25 de gânduri despre “„Drumul României spre NATO” – interviu la Metropola tv

    • La moment de bilanț, aș fi curios să aflu părerea dvs despre ce s-ar fi întâmplat cu România dacă nu ar fi reușit să se integreze în NATO.
      Îmi amintesc că românii și politicienii lor și-au dorit aderarea la această organizație militaro- politică, deci deduc că intrarea în UE nu ar fi fost afectată/întârziată, indiferent ce alegere am fi făcut. Sau… mă înșel ?
      Integrarea militară era o precondiție obligatorie și nu facultativă ?
      Știți cu siguranță mult mai multe decât ne spuneți.

  1. Am urmarit cu maxima atentie . Pacat ca televiziunile nationale nu au marcat acest moment. Probabil pentru ca meritul este si al dumneavoastra, domnule Nastase, de aceea . Pacat , din nou, ca oamenii sunt atenti doar la greseli si nu si la merite, efort, succes, rezultate bune. Ati punctat un aspect interesant legat de politica si interesul individual al statelor UE, folosind exemplul Austriei pentru interesul sau fata de Sputnik , creand astfel un mic culoar de discutii cu Rusia,individual,izolat oarecum de centrul diplomatic al UE dar eu as fi mers cu curaj mai departe cu exemplul Nord Stream 2 , Germania -Rusia, sau poate doar ati uitat.Cand ei trateaza relatii individuale e firesc, daca noi facem la fel avem orientari comuniste, nostalgice anti, anti…. As dori sa mentin in atentie ca ceea ce faceau oamenii politici odinioară nu se mai face, in sensul bun, provind relatiile diplomatice internationale. Acum in loc de clasa politica avem ONG uri , care apara lilieci, gandaci, rame, porumbei , escremente antice si incultura, prostie si hotie , viermi sociali… etc. As dori sa va cunosc parerea legat de vizita d lui Aurescu si a d lui Arafat in Iordania. Simpla coincidenta, greseala, eroare sau o oportunitate??

    • Nu pot face consideratii pe marginea interviului d-lui Presedinte Adrian Nastase (FET), cel mai prolific Premier postdecembrist, insa cu certitudine a fost un interviu de mare clasa asa cum ne-a obisnuit. Astept sa se iveasca momentul prielnic pentru a putea urmarii in liniste interviul. Comentariul dvs. este cat se poate de adevarat.

  2. Vineri noaptea, auzean pe unu Dan Dungaciu zicand ca „dintotdeauna” occidentu a fost mai avnasat …

    Este interesant ce intelege omu „normal” din Romania ca cand zice „Dintotdeauna”.
    In mod curent, fie imbecil si analfabet , fie titrat in istorie sau , chiar, geologie romanu „normal” la cap* intelege o perioada intre 2 si 200 de ani.
    Titratu , chiar si in istorie zice doct „Dintotdeauna” insa se uita la tine cu ochi junonic incompresivi (Hera cea cu ochi de vaca, Homer, Iliada) cand il intrebi cu era mai dezvoltata Roma acum … 3500 de ani! (ptr intelctuali : Roma fost-a fundata acum cca 2.700 ani! Acum 3500 de ani se mai cosntruiau piramide)

    Asa ca sa retineti : Europa a ajuns in frunte de abia dupa Revolutia Industriala! 240 ani ….

    Nota eu nu sunt normal deci prin„Dintotdeauna” inteleg epoca de la constuirea Turnului din Ierihon (cca 7000 ien) incoa. Sau si mai bine de la ultima glaciatiune incoa!

  3. trexsr

    cu referinta la discutia ta cu ZeV pe baza de Ucraina …..

    Strict subectiv de cand i-am „cunoscut” pe ucrainieni , cica, la „ei acasa” , brusc mi-au devenit extrem de simpatici … rusii!
    Motivatie- daca rusu e cam svinea ucraineanu e si el plus inca odata si juma!!! Cand vorbeste hodorogeste… si i gnl isi da cu pumnu-n pept de mandrie cam nejustificata… Daca rusul are in mostenire porniri atavice mostenite de la varegi si tatari … ucraineanul le are prezente nevoie mare!!!

