Florin Abraham: „Festivalul democratiei” sau criza de lideri din PNL?

„Gura păcătosului adevăr grăieşte! Folosind sintagma „festival al democraţiei” pentru congresul PNL din 25 septembrie a.c. Ludovic Orban şi-a exprimat involuntar şi viziunea asupra politicii: este un spectacol, un show (vodevil sau dramă?), nu o activitate serioasă menită a asigura conducerea eficientă, cu instrumente democratice, a societăţii. În acest fel ne putem explica de ce „angajamentele” din perioada campaniei electorale au fost repede uitate de PNL. Este adevărat, fenomenul „promisiunilor de campanie” este foarte răspândit în regimurile democratice unde politicienii au o stimă de sine redusă, iar angajamentele politice şi jurămintele pe Sfânta Scriptură sunt „vorbe de clacă”. În competiţia politică din PNL se înfruntă două personaje, fiecare având un grup afişat de sprijinitori.

Flăcăul tomnatic Florin-Vasile Cîţu a devenit membru al PNL în anul 2016, fiind propulsat pe listele parlamentare de Alina Gorghiu, preşedinte al PNL în acel moment, pe baza relaţiilor de prietenie cu soţul său, Lucian Isar. F.V. Cîţu a devenit ministru al Finanţelor în cabinetul Ludovic Orban atât pentru că i-a fost recunoscută experienţa de economist cât şi pentru că s-a făcut remarcat prin obedienţa faţă de conducerea PNL („expiratul Orban”!). Semnificativ pentru profilul său psihologic este faptul că a acceptat poziţia unei marionete în acţiunea politică prin care cuplul Klaus Iohannis-Ludovic Orban intenţionau declanşarea alegerilor anticipate, însă planul acestora a fost dat peste cap de începerea pandemiei COVID-19. F.V. Cîţu a fugit din parlamentul care dorea să-i dea votul de investitură (12 martie 2020), depunându-şi mandatul. În activitatea de la ministerul de Finanţe nu a întreprins măsuri importante pentru îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, însă este responsabil de creşterea accelerată a datoriei guvernamentale. În fruntea Cabinetului nu a reuşit să impună nicio reformă substanţială, fiind lipsit de autoritate. Combinaţia dintre retorica găunoasă a reformei şi inacţiunea guvernamentală creează premisele unei noi guvernări eşuate.   A devenit candidatul susţinut de foştii camarazi ai lui Traian Băsescu din PDL, însă pare a fi făcut pasul pentru a obţine conducerea PNL în condiţiile a care a devenit „Candidatul CSAT”, dacă avem în vedere fie şi doar susţinerea ministrului de Interne şi a celui al Apărării.

Mesajul principal de legitimare a candidaturii este nevoia unui „suflu nou” în politică. Despre seriozitatea acestui mesaj putem să ne gândim la faptul că este sprijinit de Gheorghe Flutur, cel care-i scria mesaje omagiale lui Traian Băsescu cu ajutorul oilor-litere pe dealurile Bucovinei. Aşteptăm, pentru consecvenţă, imagini din dronă cu capre-litere pentru candidatul Cîţu! Ludovic Orban, doar cu nouă ani mai în vârstă decât F.V. Cîţu, este un veteran al PNL, fiind membru al partidului din 1992. În 2017 a devenit preşedinte al PNL, în condiţiile în care sub conducerea Alinei Gorghiu partidul a obţinut doar 20 de procente în alegerile parlamentare din 2016. În timpul celor 13 luni de conducere a guvernului României, Ludovic Orban a promovat o guvernare lipsită de transparenţă, în care clientelismul nu era cu nimic inferior celui din epoca Dragnea. Departe de statura unui veritabil om de stat, preocuparea de căpătâi a lui Ludovic Orban a fost delimitarea tacită a sferelor de influenţă politică în raport de preşedintele Klaus Iohannis, astfel încât să-şi creeze o bază cât mai largă de clienţi politici, pentru perpetuarea puterii sale personale. Candidatura lui Orban se bazează, în esenţă, pe idea funcţionării reţelelor de influenţă intrapartinică pe care le-a construit de-a lungul a aproape trei decenii de activitate politică în PNL. 

