Marea Neagră in patru secole de cartografie la Bookfest

 

FullSizeRender.jpg

FullSizeRender 4.jpg

Ieri, am lansat, la Târgul de carte, Albumul cu hărtile Mării Negre. Au vorbit despre atlas Radu Boroianu, presedintele ICR, Gheorghe Magheru, director general in MAE si Ovidiu Dumitru, directorul Muzeului Hărtilor Vechi, subliniind importanta acestui proiect.

La rândul meu, am arătat că după Atlasul Dunării si, acum, Atlasul Mării Negre, vom incepe să pregătim, in perspectiva sărbătoririi Marii Uniri, in 2018, două noi volume – Hărtile Basarabiei si Hărtile Transilvaniei.

 

 

 

 

 

36 de gânduri despre “Marea Neagră in patru secole de cartografie la Bookfest

  1. T-Rex
    iunie 4, 2016 la 4:17 pm

    Nu impartasesc vizIunea dvs apocaliptica, nu ca nu mi-as dori ca influenta americana in lume sa scada.
    Un senator american (John McCaine) bine remarca ca SUA nu este Romania. In SUA, daca se amorseaza un proces de demitere, acesta nu va mai putea fi oprit si va fi finalizat cu siguranta. Va spuneam, prin alte comentarii, ca in America doar aparent presedintele detine puterea, chiar daca acesta este unicul sef al Executivului. In spatele lui exista un aparat urias extrem de sofisticat, creat de marea finanta americana si complexul militaro-industrial, care, prin intermedul Congresului, grupurilor organizate de lobby si serviciior de informatii, detine suficienti anticorpi la orice derapaj (definit ca atare de ,,aparat”).
    Dar mai exista si posbilitatea (nedorita de sustinatorii Ambasadei din Romania), ca America si Rusia deja sa se fi inteles. Nu se asteapta, in acest caz ipotetic, decat plecarea lui Obama si instalarea noului figurant desemnat pentru noul scenariu. (Z)
    ps
    Nu vad de ce recrudescenta miscarilor nationale ar face rau UE. Dupa parerea mea, o UE definite/construita ca o reuniune de state independente si suverane care discuta si iau decizii impreuna, ar fi una mult mai puternica si mai viabila pe termen lung. In acest moment, deciziile se iau in cancelariile tarilor mari din Europa si transpuse obligatoriu, prin intermediul unei interfate birocratice de la Bruxelles, statelor mai slabe de pe continentul european,
    Un grup puternic de state in Europa, ar face mai bine fata negocierilor acordului de liber schimb cu SUA. De fapt, prin acest acord, corporatiile americane vor sa-si impuna politicile la nivelul factorilor de decizie statali din Europa. Este cat se poate de evident.
    De aceea statele mai vulnerabile din estul european trebuie fragilizate, prin intermediul asazisului stat de drept, invocandu-se aberanta ,,sperietoare ruseasca” : Pentru a putea fi influentata decizia politica in strict acord cu interesele marilor corporatii transnationale cu sediul in SUA si astfel vocea lor (a statelor mai slabe n.r.) sa nu mai conteze in ,,concertul” european. In acest fel, intreaga capacitate de persuasiune a negociatorilor americani se va concentra si va pune presiune pe Germania si Franta.
    Atentie, nu am spus si Marea Britanie. Nu este exclus ca tendinta centrifuga a Marii Britanii in raport cu UE sa fie legata si de dorinta fostului imperiu de a negocia direct cu americanii, nu prin intermediul birocratilor de la Bruxelles.
    …Si as mai adauga ca, nu in ultimul rand, o reuniune Europa-Rusia (foarte fireasca, dupa parerea mea, dincolo de disparitatile ideologice) ar fi un competitor serios pentru SUA (sub toate aspectele). De aceea America incearca din rasputeri sa sectioneze legaturile est-vest amorsand un nou razboi rece, pentru ca le-ar fi mult mai usor sa ,,negocieze” pe ,,bucati”.

    Apreciază

  2. Putin off topic, dar fiind vorba despre Marea Neagra, „un lac” in care navigheaza fara nici o jena navele de razboi americane, imi permit sa abordez subiectul de mai jos:

    Sa vedem si o alta opinie despre ceea ce ne inconjoara:
    ––––––––––––––––––––––––-
    Deveselu, România yankeizată: „Acum, plecaţi-vă capetele!”

    Joi, 12 Mai 2016 13:39, Written by Marian Rãdulescu
    http://www.acs-rss.ro/index.php/arhiva-glasul/item/438-deveselu-romania-yankeizata-acum-plecati-va-capetele

    Nu am avut timp să urmăresc „ istoricul” eveniment al inaugurării scutului antirachetă de la Deveselu. Ca un bun român ce sunt, am plecat de dimineaţă în altă localitate, pentru a face o livrare unui client. Adică activitatea pe care o fac aproape zilnic pentru a-mi câştiga existenţa. Fireşte, şi pentru a plăti taxe şi impozite statului. Taxe şi impozite din care se duc acei 2% „pentru apărare”. Mai exact, pentru NATO.

    Aşa cum fac de obicei când plec la drum, mi-am dat mobilul pe radio, pe „România Actualităţi”. Astfel am putut urmări crâmpeie din conferinţa de presă susţinută la Bucureşti de către preşedinele României, Klaus Johannis şi de către secretarul. general al NATO, Jens Stoltenberg. De la un cap la altul, aceeaşi înşiruire de fraze pompoase, rostite în cea mai autentică „limbă de lemn” de la Washington. „Parteneriat strategic”, „predictibilitate”, „prevenţie” şi mulţi alţi termeni pretenţioşi, care sunt de fapt VORBE GOALE!

    Singura diferenţă a fost dată de dorinţele celor doi oficiali. Klaus Johannis, cu monotonia sa caracteristică, parcă voia să se asigure tot timpul că „partenerul strategic” ne va apăra până la capăt de pericolele care ar putea veni, „mai ales dinspre răsărit, din partea unor state non NATO”. Interesant este faptul că, în alocuţiunea sa, Johannis s-a ferit cât a putut să pronunţe numele Rusiei. Tot timpul, Johannis a fost precum căţelul care dă din coadă aşteptând mâna stăpânului care să-l hrănească, să-l mângâie pe cap şi să-l apere.

