QMagazine – „Jud. Simona Marcu: DNA a verificat 2166 de Hotărâri ale unei Secții de la Înalta Curte”

(https://www.qmagazine.ro/jud-simona-marcu-dna-a-verificat-2166-de-hotarari-ale-unei-sectii-de-la-inalta-curte 01-02-2021)

Q Magazine prezintă, în exclusivitate, realitatea în cifre a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Fiecare procuror SIIJ a avut, în medie, de soluționat cca 900 de dosare. În contextul în care USR cere tot mai vehement desființarea acestei structuri și întoarcerea anchetării magistraților la Direcția Națională Aanticorupție, judecătorul SIMONA MARCU, membru CSM, amintește doar câteva dintre cauzele în care DNA a distrus viața și cariera unor judecători și procurori, pentru ca mai apoi să claseze dosarele sau să fie pronunțate soluții de achitare. „Mai grav de atât este faptul ca prin rapoartele de activitate ale DNA nu au fost recunoscute greșelile săvârșite, ci s-a încercat constant o justificare a acestora prin transferarea culpei către judecători sau, mai nou, către Curtea Constituțională.”, a declarat Simona Marcu pentru Q Magazine

SIIJ A SOLUȚIONAT ÎNTR-UN AN 552 DE DOSARE

Actualul Guvern, format din PNL, USR PLUS și UDMR, a afirmat ca obiectiv principal desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Stelian Ion, ministrul justiției, a și trimis pentru avizare către Consiliul Superior al Magistraturii un proiect de lege care își propune mai mult decât desființarea Secției, întoarcerea competențelor de anchetare a judecătorilor la DNA, cum s-a întâmplat până la înființarea SIIJ.

Una dintre justificări este aceea că Secția nu a fost eficientă. Însă CÂT de eficientă putea fi, e întrebarea, în condițiile în care, potrivit unor informații obținute în exclusivitate de Q Magazine, cei 7 procurori care lucrează acum la SIIJ au avut de soluționat 6636 de dosare? Adică, în medie, cca 900 de dosare pe cap de procuror. Dintre acestea, 2984 de cauze au fost înregistrate în anul 2020, iar 3652 sunt rămase/preluate din anul 2019.

Dosarele au fost constituite ca urmare a sesizărilor formulate de persoane fizice/juridice private sau de instituții publice, în categoria acestora fiind un număr de 2800 cauze. 180 dosare s-au constituit după ce alte parchete și-au declinat competența. Deși sesizarea din oficiu era o practică obișnuită la DNA, procurorii SIIJ au făcut doar 4 dosare pe baza acestei proceduri, adică 0,1% din cauzele înregistrate.

„În perioada 01 septembrie 2002 – 11 octombrie 2018, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate un număr total de 5.854 de cauze penale care vizau presupuse fapte de corupție săvârșite de magistrați. Dintre acestea, un număr de 655 de dosare au fost constituite ca urmare a unor sesizări din oficiu, ceea ce reprezintă un procentaj de 11,1%.”, după cum informează DNA.

Potrivit surselor Q Magazine, în 2020 au fost soluționate pe fond un număr de 552 dosare din care 2 rechizitorii prin care au fost trimiși în judecată un număr de 3 inculpați, unul dintre ei fiind celebrul procuror Mircea Negulescu, zis și „Portocală”, de la DNA Ploiești.

Într-un număr de 550 de cauze, procurorii  Secției au dispus soluții de CLASARE.

Din cele 550 de dosare clasate în 373 de cauze s-au dispus soluții de clasare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 Cpen; în 8 cauze -cercetare abuzivă; în 12 cauze -represiune nedreaptă; o cauză -tortură; o cauză -șantaj; o cauză -amenințare; în 11 cauze -favorizare făptuitor; în 14 cauze -constituirea unui grup infracțional organizat; în 3 cauze -loviri sau alte violențe; în 10 cauze -vătămare corporală din culpă; în 6 cauze -neglijență în serviciu; în 3 cauze -fals material în înscrisuri oficiale; în 6 cauze -fals intelectual; o cauză -înșelăciune; o cauză – distrugere; în două cauze -furt; o cauză -conducere vehicul fără permis de conducere; o cauză -părăsire loc accident circulație; o cauză – acces ilegal la un sistem informatic ; în două cauze – fraudă la vot; o cauză- acțiuni împotriva ordinii constituționale.

La finalul anului 2020 erau de soluționat un număr de 5915 cauze.

În ceea ce privește operativitatea soluționării cauzelor, din cele 552 de cauze, 112 au fost soluționate în termen de până la un 1 an de la prima sesizare, 440 în termen de peste 1 an de la prima sesizare.

În cursul anului 2020, au fost realizate un număr de 3 percheziții informatice, din care una a fost efectuată la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiției și au fost audiate 720 de persoane, din care  12 suspecți, 7 inculpați și 243 persoane vătămate.

Ce a făcut SIIJ în cauzele penale

În ceea ce privește activitatea judiciară a Secției, acesta este reglementată de art. 88alin. 2 din Lg. nr. 304/2004, republicată, potrivit căruia „Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei.”

În aplicarea acestui articol de lege, la ședințele de judecată care vizau dosarele Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, au participat procurori de la parchetele corespunzătoare instanțelor care au judecat cauzele.

Până la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 547 din 07.07.2020 a Curții Constituționale, procurorii SIIJ nu au făcut decât sămotiveze apelurile și contestațiile declarate de aceștia sau de procurori din cadrul altor unități de parchet. 

Tot în același an, au fost formulate 3 contestații.

La SIIJ, în anul 2020, au fost înregistrate 248 de plângeri împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală. De asemenea, un număr de 145 reprezintă plângeri preluate din anul 2019, (ca rămase nesoluționate). Totalul plângerilor împotriva actelor și măsurilor de urmărire penală, în anul 2020 a fost de 393. Dintre acestea au fost soluționate un număr de 174 de lucrări (151 au fost respinse, 23 fiind admise), iar alte 46 lucrări au fost trimise la organele competente, rămânând în lucru 173 de lucrări.

Referitor la plângeri, memorii și sesizări, legate de atribuțiile Ministerului Public, la nivelul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în cursul anului 2020 au fost de soluționat un număr de 2874 de lucrări. Dintre acestea,  un număr de 2157  au fost înregistrate  în cursul anului 2020, iar 717 de lucrări sunt rămase din anul 2019.

În cursul anului 2020 au fost soluționate 2095 lucrări, din care admise 285 și  respinse 1810 de lucrări. Alte 534 de lucrări au fost trimise la organul competent, rămânând nesoluționate un număr de 245.

În baza, legilor, regulamentelor, ordinelor și dispozițiilor, au fost întocmite un număr de 186 de analize, studii, verificări și situații dintr-un total de 208 lucrări repartizate pentru verificare și soluționare. 

Cam asta au făcut 7 procurori ai SIIJ, în doi ani de zile. În condițiile în care câteva luni n-au avut sediu, în care au cerut de nenumărate ori suplimentarea personalului judiciar și de fiecare dată li s-a dat maxim jumătate din cât au cerut, în condițiile în care n-au beneficiat precum DNA de sprijin SRI în anchete, de bugete uriașe, de sute de procurori și ofițeri judiciariști, de experți, de sprijinul CSAT, al ambasadelor, al fondurilor externe direcționate către această Direcție. Ba dimpotrivă, au „beneficiat” de un boicot permanent din partea tuturor celor care puteau sprijini operaționalizarea și eficientizarea activității acestei Secții. Li s-a pretins celor 7 procurori să facă în doi ani ce au făcut sute de procurori DNA, cu servicii teritoriale în toată țara, în ani de zile. Iar asta în condițiile în care, pe de altă parte, adversarii SIIJ susțineau, inclusiv în informările mincinoase adresate forurilor internaționale, că nu sunt suficiente cazuri de infracțiuni săvârșite în administrarea actului de justiție încât să se justifice existența unei structuri a parchetului specializată în cercetarea lor.

