39 de gânduri despre “In seara aceasta, la Răzvan Dumitrescu

  1. Răzvan Dumitrescu, singurul realizator de la A3 pe care îl respect și îl ascult.
    Dar și acest jurnalist de excepție trebuie să fie atent, Petru că libertatea de expresie, doar mimată în globalism, se apropie de sfârșit.
    Cred că și noi ar trebui să ne reprimăm acele opinii care nu corespund standardelor CNN.
    Nu de alta, dar pagina domnului Năstase, una din puținele oaze de libertate în media românească, trebuie să funcționeze în continuare.

    • I-auzi Razvane, presa „independenta” de la Moscova te viseaza si noaptea si ziua. Au fost informati ca esti bine mobilat la mansarda, si ca ai niste zone moi si/sau pufoase unde ar putea ei sa isi parcheze rusii OZNul mediatic (cu sau fara plata).
      Nu stiu de cita iubire ai avut parte pina acum. De-amu’ incolo incep sa curga niste garantii ca ai putea fi iubit mult mai strins de Moscova. In „toolboxul erotic” rusesc vei descoperi tot felul de utilaje ce pot fi folosite pentru a produce senzatii care sa te faca sa „mori de placere”, de exemplu instrumente de sudat la cald marca „ZeV”, pina la scaunelul ce poate fi instat pe o racheta Kalibr, sa poti vedea lumea inainte sa ai orgasmul final.
      Razvane, atentie, „libertatea de expresie mimata in globalism, se apropie de sfarsit”. Rusii ne asigura ca orice actiune are si o reactiune. Un fizician bun ar putea sa afirme ca si reactiunea e inceputul unei noi actiuni. Sa-ti explic: reactiunea ruseasca e un pupic dulce de la Putin, el fiind pe post de tort in lipsa zaharului de pe piata internationala a libertatii de exprimare. Eu nu stiu ce tort iti place tie, dar iti doresc americaneshte „Good luck with that!”. Daca ajungi totusi sa negociezi cu ei un pachet de beneficii, poti sa spui „Ni puha ni pera”. O sa le placa!

      • D-le canadian
        Îmi pare mie sau v-ați metamorfozat?! N-aș fi crezut sa citesc astfel de comentarii pe blogul acesta. Și ca stil, agresiv, de bătăuș, și cu, greu de digerat, atac la persoană. Parcă ați fi proaspăt încadrat în USR plus. Țineți-vă firea. Cel puțin deocamdată pe aici nu suntem trimiși la reeducare ideologică.

      • Mariusia, a.k.a. Ielena Neagoe,
        Treaba e simpla: sunt mare fan al lui Putin. Sunt invidios ca nu ma pot ridica la nivelul lui de evilness. Nu imi place sa fiu Number #2, sub Dr. Evil. Vreau sa fiu Number 1. Mare Drac acest Putin!
        Voi ati pus in Kalashnikov gloante, eu am pus vorbe line, mangaietoare, sa va gaghile placut la urechiushele alea ruseshti, cu antenutze si rachetutze hiper-sonice pe care vi le auto-lansati in creier. Noi cu „iarba”, voi va afumati golul din cutiutza cu dumph atomic.
        Pentru probleme cu digestia recomand kvasul.
        Bad, bad txrex! That’s how I like it, aha, aha…stii tu hitul ala rusesc.

    • Toate parerile trebuie ascultate fara a se stigmatiza nicio parte, fara „stampile”, etichetari, analizele trebuie facute numai pe baza informatiilor corecte, fara a ne reprima opiniile, fara interdictii parlamentare (unde mai este democratia ?).
      Trebuie amintit ca toti sunt cetateni care au avut de suferit in urma razboielor, vezi Serbia, tarile Africii de Nord, Afganistan Irak, Siria, etc. Razboiul din Ucraina „ascunde” multe imense interese din partea vestului cat si estului, in detrimentul marelui public emotionat de ceea ce se intampla langa tara noastra. Toata lumea trebuie sa recunoasca ca propaganda indiferent din ce parte vine, este una nociva la adresa categoriilor sociale, a tuturor cetatenilor, a informarii corecte a acestora.

