Bogdan Tiberiu Iacob, „SCENARIU TERIBIL: ROMANIA, SACRIFICATA PE ALTARUL VIITOARELOR PREZIDENTIALE”

„Ziua de azi a adus anunțuri stupefiante din partea ambelor mari partide care negociază guvernarea. Mai precis, în loc să se grăbească ca fetele la măritat, ele trag de timp și împing facerea guvernului spre luna decembrie. Cu seninătate, am spune, după ce în ecuație aflăm că intră, total aiuritor, modificarea Constituției și a formei de guvernămînt. Aceste strategii ar putea confirma teza mai veche lansată și susținută de Inpolitics încă din septembrie, dar pe masă s-ar putea afla un scenariu șoc, a cărui miză să fie strict prezidențialele următoare.

Să o luăm metodic.

Lansam pe 10 septembrie un scenariu unic pînă atunci, dar și de atunci încoace, fiind singurii care l-am creditat, în mai multe rînduri: anume că președintele Iohannis e interesat de rezultatul alegerilor din Germania, la care se conturau încă de atunci drept cîștigători omologii PSD, adică SPD-ul lui Olaf Scholz. Și mai scriam că Iohannis e gata să ofere guvernarea PSD numai pentru a-și păstra susținerea de la Berlin, vitală pentru un politician impus pe filieră germană, dar ai cărui creatori, popularii germani, au toate șansele să meargă în opoziție după 16 ani de guvernare neîntreruptă.

Ceea ce înseamna că președintele va trage de timp cu alocarea guvernării pînă cînd va fi sigur că de la Berlin iese fumul alb al noii guvernări.

Iar depre noua coaliție din Germania se aude că se bate în cuie pînă la finele acestei luni, iar validarea în Bundestag se va produce cel tîrziu pînă luni, 6 decembrie.

E foarte posibil, deci, ca Iohannis să tragă de timp la maxim cu formarea guvernului la noi pînă va avea garanția fermă că la Berlin se instaurează social-democrații la cîrma guvernului.

Așa s-ar putea explica mișcările absolut aiuritoare de la PNL și PSD.
Două partide care clamează încontinuu nevoia unui guvern stabil în prag de iarnă și în plin val patru al pandemiei, dar în realitate procedează exact pe dos, trăgînd de timp cu toate pretextele imaginabile.
Aflăm azi, bunăoară, că se formează la PSD patru grupuri de negociatori care urmează să armonizeze cu PNL programul de guvernare, să negocieze politic, să negocieze un acord politic și, în fine, să negocieze modificarea Constituției și schimbarea formei de guvernămînt.

Ultima e cireașa de pe tort: e ca și cum femeile de pe Titanicul gata să se ducă la fund s-ar organiza în vederea unei reprize de machiaj, ca să nu ajungă în apă nefardate.
Constituția nu e cîtuși de puțin o urgență, ar fi timp berechet să fie modificată pînă, să zicem, la momentul alegerilor europarlamentare din 2024, la care să se organizeze concomitent referendumul.

Nu. Pentru PSD și PNL e musai să se discute pe Constituție ACUM, în plină criză.
E semnalul cel mai clar, în opinia noastră, că nu se vrea decît tergiversarea rezolvării crizei, în numele unor interese politice. Unele mari de tot.

Doar că declarațiile și informațiile vehiculate azi deschid drum și altui scenariu, unul de-a dreptul horror, pentru că ar afecta foarte mult viețile cetățenilor.
Declarații oficiale potrivit cărora se speră ca negocierile să fie încheiate în ultima săptămînă din noiembrie, dar, mai ales, data de 19 decembrie livrată pe surse drept limită a perioadei de negociere trimit cu gîndul la o strategie aparte.

De ce e așa specială ziua de 19 decembrie?

Pentru că 19 decembrie e prima zi în care Iohannis ar putea dizolva parlamentul în cazul în care, pînă atunci, mai cade un guvern. Măsurătoarea constituțională se face, reamintim, de la data de 18 octombrie, cînd Dacian Cioloș a cerut parlamentului votul de încredere pentru cabinetul său, iar Constituția spune că legislativul poate fi dizolvat doar după scurgerea a 60 de zile de la acel punct.
Adică 18 decembrie, plus încă o zi cel puțin pentru consultările președintelui cu partidele.

