Rezultatele alegerilor regionale din Franta (primul tur) nu au fost foarte favorabile partidului lui Macron. Care vor fi insă candidatii la viitoarele prezidentiale? Mai are oare sanse actualul presedinte la un al doilea mandat?
Intr-un interviu recent, Michel Barnier, fostul negociator pentru Brexit, anuntă pentru luna iulie o nouă organizatie politică si o eventuală candidatura a sa din partea dreptei franceze ( a republicanilor).
L-am cunoscut de-a lungul anilor, inclusiv cand era ministru in guvernul francez. Este o personalitate puternică, un om de cuvant si un bun partener de dialog.
Pentru documentare, vă propun o lectură interesantă – un dialog publicat, recent, in revista „Politique internationale” (din păcate, nu am avut ragazul de a-l traduce din franceză).
Foarte interesant textul. Apare ca UE are sanse sa iasa mai puternica dupa Brexit si COVID, aratind o anume unitate, rara, de altfel.
Mi s-a parut relevant ce a amintit despre De Gaulle cu referire la dilema despre globalism vs. rolul natiunilor in UE. Interesant pentru ca a existat permanent un agent de fermentare in UE pe baza de „federalism”, care ar fi putut sa fie unt pe paine globalistilor. Federalistii, ca si globalistii, au probleme cu statele nationale, care sunt pentru ei un impediment. Daca as fi fost cercetator in relatii europene as fi fost azi interesat sa scriu o asemenea lucrare despre federalism vs. globalism.
UE trebuie sa ramina o Euorpa a natiunilor si nu o ciorba mixata cu curry de niste bucatari oculti. Cam asta e marea provocare azi in UE. In lipsa unor institutii reprezentative si legale care sa gestioneze aceste procese de globalizare (forte anarhice care produc anarhie), UE trebuie sa isi asume rolul de gardian al natiunilor europene. NU inseamna ca UE sa fie in afara anumitor realitati de care se poate si ea folosi, dar cu mult intelepciune, dupa analize profunde, facute de experti in futorologie 🙂
Ma intorce la ale mele locale sa sarbatoresc luna PRIDE in Toronto, cu steagurile curcubeu linga steagul Canadei, si cu, curcubeul pictat pe biserici crestine pe care azi scrie in chinezeste. „Curcubeu”, un alt cuvint romanesc genial, care poate fi folosit cu multa ironie in acest context.
Amară ironie!
Iata o tema invioratoare, cel putin pentru mine, care vine dupa interventia nedreapta a lui MiPo, pentru un “delict” de opinie. Am inteles, i s-a intors cheita globalista si a inceput sa emita intrigi, ura, dezbinare, ca un Mordechai. Episodul cu acest faulter al istoriei l-am aruncat acolo unde ii este locul, la cosul de gunoi. Dar, inainte de orice, sa fie foarte clar, avem dreptul la relatii prietenoase si de cooperare cu vecinatatea apropiata si cu intregul Est. Ura din trecut, devenita un condamnabil stereotip al prezentului, trebuie urgent si definitiv abandonata, ca act de civilitate. Chiar si salbaticii ingropau securea razboiului. Privind viitoarele alegeri prezidentiale din Franta, mi se pare prematur un raspuns, acum, dupa alegerile regionale franceze, pierdute de partidul sefului Palatului Elysee, Emmanuel Macron, daca esecul se va reproduce si actualul presedinte va rata cel de-al doilea mandat. Exista suficient timp si destule mijloace ca situatia sa fie remediata, in favoarea lui Macron. Se stie ca pentru cei inteligenti si cu viziune, o batalie pierduta nu e si un razboi pierdut. Pe de alta parte, Michel Barnier, care a fost un negociator de succes al Brexitului, va fi neindoielnic un adversar puternic, de luat in seama, daca va candida la prezidentiale. Cu atat mai mult daca va avea suportul unui partid, pe care a anuntat ca il va infiinta in iulie, o data cu o eventuala candidatura a sa din partea dreptei (Republicanii/LR, Gaullism+). Desi am un dinte impotriva stangii, pentru internationalismul ei traditional si sarguincios de a aplica directivele globalistilor in privinta distrugerii firescului uman (la fel si verzii), il sustin pe Macron, despre care cred neclintit ca merita un al doilea mandat de presedinte. Sa nu uitam, tanarul Emmanuel, simbol al unei noi generatii de politicieni, are contributii politice extraordinare, atat teoretice, cat si practice. Din cele teoretice am in vedere cartea sa Revolution (2016), un adevarat manual politic, prin care dezantagonizeaza relatiile dintre dintre stanga si dreapta si le aseaza intr-un necesar raport de complementaritate. Dar si pe cele privind apararea europeana si