Decizia CNA referitoare la Radu Banciu

images

După mai mult timp, CNA a luat, in sfârsit, o decizie in legătură cu emisiunea lui Radu Banciu, de la B1 Tv:

„Radu Banciu, lovitură dură. Ce s-a întâmplat cu B1 TV

Anca Murgoci / dcnews

CNA a decis să sancționeze B1 TV cu 20.000 de lei pentru afirmațiile lui Radu Banciu la adresa lui Adrian Năstase și a Alinei Gorghiu.

Discuția a ajuns pe masa CNA pentru a doua oară, după ce în ședința din 28 iulie membrii nu ajunseseră la niciun consens în ce privește sancționarea postului.

La momentul respectiv au fost făcute trei propuneri de sancționare, dar niciuna nu a trecut la vot: o somație, amendă de 20.000 de lei și una de 30.000. Membrii au pornit astăzi de la două dintre propunerile care au rămas în cursă, somația și amenda de 20.000 de lei.

Sancțiunea a fost votată de șase dintre cei nouă membri prezenți: Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu. Pe de altă parte, Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Gabriel Tufeanu au votat împotrivă.”

Tratamentul periodic pentru Radu Cap de porc

După cum stiti, periodic, sunt nevoit  să-i administrez tratamentul lui Banciu. El are unele accese schizoide, incepe – fără rost – să vorbească in limbi străine, se blochează in consoanele finale ale cuvintelor. In plus, reactionează rău la unele persoane. Spre exemplu, articolele de pe blogul meu sau stirile in legătură cu mine ii crează o deosebită stare de irascibilitate. Poate că este vorba si de un inceput de Alzheimer. De multe ori, nu-si mai aduce aminte nici măcar numele meu. Il rog, de aceea, pe Sorin Oancea ca, in fiecare seară, inainte de intrarea pe post, să-i citească următorul text (pamflet). Sper să-l ajute. Măcar câteva săptămâni. Iar pe telespectatorii B1 tv ii rog, ca atunci cand ajung la Machu Picchu sau la templul Hampi sau la lacul Titicaca să-i trimită o carte postală lui banciu, avand pe verso reteta medicamentului,:

„Bă, jigodie, de patru ani (cinci ani, deja – n.b.), mă insulti si imi jignesti familia – sotia, copiii – pentru că ai frustrări cu Ceausescu. Probabil că ai pitici pe creier. Incearcă, bă, si cu medicamente. Ce ai făcut tu, bă, in viată ca să mă judeci pe mine si pe altii. Ai numărat biciclete la un ziar? Si acum te tine Oancea pe post de maimută la televizor in fiecare seară? Strângi, ziua, mizeria din tabloide si o versi apoi, pe sticlă, bă gunoiule? Asta numesti tu jurnalism? Bă, intre tine si Tapălagă, il aleg intotdeauna pe Tapălagă. El, cel putin, o iubeste sincer pe Macovei. Tu, gunoiule, ii urăsti pe toti.

Imi spui tu mie că am vrut, ca premier, să inchid B1Tv? Bă, idiotule, când a fost infiintat B1Tv? In 2001. Cine era premier atunci, bă, gunoiule? Intreabă-l, bă, pe Păunescu si o să-ti explice. Că, pe urmă, ati trecut la mâncat frunză in Grădina Carpatilor, asta e o altă chestie. Asa se intâmplă cu viermii de mătase…

De patru ani (cinci ani – n.b.) mă jignesti in fiecare seară, bă, jigodie. Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator. Sigur, nu aveau de unde să stie unde o să ajungi. Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa. Ai fost să-l vezi, bă, jigodie? Nu trebuie să-ti cumperi bilet pentru Burkina Faso ca să ajungi acolo. Chiar nu stii nimic din ce-am făcut pentru tara asta, bă, gunoiule? Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează si mie, redus mintal ce esti. Sigur că am si gresit. Am avut lângă mine tot felul de lichele, ca tine, care nu si-au văzut decât interesul lor.

Am tăcut timp de patru ani (cinci ani – n.b.) si am asteptat să-ti vină mintea la cap (de p…). Tu insă ai ajuns să spui că vrei să joci pe mormântul meu, să iei in batjocură gestul meu de revoltă de acum trei  (patru – n.b.) ani, să faci diverse insinuări sexuale? Cu ce drept, bă, gunoiule? Pentru că CNA -ul este plecat cu pluta prin lume si membrii săi nu mai au timp să se uite la televizor? De asta a ajuns tara asta in situatia in care este. Din vina unor nemernici ca tine. Care se hrănesc, precum hienele, din stârvuri.

