Vor rescrie LGBTQ textele biblice?

Este un mare entuziasm in lume pentru rescrierea istoriei. Se darama statui, se exorcizeaza trecutul (nu costa foarte mult), se modifica manualele scolare.

Pe de alta parte, ideea schimbarilor de gen a condus la teorii halucinante, intre altele, in ceea ce priveste denumirea parintilor (mama, tata). Inteleg ca si unii reprezentanti ai partidelor din Romania au sprijinit, la Bruxelles, aceste teorii.

Probabil ca, in scurt timp, vom asista la directive europene si la initiative legislative in Romania inclusiv pentru rescrierea textelor biblice.

Astfel, in loc de textul din Epistola Sf. Pavel catre Efeseni (5), „Pentru aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup” s-ar putea sugera textul „Pentru aceea, va lasa omul(?) pe parintele 1 si pe parintele 2 si se va lipi de partenerul/partenera sau/sa si cei doi vor fi un trup”.

35 de gânduri despre “Vor rescrie LGBTQ textele biblice?

  1. Cam asta se întrevede, dacă nu ne trezim la timp din amorțeală. Cumplită situație. Sau poate D-zeu are alte planuri?!

  2. In Mediafax, a apărut un articol legat de Roșia Montană, care încearcă sa va discrediteze. Poate postați o replica!

  3. Dacă nu nu ar fi de plâns ar fi de râs!

    mar., 27 iul. 2021, 09:59 ADRIAN NĂSTASE a scris:

    > Adrian Năstase posted: ” Este un mare entuziasm in lume pentru rescrierea > istoriei. Se darama statui, se exorcizeaza trecutul (nu costa foarte mult), > se modifica manualele scolare. Pe de alta parte, ideea schimbarilor de gen > a condus la teorii halucinante, intre altele, in ce” >

  4. „… iară copiii cei dintru părintele 1 și 2 fi-vor ce vor dori să fie, nici băieți, nici fete, căci ceea ce Dumnezeu le-a dăruit prin întrupare deșertăciune LGBTQ este”. Doar o sugestie la biblia (cu b mic) după Barna și compania.

  5. […] Astfel, in loc de textul din Epistola Sf. Pavel catre Efeseni (5), „Pentru aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup” s-ar putea sugera textul „Pentru aceea, va lasa omul(?) pe parintele 1 si pe parintele 2 si se va lipi de partenerul/partenera sau/sa si cei doi vor fi un trup”. scrie Adrian Năstase, pe blogul personal. […]

  6. de ce sa se rescrie textele biblice, exista acolo atatea aberatii care azi nu sunt luate in seama, ca si acest paragraf poate sa stea linistit…de ex despre femei: 1 Corinteni11 „Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentrucă el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe cînd femeia este slava bărbatului’, „Un ucenic nu este deasupra învățătorului, nici un sclav deasupra stăpânului (Matei 10:24)”, „Sclavii, acceptați autoritatea stăpânilor voștri cu toată respectul, nu numai cei care sunt buni și blânzi, dar și cei care sunt aspru. Căci este o credință pentru tine dacă, conștient de Dumnezeu, suferiți durere în timp ce suferiți nedrept. Dacă îndurați atunci când sunteți bătut pentru a face greșit, ce credit este asta? Dar dacă îndurați când faceți bine și suferiți pentru aceasta, aveți aprobarea lui Dumnezeu. (1 Petru 2: 18-29)”, ETC…

    • Daca cititi tot capitolul vin si explicatiile, desigur interesul a fost altul si ati citat ce a fost convenabil!
      ” În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;
      şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
      De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpînirii ei.
      Totuş, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
      Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sînt dela Dumnezeu.”

    • Frecventez de ani buni blogul d-lui A. Năstase și nu v-am văzut niciodată pe aici, ca să spun asa. Mi se pare interesanta apariția dvstra. Am avut același gen de surpriza cu alți comentatori meteorici cu erudiției de activist pe diverse subiecte. Nu numai ca mi-au displăcut, dar mi-au creat o stare de în confort ca în fata unei rețele invizibile de spionaj.

