Marius Ghilezan, „Minunata lume nouă a Ciților”

„Minunatele organisme din jurul lui Cîțu-Mîțu se pregătesc să ia puterea în stat. Și de aici toată Deruta.  

Florin Cîțu a apărut din neant. Lăsat la ușile PNL de către un prieten, s-a trezit că liberalii de rang înalt îl omenesc.

Ludovic Orban l-a chemat în biroul său, pentru a nu mai sta zburlit în frig.  A tors el cât a tors ștrengărește, până ce a obținut ce a vrut: un scaun de parlamentar. L-a ridicat în slăvi conducerea partidului, până a ajuns motanul, pisoi mare, stăpân peste cabinetul de miniștri? Vă dați seama, luat din șanțuri a ajuns în patru ani pe scaunul lui Ion. I. C. Brătianu?

După șase luni de prim-ministeriat se gândi el, așa motănește, ar fi timpul să muște mâna celui care i-a încredințat custodia guvernării liberale. Și hop, după ce și-a înfipt colții, a tras cu ghiarele de draperiile bătrâne. S-a aruncat imediat în poala Alinei Gorghiu, o matroană de bordel politic, în plină mișcare.

Se spune că pe scaunul plușat al brătienilor din Consiliul de Miniștri, mereu lasă păr roșu de PSD, unul ca Dănuț Vlăsceanu.

Minunata lume nouă a politicii de alcov e și cu generali cu enșpe stele făclii, ce scântâie de zici că a înflorit Potomacul pe malurile Dâmboviței.

Ciucă e o mâță cu pedigree. Are descendenți la Pentagon. E de rasă, multiplă medaliată pentru cât a lăsat ușa deschisă marilor companii militare.

Cum a venit vulpea cea rea și mi-a luat mâții

Înainte de a pune în poveste, actorii principali ai noului asalt pisicesc, ar trebui să povestesc pățania lui Zburli, felina mea domestică, din mamă persană și fiul ploii, motanul străzii. N-a avut noroc de micuții ei pufoși. Anul trecut, tatăl pisicuțelor, pentru a o ține în călduri, i-a ucis mișelește pruncii. În 2021, cunoscând năravurile criminale ale tatălui, a dat deoparte o pazie și s-a ascuns – cu noua ei familie – sub jgheab. Pentru a fi și mai în siguranță, am dus-o, împreună cu puii în căsuța de unelte. Într-o seară, am uitat ușa deschisă. În toiul nopții, vulpea cea șireată a atacat cuibușorul, special amenajat. A plecat cu prada spre vizuină. De atunci, prădătorul n-a mai venit. Probabil că i-a transmis Fan-curierul, prin limbaj specific, să nu se mai apropie. Achiziționasem o cogeamitea capcană de vulpi.

Pilda pruncilor uciși, odată de tată și altă data de vulpe, e comparabilă zilelor noastre.

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

În curând publicul avizat va afla de unde și-a plătit amărâtul de elev de profesională, ajuns premier, studiile în SUA. Cum a făcut el rost, motănește, de 300.000 de dolari și cine i-au fost sponsorii.

Probabil că trecutul îi atârnă ca o ghilotină. De aceea în spatele său s-au așezat toți marii pedeliști, dispuși să mai taie capete pentru a-și vedea visul cu ochii: acapararea pentru ei și pentru găștile lor a Partidului Național Liberal.

Boc, Videanu, Berceanu au stat prea mult pe tușă. Acum, își zic ei, a venit momentul asaltului final. Au și calul troian în cetate.

Ploile și gâturile uscate s-au așezat la ceas de seară în curtea casei Elenei Lupescu și au ticluit răsturnarea ultimului mare liberal, Ludovic Orban. Au cârdășia uliului de pradă, Rareș Bogdan, coborât de sub reflectoare, direct în bezna așezământului de moravuri politice grele. 

Doar Bolojan, bătrânul lup al administrației locale, tace și face castele din pietrele ce rămân după trecerea puhoiului de ape.

E o zaveră cum n-a mai fost. Patru luni de campanie electorală, de făcut praf prestigiul.

Cu marioneta la apel

Cîțu-Mîțu, cum bine l-a poreclit Ion Cristoiu, nu e decât marioneta Alinei Gorghiu și a soțului ei, Lucian Isar, dornici să guverneze, fără să domnească.

E un guturai imens printre liberali. Se ascund batistele. Strănuturile sunt taifunuri.

Cine ar putea vedea în Florin Cîțu șef al statului român? O felină în rol de președinte? Ar fi mai odihnită, ca Iohannis.

Lumea din guvern vorbește că premierul vine târziu la lucru și pleacă devreme. Asta după ce se mai tolănește la picioarele boss-ului de talie mondială, Lucian Isar.