Dacă îi privim comparativ pe cei doi candidaţi la conducerea PNL, constatăm faptul că Ludovic Orban este natural, mai spontan, are o notă de permanentă convivialitate, vecină adesea cu lipsa de politeţe. Dimpotrivă, F.V. Cîţu este lipsit de charismă, stilul său de comunicare este fad, fără expresivitate şi emoţie. Această slăbiciune încearcă să o suplinească prin grandomanie (vorbeşte adesea despre sine la persoana a III-a!) şi declaraţii bombastice, autoprezentându-se drept liderul mesianic aşteptat de români. De exemplu, în pofida evidenţelor, F.V. Cîţu vorbea de „30 de ani de socialism cu faţă umană”, promiţând o guvernare PNL de opt ani. Oare guvernarea Băsescu-Boc din anii 2009-2012 este tot „socialism cu faţă umană”, iar dacă este aşa, de ce arhanghelul libertarianismului se asociază tocmai cu fostul social democrat, ulterior „popular” şi acum „liberal” Emil Boc? Oare nu sună straniu din gura lui F.V. Cîţu să-i trateze cu aroganţă pe liderii PSD, considerându-i lipsiţi de şcoală, în condiţiile în care a fost student doctoral la o modestă universitate americană (Iowa State University), dar nu şi-a susţinut teza de doctorat. Cu alte cuvinte, este la fel cum ai urma studiile liceale dar nu ai reuşit să promovezi examenul de bacalaureat! Dincolo de diferenţele de stil şi personalitate schiţate anterior între cele două personaje politice, guvernările Orban-Cîţu sunt lipsite de curajul reformelor, netransparente (vezi chestiunile numărului de persoane infectate cu COVID-19 sau cea mai recentă a PNRR) şi potenţial corupte.

„Suflul nou” invocat de F.V. Cîţu se referă doar la schimbarea scaunelor dregătorilor, nu la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei. Lipsa de optimism social este perfect sintetizată de scăderea dramatică a natalităţii în anul 2020 şi creşterea simultană a mortalităţii. Aceşti doi parametri sintetizează cu fidelitate fenomenele sociale profunde: tinerii nu au curajul să procreeze, iar vârstnicii devin cu uşurinţă victimele pandemiei pentru că sistemul de sănătate nu-i poate proteja. Aceasta este realitatea societăţii româneşti, pe care guvernarea PNL nu a reuşit să o schimbe, dimpotrivă, fenomenele de criminalitate s-au accentuat. Putem întrevedea un câştigător al congresului PNL din 25 septembrie 2021? În opinia mea, cele mai mari şanse pentru a fi următorul preşedinte al PNL le are F.V. Cîţu, nu pentru că ar fi un lider charismatic, un om de stat care ar impresiona prin realizările sale politice, ci fiindcă va utiliza „milostivirea” liderilor locali ai partidului cu funcţii administrative şi alocări clientelare de resurse financiare. Fără avantajul funcţiei de prim-ministru F.V. Cîţu ar intra imediat în anonimat.

Lui Ludovic Orban i se va spune tot mai frecvent de către cei pe care se baza în obţinerea unui nou mandat de preşedinte al PNL „te iubim, dar nu te votăm!” Totuşi, vechii liberali, cei care doresc ca partidul Brătienilor să nu intre sub controlul tovarăşilor lui Traian Băsescu au la dispoziţie două arme. Prima, să facă în aşa fel încât moţiunea de cenzură a PSD să fie adoptată, transformându-l pe Vasile Cîţu într-un simplu parlamentar. A două armă este chiar retragerea lui Ludovic Orban într-o poziţie secundară în PNL şi propulsarea unui candidat cu vechime în partid şi cu o bună imagine publică (Ilie Bolojan, membru PNL din 1993, de exemplu). Pentru a utiliza astfel de strategii sunt necesare două condiţii: să ai curaj şi sa fii un om liber. Are Ludovic Orban aceste calităţi?

6 gânduri despre “Florin Abraham: „Festivalul democratiei” sau criza de lideri din PNL?