  2. Abia asteptam. Va urmarim cu interes. Sunt interventii inteligente, documentate si, foarte important, acolo unde e cazul, oferiti si solutii, sugestii foarte oportune.

  3. Diplomația samavolnică și coercitivă a Statelor Unite ale Americii, de tipul “Strigă Baraba!”: Globaliștii le cer aliaților și adversarilor să se alinieze antirusismului lor criminal și bezmetic
    Preşedintele american Joe Biden a convocat, luni, o discutie telefonică cu aliaţii şi partenerii SUA despre evoluţiile operatiunii speciale a Rusiei în Ucraina şi pentru a “coordona” un răspuns “unit”. Nimeni nu are dreptul la libertatea de exprimare si la democratia alternativei, care ies din coordonarea globalistilor.
    Ce draga le este globalistilor “coordonarea” sub amenintare!, ca a zelotilor sicari, care purtau ascuns sub vesminte un cutit (sica), cu care au intepat in spate multimea sa strige “Baraba!”, numele unui talhar, pentru a-l determina pe Pilat din Pont sa-l elibereze in locul Mantuitorului. Președintele Klaus Iohannis va participa luni, la ora 18.45, la consultările inițiate de liderul globalist Biden cu liderii aliați NATO și UE.
    Simptomatic pentru aceasta maligna politica si diplomatie a SUA, prin care toti cei care i se aliniaza sunt victimele samavolniciei si coercitiei globalistilor, este si tupeul Casei Albe care, duminica, a cerut Chinei să se alature antirusismului criminal si bezmetic al SUA, susceptibil de genocid economic asupra Rusiei.
    Nu putem sa luam drept libere si cinstite manifestarile antirusesti, stradale sau mediatice, despre care exista numeroase dovezi, urmarind linia genealogica si a banilor, ca sunt platite si corupte de globalisti. China a atras in cateva randuri atentia Americii sa renunte la intimidarea globalista a natiunilor.
    Privind criza din Ucraina, un produs eminamente occidental, China a condamnat ferm sanctiunile ilegale la adresa Rusiei instituite de SUA cu motivatii globaliste, care incalca dreptul international, si a indemnat argumentat si staruitor Casa Alba sa dea curs cererilor legitime de garantii de securitate ale Rusiei.

    • E bine ca dl. Nastase lasa propaganda rusa sa se exprime, doar ca nu vad nimic demn de luat in seama.

      Nicolae Iorga zicea genial: “Dacă ataci replica unui prost, rişti să te trezeşti cu prostul întreg în discuţie”.

      Am renuntat sa atac aceasta replica. „Fragmentele” sunt suficiente.

  4. Am fost ieri la meeting in Toronto la o demonstratie de sustinere a Ucrainei. Am fost cu niste prieteni indieni, oameni limpezi la cap, care din start ne-au spus (fara sa aduc eu subiectul) ca le pare rau de pozitia Indiei la Consiliul de Securitate, dar spera ca India sa reflecte la dependenta lor fata de Rusia (iau de acolo armament).
    Am intilnit la acest meeting oameni din toata lumea, de toate nationalitatile: olandezi, bielorusi (da, bielorusi care condamna pe Lukashenko si pe Putin), englezi, nativi indieni din Canada cu copii mari, care vor ca acesti tineri sa inteleaga istoria. Le-am povestit despre imperialismul rusesc si istoria grea a Romaniei si Europei vis a vis de acest vecin agresiv si cu pretentii teritoriale si de dominatie.
    Ucraenienii au facut ceva extraordinar: ne-au aratat ce inseamna sa fii unit, sa iti iubesti tara, si sa nu pleci capul in fata agresorului. Nu ne este frica de rusi! Pot sa incerce sa ne lichideze, dar nu ne vom preda, si nu vom renunta la idea de liberate, democratie, capacitatea de a alege cu cine vrem sa fim prieteni si sa ii chemam in casa noastra. Pentru ca alternativa e Putin.