    Bune lagaturi cu … ?
    Pai ne-am cam straduit … Si ?
    Cand facura canalul Bastrie au avut o atitudine provocatoare pana la limita agresiunii …
    Fata de minoritatea romaneasca din Ucraina …. au o politica gen xenoclasm. În regiunea Cernăuţi existau în 1945 un număr de 144 şcoli cu predare în limba română, în 1991 rămăseseră 91, iar din din anul 1991 încoace au rămas doar 54. În regiunea Odessa erau 62 de şcoli cu predare în română în anul 1945, în 1991 – 18 şcoli, iar începând cu martie 2021 a mai rămas o singură şcoală cu predare în limba română. Practic în ultimii 30 de ani în regiunea Cernăuţi numărul şcolilor cu predare în limba română a fost înjumătăţit, în regiunea Odessa învăţământul în limba română a fost lichidat. (adev.ro/qqdsr6)
    Mai recent ….
    Un filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, spune că în pădurea Varnița au fost împușcați „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost.
    Deși victimele au fost masacrate de grănicerii sovietici, potrivi autorilor filmului, postat pe Facebook de Administrația Regională de Stat Cernăuți, acțiunea a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei,
    : https://bucpress.eu/opinie/%E2%80%9Emasacrul-de-la-fantana-alba-14565?fbclid=IwAR2K1i2jeLvJEH5tL44rlI2ltASPTJAnXAdKlj_llwh6AIioWp-Z98bSdrg
    Dragutz nu? Scumpii, prea scumpii nosti vecini continua propaganda sovietica …. ai asta o fac intr-un moment in care ar trebui sa „menajeze” susceptibilitatile romanesti!

    Oare de ce?

    Oare nu cumva ei dispun de relatii, cunostinte si proptele mai bune peste balta? Mai bune decat Romania?

    Pe mine nu m-ar mira .. De fapt suspectez ca dispora ucraineana e mai activa si mai vocala in sustinerea intereselor ucraininene decat este diaspora noastra de peste balta cea mare….

    Deci .. desi mai sunt o multime de imponderabile … A da vezi si https://www.defenseromania.ro/ucraina-omul-bolnav-al-europei-orientale-i-adevarata-istorie-a-unui-tratat-demonizat_608999.html . Ca ai reverve fata de autor asta este. Am si eu …. dar sunt unele informatii .
    Si mai este „imponderabila” aia care o detest – adica naivitatea/prostia cea temeinica/orbirea voita a „analistilor” samd din orasul cocioabei varuite … Cai aia ce zicea , de curand unu cu 20 de ani vechime în Departamentul de Stat ce ateriza pe aici sa ne fericeasca cu „compenta” sa :
    Nu încetează să mă uimească rolul pe care istoria continuă să îl joace în relațiile bilaterale moderne, cu siguranță” (https://www.g4media.ro/exclusiv-interviu-david-muniz-seful-misiunii-sua-la-bucuresti-veti-continua-sa-asistati-la-o-prezenta-foarte-puternica-a-statelor-unite-in-romania-cel-mai-amplu-exercitiu-nato-va-fi-organizat-in-m.html)
    Si pe mine ma uluieste prostia afirmata cu mandrie !!!
    Si ma ingrijoreaza …

    Nu de alta dar flancul de S-E al NATO tinde sa se reduca la Romania! Adica avanpostul Romania, cu o contiguitate cam discutabila daca ne referim al aliatii din NATO!!!
    Ma mai ingrizoreaza si afacerea asta :
    https://www.defenseromania.ro/replica-dura-a-generalului-grec-ziazias-la-remarca-cersetorii-nu-se-pot-targui-facuta-de-fostul-atasat-militar-al-sua-la-atena_609342.html
    https://greekreporter.com/2021/03/31/former-us-diplomat-apologizes-saying-greeks-beggars/
    Ce sa zic ? O atitudine „spvietica” de genul anilor 50 ….

    Daca grecii sunt „cersetori” .. noi ce suntem?!
    (si sa nu aud ca era opinie particulara.. cand vine de la un asa personaj! Sau poa fi particulara decat pe teme „paticulare” gen : fotbalisti , femei*, tovarasi de betie si altele de genu asta!)

    *femeiele pot avea si ele parerei despre barbati ..dinc ate stiu in gnl eu sunt dobitocu’ . )

    • Da, Ghiță.
      Dacă ucrainenii sunt un popor profund șovin, rușii sunt un popor agresiv expansionist.

      Cu șovinii ne certăm, de expansioniști încercăm să ne apărăm.
      De aia și NATO, că altceva mai bun nu avem.

      • Daca au prilej sa ii vezi cum se intind pana la Putna! Ca Putna e nume slav .. deci ….
        Si da rusii e cam expansionisti…. a se vedea si Tache Gura de Aur si al sau „Dusman natural”.
        Da, asa este.

