Lămuriri

Acest blog este redactat, personal, de Adrian Năstase .

Dacă vă miraţi de ce sunt „prea puţine” înjurături, ei bine, da, comentariile trec printr-un firesc proces de moderare.  În mod absolut cert, nu va trece mai departe nici o injurie (la adresa autorului dar şi a oponenţilor săi, de aşa zisă „suţinere”). Intră mesajele contra, dacă sunt decente, chiar dacă în aceşti termeni sunt totuşi virulente. Nu intră mesajele fără sens. Din motivul logic căci nu îl au.

Vă mulţumim pentru potenţiala înţelegere, la fel cum vă înţelegem potenţiala nemulţumire.

Conţinutul acestui blog aparţine autorului, adică Adrian Năstase, mai puţin anumite părţi care sunt atribuite cu menţiunea altora, prin preluare. Reproducerea a orice găsiţi aici se poate face liber, dar cu bun simţ. Ideală este chiar şi amintirea sursei. O semnalare prealabila pentru acord n-ar fi nici ea prost vazută.

Desigur, încalcarea acestei convenţii reciproce într-un mod prejudicios, rău intenţionat, poate duce la consecințe care ar putea fi evitate, dacă exista o fărâmă de respect şi deontologie.

De asemenea, răspunderea morală, juridică sau de orice alt tip a celor prezentate, aparţine în totalitate autorului, fie el al blogului (Adrian Năstase) sau al comentariilor (cititorii).

Aici veţi găsi opinii personale. Ele nu implică deloc poziţii oficiale ale familiei, apropiaților, colaboratorilor sau partenerilor.

Comentariile trec toate de moderare, când păstrează limita decenţei.

457 de gânduri despre “Lămuriri

  1. DEMOCRAȚÍE= Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separația puterilor in stat și pe votul universal. PS-De doi-trei ani” IN ROMANIA ,DEMOCRATIA SI SEPARATIA PUTERILOR IN STAT AU FOST CALCATE-N PICIOARE DE TOV.Basescu Traian.T.B. si guvernul si-au incalcat propriile legi[vezi legea pensiilor…s.a.]

  2. FELICITARI! S-A ADEVERIT CE ATI SCRIS MAI JOS CU UN AN IN URMA:
    Avertizare…
    Publicat februarie 16, 2011 General 89 Comments

    Am primit zilele acestea, o analiza interesanta referitoare la ultimele evolutii politice. Iata o parte din acest text:

    T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează in prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa si a PDL.

    Planul respectiv cuprinde intre altele si următoarele elemente de strategie:

    I. Actiuni la nivelul PDL

    1. Diminuarea constanta a puterii si influentei lui V. BLAGA si a apropiaţilor sai, “pana la limita menţinerii unităţii partidului”;

    2. “Trecerea in afara puterii de decizie “a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU si a altora care nu se aliniază intocmai ideilor si acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea si funcţionarea recent createi USL.

    3. In acest context, se acţionează ca E.UDREA sa detina cat mai multe prerogative la nivelul PDL si in plan guvernamental.

    In acest scop, liderii din teritoriu au fost informaţi “pe cai adecvate” despre faptul ca E. UDREA ar urma sa preia conducerea PDL, sa devină prim ministru sau sa acceada la alte funcţii in stat.

    4. Pentru dezvoltarea grupului din jurul lui T. BASESCU si E. UDREA se pregătesc condiţiile pentru oferirea de funcţii in PDL si in “viitorul guvern”, lasandu-se “in ofsaid” greii din partid care se impotrivesc grupului respectiv.

    5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei, etc. s-au lansat informaţii privind “riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materiala, si punctual, la şantajarea celor care “nu tin aproape” din cadrul instituţiilor respective.