Judecătorul SIMONA MARCU, atrage atenția că DNA a făcut nenumărate abuzuri în anchetele sale împotriva judecătorilor și procurorilor, existând cazuri în care un judecător a fost urmărit penal și 10 ani pentru ca ulterior, cazul să fie clasat.

Judecatorul Simona Marcu despre Legile Justitiei pentru Q Magazine

Simona Marcu este judecător la Secția Contencios Administrativ Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și din 2017 este membru al Consiliului Superior al Magistraturii

INDEPENDENȚA JUDECĂTORULUI NU ESTE UN MOFT

Q MagazineExistă tot mai multă presiune politică pentru desființarea SIIJ, deși Decizia nr. 33/2018 a Curții Constituționale apreciază inclusiv oportunitatea înființării acestei structurii, complet depolitizată. Și mi se pare elocvent ce-au reținut judecătorii constituționali: că SIIJ „constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați.”Care este opinia dumneavoastră?

SIMONA MARCU: Ca judecător nu mă pot implica în jocul politic firesc, specific oricărei democrații, fiind ținută de obligația de rezervă. De pe această poziție, nu pot comenta strategiile formațiunilor politice, calculele lor electorale, mizele politice de tot felul.

În egală măsură, însă, sunt membru al Consiliului Superior al Magistraturii, instituție care, potrivit Constituției, este „garantul independenței justiției”. Iar justiția, tot potrivit Constituției, „se realizează prin ÎCCJ și celelalte instanțe judecătorești”, acestea formând una dintre cele trei puteri ale statului – puterea judecătorească. 

Chestiunea pe care o puneți în discuție – desființarea SIIJ, are legătură cu independența justiției, mai ales a judecătorului. Și lupta pentru independența unei puteri este eminamente politică. Specificul acestei politici este că ea transcende agendele de partid, pentru a se situa direct la nivelul sistemului de contraponderi care asigură funcționarea statului democratic. Stat de drept, în sensul guvernării pe baza legii sau prin lege, au avut și dictatorii. Statul democratic este însă cel care legitimează statul de drept, întemeindu-l pe voința populară și garantându-i eficiența prin încrederea populară.

Iată de ce, când este vorba despre independența judecătorilor, fără de care independența justiției rămâne o vorbă goală, nu putem fi rezervați, ci suntem obligați să fim militanți. 

Așa cum magistral a spus-o Curtea Constituțională în decizia amintită de dumneavoastră, reiterându-și propria jurisprudență, „dispozițiile art.124 alin.(3) din Constituție, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenței judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din Constituție”.

Așadar independența judecătorului nu este un moft, un principiu bun de afirmat în documente interne și internaționale, ci un pilon fundamental al statului de drept, puterea legiuitoare având îndatorirea de a găsi cele mai adecvate mecanisme legislative care să asigure un caracter real al acestei valori. Iar dacă puterea legislativă nu o face, CSM, ca garant constituțional, trebuie să se implice. Altminteri, în ce ar mai consta garanția și care ar mai fi realitatea ei?

DNA A URMĂRIT PENAL UN JUDECĂTOR 10 ANI, DUPĂ CARE A CLASAT CAZUL

Prin proiectul de lege de desființare a SIIJ, promovat recent în consultare publică de MJ, se arată, printre altele, că de la data intrării în vigoare a legii, DNA redobândește competența de a instrumenta anumite cauze în care sunt implicați judecătorii ÎCCJ, toți ceilalți judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai CSM. Cum vedeți această situație, având în vedere că în Raportul Inspecției Judiciare privind „Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea”, validat în 2019 de CSM, se confirmă că în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 la nivelul structurilor DNA au fost înregistrate 1.459 de dosare vizând 845 de procurori și 1.443 de dosare vizând 1.962 de judecători (în raport menționându-se în mod expres că „NU există posibilitatea efectuării unui calcul exact al numărului total de judecători vizați în dosarele de urmărire penală analizate”)?

Proiectul de lege la care vă referiți va fi supus avizării Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în cursul lunii februarie. În opinia mea, proiectul este inacceptabil în forma prezentată și voi vota cu toată convingerea pentru avizarea sa nefavorabilă.

Redobândirea competenței de a efectua urmărirea penală de „parchetele competente potrivit legii”, adică în principal de DNA, cum enunță proiectul în art.1 alin.(2), ridică numeroase probleme, care deja au fost abordate și dezbătute în spațiul public.

M-aș limita pentru moment doar la raportul indicat în întrebarea dumneavoastră, raport aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 225/15 octombrie 2019, disponibilă pe pagina de internet a Consiliului. Concluziile acestui raport evidențiază multiple încălcări ale normelor de procedură de către unii procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care au efectuat în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 urmărirea penală în cauze vizând judecători și procurori.

Cazurile concrete identificate în raport sunt foarte numeroase, nu pot fi
prezentate exhaustiv, însă pot exemplifica prin două cazuri culese aleatoriu:

  • Soluționarea prin clasare a unui dosar (37/P/2006) după 12 ani și 6 luni de la înregistrare, în momentul în care operaționalizarea SIIJ era
    iminentă; în acest dosar, la data de 8 noiembrie 2010 se dispusese
    continuarea urmăririi penale in personam față de judecător;
  • Sesizarea din oficiu la 30.04.2012 vizând un judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosarul nr.182/P/2012), cauză în care s-au dispus măsuri tehnice de supraveghere în perioada 30.04.2015-
    27.07.2015 cu privire la care judecătorul nu a fost informat, ordonanța
    de clasare dată în temeiul art.16 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură
    penală la data de 21.04.2017, Inspecția Judiciară identificând perioade
    lungi de timp (de ordinul anilor) în care dosarul a rămas în nelucrare.

Laura Codruța Kovesi a condus DNA timp de cinci ani. În această perioadă, DNA a trimis în judecată 68 de demnitari, fiind condamnați definitiv 37. Sloganul preferat al Laurei Codruța Kovesi a fost:„ Noi suntem DNA!

Au fost identificate extrem de multe încălcări procedurale, toate fiind documentate în raportul amintit. Dintre acestea aș evidenția doar trei, care pun în lumină pericolul pe care îl prezintă lăsarea urmăririi penale a judecătorilor în competența DNA.

În primul rând, amintesc cazurile în care ofiţeri SRI au efectuat acte specifice activităţii de urmărire penală în cauzele privind magistrați. Desigur, prezența serviciilor de informații în orice procedură judiciară este contraindicată. Proba informativă este una, și ea ține de apărarea securității statului, iar proba judiciară este alta, în administrarea ei locul central deținându-l apărarea drepturilor omului, printre care dreptul la apărare, la un proces echitabil și la egalitatea armelor. Când, însă, persoana urmărită este un membru al puterii judecătorești, implicarea unor lucrători din afara autorității judecătorești este egală cu o ingerință a executivului într-un domeniu în care separația puterilor îi interzice, cu desăvârșire, să fie prezent. Aici nu mai este vorba despre posibile abuzuri care aduc atingere unor persoane fizice izolate, ci de afectarea funcționării unui sistem și astfel, de punerea în pericol a societății în ansamblul său. Cu alte cuvinte, nu este vorba, așa cum ar părea la prima vedere, doar de protejarea judecătorilor, ci de protejarea justițiabililor și a armoniei sociale în ansamblul său.

Când judecătorul este abuzat, justiția este în pericol și când justiția este în pericol, echilibrul puterilor și, prin urmare societatea și statul sunt în pericol.

