Expozitia DUAL 2021 la Fundatia Titulescu

Fundaţia Europeanӑ Titulescu ȋmpreunӑ cu Universitatea Naţionalӑ de Arte București organizeazӑ expoziţia de artӑ vizualӑ DUAL 2021 al cӑrei vernisaj va avea loc pe 14 iunie 2021, la sediul Fundaţiei Europene Nicolae Titulescu.

Pornind de la considerația pe care o avem pentru eminentul om de stat Nicolae Titulescu, ţinând cont de stilul academismului francez cu elemente Art Nouveau al Casei Titulescu, dar și de importanţa unui asemenea demers plastic, a fost selectat un numӑr de opt artiști contemporani ale cӑror lucrӑri sӑ rezoneze conceptual și estetic cu spiritul acestui spaţiu. Așadar, protagoniștii expoziţiei DUAL 2021 sunt urmӑtorii: Lavinia Dima, Daniela Frumușeanu, Mariana Voicu Grumӑzescu, Bogdan Severin Hojbotӑ, Ovidiu Ionescu, Mihai Moldovanu, Maria Negreanu și Ana Maria Rugescu.

Expoziţia se desfӑșoarӑ sub titlul generic DUAL 2021, conducând metaforic spre esenţa componenţei acestui grup, dar și spre caracterul contrastant al spiritului creaţiilor fiecӑrui artist participant: masculin-feminin, grafic-pictural, bidimensional-tridimensional, abstract-figurativ, liber- riguros, s.a.m.d.

Deși baza formӑrii profesionale a artiștilor expozanţi o constituie arta decorativӑ, ȋn multe dintre lucrӑrile prezente, pe lângӑ exploatarea expresivӑ a fibrelor sau suprafeţelor textile, se remarcӑ plӑcerea pentru sculptural și monumental, pentru pictural sau grafic, pentru mix media, dovadӑ incontestabilӑ a interferenţei artelor dintotdeauna. Tehnicile utilizate dezvӑluie o paletӑ generoasӑ de materiale ȋnnobilate de mӑiestria execuţiei și calitatea mesajul transmis. Astfel, sunt abordate cu siguranţӑ și rafinament urmӑtoarele tehnici: mixte, haute-lisse, broderie manualӑ, bronz patinat-cearӑ pierdutӑ, colaj, imprimare serigraficӑ, sculpturӑ textilӑ, porţelan sanitar glazurat, crochet tapestry. Expresie a unitӑţii ȋn diversitate, expoziţia DUAL etaleazӑ publicului un spectacol vizual inedit. Numitorul comun al operelor prezente pe simeze este reprezentat de caracterul unic și profund al acestora.

Accesul în cadrul vernisajului se va face pe bază de invitație.

Director de proiect: Adina Renţea

Curator: Daniela Frumușeanu

Procesare digitalӑ afiș: Laura Maria Greaca

Partener media: Modernism

Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociaţia D’arte da Vinci

Expoziţia poate fi vizitatӑ ȋn perioada: 15 iunie – 9 iulie 2021

Locaţie: Fundaţia Europeanӑ Titulescu, Şoseaua Pavel D. Kiseleff, nr. 47, sector 1, București

5 gânduri despre “Expozitia DUAL 2021 la Fundatia Titulescu

  1. Poate vom putea vedea cateva fotografii si cei care nu avem posibilitatea sa vizitam expozitia,pe acest blog.

  2. Oare expoziția ar avea șanse să fie prezentată și în sediul Primăriei sectorului 1 din București ?
    Știu că d+na Armând este pasionată de artă nouă…

  3. Fabrici de semiconductori in Romania, pentru un viitor luminos ?

    Se vorbeste mult in politica romaneasca de necesitatea investitiilor, dar idei concrete -> ZERO

    Exista de ceva vreme, la nivel mondial, o criza surprinzatoare, un shortage de microcipuri.Aceasta criza loveste si in industria auto..Asta duce si la concedieri.

    Avand in vedere: cota minuscula a Europei,, de doar 10%, in industria semiconductorilor; prezenta in Romania a doi mari producatori auto (unul american);parteneriatul strategic cu SUA ;calitatea invatamantului in domeniu si ceva traditie in acesta zona in Romania, dar si necesitatea unor motoare economice care sa genereze dezvoltare si progres pe termen lung, nu cumva cineva trebuie sa demareze ceva munca intru aducerea unei/unor astfel de investitii

    Si arderea de gunoaie e un bisnis, dar totusi.

    Parteneriat strategic nu inseamna si investitii ?Teren viran este oricum suficient in Romania.India si China cresc cu electronica.

    • România nu are forța de muncă calificată și, mai ales, este situată intr-o zonă gri a spațiului euro-atlantic.
      Investitorii strategici evită, de regulă, zonele destinate amplasării scuturilor antirachetă. Nu vor veni nici în Polonia și nici în România.

Lasă un răspuns