Cateva comentarii privind evolutiile economice din tara (II)

CONTEXTUL INTERN

În condiții în care, în România, după 27 de ani de tranzitie si de capitalism, cea mai mare parte a populației este nemulțumită de condițiile de trai și de perspectivele de viață, ca efect al reformelor efectuate  sub presiunea condițiilor de finanțare impuse de instituțiile financiare internaționale și ca urmare a unor politici interne contrare intereselor majorității cetățenilor, se impune, cred, necesitatea unui discurs  politic  caracterizat prin seriozitate, credibilitate și performanță. Dar si masuri in consecinta.

Pentru a satisface așteptările cetățenilor,  s-ar impune sustinerea si aplicarea unui program care să vizeze dezvoltarea economică a țării și nu numai  modernizarea economiei (ajustări repetate ale mecanismelor economice și instituționale în vederea compatibilizării cu nișa care ne-a fost rezervată în cadrul NATO și UE). În timp ce modernizarea țării a generat costuri pentru populație în vederea atingerii unor obiective democratice, vizând integrarea în spațiul euro-atlantic, concomitent cu crearea condițiilor pentru expansiunea capitalului occidental în România, dezvoltarea ar presupune mobilizarea resurselor interne în vederea creșterii nivelului de viață al tuturor românilor.

Politicile publice destinate asigurării dezvoltării economico-sociale a țării impun necesitatea valorificării potențialului intern în vederea creșterii producției naționale și recâștigării pieței interne, câștigarea unor noi piețe la export, împărțirea mai echitabilă a valorii nou create între factorii muncă și capital, toate acestea în condițiile stabilirii și aplicării unor reguli ferme pentru asigurarea unei competiții corecte și a întăririi sistemului instituțional.

Actualul program de guvernare al PSD răspunde, teoretic, cerinței de dezvoltare economico-socială a țării, fiind asigurat un echilibru între setul de măsuri menit să susțină nivelul de viață al cetățenilor și îmbunătățirea infrastructurii sociale și setul de acțiuni menite să asigure resursele necesare prin: utilizarea eficientă a fondurilor statului din aria societăților comerciale (înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții), eliminarea zonelor de economie nefiscalizată, redistribuirea puterii de cumpărare între grupuri de cetățeni pe baza ”inventarierii” veniturilor și averii acestora, după 27 de ani de capitalism. Prin aceste mecanisme ar fi stimulate comportamentele pozitive privind munca, economisirea (deduceri pentru participări la fonduri private de pensii și sănătate, construcția primei locuințe, educația continuă, inclusiv a copiilor), precum și creșterea natalității și direcționarea corectă a formelor de asistență socială numai către persoanele vulnerabile. Aplicarea acestui program se realizează în cadrul unei economii echilibrate, care la finele anului 2016 prezenta următorii parametri pozitivi: creștere economică de 4,8% (estimat pentru 2017 la 5,2%); rată a inflației de -0,5% și +0,9% la iunie a.c.; deficit bugetar în jur de 3% din PIB (aceeași limită și pentru 2017); deficit de cont curent 2,3% din PIB (estimat la 2,9% din PIB în 2017); rata a șomajului 5,9%, respectiv 5,3% în iunie a.c.

Cu toate acestea, nemulțumirile populației privind standardul de viață și votul masiv acordat PSD în decembrie 2016 au fost generate de existența în societatea românească a unei profunde polarizări sociale și de promisiunile  privind corectarea acestor inechități. În mod oficial, în România nu există evidența distribuirii veniturilor și a averii cetățenilor, deoarece, începând cu 2005, prin introducerea cotei unice s-a desființat globalizarea veniturilor, iar realizarea cadastrului național se amână în mod repetat, din motive subiective, arbitrare (ultimul termen de finalizare fiind anul 2023). Celelalte țări foste socialiste din UE dispun de aceste date privind avuția națională, chiar dacă aplică regimul cotei unice.

In 2004,  am realizat  un studiu privind repartizarea veniturilor (anul 2004, fiind ultimul de aplicare a impozitării progresive a veniturilor globale), pe baza datelor oferite de MFP, rezultând următoarele: cei mai bogați 20% dintre cetățeni obțineau 55% din veniturile totale ale persoanelor fizice, în timp ce veniturile celor mai săraci 20% dintre cetățeni reprezentau numai 5,5% din total → veniturile primilor 20% (top 20) erau de 10 ori mai mari decât ale ultimilor 20% (bottom 20); cei mai bogați 10% dintre cetățeni =38% din veniturile totale, iar cei mai săraci 10% = 1,7% → veniturile primilor 10% (top 10) erau de 22 ori mai mari decât ultimii 10% (bottom 10); cei mai bogați 1% cetățeni = 11, iar cei mai săraci 1% numai 0,02 din total; astfel, veniturilor primilor 1% erau de 4500 ori mai mari decât cele ale ultimilor 1%.

Politicile anti-sociale aplicate de guvernanți începând cu 2005 au agravat polarizarea veniturilor populației, astfel: in anul 2005, a avut loc un proces extrem de important care, prin conţinutul său, a generat o gravă polarizare socială, din dorinţa  unora de a ajunge mai rapid la nivelurile de avere din UE, unde urma să aderăm, prin reîmpărţirea stocului de avere a ţării utilizând “Restitutio in Integrum” (singura ţară fostă socialistă care a procedat astfel) Reîmpărţirea fluxului de venituri în favoarea celor cu câştiguri mari, aplicând cota unică fără globalizarea veniturilor.  Introducerea cotei unice, începând cu 1 ianuarie 2005, a accentuat substanțial disparitățile între venituri, întrucât cetățenii cu venituri mici și medii au câștigat sume modice (între 5 și 25 de euro lunar), care au fost anihilate complet de creșterea tarifelor la utilități, ca urmare a liberalizării acestor prețuri – obligație a aderării la UE; în același timp, cei cu venituri deja mari au câștigat sume importante (de ordinul sutelor și miilor de euro).

Aplicarea din anul 2006 a legii Basescu- Macovei privind “Restitutio in Integrum” a generat transferul din proprietatea statului în proprietatea privată a unor importante sume de bani și a unui număr imens de active, generatoare de venituri. Despăgubirile în bani au reprezentat 5,5 mld. euro, din care 4 mld. euro prin Fondul Proprietatea 1,5 mld. prin ANRP, AVAS şi MFP În natură s-au restituit : 10.500 imobile (şcoli, spitale, muzee, biblioteci, locuinţe, inclusiv aparţinând cultelor religioase etc.) reprezentând echivalentul a 2 mld. euro 2,2 mil. ha terenuri, din care: 1,9 mil. ha teren extravilan, din care 1,3 mil. ha teren agricol şi 0,6 mil. ha păduri 0,3 mil. ha teren intravilan Alte 5 mld. euro reprezintă obligaţii ale statului, conform legislaţiei specifice, care se vor achita în bani sau în alte active publice, din care: 0,5 mld. euro obligaţii evaluate şi aprobate, dar neplătite 4,5 mld. euro estimări privind obligaţii viitoare, pe baza cererilor formulate de cetăţeni, dar neaprobate, încă, de instituţiile competente Costul ajustării din 2009-2012 a fost suportat în cvasi-totalitate de salariați (12 mld. euro), față de deținătorii de capital (1 mld. Euro).

Am vazut ca sunt numeroase comentarii legate de „achizitionarea” de imobile si terenuri de catre cetateni unguri si de catre maghiari din Romania in Transilvania, prin formule de asa zisa restituire. Vreau sa fie clar ca aceste lucruri s-au putut realiza doar ca urmare a aplicarii legii Basescu-Macovei din 2005 care prevedea „restitutio in integrum” si care stabilea modalitati aberante de a proba existenta unor „proprietati” anterioare.