    În schimb, Jens Stoltenberg, iritat de faptul că Johannis era lipsit de vână şi de iniţiativă, i-a făcut acestuia treaba. Adică a început a pomeni despre „intenţiile agresive” ale Rusiei, care prin „anexarea” Crimeei şi prin „intervenţiile” din estul Ucrainei, constituie „ un real pericol pentru securitatea în regiune”. Se ştie că trecerea Crimeei pe cale paşnică, prin referendum, la Federaţia Rusă îi doare cumplit pe americani, deoarece „prada” numită Sevastopol le-a fost suflată de sub nas!

    Iar ca o compensaţie pentru aşteptările preşedintelui român, Stoltenberg a ţinut o lungă prelegere despre scutul de la Deveselu, care „ nu este îndreptat împotriva Rusiei, nici împotriva Iranului ci…împotriva nimănui ! Iar despre capabilităţile acestui scut, domnia sa a spus un talmeş-balmeş de chestii, din care a reieşit la un moment dat că….nu are efect asupra rachetelor balistice mai mult sau mai puţin intercontinentale! „ Cu alte cuvinte, efectul găurii de la covrigii pe care-i ronţăi acum pe drum”, mi-am zis, plin de optimism.

    Parcă şi Johannis s-a trezit din proverbiala sa letargie când Stoltenberg a pomenit de concentrarea celor trei divizii ruseşti pe teritoriul Rusiei, în scop de apărare faţă de expansiunea NATO: „Trebuie să avem o abordare echilibrată a acestei probleme”. Oare simte în ce rahat poate fi băgată România? Şi că are totuşi obligaţia de a răspunde în faţa românilor, fie măcar sub forma întrebării puse de jurnalista de la România Actualităţi: „România poate face faţă tuturor acestor pericole?”

    În intervalul scurs între conferinţa de presă de la Bucureşti şi festivitatea inaugurării de la Deveselu, mi-am făcut treaba în localitatea de destinaţie. Aşezat pe o bancă, în aşteptarea autobuzului spre casă, am prins, tot la România Actualităţi, transmisia inaugurării de la Deveselu. Un premier român micuţ şi pierdut printre boşii militari americani, Dacian Cioloş, a fost foarte grijuliu ca să nu rostească numele Rusiei în clasicul limbaj de lemn al discursului său. Şi, la fel ca şi Johannis, a căutat în permanenţă un semn de bunăvoinţă, promisiuni ferme că România va fi apărată…

    Boşii yankei , în discursurile lor, au promis marea cu sarea, au elogiat „ abnegaţia” cu care militarii români au dat totul (inclusiv vieţile, aş putea spune) pe „teatrele de operaţii” şi, fireşte, şi-au manifestat speranţa ca militarii români să fie la fel de „dedicaţi”în continuare, împotriva „pericolului ce vine dinspre Rusia, care şi-a concentrat diviziile la graniţe”….

    Scârbit şi plictisit de atâtea fraze bombastice, voiam să închid radioul, dar vocea unuia din staff m-a lovit ca un plesnet de bici: „ Acum, ridicaţi-vă în picioare, cu capetele plecate, că se va rosti o rugăciune de binecuvântare! Să rămâneţi aşa, până se retrag oficialităţile!”

    Cât s-a rostit acea rugăciune în engleză de către cine ştie care pastor sectant, mi-am zis, clocotind de furie: „ Va să zică aşa, noi plătim biruri peste biruri, contribuim cu tot ce mai are încă valoros ţara asta, cu vieţile tinerilor noştri, pentru NATO, pentru „partenerii strategici” de peste mări şi ţări! Pentru interesele americane, riscăm să intrăm într-un conflict cu Rusia, să fim făcuţi una cu pământul ! Ce câştigăm din asta? Nu avem nici măcar dreptul la viză, pentru a-i vedea pe cei pentru care riscăm să murim, numai ca ei să trăiască fericiţi, să se îndoape cu hamburgeri şi cu Coca Cola. Mai rău, nu avem în propria noastră ţară dreptul la muncă, la o viaţă decentă! Corporaţiile lor folosesc forţa de muncă autohtonă ca pe o sursă de sclavi , de care dispun după bunul lor plac! Iar pentru toate astea, ne mai cereţi să stăm cu capetele plecate! Hai sictir, nemernicilor !”

    Mi-am expectorat toată sila şi greaţa printr-un flit aruncat în iarbă, lângă bancă. Doar atât, din păcate. Pentru că majoritatea compatrioţilor mei acceptă rolul stabilit de iubiţii „parteneri strategici”. Adică rolul de sclavi !

    Nişte sclavi care execută fără cârtire comanda:

    „ Acum, plecaţi-vă capetele!”

    Se întâmplă acum, aici, în România yankeizată!
    –––––––––––––––––––––––––
    nota Roninjaune:

    Un adevar care nu poate fi combatut cu nimic.

    Un adevar socant despre care Ceausescu…DA Ceausescu ne avertiza in urma cu decenii in urma….Iata cum s-au dus pe apa Sambetei „neatarnarea neamului” „independenta statului” „neamestecul in treburile interne ale Romaniei” „suveranitate” si odata cu toate acestea…..

    Romania multi-lateral dezvoltata a anului de gratie 1989…….
    Noi romanii, neam care nu a avut sclavi niciodata si care nu a acceptat sa plece capul in fata nimanui, iata-ne azi in postura de sclavi in ….

    PROPRIA NOASTRA TARA…….
    Dormiti in continuare dragilor…..

    Apreciază

  3. liviu bejan
    iunie 4, 2016 la 5:27 pm

    Perfect de acord cu dvs , este necesara cresterea, ca pondere politica, a ALDE.
    Romania are nevoie de o stanga puternica (reprezentata deja prin singurul partid politic din Romania care a generat crestere economica, dar si masuri cu caracter social) si o dreapta autentica, formata din oameni responsabili, competenti si patrioti. O dreapta re-construita pe nucleul ALDE, ar fi un lucru extraordinar de benefic pentru Romania, ca stat independent si suveran.

    Apreciază

  4. CNN: 4 locuitori ai pământului din 10 nu au toalete cu canalizare și apă curentă.
    În India, cei care au telefoane mobile sunt mai mulți decât cei care au toalete.

