gresit ca Israelul sa-si aleaga drept capitala Ierusalimul din orice punct de vedere privim lucrurile.
        Mutarea ambasadelor in capitala e ceva natural.

        Mutarea ambasadelor nu genereaza vreo ofensiva antimusulmana, nu e o cruciada, e o simpla operatiune administrativa.

        Mi se pare suspect ca si alte state europene, non francice , stare crestine, evita acceptarea vointei suverane a Israelului, si cumva asta imi aminteste de anii ’30-’40 , mai ales ca germanicii sunt varful de lance.
        Privesc cu suspiciune blocajul in contextul cresterii miscarilor neo-naziste in intreaga Europa.

        2.Intre timp altcineva vrea sa redenumeasca Sf.Sofia in moschee.
        Orice crestin are niste simtaminte cand aude asta, mai ales ca Istanbulul, ca si Ierusalimul, este un oras cu mare insemnatate pentru crestinism.

        Nu vad nicio o pozitie de la asa zisele state crestine in legatura cu miscarile pe care le face Erdogan in Constantinopol.

        Probabil a terminat cu sutele de mii de arestari pentru asa zisa lovitura de stat si cu descinderile din Siria si Irak (motivate drept antikurde), si isi doreste noi conflicte.

        Ma asteptam chiar de la diplomatia romana sa reactioneze, dar nu se vede nimic.Ne-am uitat complet stramosii, istoria si traditiile.
        Marii pro-crestini, rusii lui Putin, n-au zis nimic nici ei.Turcia cumpara gaze si asta le e suficient.

        Constantinopol ar trebui chiar sa aibe un regim special in Turcia, cu o guvernare proprie, in acest context.Poate maine poimaine ii vine vreo idee s-o demoleze complet.

        Apreciază

    • Crezi ?banii si influenta americanilor si evreilor vor lucra pentru Liviu Dragnea si impotriva lui Klaus Iohannis ca eu am unele reticente …
      În urmă cu câteva luni, Ilan Laufer, refuzat de preşedintele Iohannis la Ministerul Dezvoltării, l-a acuzat pe şeful statului de antisemitisim. A fost antisemitism? Prostii. Dacă mă calcă cineva pe picior în tramvai nu înseamnă că e antisemit. Interviu a lui Radu Ioanid adev.ro/pob67j

      Si cu inglenta americani.lor ne-am lamurit in 2004 sau chiar mai de curand cu Klemm. Da exista insa este democrata!!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Dle Nastase,
    Felicitari,pentru acest articol !
    Acest personaj trebuie” amendat:” de cineva,toata lumea e proasta ,totul ii pute si ii miroase.
    Cred ca si parintii lui sunt jenati de tot ce spune in fiecare seara.
    Cu astfel de persoane asa trebuie sa te comporti,sigur nu sunt de acord cu acest limbaj,dar mi=am dat seama ca altfel nu intelege.
    Felicitari!

    Apreciat de 3 persoane

  5. Chiar și un redactor, un comentator tv sau un disc jokey cum e ăsta trebuie să aibă educație de acasă, bun-simț și măsură în ce face și spune. El crede că totul îi e permis, iar CNA e mult prea indulgent cu acest ins imund.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Prea mult efort pentru un ins atat de mic. Chiar nu aveti altceva mai bun de facut decat sa-l bagati in seama pe pitic ?. N-ati facut altceva decat sa-i mariti cota de audienta. Chiar si cei ce nu auzisera de el, il vor urmari tocmai pentru ca Dl Nastase si-a pus mintea cu el. Pentru a elimina riscul manifestarilor fizice violente, e nevoie pentru unii, sa-i lasam sa-si manifeste verbal relele din ei.

    Apreciază

  7. Buna sara! Domnule Presedinte, eu propun, ca pe acest gunoi de Baniciu sa-l actionati in judecata si sa-i pretindeti daune morale de sute de mii de euro. Poate se linisteste! Atacul la persoana si la familia unui demnitar se pedepseste aspru de codul civil si codul penal. Odata cu aceasta actiune infaptuita, poate fi de invatatura si pentru alti gunoieri! Chiar m-a suparat acest rarait cu gura ca la tartita gainii, este un gainar!