    6. Vor fi exploatate datele existente si se vor obţine noi date care sa fie folosite la nevoie impotriva celor care, prin acţiunile si poziţiile lor, ar putea afecta “unitatea partidului in jurul lui T. BASESCU”, inclusiv celor care s-ar pregăti sa părăsească PDL. In acest sens, sunt atent monitorizate contactele cu reprezentanţi ai PSD, PNL si PC.

    7. In perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:

    – se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, in final, in favoarea ELENEI UDREA;

    – intrarea concomitenta in cursa a ELENEI UDREA si a lui GH. FALCA iar, in cazul in care condiţiile vor permite, retragerea acestuia din urma in favoarea primei;

    – in cazul in care evoluţiile vor fi in defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la inceput, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.

    8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi “sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale.Arestarile pe linia vămilor intra in acest context.

    Sunt vizaţi:

    – principalii oponenţi ai ideilor lui T. BASESCU si E. UDREA, care sunt cunoscuţi cu fapte ilegale;

    – cei care, in ciuda averilor mari acumulate, “au contribuit insuficient la bugetul PDL”;

    – cei care au conexiuni de afaceri cu V. BLAGA sau cu alti principali oponenţi ai cuplului T. BASESCU-E. UDREA;

    9. La nivelul unor lideri din PDL, se fac comentarii negative privind iniţiativa recalculării pensiilor. Evenimentul este calificat ca o “gafa de proporţii”, cu consecinţe grave pentru PDL, principalul vinovat fiind considerat T. BASESCU. Acesta a dispus masuri de incetare a acestor comentarii, teama principala fiind aceea ca va fi afectata dezvoltarea grupului care ar trebui sa se construiască in jurul lui T. BASESCU si E. UDREA.

    II. Actiuni la nivelul altor partide

    1. Pentru menţinerea UNPR in sfera de influenta a lui T. BASESCU, s-au dispus masuri de “rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.

    “Finalizarea” acestor probleme urmează sa se producă efectiv cand PDL isi va asigura menţinerea la putere. Pana la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor in cauza;

    2. S-au dispus masuri care sa stopeze revenirea in prim-planul vieţii politice romaneşti a lui A. NASTASE si C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;

    3. Se vor analiza cu atenţie diferentele de opinie existente la nivelul unor lideri PSD si PNL, cu scopul impiedicarii unei bune evoluţii a USL si chiar spargerea acestor partide;

    4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni intre grupurile respective, dar mai ales intre conducerile celor doua partide;

    5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mita, fals si uz de fals, abuz in serviciu etc, fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

    6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

    7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a “ataca si contracara” acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

    8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in “directa conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC si alti grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia impreuna cu C.P.TARICEANU “vor pune mana pe USL” iar PNL va fi “inghitit” de PSD;

    9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BASESCU si de a-l folosi impotriva lui V. PONTA, A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie” cat mai favorabila PDL”.

    10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist si se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD si PNL cu scopul final de a “sufoca” principalele centre de putere politica din tara ale celor doua partide. Argesul a fost doar un test;

    11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise impreuna cu V. PONTA, C. ANTONESCU si persoane din anturajul lor;

    12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:

    – sa-si creeze o imagine pozitiva de iniţiator si luptător impotriva corupţiei;

    – sa scoată “la suprafata” vinovati care au conexiune cu oponenţii sai si ai ELENEI UDREA. Sunt vizaţi in mod direct V. BLAGA si apropiaţii sai, pentru a fi determinat la nevoie (V. BLAGA) sa renunţe la candidatura pentru preşedinţia PDL;

    – sa se identifice martori si alte probe pentru “compromiterea” lui C.P.TARICEANU si a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti;

    – sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL.

    III. Actiuni la nivelul electoratului

    1 . Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;

    2. Strategia dupa care se va acţiona pe linia celor prezentate mai sus conţine intre altele următoarele:

    – proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei;

    – pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei;

    – pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces;

    3. Elementul de noutate al acestor preocupări il constituie modificarea legislaţiei privind organizarea alegerilor, cu accent pe votul prin corespondenta. Introducerea acestui sistem are in vedere doua aspecte:

    – furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu;

    – asigurarea mecanismului cu care spre finalul procesului de votare se va “ajusta” acea mica diferenţa, respectiv trecerea ei in favoarea PDL.

