Va cere Iohannis sanctiuni impotriva Austriei?

Ieri s-a anuntat ca guvernul austriac negociază cu Rusia achiziţionarea unui milion de doze de vaccin anti-COVID-19 Sputnik V, a cărui utilizare nu a fost încă aprobată de Agentia Europeană a medicamentului.

Deocamdata este vorba de un schimb de documente referitoare la vaccin si la efectele sale.

Aceste aspecte au fost discutate intr-o convorbire telefonică din 26 martie intre cancelarul austriac Sebastian Kurz şi preşedintele Vladimir Putin.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat zilele trecute in legatura cu vaccinurile din Rusia si China:

„Noi avem doze suficiente și campania de vaccinare merge foarte bine. Valul 3 nu a putut fi prevenit de nimeni, nici măcar de țările care au un număr mai mare Noi folosim, ca și stat membru al UE, vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. Sunt convins că vom reuși, la sfârșitul lunii martie și în aprilie să vaccinăm sute de mii de oameni și atunci va fi mai bine. Nu se ia în calcul să importăm nimic din ceea ce nu este recomandat de Agenția Europeană a Medicamentului”.

Apar cateva intrebari:

  1. a cerut voie Kurz la Bruxelles să vorbească cu Putin?
  2. Austria negociază cu Rusia importul de vaccinuri pentru UE sau pentru sine?
  3. Cand se va accepta vaccinul rusesc de catre UE, vor mai fi doze si pentru cetătenii romani? Importul se va face centralizat sau, cum bănuim, de catre fiecare tara in parte?
  4. va cere Iohannis sanctiuni impotriva Austriei pentru această actiune unilaterala de dialog cu Rusia?

17 gânduri despre “Va cere Iohannis sanctiuni impotriva Austriei?

  1. CHIAR DACA LE VA CERE , CINE IL ASCULTA? ( IOHANNIS, DUPA CUM SA PUTUT CONSTATA, NU CU MULT TIMP IN URMA ,( INSA-SI, ANUMITE POSTURI TV, AU RELATAT, DEZBATUT ACEST ASPECT…) ESTE UN PERSONAJ TOT MAI IGNORAT , CE, SE PLIMBA DE UNUL SINGUR, CU SPERANTA CA UNUL DIN SEFII STATELOR EUROPENE IL VA SALUTA . (NU MAI ZIC, DE AL BAGA IN SEAMA !)

    IN PRINCIPIU, ESTE MARIONETA EUROPEI!

  2. Ce pretenție aveti de la un IDIOT ..??? Acest om are IQ redus la minimum posibil ..si ca orice prost este plin de răutate…!!

    mie., 31 mar. 2021, 09:40 ADRIAN NĂSTASE a scris:

    > Adrian Năstase posted: ” Ieri s-a anuntat ca guvernul austriac negociază > cu Rusia achiziţionarea unui milion de doze de vaccin anti-COVID-19 Sputnik > V, a cărui utilizare nu a fost încă aprobată de Agentia Europeană a > medicamentului. Deocamdata este vorba de un schimb de docum” >

  3. Sefu ce mai face ala .. Institutul Ovidiu Sincai ?!

    Aia care cica teorie si (de)formare nu ar putea sa faca si ceva util ? ALtceva decat „se se dea intectuali” si cam jenati ca e voitati de prostomea inculta care nu LGTBeste ??!!

    Ca ia sa vedem .. scuta trecee in revista a presei .. mai recente :

    Nimeni nu poate explica de ce în România, din taxele și impozitele încasate, de exemplu, la Vaslui, se finanțează transportul cu metroul din București. Mihai Alexandru Craciun la 31/03/2021 in
    https://www.contributors.ro/metrorex-versus-underground-o-comparatie-intre-metroul-din-bucuresti-si-metroul-din-londra/?unapproved=444260&moderation-hash=70f5e32ea28dc686f922096aafb4f5b7#comment-444260

