Masa rotundă „Multilateralism si transformarea sistemului international”

Am participat ieri la o reuniune on-line, organizată de Institutul de studii internationale din Shanghai. SIIS este cel mai mare centru de studii internationale din China (de fapt, cuprinde vreo zece institute ce se ocupă de domeniile cele mai importante pentru China – relatiile cu SUA, Asia si Pacific, economie mondială, etc). La această intâlnire, cu caracter inchis, care a durat aproape cinci ore, au participat membrii Grupului de consultanti internationali ai SIIS, din care fac parte. Practic, au participat, in acest format de video-conferintă, mari personalităti din peste cincisprezece tări, inclusiv din SUA, Rusia, Suedia.

Am avut onoarea să deschid prima sesiune a conferintei, consacrată evolutiei ordinii mondiale. In interventia mea, am arătat, intre altele, că după ce s-a intâmplat săptămâna aceasta, prin agresiunea armată a Rusiei in Ucraina, trebuie să revedem toate analizele noastre referitoare la multilateralism si multipolaritate. Am subliniat asemănarea actiunii Rusiei cu actiunea Irakului, care a invadat Kuwaitul, in 1990, considerand că statul kuwaitian nu are legitimitate istorica.

In timpul lucrărilor, s-a aflat că presedintele Chinei l-a sunat pe presedintele Putin, pentru a-i transmite că ar trebui să revină la masa negocierilor.

23 de gânduri despre “Masa rotundă „Multilateralism si transformarea sistemului international”

  1. Suntem onorati să vă avem, Domnule Prim Ministru! Recunoașterea dumneavoastră în forurile internaționale, ca un mare gânditor iluminat de sorginte creștină, repune Romania in rândul făcătorilor de Pace din întreaga lume. Vă asemanati cu Nicolae Titulescu, ilustrul dumneavoastră inaintas, venind din Gradina Maicii Domnului , Romania, al cărei fiu sunteți. ” Fericiți, făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”

  2. In legatura cu scoaterea Rusiei din sistemul SWIFT.
    Cred ca lumea trebuie sa stie ca in sistemul SWIFT se pot impune o paleta mai larga de sanctiuni decat eliminarea completa.
    De exemplu, se poate limita volumul de tranzactii care se poate face intr-o zi pentru anumite entitati.
    De asemenea, se poate limita accesul Rusiei la SWIFT doar la anumite zile. Sa zicem, doar o data pe saptamana. Sau o data pe luna.

  3. Felicitari pentru activitatea de lobby pe care o faceti pentru pace! Se pare ca rusii nu pot schimba directia Chinei acolo si asa cum vor ei. E un semnal pozitiv pentru ordinea internationala, anume ca Rusia nu are nici un drept sa produca anarhie in inetersul unui grup aflat la putere. Putin, Lavrov, Peshkov, Jirinovski, lingaii media, acest grup restrins pe care se sprijina Putin nu mai reprezinta interesele poporului rus, pentru ca incita la distrugerea acestui popor, amenintind pacea mondiala.
    Propaganda ruseasca e insuportabila. Afirma pe canale media ca ei doar fac o „operatiune militara” care sa distruga infrastructura militara a Ucrainei, dar vedem cum sunt lovite blocuri de locuit. Oamenii sunt calcati cu tancurile pe strazi.
    Putin afirma ca Rusia e pe punctul de a renunta la a mai avea orice relatii cu Occidentul, ca si cum hotarirea asta este pentru ca Rusia a fost atacata de Ucraina. Au un „talent” scabros de a se prezenta ca victime cind ei sunt agresorul.
    Rusia este de mult timp un paria al ordinii internationale, si atunci, tot ce poti face este sa o scoti din acea ordine cu totul: din toate organizatiile internationale, politice, economice, financiare, sportive, artistice. Poporul rus trebuie sa sufere si el pina la punctul in care sa isi schimbe conducerea agresoare si sa aleaga pacea, nu razboiul, cooperarea, si nu amenintarea.
    Vremea imperiilor nu a trecut inca din pacate, dar, ca cetatean, macar sa fii intr-un imperiu ce iti asigura tie pacea, prosperitatea si libertatea de exprimare. Am vazut cit de liberi sunt rusii in Imperiul Rus al lui Putin.

