Putină istorie despre Bâstroe, Chilia si Sulina. Esuarea navei Rostock

Eşuarea navei Rostock, la 2 septembrie 1991, pe bratul Sulina, a fost un accident sau un act de sabotaj? 15 ani a durat scoaterea ei la suprafaţă şi eliberarea canalului navigabil.

Au fost mai multe ipoteze privind această catastrofă, care se pare – consideră multi – a fost premeditată pentru a forţa începerea lucrărilor pe o rută alternativă de navigaţie. Era vorba de amenajarea canalului Bâstroe, canal care să lege Dunărea de Marea Neagră, ca alternativă la canalul Sulina.

Acest canal fusese folosit de URSS până în 1957, când Dunărea l-a colmatat definitiv.

Nava ucraineană Rostock era la sfârşitul perioadei de exploatare. Plecată din portul ucrainiean Reni spre Tunisia, cu produse sidelurgice, în special fier beton, avea o încărcătură de peste 5000 de tone.  După „accident”, nava cu o lungime de 117 m şi o greutate de 5657 TDW a blocat canalul pe toată lăţimea lui. Eşuarea ei s-a făcut perpendicular pe braţul Sulina, în dreptul milei 31.

Blocarea Dunării a lăsat captive numeroase vase, în aval de Sulina, iar localităţile din aval de Partizani au fost aprovizionate pe cale terestră, până în 1992, când s-a luat decizia lărgirii canalului Sulina pentru a se face loc trecerii vaselor comerciale. Pentru aceasta curbură de 500 de metri a fost nevoie de distrugerea unor case din Ilganii de Sus şi strămutarea populaţiei în partea de vest a satului, unde li s-au construit case noi. Această oprire a circulaţiei pe canalul Sulina, a însemnat pierderi de zeci de milioane de dolari pentru statul român.

În perioada blocării canalului, o parte din vapoarele comerciale au folosit Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde distanța şi costurile erau mult mai mari. Pentru eliberarea canalului s-a făcut un contract de ranfluare cu firma grecească Drossinos Elefterios, în anul 1994, dar aceasta nu a reuşit, după îndelungi încercări, să mişte nava de la locul ei.

Lucrările au fost abandonate până în anul 2004, când guvernul pe care l-am condus, alarmat ca Ucraina inaugura prima fază a canalului Bâstroe,au reînceput licitaţia pentru scoaterea epavei. Lucrările au fost câştigate de consorţiul format din firmele: Multraship (Olanda), Titan (SUA), Deltacons (România), care au reuşit după îndelungi eforturi tăierea şi scoaterea pe bucăţi a navei Rostock, la 30 noiembrie 2005, după 15 ani de la eveniment.

Firma americană era celebră pentru ca adusese la suprafaţă submarinul nuclear Kursk, iar nava Rostok a fost scoasă la suprafaţă prin aceeaşi metodă.

Dincolo de aceste detalii, pe care le puteti regăsi si in presa vremii, rămâne intrebarea dacă esuarea/sabordarea navei Rostock face parte din aceeasi strategie de operationalizarea a canalului Bâstroe.

20 de gânduri despre “Putină istorie despre Bâstroe, Chilia si Sulina. Esuarea navei Rostock

  1. Momentul naufragiului poate fi legat de iminenta destrămate a URSS(26 dec 1991). Încă de atunci statul ucrainean, în curs de realizare a independenței față de Moscova a ținut să – și marcheze intențiile și teritoriul chiar de la început, pe fondul resentimentelor față de români pentru că au îndrăznit să întoarcă armele împotriva Germaniei fasciste.
    Deh, urmașii nazistului Stepan Bandera nu au uitat, nu uită și nu iartă..