În al doilea rând, a fost identificată practica DNA privind solicitarea de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești pentru o așa zisă evaluare a măsurilor dispuse de judecători în procese aflate în desfășurare. În realitate, aceasta nu este o evaluare, ci o amenințare menită a-l forța pe judecător să pronunțe o anumită soluție conformă celor dorite de procuror. Nu se poate vorbi despre independența judecătorului dacă, în timp ce instrumentează un caz, este obligat să își explice actele în fața procurorilor.

În al treilea rând, este vorba despre tehnica sesizării din oficiu a DNA împotriva judecătorilor și a cercetării penale a acestora pentru soluțiile dispuse în diverse cauze. Or, independența justiției presupune tocmai faptul că judecătorul nu poate fi anchetat și cu atât mai puțin inculpat pentru hotărârile pe care le pronunță. Evident, aceasta nu înseamnă că judecătorul beneficiază de imunitate şi că nu va răspunde pentru încălcarea legii penale, însă raţionamentul judiciar nu poate fi supus în nicio situaţie supracontrolului sau cenzurii organului de urmărire penală. Această problemă a anchetării unui judecător pentru hotărârile pronunțate este mai actuală ca oricând și fac referire la un caz  foarte mediatizat recent. Nu doresc să antamez, încă, acest subiect, pentru că pe rolul Consiliului sunt câteva lucrări care vizează această chestiune, dar cu siguranță la momentul potrivit îmi voi prezenta punctul de vedere.

Toate aceste aspecte, coroborate cu virulența reacțiilor împotriva acelora care nu fac decât să aducă la cunoștința opiniei publice existența lor, precum și cu lipsa oricărei asumări instituționale, mă determină să cred că redobândirea de către DNA a competențelor vizând anchetarea judecătorilor și procurorilor nu este oportună, cel puțin în acest moment.

RAPOARTELE MCV AU FOST UNEORI INCORECTE

Prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituțională, a respins obiecțiile de neconstituționalitate și a arătat că prin înființarea acestei Secții nu sunt încălcate nici prevederile Constituției României și nici tratatele internaționale la care România este parte. În schimb, prin Raportul MCV aferent anului 2019, Comisia Europeană arată că „Secția respectivă ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică”. Care este realitatea? Cine spune adevărul?

Realitatea este că temerea exprimată în raportul MCV nu are o justificare în cadrul normativ, care a trecut examenul de constituționalitate.

SIIJ este structura din cadrul Ministerului Public  cea mai ferită de influență politică, întrucât potrivit Legii nr.304/2004 întreaga procedură de selecție/validare a procurorilor care funcționează în această secție este derulată exclusiv de CSM.

Eu am o rezervă față de modul în care sunt întocmite aceste rapoarte MCV, din punctul de vedere al rigurozității informațiilor furnizate de diversele surse. La nivelul CSM nu o dată am semnalat aspecte incorect prezentate în aceste rapoarte.

Pe de altă parte, am constatat uneori și o dublă măsură în abordarea recomandărilor MCV de către factorii naționali responsabili. De exemplu, aceleași rapoarte MCV au recomandat constant, de ani de zile, ca procurorii de rang înalt să fie numiți printr-o procedură transparentă, bazată pe merite, elaborată ”cu sprijinul Comisiei de la Veneția”, care să poată oferi garanții suficiente împotriva politizării.

Cu toate acestea, în continuare procurorii de rang înalt sunt numiți de Președintele României, om politic, la propunerea ministrului justiției, și el tot om politic, avizul Secției pentru procurori din CSM fiind doar consultativ. Propunerea  de a transforma avizul Secției pentru procurori într-un aviz conform nu rezolvă fondul problemei, întrucât tot ministrul justiției, om politic, decide pe cine va propune și pe cine nu în funcțiile respective.

În fine, faptul că SIIJ este complet în afara jocului politic datorită modului de recrutare a tuturor procurorilor care funcționează în această unitate de parchet, nu înseamnă că procurorii din această structură nu pot comite erori, ca orice alt magistrat. Însă orice comparație cu situațiile documentate despre care am făcut vorbire anterior este complet deplasată.

Spre deosebire de fostul Serviciu pentru combaterea corupției din justiție, înființat în cadrul DNA prin Ordinul nr. 10/31.01.2014 al procurorului șef DNA, membrii SIIJ sunt numiți de CSM, iar nu de șeful unei structuri a parchetului, indiferent de cât de înalt ar fi rangul acestuia. Or, nu poate exista nicio comparație între CSM și procurorul-șef al DNA din punctul de vedere al independenței și al transparenței instituționale. Ca să nu mai vorbim de rolul constituțional.

În acest context, reamintesc faptul că judecătorii și procurorii, membri aleși ai CSM, sunt reprezentanți ai colegilor lor de la toate nivelurile sistemului judiciar, desemnați prin vot direct, fără interferențe politice, în timp ce procedura de numire a procurorilor de rang înalt criticată de rapoartele MCV, dar încă în ființă, are o importantă componentă politică.

Aș mai adăuga că, în realitate, SIIJ nu a funcționat niciodată la capacitate maximă. La ora la care vorbim, în această secție își desfășoară activitatea 7 procurori, 6 cu funcții de execuție și unul cu funcție de conducere, deci mai puțin de jumătate din cât prevede legea în vigoare. Practic, cât un serviciu teritorial al DNA.

Este clar ca nu a existat voința reală de a completa schema la nivelul stabilit de lege, tocmai pentru ca ulterior această secție să poată fi acuzată de ineficiență ca argument în favoarea desființării.

Gabriela Scutea, Procuror General al României, membru CSM

E oportună reînființarea la nivelul DNA a unui serviciu care să instrumenteze cauzele penale având ca obiect infracțiuni săvârșite de magistrați sau în legătură cu acestea, pe modelul Serviciului pentru combaterea corupției din justiție, înființat prin Ordinul nr. 10/31.01.2014 al procurorului șef DNA?

E o întrebare retorică, nu? Prin tot ceea ce am spus până acum am argumentat răspunsul negativ la întrebarea dvs.

DNA A CERUT ȘI VERIFICAT 2166 DE HĂTĂRÂRI PRONUNȚATE DE O SECȚIE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Dincolo de discuțiile politice interminabile, care ar trebui să înțeleagă românii că este miza reală a desființării SIIJ?

Oamenii trebuie să înțeleagă că singura lor garanție pentru a avea un proces echitabil, pentru a le fi respectate drepturile și libertățile lor fundamentale, o reprezintă judecătorul independent.

SIIJ nu este un scop în sine. V-aș relata un episod trist din istoria recentă a ÎCCJ, petrecut în perioada 2011-2018, când DNA a anchetat și acuzat abuziv 4 judecători ai acestei instanțe, în special din cadrul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.

DNA a verificat întreaga activitate din perioada ianuarie 2010-iulie 2011 a unui judecător cu funcție de conducere în cadrul ÎCCJ, solicitând copii de pe toate hotărârile pe care le-a pronunțat. Solicitarea parchetului le-a vizat și pe alte două judecătoare de la instanța supremă, astfel încât ÎCCJ – SCAF a înaintat DNA un număr total de 2166 de hotărâri, după cum reiese din Sentința penală nr.1055/29 noiembrie 2016 pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în Dosarul nr.2820/1/2016, rămasă definitivă.

Judecătorul Gabriela Bîrsan, fosta șefă a Secției Contencios Administrativ Fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost acuzată de corupție de procurorii DNA. După 5 ani de procese, timp în care a fost suspendată din magistratură și compromisă în presă, a fost achitată. Alături de ea a mai fost acuzată și Corina Corbu, actualmente președinte al ÎCCJ, alți doi judecători, avocați și oameni de afaceri. Toți au fost achitați.