    4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.

    5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL. Acest truc presupune:

    – o intelegere care sa arate o prezenta mult mai mare la vot decât cea reala;

    – impartirea falsa pe partide a numărului participanţilor la vot cu un avantaj cert pentru PDL.

    – “logica” acestor falsuri in comun are la baza ideea de”a da bine la nivelul conducerilor partidelor respective”;

    – intrarea, pe baza interesului material in aceste mecanisme, presupune o compromitere din care cei atraşi sa nu mai poată iesi;

    – falsificarea documentelor de identitate a unor persoane pentru a vota in mai multe localităţi;

    – folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL;

    – identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese verbale;

    6. Rezolvarea unor probleme de infrastructura, sănătate, dosare penale etc. in localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia sa accepte votarea in favoarea PDL. Mecanismul a funcţionat cu succes la alegerile anterioare, cu interesul si acceptul primarilor si consilierilor corupţi din opoziţie.

    7. Actiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totala a militantilor PDL.

    8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru inlocuirea documentelor si a sacilor cu voturi inainte de a se ajunge la locul centralizării.

    9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor inscrie in cursa electorala. Scopul este acela de dispersare a electoratului si in final, sprijinirea PDL.

    10. Ca element de psihologie sociala, T. BASESCU insista pe continuarea masurilor de austeritate si chiar aducerea majorităţii populaţiei in pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca in pragul alegerilor locale sa se procedeze la “relaxarea” acestei situaţii si chiar la pomeni electorale.

    Aceasta diversiune are in vedere:

    – crearea unei stări de disperare a populaţiei;

    – proiectarea ideii ca masurile austere au fost de stricta necesitate, cu avantaje pe termen lung in favoarea populaţiei sărace;

    – scoaterea la iveala a unor rezultate bune ale masurilor luate cu consecinţe in creşteri salariale, condiţii de munca, ajutoare etc. in pragul alegerilor.

    – “iniţiatorul si susţinătorul” acestor masuri de “salvare a romanilor” va fi T. BASESCU.

    11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, in contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuala suspendare si scoaterea sa in afara vieţii politice.

    *

    * *

    Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atentiei de la responsabilitatea PDL privind coruptia din vami si “fragezirea” liderilor sindicali in perspectiva unor miscari sindicale si a modificarii Codului Muncii.

    Vom vedea, impreuna daca aceste scenarii vor fi puse in aplicare…

  3. Revin cu acelasi mesaj pe care vi l-am adresat in urma cu doua saptamani (pe site-ul personal) si nu am primit raspuns. Ati discutat despre probleme de politica externa la o emisiune tv pe care am vizionat-o in anul 2011. (Ideea care mi-a ramas in minte este legata de modul de a actiona si ati spus „e fara sentimente”). Am rasfoit deja linkurile internetului si pe site-ul personal si nu am gasit. Va rog sa imi indicati, sau eventual sa reluati explicatia.
    Astept cu nerabdare.
    Va multumesc!

  4. ALO!Nu mai vrem morti ,nici sange,nici infirmi [ca in decembrie 1989],ci o schimbare urgenta si mai ales „PASNICA”de regim ,prin vointa „POPORULUI”.Intelegeti,domnule Basescu,pana nu este prea tarziu!

  5. P.S.Am mai avut o sansa de schimbare „pasnica” ,[cand era o majoritate solida in parlament] ,prin ” DESEMNAREA CA PRIM-MINISTRU”,a primarului Sibiului,dar l-ati refuzat ,preferandu-l pe „tovarasul” Boc[din nefericire pentru ROMANIA.]