  7. Nu.
    Vor „doar” o lata religie.
    Ca astea de acu is demodate! Mai lesd religiile monoteiste!!!! Si indeosebi cea crestina ….

    Si argumentu forte e ca lumea, omenirea intra sub semnul Varsatorului!!! Incepe Era Vrasatorului! Si derci e nevoie de o noia religie!

    Ca crestinismul este religia Erei Pestilorm care tocmai se incheie !!!!!

    Este ca multe paseri proaste sunt in gradina Creatorului ?

  8. Nu stiu daca va fi nevoie sa rescrie textele biblice, pentru ca deja sunt succese majore in societatile „progresiste” in a crea o masa critica de atei. Media toata spala bine pe creier si arata spre omul alb si crestin ca sursa a raului in lume. Politicienii „progresisti” par minati de o agenda obscura de a crea „omul nou, globalizat”, fara religie, fara capacitate de gindire critica, si fara glas real in procesul democratic. Pandemia ii ajuta, pentru ca insipira frica la scara globala, si atunci, drepturile individuale pot fi usor abandonate pentru a apara „colectivul”.

  9. „LET’S TALK ABOUT SEX” (ȘI… OOOPS… MMMMH HMMM… AH HA, ETC., PENTRU CA SĂ INTRĂM ÎN ATMOSFERĂ)

    MOTTO: „Ioana Moldovan (n. Ioana Drecin) este un teatrolog, critic de teatru, manager cultural, absolventa a sectiei de Teatrologie, Management Cultural si Jurnalism Teatral din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, promoția 2006. A terminat cursurile de Master tot în cadrul UNATC in 2008 și a urmat un doctorat cu tema Teatrul într-o societate deschisă. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru din 2007 și cadru universitar (lector) la UNATC. A lucrat între anii 2006-2009 ca manager la Teatrul ACT din București și de 8 ani scrie critica de teatru la REVISTA 22. Ioana Moldovan a beneficiat de o bursă de cercetare Fullbright în America și a studiat la USC-University of Southern California din Los Angeles între anii 2010-2011. În anul universitar 2015-2016, Ioana Moldovan a urmat un Master Pro în Studii Teatrale la Universite Sorbonne Nouvelle din Paris, bursă din partea guvernului francez”. (SOCIETATEA MUZICALĂ .ro, „Elitele”)
    ………………………………………………………………………………………………………….
    Dânsa, acolo, la REVISTA 22, șade-n compania unor doamne care… dar hai să vă spun mai bine cine sunt, că înțelegeți dumneavoastră, cetățeni, ce anume vreau să vă comunic: Andreea Pora… Tia Șerbănescu… Rodica Culcer… Brândușa Armanca… Și, ziceam, aflată în compania acestor doamne atât de serioase, Ioana Moldovan a scris un articol, fără sare, fără piper, de te și întrebi de ce naiba l-a scris, despre necesitatea educației sexuale la puștimea care n-a învățat încă să-și șteargă lumânările de sub năsuc… Că, de Doamne! dânsa n-a beneficiat și bănuiesc că a fost traumatizată:
    „Generația mea a fost crescută de femei care nu aveau voie să dispună libere de corpul lor, care refuzau sexul de frica unei sarcini nedorite -căci avortul era nu numai ilegal, ci și mortal, căci nimeni nu te salva în cazul unei hemoragii.” (O EDUCAȚIE SEXUALĂ, 6 iulie 2021, REVISTA 22. ro)