    [blockquote]
    „Peste tot în Europa metroul este subvenționat la 30% din valoarea calătoriei, nu invers cât este la noi. Dacă în primul an de mandat nu scumpești biletele, când o s-o faci? Până atunci, Vasluiul ne va plăti, nouă, bucureștenilor, trei sferturi din prețul biletului“ , spune Sorin Ioniță, specialist în politici publice.
    Cum să pot explica vreodată unui locuitor din Vaslui, din Iași, din Galați sau din Craiova că nu putem acoperi lucrările care-i privesc în mod direct pentru că ei trebuie să dea atâția bani pentru metroul bucureștean?“, spune ministrul Drulă.
    [/blockquote]
    Andreea Neblea 5 februarie 2021 in
    https://alephnews.ro/guvern/sindicat-vaslui-plateste-bucurestenilor-trei-sferturi-din-pretul-biletului-la-metrou-reactia-ministrului-drula/

    Cele 2 citate din Drula si Ionita sunt reluate de la https://romania.europalibera.org/a/metroul-din-bucuresti-datorii-salarii/31086295.html artocil aparut pe 4 frebr

    Dar eu am dat peste cioaca cu Vasluiul .. in artiocole legate de incalzirea din Bucuresti :
    [blockquote]
    Aici duce populismul: bugetul pe 2021 de 4 miliarde RON al Primăriei Generale face cât subvenţia Gcal + subvenţia STB + plata datoriilor istorice acumulate la cele două companii. Şi încă n-au preluat metroul!

    Dar oricum, rămâne cum am stabilit: thank you, Vaslui!
    …………………….
    Gratuitatea transportului în comun e o idee radicală, cu care se cochetează în 2-3 locuri prin Europa, pare un pic sci-fi.
    …………
    Uite aşa de construieşte la Bucureşti Utopia din nebăgare de seamă. Şi totuşi cineva acoperă costurile astea, nu?

    Desigur: thank you Vaslui!
    [/blockquote]
    https://expertforum.ro/faliment-financiar-bucuresti/ la 8 ferbe 2021

    si haiu sa termin cu asta :

    [blockquote]
    Încălzirea şi plimbarea bucureştenilor cu metroul, subvenţionate cu bani și de la ţăranii din Vaslui

    După ani de zile, veni şi momentul în care, forţat de împrejurări, Bucureştiul se uită cu coada ochiului în oglindă. Pe Hotnews.ro se pune, în sfârşit, o întrebare normală: „Cum ar fi viaţa în Bucureşti dacă nu ar exista atâtea subvenţii (mari) pentru serviciile publice?” (11 februarie 2021).

    Mai concret spus: cum ar fi dacă bucureştenii n-ar trăi pe banii ţării? Pentru că schema de care beneficiază cei mai bine plătiţi şi emancipaţi locuitori ai ţării e următoarea: miliarde din bugetul ministerului Transportului (ne spune ministrul Cătălin Drulă) s-au dus în ultimii ani pe subvenţia biletului de călătorie cu metroul; alte miliarde de la bugetul statului o iau pe căi ocolite pentru a furniza bucureştenilor cea mai ieftină încălzire şi apă caldă din ţară. Aşadar, locuitorii cu cele mai mari venituri din ţară beneficiază de cele mai mari subvenţii la servicii, dar nu de la primăria localităţii, ci de la bugetul întregii Românii.
    ……………………………………..
    Care-i problema? De unde anomalia?

    „Cum ar fi viaţa în Bucureşti dacă nu ar exista atâtea subvenţii (mari) pentru serviciile publice?”

    NU! Întrebarea corectă este: cum ar fi viaţa în România dacă Bucureştiul nu s-ar comporta ca o uriaşă căpuşă?

    SURSA TEXT: Miscareamoldova.ro
    [/blockquote]
    Mihai Chiper la 1.02.2021 in
    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/incalzirea-si-plimbarea-bucurestenilor-cu-metroul-subventionate-cu-bani-si-de-la-taranii-din-vaslui–278930.html

    Coincidente ? Mie nu prea imi plac .. insa cand sunt atatea este o campanie!

    Ce ar putea interesa PSD ul ?

    Pai asta este o campanie care are ca scop reducerea unor subventii din Bucale.
    banii … banii se voir duce in late parti! Nu la Vaslui, asta e sigur!
    Ca spatiile comerciale de la Metrou nu vior fi oreluate de vaslui ci de catre amicii pra cinstiilor pulitcienei de la putoarea de azi!