    Apreciază

  5. Bai arbete slinos , cum se poate bai geniule lipitoare , sa nu fi prevazut pana acum in MANUALUL TAU DE PROCEDURI ca intr-un loc public ( peste 7000 de metri patrati ) se pot aduna atatea mii de oameni ( peste 3000 ) , FARA NICI CEL MAI MIC AVIZ , APROBARE SI CU NICI O URMA DE CELE MAI ELEMENTARE SISTEME DE INTERVENTIE IN CAZ DE DEZASTRU ????

    Ia mai zi-ne tu bai arabete slinos , inca o data ( huooo! ) cat de rau iti pare tie ca iar ne-ai tras-o-ntre ochi , ..r-ai al dracu !

    Apreciază

  6. @ZeV, tie iti place Basecu? Trump e un Basescu cu foarte, foarte, foarte, foarte mullti bani, si cu o ambitie iesita din comun. Nu eu sunt apocaliptic, ci americanii care au scris articolul pe care l-am citat din New York Times. Trump are atit de multi bani incit poate sa isi faca propriul partid, sau sa il schimbe pe cel care l-a nominalizat (Republican) sa ii serveasca ambitiile de putere in mod exclusiv(ist). Sigur ca va avea dusmani multi si puternici, dar se vede ca e un luptator veritabil si de temut. Probabil ca pe multi dusmani ii va apropia de el. Asa va face cu Putin. Va incerca sa il scoata din obsesia lui cu parteneriatul cu China. Nu isi va putea permite sa antagonizeze si China, si Rusia in acelasi timp, fara costuri prea mari pentru americani.

    Scenariul poate pare apocaliptic, dar eu vad un pericol pentru Romania daca SUA se va retrage din UE, UE se va sparge, si statele nationale se vor alia pe baza altor principii decit cele care au stat la fundatia Uniunii Europene.

    Un parteneriat cu Rusia nu e ceva rau apriori. Rau poate fi modul in care se vor aloca locurile la masa negocierilor. Romania risca sa aiba un loc undeva foarte in spate, cu Polonia si Tarile Baltice, daca nu cumva vor fi tinute de Germania si Rusia cu urechile lipte de usa, sa mai prinda cite un cuvintzel din sala.

    Apreciază

  7. Educatia pentru securitate: Stiintele politico-militare

    Impostura si plagiatul (de cele mai multe ori ultimul o aduce pe prima) sunt riscuri pentru orice domeniu. Dar frica de abuz nu trebuie sa impiedice uzul. O relatie intre stiintele politice si cele militare trebuie sa existe. Orice abordare care exclude o asemenea zona de confluenta este excesiva, dar mai ales neproductiva nici pentru politica, nici pentru securitate.

    Poate exista un domeniu academic sau doctoral care sa aduca valoare si pentru politica si pentru securitate? Da, cel politico-militar, care nu se intemeiaza pe profesia militara (ante) si/sau pe o cariera militara (post).

    Mai explicit, cineva care are o introducere sau specializare in domeniul politico-militar, indiferent de titlu (licenta, master, doctorat), fara a avea o profesie militara, obtinuta in invatamantul formativ de baza din armata, politie, servicii de informatii (adica in scoli si academii cu regim si profil militare) nu poate ocupa si nu trebuie sa ocupe, legal, nicio functie de comanda sau decizie in niciuna din cele trei institutii fundamentale de securitate si aparare.

    Un politician, deci, nu poate sa faca, printr-o scoala doctorala politico-militara, concurenta unui militar, la capitolul de prestigiu social al profesiei militare sau la cel de pozitie in sistemul militar. Cine urmeaza o scoala doctorala in stiinte politice de securitate si aparare nationala nu devine militar/politist/ofiter de informatii de profesie, ci este sau devine politician cu o viziune si o perceptie educate privind aceste domenii si, de ce nu, si aici este castigul, cu un potential crescut de responsabilitate pentru politica de securitate si aparare.

    Educatia securista si educatia de securitate sunt doua lucruri diferite. In regimul totalitar antedecembrist, politica era inregimentata in armata (sau armata in politica). Nicolae Ceausescu, de pilda, care nu a fost militar de profesie, a facut o scoala politica, pe la Frunze parca, in virtutea careia a ocupat o pozitie de comanda strategica in Armata (pozitii de nivel tactic au fost ocupate de indivizi cu patru clase, scoliti intern ca ofiteri politici, pe la Oradea, Beius, Ineu).

    In noile vremuri, politicienii nu mai pot merge in armata, insa fostii militari pot merge in politica, iar scolile doctorale de stiinte politice de securitate si aparare pot fi o interfata si pentru unii si pentru altii. Practica este peste tot in lumea occidentala, pentru ca s-a constatat ca este aducatoare de valoare, politicienii nu sunt incadrati in armata, insa fosti militari si ofiteri de informatii au acces in politica, incadrand comisiile de parlamentari si de experti ale celor trei puteri ale statului.

    Prin urmare, nu cred ca ar trebui sa ne refuzam singuri o valoare pe care toti ceilalti si-o adauga, dimpotriva, este o modalitate de a creste, la varf si nu numai, educatia si, totodata, responsabilitatea pentru securitate si aparare. Cu conditia refondarii, idee pe care foarte bine a punctat-o autorul.

    Ar mai fi o problema de categorisire, care ar aseza si mai bine lucrurile si ne-ar feri de confuzii. Noi operam, in prezent, cu trei categorii de militari: in activitate, in rezerva si in retragere.

    In categoria „in rezerva” sunt inclusi atat fostii militari de profesie, cat si cei care nu au fost militari de profesie, dar au obtinut un grad militar, prin cursuri de concentrare/mobilizare, pentru nevoi in situatii de necesitate sau urgenta. Nu este o categorisire tocmai corecta, pentru simplul motiv ca-i abordeaza pe toti rezervisti la gramada, fara a tine cont de criteriul profesionalismului, al profesiei militare (si, de ce sa nu o spunem, cam lezeaza orgoliul actualilor si fostilor militari de cariera).

    Mai corect ar fi ca rezervistii care nu au fost profesionalizati (nu au fost militari in activitate) sa fie categorisiti ca militari „in rezerva”, iar fostii militari de cariera, care au fost profesionalizati si nu mai sunt in activitate, sa fi categorisiti ca militari „in retragere” (pentru un motiv sau altul: demisie, demitere, pensionare, boala etc.).