  6. DE CE NU AU VENIT IN PARLAMENT [LA… BALCOANE]SI SUSTINATORI AI OPOZITIEI???…..ERA SIMPLU ,EI SUNT MULTI IN PIATA UNIVERSITATII SI….. MULT MAI MULTI PE STRAZILE ORASELOR DIN TARA …SI FOARTE ,FOARTE,FOARTE MULTI IN CASE TREMURAD DE FRIG SI RABDAND DE FOAME.RUSINE PDL!RUSINE BASESCU!CE MAI TREBUIE SA FACEM SA NE VEDETI SI SA NE CREDETI,ca traim bineeee???

  7. „Acest vot mă obligă, o dată mai mult, să respect ceea ce am afirmat cu prilejul lansării mele la candidatura supremă în stat şi să-i asigur, încă o dată, pe cetăţenii ţării că voi fi preşedintele tuturor românilor, un preşedinte puternic, imparţial, activ, care se va pune, 24 de ore din 24, la dispoziţia naţiunii române. Aceasta este promisiunea mea faţă de poporul român.”[t.b.”/20 decembrie 2004].PS NE-AM LAMURIT!

  8. Apreciez guvernarea Dvs. ca una buna, echilibrata uitamdum-a la indicatorii macroeconomici dar as vrea sa ne spuneti ce a fost cu privatizarile GAZULUI si PETROLULUI care din cate stiu (sper sa nu ma insel) in periada guvernarii Dvs. s-au facut. Precizez, l-am votata pe Domnul traian Basescu in 2004, m-a dezamagirt si drept urmare nu l-am mai votat in 2009 iar acum il desconsider si mai mult. Omul asta a pierdut contactul cu realitatea, este efectiv nebun si noi un popor nevrotic l-am votata in 2004 🙂 …
    Cu respect si consideratie

    Jonathan Joachimowitz

  9. Vrem urgent alegeri anticipate[in iunie ,odata cu localele,esalonate la diferenta de 1-2 saptamani.]!VICTORIE!VICTORIE!VICTORIE!S-auzim de bine!

  10. STUPOARE!…………Se repeta „filmul”cu Johanis,dar…….situatia „poporului”este mult schimbata[diferita]din punct de vedere al nemultumirilor.OARE,pana cand acest”ins”[prezident ne ia drept prosti???CE-I DE FACUT???????

  11. NOTA PE INTELESUL TUTUROR{[inteleg aceasta nota…..peste85-90%][mai putin pede_”LEII si…Tov. „basescu”,din nefericire”]}:_coalitia actuala este mincinoasa,deoarece parlamentarii sai nu au sustinere in „popor”,fiind compusa din”traseisti” cumparati,mituiti,santajati.]OARE CE E DE NEINTELES ,PENTRU A AVEA ALEGERI ANTICIPATE SI A REINSTAURA DEMOCRATIA IN ROMANIA???PS.TOTI „dictatorii” greu au cedat si cedeaza.

  12. INTREBARE:_…cate procente a obtinut „gaschca punr”in alegerile parlamentare anterioare cu trei ani in urma?PS Poate stie tov. Berca!!!,sau tov.Oprea,sau tov Diaconescu,sau!!!cine stie???

  13. MAREA SCHIMBARE:_Alta Marie,cu …….palarie”SIE”In ce tara traim?ROMANIA,INCOTRO?PS.Pdl,[…fost partid socialist ]…si-a tras ministru „de dreapta”[… un fost si mare COMUNIST,pana-n … anul 1989.]Sa traim bine???????JOS DICTATURA!

  14. VA ROG MULT SPUNETI-NE DACA SCAPAM DE presedintele „DEMOCRAT” basescu ???????????? SPUNETI-NE DACA MAI POATE INFLORI SPERANTA ??????????? NECAZURILE PE CARE LE-AM TRAIT IN 2011 NU AU FOST USURATE SI DE SPERANTA; PENTRU MINE EA ABIA MAI RASUFLA(eu (in iulie) si sotul(in septembrie) am devenit someri); OMUL POATE INDURA ORICE DACA SE „AMAGESTE” CA TOATE VOR TRECE INTR-O BUNA ZI;VA IMPLOR SPUNETI-NE CE A FOST SAU CE ESTE IN MINTEA LUI PONTA DE S-A ARUNCAT PE MUGURASUL DE SPERANTA CE RASARISE ?!?!?!?!?!?!