    … iar acum cred că a vrut să corecteze această frustrare istorică promovând ideile revoluționare din „Standardele pentru educație sexuală în Europa” (2010) ale biroului regional OMS (Organizația Mondială a Sănătății). Standardele alea, le știți… despre cum trebuie copilașul cu ursuleț în brațe să se dedulcească la plăcerile secrete ale adulților!
    Sigur că și asta ar fi fost destul să mă enerveze, dar dânsa s-a gândit să apese și mai tare pe accelerație. Și a recomandat, în cuprinsul aceluiași articol, pentru puștime, niște povești delicioase despre fetițe care cred că băiețeii sunt „câh” și băieței care consideră că fetițele sunt „bau-bau”. Ia să vedeți ce le recomandă doamna:

    „Cărțile Vittoriei Facchini… ele nu vor fi niciodată traduse în limba română. Originară din Puglia, Facchini este autoarea a patru cărți de excepție, publicate între 1997 și 2000 și traduse în câteva limbi de referință (franceză, portugheză, coreeană și japoneză). Două dintre cărți, concepute pentru UN PUBLIC ÎNCEPÂND DE LA CINCI ANI (apropo, cam de la ce vârstă prichindeii devin «public»?, n.n.), spun povestea unei fetițe căreia nu-i plac băieții și a unui băiețel căruia nu-i plac fetițele. Sunt cărți care educă de la cea mai fragedă vârstă cu privire la faptul că există fetițe care preferă fetițele și băieți care preferă băieții. Am avut ocazia să răsfoiesc ediția franceză a cărții «I maschi non mi piacciono perché», o carte pentru copii revoluționară (!!!!, curat revoluționară!, n.n.). O fetiță cu codițe aruncă verdictul din prima pagină: «De ce nu-mi plac băieții? Păi e foarte simplu». Urmează o serie de desene colorate și amuzante în care personajul principal se plânge de faptul că băieții sunt mai mereu murdari (!!!, n.n.), că au mereu nasul roșu (!!!, n.n.) și urechile în forme ciudate (!!!, n.n.), că mai tot timpul își bagă degetele în nas (!!!, n.n.) și… câte și mai câte. Facchini, care în 2006 a fost premiată cu premiul pentru cel mai bun ilustrator de carte din Italia, reușește să-și cucerească cititorul cu firescul frazei, amuză prin naivitatea și sinceritatea desenelor, astfel încât un adevăr care deranjează pe mulți devine ceva accesibil, acceptabil și agreabil.” (O EDUCAȚIE SEXUALĂ, 6 iulie 2021, REVISTA 22. ro)

    Țin să vă spun că, într-adevăr, doamna Vittoria Facchini este o ilustratoare de mare talent. Bilă albă, zic! Numai că, vedeți, după cum ne aruncă madam Ioana Moldovan chestia asta cu „cel mai bun ilustrator de carte din Italia”, în finalul paragrafului, pare că dânsa vrea doar să ne alunece mai cu spor „fereastra Overton” pe esofag. Deci, bilă neagră!

    Să recapitulăm, cetățeni… băiețeii sunt mai tot timpul cu degetele VÂRÂTE-ADÂNC ÎN NĂRI, au mereu NASUL ROȘU, flutură niște urechi CU FORME CIUDATE și sunt cam NESPĂLAȚI…

    Mă întreb ce opinie au distinsele editorialiste de la REVISTA 22 -Pora, Culcer, Armanca și „bref” Șerbănescu- despre cele de mai sus… și ele repudiază, oare, la fel de hotărât, sexul-tare-în-formare? Sau sunt mai blânde, mai îngăduitoare cu defectele „mâzgâlici-împestrițaților” de băieței -categoria de vârstă cinci ani?

    Dragi fetițe de pe planetă… vă rog să nu o credeți pe tanti Ioana Moldovan și nici pe tanti Vittoria Facchini! Băiețeii, în zdrobitoarea lor majoritate, nu sunt așa. Și ar fi un exces de hazard să vă întâlniți simultan și continuu cu excepțiile de mai sus la grădiniță… și chiar mai târziu. Asta, desigur, dacă n-aveți de gând, după ce veți mai crește, să faceți sau să susțineți politica „dă dreapta” în România tuturor posibilităților. Că atunci vă veți întâlni și cu Nicușor Dan (categoria DEȘTU PÂN’ LA COT ÎN NARĂ), și cu Băsescu Traian (categoria NAS ROȘU CU PATRU CUBURI DE GHEAȚĂ), și cu Vasilică Câțu (categoria CURIOZITĂȚI ALE PAVILIOANELOR), și cu Grigore Cartianu (categoria INAMICII SĂPUNULUI)!