    In prezent, noi folosim categorisirea „in retragere” pentru o categorie de fosti militari care nu mai au nicio utilitate din punct de vedere militar, care sunt scosi din controalele militare pentru depasirea unei anumite varste de utilitate militara (dupa varsta de 65 de ani, cred).

    Actuala categorie, de militari „in retragere”, ar putea fi inlocuita, de pilda, printr-o formula mai prestigioasa, cred, de militari „seniori”. Ori, sa ramana „in retragere”, dar pentru cei care nu mai sunt in activitate si mai pot fi rechemati sa se folosesca categorisirea de militari „in retragere si in rezerva”.

    In concluzie, nu cred ca furiile politicianiste post factum, pentru reglarea unor conturi personale, ar trebui sa distruga conceptul de admitere a politicienilor la Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale si Colegiul National de Aparare. Sa aruncam apa murdara din copaie, nu si copilul. Conceptul trebuie sa ramana deschis si sa fie perfectionat. Sectii politico-militare pentru civili ar putea fi o forma.

    http://www.contributors.ro/administratie/educatie/romania-educata-securistic/

    Apreciază

  8. Bai saracu’ , ce dus e senioru’ cu caputzu’ . Unde-o fi trait asta pana la votul de azi ?

    http://www.stiripesurse.ro/quintus-la-ie-irea-de-la-urne-se-fura-cum-nu-am-crezut-ca-e-posibil_1137298.html

    –––––––––––––––––––––––––––––––––

    Da tinerii aia curati , frumosi si nepatati ( nici macar in chiloti ) unde sunt , ca la vot pana la ora 16:00 , n-au aparut ( sub 12% ) ?

    Se organizeaza cumva pe net ca sa iasa-n strada ca sa-l dea jos pe julien dacien s(i)oros si nu stim noi ?

    Apreciază

  9. Lansarea albumului «Descriptio Ponti Euxini – Marea Neagră în patru secole de cartografie» editat de Ovidiu Dumitru şi Adrian Năstase a constituit un moment editorial unic, relativ minimalizat de încercarea lui Radu Boroianu, directorul ICR, de a-i conferi doar o dimensiune culturală şi a-i nega importanţa politică. Întâi de toate, indiferent de precizia sa, o hartă efectuează un proces de selecţie al informaţiilor reprezentate în funcţie de necesităţile comanditarului – în cazul hărţilor cuprinse în cele două albume publicate până acum, cel al Dunării şi al Mării Negre, cu precădere cancelariile occidentale – deci cartografia oferă inevitabil o imagine incompletă, parţială şi partizană a realităţii, de unde utilizarea ei ca instrument ideologic şi politic. În al doilea rând, aceste două albume de hărţi, cu toată subiectivitatea lor, ilustrează – în condiţii grafice deosebite – istoria neamului nostru raportată la vecinii săi, aşadar – din nou – din perspectivă geo-politică.

    Tocmai din punctul de vedere al geo-politicii, cei doi autori au arătat pe bună dreptate, atât în prefeţe cât şi în alocuţiunile rostite ieri, că Marea Neagră a căpătat o semnificaţie strategică majoră în momentul actual, fiind punctul de întâlnire şi confruntare al sferelor de influenţă ruseşti şi americane.

    În ceea ce priveşte totuşi importanţa economică a Mării Negre, îmi permit să nu fiu de acord cu autorii. Cele două mari iniţiative transfrontaliere, Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră şi Sinergia Mării Negre, s-au dovedit infructoase nu numai din cauza ciocnirilor de interese geo-strategice, cât şi datorită faptului că aprovizionarea cu energie a Europei ocoleşte pentru moment bazinul acesteia. Există, ce-i drept, un proiect al Gazprom de a construi un gazoduct care să traverseze Marea Neagră şi să livreze gaze naturale ruseşti către Grecia, s-a semnat şi un memorandum, însă să nu uităm că alte două proiecte – South Stream şi Turkish Stream – au eşuat tocmai datorită tensionării situaţiei politice în urma extinderii flancului estic al NATO către graniţele Rusiei şi al implicării Turciei în conflictul sirian.

    Altminteri, resursele energetice ale Mării Negre sunt relativ reduse, iar mondializarea favorizează cu precădere ramurile economice ce produc excelenţă. Or, România nu a cunoscut în perioada modernă asemenea momente de excelenţă decât cu două ocazii : între Războiul Crimeii şi Primul Război Mondial, perioada Comisiei Dunării stabilită la Sulina, când ţara noastră era un mare exportator de grâne ( pe Dunăre ) către Europa Occidentală, şi în perioada interbelică cănd devenise al doilea sau al treilea exportator de petrol din lume. Astăzi, deţinem rezerve naturale foarte variate, dar puţine din punct de vedere cantitativ pentru a reprezenta un factor major pe piaţa mondială.

    Hărţile Mării Negre însă, aşa cum apar ele adunate în acest minunat album, adevărată operă de artă tipografică, ilustrează şi pulsul istoriei pe perioade lungi : cine le priveşte cu atenţie poate desluşi apariţia, dezvoltarea şi decăderea marilor imperii cu care noi românii, aflaţi în «ochiul ciclonului », ne-am confruntat de-a lungul veacurilor. Un îndemn la reflecţie, la înţelegere şi la evitarea soluţiilor militare care nu rezolvă problemele.

    Apreciază

  10. Ca divertisment, va propun cantecul „Nixon’s the One” cantat in 1968 de Connie Francis, un cantec electoral, evident. La noi a fost pomenit sub numele de „Nixon e alesul!”. Auditie placuta!

    Apreciază

  11. VICTORIE MERITATA PSD , AM ESTIMAT +40% .
    LA VREMURI NOI , TOT NOI , SPRE BOALA DUSMAAAANILOOOOR !!!

    BAI SARACII LIBERALI !
    CE RAU IMI PARE CA AU LUAT-O-BOT !
    DA’ limbutu’ predoiu , CE FACE predoiu ? CAND ISI DEPUNE MANDATU’ ?
    DA’ blaga maidanezul si tzatza gorghiu CE FAC ?
    AR FI NISTE NESIMTITI DACA NU PLEACA .

    DA’ AMBASADORII , CE ZIC AMBASADORII ?