  2. Docamdată nu Ucrauna, ci Zelenschi se simte protejat, răsfățat,măgulit de Puteri și se crede că este puternic, cum se credea și cel,,Mai iubit fiu” al României și știm cum a sfârșit.
    Nimeni nu a comentat ceea ce Biden, cel mai puternic om al Planetei, a scris și a glăsuit: ,,Vă mulțumesc că m-ați primit!” Întrebarea pe care mi- o pun este : pentru ce mulțumea Biden?
    Am aflat că discursul lui Biden a fost fie ,,puternic”, ,,fie istoric” Eu mai cred că discursul celui ,,Mai iubit fiu” din 21 august 1968, după invazia trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia în contextul în care România era membră în această organizație, a fost un discurs puternic și istoric.
    Având în vedere că Răsfățatul Planetei se vede protejat și crezut, nu se va liniști, privind Canalul Bâstroe și Brațul Chilia și își va vedea liniștit de treabă. Iar noi suntem îndemnați de unii politicieni ca să tratăm acest subiect ,,cu prudență.”
    M-a uimit cerința adresată de oameni, lui Biden: dați-ne arme! Nu au cerut ajutor pentru reconstrucție, pentru oamenii aflați în nevoi, ci arme. Ar fi yrebuit să ceară sprijin pentru PACE!
    Am mai aflat că discursul dictatorului Putin a fost imperialist. Eu cred că a fost un discurs adresat poporului său multinațional ( în Rusia trăiesc 103 de minorități, vorbesc liber 100 de limbi,se roagă în credințele lor, în limbile materne și trăiesc în armonie unii cu alții. Cred că aceastea sunt principii democratice, nu imperialiste). Discursul său a fost pe placul locuitorilor din Mama Rusie, după cum discursul lui Biden a fost pe placul ucrainenilor și a îngrijorat pe cei care nu vor declanșarea unui război mondial. Pe mine m-a îngrijorat. Dacă nu i-a îngrijorat pe românașii care au copiii pe alte continente sau pe cei stabiliți acolo, îi rog,să-și cheme copiii acasă și ei să se întoarcă acasă, ca adevărați patrioți și să lupte alături de Zelenchi democratul împotriva lui Putin dictatorul!

    • @oscar Wilde, chiar nu vă înțeleg eu pe dumneavoastră sau nu înțelegeți dumneavoastră nimic.
      Deci, vă îngrijorează discursul lui Biden care declară că va sta alaturi și va proteja Republica Moldova, dar nu vă îngrijorează Decretul („Ucaz” cred că se traduce prin „Decret”) prin care nu mai recunoaște integritatea și suveranitatea acesteia.

      Sigur este o formă ciudată de „grijă” pentru poporul tău.
      Asta nu înțeleg.

      Pe de altă parte, constat o ură accentuată împotriva Americii care ne-a făcut colonia ei, și o simpatie nețărmurită pentru Rusia și Puțin care prin armata sa cotropește, omoară, violează, distruge orașe și sate, comit atrocități inimaginabile pentru un popor cât de cât civilizat.

      Oare pentru dumneavoastră, ocupația României de către sovieticii care au sfârtecat trupul țării, au luat bogățiile țării, au deportat, au ucis populație românească nu a însemnat nimic?

  3. Întrebând colegii din departamentul de Ecologie Acvatica din Inst. de Biol
    al Academiei Romane ce se întâmplă cu canalul Bîstroe și de ce a fost nevoie de existenta lui am primit următorul raspuns: Dunărea erodat în decursul timpului țărmul Ucrainei, suprafață teritoriala a acesteia s-diminuat cu câțiva metri
    În aceste condiții, Ucraina ar fi solicitat ca, canalul Chilia sa fie împărțit în doua, e lungime pt
    recuperarea suprafetei erodate rezultând astfel canalul Bîstroe. Desigur, au fost impuse anumite condiții pe care Ucraina nu le respecta și chiar crede ca totul i se cuvine. Ceea ce face în.prezent, contravine normelor internaționale care protejează Delta Dunării, un habitat special, cu o fauna și flora deosebita unica în Europa. Conducătorii actuali ai României trebuie sa fie tari pe poziții și sa nu accepte niciun fel de demers ucrainean.

  4. Asa este, deblocarea canalului Sulina de epava navei Rostock a solicitat din partea Romaniei un mare efort material, uman si cu victime din partea salvatorilor. Este momentul ca toata lumea sa cunoasca adevarata miza canalului Bastroe, a bratului Chilia si a adevaratului impact asupra Deltei Dunarii. Pana una alta Romania nu este in stare sa-si decolmateze canalele interiore ale Deltei Dunarii in principal in scop turistic si piscicol.

  5. N-sm înțeles de ce vi se pare îngrijorător ultimul discursul al președintelui Putin.
    După părerea mea, ar trebui să ne îngrijoreze discursul lui Joe Biden, care ar putea însemna că povara costurilor războiului pe umerii țărilor adiacente (inclusiv ai României) ar putea crește, pentru că, cel puțin până la alegeri, SUA nu sunt interesate de pierderile financiare, materiale și umane din teren, dar, probabil, vor pune o presiune și mai mare pe Polonia și România pentru a se implica direct, sau indirect în conflict.
    Și toate acestea în contextul vehiculării a tot felul de supoziții, mai mult sau mai puțin realiste, legate de utilizarea eventuală a armelor nucleare tactice. Mă întreb dacă nu cumva serviciile anglo americane au subestimat potențialul de ripostă și intervenție pe termen lung al Rusiei.
    Oricum, pe moment, orgoliile, interesele și dorința de a nu se afla adevărul despre atrocități reale, laboratoare biologice și civili ținuți ostatici sunt prea mari pentru ca SUA să revină în zona pacificării prin negocieri directe cu Rusia.
    România ar putea fi, ipotetic, în pericol, dacă va fi percepută ca un portavion american ofensiv și un pericol iminent pentru securitatea Rusiei prin comandamentele și bazele de rachete ale SUA și NATO instalate pe teritoriul său.
    Dar nu este prima dată în istoria României când armata și autoritățile române joacă pe cartea expansiunii unei mari puteri.