      • „Doamna” propagandista, ati aparut ca o boare siberiana la chemarea unui fluierash. Suntem clar impotriva voastra.

      • Stimata doamna, se pare ca acest principiu extrem de nociv enuntat de dvs. este valabil indiferent de „epoca” si-n toate timpurile. Fiti linistita, unii odihniti, aici in Romania fac tot felul de „liste negre” cu cei care-si permit sa iasa din „rand” si sa-si permita comentarii „reci” sau cu tenta nationalist-patriotica.

  5. Judecarea, acum, a globalismului SUA, pentru folosirea nuclearei Swift impotriva Rusiei

    A astepta ca istoria sa judece globalismul SUA pentru utilizarea impotriva Rusiei a nuclearei financiare Swift ar fi ca in zicala potrivit careia pana la Dumnezeu te mananca sfintii. E nevoie de judecata, acum! Nucleara financiara Swift si sanctiunile economice, cele mai mari si mai grele din istorie, care au fost impuse de globalisti Rusiei, provoaca efecte nu numai poporului rus, ci tuturor popoarelor, intregii lumi. Piețele de capital, în scădere luni dimineață. Rubla rusească se depreciaza cu circa 25%. Barilul de petrol este peste 100 dolari. Grâul și porumbul s-au scumpit din nou. Renault și bănci europene se depreciază. Banca Centrală a Rusiei a crescut luni dobânda-cheie de la 9,5% la 20%, pentru a proteja populatia rusa de efectele accelerate ale deprecierii rublei si inflatiei. In ultimele zile au fost peste 13.000 de retrageri cu carduri ucrainene de la bancomatele românești. Astfel de presiuni sunt si in alte tari europene. Nucleara Swift aduce europenilor foamete si saracie, dar si alte efecte perverse, invizibile deocamdata, dar care au fost luate in calculul malign al globalistilor, de a-i afecta pe cat mai multi si a provoca o criza majora. Aceste efecte de propagare si persistenta vor apare si vor fi pe termen lung, ca ale bombelor nucleare lansate de globalisti in Japonia (1945). Este total inacceptabil, trebuie sa iesim cat mai curand posibil din nebunia globalista care ne dezbina si dezorganizeaza, cu care globalistii tin lumea la pamant.

  6. Cel mai mare abuz al ordinii globaliste impotriva drepturilor popoarelor: Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, impiedicat sa ajunga la sediul ONU din Geneva, prin inchiderea spatiului aerian european

    Ne mai putem legana in iluzia, intretinuta de globalisti, ca ONU, fondata ca organizatie internationala cu vocatie universala, dupa Al Doilea Razboi Mondial, pe 24 octombrie 1945, de catre SUA, MB, India (care inca era colonie britanica) si alte multe tari, reprezinta forumul tuturor celor 193 de state membre? Dreptul tuturor popoarelor la reprezentare internationala in institutiile generale sau sectoriale ale sistemului international este garantat de Carta Natiunilor Unite. In pofida acestui drept inalienabil la reprezentare, dreptul poporului rus a fost grav obstructionat, cel mai mare abuz al ordinii globaliste. Ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, i-a fost imposibil sa se deplaseze, luni, la sediul ONU din Geneva, deoarece avionului său i s-a refuzat autorizaţia de survol a spaţiului aerian european, inchis de UE aviaţiei ruse, ca parte a sancţiunilor antiruse, la care UE a achiesat la presiunile globaliste ale SUA

    • Domnule Adrian Năstase,

      Îmi este greu să înțeleg care este rațiunea pentru care mai permiteți pe blogul dumneavoastră mesajele care apar sub pseudonimul „fragmentariumpolitic”.