    EU ZIC C-A FOST LOVITURA DE STAT IAR TINERII AIA FRUMOSI , CURATI SI NEPATATI AR TREBUI SA IASA-N STRADA GURII MAMII LOR , SA APERE TARA !

    Apreciază

  12. Sunt, iarasi, in afara subiectului propus de gazda noastra, dar ma bucur sa constat, cel putin dupa exit poll, ca romanii sunt destepti: au votat, aproape masiv, impotriva sistemului, cel putin in Bucuresti! Ambasada, madam Kovesi, Coldea etc. isi vor modifica, desigur, strategia – si nu sunt convins ca, asa cum s-a intamplat si in trecut – votul nostru va conta, din pacate…

    Apreciază

  13. Cred că vă bucurați, dle A.N., de victoria doamnei Firea. Mă bucur și eu, cu o oarecare moderație, fiindccă mi-a displăcut abordarea temei ”reformării partidului”.

    Apreciază

  14. Dupa alegerile locale 2016: Capitala, surpriza alegerilor. La PMB, stangii i-a urmat tot stanga. Mitul “coruptiei stangii”, ideea centrala a campaniei dreptei, s-a prabusit lamentabil (reactie rapida)

    Au trecut si aceste alegeri. Pana la rezultatele si analize finale, un lucru este clar. Bucurestiul a fost marea surpriza a acestui scrutin.

    In locul unui primar general de stanga, retras din functie pentru dosar penal pentru “coruptie”, alegatorii au ales tot un primar de stanga.

    In locul lui Sorin Oprescu, care a declarat, cu o zi in urma, “Nu as vrea sa mor pana nu demonstrez ca nu sunt corupt”, in functia de primar general al Capitalei a fost aleasa Gabriela Firea, candidatul PSD.

    Ideea centrala de campanie a dreptei, eliminarea de catre electorat a partidelor si candidatilor care au dosare penale, cu trimitere expresa spre stanga, nu a prins la bucuresteni, a fost un esec lamentabil.

    Concluzia este extrem de graitoare. Oamenii nu s-au mai lasat prostiti de propaganda neoliberala, romaneasca si occidentala, ca stanga este corupta. Sau, acelasi lucru, ca dreapta este imaculata.

    Aceasta concluzie despre alegeri cel mai bine a exprimat-o, chiar la urne, castigatoarea PMB, Gabriela Firea, candidatul PSD: “Suntem mai maturi, din toate punctele de vedere. Suntem la capatul unei perioade agitate”

    In Bucuresti, nu au avut audienta scontata sau propagata niciun competitor de dreapta, nici al formatiunii non-politice USB, nici al noului si micului partid PMP, nici al vechiului si marelui PNL, care si-au jucat fara succes la bursa electorala ideile de statut politic sau apolitic, de nou, mic, mare, vechi etc.

    Totusi, voturile insumate ale dreptei le-ar fi depasit pe cele ale stangii (o evaluare primara, pe primele cifre anuntate), dar nu si pe cele ale PSD si ALDE, luate impreuna.

    Cel mai probabil, lupta care se va da pana la alegerile parlamentare va fi intre ideile de victorie in premiera a stangii la PMB, de prabusire a mitului coruptiei PSD si de maturizare a electoratului, pe de o parte, si ideile de greseala de campanie, de “fragmentare” a dreptei si nevoia de “unificare” a acesteia, de cealalta parte. Castigatoare va fi tabara al carei vuiet, pe ideile de lupta, va fi mai puternic si mai prelung.

    Apreciază

  15. Ma bucur de victoria (anticipabila) a doamnei Firea, dar mi pare rau de scorul domnului Daniel Barbu, un adevarat intelectual, pare-se, prea intelectual chiar si pentru bucurestenii cu pretentii. Pe domnul Barbu l-as fi vazut imediat dupa doamna Firea.
    Nicusor Dan si compania este o gogoasa ,,antisistem” care, ca orice gogoasa, se va dezumfla, ca toate celelalte. Daca Nicusor Dan vrea sa se maturizeze la nivelul unui politician de anvergura nationala, trebuie, in prealabil, sa se debaraseze de sustinatori gen Tudor Chirila, sau Alina Mungiu Pippidi si sa-si schimbe mesajul intr-unul ,,pro”.
    Exact cu un mesaj ,,pro” a castigat frantuzoaica de la sectorul 1. Iata diferenta de cultura civica intre doua civilizatii care au multe in comun, dar si mai multe diferente esentiale datorate unor parcursuri democratice si culturale specifice.
    Pana la urma, oamenii au nevoie de proiecte si de constructie, au nevoie de stabilitate, moderatie si echilibru. Din simplul motiv ca omul nu este si nu poate fi o entitate perfecta. Daca incerci sa impui romanilor teama ca pot intra in vizorul unor institutii de forta, chiar daca gresesc involuntar, sau din necunoasterea legii, pana la urma acestia te vor taxa la vot, sau vor sta acasa.
    Aceasta campanie anticoruptie tintita complet aiuritor pe oameni gen Dragnea, Olguta Vasilescu, Corlatean, Ponta, etc, in loc sa-i vizeze pe cei imbogatiti pe cai dubioase, nu mai prinde la romani. Romanii, pur si simplu, sunt mai destepti decat ne imaginam unii dintre noi, ceea ce este datator de sperantza.
    Nu comentez acum rezultatul electoral al strutocamilei PNL-PD, as remarca doar ca adevaratul perdant al acestor alegeri este binomul.

    Apreciază

  16. Cred și eu, așa cum crede Mircea Badea , că pentru aceste alegeri contează mai puțin marele (sau mai moderatul) câștigător cu trei trandafiri, pentru că s-a pliat , cumva, pe cronica unei victorii anunțate, în schimb MARELE PERDANT este foarte interesant.