De fapt, mi-e milă de tine. Trăiesti intr-o hazna si te hrănesti de acolo. Ai fi vrut să beau o cafea cu tine. Cum as putea să fac lucrul asta, bă, gunoiule, când tu nu m-ai atacat doar pe mine ci i-ai jignit si pe copiii mei sau pe sotia mea. Chiar nu ai inteles de ce a fost condamnat medicul Brădisteanu, bă, nemernicule?

In lumea in care trăim, pentru Păunescu sau Oancea contează banii. Pentru tine contează să ai rating mai mare decât Prisăcariu. Rămâne cum am vorbit: esti un gunoi.”

„Noi, Radu si Ban-Chu”

In emisiunea „Lumea lui Banciu”, din 1 august, la rubrica „Mortul zilei”, Banciu anunta, cu eleganta cunoscuta: „in aceasta perioada de sfinte vacante…, NE TARAM SI NOI de la un mort la altul: moartea Reginei Ana a Romaniei…”

Ceea ce mi se pare interesant, este faptul ca, de la o vreme, Banciu foloseste PLURALUL DE MAJESTATE  atunci cand vorbeste despre el insusi. Mi se pare o dovada de aroganta, nu? – mai ales cand anunta decesul Reginei Ana.

Exista insa  si o alta posibila interpretare: urmand exemplul Antenei 3, emisiunea de la B1 tv sa fie realizata de doi moderatori – Radu si Ban-Chu. In aceste conditii, formula „NOI” este explicabila.

Banciu a citit, cu intonatie, dreptul meu la replică

Unknown.jpeg

Vineri, 3 iunie, in ultima zi a campaniei electorale, Radu Banciu a trebuit să citească si a citit (cu intonatie) dreptul la replică pe care i l-am trimis lui Sorin Oancea,  directorul general B1 Tv.

„Domnule Director general,

Recent, am vizionat înregistrarea emisiunii “Lumea lui Banciu”, din data de 16 mai 2016.

În acea emisiune, Radu Banciu a prezentat, din nou, cu rea credință, circumstanțele în care a avut loc tentativa mea de suicid, din 20 iunie 2012.

În esență, a afirmat că mi-aș fi “înscenat” sinuciderea, că aș fi ”pretins” că m-am împușcat, că i-am “păcălit” pe toți. A afirmat că “asta e cea mai mare potlogărie, din 1990 încoace”, “cea mai mare minciună”, un act de “lașitate”. De aceea, a continuat el, “veșnic, oamenii care au cât de cât bun simț și decență în țara asta o să te numească, … lașul lașilor”. Și a continuat, timp de mai multe minute aceste calomnii și insulte.

Nu mă aștept ca Radu Banciu să fi înțeles motivația gestului meu din acea seară și acest lucru nici nu are importanță pentru mine. El a prezentat însă, cu rea credință, acele circumstanțe, afectându-mi, în acest fel, dreptul la propria imagine, onoarea și reputația.

Vă solicit, de aceea, ca, în conformitate cu regulile CNA, să fie prezentat public, integral, acest punct de vedere, în proxima emisiune a lui Radu Banciu, pe aceeași durată de timp, adăugându-se, la aceste rânduri, citatele relevante din Ordonanța procurorului șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, Valentin Horia Șelaru, din 24 august 2012, din Dosarul 560/P/2012:

„II.5.  Din probele administrate în cauză a rezultat că, ajunşi în încăperea apartamentului nr.l de la parterul imobilului, condamnatul NĂSTASE ADRIAN şi-a luat mai multe cărţi din bibliotecă, pe care le-a aşezat pe masă, apoi s-a aşezat în fotoliu şi l-a invitat pe comisarul şef de poliţei COSTEA NICOLAE să se aşeze pe fotoliul alăturat, după care, de lângă corp, cu mâna stângă a scos un revolver pe care l-a îndreptat spre cap pentru a se sinucide. Instantaneu acest gest a fost urmat de intervenţia ofiţerului de poliţie COSTEA NICOLAE, care s-a repezit spre mâna cu care condamnatul ţinea arma pentru al dezarma. Condamnatul s-a opus şi s-a luptat să păstreze arma în mână şi să o îndrepte spre cap, iar în confruntarea desfăşurată, cei doi s-au ridicat în picioare, s-au deplasat haotic prin încăpere, poliţistul reuşind să-şi introducă degetele de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului şi butoiul revolverului, pentru a împiedica declanşarea focului. În acest context, într-un moment imediat ulterior s-a declanşat un foc de armă, intervenţia ofiţerului de poliţie COSTEA NICOLAE pentru dezarmarea lui NĂSTASE ADRIAN a continuat şi astfel a reuşit să-i smulgă arma din mână, să o arunce în încăpere, săl imobilizeze la pământ și să-i pună cătușele.”…

… „Astfel, faptul că ofiţerul de poliţie COSTEA NICOLAE a blocat demersul condamnatului de a se împuşca în cap prin introducerea degetelor de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului, şi butoiul revolverului rezultă din expertiza medico legală traumatologică, care a confirmat leziunile la degetele de la mâna dreaptă a ofiţerului de poliţie.”

