Astăzi, la Fundația Europeană Titulescu, l-am avut ca oaspete pe Zhang Weiwei, profesor chinez de Relații internaționale de la Universitatea Fudan și directorul China Institute, din Shanghai.
Mai intâi, un scurt rezumat pentru cititorii mei:
Primele cunoștiințe despre China au venit in România voievodală pe Drumul Mătăsii, prin produsul original si atrăgător solicitat în Europa – mătasea.
Primele contacte indirecte, dar și primele cunoștiințe de primă mână despre China – pătrunse și în România au avut loc cu ocazia soliei Spătarului Milescu în Împărăția din centrul lumii, în a doua parte a secolului XVII – lea (1675-1676).
În anul 1880, în cadrul campaniei ample de recunoaștere a independenței de stat, din perioada 1877 – 1885, se desfășoară un schimb de scrisori oficiale între Regele României Carol I și Împăratul Chinei, Guang Xu.
Interesul părții Chineze de a stabili relații diplomatice cu țara noastră a apărut și din percepția simpatiei românilor față de China, victimă a agresiunii japoneze rezultată din poziția exprimată de celebrul om politic român, diplomat ilustru, Nicolae Titulescu, de la tribuna Ligii Națiunilor, la Geneva.
După cel de-al Doilea Război Mondial, după acreditarea primilor ambasadori și deschiderea ambasadelor permanente în cele două capitale, România la Beijing la 10 martie 1950 și în Republica Populară Chineză la București la 11 august 1950, demarează și schimburile bilaterale, cvasi-inexistente anterior, pe plan economic și comercial, în mod timid iar pe plan politic și cultural în mod activ.
Încă de la admiterea sa în ONU, prin rezoluția 9950 a Adunării Generale, din 14 decembrie 1955, de-a lungul a 16 ani România a inițiat sau s-a alăturat, la peste 10 acțiuni, vizând restabilirea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze în cadrul ONU și în Consiliul de Securitate ONU.
Demersul diplomatic din octombrie 1990 – în calitate de Ministru de Externe român, am întreprins o vizită de evaluare și pregătire a unor contacte viitoare, pentru a permite accesul la o realitate foarte mult schimbată din punct de vedere economic cu zone economice speciale.
Convorbirile cu Ministrul de Externe Qian Quichen și cu președintele Yang Shangkun au relevat aceeași disponibilitate, înțelegere și răbdare a părții chineze în relațiile cu România.
Relațiile si contactele româno – chineze, astfel reluate, înregistrează un trend crescător.
În consecință, în perioada în care eram Prim Ministru, volumul schimburilor comerciale în anul 2003 depășea un miliard de dolari, mai mare decât cel din perioada dinainte de 1989, când nivelul schimburilor era de 780 milioane de dolari.
În timpul mandatului meu, în 2004 se deschide și biroul de primire turistică a României în China, iar României i se acordă statutul de destinație turistică.
În mod cert, relațiile româno – chineze au înregistrat un crescendo în timpul mandatului meu ceea ce reprezintă un succes , datorat într-o foarte mare măsură existenței unui fundament politic solid, asumat de toate partidele parlamentare care au susținut Parteneriatul amplu de prietenie și cooperare dintre România și China, convenit în anul 2004.
În discuțiile de astăzi, am analizat, împreună, situația nouă din orientul mijlociu (si noul memorandum americano-iranian), situația din balcani si din Europa centrală și de est, războiul din Ucraina și impactul asupra securității Mării Negre.
O concluzie cu care sper să fiți de acord – cu sau fără legături active cu România, China este și va continua să fie o mare putere, cu care România a avut o relație solidă în timpuri grele..