Dacă în anul 2004 se înregistra polarizarea anterior menționată, ne dăm seama ce prăpastie uriașă există astăzi între bogați, pe de o parte, și cei cu venituri medii și scăzute, pe de altă parte. Aceasta explică pozițiile contrare aplicării și în România a mecanismelor fiscale moderne din țările dezvoltate (IVG în cote progresive și declarația de patrimoniu).

38 de gânduri despre “Cateva comentarii privind evolutiile economice din tara (II)

  1. Domnule Adrian Năstase, va felicit pentru curajul de a susține o ideologie de stânga! Da, e trist, dar astăzi e nevoie de curaj pentru asa ceva. Avem mare nevoie de oameni cu idei clare, pe care sa le susțină cu tărie, fără a fi intimidați de adversari. E valabil și pentru cei de stânga, și pentru cei de dreapta! În momentul actual, toată lumea se scalda intr-un amestec blegos de ideologii care încearcă sa nu supere pe nimeni.
    Încă o data felicitari, dar… fiți pregătit pentru bombardament!

    Apreciat de 3 persoane

  2. Adrian Nastase, scrie:
    ,,Actualul program de guvernare al PSD răspunde, teoretic, cerinței de dezvoltare economico-socială a țării, fiind asigurat un echilibru între setul de măsuri menit să susțină nivelul de viață al cetățenilor și îmbunătățirea infrastructurii sociale și setul de acțiuni menite să asigure resursele necesare …”

    Domnule prim ministru, dvs chiar ne credeti ignoranti (ca sa nu spun, ca nu suna bine, prosti-lemn) ? CARE program de guvernare al PSD ? Primul (cu care au castigat alegerile) ? Al doilea (bazat pe modificari disperate ale codului fiscal menite a stoarce cetatenii si firmele romanesti de bani pentru imbuibatii din sistemul bugetar, sau pensionarii speciali) ? Dvs stiti ca unui amarat de directoras din primarie (adus recent in sistem de cine stie unde) i s-a facut foarte recent un salariu de 11.000 lei pe luna, marte si pamant, desi nu are habar de nimic ? Va asigur ca stiu ce spun, nu ma joc cu cuvintele.
    Despre ce ,, infrastructura sociala ” vorbiti ? Cea de pe hartie si/sau facturile consultantilor externi, precum Clotilde Armand (cea care a papat o gramada de parai pentru proiectul Bechtel) ?
    De unde se va alimenta asazisul ,,Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții” si ce anume proiecte se vor finanta cu acesti bani ? Dvs chiar il luati in serios pe palavragiul mediocru Liviu Dragnea, cel care convoaca Parlamentul prin telefon, in timp ce domnia sa pescuieste (numai el stie ce) pe coclauri indepartate ? Sa-l vedem cum isi va scoate camasa in timp c ,,funia” i se strange tot mai sufocant pe carotida.
    Vor ramane bani la dispozitia companiilor de stat, inca rentabile, pentru dezvoltare (ca tot ati mentionat necesitatea imperioasa a acestui deziderat) ?
    Ce inseamna formularea ,,redistribuirea puterii de cumpărare între grupuri de cetățeni pe baza ”inventarierii” veniturilor și averii acestora” ?
    Adica, se impoziteaza, sau se nationalizeaza averile celor bogati, pentru a le imparti saracilor , in cel mai pur stil stalinist?
    Bun, ii terminam pe capitalistii autohtoni, luandu-le averile, si ? Banii se termina si cineva va trebui sa acumuleze iarasi, prin initiativa, munca si creativitate. Statul, in sistemul capitalist, nu poate dezvolta in mod direct nimic si nu toti oamenii de afaceri sunt hoti prin definitie.
    CINE va acumula? Bancile straine care au declarat profit zero pe 2016 ? Sucursalele companiilor americane ? Sa indrazniti, numai, sa va atingeti de profitul lor. (Z)
    Nu averile redistribuite ale capitalistilor romani pot salva finantele statului si nivelul de trai al populatiei, ci legi si masuri care sa stimuleze crearea de noi locuri de munca printr-un program de investitii viabil care sa nu fie destinat aproape exclusiv firmelor straine. Am dat in cap ,,regilor asfaltului” romani si ce am rezolvat cu asta ? Au venit smecherii din afara care doar se prefac ca implementeaza in teren proiectele de autostrazi, incasand o gramada de bani necuveniti, lasandu-ne cu drumuri care se surpa la prima ploaie.
    Prin cresterile salariale aberante (SI INECHITABILE intre diferite categorii de salariati din bani publici) in sistemul bugetar punem presiune pe angajatorii privati, ba mai mult, se aude ca vor trebui sa deschida cont separat pentru TVA. Bani care, prin rulaj, permit angajatorului platitor de TVA la trei luni sa se indatoreze mai putin la banca.
    Domnule Adrian Nastase…sunt multe de spus, despre catastrofalul program economico-social al PSD, dar, sincer, din respect pentru domnia voastra ma opresc aici si las acest program sa-l judece istoria si alegatorii.
    Ma intreb, totusi, daca dvs ati elaborat textul de mai sus, sau l-ati preluat de la noul departament economic al partidului. (Z)
    ….Suntem parteneri fideli in NATO si UE ? Suntem. Ce ne mai trebuie, domnule Nastase, in afara unui…guvernator ? Nu e mai ieftin ? (Z)
    ps
    ,,Prima locuinta” ? Daca nu stiti, interesati-va in ce masura un tanar angajat in IT la Cluj isi poate permite sa-si cumpere o locuinta decenta si, eventual, cat costa acum un metru patrat intr-un bloc la rosu, prospat construit de vreun DeFonseca investitor in domeniul imobiliar. Bineinteles cu bucataria in mijloc, anexa a asazisului living si fara posibilitate de aerisire prin hota. Poate prin tavan, daca ai norocul sa locuiesti la ultimul etaj. (Z)
    Daca unii nu stiu, le spun eu: Suntem iarasi intr-o bula imobiliara, ca in anii 2006-2008, cand s-a construit mult, scump,repede si prost. Sper ca istoria sa nu se repete, dar tinand cont ca omul, o specie inca in curs de dezvoltare, ignora ziua de ieri pentru azi…..
    ..Si inca ceva: Programul Rabla, atat de invocat de toata media si pe toate site-urile auto, nu are bani. Totul este o mare, o uriasa farsa si un joc perfid cu mintea consumatorului de stiri, in timp ce Romania devine lada de gunoi a Europei in ceea ce priveste masinile second hand.
    In curand, masca de gaze ne va salva, cel putin un timp, domnule Adrian Nastase.

    Apreciază

  3. Am fost si continui sa fiu un critic al principiului „Restitutio in Integrum” un favoarea urmasilor lui Burebista si Decebal cu acte false. S-au facut atitea abuzuri ca nici Mama Justitiei, daca ar vrea ( nu ca face ceva acum), nu ar reusi sa rezolve toate furturile si crimele facute in baza legii respective. Nu stiam ca legea a fost a lui Basescu-Macovei, dar asta aduce un surplus de sens, pentru ca ei probabil au gindit bine ca asta va ajuta la devalizarea completa a tarii, si transferul acestei bogatii urias in proprietatea prietenilor lor. Stim si cite zilioane s-au furat la ANI, si inca nu stim cit s-a recuperat. Astea sunt acte de tradare nationala, chiar daca s-a facut cu legea in mina.

    Deci, dreapta vorbeste de cum, vai, luam de la bogati si dam la saraci (asta asa, simplist, pentru ca de fapt procesul de redistributie al avutiei nationale este unul complex), insa pe de alta parte, gindeste astfel de mecanisme de furt institutionalizat la mare scara, ca cel de restiutire in integrum. Cam asa s-a intimplat si cu criza bancar-financiara din 2008, cind politicenii au inchis ochii atunci cind li s-a raportat ca se minte si se fura masiv cu pachete infectate de actiuni. De Wall Street vorbesc.