    Și marele perdant nu e PNL-ul, căci acesta bătaie măr a încasat numai în București, ceea ce merita din plin, dar în țară cred că va scoate totuși un scor acceptabil ca o prișniță cu iaurt pe pielea unuia care a adormit pe plajă … Așa că, MARELE PERDANT al alegerilor locale cred eu că e , totuși, DNA-ul. Pentru că un factor de corecție în sus pentru șansele candidaților, a fost, pe tot cuprinsul patriei, plimbarea pe la DNA… dacă a fost cu cătușe, hopa! prognoza s-a-nviorat și mai și! Domnul Cherecheș, spre exemplu, și-a câștigat mandatul de primar, cu un procent amețitor, din închisoare. Probabil că în această situație complicată, mandatul va fi invalidat. Dar cred că mulți dintre cei care l-au votat , bănuiau deznodământul acesta, și totuși, cu sete, au trântit ștampila pe numele lui! Și fiecare ștampilă pe numele lui Cherecheș era ca și cum alegătorul ar fi înfipt vesel un nou proiectil de DARTS într-o țintă cu chipul Codruței .

    Cu ocazia acestor frământate alegeri, cazul Tudor Chirilă mi s-a părut cel mai înduioșător. Iată cum a mobilizat el populația să se arunce pe secția de vot și să atace cu ștampila : „Mă îndrept spre secţia de votare pentru că vreau să schimb ceva şi pentru că am aflat că Bucureştiul e pe ultimul loc la prezenţa la vot. S-au prezentat femei peste 45 de ani (vai! groaznic! inadmisibil! nu mi-aș fi închipuit…n.n.) . NOI unde suntem fraţilor? Unde sunt cei peste 18 ani şi până în 40 de ani?”

    Chirilă dragă… nici nu știu cum să-ți spun așa, mai pe ocolite, ca să nu-ți provoc șocuri emoționale, din care să nu-ți poți reveni … matale nu mai ești în categoria 18-40…ai depășit în mod tragic fâșia de graniță …Știu, e catastrofal, e șocant că se prezintă la scrutin femei (de) peste 45 de ani, care, normal, la vârsta asta înaintată, votează total imprevizibil și-n ignoranța lor își imaginează că Vama Veche este doar o localitate , nu și un mod de viață… dar luptă-te, dragă, ca să li se interzică dreptul de vot . Însă ce te faci, răutăciosule adolescent , cu Clotilde Armand, din echipa lui Nicușor Dan, care a depășit și ea cei 40 de ani regulamentari și, peste patru ani de mandat va avea deja vârsta la care tu îți imaginezi că femeile sunt deja senile? Ce ne facem cu combatanta Lia Bugnar care are încă de pe-acum vârsta incredibilă de 47 de ani? Crezi că dânsa votează O.K., respectuos, cu Nicușor Dan, sau, ne trage-n piept și votează cu PSD-ul, ca orice altă cucoană de leatul ei ?

    P.S.SURSAZILEI.ro punctează, acum câteva zile: ”Institutul Cultural Român lansează sâmbătă, 4 iunie 2016, volumul cartografic Descriptio Ponti Euxini, coordonat de prof. univ. dr. Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, și de Ovidiu Dumitru, directorul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi…Evenimentul va avea loc la Salonul de Carte Bookfest, în București, unde vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR și Gheorghe Magheru, director general în Ministerului Afacerilor Externe… În ultimii ani, mai multe ONG-uri au protestat vehement de fiecare dată când vreo instituție a statului a validat, prin prezența unui reprezentant, orice eveniment la care a participat Adrian Năstase, care a fost condamnat pentru fapte de corupție”

    Fraza de final mi s-a părut gratuită și grețoasă. Cred că autorul ei nu are habar dar nici nu-l interesează pentru ce anume ați fost condamnat. Pe de altă parte, nu știam că Vladimir Tismăneanu e ONG.

    Apreciază

  17. @papasha. Te rog frumos, publica si notele cantecului.
    E bine, totusi, sa ramanem cu picioarele pe pamant: psd a luat numarul de voturi normal, traditional pentru el atunci cand sunt 9 milioane de voturi de distribuit. O parte insemnata a electorilor pnl-pdl au ramas, insa, acasa, in timp ce o alta parte, usor de manipulat, s-a dus catre Nicusor Dan. La care Nicusor Dan, nu vad nimic deosebit in afara declaratiilor: candidaturi si functii pe baza de prietenii si rudenii, vezi „sa-ti traiasca frantuzoaica” de la sectorul 1, „sotia prietenului meu”, plus niste relatii cu publicul deloc atragatoare (pentru public). Politicieni care zic ca ei nu sunt politicieni. Discursuri pe sablon Basescu, in esenta.Tot asa cum cred ca nu am aflat inca totul despre finatarea campaniei sale (si nici nu vom afla). Insa o „promovare” cu sprijinul unor forte doar banuibile a condus la un rezultat despre care nu cred ca este o exceptie, ci ca ar putea fi o baza de pornire catre un nou guvern al meu, din aceasta toamna. Adica, draga papasha, in genunchi in fata lui Nicusor Dan, posibil premier al guvernului Romaniei din toamna lui 2016!
    Acum ne dam seama ce ar fi insemnat ca legea pentru obligativitatea votului sa fi fost activa inca de la aceste alegeri. Obligati sa voteze, bucurestenii votanti ai dreptei care stat, dezamagiti, acasa, ar fi venit, neavand incotro, si ar fi votat cu zona dreptei, facand ca victoria clara a dnei Firea sa fi devenit o chestiune de competitie stransa.
    Rezultatul bun inregistrat nu modifica problematica pesede, in opinia mea, care este aceeasi. Iar prima dintre probleme este dragarea bazinului electoral.
    Si ma intreb daca nu cumva prelungita discutie despre Hexi, mai putin decesul sefului companiei, desigur, a fost tinuta pentru a crea o atmosfera electorala cat mai favorabila conditatilor gen Nicusor Dan. Daca este asa, atunci in toamna ne putem astepta si la alte afaceri asamanatoare.

    Apreciază

  18. @Luminița Arhire
    Se pare că nici Clotilda n-a câștigat! Mă gândesc că anii in plus față de vârsta limită anunțată de T.Ch. au tras-o în jos pe ultima sută de metri, cu toate că însuși CTP – spumegând și cu bruma de păr rămasă vâlvoi – a votat-o! Eu subscriu la ceea ce a spus M.Badea: există un perdant sigur: madam Kovesi! Acum, ce-i drept, Franța ne-a arătat că nu știm să o prețuim și i-a dat, compensativ, Legiunea de Onoare!!!!???? Nu cred că ați citit – și bine ați făcut – cum a fost bălăcărit electoratul românesc după eșecul ”dreptei” (care nu e dreaptă în niciun înțeles al cuvântului) ! Acum să te ții la comentarii ”obiective” din partea presei străine!