  4. Sunt destui aici pe blog care au parerile lor despre „extinderea NATO, SUA”, si eu nu contest dreptul lor de a discuta civilizat, atita timp cit ei au constiinta curata ca nu sunt agenti provocatori ai Rusiei. Poate si dintre cei sceptici incept sa realizeze de ce e in stare Rusia si modul brutal in care „elibereaza” popoarele.
    Din punctul meu de vedere, daca nu esti multumit de viata ta acolo unde esti, ai libertatea sa alegi sa mergi unde iti va fi mai bine. Bielorusia e si ea o noua atractie pentru sufletele insingurate, sau care sufera de despartirea de Mama Rusie. De asta ii si invit pe cei mai aprigi dintre ei, sa se mute in tara pe care o iubesc cel mai mult, unde se pot bucura de viata pe care o sa o aiba acolo. Turismul militar rusesc infloreste, si pot vizita diverse tari, nu cu autobuzul, ci cu tancul, sau in submarin nuclear. Fain, nu? Ce ti-e si cu conceptul asta Occidental de „cruise ship”? Mult mai placut sa faci turism militar cu submarinul rusesc, vizitezi si nu mai pleci. Ba mai poti sa vinezi si niste bastinasi.

    • Asa e viata! Exista agenti provocatori ai Rusiei, exista si agenti provocatori ai SUA! La razboi, ca la razboi! Vreti sa-i impuscati sau sa le taiati limba la agentii rusilor, din cate inteleg! Mai bine straduiti-va sa fiti mai buni ca ei! Fara crime de razboi!

  5. Ascult pe TVR1 povestile grele de viata ale unor oameni minunati din Ucraina care au fugit in Romania de „eliberatorii” rusi, si imi aduc aminte de lozinca comunista „Stalin si poporul rus libertate v-au adus!”. Aceasta lozinca poate fi usor citita azi: „Putin si poporul rus suferinta v-au adus!”.
    Ma bucur ca romanii isi arata din nou sufletul de aur. Noi stim sa ajtam pe altii la durere, avem experienta secolelor de durere sub trei imperii.

    • Lăsați, nu vă agitați, madam Timosenko a apărut proaspăt fardata și cu o uniformă ce-i venea ca turnată, gata de luptă. Situația e sub control.

      • E razboi, am rude in Romania, e normal sa ma „agit”. Situatia nu e „sub control”.
        Nu inteleg, sunteti de partea Rusiei in acest razboi?

  6. Ma uit la studentii din India care studiaza in Ucraina, captivi ai acestui conflict.Unii sunt blocati la Odessa, unii au reusit sa intre in Romania venind pe la Cernauti. Nu poti sa nu te intrebi totusi de moralitatea guvernului Modi din India, care s-a abtinut sa condamne Rusia la ONU, practic alaturindu-se Rusiei si dandu-i ei greutate in conflict? NU poti sa votezi cu agresorul si sa ai pretentia ca cetatenii tai sa fie salvati tocmai de tarile care sunt subiecte de agresiune ruseasca.
    De unde vad eu: India se alatura Imperiului Raului, si sa inceteze sa aiba pretentii sa le ocrotim cetatenii!

  7. Romania ar trebui sa nationalizeze toate asseturile rusesti din Romania: Petrotel-Lukoil, Alro, TMK-ARTROM Slatina, NIS petrol, Gazpromneft Marine Bunker Balkan, Lukoil Lubricants East Europe, Cerva, XM Textiles, Standart Park si altele. Nationalizate si apoi refacute cu capital romanesc, de stat la inceput daca nu sunt oameni de afaceri romani.