    De remarcat ca nici o tara fosta socialista nu si-a distrus astfel sansele, atunci cind a tranzitat la economia de piata. Legile de restituire au fost gindite mult mai bine, si mult mai responsabil fata de tara si cetateni. Noi ne-am cam furat viitorul cu astfel de furtisaguri. Si probabil de aia suntem inca atit de saraci, pentru ca unii au luat prea mult, si altii cam deloc. Cind tortul il imparti atit de prost, siguri ca ramin unii flaminzi la masa si…polarizati spre saracie perpetua.

    Apreciază

    • ”Nu stiam ca legea a fost a lui Basescu-Macovei” Păi nici n-a fost!
      Slganul „Restitutio in Integrum” a fost lansat de șeful din acea vreme al PNL – CĂLIN POPESCU TĂRICEANU! Dar ….. știți chestia cu politically correct, pe stil vechi – ne facem că am uitat.
      băsescu, ca șef al PD, membru al Internaționalei socialiste la alegerile din 2004, nu putea avea acest slogan, dar, mare maestru în potlogării, a preluat imediat ideea, s-a încuscrit cu Lambrino, ș.a.m.d.Â
      Madame macovei a preluat ușor ideea – era/este pliată perfect pe ideile însușite la cursurile Universității soroșiste de la Budapesta.

      Apreciază

  4. Da, și eu sunt pentru impozitarea progresivă. Găsesc că e corect să iei taxe mai mari de la cei care au mult, cu excepția celor care investesc o mare parte din câștiguri.
    Pe de altă parte, ar fi bine, dacă s-ar putea, să se reducă la minimum evaziunea fiscală mică. Cea mare e mai ușor de depistat, însă cea mică e greu de aflat fiindcă boboru întreg o acoperă sub eternul pretext „nu-i dau la Buget, că-i fură ĂIA”.
    Mulți nici nu știu la ce sunt folosiți banii din Buget. Ar fi bine ca în școală să se învețe asta, și să se realizeze reclame instructive pentru media, gen „se tutti pagano le tasse, le tasse pagano tutti”. (Și italienii au aceeași problemă. Un popolo di evasori. Bine că s-au dus români acolo să-i perfecționeze!)

    Apreciat de 1 persoană

  5. „Actualul program de guvernare al PSD răspunde, teoretic, cerinței de dezvoltare economico-socială a țării […]” – eu incerc sa va inteleg ironia subtila, dar ma intreb: chiar nu va dati seama ca nu sunteti credibil?

    „Cu toate acestea, nemulțumirile populației privind standardul de viață și votul masiv acordat PSD în decembrie 2016 au fost generate de existența în societatea românească a unei profunde polarizări sociale și de promisiunile privind corectarea acestor inechități.” – au fost generate de o profunda manipulare si de prezentarea unui Program mincinos din partea PSD, de minciunile PSD din campania electorala si de slaba reactie a Opozitiei reprezentate de PNL, dar si de USR.

    Apreciază

  6. A mai disparut un zilionar Abraham Morgenstein (pretinul lui Mazare), care nu si-a respectat regimul de control judiciar. Probabil deja este in afara tarii.

    Ei, iata o mare diferenta intre saraci si bogati. Astia care fura, care sunt condamnati, bogati, au resurse sa isi angajeze fosti sefi FBI care sa ii scape cu tot felul de solutii; saracii sunt bagati la pirnaie doar pentru ca dau mina cu Dragnea. Popoviciu nu suporta regimul de detentie din Romania datorita conditiilor „inumane” spun avocatii lui americani, dar restul, pleava, sarantocii pot. Deci cea mai buna solutie pentru condamnati, ca sa nu faca inchisoarea in Romania, e sa fuga cumva din Romania. Cei care ar trebui sa se ocupe ca astia sa nu fuga sunt mai tot timpul prinsi cu pantalonii jos. De tot risul, daca nu ar arata starea jalnica a Justitiei si problemele aferente, mari, atit de mari, incit Kovesi si Lazar se felicita recoproc pentru multele succese…Iar dl. Iohannis e foarte multumit de activitatea celor doi. Bine…

    Apreciat de 1 persoană

  7. trexsr spune:
    August 11, 2017 la 5:11 pm

    Domnule trexsd, daca dvs ati inteles pentru ce a fost condamnat afaceristul roman Puiu Popoviciu, va rog sa ma lamuriti.
    Intr-un caz similar, eu am inteles ca terenurile ICA, odata confiscate de stat, au ajuns la stadiul de parloaga, iar fostele sedii ale Antenelor, televiziuni care produceau si produc taxe si impozite de milioane de lei, au intrat intr-un proces de degradare.
    Prin analogie, va propun sa incercam sa facem o comparatie intre veniturile pe care statul roman le-ar fi obtinut daca zona din nordul Capitalei ar fi ramas in administrarea Universitatii Agricole si taxele si impozitele incasate in urma investiilor masive injectate in acel perimetru, la care se adauga locurile de munca create la Ikea si nu numai.
    In fine, daca statul ar confisca, sau cel putin ar demola sediul Ambasasei SUA (construit pe terenurile preluate de domnul Popoviciu), decizia Instantei ar avea o oarecare logica. Probabil, insa, completul de judecata nu era informat, la momentul sentintei, ca intre Puiu Popoviciu si Ambasada exista o legatura puternica via FBI. (Z)
    Imi imaginez agentii ANAF al domnului Tudose la poarta Ambasadei, cu mandat de punere sub sechestru si confiscare…..un adevarat spectacol cu munitie de razboi. (Z)

    Apreciază

    • Intr-o tara normala, cu o justitie serioasa, nici nu te mai preocupa de ce a fost condamnat unul sau altul. Ai incredere in justitie. Tot asa de normal, ma astept ca daca cineva a fost condamnat fara sa mai aiba drept de apel, si a fugit de pedeapsa, el sa fie adus de unde a fugit si sa isi ispaseasca pedeapsa plus o pedeapsa ca a fugit.

      Nu cred ca e nevoie sa darimam Ikea sau sa expropriem ambasada. Terenul poate fi returnat legal celui care a apartinut de drept, daca s-a comis vreo ilegalitate. Iar Ikea si ambasada pot ramine acolo unde sunt.

      Apreciază

  8. „Ştiu că o s-o păţesc, dar trebuie ca românii să ştie că băncile îşi externalizează profitul ca să nu lase nimic din câştiguri Statului Român !”
    Excepţională dezvăluirea făcută de premier, dar de ce să păţească el şi nu cei care fură din ce ne aparţine !?
    Numai că astfel de fuşărăi se fac de ani de zile sub nasul lui Isărescu, nu numai cu buna lui ştiinţă, dar şi sub aripa lui protectoare ! Dacă am avea servicii speciale interesate de soarta noastră a românilor probabil că nu şi-ar permite nici cămătarii ăştia să-şi facă de cap în România !
    Mai şi mint fără neruşinare : „Reiterăm că sectorul bancar din România a traversat criza financiară globală fară ca un singur leu să fie cheltuit de către statul român, cum a fost cazul în alte 23 de ţări membre ale Uniunii Europene”, arată cele două organizaţii.”
    Numai Băsescu câţi bani a băgat în fo(u)ndul lor, fără să mai spunem că toate împrumuturile contractate de statul român intră în conturile lor, după care-şi pierd urma !
    Poate cineva explica ce s-a făcut cu cei peste 100 de miliarde de euro împrumutaţi ?
    Poate explica cineva cum ne împrumutăm noi cu dobânzi între 7 şi 10 % şi depunem o parte din sume la FED de unde primim o dobândă de 3 % ?!
    P.S.
    Piaza rea a României este Isărescu, iar băncile, în special BNR sunt adevăratele entităţi care conduc ţara !

