Romanii din Ucraina

Razboiul ruso-ucrainean nu ar trebui sa fie o scuza pentru incalcarea unor drepturi elementare pentru romanii din Ucraina. Legea recent aprobata la Kiev referitoare la drepturile minoritatilor nu este in concordanta cu acordurile noastre bilaterale si nici cu standardele europene pe care Ucraina – ca stat asociat – ar trebui sa le respecte. Am inteles, sprijinul pentru a rezista agresiunii rusesti este prioritar dar au trecut deja 30 de ani in care procesul de ucrainienizare a romanilor s-a desfasurat permanent.

Imi aduc aminte de vizita pe care am efectuat-o, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor in Ucraina, in mai 1993. Atunci, am tinut un discurs in fata Radei Supreme si am mentionat Pactul Ribbentrop-Molotov si nevoia de respectare a drepturilor comunitatii de romani din Ucraina. Puteti citi, mai jos, un fragment din acel discurs, pe care l-am tinut acolo, intr-o atmosfera glaciara…

Cred ca Parlamentul roman ar trebui sa-si aminteasca declaratia adoptata cu ocazia Referendumului pentru independenta Ucrainei si sa ceara guvernului roman conditionarea sprijinului pentru Ucraina de respectarea drepturilor pentru comunitatea de romani din teritoriile preluate in urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Poate ca exemplul Ungariei in aceasta privinta ar trebui urmat…

9 gânduri despre “Romanii din Ucraina

  1. Domnule Premier imi aduc aminte perfect de vizita Dumneavoastra pe pamant ucrainean. Ma bucura faptul ca ati adus in actualitate legea recent aprobata la Kiev referitoare la drepturile minoritatilor. Din relatarile prietenilor apropiati care au poposit la Cernauti si-n imprejurimi, mi-au relatat de frica romanilor de a se exprima in limba romana si asta cu mult timp inainte de aceasta lege. Prin natura ocupatiei am cunoscut modul de abordare a delegatiilor ucrainiene care de fiecare data ne-au tratat cu infatuare, de sus, si Dumnezeu mi-e martor din delegatia romana faceau parte numai specialisti (deveniti, facuti „pe bune”). Din pacate unele posturi tv au trecut foarte usor peste aceasta lege care ingradeste drepturile minoritatilor si asa cum ati subliniat aceasta lege nu trebuie sa scuze agresiunea asupra unui stat, (s-ar putea sa constituie cauza agresiunii), insa propaganda, manipularea (dat-o vina) cu certitudine este vina tuturor acestora. Ceea ce mi s-ar parea mai important ar fi faptul ca Romania sa fie pregatita pe toate toate palierele sale, avand in vedere ca unii ne vor intr-un conflict armat in aceasta zona fierbinte iar, politicul obedient de la cel mai inalt nivel nu schiteaza nimic.

  2. Buna dimineata. Aveti foarte mare dreptate, dar ma intreb daca acest parlament mai e al Romaniei…. poate ar trebui sa organizam si noi alegeri anticipate, precum propun si prietenii nostri austrieci….

  3. Mmmm da, dar cine anume din P Ro ar trebui sa isi aminteasca ? O Gorghiu, un Simonis, un Ciolanu, pardon , Ciolacu, un Irineu Daran,,,,, cine , care dintre ei ? Sosoaca daca o spune , si inca f raspicat, ailalti, intrati in P dand din coate si punandu-se bine cu unul si cu altul ca sa isi faca loc in P , si care sunt niste ….”ambalaj fara continut”, se grabesc sa o faca mahalagioaca si cu gura mare

  4. Nu știu care sunt uzanțele diplomatice, dar cred că ambasadorului Ucrainei la București ar trebui să-i fie înmânat un document oficial în care România să exprime, pe puncte, toate nemulțumirile legate de legea respectivă și să ceară constituirea unei comisii comune (eventual cu alte state interesate) pentru amendarea acesteia) în spiritul european.
    Poate deja a fost întreprinsă o asemenea acțiune.

    Deoarece ajutorul pe care România îl acordă trebuie decuplat de prostia ucraineană a forțării unei asemenea legi in timp de război, ar fi locul diplomației să intervină.
    Cu „bățul” nu cu „morcovul”. Respectiv, amenințarea cu Veto-ului românesc la admiterea Ucrainei în UE.

    Și, în acest sens, implicarea UE devine importantă ca factor de presiune, prin atenționarea asupra perspectivelor amânării admiterii Ucrainei în UE, inclusiv printr-un astfel de Veto românesc.

    Obrăznicia (reală) ucraineană este proverbială și o putem vedea „în acțiune” în atitudinea lui Zelinski.

    Dacă acum, România nu acționează concret, îi va fi cu atât mai greu după război cu o Ucraină devenită o mare putere militară la graniță.

    Sângele apă nu se face și, indiferent de actualele relații, nu vom putea scăpa niciodată de pericolul potențial pe care-l constituie caracterul agresiv al lumii slave care ne înconjoară: Ucraina, Bielorusia, Rusia, Serbia.

    • Butonarzi Romaniei nu au facut acest document oficial , Aurescu a insirat o lista neutra aproape, in care a enumerat cam ce a incalcat Kievul in relatia cu noi… iar cei din P …ce pretentie sa ai de la ei…Dar noi am putea sa facem. Nimic nu ne impiedica. Sosoaca a facut o scrisoare foarte tare catre amasadorul ucrainean. Eu am scris pe adresa de mail a ambasadei sa ne dea teritoriile ocupate ilegal inapoi.
      De ce tot asteptam de la altii si de ce ne limitam sa comentam. ? De ce nu actionam. Eu am actionat asa cum m-a dus mintea. Dvs ce faceti ?

      • Doamna Berechet, acțiunile individuale sunt lipsite de reprezentativitate și de aceea nu au sorți de izbândă, sau chiar de a fi luate în considerare.

        Scrisoare „dură” a Dianei Șoșoacă nu poate influența deoarece deja personajul este nefrecventabil, fiind cunoscut pentru derapajele și populismul neconstructiv prin care caută să se afirme și să câștige capital politic.

        Acțiunile colective, în schimb, devin eficiente mai ales prin număr și dacă sunt asumate oficial de o grupare organizatoare.

        Din păcate, românului îi place să stea deoparte și să critice de pe margine pe oricine are o inițiativă. Românul se inflamează „patriotic” dar nu se implică.

        Și fac aceste afirmații în mod responsabil, având experiența a peste 20 de ani de activitate pro-românească, total voluntară, dar organizată, atât în Statele Unite cât și în România și Basarabia, în societatea civilă și în diverse medii politice.

        Și am văzut cum participarea românului pentru activități cu caracter național scade pe zi ce trece.

        S-ar putea spune că românul vrea binele național, dar fără să se implice.

        Și atunci, dispare și liantul care ar putea întări națiunea pentru a deveni un monolit național de care să se țină seama.

        Nu „duritatea” verbală a unei Șoșoace este soluția, ci refacerea spiritului civic și național profund printr-o educație la nivel întregii societății din care să apară o nouă clasă politică națională inteligentă.

        Este nevoie de o educație patriotică și cu adevărat suveranistă, capabilă să facă față asaltului progresist globalizator anti-național care acționează pentru desființarea statelor naționale și, implicit, pentru subordonarea necondiționată sub toate aspectele, altor forțe externe.

Lasă un răspuns