    Apreciat de 1 persoană

    • Iar încerci să te infiltrezi aici ca să plasezi disprețul tău față de proprietarul blogului, chipurile disimulat? Înșiri niște inepții pentru a abate atenția, apoi introduci „ironii” de băiat de cartier.
      Atenție la acest exemplar! Să nu vă înșele „comentariile” lui alunecoase!

      Apreciază

  8. Leberalii e uituci …

    Din Contributors :
    1. Ceea ce economic părea imposibil, PSD și ALDE au demonstrat în realitate că așa este, nu se poate o creștere a cheltuielilor bugetare în același timp cu reducerea taxelor. Purtătoril de cuvânt al Partidului Național Liberal începând din noiembrie 2017 ….
    Mda mde ani de zile leberalii de prin toate formatiunile politice si toaNta presa ma asigurau ca daca scad taxele cresc afacerile si deci se strange mai mult la bujet. Acum vine asta si zice ca e cam viceversa sau asa ceva..

    ‘Creşterea economică nu este întotdeauna sinonimă cu dezvoltarea. Economia românească a crescut prin îndatorare, fără a construi niciun nou kilometru de autostradă’, scrie Cristian Paun. https://www.economica.net/pib-romania-2017-t4-economie-romania-crestere-economica_149960.html
    Ha! Parca tin minte ca onorabilu era impotriva Statului si a interventieie in economie. Iar o austosatrada este o interventie dramatica …

    Tot din Economica

    Însă în loc să felicite ţara cu cel mai slab nivel de viaţă din UE, după Bulgaria, instituţiile internaţionale şi-au înmulţit avertismentele.
    Principalul motor al creşterii a fost consumul gospodăriilor, stimulat de scăderile de taxe şi majorările salariale. Investiţiile publice sunt în scădere pentru al doilea an consecutiv‘, a subliniat Comisia Europeană.
    …………………………………………………………………………………………………
    Guvernul s-a înşelat crezând că producţia locală va merge pas la pas cu cererea‘, a subliniat Cristian Păun, în condiţiile în care românii au cumpărat în special bunuri importate. În consecinţă, deficitul comercial a crescut cu o treime în 2017 până la aproape 13 miliarde euro.

    Da…. fuvernele PSD au gresit crezand in minciunile liberaloide ale diverselor zburatoar indo-galitiene care dau dovada de o splendida inconsecventa

    In fata acestei inconsecvente io ce sa zic? Poate sa imi aduc aminte de niste versuri invatate prin scoala :
    Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
    De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?

    Si
    Minciuni și fraze-i totul ce liberalul zice ,
    Nu-i ordinea firească ce el a fi susține

    Ma rog mai stiu ca doar boii sunt consecventi .. dar io sunt Bizonu’ si-mi place consecventa!!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Basescu si-a afirmat admiratia pentru Banciu recent, ca fiind un „intelectual”. Hahahahaha…un adevarat carturar!

    In alta ordine de idei, un bun coleg de-al meu, republican, a venit la mine cu un zinbet cit casa si mi-a spus „Bravo, Romania isi muta ambasada la Ierusalim!”. Eu am incercat sa-l temperez, explicidu-i ca Presedintele ia comanda din alta parte. „Nu-ti face griji”, mi-a spus amicul republican „Il suna Trump si il convinge”.

    Apreciază

  10. Lua-i-as familia-n pIua lui Tete de cochon si lui Sorin Oancea ! Deja nu mai pot cu oparitul asta de Banciu , cu Malin Bot , Ceausescu , Dide , Sandilaul Matei si alti opariti si bashiti de genul asta .
    Sper sa operationalizeze Sebi Ghita partidul ala pe care l-a promis pentru ca le-as da si eu niste suturi in coor la drogomanii astia distrusi !

    Apreciază

  11. Rodica Dumitrescu,

    S-a eliminat impozitarea pensiilor mai mici de 2000 de lei, iar la cele peste 2000 se impozitează numai ce trece de 2000.
    Au fost eliminate contribuțiile CASS (sănătate, pensie, șomaj) la toate pensiile, indiferent de cuantum.