    Apreciază

    • Bancherii ? O adunatura de asistati plangaciosi!
      De pe Cotidioanul selectionate

      „Pierderile financiare raportate de instituţiile de credit din România se datorează crizei financiare globale. Mai mult, amintim faptul că aceste pierderi raportate au avut drept consecinţă necesitatea suplimentării capitalului social, acestea reprezentând sume deloc neglijabile care au intrat în România. Pierderile băncilor au fost suportate exclusiv de către acţionarii acestora, iar aportul de capital la nivelul sistemului bancar a fost de 3,5 miliarde de euro în perioada 2008-2016. Reiterăm că sectorul bancar din România a traversat criza financiară globală fară ca un singur leu să fie cheltuit de către statul român, cum a fost cazul în alte 23 de ţări membre ale Uniunii Europene” ….
      „Aşa cum am menţionat deja, dincolo de efectele crizei, profiturile reduse ale sectorului bancar au avut drept cauză şi eforturile pentru reducerea riscului de credit prin acoperirea creditelor neperformante cu provizioane, de reducere a dobânzilor, însă şi de schimbare a modului de calcul prin conversia la standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) începând cu anul 2012. Măsurile au avut la bază reglementările Băncii Naţionale a României şi ale Autorităţii Bancare Europene privind derularea activităţii bancare şi standardele internaţionale de raportare financiară. Lista statelor care au contribuit este: Austria, Lituania, Belgia, Luxemburg, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Portugalia, Danemarca, Regatul Unit, Finlanda, Franţa , Cehia, Germania, Slovenia, Grecia, Spania, Irlanda, Suedia, Italia, Ţările de Jos , Letonia, Ungaria. Numai 5 ţări din UE nu au contribuit cu bani de la bugetul de stat la salvarea băncilor: Polonia, Estonia, România, Slovacia şi Malta

      A dracului de putorosi asistati ei doreau sa asdistam capitalul strain?
      Culmea l-am asistat!

      Am imprumutata 20 mdl de la FMi, din care minim7 s-au dus la bancile astea cu capital strain .. carer au scazut prviziianele, care au inclata promisiunea de a nu retrage babii si au scos miliarde !!!
      Noi anu asta mia trebe sa platim +1,2 mld din imprumuti asla.
      A da bancile se lauda ca au impumutyata Statul Roman. Da, asda e! Ne-au imprumutata cu banii pe care noi i-am imprumutata de la FMI!!!!

      radu

      Niste minciuni gogonate!Statul roman a platit (indirect) prin micsorarea rezervelor obligatorii!Mincinosii de la banci si-au externalizat profitul vanzand asa-zisele neperformante (in special creditele date cu nemiluita la persoane fizice) catre „raketii” bancari la 5-8% din valoarea lor!„Raketii” apartin in multe cazuri acelorasi grupuri financiare ca si banca „in pierdere”.Rezumand, in loc sa negicieze cu clientul aflat in dificultate o micsorare de dobanda sau o esalonare , situatie in care banca si-ar fi recuperat aproape toate creantele si ar fi platit si impozit in Romania, bancherii au instrainat datoria la raketii care executa clientii si duc profitul in paradisuri fiscale!

      sss

      Mint de impung–Romania prin securistul Isarescu si turnatorul securist Basescu,au imprumutat bani de la FMI pentru banci,iar datoria a fost platita de fraieri,adica de noi

      BNR , respiratie gura la gura
      +19
      Cat tupeu pe camatarii astia numiti bancheri cu binecuvantarea si grija reptilelor impaiate Isarescu si guterul lui Vasilescu! Adica orice credit neperformant il vinzi cu 5-9% din valoarea lor reala la banca mama. Banca mama angajeaza apoi niste recuperatori de aici in Romania care recupereaza lejer „creditul neperformant” la o valoare cu penalizari cu tot de 110-120% din valoarea contabila intitiala a creditului. Si uite asa banca fiica se inregistreaza ca pierdere, cu 90% din valoarea creditului asa zis neperformant si nu va mai plati impozit niciodata , iar banca mama din strainatate incaseaza creditul asa zis neperformant, la valoarea lui nominala platind niste frimituri recuperatorilor romani. Astfel se muta acasa banii numiti teoretic profit, declarati oficial pierdere si care in realitate e camatarie pe fata. Comparati comisioanele, dobanzile bancare din Romania cu cele practicate de aceiasi banca la ea acasa. Aceasta camatarie ordinara nasita si protejata de Isarescu, Basescu cu sprijinul FMI, ei o numesc „expunere intr-o piata inca neasezata, cu multe incertitudini si riscuri”… Normal, orice hot, bandit, camatar se expune la niste riscuri. Dar nu in Romania. In realitate in aceasta tara, cat vom avea politicieni de doi bani, toti aventurierii si escrocii vor fura mai usor de cum respira. Daca bancherii se sufoca de amenitarile lui Tudose, vine Isarescu si Vasilescu si rezolva situatia ca si pana acum.

      Hai, bai, ce dracu…

      Zau, mi-e sila de raspunsul alora bazat pe amnezia unora si menirii de postac a Lilicii. Nimeni nu-si mai aduce aminte ca in 2009 Romania a impeumutat de la FMI 20 de miliarde? Si ca 10 miliarde au mers la BNR? Dupa ce ia 10 milarde, care este urmatoarea miscare a Isarescului? Reduce provizioanele de la 40% la 20%, ca doar avea acum 10 miliarde pe care ii plateam eu, tu, chiar si postaca de Lili! Cu alte cuvinte, da indarat alora vreo 5,5 miliarde care reprezentau o garantie. Banii aia NU sunt „banii actionarilor” cum mananca declamatorul asta acolo, ci – daca vreti – conditia sa functioneze pe piata locala! Ca ei au bagat doar 3.5miliarde din 5.5 miliarde, inclusiv asta arata ce sunt ei! Niste HOTI! In frunte cu Isarescu! Care Isaresc poate reduce provizioanele ca doar are la dispozitie imprumutul ala platit de mine, dar nu trebuie sa fie de acord cu „dai casa si scapi”! Scapati de Isarescu! E TOXIC!

      Valahu

      Banditi, speculanti, hoti evazionisti ! Bancile si companiile straine ne aburesc. Adica ei nu platesc impozit in Romania datorita crizei mondiale dar in celelalte state europene platesc ! Ce sa intelegem ….ca Romania scoate bancile din criza mondiala ? Haida de (ca sa nu zic mai urat) ! Nu construim mai multe gradinite, drumuri si nu finantam armata si politia etc. etc. ca sa salvam noi, romanii, bancile straine ??? Sictir. Voi bate o acatista la biserica pentru domnul Tudose daca -i impoziteaza. Sa-i dea Dumnezeu sanatate.

      Asistati sociali astia sunt cu Groningen in frunte!

      Aste este „modernizarea” Romaniei!

      Apreciază

  9. PSD va ramane in istorie cu stigmatul unui partid care isi devoreaza si isi exclude liderii – fosti premieri ai Romaniei.
    Norocul lui Dragnea ca nu este premier. Nefiind prim ministru, mai are sansa de a fi detasat in activitatea de lipitor de afise electorale. Previzionez ca vor fi afise cu chipurile lui Victor Ponta si Grindeanu. Pare greu de crezut, acum, dar masa de membri de partid nu este chiar atat de usor de manipulat si nu se stie niciodata cum se intoarce roata. In opozitie, orice este posibil.