Dacă Iohannis chiar preconizeză alegeri anticipate, iar PSD și PNL îi fac jocul, se ridică întrebarea cine ar avea de cîștigat, pentru că situația din sondaje e nițel diferită de cea de anul trecut. Iar PNL riscă să piardă procente bune în favoarea PSD.
Ce ar cîștiga președintele achiesînd la asemenea scenariu?
O întrebare bună, la care nu avem un răspuns ferm.

Dar avem o ipoteză de lucru.

Alegerile anticipate ar avea loc în martie anul viitor, puțin înaintea prezidențialelor franceze din aprilie. Niște alegeri la care Macron va cîștiga aprope cert prin aplicarea scenariului Iliescu-Vadim din 2000, adică opțiunea francezilor pentru un președinte nu tocmai grozav, dar care nu riscă să arunce țara în haos precum un extremist vindicativ ca Eric Zemmour.

Dacă Emmanuel Macron ia un al doilea mandat, el va trece în mod cert la consolidarea puterii sale externe, profitînd și de marea schimbare de macaz de la Berlin.
Presa europeană vorbește de mai multă vreme inclusiv despre un scenariu prin care Macron ar putea forța anul viitor demisia Comisiei Europene pe motiv de prestație slabă în pandemie, și de înlocuirea ei cu alta, în care Franța să aibă cuvîntul cel mai greu.
Un scenariu secundar ar fi și cel în care președintele francez va dori să-și instaleze la București un președinte devotat Parisului și nu Berlinului.
Iar aleasa se conturează a fi de multă vreme Laura Kovesi, pentru care Dacian Cioloș aleargă pe post de iepure. Acea Kovesi pentru care Macron și-a sacrificat  procurorii conanționali pentru a-i oferi acesteia aureola de șef al Parchetului European.

Pentru a-și atinge scopul, Macron ar avea nevoie de pomparea de steroizi politici în USR, partidul creat de Coldea și Kovesi. Între altele, doi oameni mătrășiți fără milă de Iohannis și care abia așteaptă revanșa.
Cu Laura Kovesi promovată la Cotroceni, Coldea va putea reveni la butoanele statului-paralel, și vestea proastă pentru adversarii săi e că vîrsta îi permite să redevină general activ un deceniu de aici încolo. Sau șapte ani, din 2024.

Ce antidot ar exista împotriva unui asemenea plan francez?
Simplu: îngroparea USR mai înainte de declanșarea planului Macron, prin alegeri anticipate.

Dacă PSD și PNL (că AUR ar intra ”natural” în combinație) își dau mîna electoral, ele pot strivi între ele partidul lui Cioloș.
Iar un USR căzut de la cca.17% cît are acum în parlament, la 8-9%, e greu să mai fie vehicul electoral pentru un viitor președinte.

PNL ar pierde mult din forță, dar președintele următor nu s-ar înclina la Paris, ci tot la Berlin, unde vor conduce minim patru ani de aici încolo social-democrații înrudiți cu PSD.
În lumina unui asemenea scenariu, criza care afectează PNL e parte a unui sacrificiu ritualic operat de președintele Klaus Iohannis. Unul care include și românii de rînd, care vor suferi consecințele severe ale anticipatelor în plină iarnă.
Sau poate un sacrificiu nici măcar de el conceput, ci de cei care l-au propulsat la Cotroceni.
Nu de alta, dar se tot spune de la scandalul Black Cube încoace, că, în România, BND e regina. Și nu prea ar avea niciun interes să cedeze acest loc DGSE, nu-i așa?”(Inpolitics)

21 de gânduri despre “Bogdan Tiberiu Iacob, „SCENARIU TERIBIL: ROMANIA, SACRIFICATA PE ALTARUL VIITOARELOR PREZIDENTIALE”