    Ca de fapt asta este prgramul Citu-Organ … a se vedea ca odata cu :investituuke” Casuneanu iar e pe bani mari …

    E si in fine . in fine daca doriti „ce ne acuzati pe noi ca suntem cu rusii ca cadfn voi reluati locinca kominternista din 1924 ?”

    Si foindca am o parere proasta catre mizerabila despre inteougenta institulului aluia …. trbe sa subliniez ceva.. in legatira cu Vasluliul si capitalistul (ca e capitala!) Bucuresti .
    La fiecare 100 de lei/euroi vasati la buget Vasluiul primeste de la buget 150 sau asa ceva.
    La fiecare 100 de lei/euroi vasati la buget Bucurestii primesc de la buget max 15!
    Adica e cam greu de crezut ca bucurestenii huzuresc pe banii vasluienilor.

    Da PSD si al sau „institut” cam dorm in bocanci …

  4. Nu va cere! Nu a luat măsuri nici cand ne-au defrișat pădurile (pt români e bine sa meargă la ei in vacanțe, acolo mai văd păduri adevărate)! Vaccinul Sputnik V a fost produs primul si a fost lansat in vara anului trecut. Cate vieți ar fi putut fi salvate de-atunci si pana la inceperea campaniei Pfizer de vaccinare? UE tărăganează f mult aprobarea pt SPUTNIK V, este clar ca sunt jocuri politice si interese financiare in favoarea unor companii americane. RO a politizat până si vaccinul! Revista The Lancet- si nu numai, a publicat un studiu apreciativ la adresa vaccinului rusesc. Cercetarea medicala rusă este de excepție, dar rușii au fost foarte moi, nu si-au impus produsul pe piata. Eu, sincer, m-as vaccina numai cu cel rusesc, despre care nu am auzit sa provoace decese sau reactii adverse grave (in prezent sunt deja 3 vaccinuri rusesti). Sunt multe state membre UE care au adus vaccinul in țară, fara sa mai astepte aprobare de la Bruxelles, fiind in joc viata si sanatatea omului. Si doar toată lumea astepta un vaccin! De fapt, se astepta vaccinul PFIZER (cel de la AstraZeneca pare inspirat din cel rusesc), care a si fost aprobat in regim de urgenta, cca 48 ore? Pfizer este o companie cu multe probleme financiare si nu numai. Are brevete expirate, active invechite, nu a mai investit in cercetare si dezvoltare. Analistii financiari considerau ca daca pana in 2017 nu face ceva, grupul se sparge. A riscat o divizare in 2015. La acea data nu investise in cercetare de mai bine de 10 ani. A incercat de 2x sa cumpere AstraZeneca, la randul sau o companie cu probleme financiare, insa deal-ul nu s-a finalizat deoarece aceasta nu s-a lasat cumparata si a preferat sa schimbe conducerea, care a initiat un plan de redresare. Pfizer a urmarit f mult AstraZeneca, deoarece dorea anumite brevete din portofoliul sau dar si pt faptul ca in SUA plateste un impozit de 24% din profit, iar daca achizitioneaza un rival din alta tara, isi poate reduce impozitele si isi poate stabili sediul central in tara respectiva. A cumpărat BioNtech. Daca te uiti la actionarii MODERNA, numai fonduri financiare mari (Renaissance Technologies LLC, unul dintre fondurile speculative „cele mai secrete și de succes” din lume, Norges Bank Investment Management – Fondul petrolier al Norvegiei sau Fondul de pensii guvernamental global, Citadel Advisors LLC, etc.). ”În ianuarie, la doar două zile după ce autoritățile chineze au împărțit secvența genetică a noului coronavirus, echipa de cercetare a bolilor infecțioase NIH și Moderna a finalizat secvența pentru mRNA-1273. La acel moment, Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), o parte a NIH, și-a dezvăluit intenția de a derula un studiu de fază 1 folosind vaccinul nostru mRNA-1273 ca răspuns la amenințarea cu coronavirus. Ne-am mobilizat rapid către fabricarea clinică. Pe 18 mai (2020) am anunțat datele intermediare pozitive din faza 1 a studiilor clinice” (dupa cum se laudă compania intr-o scrisoare f drăgăstoasă adresată actionarilor).
    Evident ca nu pare ceva ce se pregateste de mult timp!