  15. Sper ca postez unde trebuie intrebarea.

    Va urmaresc de mult activitatea (26) inclusiv blogul.

    Prima intrebare: Ce IQ aveti ? (eu as aprecia 160 dar astept un raspuns)

    Multumesc!

  16. Domnule Nastase Adrian,care este vina pensionarilor ca sunt pusi pe drumuri si sunt umiliti in tara europeana, ROMANIA ,pentru recuperarea banilor opriti abuziv?N-ar fi mai bine sa plateasca cei care au gresit si cu o noua OG ,sa se intre in normalitatea „statului de drept”?PS.Un muncitor cand greseste la locul de munca ,este taxat si plateste,dar „insii”astia „”portocalii[mai recent verzi]”de ce nu platesc???Unde suntem,in jungla…….???Cu respect!

  17. Sanatate, sanatate, sanatate ! La multi ani, DOMNULE Nastase ! Luptati pentru viata dumneavoastra, bucurati-va de familie, de cartile dvs. si de toate lucrurile care uneori par marunte ! Indiferent cat v-ar incatusa sunteti un om mai liber decat oricare dintre noi prin spirit si onoare.

  18. Va doresc sanatate din toata inima! Dumnezeu sa va ocroteasca! Viata dv este mult mai importanta pentru dv, pentru familia dv si, desigur, pentru toti romanii care stiu sa aprecieze perioada in care dv ati condus destinele Romaniei, pentru toti cei care stiu sa va aprecieze la adevarata dv valoare!
    Este nevoie de dv, pentru ca tinerii politicieni, si nu numai, au ce invata din experienta dv, din tinuta ireprosabila a omului Adrian Nastase.

  19. La multi ani,va doresc din suflet.Intotdeauna ati fost un om puternic,va rog sa fiti in continuare,in special pentru familia dumneavoastra.Chiar daca veti fi incarcerat,trebuie sa fiti puternic,pentru poporul roman sunteti acelasi mare om.Va doresc multa,multa sanatate si mult curaj asa cum ati avut intotdeauna.

  20. La multi ani domnule Nastase! Sa va ajute Dumnezeu sa va ridicati si sa mergeti mai departe, linistit alaturi de familia dumneavoastra! Un gand bun si de la noi! Elena Souissi

  21. La multi ani ,multa sanatate! Sunt convins ca Dumnezeu va va ajuta sa invingeti sistemul creat intentionat sa va distruga cariera si viata.V-au produs o mare nedreptate,fiti puternic,va sprijinim cu gandurile bune in tot ce o sa intreprindeti.
    Cu respect Calin Cernea

  22. LA MULTI ANI ! Cu sanatate si bucurii de la cei dragi. Sa va dea Dumnezeu sa treceti peste aceasta „clipa nefericita”. Sa stiti ca simpla dumneavoastra existenta „ii agaseaza pe unii”. Reveniti si dovediti-le ca „nu mor caii cand vor javrele(caini sunt prea nobili pentru asemenea indivizi)”

  23. La Multi Ani,sa fiti puternic asa cum v-am vazut noi intodeauna ca D-zeu a avut grija de dvs si sa stiti ca dupa noi sunteti un adevarat om politic.Familia mea va apreciat intoadeauna si dorim ca adevarul sa iasa la lumina pana in final ca mai aveti multe de spus in politica omaneasca.Multa sanatate va uram si de asemena si familiei si sa treceti cu totii cu bine peste aceasta ca viata trebuie sa mearga inainte.