  8. Nu situ daca Presedintele Chinei l-a sunat pe Putin sa revina la masa negocierilor. S-a ajuns la un „point of no return” cu diplomatia. Fiecare parte eslaleaza cum poate.
    O rusoaica din Moscova a declarat la Al Jazeera ieri ca Putin a innebunit si ca nimeni nu il mai poate stopa. A spus ca Putin ar fi afirmat ca „toti rusii merg in Rai” in cazul unui razboi nuclear. M-a socat asta si am cautat. Ar fi spus asta in 2018, daca dam crezare articolului la linkul de mai jos.
    Eu nu stiu ce crestin e acest om, cind omoara alti crestini, sau ii ameninta cu biomba nucleara. Spune el, Ucraina ar fi facut deja un „genocid” in Donbass. Ori s-a demonstrat ca tot ce a afirmat despre Ucraina e o mare gogomaneala rusesca: ca Zelenski ar fi nazist (desi e evreu), ca toata conducerea Ucrainei e „drogata” (desi oamenii aia sunt sobri si cind cad bombe rusesti pe ei). Cit despre „genocid” exista articole care demonteaza aceasta minciuna. Da, au murit rusi in Donbas, au murit 14000 ucraenini. Dar sa ne uitam la definitia „genocidului” in dreptul international, si o sa va lamuriti ca nu se valideaza ce spune Putin.
    Cine a creat si mentinut divizarea Ucraienei cu forta? Nu Occidentul. Cine a atacat orice fosta republica URSS, cind i-a cazut pe chelie? Nu Occidentul. Cine a creat baze militare, conflicte inghetate si republici fantome, nerecunoscute international? Nu Occidentul.
    Incredibil cita minciuna fara Dumnezeu iese din gura lui Putin si a acolitilor lui. Si el crede ca va merge in Rai? Va merge in Iad certamente!
    Va mai tenteaza aceste „regimuri iliberale” pe care multi le laudau nu demult?
    Sigur ca serviciile de propaganda ale inamicului vor sa ne divizeze folosindu-se de libertatea noastra de exprimare. Rusia e foarte fericita cind noi il criticam pe Trudeau, pe Biden, pe oricine, doar doar ne-om mentine divizati si slabi.
    E timpul sa lasam chibitzariile politice mai moale, si sa ne vedem de interesele nationale, in cadrul aliantelor noastre. Nu spun sa nu criticam pe unul sau altul, dar, sa fim mereu atenti ca, in final, toti suntem romani si Vestici, indiferent cu ce echipa politica tinem. Cu cit tipam mai tare ca ne e greu, cu atit inamicul prinde putere. Nu ne va fi usor, dar libertatea are intotdeuana un pret. Uitai-va cu admiratie la acest popor ucraenian, cum isi iubesc tara, si sunt gata sa isi dea viata pentru ea. Ei sunt o inspiratie pentru orice natiune calcata in picioare de altii, nu accepta sa fie sclavii nimanui. Imi aduce aminte Leonidas in fata lui Xerces, 300 spartani in fata unei forte invadatoare mult mai mare. Leonidas a murit, Legenda a ramas, Grecia a continuat sa existe si noi odata cu ea. Multumim Leonidas, multumim lui Zelensky, acest nou spartan al civilizatiei oamenilor liberi, care cu un calm desavirsit i-a inbarbatat pe ucraenieni sa lupte, ca el nu fuge nicaieri, si ca soarta lui va fi aceiasi cu al oricaruji ucraenian care lupta! Doamne, da putere acestui popor sa infrunte pe Goliat!