    Apreciat de 1 persoană

  12.      Salut Adrian, sunt Alexandru Blaj, fostul tau coleg de armata de la UM 01150 si apoi pe vremea cand erai Premier, eu eram director general la Compania Huilei din Valea Jiului Imi permit o sugestie legata de imbecilul asta si anume zicala : „întotdeauna in asfel de situații conflictuale, cel mai destept cedează Eu pun punct aici polemicilor cu tine”. Iti doresc numai bine 

    Trimis din Yahoo Mail pe Android Pe Lu, mar. 25, 2019 la 9:17, ADRIAN NĂSTASE a scris: #yiv3512155574 a:hover {color:red;}#yiv3512155574 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv3512155574 a.yiv3512155574primaryactionlink:link, #yiv3512155574 a.yiv3512155574primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv3512155574 a.yiv3512155574primaryactionlink:hover, #yiv3512155574 a.yiv3512155574primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv3512155574 WordPress.com | Adrian Năstase posted: „A trecutceva timp de când i-am administrat, ultima dată, medicamentul lui Cap-de-Porc. După cum stiti, periodic, sunt nevoit  să-i administrez acest tratament. In ultima perioadă, se pare că epidemia de gripă porcină l-a afectat grav, determinându-i crize” | |

    Apreciat de 1 persoană

    • Domnule Blaj

      eu sunt satul de asa zise vorbe inteligente gen „orice sut in fund e un pas inainte” sau „cel mai inteligent cedeaza”

      Stimate domn, asa intre noi doi plus amabila gazda plus cine mai citeste … va roh sa raspundeti lao intrebare :
      Daca „cel mai inteligent cedeaza” atunci cine conduce ? Cine isi impune decizia?!
      A si mai am o adoua intrebare – v mai sus – ce rost are sa fii mai inteligent ?!!

      Apreciază

  13. @off-topic, desi Banciu & Basescu fac un duet „perfect”, Basescu are totusi niste pozitii pro-romanesti spre deosebire de Iohannis. Basescu a avansat permanent agenda unirii cu Basarabia – cu metode citeodata discutabile – dar cel putin el simte romaneste. Iohannis pare ca a experimentat „Nirvana”. A trecut deja prin experienta de „a fi roman” , si acum a ajuns la nivelul superior in care este european pur singe. Din pacate, dinsul a experimentat doar Nirvana PPE, pentru ca el e doar un „european PPE” cum in Romania a fost „roman PNL”.

    Trebuie sa mai remarc ca, desi Basescu inca se da pe sticla ca fiind foarte dur in exprimare pe varii subiecte, fata de Iohannis si PPE ia pozitia de mielushel. N-a pacatuit nici de aghiasma nu are nevoie.

    Problema cea mai mare insa a UE si a tarilor membre din est, ramine PPE si partidele satelite din tarile membre. Nu stiu ce sansa au altii, dar atita timp cit PPE nu se reformeaza, si nu accepta provocarile emergente, UE isi va continua deumul la groapa istoriei. Bine, poate nu chiar atit de dramatic, dar cu un picior in groapa sigur.

    Apreciază

    • @trexsr

      Ala a avansat „agenda unirii” in mod pur populist.Daca te uiti la cei promovati pe domeniu iti vine sa bei apa rece.

      Nu a dorit cu adevarat unirea, referendumurile lui in plina popularitate au fost farse.Unirea putea fi o tema de Referendum , iar prietenii de pahar de peste Prut puteau face si ei unul, dar nu s-au facut.

      Era doar un filogerman ce parea anti-rus si pro-american.

      N-a folosit niciodata puterea si agresivitatea discursului sa „facuseu” bine „romanlor”.

      Patriotii pe aceste meleaguri sunt rari si de obicei sfarsec decapitati fizic sau virtual, iar el n-a fost/nu este unul dintre ei.

      Apreciază

  14. Am ramas surprins ca Ioan Mircea Pascu, primul roman care a ajuns vice-presedinte al Parlamentului European, si un vechi social-democrat a fost scos de pe list PSD a europarlamentarilor. Nu stiu daca faptul ca era „vechi” a fost criteriul de deselectie, insa dl Pascu este chiar un tip ultra-dotat si cu experienta politica cit toti cei de pe lista adunati…

    https://www.mediafax.ro/social/ioan-mircea-pascu-indepartat-din-lista-de-europarlamentari-ai-psd-trebuie-sa-ai-tendinte-sinucigase-daca-iti-indepartezi-putinii-oameni-apropiati-17982361

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.