„III.2. Cele descrise sunt dovedite, relevante fiind precizările din declaraţia martorului COSTEA NICOLAE care a arătat că: „…După ce s-a aşezat pe fotoliu, m-a invitat şi pe mine să iau loc pe fotoliul alăturat. În acel moment, a afirmat „îmi cer scuze că vei fi implicat într-un eveniment deosebit”. Auzind această afirmaţie, m-am alarmat şi mă gândeam ce dorea să spună, ori ce dorea să facă, deoarece nu observasem să aibă nimic asupra sa, în afară de cărţile pe care le luase din bibliotecă. În momentele imediat următoare, l-am observat cum duce mâna spre stânga corpului, spre şezutul fotoliului pe care stătea. Când i-a revenit mâna, am văzut în mâna acestuia un revolver. Realizând ceea ce doreşte să facă, m-am repezit asupra mâinii în care ţinea arma pentru a-I dezarma. În momentele imediat următoare, între mine şi Adrian Năstase a avut loc o confruntare fizică, în sensul că eu încercam să-i iau arma din mână, iar el încerca să-şi îndrepte arma spre cap. De aceea ne-am ridicat în picioare şi ne­-am deplasat prin încăpere, eu reuşind să introduc degetele de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului şi butoiul revolverului pentru a împiedica declanşarea focului. Arăt că nu a avut loc o luptă, întreg efortul fizic, atât al meu cât şi al lui Adrian Năstase, fiind canalizat spre intenţia fiecăruia: eu de dezarmare, iar el de îndreptare a armei spre propriul cap, întreg comportamentul acestuia relevând că dorea să se sinucidă. La un moment dat, în eforturile mele de a-l dezarma, s-a declanşat un foc de armă, după care la scurt timp am reuşit să-i smulg arma din mână și să o arunc în încăpere, unde de altfel a şi fost descoperită de echipa de cercetare. După ce l-am dezarmat, deoarece se zbătea, l-am imobilizat la pământ şi apoi i-am aplicat cătuşele, observând că în partea superioară dreaptă a cămăşii cu care era îmbrăcat sunt pete pe care le-am apreciat a fi de sânge, realizând astfel că Adrian Năstase a reuşit să se împuşte.”…

„Pe de altă parte, sub acest aspect, examenul psihiatric efectuat la data de 21.06.2012 este relevant şi a evidenţiat că: „… secundar unui factor de stres major NĂSTASE ADRIAN are o tentativă de suicid a fost atent plănuită cu aspect altruist, considerând că îşi salvează familia şi imaginea publică de la viitoare presiuni mediatice şi juridice şi apreciind ca fiind onorabil gestul său (altruist), fără regret faţă de tentativa de suicid atent plănuită. A negat intenţiile autolitice de la momentul examinării , susţinând că ar fi penibil să repete gestul, fără ideaţie de intensitate delirantă evidentă sau tulburări calitative de percepţie la data examinării, orientat temporo-spaţial auto şi allopsihic. La data de 22.06.2012 consultul psihiatric a relevat că pacientul este aparent fără manifestări psihopatologice care să indice o suferinţă psihiatrică.”…

„IV.1. La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unitatea de primiri urgenţe a evaluat pacientul care era conştient, cooperant, prezenta patru plăgi prin împuşcare penetrante, deltoidian drept subclavicular drept şi în regiunea cervicală anterolaterală care era şi deformată”….

*****

Nu-mi face plăcere să-mi reamintesc aceste lucruri dar nici nu voi permite ca un gest de revoltă al meu, motivat sau nu, justificat sau nu, să rămână în amintirea familiei sau a prietenilor mei ca un gest dezonorant, de lașitate.

De aceea, dacă acest drept la replică nu va fi prezentat în totalitate, în proxima emisiune a lui Radu Banciu, voi acționa în justiție, în solidar, postul și pe autorul emisiunii, în baza prevederilor legale.

Acesta NU e un pamflet.”