    Apreciază

  10. „Aplicarea din anul 2006 a legii Basescu- Macovei…” – politicianism grosier, in cel mai bun caz. Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu era premier cand a fost promulgata legea „Restitutio in Integrum”. E important ca Basescu si Macovei au avut „merite”, insa responsabilitatea formala i-a apartinut si ii va apartine premierului de la acea vreme. Pentru un pasionat de istorie ca Dvs, pe o chestiune atat de importanta, ce sens ar putea avea orice tip de mistificare?

    Apreciat de 1 persoană

  11. Daca e vorba de dezvoltarea economicaa tarii atunci de ce nu se investeste, spre exemplu in infrastructura. Eu sper sa nu-mi dati si Dvs. exemplul devenit clasic al variantei ocolitoare a municipiului Barlad. 🙂

    Daca e precum se spune si rata somajului este la un minim istoric, si investitiile sunt la un minim istoric. In tara asta nu se investeste, atunci cum putem vorbi de modernizare si mai ales de dezvoltare. La stat se mentine acelasi sistem mare, ineficient si clientelar… „[…] dezvoltarea ar presupune mobilizarea resurselor interne în vederea creșterii nivelului de viață al tuturor românilor” – salariile cresc la stat, in administratie, apoi pensiile speciale tot la stat si apoi toate cresterile astea sunt nesustenabile pentru ca statul poate creste din pix salariile, ca nu da de la el, iar la noi salariile sunt peste productivitatea muncii.
    In privinta jafului de la ANRP, lucrurile sunt de competenta DNA sau, poate mai bine zis, de competenta Justitiei. „Vreau sa fie clar ca aceste lucruri s-au putut realiza doar ca urmare a aplicarii legii Basescu-Macovei din 2005” – cei care au facut abuzuri si au incalcat legea facand un jaf de proportii trebuie deferiti Justitiei si trebuie sa plateasca. Chestiunea e ca toate aceste lucruri sunt sau au fost posibile datorita prea marelui amestec al statului in economie si a unei influente mari a statului in economie. Si nu e numai vorba de jaful de la ANRP. Ma uit la Dragnea cum isi ia „bilete de odihna peste hotare” sa nu-l aduca in fata Justitiei.

    „redistribuirea puterii de cumpărare între grupuri de cetățeni pe baza ”inventarierii” veniturilor și averii acestora, după 27 de ani de capitalism” – trebuie sa va spun cu toata sinceritatea ca asta ar fi un lucru ilegal si neconstitutional. De asemenea ar fi un nou amestec al statului in economie, cu consecinte nefaste, cu crearea de nesfarsite contradictii in economie care, la randul lor, creeaza tot felul de disfunctionalitati. In acesti „27 de ani de capitalism” trebuie spus ca Stanga (includ aici si Alianta DA si PD-ul lui Basescu si Macovei) a fost cel mai mult timp la Putere si consecintele dezastruoase asupra economiei tarii se vad destul de limpede. Stanga nu si-a asumat reformele necesare si nu le-a facut la timp, dand insa vina pe cei care au incercat sa le faca in conditii foarte grele. Iar fara reforme in sensul economiei de piata libera nu putem avea dezvoltare si nici compatibilitate cu UE sau NATO. Stanga s-a eschivat intotdeauna de la reforma sau pur si simplu a blocat-o, cum s-a intamplat pe vremea lui Basescu. Si se vad rezultatele: suntem in continuare pe la coada UE, inclusiv in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene.

    Apreciază

  12. DE LA POLARIZARE LA RADICALIZARE

    Vorbiți, domnule profesor, despre nemulțumirea aproape generalizată a societății la o distanța de 27 de ani de la despărțirea brutală de un sistem considerat excesiv și autocratic . Dar metamorfozele petrecute în sânul populației României au condus, după atâția ani, la o concluzie cel puțin îngrijorătoare: e foarte greu , spre imposibil, în momentul de față, ca în România să se mai aplice ceva nou, diferit, orice ar fi acel CEVA și indiferent ce consecințe – bune sau rele – ar avea.

    Pentru ca o populație aparent blajină, moștenire a anilor de dinainte de 1989, să fie adusă în acest hal de isterie și intransigență, imposibil de trecut cu vederea astăzi, a fost nevoie, la fel ca în cazul accidentelor de avion, despre care specialiștii spun că niciodată nu au o singură cauză, ci O ÎNLĂNȚUIRE COERENTĂ DE CAUZE, TOATE CONDUCÂND CĂTRE CATASTROFĂ, a fost nevoie spun, de o împletitură de factori favorizanți.

    1.PRESA LIBERĂ – A fost aceea care , la ieșirea din anii 80, părea cucerirea absolută a noii epoci ce se zărea la orizont. Deși era numită „ A PATRA PUTERE ÎN STAT” , în realitate, populația a socotit-o a fi SINGURA PUTERE CARE O REPREZENTA ÎN MOD REAL. Tirajul ziarelor era amețitor. În abundentul său lichid amniotic, presa creștea vedete ale scrisului, cu puteri devenite, în scurt timp , aproape discreționare. „A spus Cristoiu… a spus Roșca Stănescu… a spus Turcescu… a spus Nistorescu…a scrâșnit CTP-ul…” toate aceste etichete au fost, în scurt timp , „certificate de garanție” pentru adevărul unor idei luate de-a gata și acceptate ca atare de cititor, fără vreo poziție critică. Avid de ceea ce nu avusese înainte de 1990, cetățeanul a făcut prima sa greșeală: s-a lăsat sedus de magia cuvântului mirosind călduț a tuș tipografic . Jurnaliștii au observat asta cu mult înainte ca publicul să dea primele semne de neliniște … Iar jurnaliștii nu au avut nici un motiv să atenueze lenea publicului, din ce în ce mai evidentă, precum și inapetența acestuia pentru gândirea proprie. Căci jurnaliștii, în cel mai scurt timp, au descoperit că AU ȘI EI INTERESE … și că dețin un mijloc eficace pentru a și le promova…

    2.POLITICILE PUBLICE EZITANTE – Pentru că relația dintre stat și cetățean trebuia să fie un fel de relație de dragoste, cu năbădăi acceptabile, dar dragoste totuși, ca să nu se ajungă la divorț, statul, pentru a fi cât de cât iubit sau măcar suportat de popor, a încercat marea cu degetul în nenumărate rânduri. Dacă poporul ieșea în stradă, statul retrăgea urgent degetul din mare… iar instinctele poporului erau, la început, relativ sănătoase. Când însă n-au mai fost instincte ci manipulări dintre cele mai ordinare, ieșitul în stradă a stopat, de-a valma, și lucrurile discutabile dar și lucrurile bune și necesare. Așa că, de ani de zile se aruncă și copilul odată cu apă murdară din copăiță… Satisfacția poporului că a oprit ROȘIA MONTANĂ… sau că A DAT JOS GUVERNUL PONTA… sau că A RETRAS ORDONANȚA 13 … este suficientă și cetățeanul nu dorește să urmărească în continuare și EFECTELE acțiunilor sale. Statul , dirijat din stradă , devine un tren fără șine sub roți. În fapt, cred că ultima dată când STATUL A FOST TICĂLOS DE FERM, a fost în 2010 când s-au tăiat salarii, s-au impozitat pensii, s-au închis spitale și s-a furat viguros, cu deplină determinare , prin metoda ANRP. Astăzi, dorința de a aplica politici ferme, chiar dacă acestea sunt juste sau avantajoase pentru societate, se apropie de sfânta UTOPIE…

    3.BOMBARDAMENTUL INFORMAȚIONAL – Această cucerire mai recentă a comunicării între oameni a distrus și ultima redută de stabilitate interioară a cetățeanului: ceea ce crede el azi, citește mâine pe NET că e profund greșit, atunci începe să capete îndoieli , se frământă și nu mai știe cum să reacționeze în fața unei probleme SIMPLE, cum ar fi VACCINAREA ( în treacăt fie spus, dacă OMS n-ar fi dovedit hotărâre, pragmatism și eroism cu niște ani în urmă, variola și acum ar fi decimat populații întregi iar poliomielita ar fi schilodit în continuare nenumărați copii). Confruntat, zi de zi, cu opțiuni despre care nu mai știe dacă sunt corecte sau nu ( „…e bine pentru inimă să bei cafea… dar dacă bei cafea o să crăpi… e sănătos să mănânci fructe… dar fructele sunt injectate și-o să faci cancer… dacă alergi în fiecare zi vei avea o inimă sănătoasă… dar te ia mama dracului dacă faci jogging, că te paște un atac de cord…”) cetățeanul se apropie de isterie cu pasul ștrengarului.