  1. Ca să parafrazăm un clasic în viață, răspunsul ar fi : N-are mă, n-are! Crezi tu că are?
    Ludovic va sta în sală pe margine, obedient, și va aplauda după alegerea lui Câțu.
    Juuuuupânul suprem….., Capo di tuuuuuutti capiiiii….,El liiiiider maximoooooooooo……. e tot HOHA.
    El va dicta cu aroganță iar ei îl vor asculta cu multă supușenie și umilință. Și se vor bucura foarte tare și vor da din coadă dacă el va observa pe vreunul din ei. Și se vor ascunde, cu rușine mare și cu frică, de el se va uita încruntat la ei. Și apoi vor ieși la tribună și vor propovădui cuvântul LUI (al lui HOHA) cu mânie fascistă, sau proletară, și dispreț față de poporul nevolnic și nerecunoscător.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Va rog sa-mi permiteti insa, tot circul asa zis „festival al democratiei” de prost gust impachetat frumos nu pot sa-l comentez. Adevarul despre participantii la acest festival alaturi de ceilalti, usr-isti si udmr-isti se afla in strada, pe tot cuprinsul Romaniei si de fapt ar trebui numit Festivalul Dezastrului sub inaltul patronaj al „directorului de festival” aflat in Turnul de Fildes al Cotrocenilor.
    Sub guvernarea Florin-Vasile Citu Romania a ajuns si zona dezastrului national, iar cetatenii merita cu prisosinta ce-au votat, inca nu simt nimic, dar vor simti din plin (efectul de tsunami) spre iarna anului acesta si viitorii ani.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cîțu: ”30 de ani de socialism cu față umană”…
    Păi, să socotim, că m-am plictisit de clișeul ăsta cu ”30 de ani de guvernare PSD”!

    Din 26 dec 1989 până în 3 iunie 2021 sunt 11 130 zile de guvernare,
    din care
    852 zile a guvernat USL (Uniunea Social-Liberală), adică Stânga + Dreapta,
    5107 zile a guvernat Stânga,
    iar 5171 zile a guvernat Dreapta.

    sursa: ro. wikipedia. org Lista prim-miniștrilor României.
    Am adunat zi cu zi.
    Unde dracu sunt ăia 30 de ani de ”socialism”? de ”comunism”?…

    Apreciat de 3 persoane

  4. Va rog sa ma scuzati ca ma bag in ciorba politica romaneasca. Doar o sa ridic capacul o tzira. Ma tin cu o mina de nas. NU a dat in clocot inca. Nu s-a fiert nici Iohannis, nici Basescu, nici Ciolacu si ii mai trebuie niste condiment, sa -mbujoreze. „Mbujoreze” e import din swahili.
    De departe, va jur patetic ca nu e mare diferenta intre PNL si PSD. USR e un fel de PCR resuscitat dar Zombi, iar partidul domnului Ciolos e osia la caleashka altora. Circul politic si „analistii” de la fiecare echipa de fotbal scriu de zor la gazeta de perete si se-njura reciproc. „Se-njura” e tot din Swahili, dialectul Kingwana. Fain, asta e „jocul democratic” peste tot. Maimutzele lumii vor banane, multe, mule banane. „Sa vina bananele la Maimutze!” spune un vechi chant babuin. Este echivalentul homo sapiens: „sa vina cainii cu covrigi in coada!”. Pentru ochii cu cataracta, tocmai am facut un compliment romanilor.
    Tot ce vreau sa „spui” e ca mai bine la circ decit fara paine, la inchisoare. Acum, sunt inchisori si inchisori, si am azuti ca din unele mai inveti cite ceva, fie te recalifici la tehnicile de furat, fie ai niste revelatii care sa te ajute sa traiesti „dupa” gratii, adica dupa ce iesi. Alea din Belarus sunt un fel de lagare de concetrare. Cele din China se numesc „scoli de reeducare”. In Rusia e mai greu sa ajungi la inchisoare, pen’ca nu mai apuci, te elimina Autocratul. Rusii fac economie la painea din inchisoare si nu vor sa mai primeasca reclamatii din Vest despre tratament rau in inchisoare. Ce sa faca, ce sa faca? Shto delati, shto delati? „Burger Noviciok”, de la MacPutin.
    Dar, unde e mai bine? In lumea buna, democratica si spoita, unde libertatea are pret? Frica e intrumentul universal de condus oameni, fie in „statul de drept”, unde ti-e teama sa nu ramai fara job daca nu esti corect politic (iar fara bani nu poti sa traiesti), fie in statul autoritar, unde ti-e frica sa spui ca tu ai alte pareri. Ai alta parere? Pentru tradatori nu se face economie la gloante sau bastoane pe spinare.
    Mai este „statul de drept” ce intelegeau oamenii intelepti ai Americii, fondatorii Constitutiei americane? Pai azi „statul de drept” este ce vor globalistii sa fie. Ei fac legile, cu banii lor se platesc politicienii. Ce influenta sa mai am eu, sau tu, un biet cetatean? Bun, nu generalizez, se mai fac probabil si legi pentru „cetateni”, dar politicienii in mare parte servesc interesele marilor portofele care vor sa fie si mai umflate. Cum poti sa construesti piramide in toata lumea doar cu sclavi din Egipt? Convingind toata lumea ca are drepturi.