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-6292049/Putin-says-Russians-Heaven-martyrs-event-nuclear-war.html

  9. Se tot vehiculeaza idea cu „no fly zone” in spatiul aerian al Ucrainei, dar nimeni in NATO nu pare dispus sa riste sa se intilneasca cu vreun avion militar rusesc in spatiul ucraienian, si deci, rusii se simt ca la ei acasa , sa zboare acolo cu ce avioane vor ei si cum vor ei si sa bombardeze a la carte. Totusi, spatiul ala aerian nu e al Rusiei, e al Ucrainei.
    Nu inteleg de ce Occidentul nu are „omuletzi verzi” si „avioane roz”. Nu se poate crea o forta aeriana militara sub culorile LGBT care sa asigure „no fly zone” in Ucraina? Nu se pot lovi fortele lor militare din spatiul cosmic? Unde sunt fortele alea spatiale ale lui Trump? Si daca intreaba rusii, sa le zica „nu stiu dom’le, poate niste extraterestri au tras de pe Luna”. Unde sunt dronele alea care nu au steag pe ele si care pot lovi tancuri sau elicoptere? „Scuze rusilor, niste copii de la gradinitza din cartier au lansat o drona si au crezut ca joaca Star Wars!”.
    Occidentul, americanii, britanicii, nu pot sa parasuteze niste divizii de mercenari straini cu rachete si drone si stiu eu ce armament sofisticat? Numai Putin are Wagner? Am vazut atitea filme americane ca imi e greu sa cred ca nu se pricep la „masking”. Masking vs. Maskirovka.
    Nu poti juca curat si principial cu un adversar mincinos si siret ca Putin si gasca lui.

  10. Avem noroc cu Dvs. ca tineti stindardul diplomatiei romanesti pe cel mai inalt catarg, de asemenea aveti relatii cu marea China in calitate de membru consultant al Institutului de studii internationale din Shanghai alaturi de alte mari personalitati din intreaga lume. Aceasta imi da speranta ca inca nu suntem pierduti complet din “jocul” mondial, mai ales in aceste vremuri tulburi, turbate si intransigente, iar arta tratativelor, a negocierilor trebuie sa primeze, insa se pare ca-n ziua de azi nu are cine sa se aseze in jurul mesei.

  11. Dronele roz ar avea aceeași soartă ca cele 6 drone cumpărate din Turcia. Iar aflarea secretelor dronei roz prin găsirea corpului său pe teren, este inacceptabilă pentru SUA. Astfel că demonizarea adversarului este singura armă folosibilă, iar narcisismul americano-român, singura opțiune în loc de victorie.

  12. Biserica Ortodoxa Rusa spune:

    “God forbid that the current political situation in brotherly Ukraine should be aimed at ensuring that the evil forces that have always fought against the unity of Russia and the Russian Church prevail,” Patriarch said in an address to parishioners…”

    Biserica Rusa a fost intotdeauna un instrument folosit pentru legitimarea actelor de forta ale Rusiei.

    Spre deosebire de Biserica „Armata Rusa”, Papa are un alt mesaj:

    „“Those who make war forget humanity,” adding that warfare „relies on the diabolical and perverse logic of weapons, which is the farthest thing from God’s will.”

    https://see.news/russian-orthodox-moscows-foes-in-ukraine-evil-forces/

  13. Cind Putin ne spune cine merge in Rai si cine nu, ca si cum ar fi Ambasadorul Domnului pe Pamint, si apoi isi activeaza sistemul strategic nuclear, te intrebi serios daca auto-proclamatul „Inger Al Domnului” nu va apasa pe buton. Solutiile se reduc la a ne ruga Domnului Nostru si nu la Satana sa ii inspire pe calea cea dreapta pe cei care ii sunt aproape acestui „Prim Nebun al Planetei”.
    Ordinea internationala va fi schimbata total dupa acest conflict, daca nu va fi unul nuclear. China sa se gandeasca bine pe cine sprijina si cum.
    Trebuie gandit un sistem ca nici o putere de pe planeta asta sa nu aiba capacitatea de a distruge sau anihila alte popoare, din orice motiv, si mai ales cind un sef de stat o ia razna. Trebuie controlat de o autoritate suprema pentru pace ca nici un sef de stat sa nu aiba puterea de a declansa razboaie. Reforma trebuie facuta la ONU, si rapid. Sunt de acord cu scoaterea Rusiei din Consiliul de Securitate, daca e posibil asa ceva,