  1. Citind acest articol, e greu sa identifici daca Romania e fluturele care zboara de pe umarul lui Macron pe umarul lui Shultz, sau e vreo giza pe valiza nucleara a lui Biden. Adica noi chiar nu avem nimic de spus, ca popor, suntem invizibili si indezirabili in propria tara?
    Ma uitam pe France 24 si vad acolo mineri polonezi demonstrind cu „Hands off Polish Coal!”, adica exact ce nu vedem in Romania. Chiar e de pus acum de o Mineriada, pe bune, exista motiv, pentru ca vor zburataci iar minerii din mine, peste granitzele Patriei. Dar aud un mitzait de la Catzu, ca vom importa 100,000 oameni de diverse culori si identitati sezuale ca sa munceasca in Romania. PSD nu vocifereaza. De ce i-am aduce pe romanii plecati, cind e mai usor si mai ieftin sa facem orase de imigranti, care, stim bine, o sa isi aduca familiile, si neamurile, si isi vor face orasele lor, si le vor ocupa pe ale noastre, si vor veni politicieni de ai lor sa ne conduca, asa, englezeste, ca la Londra.
    Nu mai e mult si urmatorul val de refugiati ghidonati de Lukashenko si Putin pentru a destabiliza UE, poate sa vina si sa ramina la noi. Noi, popor primitor si tolerant, o sa zicem: „sa mai vina un val!”.

    • Nțț… cred că parțial te înșeli, Putin nu se ocupă de mărunțișuri, liderul națiunilor coordonează asaltul migranților de la granița de sud a SUA.
      Printre ei s-au strecurat și conaționali de-ai noștri care nu cred în lacrimile ministerului român de externe și nici în zâmbetele condescendente ale ,,omologului” său de la nord de Rio Grande. (Z)

      • Am inteles, dl. Putin nu e implicat si a trimis doua bombaridere strategice in Bielorusia sa duca apa minerala si blinciki fugarilor pe care Lukashenko i-a chemat acolo, ca acestia sa demonstreze pentru pace. Cam macane, nu crezi?
        De ce nu ii ia dl. Lukashenko sa ii tina la el in tara, sa ii faca bravi bielorusi? Sau sa ia juma dl. Putin din ei, sa le arate superioritatea sistemului rusesc fata de cel european?

      • E valabil și pentru Turcia, nu crezi ?
        Dar, după cum se vede, totul este geopolitizat, inclusiv limbajul tău extrem de previzibil..

  2. Interesanta aceasta analiza, articol al d-lui Bogdan Tiberiu Iacob, acesta pe undeva facandu-ne pielea de gaina. Din fericire sau din pacate, depinde din ce punct de vedere analizam aceste scenarii constatam ca politicul romanesc extrem de aservit isi „armonizeaza” politica de pe „cocioc” stand si uitandu-se peste gard.
    Asta nu este de departe o politica nationala, in interesul cetateanului alegator si traitor si nu numai pe acest „cocioc” cum extrem de bine a denumit-o un clasic in viata.
    Un scenariu exista, insa nu stim pe care-l vor adopta politicienii romani, atat cei de dreapta, cat si cei de stanga, stand agatati de gardul casei si primind SMS-uri de la unchi, matusi, regi si regine. Trist, foarte trist, luminita de la capatul tunelului s-a stins.

  3. Lumea încă nu înțelege ca doctrinele nu au nici o importanta în politica de azi. Mai ales pentru colonii. Sa spui ca faptul ca în Germania va fi guvern format din formațiunea înfrățita cu PSD și ca asta ar afecta cumva alegerile pe care le face Iohannis, da dovada de naivitate și superficialitate politica. Asa credeam ca atunci când va veni Trump, se vor schimba lucrurile în România, dar tot de Klemmi și Gitensteini am avut parte. Nu va mai iluzionati. Nu contează cine conduce în Germania sau SUA, pentru noi, pentru că politica lor externa față de colonii rămâne aceeași, indiferent de cine e la putere. Bani și influenta vor vrea toți, dacă e gratis. Nu o sa zică „nu mai vrem sa jupuim țara asta, pentru ca acolo e un partid care are aceeași doctrina cu a noastră”. PSD și-a mai luat-o în trecut de la „frații” doctrinari din Europa, când au vrut să-l suspende pe basescu sau când au lezat interesele vesticilor. Hai sa facem analize serioase, nu din astea superficiale, în care sa pretindem ca doctrinele contează pentru colonii.