    Dar, cum vă spuneam, nicio fetiță nu poate fi atât de ghinionistă ca, fie și mai târziu, să-i aibă în același timp pe toți ăștia prin preajmă… cu excepția Ralucăi Turcan, firește! Deși, în cazul ăsta nici nu mai știi care-a avut mai mult ghinion, dânsa ori dânșii…

  10. Am vazut ca oamenii sunt muscati nu doar de ursi, dar, in sectorul 1 si de sobolani. Bucurestenii sunt muscati ziua in amiaza mare.
    Capitala am gasit-o mai murdara, si cu aceleasi probleme ca si acum doi ani. Oamenii sunt morocanosi, cei din servicii foarte nepoliticosi, chiar obraznici. Chiar la privati relatia cu clientii, ce se numeste „customer service” e proasta. Nu exista cultura deservirii clientului. Am umblat pe la banci, si atitea mutre acre de functionari bancari nu am vazut de cind sunt. Plus ca unele banci nu vor sa deschida cont romanilor cu domiciliul in strainatate (celor care nu traiesc in UE). O brambureala totala, ca sa nu spun „discriminare”!
    Am reusit insa sa imi fac pasaport romanesc, destul de repede, a fost gata intr-o saptamina. Aici a fost mai eficient, iar functionarii de Oficiul Pasapoarte din Park Lake sunt tineri si OK. Doar coada mare si imbulzeala.

  11. Nu este nimic nou, sunt valorile celtilor care stau la baza statelor dezvoltate din Europa. „Cu toate ca au femei frumoase , barbatii celti prefera sa se duca la pat cu alti barbati”. Diodorus Siculum sec.I BC. Exista si alte „valori” ale celtilor (Austria, Olanda, UK, Franta, Germania (vest), Belgia) mentionate de autor: ierarhizarea sociala, economia prin razboi si… libertatea sexuala

  12. Domnule Adrian Nastase pun cateva intrebari poate vom gasi raspunsurile impreuna.
    De ce nu poate fi retrasa doamna primar de la sectorul 1 ? Justitia nu poate sa-si faca datoria, nu ne lasa ambasada Frantei sau suntem extrem de slabi pentru a o inlatura de la carma primariei cu toate dovezile de fraudare a alegerilor si alipsei de activitate concreta ?
    Cand vom putea afla de provenienta fondurilor mai multor ONG-uri care rad in nas autoritatilor romanesti amortite si timorate ?
    Inca o intrebare pe tema economica. In timp ce economia duduie, dupa spusele Premierului, avem parte de falimente, concedieri si majorari pe banda rulanta, nicio investitie serioasa, niciun cui produs, unde este fractura ?
    Scuze aceasta este ultima intreba. Oare concetatenii mei au probleme din cauza caldurii excesive de sunt asa de amortiti si parca lipsiti de orice motivatie, trebuie neaparat sa fie motivati ca toata cohorta de tefelisti si #rezistenti ?

      • E timpul să scrieți istoria adevărată a neamului, acum, la ceas de mare cumpănă pentru neamul românesc, pentru întreaga omenire!

      • Este imaginar doar pentru cel care nu a avut nevoie de El! Dumnezeu lucrează prin oameni! Apoi, trebuie sa crezi cu adevărat, cu toată ființa, să vorbești cu El cum vorbești cu cel mai bun prieten.Dumnezeu este șansa noastră! Să nu o risipim! Cititi Sfintii Părinți! Citiți „Școală rugăciunii” de Antonie de Suroj! Citiți „Dăruind vei dobândi” de N Steindhart- evreul convertit la Ortodoxie! Citiți despre Sfântul Apostol Pavel, care din mare prigonitor, a ajuns „Vasul Ales”al lui Hristos!