  14. trexsr, ai luat-o razna rău de tot, toată lumea trebuie să se calmeze și să negocieze. De această dată la modul serios, cu bătaie lungă, nu în bășcălie ca până acum.
    În Belgrad au murit jurnaliști în televiziunea de stat civili pe poduri;- lovite de rachete de croazieră și nu am auzit de vreo rezoluție de condamnare a SUA ! Partidul Democrat a fost avertizat în mod repetat : ,,Nu treceți de linia roșie !” Înțeleg, este foarte greu pentru un hegemon global să se oprească fără frână din fabrică. Până la urmă îi va construi cineva una. Asta e lege fizică care guvernează civilizația de la începuturi: Acțiune și reacțiune.
    Unii încearcă să o infirme prin multiculturalism și tehnologie dar acestea nu sunt, în sine, valori.

    • @ZeV
      Este o situatie extrem de tensionata, e un razboi crunt in vecinatatea Romaniei, insa nu e cazul sa ne isterizam, trebuie sa ramanem limpezi, impartiali si calmi. In privinta bombardarii Belgradului si a Serbiei, trebuie sa fim sinceri, sa nu uitam ca repercursiunile le-au simtit din plin sute de mii, daca nu milioane de romani din zona de sud-est, sud a tarii noastre, insa s-a pus batista pe tambal, iar media si nu numai a tratat cu dubla masura ceea ce a fost atunci si ceea ce se intampla azi, tot razboi se numeste si mor multi oameni, civili nevinovati. Cel mai important este faptul ca cetatenii romani, ong-urile si nu in cele din urma autoritatile s-au implicat in ajutorarea refugiatilor din zonele de razboi.

    • >>”trexsr, ai luat-o razna rău de tot”
      Ce sa fac si eu, l-am luat pe Putin drept „model”. Tot ce afirmi tu acolo ca Partidul Democrat a fost avertizat cu linia rosie, bla, bla, niste tampenii rusesti. Habar nu ai drept international, dar te dai mare sudor al relatiilor de pretenie cu Rusia. Ha!
      Vad ca v-ati mobilizat sub tot felul de aliasuri aici. Ma astept la multi „refugiati” de la RT.com , Sputnik, si altii de la propaganda rusa interzisa acum sa se aciuieze ca scaietii pe aici. Sper sa reusim sa va izolam de restul lumii civilizate. Pentru ca sunteti ca o boala lunga.

  15. Domnule canadian
    Vad că sunteți foarte războinic și gata sa porniți un al treilea război mondial.
    Personal sper ca alții sa fie mai înțelepți.
    La doi pași de noi se desfășoară un război infect, nu avem niciun motiv să participam la el și nu cred ca Europa ar trebui să marsaluiasca „Pana la Moscova”, ca să parafrazez „Pana la Berlin” din precedentul război mondial.

    • Afirmati ca eu as fi „razboininc” si ca eu as fi gata sa pornesc al treilea razboi mondial.
      Ambele afirmatii sunt false si tipice modului de a opera a propagandei ruse. Occidentul e de vina, Ucraina e de vina, noi rusii suferim ca am atacat o tara suverana.
      Adevarul si unitatea noastra in Occident va ingrozeste.
      Daca ati fi cu adevarat de sez feminin, si o doamna, si v-ati uitati ce fac rusii mamelor si copiilor Ucrainei poate ca ati avea alta opinie. Dar, se pare ca m-am inselat cu cine discut.