    Apreciază

  19. În timp ce dumneavoastră și alte personalități cu simț patriotic vă pregătiți de centenarul Marii Uniri, un nene de la PNL, pe nume Ben Oni Ardelean, senator în Parlamentul României, ne uimește cu „judecățile sale de valoare”. Ne explica, cum românii din teritoriile românești stăpânite timp de 50 de ani de Imperiul Austro- Ungar au votat cu candidații PNL la alegerile locale, arătând astfel că acei români sunt mai ” destupați” la minte. Ideea că cei inteligenți votează cu PNL nu este nouă, dar fiecare are dreptul să creadă ce-i convine. Însă să spui că cei care au stat sub stăpânirea I.A.U. au votat cu PNL este ca și cum ai spune că acei români au votat antromânește și că acei români doresc refacerea I.A.U. Nenea ăsta ori este prost, ori este pus în slujba unor revizioniști și revandardiști maghiari sau austrieci ( mă întreb, oare ce vor să mai ia și câte cozi de topor au cumpărat?)

    Apreciază

  20. Criticos
    iunie 6, 2016 la 12:43 pm

    Da, si eu am remarcat ca frantuzoiaca a pierdut…la mustata. (Z)
    Chiar daca sustin candidatii PSD, imi pare rau, eu tare as vrea ca femeile sa devina mai vizibile in functii administrative, indiferent de cine sunt promovate. Sigur, as prefera sa se promoveze prin ele insele. Daca au in in spate oameni ca Basescu, sau Magureanu (seful lui Nicusor Dan), e alta poveste si totul devine discutabil. (Z)
    Dar avand educatia ,,marelui Paris”, poate ca ar fi facut ceva bun pentru oamenii din sectorul cel mai bogat al capitalei si cu oamenii cei mai ,,luminati”, care stiu mai bine decat noi ce este bine pentru ei.
    (Z)

    Apreciază

  21. oscar wilde
    iunie 6, 2016 la 1:00 pm

    Acel nene isi face iluzii…alegerile au fost castigate de PSD si PDL (prin fostii oameni ai lui Basescu).
    PNL nu exista, a fost absorbit in intregime, ramanand doar carcasa.
    😉
    ps
    Cat despre ,,destuparea” mintii, as spune romanilor ca in Moldova nu au prea fost iobagi (ca prin alte provincii), ci razesi, adica, oameni liberi.
    E adevarat, si Suceava a fost sub cizma austriaca, cum este si acum (mai ales in zonele impadurite).
    Din comentariul la care faci referire, se vede limpede ca cei care voteaza dreapta doar se cred inteligenti.
    Un om cu adevarat inteligent nu-si dispretuieste semenii cu/de alte convingeri si orientari politice.

    Apreciază

  22. Distinsa si rabdatoare gazda , te rog astazi 6 iunie , sa incerci cat se poate de mult sa-i faci sa inteleaga pe cei din top – ul PSD-ului ca de ieri S-AU VAZUT PRIMELE REZULTATE ( VICTORII) POLITICE concrete ale asaltului sorosist asupra Romaniei ( lasand la o parte JUSTITIA ).

    Nu-mi plac liberalii , chiar ma bucur c-au luat-o-n bot , dar bucuria este umbrita de faptul ca aceasta nu se datoreaza numai PSD-ului , ci al asaltului concentrat si furibund al ong-urilor sorosiste asupra pnl-ului ( cum gura masii , un limbut de papagal necunoscut sa refuze o alianta cu un alt limbut , seful celui de-al doilea partid din Tara , CAT DE SIGUR ERA EL , CA N-ARE NEVOIE DE ALIANTE CA SA CASTIGE !!! ).

    MARE ATENTIE PSD , CA DUPA CE VOR INGROAPA SI pnl-ul ( ce-o fi fost si cu pntcd-ul , asta-i alta poveste ) , JAVRELE STRAINE , PRIN ong-uri COZI DE TOPOR , SE VOR ABATE CU MANIE DE HINGHERI , CU MULTI BANI , CU TOT FELUL DE INCIDENTE DE GENUL INCENDII SATANISTE , CU TOT FELUL DE TINERI FRUMOSI SI NEPATATI SI CU FOSTI SI ACTUALI AMBASADORI , MARI IUBITORI DE BOGATIILE ROMANIEI , PT. LICHIDAREA PSD-ULUI .

    BUCURESTIUL A FOST NUMAI UN EXPERIMENT , FOARTE APROAPE SA LE FI REUSIT .

    URMEAZA TOATA TARA .

    AVORTONUL LIMBUT A ANUNTAT DEJA TRECEREA DE LA SALVATI BUCURESTIUL , LA SALVATI ROMANIA .

    Multumesc cu anticipatie pt. intelegere si pt. viitoarele dezbateri la Fundatie pe aceasta tema COLONIALISTA .

    Apreciază

  23. liviu bejan
    iunie 6, 2016 la 9:53 am

    Nu este nicio baza de pornire, acest grupuscul amorf al domnului Nicusor Dan. Dupa parerea mea, aceste alegeri au aratat care este adevarata dimensiune a ,,strazii” in Bucuresti. Sunt convins ca marea majoritate a ,,strazii” a votat ieri si aceasta este ponderea ei reala in capital Romaniei. Da, a ramas acasa o parte importanta a cetatenilor normali, cetatenii care isi vad de treaba, scoala si de familii, de toate coloraturile politice, sau neinregimentati politic.
    In schimb, in tara vor conta, in zona dreptei, doar doi oameni, la alegerile din toamna: Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu. Sa nu uitam ca ALDE este a treia forta politica (dupa PSD si PDL), iar PMP este si el pe-aproape.
    ,,Gogoasa” Nicusor Dan nu va avea nicio relevantza la parlamentare. Poporul roman este saturat de mesaje de tip ,,anti” si nu mai inghite ura si intolerantza. In plus, nu mai crede in dosare politice.
    Din pacate, dreapta romaneasca este seaca (lipsita de continut), fragmentata si in mare parte anti-romaneasca. Pacat, cum am mai spus, chiar avem nevoie de o dreapta adevarata in Romania, o dreapta pro-constructie, nu pro-demolare si atat.