  24. La multi ani!Multa sanatate si liniste sufleteasca, domnule Nastase. Nu am vrut sa treaca aceasta zi fara sa urez ,,La multi ani ” unui om care nu stiu cat e de iubit de oameni, dar care sigur este iubit de cineva de acolo de sus si care nu v-a parasit intr-un asemenea moment de ratacire.Nu ma pricep la politica, nu fac parte nici dintr-un partid politic si nici nu sunt in masura sa va judec, ( nici nu va cunosc ca persoana),dar presupun ca sunteti o persoana sufletista din moment ce vi s-a acordat a doua sansa la viata si n-ati fost lasat sa va dati batut.Multa putere d-voastra si familiei, aveti pentru ce lupta si nu uitati niciodata :”Cineva acolo sus va iubeste”

  25. In primul rand, va doresc multa sanatate! La multi ani si multa putere! Dumnezeu sa va rasplateasca, asa cum crede de cuviinta .
    Nu demult, m-am intalnit cu dumneavoastra, inainte de alegerile locale, facand parte din localitatile unde dumneavoastra sunteti deputat, Gradistea din judetul Prahova. Ceea ce nu am avut ocazia sa va transmit, din cauza programului incarcat al vizitei dumneavoastra, este ca, din putina experienta de viata, fiind tanar, se traia cu mult mai bine in timpul guvernarii dumneavoastra , decat in vremurile acestea urate, nu exista atata ura politica, iar in consecinta, populatia nu avea de suferit in urma nenumaratelor atacuri politice din ziua de azi.
    Toate cele bune!

  26. V-am admirat pe tot parcursul activitaíi de pe cele mai ridicate trepte ale
    Romaniei, v-am elogiat atunci cand ati sprijinit judetul meu la implementarea unui mare proiect de dezvoltare pe care apoi Flutur l-a
    trimis la cosul de gunoi cu toate ca era in plina emplementare, v-am aplaudat cand ati revenit la conducerea PSD si atunci cand infruntati
    lacheii lui Basescu din justitie, dar imi pare foarte rau ca acel nenorocit de glont n-a lovit tinta adevarata a majoritatii romanilor si v-ati ranit singur, rana care a creat suferinta oamenilor onesti si cinstiti, oamenilor care, poate in tacere v-au iubit si acum datorita curajului de erou de care ati dat dovada va iubesc si mai mult si va dorisc insanatosire grabnica si „LA MULTI ANI”!
    Va asteptam din nou printre noi, in sanul familiei, chiar daca va fi cazul peste maxim 8 luni, cand speram ca in mod cu totul legal sa va ia locul pentru o inzecita perioada cel ce v-a ajutat sa ajungeti aici.
    Sanatate, intelepciune, putere de a trece peste toate nedreptatile si sa va cresteti si educati nepotii si stranepotii.
    Inca o data LA MULTI ANI!

  27. la multi ani domnule profesor Adrian Nastase. Va doresc multa sanatate mai ales in aceste clipe. Sunt cu sufletul alaturi de familia dumneavoastra si
    doamnei Dana Nastase ii doresc sa fie tare si sa stie ca Dumnezeu are grije de toata lumea. Halasz Walentina.

  28. Adriane fii tare!!!
    De aici din Canada, un sincer LA MULTI ANI! si insanatosire grabnica!
    Nu mor caii cand vor cainii.
    Daca familia Dvs are nevoie de ajutor ,nu trebuie decat sa-mi dati de stire.
    Doamna, fiule suntem alaturi de voi!
    Repet, orice nevoie de aici,sa veniti aici,dati-mi un semn!
    Cu deosebita consideratie,
    Decebalus

  29. Suntem alaturi de dumneavoastra cu sufletul! Fiti demn in continuare cum va sta bine!
    Va dorim SANATATE si putere!
    Alexandru Ciuca si familia

  30. stimate domnule „singurul adevarat prim ministru al Romaniei”sunt o persoana din anonimat care va admira si va pretuieste nespus.suntem multi alaturi de domnia voastra, personal as dori daca ar fi posibil sa fiu in locul dvs. va dorim sanatate si putere si va rugam rezistati pentru ca noi sa avem fericirea de a va admira si iubi, fericirea de a-l avea printre noi pe TITANUL ADRIAN NASTASE .