  13. Chiar acum pe Antena 3 e o discutie despre sobolanii care musca cu pofta bucurestenii. Un domn de la UDMR de la primaria sect 1 tocmai ne-a sfatuit sa ne vaccinam contra-sobolan, sa nu le ingradim dreptul la libera miscare a sobolanilor. Excelenta solutie, de ce sa omorim sobolanii, cind avem vaccin?, Exista si un vaccin anti-urs?
    O fi cald afara, dar iese abur din mintea unor politicieni/administratori ai Capitalei.

    • Primarul General poet (matematician) al Bucurestiului a tinut conferita de presa filozofica in care spunea ca trebuie sa faca un recensamant al cladirilor Bucurestiului, ca sa stie cum trebuie sa faca deratizarea. Poate nu stie ca sobolanii s-au mutat din subsoluri in parcuri, pe strazi, sunt peste tot. Nu scoate o vorba ca a oprit deratizarea (continua) capitalei pret de cateva luni bune si acum ridica din umeri. Ca tot suntem la capitolul vaccinari, e vremea vaccinarilor anti-sobolani, anti-ursi sau anti-tantari. Succes.

  14. Din păcate, aceste aberații, devieri comportamentale, au apărut ca urmare a îndepărtării omului de Dumnezeu- gravă eroare a omenirii. Prezenta lui Dumnezeu înseamnă echilibru sufletesc și trupesc, viața curată,cu sens, armonie, înțelegere, dragoste de semeni, bunătate, omenie, grija pentru tot ce ne înconjura, compasiune, frumusețe interioara , iertare, drum luminos, dăruire…Oriunde ești, poarta-L pe Hristos in suflet! Să nu uităm biruința lui Constantin cel Mare, când i s-a aratat semnul Sfintei Cruci-„Sub acest semn vei învinge!” Și a învins. Și a oprit prigoana împotriva creștinilor.

  15. Cred că exagerăm magnitudinea acestei sperietori nesemnificative dpdv numeric numită LGBTQ+, care nu este altceva decât o altă sectă, integrată noii ideologii, sprijinită în acțiunea de prozelitism si torpilare a valurilor tradiționale de către elita globalistă a superbogaților albi și heterosexuali.
    Joe Biden, George Soros, Bill Gates, Elon Musk, Tim Cook, Emanuel Macron, Mark Rutte (premierul Olandei_n.m.) sunt bărbați albi și cât se poate de normali. Dar vor putere discreționară asupra lumii întregi.
    Acești indivizi au pervertit conceptul de drept al omului, prin legitimarea anomaliei, psihozei și deviaționismului comportamental.
    Ar trebui să conștientizăm că acestea sunt în prezent așa-zisele valori euro atlantice și, prin urmare, să nu ne temem de referendumuri dezagreabile pentru dictaturs comunitară de la Bruxelles, așa cum dorește să facă Viktor Orban
    Dacă nu luăm atitudine PRIN LEGE în sensul protejării drepturilor copilului, care sunt mai presus de ale celorlalți indivizi, înseamnă că am trăit degeaba și facem umbră pământului de pomană.
    Nici măcar nu mai este nevoie ca Dumnezeu să intervină distructiv, ca în timpurile lui Noe, pentru că la acest capitol specia umană aproape că nu mai are nimic de învățat de la divinitate.

    • ????!!!!