Nu trebuie uitate suferințele prin care au trecut cei 4 judecători inculpați de DNA în dosarul respectiv și consecințele devastatoare asupra carierelor și vieții personale a acestora.

Dar nu trebuie lăsată la o parte nici tracasarea celor 15 martori, judecători ai aceleiași instanțe, marea majoritate din cadrul SCAF, pentru infracțiuni închipuite, în  proceduri care au fost deturnate de la scopul lor legitim.

Vă întrebați sub câtă presiune și-au desfășurat activitatea judecătorii din cadrul instanței supreme și în ce condiții au soluționat cereri de natura celor investigate? Prin aceste acțiuni ilicite a avut de suferit sistemul judiciar în esența sa, dar în egală măsura au avut de suferit și justițiabilii.

Lordul Acton spunea că „orice putere corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Echilibrul puterilor în stat este esențial. Să căutăm a echilibra puterile și în cadrul parchetului și al autorității judecătorești.

DNA A URMĂRIT PENAL UN PROCUROR GENERAL AL ROMÂNIEI, L-A OBLIGAT SĂ DEMISIONEZE ȘI APOI A CLASAT CAUZA

Anul trecut, Plenul CSM a avizat negativ propunerea legislativă pentru desființarea SIIJ. Care au fost motivele care au stat la baza acestei decizii? Își va menține CSM poziția și anul acesta, în condițiile în care noul ministru al Justiției a retrimis către CSM proiectul de lege, în vederea avizării? Am văzut că însuși actualul președinte al Consiliului, judecătorul Bogdan Mateescu a declarat recent, într-un interviu, că fără garanții și filtre care să apere magistrații, nu va vota proiectul lui Stelian Ion.

Într-adevăr, prin Hotărârea nr.102/28 mai 2020, propunerea legislativă pentru desființarea SIIJ înaintată CSM anul trecut a fost avizată negativ de Plenul Consiliului.

Motivele au vizat aspecte atât de tehnică legislativă, cât și de fond. Cele de fond au făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr.33/2018 amintită anterior, dar și la avizul Comisiei de la Veneția din octombrie 2018 în care s-a reținut că organizarea și structura Ministerului Public sunt probleme ce țin de competența autorităților naționale și a fost apreciată preocuparea legiuitorului de a asigura în reglementarea acestei structuri garanții procedurale efective pentru magistrații vizați.

Nu în ultimul rând, Plenul CSM a luat act și de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție și marile curți de apel din România s-au opus desființării SIIJ. Am convingerea fermă că magistrații de la aceste instanțe s-au opus revenirii competenței de urmărire penală a judecătorilor la DNA cunoscând adesea nemijlocit modul în care, în trecutul nu foarte îndepărtat, s-au derulat anchetele penale de către această structură a parchetului.

Acest lucru s-a întâmplat poate și datorită faptului că, în pofida numeroaselor abuzuri constatate inclusiv prin hotărâri judecătorești definitive, până în acest moment nimeni nu a prezentat scuze publice justițiabililor, judecătorilor și opiniei publice în general pentru toate derapajele și pentru prejudiciile grave de imagine și nu numai aduse sistemului judiciar și persoanelor vizate.

Mai grav de atât este faptul ca prin rapoartele de activitate ale DNA nu au fost recunoscute greșelile săvârșite, ci s-a încercat constant o justificare a acestora prin transferarea culpei către judecători sau, mai nou, către Curtea Constituțională.

Elocvent în acest sens este cazul unui fost procuror-general al României(n.r. Tiberiu Nițu), urmărit penal de DNA și obligat să își dea demisia din funcție din acest motiv, față de care  DNA a dispus clasarea cauzei în baza art.16 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală, sub motiv că fapta de abuz în serviciu ar fi fost dezincriminată de CCR, în timp ce în realitate fapta imputată fostului procuror-general nu a existat, astfel cum a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâre definitivă.

Pentru toate aceste motive, eu personal îmi voi menține punctul de vedere exprimat anterior și nutresc speranța că majoritatea membrilor CSM vor avea aceeași abordare.”

26 de gânduri despre “QMagazine – „Jud. Simona Marcu: DNA a verificat 2166 de Hotărâri ale unei Secții de la Înalta Curte”

  1. Stimate Domnule Prim Ministru f.i.f. (f.ost i.n f.unctie) Adrian Nastase, Sunt abonata de un timp la blog-ul Domniei Voastre. Va multumesc ca imi trimiteti regulat postarile Domniei Voastre de pe blog. Inclusiv acest articol din Qmagazine in care de fapt pe banca acuzarii sunt DNA-ul si presiunile infernale asupra unor judecatori ca sa judece „politically correct” !!! Cumplit si cutremurator !! Mai vreau sa adaug, cu toata stima ce vi-o port pentru multe lucruri bune ce le-ati facut Romaniei ca PM, totusi si DOUA CRITICI MAJORE a si b PE CARE SPER CA VI LE VETI INSUSI SI DACA VETI FI REABILITAT POLITIC 100% SI VETI OBTINE DIN NOU FUNCTII MARI IN STATUL ROMAN (CINE STIE ?) VETI TINE CAT DE CAT CONT DE ELE: MA REFER LA EMISIUNEA 40 DE INTREBARI CU DENISE RIFAI PE KANALD TV :

    a) Intrebarea a 8-a a fost acolo la modul general, citez : „Cine a fost cel mai bun premier al Romaniei?” la care ati raspuns ca din pusca Adrian Nastase! Dupa 1989 OK ! DAR MAI SUNT NICOLAE IORGA KOGALNICEANU TITU MAIORESCU IULIU MANIU etc. si acestia trebuiau desigur amintiti !

    b)La intrebarea despre intentia sincera de sinucidere sau nu ati spus :Da, AM VRUT SINCER SA MA SINUCID SI „A fost o tampenie”

    NU, DOMNULE ADRIAN NASTASE A FOST UN ACT DE O MARE SI IMPARDONABILA LASHITATE MORALA SI POLITICA – SI VIZAVI DE FAMILIA DVS CAT SI FATZA DE PARTIDUL DVS DAR SI FATZA DE ALEGATORII PSD DIN POPORUL ROMAN CARE V-AU ALES DE MULTE ORI ! Iar daca ati pronuntat formula din Constitutie „ASA SA-MI AJUTE DUMNEZEU” ATUNCI A FOST SI UN ACT DE LASHITATE IMPOTRIVA CREATORULUI DIVIN ! ORI NU V-ATI CERUT SCUZE NICIODATA PENTRU ACEST ACT DE MARE LASHITATE „MULTILATERALA”- CHIAR DACA SUBIECTIV (SI AICI POATE AVETI DREPTATE NU POT STI CU ABSOLUTA SIGURANTA) ati resimtit ca vi s-a facut o imensa nedreptate politico-juridica ! Cu respect Al dvs Pensionara Elisabeta Bucur

    • Așa gândeam și eu, dar uneori viața îți testează limitele. Ați spus bine, omul este creația lui Dumnezeu, deci nu poate fi perfect. Desigur, poate evolua (așa cum a făcut-o și domnul Adrian Năstase), prin voință, dar mai ales credință..

    • Stimata doamna, cred că judecati sever și greșit actul d-lui A. Năstase. Chiar în salvarea lui puteți vedea semnul iertării divine. A trai cu un stigmat rusinos, în acest caz de o nedreptate strigătoare la cer, e ceva înspăimântător. Din punctul meu de vedere supraviețuirea gazdei noastre nu e numai semnul iertării divine, ci și al ștergerii stigmatului.

    • Ca oremier Iorga a fos catastrofal!
      Au rams celebre vorbele sale catre o dlegatie a invataorilor „Marea e altaturi, mergeti sa va inecati!”

