Mi-l aduc aminte vorbind domol, cu voce gravă, despre viată, despre moarte, despre sănătate, despre ce e important in relatia cu ceilalti. Mi-l aduc aminte din editorialele pe care le scria, din conversatiile la telefon, incheiate inevitabil cu „vă pup pe suflet”.

Ne-am intalnit de multe ori in deceniile de după Revolutie, in interviuri pentru presa scrisă sau pentru televiziuni. Nu-mi amintesc un alt ziarist mai putin conflictual, cald in abordări, intelept in intrebări si răbdător cu interlocutorul.

In timp, intre noi s-a dezvoltat o relatie amicală, la care a contribuit si fiul său Andrei Răzvan. Poate si faptul că aveam aceeasi vârstă…

Dumnezeu să-l odihnească!