    4.NEVOIA DE ICOANE; CONFUZIA.Pe un fond de profundă neliniște interioară, apariția „falșilor profeți” este aproape inevitabilă. Confuzia este aici, totală… Lumea crede mai curând în Dan Diaconescu și-n sacii lui pentru salariile de la OLTCHIM, decât într-o rezolvare normală a situației de acolo. Crede mai curând în Nicușor Dan și-n nihilismul lui prezentat ca „o mișcare inedită, modernă, europeană”, decât într-o politică a construcției sau a reparației. Crede mai curând în Mihai Bădiță, cel care merge în chiloți prin metrou, decât în persuasivul Liviu Pleșoianu, care , evident, nu are acest obicei. … Și crede mai curând în popa Pomohaci, și-n dezlănțuirea sa scenică, decât în înțelepciunea înregistrată, din alte vremuri, a blândului părinte Galeriu.

    5.DISTORSIONAREA BUNULUI-SIMȚ; SCHIZOFRENIA .Cetățeanul care s-a născut după 1990, și care vituperează împotriva comunismului și a practicilor sale reprobabile, nu vede astăzi nici o problemă în faptul că-i ascultă telefoanele o armată de „umbre” despre a căror identitate nu știe absolut nimic ( „și ce dacă ascultă? doar n-am nimic de ascuns…”) . Același cetățean, disprețuindu-și părinții că n-au ieșit la timp în stradă și că au dus o viață dublă, apără azi , în diferite piețe și pe diferite bulevarde, taman acele instituții care bagă oamenii la pușcărie, de multe ori fără motiv sau cu motive obscure … dacă părinții lor ar fi ieșit cu lanterne și brichete , în Piața Victoriei, să apere SECURITATEA LUI CEAUȘESCU, ar fi fost cam același lucru… numai că disprețuiții lor părinți aveau simțul realității și n-ar fi făcut vreodată așa ceva. În timp ce-și consideră rudele mai în vârstă „GENERAȚIA RATATĂ A TATĂLUI MEU”, trăitoare în dictatură , generația lui # ORICE, trăitoare în democrație, își îndreaptă ura către singurele roade certe ale acesteia: alegerile libere, partidele politice, Parlamentul… Uneori, apără în stradă multinaționala la care lucrează și care-i mărește tarifele la orice lui bunicu-su, oricând are chef, sau banca străină care-l cocoșează cu dobânzile pe taică-su… # ORICE–ul nu vede nimic neobișnuit în asta.
    ……………………………………………………………………………………………………………………
    Cred că o populație tânără aflată în acest stadiu de derută , și construită pe baza UNEI SUITE DE CAUZE CE FAC POSIBILĂ CATASTROFA, va accepta, ca pe-un lucru just, polarizarea economică, și nu numai . Deoarece, acceptarea și accentuarea „marele canion” care o desparte de lumea cu contururi tot mai șterse a bunicilor și părinților săi, îi dă iluzia unei superiorități mult -dorite, cu care însă, peste câțiva ani sunt sigură că nu va ști ce să facă…