  2. Dacă după numirea madame Kovesi intr-„un proaspat înființat organ judiciar european mai sunt naivi care cred ca în UE independenta justiției e altceva decât o vorbă goală, sa fie sănătoși în sfanta lor naivitate. Justiția e un instrument de opresiune și lichidare a adversarilor. La Bruxelles în stufarisul administrativ super umflat sforariile de tot felul sunt atotputernice

  3. Un offtopic cu scuzele de rigoare:
    Serios, aramis/duke/etc ? AUR a fost finantat de Donald Trump ? Inteleg, exista in rationamentul dumitale sui generis o mini logica cu aparenta de credibilitate, de aceea prezidentul s-a ales doar cu o sapca, grosul curgand inspre Sosoaca & Co.. (Z)
    Bineinteles ca sustinerea financiara (0.01% probabila) pe filiera Washington-Bucuresti (catre noul partid republican din Romania) pare o gluma fata de ,,sacul (99,99% probabil) cu aur si diamante” sustras de partidul democrat al binomului Hillary-Biden din pusculita Romaniei numita Fondul Proprietatea. Nu crezi ? Nici nu conteaza, iata cateva indicii pentru cititorii inteligenti ai acestui blog:
    Sursa: profit.ro
    ,,Candidatul democrat la președinția Statelor Unite Joe Biden, anunțat recent de mass media americană drept câștigător al alegerilor la care s-a confruntat cu actualul președinte republican Donald Trump, l-a cooptat pe fostul ambasador SUA la București din perioada 2009-2012, Mark Gitenstein, în echipa sa de tranziție și preluare a puterii la Casa Albă, ca membru în consiliul consultativ (advisory board) al acesteia. Gitenstein se află, alături de soția sa Libby, și pe o listă făcută publică de Biden la finalul anului trecut, care conține numele persoanelor care au donat sau au strâns donații în valoare de cel puțin 25.000 de dolari pentru finanțarea campaniei electorale pentru instalarea în Biroul Oval a fostului vicepreședinte al SUA din administrația Barack Obama. Biden și Gitenstein au o relație de colaborare și prietenie ce datează de aproape 40 de ani. Fostul ambasador SUA la București a fost șeful echipei de consilieri a membrilor din Partidul Democrat ai puternicei Comisii Juridice din Senatul SUA în perioada 1981-1989, în care Biden, în calitate de senator, a fost membru senior între 1981 și 1987 și președinte în 1987-1995.
    Mark Gitenstein a fost ambasador SUA la București între 2009 și 2012, în primul mandat al administrației democrate Obama-Biden, după ce a făcut parte și din echipa de tranziție a câștigătorului alegerilor din 2008.
    După ce și-a încheiat misiunea de ambasador la București, Mark Gitenstein a devenit consilier special pentru afaceri guvernamentale și comerț global la firma americană de avocatură și lobby Meyer Brown, pentru care lucrase și în perioada 1989-2009. Gitenstein și-a păstrat legăturile cu România, fiind de 7 ani membru în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea. Anul trecut i-a fost reînnoit mandatul în board-ul FP, până la finalul lunii septembrie 2022. În plus, cel puțin până în 2019, Mark Gitenstein s-a aflat pe lista administratorilor unui vehicul investițional înregistrat în statul american Delaware, Eurovillage LLC, care deține aproape 98% din acțiunile firmei românești Șoimeni Parc SA. Firma, despre care Profit.ro a scris aici, dezvoltă un mare proiect imobiliar în apropiere de Cluj Napoca, în care mai sunt implicați omul de afaceri american Don Lothrop și CEO-ul Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.”
    PS
    Spuneai pe undeva ca ,,nationalismul bazat pe valori…..” este acceptabil. Poate a venit timpul sa ne spui si care sunt valorile in care crezi cu adevarat ? Starea materiala este cu siguranta peste medie (avand in vedere ca orice iluzie virtuala este la urma urmei o marfa), cu sexul poate fi o problema intr-o lume globala…in care e bine sa afisezi, macar, bunavointa fata de diversitate. In fine, aici esti intre prieteni, nu te sfii..

    • Nu-ti fa probleme, Steve Bannon nu a cheltuit prea mult cu AURul. A fost ieftin. Steve Bannon nu face un secret din sustinerea ( inclusiv materiala) pe care o ofera partidelor asa zis nationaliste din tarile europene. Salvini, LePen, Farage, sunt doar cateva exemple de membri in gasca.
      In rest, n-am ce sa-ti raspund, esti incoerent si nu inteleg ce doresti.

  4. INTELECTUALITATEA PUBLICĂ „ESENȚIALĂ” VERSUS INTELECTUALITATEA „GENERALĂ”

    Deci, dragi cetățeni… ce-avem noi aici? Păi, noi aici avem evenimentul cutremurător al istoriei recente. Vi s-a părut cumva că acel eveniment ar fi fost „arderea-de-tot” a unor torțe umane în interiorul Spitalului Matei Balș? Aș! Răspuns profund greșit! Nu. Societatea românească a fost zguduită, pe 3 februarie 2021, chiar în măruntaiele ei, de „Scrisoare către liderii coaliţiei de guvernare din partea mai multor intelectuali şi personalităţi din societatea civilă: Încetaţi comunicarea cu AUR!”

    Na, problema! Să citim din indignata epistolă:

    „Noi, semnatarii acestei scrisori, INTELECTUALI PUBLICI (sublinierea îmi aparține, n.n.), militanţi pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la deschiderea către dialog arătată de membri marcanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare către conducerea unui partid recent intrat în Parlamentul României, AUR.”

    Aha! Deci, ei sunt INTELECTUALII PUBLICI !!! Am leșinat… a fost exact ca atunci când a zis Klaus, clămpănind din toate cele trei rânduri de dinți cu care a fost înzestrat precum extraterestrul din ALIEN, desenat atât de convingător de H. R. Giger, că se vaccinează întâi personalul MEDICAL, apoi personalul ESENȚIAL și abia la urmă, o-ho-ho! POPULAȚIA GENERALĂ! Ținând seama de acest episod pilduitor, m-am gândit că eu, de exemplu, cum nu sunt INTELECTUAL PUBLIC trebuie că sunt un INTELECTUAL dintr-ăla, GENERAL, adică dintr-o categorie inferioară de intelectuali, ce nu trebuie amestecată cu ăia PUBLICI și ESENȚIALI!

    Ce mai zice epistola:

    „În ultimele săptămâni, miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Sănătăţii au discutat nestingheriţi cu conducerea AUR. Atitudinea afişată de membri ai Guvernului României care, prin poziţionarea lor, respectiv deschiderea către dialogul cu AUR, angajează întreg Executivul, este scandaloasă şi inadmisibilă. Mesajul transmis prin astfel de întâlniri protocolare este tocmai validarea ideilor şi mijloacelor de acţiune ale partidului AUR, riscând astfel să îi legitimeze şi să îi normalizeze proiectul politic.”

    Ia te uită… ați mai citit ceva atât de rudimentar, atât de primitiv din punct de vedere democratic și atât de idiot formulat, precum pretenția acestor apărători meschini ai „valorilor euroatlantice” ca dialogul coaliției de guvernare cu un partid aflat în Parlamentul României, prin vot popular, cu un scor surpriză, să fie, pur și simplu, sistat? Păi, de ce? Păi… pentru că așa vor INTELECTUALII PUBLICI!!!