      În acest caz, nu mai este vorba de libertatea cuvântului, ci de o evidentă campanie propagandistică rusească, aparent direcționată chiar de Ambasada Rusiei, care are scopul de a induce, printre altele demoralizarea și defetismul la omul de rând.

      Chiar și o atitudine de simpatie pentru invadatorul rus.

      Revolta mea este cauzată de faptul că astăzi toată lumea civilizată este oripilată de crimele inumane ale Rusiei în opera ei de distrugere a unei țări independente și suverane.

      În aceste momente când sute de mii de oameni, majoritatea femei, bătrâni și copii sunt nevoiți să-și părăsească țara, gospodăria, soții care luptă, practic cu pieptul gol împotriva unui cotropitor barbar, pe unele medii de comunicare, cum este și acest forum, propagandiștii Kremlinului își pot continua nestingheriți campania de promovare a intereselor Rusiei.

      Sigur, este blogul dumneavoastră și-l moderați așa cum considerați, inclusiv neluând nicio poziție față de conținutul acestor mesaje.

      Totuși, în opinia mea, cred că avem cu toții o mare datorie să izolăm și să luăm atitudine împotriva, inclusiv a războiului mediatic promovat de Rusia, agresor împotriva umanității.

      Mircea Popescu
      Președinte CMR

  7. Stimate Domnule Premier, 

    Sincere felicitări pentru interviul din această seară. Păcat că timpul rezervat a fost atât de scurt.

    Cu deosebit respect,

    V.Buga

     

    Sent: Monday, February 28, 2022 at 9:06 AM

  8. 1 Martie să aducă tuturor cetățenilor aceste țări sănătate, gânduri împlinite de pace și minte înțeleaptă politicienilor belicoși și dezorientați!

  9. @George Ban, decit sa dai cu presupusul ca as fi agent SUA/Canada aici pe blog, daca nu esti si tu un fake, vino cu argumente valide pro-razboi.
    Serviciile SUA si Canada au oameni mult mai pregatiti ca mine. Eu insa am o personalitate…puternica. Sunt aici pentru „lupte de idei”, si sunt impotriva folosirii armelor, decit atunci cind esti atacat tu si familia ta, tara ta. Cunosc Rusia, istoria, cultura si istoria ei, vorbesc limba si inteleg sufletul agitat rusesc. Am trait acolo. Am dat aici suficiente informatii in timp despre mine ca sa stie cine e interesat cum ma chiama. Stiu, au ei servicii de inalta clasa. Nu e problema,
    Imi place sa scriu, si recunosc ca mai scriu si prostii, din prea mult entuziasm sau lipsa de timp sa diger suficient realitatile. Asta pentru ca am job, am familie, si pentru mine e pura pasiune/hobby.
    Sunt singurul aici pro-Occident, si cu Mircea, care apare din ce in ce mai rar. Nu ma lupt cu persoane ci cu idei, si ma tenteaza din ce in ce mai tare sa parasesc blogul, pentru ca nu am cu cine discuta rational. Stau aici pentru a echilibra cit pot acest blog, si evident, cu cit o ia mai spre Rusia, o iau si eu mai spre Occident. Dar munca mea este pentru publicul din Romania, cine citeste acest blog. Pacat ca nu se implica mai multi romani, si ca stau pe craca si rod seminte in loc sa aibe curajul sa isi spuna parerea. Vorbesc in special de specialistii in drept international pe care i-a „crescut” dl. Nastase. Rar mai apare cite unul si spune ceva. Daca acesti specialisti ar vorbi aici, eu probabil as citi mai mult si as scrie mai putin.
    Cind dl. Nastase o sa inceapa sa nu imi mai aprobe comentariile, o sa inteleg ce trebuie sa fac.