    Apreciază

    • Sa stii ca exista unele „mici” deosebiri ..

      Ca nuj e tituna un partid care mai si „da” , creste venuturuiel samd si un partid care trateaza pensionarii ca „asistati” , ii odreste „iesiti din sistem” , vrea austerotate (ptr altii) samd etc.
      Regretabil insa mi se pare ca „diasporenii” nu „beneficiaza” de pe urma votului lor dezinformat.. De exemplu aia migrati in Candocia sa fie suspendati de la welfare , sa nu primeasca pensii fara cotizare si permanet sa li se zica „asoatti”, „putori” samd.

      Cat despre statul de doeto si nedrept … basoliini cu oenize de fots sef de stat, limuzina si SPP .. si ;labot de DNSA . inlcus ptr casa din MIhaileanu. Dar azi cam toata familia sa … are dosar de coruptie! Sau acutalu care a fots decarat faksificatir dar „in civil”
      SI ia de aici :

      Europa dublelor măsuri e evidentă prin simple exemple

      Vom da doar câteva cazuri de oferiri de îngăduinţe pentru liderii occidentali. Las deoparte subiectul Jean Claude Juncker, acuzat în Luxemburg de spălări de bani şi de constituire a unor grupuri de interese financiare. Dăm doar câteva exemple pentru notificare.
      1. Elmar Brok (Germania). Parchetul din Germania a cerut ridicarea imunității sale, pentru a fi pus sub urmărire pentru evaziune fiscală. S-a apărat, declarând că secretara sa a uitat să îi spună soției să îi plătească impozitele. Parlamentul European a refuzat ridicarea imunității, în timp ce critică Parlamentul român că refuză cererile DNA.
      2. Pablo Zalba Bidegain (Spania). Ziarul „The Sunday Times” a prezentat o înregistrare (nu se știe dacă e corectă sau nu, dar în orice caz editată), în care se putea auzi cum europarlamentarul spanilor promitea să facă un amendament la propriul raport și cum acceptă să fie plătit pentru serviciile de consultanță. După doar câteva săptămâni, în presa spaniolă a apărut o scrisoare a OLAF care atesta că Zalba este nevinovat. Aici apar două probleme:
      – potrivit documentelor oficiale ale OLAF concluzia privind nevinovația a fost stabilită de instanțele competente cu zece zile mai târziu decât a fost emisă și publicată scrisoarea;
      – potrivit acelorași documente, OLAF nu a putut face o anchetă concluzivă, întrucât PE nu a cooperat.
      3. Președintele PE, Erhard Buzek, a fost membru al Consiliului de consultanți internaționali al băncii Unicredit. El s-a opus anchetării cazurilor privind așa zisele amendamente contra cost, semnalate de “The Sunday Times”, în care era vorba tocmai despre invitarea unor europarlamentari de a face parte din asemenea consilii de consultanți. Pentru a fi acceptat participarea în astfel de consiliu, nu ştiu dacă legală sau ilegală, alți parlamentari au fost trimiși în judecată pentru corupție și presați să demisioneze din grupurile lor politice.
      4. Cazul comisariei Jurova este prea bine cunoscut. Anchetată pentru corupţie în ţara sa, e tartore al Comisiei Europene pentru statul de drepţi.

      Statul de drept înseamnă guvernarea pe baza legii. Statul de drepţi, administrarea statului de către serviciile secrete prin acoperiţi.

      https://romanialibera.ro/opinii/statul-de-drept-sau-statul-de-drepti-819744

      comparatia fiind Adrain Severin …

      Apreciază

Lasă un răspuns la contact@terapiicomplementare.net Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.