    Să continuăm lectura:

    „Nici subiectele abordate (importante şi urgente, fără îndoială) şi nici respectarea unei cutume politice fundamentale (respectiv dialogul constant cu opoziţia) nu pot constitui argumente pentru a justifica o asemenea deschidere către un partid care refuză valorile occidentale. Orice dialog între membrii Guvernului şi reprezentanţii AUR poate şi trebuie să fie purtat doar în cadrele stabilite de Constituţie, prin interpelări, însă acestea nu pot fi interpretate nicidecum drept pretexte pentru întâlniri afabile. Păstrând relaţia cu AUR doar în condiţiile stricte stipulate de legea fundamentală, coaliţia de guvernare s-ar asigura astfel că menţine un «cordon sanitar» în jurul unei formaţiuni periculoase pentru democraţia noastră. Suntem convinşi că, odată ce «cordonul sanitar» ar fi spart, va fi aproape imposibil deva fi aproape imposibil de reconstruit.”

    Nu vi se pare, cetățeni, de-o obrăznicie fără seamăn, de-o aroganță grobiană și insuportabilă ceea ce ați citit mai sus? Cine sunt ăștia? Îi cunoașteți pe mulți dintre ei, desigur… se activează, ies din găoace atunci când trebuie și mișună prin societatea românească etalând aerele lor de „influenceri” care pot mișca, încoace și încolo, vulgul incapabil să cugete cu propria-i căpățână. Vor să păcălească „plebea” pentru că, fără „plebe”, prieteni, ei NIMIC NU SUNT… Poate că unii se află pe această listă din întâmplare. Poate că nici n-au fost atenți ce-au semnat… dar majoritatea nu sunt atât de inocenți…
    Lista e cea de mai jos. Și pentru că ei acționează numai în haită, mă gândesc că în următoarele zile vor mai apărea alte și alte semnături. Se bazează pe faptul că vor zdrobi cu inteligența lor superioară POPULAȚIA GENERALĂ, cea care, ca de obicei, este sfioasă… nu iese în stradă, nu desenează pancarte nostime și nici nu scrie epistole deschise atât de deștepte.

    Semnatari: Cristian Pârvulescu, Smaranda Enache, Andrei Cornea, Lavinia Stan, Ciprian Mihali, Liliana Popescu, Adrian Miroiu, Mădălin Hodor, Sergiu Mişcoiu, Claudiu Crăciun, Alfred Bulai, Andrei Ţăranu, Liviu Rotman, Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Paul Şerban, Agachi Adina, Babeş Iordan Bărbulescu, Anamaria Beligan, Sorin Camner, Ana Bărbulescu, Iurii Chişinevski, Adrian Cioflâncă, Vera Cîmpeanu, Emanuel Copilaş, Daniel Cristea-Enache, Rodica Culcer, Nicoleta Dabija Mihai Demetriade, Nicolae-Emilian Dranca, Mihaela Grancea, Raluca Grosescu, Iakob Attila, Ruxandra Ivan, Carmen Muşat, Lucian Nastasă-Kovacs, Irina Nastasă-Matei, Raul Rognean, Maria Roth, Michael Shafir, William Totok, Mihai Vasilescu, István Király V.

    Ce să vă spun? Din colțul meu, așa, ca un intelectual general și, deci, lipsit de importanță cum sunt, mie mi se pare -și nu de azi, de ieri- că ăștia, cu gândirea lor croită pe interdicții, „corectitudini politice” de șușanea și segregare, sunt pericolul pentru România, iar nu guraliva, omniprezenta, inevitabila și excesiva Șoșoacă!

    • Sa inteleg ca sunteti o intelectuala generala adica la modul general ( nu si in particular) sau o intelectuala generalista ( adica fara o specialitate) ?

      • Știm deja că ai o problemă generală de înțelegere. Sunt și alte bloguri în marea lume virtuala, mai accesibile.

  5. Scuzati ptr off dar e un of! !

    CEDO !!!

    Ma obisnuisem ca CEDO e uneori, usor eratica pe motve „ideologice” Adica casatiria traditionala este valabila daca stau prevede oe cea religioasa ca obligatorie si invers, daca stau prevede obligatoiriu casatoria civila cea relogioasa este nevalabila. Ca barbatii pot fi obligati sa isi ia concediu de paternitate asa din principoil eglalitatii , chiar daca mama nou nsacutlui e bine santaoasa fi „functionala” 110%. (sic e sa faca proaspatul tata ? Sa se certe cu nevasta?!)

    Dar de data asta …. instanta de la Strasbourg a respins actiunea prin care pensionara Mariana Rarinca reclama binecunoscutele abuzuri la care a fost supusa de catre Directia Nationala Anticoruptie si Curtea de Apel Bucuresti.
    Adicva au achiesat la formula Danilet – achitat nu inseamna nevionvat!
    The Court did not consider the applicant’s doubts regarding the impartiality of the bench that had delivered the judgment of 22 October 2015 objectively justified. Her remaining complaints were thus manifestly ill-founded.
    In the light of the above, the applicant’s Article 6 complaints were rejected.
    Concerning double jeopardy, the Court stated, in particular, that even assuming that there had been a duplication of criminal proceedings concerning the same facts, the final judgment of 20 May 2015 acquitting the applicant had been quashed on the grounds of a serious procedural defect – a judge’s lack of impartiality. As a result, it rejected the complaint as manifestly ill-founded.

    Asta dupa ce s-a [pretins ca la Curtea Constitutionala sa existe procedura ocnytradictorie cu participarea avocatului dintr-o speta … desi CCR nu discuta decat constitutionalitatea.

  6. Îmi pare rău s-o spun dar suntem un neam de slugi. Asta e. Câștigă întotdeauna ticălosul abil și servil. Ăștia, adică slugile ticăloase, îl urăsc pe omul demn și-l vor omorî. Asta e firea lor. Procurorii… îl urăsc și ei pe omul demn și-l vor omorî și ei. Singura șansă e să pleci din țara asta sau să devii o slugă. Demnitatea aici n-o poți păstra. Celor care nu cred, le spun așa: Cât de demn mai poate să fie cineva tîrît și umilt ani mulți prin judecăți, condamnat într-o ședință ca o bârfă și apoi să afle că are un cancer incurabil în fază terminală ?
    Exemplele ar putea continua aproape la nesfârșit dar, din toate, se desprinde o singură concluzie. Ești ticălos sau, dacă nu, mori.
    La următoarele alegeri dacă voi mai merge am să votez USR. Cred că e cea mai rea opțiune pentru neamul ăsta dar, dacă e să ne aruncăm de la etaj și eu nu mă pot opune, măcar să ne luăm avînt.

  7. Din punctul meu de vedere Justitia si DNA-ul au practicat pescuit sportiv de a lungul anilor cu performante cel mult mediocre. La fel se va intampla si cu miss Kovesi la Bruxelles din pacate … In prezent ce pretentii sa avem de la domnul Cartu in afara ca este specialist in credite pe termen lung .
    PS. Pe cand o schimbare a PSD intr un partid modern care sa puna muncitorul roman pe primul loc ?

  8. trexsr

    Nu cred va exista nationalism bun si nationalism rau. Romania nu are nevoie de nationalisme ieftine, ce presupun scandal, antagonism si conflict. Nicaieri o astfel de abordare nu a adus ceva bun. In general nationalismele se insotesc cu izolationism, saracie, conflict si sfarsesc cu razboaie ( pentru ca la un moment dat e singurul mod in care nationalistii isi pot ridica stacheta retoricii si justifica existenta).
    Romania are nevoie de PR ( atat intern cat si extern) de cetateni ( adica de membri ai cetatii, nu detinatori de pasaport) si de politicieni care sa faca fata omologilor lor europeni ( sa poate juca cartea europenismului pe picior de egalitate).