    Apreciază

  24. Bai copii, nu prea e marre victorie! In tara diferenta este de vreo 8%, numai. N-au prea votat tinerii si s-a vazut! La toamna vor fi si ei, si diaspora! Alesii penali vor primi condamnari si se duc sa si le execute, vor trece viceprimarii la butoane, deci tot binomul castiga! Toti alesii sunt cu spatele la zid pana la alegeri, nu au bani, au promis chestii imposibile, vezi Bucuresti, deci vor trebui sa creasca impozitele si taxele locale inventand altele noi, de pilda accesul cu taxa in zona metropolitana, ceea ce va scarbi alegatorii… In plus, daca isi vor abandona programele si se vor apuca de panselute, adio!

    Ma tem ca strategia castigarii alegerilor parlamentare a fost exceptionala! A oferit PSD-ului o victorie de etapa pt a se compromite pana la toamna!
    Voi nu v-ati mirat ca PSD a facut tot ceea ce a putut sa castige, iar PNL tot asa, tot ceea ce a putut, dar ca sa piarda?

    Eu zic sa va treziti din betia victoriei si sa va puneti alesii sa presteze serios, altminteri nu pupati majoritate la toamna, si deci nici guvernare…

    Ganditi-va un pic: cum va fluidiza dna Firea traficul? Aduce bulevarde noi de acasa? Unde si din ce bani va construi parcari, gradinite, scoli? Expropriaza? Cum exact va schimba ea pana si aerul, asa cum a promis, din Bucuresti? Cu ce bani va consolida cladirile cu bulina , va repara infrastructura si va compensa gigacaloria? Banii nu ajung nici acum, cand astea nu se fac! Despre spitale, si alea promise, nici nu mai amintesc… Pana la urma va trece si dansa la panselute, gunoiere de casa si alt rand de borduri, restul fiind amanat, in fapt anulat prin programe pe termen cat mai lung si studii d-alea, de fezabilitate…
    Si de aici frustrarea de la toamna a nostalgicilor votanti…

    Apoi, cum adica a pierdut binomul? A candidat si nu stim? Sa fim seriosi, poti castiga toate alegerile, insa pedeapsa ti-o ispasesti, deci… Credeti ca se vor speria DNA si SRI de niste alegeri locale? S-a mai intamplat asta vreodata? Pai, ei sunt cu speriatul, nu politicienii locali… astia sperie doar banii, dar va fi imposibil!

    Halta pisica: Viorel arde de nerabdare sa doboare guvernul… Nu mai are astampar baiatu’, isi permite orice, jigneste, ameninta… Asa ceva nu place nici babelor… Basescu i-a zis bine ca a lasat niste bombe la guvernare fiind sigur ca iese prezident si apoi s-a tirat singur, de frica consecintelor… Face astfel un mare deserviciu PSD-ului pana la toamna, iar electoratul va pricepe pana la urma, mai ales ca dreapta nu are altceva de facut decat sa explice pe indelete cacialmaua lui… iar PSD nu se va putea apara, ocupat fiind sa-si tina promisiunile electorale de la locale…

    In fine, una peste alta nu stati deloc bine, v-ati lacomit la niste ciubucuri locale dar aveti sanse mari sa nu puteti realiza majoritate la toamna! Iar dreapta nu are decat sa explice situatia, deci ii este infinit mai usor…

    La final insa sa ne intelegem: eu nu sunt nici dreptaci, nici stangist! Eu vreau democratie, adica sa nu aiba nimeni totul. Imi convine victoria stangii si abia astept bulevarde, parcari, edificii de tot felul si aerul ala curat, promis… Ma intreb doar daca primarita il va aduce imediat cu trenuletul ala de mare viteza al lui Viorel, sau prin tub direct din Voluntari, fresh si ravan…

    Apreciază

  25. T-Rex
    iunie 5, 2016 la 3:13 pm

    Bineinteles ca nu-mi place Trump, dar asta nu inseamna ca trebuie sa dam o prea mare importanta minoritatilor care contesta, intotdeauna mult mai zgmotoase decat majoritatile. Este la fel si in Romania: Un guvern a cedat prea usor zgomotului strazii, a carei dimensiune reala s-a vazut la alegerile de ieri. Bine, a cedat si presiunilor venite concentrat dinspre Cotroceni si Ambasada, pe fondul…tacerii si pasivitatii membrilor si sustinatorilor PSD. (Z)
    ps
    Sa fim seriosi, in politica externa americana nu se vor produce modificari majore.
    Noi putem sa scuipam imaginea de pe monitor a domnului Trump, dar am vazut politicieni si jurnalisti (romani n.r.) facand asta public, probabil, nepunand prea mare pret pe sansele candidatului republican.
    Toate aceste gesturi sunt atent monitorizate si nu ne avantajeaza in eventualitatea in care Trump ajunge la Casa Alba si devine Presedintele SUA. Veti vedea ca, in America, nimeni nu-l va mai ataca, dar Romania va ramane din nou in offside urmare a diletantismului politic dambovitean si imaturitatii unei semnificative parti a romanilor. Doar la noi lupta politica nu se opreste niciodata. De aceea stam pe loc si de la capat.

    Apreciază

  26. @Doru Coarna. Tataie (glumesc!), dna Firea are sanse sa faca un mandat onorabil, in opinia mea. Trebuie sa se arate, pe de o parte, gospodina si, pe de alta parte, cu o aplicare spre modernitate. Nu cred ca situatia este chiar asa de prapastioasa. Si ideea ca adversarii pesede si-au provocat o infrangere tactica pentru a castiga o victorie strategica este cam indrazneata. Adevarat ca mare inclestare va avea loc in toamna, miza guvernarii fiind mai mare ca aceea a conducerii locale, tot asa cum, dupa ce salveaza Bucurestii de bucuresteni, dl Dan ar putea fi chemat sa salveze Romania de romani. Sunt sanse ca PNDL sa intre in toamna, dupa vacanta, cu tensiuni interne. Tot asa cum pesedistii au cateva luni sa-si faca propaganda in diaspora; in fond si la urma urmei, majoritatea diasporei a aparut datorita actiunii pedeliste. Ca oamenii au fost intorsi si, pe alocuri, chiar prostiti ca vinovatul este celalalt, acesta este meritul propagandistic al pedelistilor. Un pic de timp este, depinde fiecare cum il foloseste.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s