  5. E o intrebare retorica. Nu pot face altceva, trebuie sa salut interesul guvernantilor austrieci pentru cetatenii lor, primeaza inainte de toate interesul national fata de „invatamintele” celor de la Bruxelles si nu sunt singurii. Din pacate toti guvernantii romani nu-si cunosc interesul pentru tara, de aici se poate trage concluzia sumbra ca toti acestia „actioneaza sub steag strain”.
    Indiferent de provenienta vaccinului, daca acesta isi face efectul ar fi binevenit.

  6. Va fi amuzant ce se va întâmpla atunci când lumea își va deschide granițele statale doar pentru cei cu certificat de vaccinare. Capitaliștii Vestului (și nu numai) au nevoie ca de aer să se deplaseze și fizic în China și Rusia, există o reciprocitate în globalism, dincolo de retorica războinică și mistificatoare a politicienilor unchiului Sam, copleșiți de problemele interne tot mai acute din țara lor ,, multiculturală”. Ei știu foarte bine că SUA depind cu adevărat de restul lumii și nu viceversa.

  7. Multi analisti (nu din Romania) se asteapta la un razboi al Rusiei impotriva Ucrainei, pentru a schimba regimul de acolo, insa am auzit si o opinie al unui analist militar rus care infirma acest scenariu, si chiar spune ca Rusia se asteapta ca Ucraina sa fie primita in NATO, si ca, Rusia va tine cont de noua realitate geo-politica fara sa inceapa un razboi.

    Pe de alta parte, exista si la rusi capete care judeca la rece, si care nu vad un parteneriat solid intre Rusia si China, din motive pe care le-am amintit si eu: sub un parteneriat economic si strategic-militar cu China, Rusia ar fi strivita si obligata sa execute agenda Chinei. Deci, putem sa ne asteptam la colaborare polilica si economica mai puternica intre Rusia si China, dar nu mai mult.

    Nu stiu pe cine mai surprinde insa ca in Romania se discuta foarte putin si se face si mai putin in relatia cu Ucraina, o tara vecina, cu care ar trebui sa fim mai angajati, si cu care sa dezvoltam relatii mai serioase, daca tot o sustinem sa apartina Occidentului. Da, a fost o vizita al unui oficial ucraenian, s-a dat o conferinta de presa, s-au strins maini si …hasta la vista.

  8. Aveti curaj, d-le Nastase…In dogmatismul lor, va treziti la poarta cu Andrei Caramitru&Co, ca vreti sa vindeti Romania lui Putin!…
    O sa va acuze ca Putin v-a finantat campania electorala, asa cum Piratul Base Petrov afirma ca ati incheiat contractul pentru autostrada Bucuresti-Brasov ca sa luati „tainul” de la Sarkozy….:))))

  9. Asistam la o manipulare, nu pot spune a cui, se tipa in strada, jos, jos iar, bucurestenii in particular au uitat ca sunt sub influenta tulpinii bucurestene a Covid-ului, „au miros, au gust dar, nu simt apa calda”. Au uitat de Nicusor „Frigusor” Dan. Acum n-am ce spune cetatenii bucuresteni l-au votat cu doua maini. „Fascistul, teroristul, extremistul” primar general, mare pnl-ist mare, cu nuante usr-iste nu face nimic taie in stanga si-n dreapta si spune ca n-are bani. Sa nu mai amintesc ca nu exista bulevard sau strada prin capitala sa nu aiba o groapa unde masinile isi incearca calitatea arcurilor, amortizoarelor si jentilor.