  4. Despre acordul Romania-SUA sa construiasca mini-reactoare nucleare (pe apa) cu compania americana NuScale, am vazut si comentarii pozitive dar si catastrofice, gen „Romania poligon de incercari pentru tehnologia SUA”. Astfel de comentarii denota o superficialitate de informare. Autorii ar trebui sa intrebe compania despre riscuri si apoi sa decida daca sa scri prostii e bine pentru cititori.
    In primul rind Romania nu e singura care a semnat astfel de acorduri. Atit Cehia, Bulgaria cit si Polonia au semnat cu NuScale acorduri similare, vezi mai jos in link. NuScale a semnat acorduri si cu Canada si UK. Deci nu cred ca toate statele astea nu au cintarit riscurile, mai ales ca o tara ca is Canada, are mare experienta cu tehnologia nucleara
    In al doilea rind, daca vrei sa avansezi tehnologic rapid, nu poti sa nu iti asumi niste riscuri. La urma urmei, exista atitea pericole peste tot, si riscurile pe care umanitatea si le iau sunt din ce in ce mai mari. Poate aici trebuie putin cintarit, la cum distrugem planeta, si nu neaparat prin poluare, dar ne distrugem mai intai noi pe noi ca oameni, ca societate, poate chiar ca specie.

    https://www.nuscalepower.com/projects/current-projects/canada?gclid=CjwKCAiA1aiMBhAUEiwACw25MTNhEaS2JKi2IlmY249IcsCIUu_jdYHBS8btdJGmYfXsG9fqZwEOAhoCetQQAvD_BwE

  5. Alianțele la guvernare au viață scurtă.

    Cu atât mai mult între extremele ideologice politice, cu atât mai mult când în sânul fiecărui partid există mari grupuri de membri care contestă alianța din interior, cu atât mai mult cu cât unul dintre parteneri este disproporționat mai mare decât celălalt în percepția publică.

    Și, este cu atât mai ridicolă idea unui guvern pentru 7 ani cu alternarea prim ministrului la fiecare 2 ani.
    Desigur, niciun politician serios nu poate lua în considerare o asemenea prostie.
    Probabil este o nadă aruncată unui public needucat (politic).

    În opinia mea, acest gen de guvern este o impunere din afară pentru asigurarea unui armistițiu politic temporar până când vine vremea răfuielilor interne și aranjarea unor probleme într-o Europă răvășită de pandemie și de instabilitate economică, implicit politic cu niște alegeri care bat la ușă.

    Aducerea inutilă a UDMR în combinație pare să confirme acest brânci extern.

    Excluderea totală a AUR din ecuație, este cauzată și de lipsa de coerență actuală a partidului focusat exclusiv pe contestări și nu pe propuneri constructive.

    Consider că AUR trebuie să se maturizeze și să treacă pragul de la atitudini gen ONG spre partid dacă dorește să aibă cu adevărat un rol în jocul politic pentru a-și realiza puncte din programul său politic cu care a intrat în parlament.

    Altfel, creșterile aparente în sondaje sunt artificiale și, probabil, nu se vor regăsi în voturi concrete.

  6. Daca la intrebarea despre sensul vietii sunt mai multe raspunsuri sau nici unul, la intrebarea „cine conduce lumea” e mai usor de raspuns. Probabil cel mai apropiat raspuns este „banul”, si. mai microscopic, cei care au suficienti bani si vor sa faca si mai multi, cit mai multi cu putinta. Nimic nu le sta in cale, nici macar ideologia comunista, totalitara, pe care deunazi o infierau in timpul Razboiului Rece.
    E OK sa facem business cu comunistii chinezi, pentru ca mai ales acolo se fac bani, foarte mult bani. Nu te mai miri ca investitiile directe in economia chineza au crescut cu 28.7% in primele 6 luni ale anului.
    Puterea banului erodeaza fundamentul oricare lumi bazate pe principii morale, asa cum pretinde, de multe ori fals, cu ipocrizie, Occidentul. „Drepturile omului” sunt azi mult mai putin importante in deciziile de stat, atunci cind ele sunt confruntate cu perspectiva profitului masiv in China, de exemplu.

    https://www.dw.com/en/investment-in-china-growing-despite-government-crackdown/av-59763139

    • China este cea care ar trebui să fie mai reticentă, având în vedere încălcarea grosolană a dreptului internațional de către fostele imperii coloniale.
      Le trebuie o lecție intensivă și concertată de morală politică din partea națiunilor. O vor primi, mai devreme sau mai târziu.