    • Ma tu esti cucoana serioasa sau ce?
      Sunt singurul aici pro-Occident, si cu Mircea, care apare din ce in ce mai rar. Nu ma lupt cu persoane ci cu idei, si ma tenteaza din ce in ce mai tare sa parasesc blogul,

      Ca care occident ? The Lancet, revistă medicală serioasă, a publicat cu o copertă.. de maidan :
      https://media.smartradio.ro/2021/10/Lancet.jpg
      Adica „Din punct de vedere istoric, anatomia și fiziologia corpurilor cu vagine au fost neglijate.

      Curat stiintific, cacademic si conform valorilor occidentale! „„Este chiar dificil de înțeles de ce un cercetător din domeniul medical ar vrea să-și publice lucrările în The Lancet, jurnal care se referă cu seninătate la femei printr-un limbaj care ar fi considerat inadecvat chiar și într-un bordel
      Insa un limbaj perfect adevcavta celor mai …. jeguri dintre debedeii ce ne populeaza maidanele patriei ptr care femeiele e „p**de”.

      • As vrea să reamintesc tuturor colegilor de blog disclaimerul initial. Vreau să vă rog să nu dezvoltati polemici personale. Să rămânem la nivelul argumentelor de principiu.

      • Ma scuzati domnule Nastase insa , se pare , ca imgiinea cu The Lancet este 100% reala The Lancet (în engleză Lanțeta)[1] este un hebdomadar medical britanic, una dintre cele mai vechi reviste de specialitate din domeniul medicinei, fondată în 1823 de chirurgul englez Thomas Wakley cu scopul de informare despre evenimentele spitalicești și prezentarea de cazuri medicale deosebite[2]. Ea a avut un rol important în organizarea medicală și spitalicească din Marea Britanie, dobândind un prestigiu mondial. „The Lancet” publică articole originale din domeniul cercetării, de recenzie, editoriale, prezentări de cazuri medicale remarcabile, de literatură medicală, corespondență, etc. Astăzi ea deține oficii editoriale la Londra, Beijing și New York. ….
        1823!!!!

        Cat despre traducerea „libera” a exprisie „corpuri cu vagin” garanbatez ptr ea … E ca juma din cei care o folosesc nu prea stiu ce e aiai „vagin” ..

        Daca cestii din astea au ajuns „„lupte de idei”” si … „civilizatie” apoi bine am ajuns …..
        Oricu putem vedea ca cum „valorile” au trecut de la traznaile „majoritatii morale” predicate in anii 80 si inculcarea valorilor coservator-religioase cu spoi transatlanantic in anii 90) la traznaile de azi cu barbati cu uter care pot naste

        Da ..am ajuns bine … cas in poezeaua aia În aşteptarea Barbarilor

  10. Oare care este cauza pentru care aproape niciun asa-zis „analist” nu vorbeste despre rolul determinant al SUA in generarea, intretinerea si acutizarea acestei crize?
    Ipocrizia occidentului este de inteles si nu este ceva nou sau surprinzator pentru avizati, asta mai ales in conditiile in care Ukraina este o prada foarte ofertanta. In plus, se dovedeste si o parghie deosebit de eficienta pentru a provoca Rusia.
    Imi permit sa intreb: mai este cineva suficient de naiv incat sa creada ca decidentii occidentali nu au stiut foarte bine ca acesta va fi deznodamantul conflictului? Oare nu cumva chiar asta au urmarit?
    Cum pot sustine SUA si NATO ca Putin este singurul vinovat, din moment ce nu au avut niciodata intentia reala de a negocia ceva in relatia cu Rusia? Obiectiv vorbind, ce cauta NATO in Ucraina (in afara de razboi), in conditiile in care este de notorietate ca si-au luat niste angajamente fata de URSS pe care ulterior le-au incalcat flagrant?
    Oare nu este absolut evident, domnilor „analisti” si dumneavoastra, distinsi formatori de opinie ca, indiferent de finalitatea conflagratiei, tot noi, oamenii de rand, suntem cei care vom avea de suferit?
    Chiar a innebunit toata lumea?