  16. Felicitări, dle Prim-ministru! Și Institutului din China. Am fi interesați, dacă se poate, mai pe larg de pozițiile/considerentele evocate acolo. Sper că necesitatea imperioasă a respectării dreptului internațional s-a bucurat de prioritate. Nu de alta, ci pentru faptul că Vestul/Occidentul invocă tot mai des nu Dreptul internațional (o face doar când îi servește precum acum împotriva Rusiei) ci ,,Ordinea internațională bazată pe reguli,, (care?) în traducere: regulile celui/celor mai tare/tari, de fapt dreptul forței. Poate s-a glosat ceva și pe marginea unor așa-zise concepții (absolut aberante) precum ,,nation/state building,, și vina celor care aplicându-le (Kosovo) au deschis cutia Pandorei. Apoi, nu știm încă ce înseamnă, de fapt, ,,multilateralism ,, și ,,multipolarism,, dincolo de ce se poate percepția comună cum că ar fi de bine. ;;Multilateralism,=doar comerț liber? nu și echitabil? ,,multipolarism,,= doar mai multe poluri, fiecare cu ,,faliții,, lui? Acum,despre Ucraina. Să fim corecți și sinceri. De ce, naiba, atât extinderea UE cât și mai ales a NATO spre Est seamănă cu un fef de ,,Drang nach Osten,,, adică împotriva Rusiei? Păi împotriva cui? Sau până unde este Osten? Până în China? Unde este limita extinderii NATO? Pe Lună, pe Marte? Nu sunt pro Rusia, doar pro România, dar în locul Rusiei /Putin nu v-ați fi temut de această extindere, mai ales că NATO, alianță zis defensivă, a fost mereu în extindere/ofensivă? Mai ales că ofertele lui Putin au existat (Cuvântarea în Bundestag și chiar cea de la Munchen). Numai că Occidentul (un fel de nucleu dur al imperialismului capitalist – nu-i deloc limbaj marxist/leninist ci pură realitate ) a zis: Noi aducem libertatea, democrația, bunăstarea. statul de drept și s-a văzut ce s-a înțeles prin aceste sloganuri în toată Europa de Est, mai ales la noi. Chiar atât de obtuz să fii să nu înțelegi că parteneriatul estic al UE bătătorea cărarea pentru NATO (și invers) și uite așa s-a ajuns în această înfundătură? Nu mai e valabil ce spunea Titulescu: pace indivizibilă, securitate colectivă, s-a uitat de CSCE? N-ar trebui războiul scos în afara legii? S-a ales praful și de Pacea Westfalică! Când se discuta despre Ucraina în UE, fostul cancelar Gerhard Schroder (și alții) a/au criticat pe bună dreptate atitudinea UE cu politica ,,ori (cu UE), ori (cu Rusia),, recomandând-o pe cea ,,și – și,, dar n-a fost ascultat. Pacea lu NATO, la plural și singular? Uităm de Serbia, Irak, Afganistan, Libia etc. Or fi murit și suferit mai puțin cei bombardați cu mandat ONU decât cei fără ? Câtă ticăloșie! Pe scurt, și Rusia are nevoie de asigurări de securitate ca toți ceilalți. După Kant, toți avem dreptul de a ne căuta fericirea dar numai până acolo unde ne întâlnim cu celălalt cu același drept. La nivel de state/națiuni e la fel și cu fericirea și cu securitatea/pacea. În loc ca Rusia să fie mereu umilită, încercuită, da (semi)încercuită dacă vreți și considerată drept inamic, trebuia să-i fie recunoscut dreptul la securitate în scris, nu cum i s-a tot promis verbal sub nătăflețul Gorbi și apoi Elțîn. De fapt, se urmărește destrămarea Rusiei, au circulat astfel de planuri , parcă de la Pentagon sau CIA . Am înțeles că ,, victoria,, ideologică nu i-a ajuns Vestului. Acum și Rusia e în familia capitalistă, vorba lui Putin și nu prea e normal să ne luăm de gât în familie. Sau, uite cum Lenin a avut dreptate despre lumea lui ,, homo homini lupus,, în lumea capitalului. Deci, victoria finală a Vestului să fie apropierea apocalipsei? Oricum, la măcelul dezlănțuit vinovăția/ complicitatea Occidentului este totală și criminală. Totul putea fi evitat. Cine profită? Ce se mai confirmă? Blocurile/ alianțele (inclusiv acum NATO) nu au adus niciodată pacea. Cel mult au amânat dar și pregătit războiul! Papa Francisc: Capitalismul ucide. Cultura bogăției este cultura crimei.

Lasă un răspuns