  6. Eu nu cred că Putin va distruge Kievul. A fost prima capitală a Rusiei. Este istoria rușilor, la care țin mai mult cât ținem noi la istoria noastră.
    Prin anii 80 ai secolui trecut am fost la Kiev, orașul celor 300 de parcuri, cu clădiri monumentale și cu bulevarde largi. Am stat trei zile , perioadă în care am reușit să văd câteva muzee ( am crezut că voi vedea Tezaurul Episcopiei Tomisului furat de avari, îngropat în Nordul Bucovinei și descoperit, după ce aceast a fost dăruită de Puteri, Ucrainei Socialiste și Sovietice). De asemenea, am fost la Lavra Pecerska ( pe atunci muzeu), unde a fost Mitropolit Petru Movilă, pe care, astăzi, Zelenschi o consideră ,,centru al luminii rusești”, drept care, pe 1 ianuarie, a închis-o. Nu este problema noastră: este o problemă internă , pe care cele două Biserici Ortodoxe din Ucraina trebuie să și le rezolve singure, fără intervenția statului.
    Kievenii consideră că degeaba mergi la Kiev, dacă nu te-ai plimbat cu vaporașul pe Nipru și dacă nu ai văzut un spectacol la Balșoi Circ. Așadar, m-am plimbat cu vaporașul pe Nipru și am fost la un spectacol la Balșoi Circ. Spectacolul a fost magnific, care a avut toate programele specifice acestui gen: doi clovni, un magician, acrobați și dresori ( am văzut dresaj de lei de măgari-pentru prima oară- și de cai). Eu ca și sutele de spectatori ne-am distrat la reprezentația clovnilor ( deși eu le consider întotdeauna mai degrabă tragic-comice) și a magicianului, i- am aplautat frenetic pe acrobați și cu frică i-am urmărit pe dresori, într-o liniște totală.
    La plecare din Kiev spre Iași, mi-am zis că trebuie să revin la Kiev. Nu am mai revenit și nu cred că voi mai dori să merg la Kiev, pentru că oricât de mult se vor repara distrugerile provocate de război, nu va mai fi Kievul văzut de mine.

  7. Cu siguranta esuarea navei Rostock ,nu este intamplatoare si intr-o pozitie destul de dificil de miscat.Totul a fost premeditat.

  8. Vedeti cum ne inselam despre oameni destul de des in anumite vremuri. Imi amintesc cite „shuturi retorice” a luat dl. Diaconescu pe vremea lui Basescu. Dar dansul a fost un om serios, un profesionist, pasionat de meserie, si e un destin implinit azi. Ma bucur sa vad aceste povesti de succes, si oameni impliniti in Romania. Sa il vad in stinga domnului Nastase la Fundatie, dind mina cu dl. Nastase, m-a bucurat si mai mult. Sincer, nu am nici un interes, dar nu pot sa nu fiu fericit vazind ca se inchid niste cercuri in mod natural, si cu folos. Semne bune, foarte bune ca natiunea romana e in stare sa isi uneasca mintile si sa discute in interes national. Asta e pina la urma semn de mare progres al unei democratii, cind lucrurile se misca natural, si nu dictate de un atotputernic.

    In ce privestge Moldova, ce poate face Moscova pas urmator? Pot recunoaste independenta Transnistriei, ceea ce va fi o mare bataie de cap pentru Romania si Occident. Nu ar citiga prea mult Rusia in afara de durerile noastre de cap. Deocamdata nu poate sa trimita trupe ruse in Moldova, dar poate destabiliza in continuare prin recunoasterea independentei Transnitriei. Pas urmator: conflict armat de „eliberare” de „fascistii romani” cu sprijin militar rusesc si apoi anexare pe model Donbass. Doar ca deocamdata nu are forta militara, sau ea nu se vede de NATO.

    • @trexsr: „Deocamdata nu poate sa trimita trupe ruse in Moldova, dar poate destabiliza in continuare prin recunoasterea independentei Transnitriei.”

      Prin „Ukazul”, de acum două zile, deja a recunoscut practic că Transnistria este independentă.

      Cum are nevoie de legătură, o poate face ocupând peste noapte singurul aeroport din zonă, Aeroportul Chișinău. Cine-l poate opri pe nebunul de la Kremlin?