Cogeamitea PNRR-ul stă atârnat de grinda ferestrei guvernului ca o tilișcă în nămolul din țințirim.

Pe de-o parte sunt emoțiile lui Orban, pe de alta banii lui Cîțu.

Pentru a nu i se tulbura torsul din brațele Alinei, videnii, fluturii și bocii vor ridica plasa din mătasea broaștei în jurul iazului, unde a mai rămas ceva pește.

Slugile mai povestesc pe la colțuri că stoarsele cârpe pedeliste, în caz că nu le va ieși șotronul cu motanul pe post de juvete, din toamnă, vor strânge mână de la mână, căpușă de la căpușă, pentru a ridica Marele Partid Conservator, înainte de marea răsturnare din 2024. Dar până atunci, o știți mai bine ca mine, nu fuge câinele de la măcelărie.

Pe coaja banilor europeni își vor ascuții generalii unghiile. Acesta este prețul devenirii motănești a lui Cîțu-Mâțu, în rang de prim dregător peste dobitoace, hrănite doar cu visul european.

Zburli are țâțele umflate. Suratele o sug. Și caldul nemțesc acoperă minciuna încălzirii globale.”

10 gânduri despre “Marius Ghilezan, „Minunata lume nouă a Ciților”

  1. Mulțam fain de articol. M-a uns la suflet. Realitate mai crudă ca asta nici ca se poate. Dar, să nu disperam. Eu am o zicere…de cand e lumea și pământul, roata mereu va fi rotundă. Așa că, nu prea avem timp de dormit. Slugile și naimitii își vor găsi locul cuvenit. Sperăm…

  2. URA! Ura!

    Paechetul ORRORpean intra in functiune.
    Cu o miscare de pagina 1: premierul ceh, miliardarul Andrej Babis, în calitate de politician şi om de afaceri este cercetat pentru conflict de interese ( adev.ro/qu5vev )

    Codruta indeprateste sperantele sponsorilor sai. Un „trofeu” bun ptr presa … dar …. dar ?!

    Sa ne amintim de un alt mare corupt, nu premier dar om greu – Liviu Dragnea! Cercetat ptr Teldrum ca cica ca cum ar fi au primit contracte de peste 20 de milioane de euro din fonduri europene ! 20 milionawe de euroi, pitizi va dati seama ?
    Ne-a propulsat pe podiumul coruptiei !!!
    România este pe primul loc la fraude cu bani europeni dovedite. În raportul OLAF, publicat astăzi, apare ca fiind emblematic pentru cum se fac proiectele cu bani europeni la noi dosarul TelDrum. România trebuie să dea înapoi 21 de milioane de euro, bani europeni. (https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romania-in-topul-fraudelor-cu-bani-ue-dosarul-teldrum-este-dat-ca-exemplu-942362)
    Da tot de la Digi tipul Peste 3 miliarde de euro din fonduri europene au fost folosţi fraudulos şi trebuie recuperate la nivelul Uniunii Europene. Este concluzia raportului pe 2017 a Oficiului European Anti-Fraudă, OLAF, prezentat azi la Bruxelles.
    OLAF a calculat că prejudiciul în acest caz este de 21 de milioane de euro şi a recomandat DNA recuperarea acestuia.

    Deci banditu pesedez Dragnia a furat 21 de milioane euro ! (Da inca nu fu condamnata ptr acest colosal furt!) Dar atunci in ce buzunare sunt restul de cca 3 milarde euroi Aud?! ca 21 milioane comparate du peste 3, ceva miliarde e exact NIMIC !!!! uetj adauga si Belina ca tit excat nema este!
    Cica anula pe culoarele bruxeleze se evaporeaza cca 500 milioane euroi.
    Da nu cred ca pe motiv de Dragnia sau Babis …

    Asta ma face sa imi amintesc ca si Banca Centrală Europeană (BCE) a debiutata cu un scandal cu fonduri kentuite … fara urmare (penala) si, sa ma scuze amabila gazda, fara nici o legatura cu premirul nastase pe atunci zugravit ca primul corupt al ORRORpei , cu vreo 2 doctorate in coruotie peste la Sue Emitenzza , Il Cavaliere (a cirotiei), Silvio Berlusconi el insusi!

    Codruta isi merita nominalizarea.. Adica va servi corupti de prima pagina dar ….. nu se va ocupa de evaporarile bruzeloaze. Pesemne ca evapoarile astea sunt considerate „angel’s share“ („cainele alb” disitlatu care nu este inca wisky este pus în butoaie si, prin interacțiunea dintre alcool și lemnul de stejar, în fiecare an pierde prin evaporare o cantitate egală cu 2%. Tot două procente se pierd anual și din tăria alcoolului. Acest proces chimic este denumit plastic în industrie – partea îngerilor.” )

    Vulgi va vedea cum vinovatii care trebuie este pedepsriuti sibizniturile vor ramane at usual , adica ca Petrov … si … !!!!