      [blockquote]
      În timpul unui curs de endocrinologie la o facultate de medicină de top din cadrul Universității din California, un profesor s-a oprit brusc pentru a-și cere scuze că a spus ceva la începutul orei. Citatul următor face parte din înregistrarea cursului, făcută de o studenta care nu a dorit să-și divulge identitatea. ”Nu vreau să credeți că am încercat să sugerez ceva anume și sper să aveți puterea de a mă ierta. Din nou, îmi pare foarte rău. Nu am avut intenția de a ofensa pe cineva. Cel mai rău lucru pe care-l pot face ca om este să ofensez pe cineva”. Despre ce era vorba? La începutul cursului, profesorul a folosit termenul ”femeie însărcinată”. ”Am spus ”când o femeie este însărcinată”, ceea ce presupune că numai femeile pot rămâne însărcinate și îmi cer scuze pentru asta”, a spus profesorul.

      De ce își cer scuze profesorii de la facultățile de medicină americane pentru folosirea cuvintelor ”bărbat” și ”femeie”? Pentru că, explică studenta amintită, a vorbi despre sexul biologic poate fi o dovadă a transfobiei. Studenții învață că sexul biologic, orientarea sexuală și genul sunt toate constructe sociale. Cu alte cuvinte, unii dintre studenții celor mai mari facultăți de medicină sunt învățați că, spre deosebire de celelalte mamifere, oamenii nu au două sexe. Noțiunea de sex este creată de om, li se spune.

      Care sunt urmările? În 2019, New England Journal of Medicine a scris despre cazul unui transsexual de 32 de ani care a ajuns la urgență cu dureri abdominale. A spus că este transgender, dar fișa lui medicală nu arăta asta. Era un bărbat. Asistentele de la triaj au considerat că pacientul, care era obez, avea dureri pentru că nu mai luase medicamentele pentru hipertensiune. Au greșit: pacientul era însărcinat și era în travaliu; copilul a murit, omul a fost distrus.

      A nega aspectul biologic al sexului are urmări dramatice, însă studenții și-au făcut un scop din vânarea profesorilor care folosesc cuvintele ”bărbat” și ”femeie”. Au dreptul să-i corecteze, pot depune plângeri online chiar în timpul cursurilor. Studenta citată a văzut un profesor plângând din cauza acestei hărțuiri. Pronumele ”el” și ”ea”, substantivele ”tată”, ”fiu”, ”fiică” sunt aproape interzise, considerate de studenți ”cisnormative”, nicidecum ”trans”. ”Femeile la premenopauză” au devenit „persoanele la premenopauză”. Profesorii care nu respectă această nouă limbă riscă penalizări sau concedierea.

      https://www.cotidianul.ro/problema-psihotica-a-mintii-omului-alb/
      [/blockquote]

    • @ZeV: „Dacă nu luăm atitudine PRIN LEGE în sensul protejării drepturilor copilului, care sunt mai presus de ale celorlalți indivizi, înseamnă că am trăit degeaba și facem umbră pământului de pomană.”

      AUR inițiază o lege anti-LGBT similară cu cea adoptată de Ungaria, criticată vehement de Comisia Europeană.

      Cine o va susține?

  16. Doamne fereste de o noua Sodoma si Gomora !!!

    „Luati seama…”Voi mai clatina inca o data nu numai pamantul,ci si cerul.”(Evrei 12:26)
    „Fiindca am primit dar o imparatie care nu se poate clatina”…(Evrei 12:28)
    „Intariti-va dar mainile obosite si genunchii slabanogiti;croiti carari drepte cu picioarele voastre,pentru ca cel ce schiopateaza sa nu se abata din cale,ci mai degraba sa fie vindecat.”(Evrei 12:12-13)
    „Eu,zice Domnul,te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi,te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta.”(Ps 32:8)
    „Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi.”(Evrei 13:5)
    „Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti,dar calea pacatosilor duce la pieire.”(Ps 1:6)

  17. Daca : „Vor rescrie LGBTQ textele biblice ?” raspunsul este in Biblie, la : Apocalipsa (22: 18-21)

    „18.Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
    19.Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.”
    20.Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curînd.” Amin ! Vino, Doamne Isuse !
    21.Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi ! Amin.”

    Va multumesc.

Lasă un răspuns