  10. trexsr, ai făcut o obsesie, te sperie atât de tare o relație economico – militară a Rusiei cu China ? Ești cumva ipocrit, sau doar vremelnic derutat ? În locul tău chiar mi-aș dori o strânsă colaborare între mari națiuni independente (inclusiv Turcia), perfect compatibile dpdv axiologic. Sper că și India va reuși să-și depășească mentalitatea colonială după atâția ani de umilințe sub dictat britanic, dacă vrea să devină o țară demnă și puternică în lume, valorificându-și în propriul interes uriașul potențial uman, cultural și teritorial.
    Cei care prețuiesc valorile adevărate ale omului, familiei și comunității, au o singură șansă, să se apropie unii de alții, dacă nu vor să fie zombificați, precum românii, sub bocancul Departamentului de Stat- emitent cu perseverență de rapoarte imperialiste despre așa-zisa stare a democrației și drepturilor omului în lume. Cred că dacă o instituție independentă ar purcede la investigarea democrației americame a prezentului, ar putea rezulta un ton de mii de pagini, în fiecare an.
    …Îți place să te victimizezi, dar accepți, de fapt, sclavia modernă a viitorului rezervată populației nord-americane originară din Europa, cea care este invidiată de self-marginalii societății – singurii beneficiari ai privilegiilor oferite de neocomunismul discriminării pozitive.
    … Totuși, cred că afluxul de latino-americani (catolici și familiști) în Canada ar putea fi benefic, pe termen lung, pentru normalitatea comunitară, în acea țară răvășită valoric de progresismul neocomunist al unei minorități extremiste care vrea să controleze totul în lume, nu doar în America de Nord, Europa de Vest și Orientul Mijlociu.
    PS
    Dacă România va merge pe strângerea relațiilor cu un stat totalitar (Ucraina n.r.), atunci poate să- și ia adio de la orice șansă de reîntregire națională.
    Băsescu a acordat cetățenie română basarabenilor, dar asta nu a dus la vreun stimul pentru unionism, dimpotrivă, moldovenii au profitat din plin emigrând pe coclauri vest-eurropeme în cel mai pur interes personal.
    Cu ce s-a ales România ? Închiderea în nas a ,, ușii Schengen” și….intrarea în dizgrație a lui Traian Băsescu pentru că a încercat să introducă Basarabia în ,,lumea civilizată” și în siajul României pe canalul obscur Dunăre-Marea Neagră, care nu este, totuși, de anvergura și importanța strategică a canalului Suez.
    … Apropo de canal, se vede acum limpede de ce Egiptul trebuia deznaționalizat și recolonizat… probabil pentru ca în acea țară să existe un singur anotimp: Primavara. Bonus curenții potriviți pentru traficul comercial și militar între mări și obiective strategice de importanță planetară.
    (Z)

    • ZeV, te doare rau despre Ucraina, ca pe orice rus de altfel. Eu continui sa cred ca pentru Romania si romani e foarte util sa coopereze cu Ucraina si sa aiba o relatie mai mult decit o declaratie de buna vecinatate. Romanii din Ucraina ar avea de beneficiat daca relatia bilaterala se imbunatateste.
      Vorbesti de „regim totalitar” in Ucraina, ca si cum in Rusia ar exista o democratie greaca. Stiu, dl. Putin e un Orator clasic.
      Si nu ai inteles: nu pe mine ma sperie o „relatie economico-militara” a Rusiei cu China, ci pe rusi! Mai citeste odata inainte sa te umfli de manie anti-americana.

      • În mai multe rânduri ai făcut referire,anipulativ, la așa-zisa reticență a rușilor, mai mult, ai sugerat că și SUA ar avea interes să se apropie de Rusia în contextul competiției cu China.
        Știu că fixismele tale variază funcție de politicile și interesele de parcurs ale SUA, dar să spui că și rușii sunt atât de fraieri, gândind la fel, este deja prea mult, chiar jenant. Ei, rușii, au trăit deja în comunism, dar a fost al lor. E foarte puțin probabil să-l accepte pe al unchiului.
        ….Putin este demn de apreciere pentru curajul de impune corporațiilor americane (coordonate de NSA și CIA) să preinstaleze și software rusesc.
        Există suspiciuni că și în domeniul vaccinurilor, americane sunt interesați de secretele legate de Sputnik V, de aceea se negociază intens în aceste zile în triumviratul Franța-Germania-Rusia.

  11. O poza cat o mie de cuvinte…reprezentativa fata de situatia existenta in tara (la ora actuala in toate domeniile). N-ar strica mai multa decenta si nu… o asa nepasare…(buna dispozitie sa fie oare de la atata „confort la Cotroceni” ???, dupa cum afirma intr-un interviu, ca se sinte, chiar presedintele).

Lasă un răspuns