Multumesc pentru urări…

Multumesc pentru urările pe care mi le-ati transmis ieri, cand am sărbătorit implinirea a 72 de ani.

Trecerea timpului m-a ajutat sa decantez lucrurile importante (pentru mine) din noianul de intâmplări cotidiene. Asa cum spunea, in urmă cu ani, o prietenă, trebuie să invătăm să pretuim bucuriile mici. Sărbătorile in familie fac parte dintre acestea si ele dau sens vietii noastre.

15 gânduri despre “Multumesc pentru urări…

  1. Unii parcurg jumătate de continent pentru sărbători în familie. Pentru ei asta e o bucurie mare. Din perspectiva mea cred că e … mare.

  2. Eu am 73 de ani și 53 de ani de căsătorie, iar cei trei copii îmi luminează viața. Educația din familie e cel mai de preț bun, pe care-l transmitem generațiilor următoare. Dumneavoastră sunteți un exemplu de adevărat politician, un om cult și un familist cum puțini mai întâlnești astăzi. Ați trecut prin încercări grele dar le-ați depășit cu demnitate, având familia alături și o mână de prieteni. Din nou, un La mulți ani, cu fericire și bucurii! Cati Obeanu 

  3. La multi ani, cu intarziere , domnule Prim-Ministru ! Cel mai bun , eficient , corect si puternic Premier al Romaniei , neingenuchiat de Sistem si globalisti ! Au incercat , ce-i drept ! Meritati linistea si frumusetea vietii Domniei Voastre dupa anii de munca neobositi in folosul unei Romanii nerecunoscuatoare ! Sanatate si bucurii maxime ! Doamne ajuta ! Zi frumoasa si post binecuvantat in continuare!
    Cu stima si respect ,
    un elev de 13 ani.

  4. Cu putina intarziere. Multa sanatate, fericire, belsug si un traditional La Multi Ani ! , alaturi de cei dragi si apropiati.

  5. Cu ceva întârziere, la 80,câți am eu, toate sunt mai lente, dar din tot sufletul vă doresc La mulți ani! Mă gândesc adesea la dvstra cu o admirație pe care timpul nu numai că nu o atenuează, dimpotrivă, o crește. Gândindu-mă la accidentele vieții dvstra, cu mare amărăciune îmi vine în minte titlul unui român, „O dimineață pierdută”

  6. LA MULTI ANI CU SANATATE,FERICIRE SI SUCCES IN CONTINUARE IN TOT CE VA PROPUNETI !
    „CACI RAMANE STANCA,DESI MOARE VALUL,

    VIATA IN VECIE,GLORII,BUCURIE”
    (Mihai Eminescu)
    ASTA VI-O DORESC,CU MULT RESPECT.

Lasă un răspuns