        Insa in acest caz ar trebui sa aplicam zicala aia inteleapta „vorbeste politicos si tine o bata mare la indeamna” sau latinescul „si vis pacem Luger 08 sa iti iei! ”

        Insa noi?
        Sau mai precis oamenii aia cu idei cica de dreapta ? Urla ca niste oameni cu idei ca unii ar vrea cu rusiii .. insa ca cand vin la putoare ce fac?
        Ce facura!
        1998 au refuzat sa BELLeasca Romania cu 98 de AH 1 „draculizate” . Au taiat IAR 93 ile (nu erau cine stie ce dar aveau ceva capacitati CAS ). Mda aia acuzati ca vor cu rusii ajunsesera la o intelegere cu BELL otr constructia locala de AH1 .. si prevzusera modernizarea IAR 93 …

        Ia sa mai vedem.. in anii 2000-2004 aia isi acum „coima rosie” care cica doresc cu Rusia au inceput modernizarera tancurilor TR-85 la standardul M Bizonul (ala din poza mea de avatar) . Au reusit 50 ca apoi au venit aia cu idei despre vest si ca rusii .. si ca…
        Au mai dat dracului si modernizarea MLI 84 la standardul Jder ….

        Deci ca cam asa … nu avem nici o nuia insa domane ce gura avem ! urlam peste garduri „**ue”” catre ursi ..
        Exact invers de cum ne sfatuia Theodore Rooswelt ..

        Da se pare ca nici mata nu prea intelegi povesti de genui falncuri, continuitate samd . Prea intelectual sa intelegi procupari de sgt mj …

        * ce la voi se cheama Luger 08 s-a lansat ca fiind Parrabelum

      • Cam asta as fi spus si eu, multumesc Mircea.
        Am fost in Ucraina pe cind era in URSS. In afara de fete frumoase si lipicioase, ucraenienii aveau resentimente profunde fata de romani, si inca le au, inclusiv in diaspora lor in Canada, care este, intr-adevar mai activa decit cea romaneasca. Dar, cel putin cu ei se poate discuta, pe cind rusii din start ne ignora ca popor. Si pot spune ca am o relatie civilizata si respectuoasa cu ucraenieni de aici. De aia sustin ca se poate construi ceva cu ucraenienii pe cind cu rusii, ba! Iar acum e un moment bun sa le aratam ca le suntem prieteni (ucraenienilor). Ei si rusii sunt chiar la cutite…

    • Ghita, cu Ucraina se poate discuta, odata ce ea se apropie din ce in ce mai mult de Occident. Avem azi mult mai multe cai de comunicatie cu ei, decit pe vremea cind erau o colonie ruseasca.
      Tu iti aduci aminte de Tom Lantos si ce lobby au facut pentru ungurii din Romania? Asa trebuie sa procedam si noi in ce priveste interesele noastre, odata ce Ucraina doreste sa fie partenera occidentului.

  4. Obligaţia de a repara acordul nuclear iranian este a celui care l-a defectat: Dacă SUA vor sincer să revină în acord, ar anula sancţiunile împotriva Iranului

    Iranul a dezmintit, duminica, in termeni foarte clari si categorici, informaţiile americane conform cărora între cele două părţi vor avea loc negocieri directe sau indirecte, cu prilejul reuniunii de săptămâna viitoare de la Viena, care va lua în discuţie acordul nuclear internaţional din 2015 semnat între Teheran şi marile puteri.

    Statele rămase în acordul nuclear cu Iranul, in urma retragerii SUA in 2018 si a reimpunerii sanctiunilor de catre Donald Trump, vor avea o nouă rundă de discuţii cu privire la o posibilă revenire a SUA în cadrul acordului, menit să prevină dezvoltarea armei nucleare iraniene, în schimbul ridicării sancţiunilor americane impotriva Teheranului. “Nu vom discuta direct sau indirect cu Statele Unite la Viena”, a clarificat ministrul adjunct de externe Abbas Araghchi. “Politica Iranului în această privinţă este clară şi simplă: SUA trebuie să se întoarcă în acordul nuclear de la Viena, să respecte termenii în conformitate cu tratatul şi să ridice sancţiunile împotriva Iranului”, a spus el. “De îndată ce acest lucru se va întâmpla, Teheranul va reveni la respectarea termenilor acordului”, a adăugat Araghchi, care va conduce delegatia la Viena.