  7. Măi trexsr, dacă tehnologia Nu Scale este atât de sigură și eficientă, de ce nu funcționează deja un reactor, fie și experimental, pe teritoriul american ?
    Scepticismul oamenor lucizi este perfect legitim, fie și dacă ne gândim la gradul grețos de obediență la care au ajuns coloniile din estul european față de orice vânt tras de senilul de la Casa Albă.
    Dacă nu mă crezi, întreab-o pe Camilla, nora Reginei.
    Serios vorbind, vrei să știi ce fel de combustibil se va utiza în această așa-zisa centrală revoluționară ?
    Îți spun eu, clasicul uraniu îmbogățit 235. Acesta generează deșeuri mult mai periculoase decât uraniul natural folosiț la Cernavodă.
    Parcă era vorba să continuăm proiectele, deja bine fundamentate, de la Cernavodă, respectiv reactoarele 3 și 4 cu echipamente canadiene Candu, care s-au dovedit foarte sigure in decenii de funcționare.
    Probabil sunt mai interesante noile module americane, având în vedere că deșeurile rezultate pot fi utile în fabricarea armor nucleare.
    Fii liniștit, noi, cei de aici, suntem privilegiați, nu cred că vom apuca Apocalipsa..
    (Z)

    • Imediat, sa o sun pe Camilla.
      Daragoi ZeV, nu stiu daca ai auzit vorba aia patriotica romaneasca: „fie painea cit de rea, tot mai bine-n tara ta?”. Se poate extrapola in context international: „Fie Putin cit de rau, tot cu Biden a mai bine” :).
      Nu va mai lasa sa folositi Google?

      „..On the other hand, the CANDU design uses a relatively large amount of zirconium alloy in the fuel bundles – almost four times as much as is present in some light water reactors. This large zirconium inventory gives CANDU reactors a safety disadvantage. Zirconium reacts vigorously and exothermically (produces heat) with steam at the high temperatures that would be experienced during a core damage accident. This reaction produces hydrogen gas that can quickly reach explosive concentrations inside a reactor containment building. (Officials from AECL told the Committee that, to address this issue, they have developed a passive recombiner that can destroy the hydrogen in the containment building. This technology is being designed into new CANDU reactors and could be retrofitted on to existing ones. )

      Another area of concern is the potential seriousness of a loss of coolant accident. In light water reactors, the power level declines if the cooling water is lost. CANDU reactors, like the RBMK reactor in Chernobyl, however, see power levels increase when coolant is lost. An accident of particular concern for CANDU reactors involves a loss-of-coolant accident together with a failure of the reactor shutdown system. If the fast shutdown fails, the power level can rise dramatically. A violent disruption of the reactor core can occur within four to five seconds and release significant quantities of radioactive material….”

      https://sencanada.ca/content/sen/committee/371/enrg/rep/repintjun01part1-e.htm#:~:text=A%20CANDU%20reactor%20has%20relatively,heavy)%20water%20and%20of%20uranium.&text=This%20large%20zirconium%20inventory%20gives,during%20a%20core%20damage%20accident.

    • Imi place cum alternezi intre „dear trexsr” si „mai trexsr”. Imi aduce aminte de simpatica zicere „mai, draga, mai”. O palma si un pupic la pachet. Tot de la americani ati invatat: „carrot and stick”.
      Eu nu sunt specialist in energie nucleara. Nici tu habar nu ai, dar la vorbe aruncate…are reactoru’ tau uraniu imbogatit verbal.
      Da zdrastvuiet nerusimaia drujba mejdu velikii ruski narod i malenkii i trudoliubivai rumanskii narod! Vezi, ma pregatesc pentru orice eventualitate. May the Force be with me ! Nu ma dau eu pe casca lui Darth Putin…usor. Poate pentru 7 virgine blonde rusoaice, de alea de le vedem la Antena 3 la Mircea Badea in emisiune. Doar ca liubimaie ruskie devuski tot cu dolari americani functioneaza…ehhhh 🙂