    • Duke, tu poate nu crezi, dar cei care conteaza in politica cred. De exemplu, Europa „multiculturala”, compusa din Germania, si alte state „corecte politic”, au condamnat vehement nationalismul maghiar si polonez cind s-a pus problema acceptarii refugiatilor sirieni de catre statele UE. Daca ei au hotarit ca e bine pentru Europa, de ce statele astea mici nu vor refugiati dintr-o alta cultura?
      Asta ti-o spune unul care observa, de ani buni, cum majoritatea crimelor violente in Toronto sunt comise de Ahmezi, Abdulahi, Mohamezi etc. Sunt ingrijorat ca nu aud si eu sa fi arestat vreun Radu, vreun Mihai, vreun Doru pentru o crima violenta in Toronto si imprejurimi(GTA).
      De acord cu definitia ta despre cum ar trebui sa arate „nationalismul”, cu indivizi suficient de profesionisti care sa lucreze pentru tarile lor. Eu incerc sa aplic aici unde sunt, doar ca nimanui nu-i pasa ca eu afirm ca iubesc Romania, sau incerc sa ajut romani. Bine, unii nu vor sa fie ajutati, asta e alta poveste. Dar intreaba-i pe Mohamezei, Ahmedi, Fatulahi, daca si ei imbratiseaza aceasta definitie corecta. Ce cred ei despre individualism, despre valoare, despre libertati si democratie? Ma tem ca lumea e plina de tot felul de tipuri de nationalism, si ca, in final, e o lupta intre ele, si unii vor cistiga si altiii vor pierde, asa cum stim din istorie. Noi, albii, si crestinii suntem in plina miscare spre periferia istoriei, mai ales din cauza noastra, si a acestui tip de „multiculturalism” in care noi pierdem. Nici macar nu ne acordam o sansa, suntem orbi si surzi si lucram consecvent impotriva intereselor noastre strigind sloganuri si inventind cuvinte noi, dar goale.

    • @The Duke of Alameda: „Romania are nevoie … de politicieni care sa faca fata omologilor lor europeni ( sa poate juca cartea europenismului pe picior de egalitate).”
      ========
      1. Ce înțelegeți prin europenism?
      2. Credeți că fără o societate puternic dezvoltată economic și cu o populație unită în jurul unor interese naționale, politicienii români pot „juca pe picior de egalitate” cu politicienii europeni sau din orice punct al Globului?

      Înainte de a fi „europeniști”, trebuie să redevenim naționaliști.

      Adică să ne vedem propriul interes, nu să ni se impună interesul așa cum îl doresc alții.

  9. Plecarea in eternitate a actorului canadian Christopher Plummer – cel care a interpretat celelebrul rol al Capitanului Von Trapp in The Sound Of Music – e o mare pierdere pentru arta cinematografiei si pentru noi, iubitori de arta.

    https://youtu.be/obEm1Mqm7C0

  10. DIN CE AM CITIT…EXPRIMANDU- MI SI OPINIA PERSONALA , IN ROMANIA, DNA SI NU NUMAI, REPREZENTANTII ACESTEI INSTITUTII SE SUBORDONEAZA SISTEMULUI POLITIC LA NIVEL INALT,REFERINDU-MA MAI ALES LA INSTITUTIA PREZINDENTIALA. CEL CARE O REPREZINTA, IN PREZENT, CONTROLEAZA SI DECIDE!..INTORCANDU-NE CU CEVA TIMP IN URMA , ACEST ASPECT A DEVENIT MULT MAI VIZOAL ODATA CU „CASTIGAREA ALEGERILOR” DE CATRE BASESCU SI ULTERIOR FIIND AMPLIFICAT DE CATRE IOHANNIS.

    ATAT BASESCU CAT SI IOHANNIS, SE BAZEAZA PE SUSTINEREA CELOR CARE, ACTOALMENTE, CONDUC EUROPA . SA FIM REALISTI SI SA RECUNOASTEM, ACESTA ESTE ADEVARUL !

    CE SE INTAMPLA IN JUSTITIA ROMA, SE DATOREAZA TOCMAI ACESTEI SUPUNERI , O SUPUNERE CU AL EI INTERES! ( ROMANII, CARE ISI REVENDICA DREPTURILE CE LI SE CUVIN, IDIFERENT DE ASPECT, ” MOR” ( SAU DE CE NU, AU DECEDAT FARA A MAI AVEA VRE- O SANSA…) CU DREPTATEA IN MANA, IAR ALTII CEI CARE REPREZINTA INSTITUTII DE DECIZIE , LA NIVEL SUPERIOR, DATORITA ABUZURILOR… CARE LE FAC , SUNT OCROTITI , SPRIJINITI, ULTERIOR AVANSATI . ( DOAMNA CODRUTA , UN EXEMPLU, REAL!..)

    UN EXEMPLU SEMNIFICATIV DE VIZOAL : IOHANNIS CU CAT A INCALCAT COSTITUTIA ROMANIEI SI O INCALCA, IGNORAND , A FOST SI ESTE SPRIJINIT DE CEI CARE, IN PREZENT ,CONTROLEAZA DESTINELE EUROPEI . TOCMAI ACEST ASPECT , II OFERA LUI IOHANNIS SI „GUVERNULUI SAU”, SA FIE AROGANTI , DICTATORI IGNORAND DREPTURILE, CE SE CUVIN, ROMANILOR!

    TOT IN OPINIA MEA , PENTRU VIITOR ,SE INCEARCA A SE INFAPTUI GRUPARI, SUPUSE SISTEMELOR… POLITICE LA NIVEL INALT, GRUPARI CE VOR REPREZENTA, SISTEMUL SANATATII , SISTEMUL JUSTITIEI, SISTEMUL APARARII ECT, ECT.

    IATA …IN VIITOR ,ROMANIA SI POPORUL ROMAN VOR DEVENI, LA FINAL, DOAR O AMINTIRE PE HARTA EUROPEI! ( UN RAZBOI , POATE FI CASTIGAT SI FARA A SE TRAGE UN CARTUS ! )

    PS BANUL ,TIMPULUI ACTOAL, ESTE SI VA FI…MAI PRESUS DE DEMNITATEA, CONSTIINTA UMANA!

    PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE ROMANUL, POLITICIANUL AUTENTIC!

  11. Traim intr-o lume ciudata, rea si-n rau cu judecati strambe, manati de acelasi rau care a pus stapanire pe personalitatea si sufletul multora. N-am sa comentez acest articol interesant pentru simplu fapt ca as fi comentat si as fi devenit subiectiv. SIIJ nu trebuie desfiintat, DNA trebuie sa-si schimbe abordarea covesista si-n general Justitia ar trebui sa fie dreapta, oarba, nealiniata si surda la toate chemarile politice si nu numai.