    Pozitia Iranului este corecta din punct de vedere al dreptului international. Obligaţia de a repara acordul nuclear iranian este a celui care l-a defectat. Dacă SUA vor sincer să revină în acord, ar anula sancţiunile împotriva Iranului. Nu e nevoie de alte negocieri americano-iraniene, ci de vointa politica a Washingtonului de a ridica sanctiunile impuse Teheranului si de a reveni in acordul nuclear iranian pe aceleasi baze care au facut posibila intelegerea internationala din 2015. Logica si determinismul sunt si ele de partea Iranului: revenirea la aceleasi efecte (din 2015) necesita inlaturarea cauzelor (din 2018) care le-au suspendat. Insa exista indoieli serioase ca SUA vor cu adevarat sa revina in acord, exista suspiciunea rezonabila ca vor sa obtina un avantaj unilateral si sa obstructioneaze astfel suveranitatea si securitatea Iranului. Si asa prezenta trupelor SUA in Orientul Mijlociu reprezinta un risc de insuveranitate si insecuritate pentru Iran si intreaga regiune. La acestea se adauga privilegiul sfidator al Israelului ca acesta sa aiba statutul de putere nucleara. In materie de securitate egala si de legitima aparare, Iranul este in mod grosolan discriminat de unilateralismul SUA. Noul guvern american a recunoscut ca fostul presedinte Donald Trump a facut o greseala strategica retragand SUA din acordul nuclear iranian, dar este inacceptabil ca aceasta greseala sa fie decontata Iranului de catre noul presedinte Joe Biden.

  5. Felicitari din suflet, mii de multumiri si tot respectul pentru ce ati facut, si faceti in continuare pentru tara noastra Domnule Prim-ministru Adrian Nastase (chiar daca au „uitat voit” cei din media sa aminteasca acest eveniment, doar tv Antena 3 au dat un mesaj foarte scurt transmis de dl.Mircea Geoana si cam atat). Cum sa pomeneasca de aderarea tarii la NATO alte tv ? (care stim „cum sunt” si…guvernantii de azi…?stiu ei „mai mult” decat ne arata in fiecare zi ???). Au trecut 17 ani si FAPTELE raman in istorie !!! (chiar daca unii „au uitat”).

  6. La invitația Guvernului României, avandu-l ca Prim Ministru pe dl. Adrian Năstase și ca Ministru de Externe pe dl. Mircea Geoană, au fost invitate la Summitul NATO de la București, doar 3 organizații românești care se remarcaseră în acțiunile de lobby din Statele Unite pentru promovarea integrării României în pactul Nord-Atlantic.

    Una dintre cele trei a fost, Consiliul Mondial Român (CMR), organizație care a rămas activă și astăzi.

    Tot Guvernul Năstase, prin hotărâre de guvern, a aprobat înființarea Filialei CMR-România care a devenit astăzi un centru pentru coordonarea activităților CMR de strângere a legăturilor și coeziunii între românii din țară și, cu precădere, din Basarabia și Europa.

    Este o ocazie, nu numai să reamintesc rolul Primului Ministru, Adrian Năstase în afirmarea în timp a CMR, dar să-i și mulțumesc.

  7. In interviul acordat d-lui Edward Pastia l-am recunoscut pe stralucitul ministru de externe, apoi pe Premierul Romaniei pe dl. Adrian Nastase, care la fiecare aparitie ” vrajeste” conlocutorul prin interesul si abordarea subiectelor. Mi-a placut ca dl. Presedinte (FET) si-a asumat atat greselile, cat si izbanzile acelor complicate perioade.
    La fiecare aparitie dl. Presedinte transmite o multitudine de mesaje (sugestii) clasei politice actuale, guvernantilor si altora, insa in aroganta, superficialitatea, ipocrizia, duplicitatea si suficienta acestora, totul este degeaba.

  8. Euro-alianţa conservatoare UPI: O oportunitate de neratat pentru Romania. AUR şi perspectiva UPIR

    Bazele unei euro-aliante conservatoare au fost puse la Budapesta, saptamana trecuta, de Ungaria, Polonia si Italia. Protagonistii initiativei de dreapta, care va avea mai multe faze, in alte capitale europene, urmarind cresterea numarului aderentilor, sunt premierul ungar Victor Orban, premierul polonez Morawiecki si politicianul italian Matteo Salvini.

    Scopul anuntat al noii aliante conservatoare europene, identificabile deocamdata prin acronimul UPI de la initialele tarilor participante, este de a reda “speranta” dupa “cea mai intunecata perioada de dupa razboi”, prin a promova “o integrare europeană (…) care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul”, apărarea valorilor “tradiţionale”.

    Cei trei lideri europeni ai “nucleului istoric şi fondator” al acestei alianţe conservatoare, cu “obiectivul de a fi primii în Europa”, au in comun opoziţia faţă de Comisia Europeană cu privire la statul de drept şi respectarea dreptului la azil, dar şi neapartenenţa la PPE. Meritul lor este cel de a initia o miscare politica in UE pentru re-europenizarea Europei.