    Apreciat de 4 persoane

  13. Pas cu pas inainte, niciun pas inapoi

    Nemultumiri ale populatiei vor fi intotdeauna, este firesc sa vrei mereu mai mult, desi, daca ne comparam cu noi insine, comparand baza de plecare si pozitia in care suntem in prezent, imbunatatirile sunt evidente. Numai daca ne uitam la cate autoturisme sunt in fata unui bloc sau pe aleile adiacente, si la marcile lor, si e suficient sa tragem o concluzie, comparativ cu 1989. Sau la aglomeratiile din supermarketuri si hipermarketuri, care ne dau o idée despre consum, ori la telefonia mobile, internet, televizoare etc, desi in ultimele cazuri s-ar putea spune ca este vorba de modernizare, nu de dezvoltare, sensuri pe care le gasesc foarte bine explicate, si cred ca in premiera. A, ca nu am ajuns la nivelul asteptarilor, comparativ cu altii, ma refer la occidentali, si aici cred ca este punctul nevralgic al nemultumirilor, de acord, trebuie sa ne burzuluim, nu este normal ca pentru o aceiasi prestatie un roman sa fie platit de 3-4-5 ori mai putin decat un occidental, uneori poate si la un decalaj mai mare. Desi vin de pe o pozitie de stanga, cu o aspectare ideologica si teoretica riguroasa, nu sunt de loc incantat de instigarile in cel mai pur stil de lumpen-comunism, privind revolutia proprietatilor si veniturilor obtinute prin munca si studiu asidue sau prin multe si dureroase sacrificii. Adica, in interiorul societatii romanesti, sa luam de la cei care au si sa dam la cei care nu au, in loc sa includem in procesele prelevarilor si redistribuirilor pe cei care vin din afara si numai ne iau, nu ne si dau, inchizand ochii la imensa hemoragie de venit national peste granitele tarii? Nu cumva fata de cei din interior este un exces de zel, iar fata de cei din afara o lasitate politica? De ce, in tara noastra si in economia noastra, sa acceptam doar o “nisa”, iarasi o idée de pionierat analitic, care ne-a fost impusa prin aderarea la NATO si UE? Intr-adevar, trebuie sa “recastigam piata interna”, iar acest lucru nu-l putem face decat printr-o “revolutie” a investitiilor si fiscalizarii la sursa a tuturor profiturilor. In privinta proprietatii, cred ca trebuie sa ajungem la un echilibru intre proprietatea de stat si proprietatea privata. Comunismul, cum foarte bine s-a spus in dezbaterile ideologie postdecembriste, a fost un capitalism monopolist de stat. Cum definim capitalismul de astazi, in care proprietatea se concentreaza in cateva maini, in celebrul procent de “1%”? Cred ca este vorba de un capitalism monopolist privat, ori, acelasi lucru, comunism monopolist privat, cu toate consecintele sociale si privind drepturile omului de care a fost acuzat comunismul. Si in comunism si in capitalism exista acelasi monopol totalitar, desi in forme diferite, de stat intr-un caz, privat in celalalat. Mai précis, comunismul si capitalismul seamana intre ele, dar ambele difera de ceea ce numim democratie. In opinia mea, trebuie realizata o revolutie a cresterilor veniturilor, dar si o competitie a veniturilor. O scara a veniturilor, limitate doar de calitatea initiativei, pregatirii, experientei si responsabilitatii asumate sau incredintate, trebuie sa existe intotdeauna, altfel riscam sa omoram initiativa, care este combustibilul pentru masina economica. Nimic nu poate substitui responsabilitatea pe care o da sentimentul de proprietate. Sa invatam de la chinezi, nici macar ei nu-si mai imbraca populatia in vestoane si nu le repartizeaza cate un bol de orez, si acolo sunt super bogati si saraci lipiti pamantului. Societatea trebuie sa le asigure tuturor egalitatea de sanse prin accesul la locuri de munca, restul diferentierilor vin din munca si pregatirea fiecaruia, cat vrea fiecare sau cat il duce capul pe fiecare. Asta e marea problema si totodata provocare, oferirea de atatea locuri de munca de cata forta de munca dispune societatea, iar competitia veniturilor, pe clase de venituri si pe profesii, sa fie libera. Daca si cea mai de jos munca este platita decent, restul, pozitionarea pe scara sociala, nu mai este o problema a statului, ci a individului. Daca acum ii intrebam pe cetateni de unde au sau de ce au, si este corect sa o facem in cazul celor care fura, sunt necinstiti sau fac evaziune fiscala, in viitor, cand in societate suma locurilor de munca va fi egala cu suma fortelor de munca, ii vom intreba pe cei care nu au de ce nu au, pentru ca nemunca, trandavia, taierea de frunze la caini sunt la fel de grave. Chiar azi am vazut pe un tricou inscriptionata o chestie care din acest punct de vedere mi s-a parut oribila: “Nu ma intereseaza sa am un job, ci sa am bani”. Comunismul a sucombat datorita masinii economice, care nu a functionat, pentru ca au fost distruse proprietatea privata, initiativa privata si motivatia, data de competitia libera a veniturilor. Pe de alta parte, trebuie avuta in vedere distinctia esentiala dintre Masina Statalitatii si Masina Economica. Elementele fundamentale de gestionare a Statalitatii sunt Politica, Dreptul si Forta, raportabile la Teritoriu, Populatie si Resurse, care alcatuiesc Masina Economica. Asa este de la aparitia statului si va dura cat timp va exista statul. Si da, impozitarea progresiva este foarfecele cu care se pot tunde varfurile, peste o valoare convenita. Dar sa se termine cu instigarea asta stangista a veniturilor “nesimtite”, adresata unor oameni care poate sunt in permanenta in alerta si in spume, ori din categoria celor atat de putini carora le sunt indatorati atat de multi, pusa in circulatie de insi care stau bine-mersi intr-un birou sau in fata unui calculator si clocesc fel si fel de idei care sa le aduca voturi, pozitii sau recompense politice. Daca ar fi sa-i iei la bani marunti, nu ar trebui sa ne miram daca printre ei vom da peste unii care chiar sunt campioni ai “nesimtirii”. In acelasi timp, nu trebuie sa experimentam masuri iesite din comunul european, mai cu seama vest-european, pentru ca altfel riscam sa ajungem din nou in impas, tehnologic, stiintific, economic. Ceea ce inca mai numim de stanga trebuie sa-si caute aliati la dreapta, si invers. Noroc cu un Macron, care a vazut ca stanga si dreapta isi pot da mana intalnindu-se la centru. Sa fie limpede, patrioti sunt si la stanga, si la dreapta, ceea ce-i deosebeste este doar limbajul proprietatii, ceea ce arata ca ceva este in neregula in logosul privind proprietatea. De ce in perioadele de criza dreapta a reparat lucrurile? Noi stim deja raspunsul, chiar daca nu e unul de pus in manual. Acumularea privata nu se menajeaza, e neobosita, nu este domolita de principiile de repaus, de odihna sau de alte mofturi (v. haldaii de imigranti, tineri, musculosi, atletici, pe care nu ii intereseaza munca, ci doar roadele muncii altora). Iar o astfel de acumulare privata, care imbina munca si capitalul in doze de fiecare stiute, are efectul unei terapii de soc asupra societatii, care o readuce la viata, la normalitate. Profitul care se obtine in tara si ramane in tara este izvorul cresterii si al dezvoltarii, este sangele care hraneste organismul social. Cand omul nu mai este interesat de profit, pentru ca nu ii mai apartine, nu va mai fi nici interesat sa fie intreprinzator, cauta alte orizonturi, ceea ce face ca locul respectiv sa se duca de rapa (v. si brain-drain). Situatiile astea au fost probate, nu mai este nevoie sa le descoperim, chiar si Lenin a fost nevoit sa slabeasca surubul, cu nep-ul, ca sa iasa din foamete si saracie. Sunt optimist, stiu ca foarte curand stanga si dreapta isi vor da mana, asa cum altadata au facut-o muncitorii si taranii. Si stanga si dreapta sunt pro-romani, pro-Romania, le trebuie doar o forta politica comuna.

    Apreciat de 2 persoane

      • Ai zis: „Sunt optimist, stiu ca foarte curand stanga si dreapta isi vor da mana, asa cum altadata au facut-o muncitorii si taranii. Si stanga si dreapta sunt pro-romani, pro-Romania, le trebuie doar o forta politica comuna.”
        Eu înțeleg că pe vremea USL ți-ai salvat sufletul și-ai mai vrea un bis.
        Cu L.Orban și Iahannis – NICIODATĂ!

        Apreciază

    • De ce in perioadele de criza dreapta a reparat lucrurile?

      Parca este nitel mai altfel …..
      Deci Statul cel Rau nu se baga da vine Marțea neagră ( 29 octombrie 1929.) si de duce totul dracului sau pe aproape …
      Apoi vine unu FDR cu idei de stanaga si repara..
      Apoi ramane asa pana cand apare un exsindicva;its demagog , Reagan pe numele lui, si termina cu implicarea lu Stau cel Rau,. Ca Rroone era de dreapta. Termina cu un DEFICIT tzapan si cu exportarea locurilor de munca si cu scandalul „thrift”urilor.
      Urmeaza unu perceput ca stnaga – Clinton, care reduce deficitul de era sa devona amintire (deficutul)
      Vine iar unu de drepata si iar Criza!!!
      Unu perceput de stanga reuseste “sa faca ceva” .. intervenind statal.

      Vine una zisa TINA Thatcher. Maruri de dreapta. Azi Vristish Airway nu mai opereaza niciun vaion de productie engleza. Are insa destule Embraer (brazilene) si industria .. industria este a gemrnaiei, frantei, malauezuiei, chinei, indiei …

      Romania – in 96 se mai sugusa inflatia, parca se mergea mia bine.
      Vine Zodia Tzapului si se duce totul.. Dracului. Infaltie mare, somaj, dezindustriazlizare (cumva modernizare?) .
      Revine stnaga.. respiram mai usor, mai recuperam , inflatia sepotoleste, leul creste. Intram In NATO si avansam in negocierile cu UE . Nu e bine!
      Vine ADA (drepata). Se termina intr-o criza .
      Vine PD membru al PPE . Nasol momentu.
      Revine PSD.. agitatie ca se maresc sal;ariile …

      Deci e ca cam invers draga Fragmentzel. Adica drepata baga in inexprimabil si apoi vine stnaga si repara. Apoi drepata zbiara ca e nedfrept ca sa plateasca aceelasi impoztde 16 % ca si necalificatu cu salar minim ca ii treb stimulente ca sa .. faca ceva praf cu dintii.
      Se intra din nou inexprimabil …

      Da inportant de retinut este ca stnga este “sinistra” adica “sinistrul asaassin marturiseste” sau “Sinictra casa a ororilor” samd. In restintelctuali sa fim …

      Apreciază

  14. Sefu’ cu permisunea lu dumnitale ca care modernizarea ?!?
    modernizarea economiei (ajustări repetate ale mecanismelor economice și instituționale în vederea compatibilizării cu nișa care ne-a fost rezervată în cadrul NATO și UE). În timp ce modernizarea țării a generat costuri pentru populație în vederea atingerii unor obiective democratice, vizând integrarea în spațiul euro-atlantic, concomitent cu crearea condițiilor pentru expansiunea capitalului occidental în România”
    Hai sa nu ne furam singuri caciula!!