  11. Domnule Adrian Năstase, sunteți sigur ca dl din Canada pe care îl știm de mult n-a fost substituit de altcineva?

  12. Disperare

    Sunt fiul unei mame care, asemeni ucrainenilor de astăzi, s-a refugiat împreună cu părinții ei la invazia rusească în Basarabia.

    Doar cu niște bocceluțe ajunși în Regat, au luat viața de la capăt.

    Este o scenă pe care ar trebui să o aibă în minte orice basarabean, să o aibă în minte orice parlamentar și orice membru al Guvernului de la Chișinău care speră în clemența rusească, care speră că Rusia nu va intra din nou în Basarabia, unde deja își are trupe de ocupație în Transnistria.

    Basarabenii care astăzi refuză România, dorind să trăiască în „Moldova independentă” trebuie să înțeleagă că tot în România vor ajunge să trăiască, dar ca refugiați, luând viața de la capăt.

    Politicienii orbi de la București, trebuie și ei să înțeleagă faptul că ignorând politică națională a reunificării, vor fi nevoiți să gestioneze o reunire a populației prin integrarea umanitar-frățească a refugiaților, strict pe teritoriul României până la Prut, deci fără resursele Basarabiei.

    Spre acest scenariu al unei tragedii naționale doresc să se îndrepte conducătorii de la București și de la Chișinău?

    Nu se vede oare că singura soluție viabilă pentru un viitor românesc stabil este reîntregirea?

    Ce fel de țară neutră, chiar independentă este aceea care apelează în genunchi la mila unor agresori în lipsa unor capacități proprii de apărare?

    Asta se numește oare mândrie națională?

    Astăzi este cerută o iluzorie aderare la UE, dar „mândria” îi împiedică pe basarabeni să solicite Bucureștiului unirea imediată cu țara așa cum s-a întâmplat în 1918.
    Fără apendicele Transnistriei.

    Ca idee, convocarea imediată la București a unei întruniri a tuturor partidelor politice, parlamentare și extraparlamentare de la București și Chișinău pentru discuții și negocieri privind condițiile reunificării în regim de urgență.

    Nu credeți că este ceasul al doisprezecelea pentru salvarea întregii națiuni?

    • Am fost în Basarabia la începutul anilor 90. Cu adâncă durere vă spun că nu partidele trebuie convinse, ci populația. Constatat de mine la firul ierbii, cum se spune. Basarabenii nu doresc unirea cu Țara, decât într-un procent neindestulator.

    • Si eu sunt copil de refugiati .

      On 7 June 1992, an UNSO group from Lviv broke up a Romanian congress in Chernivtsi which advocated the unification of northern Bukovina and Romania
      UNSO cam stii ce este ?
      During the Transnistria War, UNA-UNSO members fought with Transnistrian separatists against Moldovan government forces[24] in defence of a large ethnic-Ukrainian minority in Transnistria.[3] Over 50 UNSO members were awarded the Defender of Transnistria Order.
      Azi ultranationalistii ucrainei este eroii care lupta ptr ocident.

      Ori, romanii care ar fi dorit reintegrraea erau apriile nazisute ale aceluaisi ….

      Mare scandal ca o . ceva a cazut in Babii Iar. Ma prg ar fi eva samanta de scandal – cat de bine sunt aia pregatiti, cat de bine e sculele samd etc de acest gen … asifa safatuiri „stati lipoiti de eyjnta ca nicidata nu e lovita” .. dar nu ca de fapt e latceva e nazism e …
      Mucles ! Mucles ba! Nici un covandt despre sportul voluntarilor si colaborationistilor malorusi!!!! MUCLES!!!!
      Da jandarii cu poene de cocos erau romani, nu-i asa?!

      • As vrea să reamintesc tuturor colegilor de blog disclaimerul initial. Vreau să vă rog să nu dezvoltati polemici personale. Să rămânem la nivelul argumentelor de principiu.