reformarea NATO. Din punct de vedere practic, amintesc doar gestionarea inteligenta a relatiilor turbulente cu trumpismul. Intr-un mediu european in care se anunta sfarsitul mai multor cicluri liderologice, un nou mandat pentru Macron ar fi un necesar si minimal element de continuitate. In Europa de Vest, urmeaza retragerea cancelarului german Angela Merkel (si, apropos, chemarea ei in SUA nu o va mai indritui sa ia decizii fundamentale, ci acestea vor trebui lasate in seama succesorului si noului guvern), cat si inevitabila scoatere in décorul executiv a premierului britanic Boris Johnson (se va imita debalastarea din cazurile Trump si Netanyahu, sub ce forma ramane de vazut). Nu este exclus sa asistam la predari de stafeta si in Europa de Est. In aceasta emulatie europeana, cel mai bun lucru electoral care s-ar putea intampla in Franta, in opinia mea, ar fi o a doua coabitare, dupa fostul model Mitterrand-Chirac (1986-1988), cu Macron presedinte si Barnier prim-ministru. Desigur, arbitrul va fi electoral, tandemul alegeri prezidentiale-alegeri legislative, prin care electoratul sa sanctioneze doar partidul lui Macron, dar nu si al doilea mandat pentru Macron. Ca premier, Barnier ar fi cel mai indicat sa gestioneze dosarul post-Brexit, in care Londra a inceput, neonest, sa puna probleme, sa nu-si mai respecte cuvantul dat si semnatura. In ceea ce numesc o noua emulatie europeana, am in vedere posibilitatea ca modelul politic rus de unitate reprezentat de partidul Rusia Unită (rusă: Единая Россия, Edinaia Rossia) sa inspire o miscare geopolitica europeana intitulata “Europa Unita”. Ar fi un al doilea fapt cardinal pentru Europa, dupa Casa Comuna Europeana, exceptionala stea polara calauzitoare a Europei, descoperita de ultimul lider sovietic, Mihail Sergheevici Gorbaciov.
Maia Sandu scurtcircuitează reunificarea româno-română?
Este binecunoscut si arhivalidat istoric ca neam la neam si teritoriu la teritoriu trage. Doar Maia Sandu, presedintele Republicii Moldova, pare sa fie confuza. Ea s-a jucat cu cuvintele “reintegrarea” si “reîntregirea” ţării, intr-un interviu pentru postul de radio Europa Libera.
Dar Maia Sandu nu s-a referit la reintegrarea artificialei si nefunctionalei entitati statale Moldova in Romania si reintregirea patriei mama. Cand auzi cuvintele reintegrare si reintregire, gandul te trimite automat la reunificarea romano-romana, o asteptare a intregii suflari romanesti. Insa sefa celui de-al doilea stat roman s-a referit la Transnistria.
Istoria problemei teritoriului rusesc transnistrean versus teritoriul romanesc Basarabia, pentru care Maia Sandu solicita o solutionare in favoarea Chisinaului, este un amestec de plan nazist Barbarossa si de plan sovietic gen cuiul lui Pepelea, din creatia populara romana.
Daca teritoriul transnistrean, de origine rusa si cu populatie rusa ar fi „reintegrat” Republicii Moldova, cu titlu de „reintregire a tarii”, oricand poate fi reactualizata intrebarea imparabila a Moscovei, adresata Bucurestiului: Ce ati cautat dincolo de Nistru, in al doilea razboi mondial?
Dar va fi si un alt efect, chiar mai rau, ca in povestea despre cuiul lui Pepelea, care în decodificare înseamnă un pretext abil mascat de a te amesteca permanent în treburile altuia. In Ukraina, Donbassul rusesc reprezinta deja un cui al lui Pepelea. Prin termenii “reintegrare” si “reintregire”, Maia Sandu scurtcircuiteaza de fapt reunificarea romano-romana.
Din pacate la aceasta ora partenerul traditional Franta, ne trateaza neelegant ce-i drept nici noi nu am fost consecventi in relariile bilaterale, cu precadere cele economice. Ceea ce nu inteleg capii politici de la Bucuresti este faptul ca nu poti sa fi cu fundul in doua luntrii. Nici diplomatia romaneasca actuala nu exceleaza in „diplomatia Titulescu”, ca tot este o perioada a comemorarii personalitatii marelui diplomat, poate atunci relatiile externe ale Romaniei ar fi altele si am fi mult mai respectati pe plan international. Atat timp cat nu ne respectam noi intre noi ce pretentii putem avea la altii.
Se confirma, pentru a cata oara, geniul culturii franceze, exprimat in continuitatea efortului de a intelege filozofia istoriei; au institute si departamente foarte bine dotate pentru a analiza si consilia factorii de decizie privind armonizarea interesului national pe termen mediu-lung cu nevoia unei arhitecturi europene cu adevarat reprezentativa.