    • Minciuni, OLAF a speculat niște inadvertente birocratice, nu este vorba despre niciun furt în ,,cazul” Teldrum. De altfel acest dosar a fost anterior inchis din lipsă de probe.
      UE folosește orice portiță pentru a- și luă paraii înapoi și ți-i dă doar dacă faci reforme….. adică slăbești statul național și scazi nivelul de trai al cetățenilor.

      • Stiu.
        Insa sa zicem ca ar fi fost pe bune .. 12 milioane sunt ZERO , nema & canci , daca tii coint mai mai erau 3 miliarde de care OLAF nu s-a prea interesat …

        Sau …. „priritizari” DNA . I doctorita si asustenta ei urmarite vre-un an ptr „mita”, adica flori, ciocolate sialte asemenea „atentii” considerate normale .. mai alews daca vin de la un brabat! Ca la noi barbatu trebuie „sa se simta” …
        Sau dna in varsta adusa de la Sucerava ptr .. fleacuri! Maria Cociorvan se numea …

        Insa un audit al Corpului de Cointril al Primului Ministru … sesizari al Curtii de Conturi .. nema! Acum tnad conta de ce ar trebui sa se ocupe Curtrea de Conturi si ca cestiile de peste 100.000 $ intra in competenta exclusiva a DNA …. si tu urmaresti Rarinci si Cociorvence …. „vaqi nu avem timp si ptr felacu ala de 500 milioane!~ Ca e mai importanta ciocolata!”

  3. Stirea zilei, „razboiul” primaritei cetatean european d-na Clotilde cu gunoaiele sectorului I. Se pare ca dupa constatarile de pe „campul de lupta”, gunoaiele pot inclina balanta „razboiului” in defavoarea cetatenilor sectorului pastorit jalnic de d-na primar cetatean europen Clotilde Armand.
    Cineva a amintit de o firma multinationala franceza care ar trebui sa castige „licitatia” pentru ridicarea gunoielor in sector. Halal „razboi”.
    In privinta lui Citu-Matu sa vedem ce „lucruri trasnite” mai spune si face. Ne-am lamurit cat se poate de repede in prinvinta guvernarii luminoase a galben-portocaliilor alaturi de maghiari si rezisti. Pana si tefelistii s-au trezit cand constata ca vor trebui sa munceasca pana vor iesi cu picioarele inainte de la locul de munca, pensionare ioc.

  4. Grozava parodie adevarata ! Felicitari Domnule Ghilezan! Ei cu parodiile iar noi cu suferintele ! Ei si-au umplut sacii cu valuta si case prin strainataturi, iar noi, poprul roman, lipiti de saracie. Farmaciile au inebunit, au inghitit cele mai mari preturi la medicamente, exemplu; Thealoz Duo, picaturi pentru ochi dupa operatie de cataracta, in luna mai am cumparat flaconul cu 31,00 lei, iar acum, pe 3 iunie am platit 55,00 lei, aproape s-a dublat ! Cum este posibil asa ceva? Am blestemat si pe farmaciste ca nu-si mai incap in piele, dar si guvernul condus de matu-catu ! Am o ciuda pa acest guvern de nu va puteti inchipui, dupa 37 de ani de munca, la foc continu zi si noapte, 24 din 24 ore, am o pensie de 2400, nici nu puteti aprecia cat de greu o duc cu familia. Pentru reteta care trebuie sa o ridic din farmacie, chipurile compensata, trebuie sa platesc 300 de lei pentru 4 medicamente, pai asta-i treaba, asta-i trai? Sa traisca matu-catu cu tot nemul lui !!!
    Stimate Domnule Adrian Nastase va multumesc pentru ambele carti pe care le-am primit de la Dumneavoastra, insa era extraordinar de frumos daca scriati un autograf pe ambele carti, Sper ca data viitoare sa si inample. Va doresc tot binele, cu pretuire, Mitoslav

    • Danc mai mergi la farmacie intreaba daca nu au si medicamente mai ieftine. Daca ai bafta gasesti „generice” – adica aceiasi substanta activa, da r pridusas su imoachetatta de o firma „obscura”, poa din Egipt, India .. raraeioriu din Romania.
      Nu ma „lua” cu „numai originale” .. de peste 20 de ani cumpar generice .. care ma costa 20 de lei pe luna (unele sunt , nu stiu cum gratis!) si dupa cum vezi nu sunt mort (medicamente ptr cord*)
      Ma ropg e si unu „oroginal” care ma costa „doar” 240/luna cu tot cu reducere (fara 300 lei)

      *cf regetatei Stela Popoescu – dumnealui nu are inima ca are cord!!!

Lasă un răspuns