    Modernizarea – my ass and sheet! (asta ca sa fac pandant cu bottom si top)

    Care ar fi criteriile unei economii “moderne” ?

    Pai in primul rand si in primul radn o economie in care munca fizica (a omului adicatelea) este restransa m se restrange prin expansiunea modernizarii productiei de bunuri prin , scuze, automatizare si ciberntizare. Adica in loc de stung Rangehtz strung cu comanda numerica . In loc de muncitor cu masca pe muian si “stopitoarea” in mana sectie autiomatizata de vopsire, in loc de muncitor aplecat din sale roboti care sudeaza! Samd etc .

    In al doilea rand o industrie in care sectorul secundar produce fabricate cu mare grad de complexitate tehnologica, cu valoare adaugata mare .

    In fine o economie mopderna este una in care economia locala “domina” piata locala…

    Insa la noi – ce sa vezi si sa nu crezi?
    Automatica distrusa… Altele asisderea. Insa ma avut expnasiunea lohnului bazat pe cusutorese . Adica ma avut o expnasiune a muncii fizice , brute si de slaba calificare.

    O deztehnologizare a productiei. Exportam lemn si importam mobila (ca un par d’egzamplu)

    Excuderea de pe piata a unor segmente de populatie si (re)aparitia agriculturii de subzistenta. Adica mai pe sleau –restrangerea pietei!

    Deci kakaya modernizatia ?!

    Si sa mai zic ca prin 1988 35,5% din populatie era ocupata in agricultura (cat era si in Marea Britanie in anull 1780!) ca apoi, ca urmare a “modernizari” ciorbist-CDRiste-constantineciene sa ajunga la cca 41%?!!
    Kakaya modernizatia ?!

    Deci Sefu’ cu tot respectu’ de fapt nu a avut loc o “modernizare economica ci am avut paete de o noua runda a acumularii primitive a capitalului – v si Neoliberalismul lui Zeletin unde se afirma (cu aproxinatie0 ca Primul Razboi Mondila a data butrgheziei romane sansa de a isi jefui propria tara !

    Apreciat de 1 persoană

  15. Excepționale primele doua parti din materialul dvs. “Cateva comentarii privind evolutiile economice din tara” ! Astept cu interes expunerea intregului materialului. Comentariile colegilor de blog, la fel de bune, in mare parte… Voi scrie in final un fel de “Reflectie….” asupra materialului dvs., cu extensii inspre delimitarile aduse de comentariile la materialul expus, in calitate de vicepresedinte fondator al Asociatiei de Consultanti de Investitii de pe Piata de capital romaneasca , pentru legatura cu Fondul Suveran de Dezvoltare…., in primul rand cu aparitia, eficacitatea si eficienta lui…., si ca presedinte fondator ( si in exercitiu ) al ASDR RD, Asociatia Strategia Dezvoltarii Romaniei – Regiunea Dobrogea, pentru legatura cu delimitarea facuta de dvs. intre modernizarea si dezvoltarea economiei, termeni care cred ca trebuie supusi matricei ideii marelui sculptor roman, CONSTANTIN BRANCUSI, ale carei strapungeri in arta cred ca pot fi folosite ca extensii institutionale exceptionale : “ CONTRADICTIILE SE REZOLVA PRIN UNIFICAREA CONTRARIILOR “ !

    Apreciază

  16. Am satisfacția că s-a împlinit ce am prevăzut în privința domnului Năstase acum câțiva ani: că adică va deveni un observator, un analist avizat și detașat al evenimentelor interne și internaționale. Cine și-l ia drept consilier nu are decât de câștigat.
    Unii m-au acuzat că vroiam să-l văd scos din politică. Nu vroiam de fel să-l văd scos din politică, domnia sa chiar fusese SCOS din politică, dar nu putea fi scos din viața socială și științifică.
    La urma urmei, sunt convinsă că nici domnia sa n-ar mai fi vrut să fie politician, demnitar, chiar dacă n-ar fi avut interdicții.

    Apreciază

  17. „The people are suffering and they are dying. We have many options for Venezuela including a possible military option if necessary,” Trump told reporters

    Iata inca o dovada de interventionism al ciocanului la adresa cuiului. Inteleg ca SUA a amenintat Coreea de Nord, care a amenintat ea prima cu atacul asupra unui teritoriu al SUA. Deci un atac al SUA impotriva Coreei de Nord ar fi justificat daca s-ar produce atacul coreenilor. Dar sa ameninti militar Venezuela, care nu este un pericol militar direct pentru SUA, este, cam in aceiasi nota cu ce fac rusii in tarile pe care le considera „ograzile lor”, „bufferele” lor unde isi manifesta discretionar puterea. Sper sa nu se supere dl. Popescu, dar, in numele „democratiei” si „libertatii” cei mari si tari au facut multe abuzuri. Bine, pe urma a venit Pentagonul si a zis „nu va temeti de rachetele noastre prietenoase”…dar situatia este poate mult mai complicata, pentru ca Putin a anuntat ca sprijina regimul din Venezuela. Deci acolo pare a fi un conflict ruso-american prin terti. Pacat de Venezuela; face un rom excelent.

    http://www.reuters.com/article/us-usa-venezuela-military-idUSKBN1AR2GR

    Apreciat de 1 persoană

  18. „modernizare” : își înjura angajații fabricii din Păulești dintr-un motiv uluitor. Oamenii au fost umiliți, după ce și-au cerut salariile, patronal străin catalogându-i drept „țărani”, „gunoaie” și „idioți”.
    Adica cam ca in Arendasul roman

    Apreciază

    • Manageriatul britanic e cel mai cel. De asta au capatat firme, de la toate guvernele, iar noi am ramas cu ochii in soare, sa-i vedem pe talentatii aia ce elegant isi misca picioarele de dinapoi. Observi ca ministerul muncii, care-i pesedist de lacrimeaza dl Nastase, s-a uschit la bauta de sf. Maria, in loc sa trimita o trupa de gealati care sa-l dea pe ala cu capul de toti peretii; spre rusinea noastra va face ancheta (in Romania) clientul tot britanic al marelui manager. Asa, fara legatura ce se fabrica la Paulesti inainte de 1989?

      Apreciat de 1 persoană

  19. Romania este o „economie de fitze”. Nu imi place sa generalizez, si probabil sunt antreprenori de succes. Insa luxul afisat cu multa ostentatie pe soselele Romaniei, cu masini super-scumpe sunt un semn de infectie. Am auzit de unu Capushan, nume pare predestinat. Am vazut cum umbla beizadele prin localuri de lux pe la noi si acolo unde nu calca saracii, Ei, astia sunt casta care nu aduce plus valoare, sunt capushe. Astia vor stat mic, de la care ei sa suga pina plesneste, pentru ca stiu ca tot sarantocii o sa-i salveze de la faliment.

    Imi aduc aminte cu cita inversunare criticau „intelectualii de palat” elitele comuniste si nepotismul de atunci. Pai inca odata, aia erau mici copilashi pe linga diferentele de azi intre barosani si pleava. Cum credeti ca se cultiva acea nesimtire „tip Boureanu” la indivizi care se considera peste lege?

    Deci, daca nu se face justitie, inclusiv sociala, sansele de progres ale tarii ramin mici.

    Apreciază

  20. Domnule Nastase, ca si dl Motan, cred ca in cele doua articole doriti sa luati pe cineva peste picior.
    Desigur ca nu ma refer la cuplul de amanti politici amintit de dvs.

    Apreciază

  21. Domnule Presedinte,…sa inteleg ca,daca familia mea detine unul sau mai multe documente de proprietate din anul 1655 atunci eu am un asa-zis document de proprietate ? Sau sa inteleg ca,cineva nu vrea sa vada cine unde ce / cat a detinut ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s