  31. Noroc si sanatate, DOMNULE ADRIAN NASTASE! Va rog sa nu incercati sa va mai luati viata, stiu ca ati suferit mult si……..viata e data de DUMNEZEU si nu putem sa ne-o luam singuri. Apoi, eu nu va cunos personal dar stiu ca sunteti un om puternic. Tara nu are multi oameni de calibrul dv. In concluzie, nu lasati tara fara dv., avem nevoie de oameni ca dv. Ati fost izbit de pamant de indivizi certati si cu legea si cu Dzeu, o sa va ridicati, o sa vedeti! In 2-3 luni, cel tarziu, veti fi din nou „la inaltime”. Nu ma intrebati de unde stiu, stiu si gata. Capul sus, asa cum l-ati avut in salvare, desi mi-au dat lacrimile, am fost mandra de dv., bravo! Lumea a inceput sa se lamureasca in ceea ce va priveste. Va urez sanatate fizica si psihica, raul facut dv. se va intoarce impotriva celor care vi l-au facut insutit.
    Dumnezeu sa va apare si sa va ajute sa iesiti cu bine din aceasta incercare!
    Cu respect, mandrie si multa afectiune,
    Ioana Oram

  32. ati citit ce a spus titulescu ,unde este unitate este putere ,dezbina si stapineste, asta sintem , am perdut speranta ,nu mai cred in sanse ,se cearta toti ca nebunii .poate iliescu sa mai elaboreze vreo strategie dar e batrin . s-ar putea sa fi si incercat sa-i adune dar nu a mai reusit.. pacatul lui este ca ia lasat sa-si bage mina pina la umar . era nevoie de oameni bogati dar au facuto de oaie . pareri isi dau toti dar adevarul e unul . increderea se cistiga greu dar se perde usor . si sa nu uitam proverbul nostru ” unde este minte multa este si prostie multa „

  33. Domnule Nastase ,fiti tare caci Ardealul e cu dumneavoastra!
    Multa sanatate si putere sa puteti trece peste tot raul care vi sa facut !

  34. Domnule Năstase , aveți încredere că Dumnezeu vă va ajuta sa treceți peste ceea ce v-au dat oamenii , că din toate acestea ve-ți ieși mai puternic și că tot ceea ce alții au dorit sa vi se întâmple , se va întoarce împotriva lor.:)
    Felul dvs. de a fi , personalitatea puternica , modul în care am văzut ca ați condus ministerele din care ați făcut parte m-au determinat să am încredere în dvs. și mai mult , sa nu îmi pierd încrederea niciodată .
    Nu fac parte din niciun partid politic , suntem apropiați ca vârstă și consider că dvs. mai aveți multe de spus în politica acestei țări care are nevoie de oameni politici ca dvs. pe care sunt convins ca nimeni și nimic nu-i poate opri . Să fiți convins că în țara asta sunt mulți oameni care gândesc ca mine . Vă doresc sa treceți cu bine peste toate . Gândiți-va la viața ca la ceva ce Dumnezeu vi-a dat-o cu bunele și relele ei . Vă salut cu adânc respect . GHIȚĂ DE LA TIMIȘOARA