    • Drama romanilor din Basarabia cat si a celor din Bucovina de Nord trebuie tratata cu mare atentie, in sensul adevarului istoric si acelor care au trait aceasta drama, pentru ca inca toti acestia sunt langa noi, traiesc si ne povestesc ororile prin care au trecut. Din pacate romanii „pamanteni” relativ putin pentru cei ramasi peste Prut, cei din zona Cernauti si nu numai. E greu, nu avem puterea financiara dorita, insa nu trebuie ignorate toate eforturile bune, benefice de pana acum depuse atat pe plan politic cat si la nivel de ONG-uri, nimic nu se poate rezolva in doua zile.

  13. Atenție propagandiști ruși

    UE și statele sale membre vor veghea ca autorii de crime de război și de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv cei care au sprijinit astfel de crime prin propagandă, să fie trași la răspundere; invită, în consecință, UE și statele sale membre să colaboreze cu organismele internaționale pentru a aduna probe și pentru a sprijini și promova jurisdicția Curții Penale Internaționale și anchetarea tuturor crimelor de război comise pe teritoriul Ucrainei începând cu 20 februarie 2014 pentru a-i aduce în fața justiției pe Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko”, se mai arată în textul rezoluției.

  14. O provocare deschisa reconfirma legitimitatea garantiilor de securitate cerute de rusi: Globalistul Boris Johnson, vizita la trupele britanice stationate la granita cu Rusia

    Intr-un gest provocator de razboi si uzand excesiv si unilateralist de sigla aliantei si de caracterul ei defensiv, premierul britanic Boris Johnson a vizitat, marti, state NATO care au graniță cu Rusia.

    De fapt, NATO a fost pretextul, liderul de la Londra urmarind sa-si viziteze fortele de razboi stationate la granitele ruse pentru a le transmite mesaje belicoase si a arunca peste granite amenintari pentru Putin.

    Globalistul a procedat golaneste, ca doi vecini scandalagii care isi arunca pietre si ocari peste gard, desi tara sa nu e vecina cu Rusia. El a periclitat relatiile Poloniei si Estoniei, cele doua tari vizitate, cu Rusia.

    Boris Johnson a lasat impresia unui cinic si laudaros care se prevaleaza de “unitatea” aliantei pentru a-i acoperi agresiv mojiciile si spatele, mizand se pare pe ipoteza ca aceasta va scoate castanele din foc, aruncate de globalisti. Insa asa ceva nu este decat in capul lui, civilizatii nu poti fi solidari cu derbedeii.

    “Alături de aliații noștri internaționali, Marea Britanie va continua să pună presiune maximă pe regimul lui Vladimir Putin pentru a ne asigura că acesta simte consecințele acțiunilor sale în Ucraina. Spunem pe o singură voce: Putin trebuie să eșueze”, a declarat emfatic Boris Johnson, potrivit The Guardian.

  15. Singura speranta la ora asta este ca niste generali, maresali, kremlinezi sa ia singuri niste decizii intelepte pentru viitorul poporului rus. Altfel, rusii o sa fie uriti en gross in lume pe generatii, si o sa sufere si cei buni. Evident, sunt rusi extraordinari care nu merita sa sufere din cauza unui dement.
    Shoigu si cei din jurul Fuhrerului Rus sa se gandesca la Nuremberg 2, si la faptul ca vor fi judecati pentru genocid, si pentru ca sunt criminali de razboi. Chiar daca o sa se ascunda, o sa fuga in China, vor fi gasiti, si dreptatea se va face. Mai au timp cred sa indrepte raul enorm ce l-au facut propriului popor, si apoi ucraenienilor si lumii intregi.

  16. Nu vad romani pe aici interesati de un dialog. Totul e spionaj, santaj intelectual si evident imposibilitate sa ai dialog constructiv cu cineva.
    Succes domnului Nastase si celor care lupta pentru pace.

Lasă un răspuns