      • Întâmplător am lucrat o perioadă în 1989 la Cernavodă, centrala nr. 2 – partea clasică, deci știu câteceva despre energie nucleară, sudură în argon, control defectoscopic cu sursă de radiație gama, și mai ales despre exigența inspectorilor de la firma de asistență ANSALDO Italia, totale incoruptibili…
        Odată, echipa a sudat perfect un cot pe un tronson de conductă, dar a trebuit să-l tăiem. Deși sudura era perfectă ! Nu avea par number-ul din proiect, chiar dacă era identic ca dimensiune și material component cu cel dedicat.
        Deci, te rog ciocul mai mic când vine vorba de teme străine ție, dar familiare mie.
        😏

      • Imi pare rau, eu am ciocu’ mare si greu de sudat. It doresc in continuare succes la tevi si imbinari.

    • Cred ca lumea stiintifica nu stie cu certitudune cum se comporta in realitate noua tehnologie nucleara NuScale. Avand in vederea ca cele doua unitati de la Cernavoda sunt intr-o proportie de aproape 50 % gata, cred ca era imperios necesar ca acestea sa fie finalizate in colaborare cu oricine in interesul energetic al Romaniei. Din pacate nu s-a vrut si nu se vrea terminarea intregului complex energetic nuclear de la Cernavoda.

  8. Există multă speranță legată de creșterea viitoare a AUR.
    Dar va trebui ca întreaga Europă să schimbe macazul, întorcându-se la popoare și la valorile naționale specifice.
    PSD, PNL și USR nu sunt partide naționale, deci nu contează cine câștigă alegeri în vest, socialiștii, macroniștii, sau popularii. Și unii și alții sunt globaliști fără ideologie, în sensul clasic al cuvântului.
    Diversitate nu înseamnă Turn Babel ci reuniunea în armonie a statelor naționale dispuse să se intersecteze în spațiul binelui comun unanim și liber acceptat.

    • N-am sa fac o radiografie a partidelor romanesti, sa vad care e de sorginte nationala sau globalista, internationalista, insa constat ca tot veni vorba de Turnul Babel, la cei de la Bruxelles se aplica o politica de sorginte nazista, mai exact nu esti vaccinat n-ai voie la serviciu, la cantina, la magazin sau chiar in incinta Turnului Babel al UE. In anii 1939-44 daca nu erai arian sau mai rau daca erai evreu se aplica aceeasi discriminare ca astazi, nicio diferenta intre anii 1939 si 2021 sau o intoarcere la „radacini” ?

  9. Este dureros, pentru orice român care este patriot și care mai are demnitate națională să afle că soarta poporului său se află în mâna străinilor. Dar este și mai dureros faptul că românașii nu se întreabă, de tocmai soarta lor este la mâna străinilor? Poate când vor găsi răspunsul, se vor trezi și vor constata că așa idioți cum sunt, constituie subiectul intereselor și al luptei Puterilor, pentru influența acestora asupra lor.

  10. Clarificari necesare: Paukerismul globalist se incearca sa fie decontat speculativ dejismului

    Povestea defaimatoare despre “Gheorghiu-Jeg”, atribuita lui Jean Moscopol, si pretinsul sau “stalinism”, nu mai putin defaimator, vociferat de cei care erau vinovati de tragedia dezmembrarii (1940) si razboiului (1941-1945), pentru care trebuiau sa raspunda si sa plateasca juridic, dar apucasera sa fuga la limita din tara, are toate sansele sa fie… o poveste.

    Cantaretul fluierator Jean Moscopol, pe numele sau real Ioan Moscu, plecase din tara chiar in anul in care Gheorghe Gheorghiu Dej a devenit liderul comunist al României, din 1947 până la moartea sa, in 1965. Desi a fost nevoit sa circule prin multe orase ale lumii, Jean Moscopol era un roman patriot, nu a nutrit niciodata sentimente sau simpatii cosmopolite, era sincer indurerat de ce lasase in urma, cand “grupul moscovit”, venit cu tancurile sovietice, in frunte cu Ana Pauker, incepuse sa taie si sa spanzure, reprimand sangeros elita culturala si religioasa a poporului roman. Insa Moscopol nu cunoscuse nemijlocit decat doi ani, 1945-1947, din atrocitatile paukerismului globalist. El nu a trait nicio clipa in regimul dejist, prefigurator al inceputului comunismului national, o replica dura la comunismul globalist, care desfigura si controla Romania cu binecunoscutele metode ale terorismului trotkist, ce ingenuncheasera poporul Rusiei. Foarte probabil, Jean Moscopol a fost folosit cu abilitate de propaganda globalista impotriva lui Dej, primul lider al comunismului national.