  35. Domnule Nastase,
    multumesc Bunului Dumnezeu ca a randuit sa nu cadeti asa cum multi ar fi vrut. Va multumesc si dvs. ca scrieti. Nu intotdeauna am fost de partea dvs., dar acum sunt. Nu sunt cinic, nu pot fi, dar poate ca asa a trebuit sa se intample, sa putem gandi altfel, si dvs., si eu. Va „citesc” destul de recent. Nu scrieti rau. Din aceasta cauza va multumesc. Cred ca deabia acum valoarea dvs. poate fi completa. Nu voi scrie mult acum. Prefer sa va „citesc” si, poate intr-o zi, sa pot sa va vad. La final am o mica rugaminte – ciudat, tot noi cei de afara va rugam ceva – scrieti. Scrieti in continuare. Va promit ca eu va voi „citi”. Multa sanatate, si putere de la Dumnezeu !
    Astept urmatoarea „erata”
    PS. Cand bunicul meu era acolo, tot politic, sobolanii aia mari erau cu ei in paturi. Se vede ca timpul nu a prea schimbat mare lucru din ’59.
    Cu respect si consideratie
    Ioan Hunedoreanul

  36. Buna ziua

    Ma numesc Remus(si atata –cred ca este de ajuns) .Am si eu doua sau mai multe intrebari , SPER SA AM SI RASPUNS LA ELE CAND O SA AVETI TIMP SI DE MINE–SEPARAT .Vad ca aveti atatia de multi sustinatori incat vorbesc si in numele altora.Eu nu sunt un sustinator actual ,am fost iar ceea ce ati facut din tara asta m-a facut sa nu va mai sustin.Multi din cei ce va sustin o sa ma blameze sau cei ce vor vedea measajul meu nu o sa il publice sper ca dumnevoastra sa decideti daca va aparea sau nu pe blog .De fiecare data cand cautam ceva , nu ne lasam pana nu gasim acel ceva -cautam cearta -gasim cearta,cautam bani -gasim bani … .
    1) DE CE IN MOMENTUL IN CARE ATI FOST LA GUVERNARE NU ATI FACUT CEVA SI PENTRU NOI ASTEA DE V-AM VOTAT SA NE MEARGA BINE?
    2) de ce nu doriti ca poporul sa va iubeasca prin ceea ce faceti pentru el sa fiti stimati si aclamati ,sa nu trebuiasca sa umblati cu bodyguarzi dupa dumneavoastra ,iar acestia sa fie platiti din buzunarul nostru?
    3)De ce s-au aprobat la aderarea Romaniei la spatiul Schengen masuri care au dus la distrugerea agriculturii ,transportului …?

    Daca o sa imi raspundeti la acestea o sa mai indraznesc sa continui cu intrebarile.Sa aveti o sedere cat mai scurta acolo si poate dupa aceea veti gandi mai constructiv,poate veti poavatui pe cei apropiati sa nu mai greseasca deliberat … .

  37. Am vazut mai sus ceva de genul rabdare Basescu va va lua locul,eu le doresc tuturor nu numai lui Basescu sa va ia locul si nu pentru 8 luni ci pentru ani grei de puscarie,pentru subminarea economiei si alte acte aduse in dauna tarii……

  38. Domnule Nastase sunt asa de indignat de ce vi sa intamplat ca nu am cuvinte sa pot descrie ! Ce vreau sa va transmit acum este multa sanatate si sa dea Dumnezeu sa fiti ce ati fost si mai mult decat atat !

  39. Domnule Re-Mus
    Dupa cum despartiti numele in silabe banuim ca sunteti Mus- termen marinaresc. Dl Nastase acum nu stiu daca mai conteaza. Suntem unii care-l citim. Cine conteaza acum e Marinarul Cel Mare. Acesta are sa dea niste raspunsuri Tarii intregi.
    1. Ce a facut cu FLOTA ?
    2. Unde sunt banii nostrii ?
    (cand era la transporturi, si mai ales la Cotroceni)
    ma refer la drumuri si CFR
    3. De ce nu tine cont de votul meu ? Liber exprimat

    Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti sa se adanceasca criza.

    Apropos, domnule RE Mus, dlui presedinte Basescu i-ati pus vreo intrebare din cele de mai sus ?

Dă-i un răspuns lui AlexandruAnulează răspunsul