      Iohannis, Maia Sandu cu națiunea ei civică?

      • M-am intrebat si eu asta, dar cred ca interventia lui Biden despre Moldova, e mai clar ca SUA nu vor permite rusilor sa o ocupe. Au fost si semnale de la analisti americani ca NATO si Romania ar fi pregatite intr-un asemenea scenariu, pentru ca Moldova nu e Romania, chiar daca o inarmezi sa se apere. Cred ca exista un plan mai amplu de aparare a Repubicii Moldova de NATO in cazul unei agresiuni ruse directe, sau indirecte pornita din Transnistria. Cred ca si Ucraina e foarte interesata, si este parte a acestui plan.

  9. Putin sperie rusii cu idea ca SUA si Ocidentul-NATO_UE ar vrea ca Rusia sa dispara, dar nu explica ce inseamna asta, si ramine foarte vag si fara sa poata sa aduca vreun argument, vreo evidenta despre presupusa dorinta sau scop (e mare diferenta) a conglomeratului amintit sa distruga Rusia pina la disparitie. Banui ca de aici si clarificarea lui Macron.
    Dar Rusia va trebui sa plateasca costul acestui razboi, inclusiv distrugerile si reconstructia Ucrainei. As adauga si costul pentru Occident care a dus la costuri pentru populatie. Cine sa-l plateasca daca nu cel care l-a provocat, Rusia?
    Mai mult insa, problema fundametala este despre puterea nucleara Rusia, care ameninta cu utilizarea bombei atomice. Cred ca Rusiei ii va trebui interzis dreptul de a avea arme atomice in perpetuitate.
    Rusia trebuie reconstruita generational, pentru ca ideologia lor otravita a dus la acest razboi major, dar a inceput cu cele din Moldova, Georgia etc. Sper ca Occidentul sa gaseasca capacittatea de a gestiona acest proces, dar sunt suficienti lideri rusi care pot conduce Rusia pe drumul democratiei si libertatii fara ca ca „distrugi” Rusia. Nu, trebuie discutat nu doar de reconstructia UCrainei, ci si de a Rusiei.

      • Oh Gospodi, am calcat pe bombeul atomic rusesc? Pardon, pot sa le tina sa le foloseasca doar intern sau la granita cu partenerul fara limite. Propun sa i se dea jumate lui Prigojin si jumate lui Shoigu.

      • @Zev, „Armele nucleare ale Rusiei sunt ale…Rusiei”. Buna logica. Ar trebui sa fii fericit si sa imi multumesti ca folosesc logica ruseasca. Ucraina nu e a a Ucrainei, nu? E a Rusiei?
        Idea de baza e ca Rusia nu ar trebui sa ameninte pe nimeni cu arma nucleara, si o face pentru ca o are. Intrebati-i pe prietenii „fara limite” cit de fericiti sunt ei cind tara dvs, ameninta lumea cu folosirea armelor nucleare.

  10. Medvedev una din sperietoarele Rusiei a afirmat despre cum va lichida Occidentul Rusia daca Rusia pierde razboiul in Ucraina. Cred ca e o isterie si minciuna pur ruseasca, cu care ne-am obisnuit deja.
    Nu cred ca Occidentul e interesat sa rupa Rusia, sa o dezmembreze teritorial. Occidentul va fi interesat ca Rusia sa nu mai fie o amenintare existentiala pentru lume, si asta nu are cum sa se faca cu deslipiri si alipiri de teritorii. Problema e in mintile rusilor, acolo trebuie lucrat. Nu exista in dreptul international dreptul la „sfere de influenta”, exista o practica cu care trebuie sa ne luptam in viitor, si sa incercam cu totii sa lucram cu Rusia in asa fel incit sa inteleaga ca nu are drept de veto asupra suveranitatii sau existentei unui popor sau altul. Prea mult au stat ilegal de exemplu in Moldova, rizindu-ne in nas ca nu putem face nimic despre asta, care e un exemplu de comportament abuziv intre state mari si mici. Si China e de acord cu acest concept de „sfere de interes”, pentru ca ii avantajeaza si pe ei. Deci, marile puteri in geral au aceast problema, sa pretinda la alte state mai mici si mai putin puternice le apartin, impreuna cu popoarele aferente.

  11. Trebuie consemnat si subliniat ca lupta declarata a lui Putin (a Rusiei) pentru a isi recupera „teritoriile istorice” in Ucraina nu isi au nici un temei in dreptul international la care Rusia este parte semnatara. Dar e o invitatie la haos pe planeta.

    „I just heard from the top military leadership of the country that a battle is ongoing right now, for our historical lands, for our people,” he said.

    https://www.bbc.com/news/world-europe-64735708

Lasă un răspuns