    Ceea ce este remarcabil la UPI este ca extinde spiritul novator Visegrad de la Est la Vest, pentru o Europa diferita de cea dezeuropenizata, prin intoarcerea la valorile europene autentice si traditionale, care au definit istoric o Europa Culturala Unita, unica si inconfundabila, de la Atlantic la Urali. Un UPI extins poate topi ghetarul schismei geopolitice Est-Vest, din inima Europei, in cultura libertatii si democratiei, proprie mentalului european integral si integrat, al europeanului total.

    Partidele acestui inceput de alianta conservatoare (n. UPI), sunt fals denumite de corectitudinea politica drept partide “nationaliste si de extrema dreapta” din Parlamentul European (PE), cand de fapt aceastea sunt suveraniste si de centru-dreapta prin politica lor de re-europenizarea a Europei. Extremistii din PE sunt dezeuropenizatorii Europei (v. PPE).

    In Romania, aparitia UPI nu a suscitat analize de oportunitate privind un posibil UPIR. Partidele traditionale PNL si PSD, care alterneaza la putere si in opozitie, sunt yesmenii UE, unul al stangii internationaliste, altul al dreptei supranationale si membru PPE, deci neelegibile pentru un eventual UPIR. Singurul partid eligibil este AUR, de centru-dreapta, conservator, non-PPE, militant activ pentru suveranitate, familie, creştinism, valori tradiţionale.

    AUR este un partid nou, de dupa euroalegeri, dar care la urmatoarele cu certitudine va ajunge in europarlament. Insa AUR are deja alaturi europarlamentari conservatori din mai multe tari, iar in tara, unde e in crestere accelerata de aderenti si de influenta, poate influenta politica Romaniei, in sensul noului conservatorism european, anuntat de UPI. Daca UPI isi respecta statutul de alianta deschisa si apelul pentru noi aderenti, pentru Romania ar fi o oportunitate de neratat pentru a se regasi intr-un posibil UPIR. AUR are la randu-i nevoie de vizibilitate internationala si de ancore externe. Pe de alta parte, un UPIR ar mai sfarama un mit de proximitate ostila, prin cresterea apropierii romano-ungare, printr-o coordonare bilaterala intarita in materia comuna reprezentata de conservatorismul noii aliante europene. De asemenea, depasirea subregionalismului Visegrad, iesit din provincialism prin angrenarea in alianta UPI, va inregistra cu UPIR o noua depasire in favoarea regionalismului european, prin substantierea ideii de cooperare in toate azimuturile.

  9. MP, ai scris cu infatuare
    ,,CMR…..strângere a legăturilor și coeziunii între românii din țară și, cu precădere, din Basarabia și Europa.”
    Este OK, dar spune-ne și ce face CMR pentru strângerea legăturilor cu românii din Bucovina ?
    Poate politica CMR este atât de timidă pentru că nu dorește să intre în coliziune cu interesul strategic al SUA în zonă ?
    Deja se poate vedea limpede care este rolul NATO și ce fel de securitate se propune României: Participarea la aventurile militare ale Vestului dincolo de granițele țării., cu susținerea majorității politicienilot mioritici. O fi bine pentru români ? Din perspectiva WWII pare-se că ar putea fi și altfel.

    …Apropo, încercați o întrebare la domnul Adrian Năstase, dacă, cu mintea și informațiile de acum, ar repeta decizia de a trimite armata română în (așa-zisul) ,,al doilea război din Golf (sic!)”, chiar dacă acțiunea este promovată de SUA FĂRĂ egida NATO? Dvs vă va răspunde cu.. siguranță… măcar pentru a înțelege ce este NATO în realitate: O organizație defensiv- coezivă, sau un paravan poleit pentru Departamentul de Stat și Pentagon, evident și o pușculiță cu banii contribuabililor non-americani pentru complexul militaro-industrial de peste ,,balta mare” – vorba lu’ dom Ghiță ?

    • @ZeV, tarisoarele alea mititele ramase pe orbita Kremlinului cui furmizeaza soldati? Nu cumva Rusiei in actiunile sale militare in fara granitelor? Cui vinde armament Rusia? Am auzit ca sprijina militar si regimul „democratic” din Myanmar.
      Lasa povestile. Putem sa vizionam RT si sa citim Sputnik si singuri.

  10. @Adrian Nastase, m-am mai gandit si poate ca ultimul comentariu nu e OK pentru dvs, cu „sprijinul discret”, sa nu se interpreteze. Puteti sa-l stergeti daca doriti, oricum, eu apreciez tot ce faceti pentru romani si Romania.

Lasă un răspuns