    Insa cuvantul jeg nu era strain de mostenirea dezastrului economic si social. Saracia lucie pe care regimul monarhic carlist si cele doua razboaie care i-au succedat, in Est si in Vest, o abatusera asupra tarii, era intr-adevar comparabila cu un jeg, despre care umorul negru, de supravietuire, spunea ca tine de cald! Dejismul avea sa lupte cu saracia, dar, pentru a inregistra succese, prima prioritate era lupta impotriva imensei coruptii si a ingrozitoarei infractionalitati, insamantate chiar de ministrii infractori comunisti, instalati la carma tarii de “grupul antipartinic”, cu care Dej a luptat ani de zile pentru a-l dezradacina. De abia in 1952, dupa cinci ani de cand devenise liderul Romaniei in 1947, Gheorghe Gheorghiu Dej a reusit sa curete aparatul de partid si de stat de gruparea antinationala a comuniştilor veniţi de la Moscova, cu Ana Pauker vicepremier si ministru de externe, Teohari Georgescu ministru de interne si Vasile Luca ministru de finante, adevarati lupi pusi paznici la oi!

    Liderul national Gheorghe Gheorghiu Dej, un “stalinist”?! E doar o gluma proasta sau, mai grav, o afirmatie politica plina de adversitate si rea intentie. Atunci ce au mai fost cominternistii trimisi de la centru pentru sovietizarea Romaniei?! Teohari Georgescu, ministru de interne din 6 martie 1945, care fusese scolit de NKVD in URSS, un fapt ce-l facuse intangibil si impunitiv pentru mult timp, a fost responsabil de comunizarea instituţiilor de forţă, reprimarea rezistenţei din munţi şi exterminarea conducerilor partidelor istorice. Timp de şapte ani, pana a fost inlaturat de Dej, el a folosit asasinatul în masă ca mijloc de impunere a puterii politice. Provenit din mediul infractional, Teohari Georgescu era si un lacom, interesat să achiziţioneze devize, cocoşei de aur, să facă avere. El şi-a chemat in ajutor doi foşti colegi de celulă, Constantin Cairo şi Florică Voinescu, spargatori de meserie, pe care i-a incadrat ca sefi in politie, dar aceasta era impanata si cu multi alti infractori pe posturi de politisti. Asa se explica suita de mari jafuri, care a continuat o vreme chiar si dupa inlaturarea varfurilor politice criminale si jefuitoare, in 1952, semn ca patrunsese destul de adanc infiltrarea cu infractori a institutiilor statului roman.

    Semnificativ pentru aceasta infiltrare a fost marele jaf din 1959 asupra Bancii Nationale, comis de cinci barbati si o femeie: Alexandru Ioanid, cumnat cu ministrul de Interne Alexandru Drăghici și fost șef al Direcției Judiciare din IGP, si fratele sau Paul, născuți Leibovici, acesta din urma preda cursuri de balistica la Academia Militara; Igor Sevianu ex-ofițer de securitate si sotia sa Monica Sevianu, ziarista fara studii; Sașa Mușat (născut Glanstein), vărul soţiei lui Emil Bodnăraş; Haralambie (Harry) Obodeanu. Cei cinci barbati au fost condamnati la moarte, iar femeia la inchisoare pe viata, care, dupa ce a fost eliberata în baza unui decret, a fugit in Israel. In acea fauna de pradatori, care oricand il putea sfasia daca era imprudent, Dej a fost nevoit sa-si desfasoare o parte din mandat, ca un luptator ferm pentru interesele Romaniei. Disparitia sa neasteptata ridica mari semne de intrebare privind cauzele reale ale decesului. Dreptul romanilor la integritatea memoriei nationale il include implacabil si pe liderul national Gheorghe Gheorghiu Dej. Să nu ne uităm liderii, păstori și păstrători ai neamului românesc!

    https://www.contributors.ro/marele-jeg-al-stalinismului-din-romania/

Lasă un răspuns