  12. trexsr, nu sunt câtuși de puțin fericit că la voi este rău (în percepția celor ca tine și ca mine), dimpotrivă, sunt extrem de îngrijorat pentru soarta lumii. Este greu de crezut că America a cheltuit atâția bani (mare parte absorbiți din colonii, sau pe datorie) pentru arme doar pentru a le zornăi propagandistic în scop de intimitare, le va folosi cu siguranță la un moment dat, chiar de ar fi să pună planeta în pericol. Globalismul unilateralist nu poate pur și simplu supraviețui altfel. Din păcate, nu președinții de la va Biroul Oval decid în problemele majore, nici măcar Donald Trump nu s-a putut lupta cu sistemul, sfârșind prin a fi învins.
    Trump nu a înțeles un lucru evident (probabil din aroganță superficială – cel mai mare defect psihologic și comportamental inseminat de imperialism) că albii muncitori și creativi au nevoie de aliați pe măsura lor, adică oameni care pun preț pe muncă și competență, nu pe asistență socială și privilegii bazate pe cote rasiale. Nu spun cine sunt aceștia, dar amintește-ți (din cele citite, sau auzite de la cei ce știu) că marile companii feroviare americane au realizat convergența liniilor ferate transcontinentale utilizând mii de muncitori din Asia, în special China.
    În prezent, atât albii cât și asiaticii sunt discriminați negativ în acordarea licențelor la Yale, dar și la alte mari universități, acaparate și căpușate de progresiștii lu’ pește prăjit.
    Am fost puțin cinic cu tine, în realitate sunt alături (moral și sufletește) de ,,băieții mândri”, urmași ai celor care au construit America, cu bunele și mai puțin bunele ei.
    Cinismul meu se datorează diletantismului tău în ceea ce privește analizele privind România. Nu vezi realitatea că nu Basarabia este prioritatea unei țări (România_n.m.) care, din ce în ce mai greu, își păstrează identitatea națională, fiind parcă prinsă într-o uriașă pânză de păianjen. Se pare că nici nu mai încearcă să se mai zbată, se simte tot mai bine în somnul rațiunii.
    Istoria recentă ne arată (trebuie doar să deschidem ochii) că Occidentul nu este interesat să integreze națiuni puternice, dimpotrivă. Cehoslovacia a fost ,, ajutată” să se fragmenteze, mai apoi a fost absorbită bucată cu bucată. La fel s-a întâmplat (sau se întâmplă ) cu Iugoslavia, sau cu Serbia. Mai recent, încearcă continuarea expansiunii spre est, în urma destrămării controlate a fostei Uniuni Sovietice. Chiar cu riscul de a rupe părți din teritoriile vizate pentru colonizare. Este cazul Ucrainei și Georgiei, dar și Basarabia riscă să piardă Transnistria. Dar nu contează, SUA sunt interesate doar de avanposturi militare avansate, carne potențială de tun, în țări cu regimuri de tip marionetă, menținute la putere prin dictatura statului de drept și ambasade intruzive.
    Progresiștii vor să-si pună sub jug chiar propriile popoare, prin incurajarea unei false diversități de tip neomarxist, cum îți imaginezi că ar tolera națiuni unite și puternice, înrădăcinate în valori tradiționale, la periferia Imperiului, națiuni libere și independente ?
    Există totuși o speranță, dar pentru asta ar trebui să înțelegem mentalitatea poporului maghiar. Sunt foarte curios cât timp va rezista această mică mare națiune înconjurată de noul comunism euroatlantic dizolvator de suveranități.

    • ZeV, Transnistria nu a fost teritoriu romanesc vreodata, exceptind 1941-1944, cind Romania a incercat recuperarea Basarabiei, megind inainte cu Dracu’ nazist, dar dind de Tat-sau cu coada sovietica. Regimul romanesc din Transnistria pare-se nu a adus cu el iubire pentru bastinasi, ci multa suferinta. Spre deosebire de rusi, noi ne recunoastem pacatele istorice.
      Piederea Transnistriei intr-o eventuala unire cu Romania nu ar fi o tragedie pentru Republica Moldova. Vad insa ca si Presedinta Sandu merge pe aceiasi carte ca si predecesorii sai cu integritatea teritoriala, inclusiv Transnistria. Nu stiu cine o consiliaza si pe baza caror studii strategice.
      Despre maghiari, tot respectul pina cind vine vorba de relatia lor cu Romania si romanii, si pretentiile lor sau visurile lor umede cu rusii.
      Tu ma vezi „diletant” in ce priveste analizele despre Romania. Adevarat, nici eu nu vad in tine vreun geniu diplomatic sau vreun guru in relatii internationale care sa aduca solutii viabile pentru romani si Romania. Prioritatile unei tari ca Romania sunt multe, dar nu e nimic inoportun sa ai ca scop unirea natiunii romane. Ne vom incurca insa in detalii. Natiunile mici sunt in general dependente de altele mai puternice, dar pot gandi pe termen lung sa creeze si ele dependente pentru altii, asa cum, de exemplu au facut elvetienii. Si nimeni nu se ia de ei, ba ii respecta. Avem nevoie de un brand national mai mult decit Dracula. Poate il gasim in IT si in calitatea profesionala..Nu pot sa spun ca „depinde doar de noi”, pentru ca sunt jucatori in echipa adversa care o sa ne faulteze. Dar cel mai mult depinde de noi, fiecare din noi cu inima romana.

  13. SUA caută puncte de sprijin europene de care să-şi agaţe pânza de păianjen geopolitic la nivel global

    Intr-o prima discutie virtuala aprofundata cu omologi europeni, noul secretar de stat american Antony Blinken a avansat preocuparile de politica externa ale SUA, pentru care spera sa afle puncte tari de sprijin geopolitic in Europa. Din selectarea de catre Blinken a trei ministri de externe europeni pentru discutia transatlantica – din Germania, Franța si Marea Britanie – au rezultat punctele tari din Europa de care SUA isi vor agata noua tesatura geopolitica. Intr-un comunicat comun, cei patru ministri de externe, american si europeni, “au convenit ca doresc să relanseze parteneriatul transatlantic tradițional puternic și să înfrunte împreună provocările globale, pe viitor”, ca un prim pas al SUA, de dupa Donald Trump, de revenire la multilateralism.

    Antony Blinken nu a reiterat mistica “leadershipului mondial” al SUA, care a fost facuta cunoscuta de noul presedinte american Joseph Biden, in primul sau discurs de politica externa. Mistica leadershipului mondial al SUA este revoluta, este o retrogradare a “progresismului” in negura unipolarismului si a suveranitatilor inegale. Pentru toate natiunile este usor de inteles – mai greu este doar pentru secta globalista de la Casa Alba – ca mistica “leadershipului mondial american”, care este considerata identica si la fel de rasista ca cea a”rasei alese”, reprezinta sursa lipsirii de libertate si a impunerii sclaviei, motiv pentru care din start este respinsa, neoferindu-i-se niciun punct de sprijin. Absenta acestei mistici din primul comunicat comun euroatlantic poate fi inceputul suveranitatilor egale. Comunicatul a evocat existenta unui acord in privinta dosarului nuclear iranian. O nuanta adaugata de ministrul britanic de Externe Dominic Raab, pe Twitter, releva necesitatea unei “abordari unificate”, ca fiind de natura să răspundă la “preocupările comune” privind Iranul. [In treacat si pe subiect spus, o stire de ultima ora din Iran cere ca SUA să revină rapid la acordul nuclear din 2015. Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a evidentiat că legislația adoptată de parlament obligă guvernul “să-și întărească poziția nucleară” dacă sancțiunile americane nu vor fi ridicate până pe 21 februarie.]

    Berlinul a precizat ca discutia a mai avut în vedere pandemia de coronavirus, relațiile cu China și Rusia și politicile climatice mondiale. Blinken a subliniat “angajamentul american în favoarea unei acțiuni coordonate pentru a depăși provocările mondiale”, un prim pas, declarativ, care se spera sa fie urmat si faptic, de ruptura de unilateralismul trumpist si de intoarcere la multilateralism. Desi acesta din urma nu este clar cum se va impaca cu unipolarismul “leadershipului mondial” al SUA, sustinut de bidenism. Potrivit purtatorului de cuvant al diplomatiei americane Ned Price, secretarul de stat Blinken si omologii europeni au “afirmat rolul central al relației transatlantice pentru a înfrunta chestiuni de securitate, climat, sănătate și alte provocări cu care se confruntă lumea”. E din nou evident ca SUA vor sa-si sprijine viitoarea tesatura geopolitica la nivel global pe puncte tari din Europa. Acest lucru poate insemna aservire, subordonare. Liderii europeni insistă insa pe suveranitatea strategică a UE si reconfigurarea rolului NATO. “Abordarile unificate”, „acțiunile coordonate”, „rolul central al relației transatlantice” exclud un leadership mondial unipolar. E nevoie de suveranitati egale, de leadership multilateral, de reconfigurarea rolului ONU.

Lasă un răspuns