Guest post: „Pas cu pas, Iohannis spre lose-lose-lose-lose”

Mi s-a părut interesantă, ca de obicei, analiza lui Bogdan Tiberiu Iacob, din Inpolitics:

„Președintele ”pas cu pas” a sperat tot anul că se va întîmpla o minune și va duce PSD în lada de gunoi a istoriei prin alegeri parlamentare, anticipate ori la termen. A ajuns, din păcate pentru el, într-o situație politică de lose-lose, sau chiar lose-lose-lose-lose…, pentru că cele cîteva variante posibile în acest moment pentru încropirea unui nou guvern, sunt toate proaste ori chiar groaznice pentru președinte.

Să o luăm metodic.

Prima variantă. Florin Cîțu premier al PNL-USRPLUS-UDMR. Rău pentru președinte. Majoritatea ar fi una fragilă, iar în interior tensiunile ar da permanent în clocot, fiind vorba de trei formațiuni care nu se înghit neam fiecare cu fiecare și un premier care s-ar afla la cuțite cu gruparea Orban din PNL. În plus, deja s-a intrat în blocaj, dat fiind că PNL nu vrea să cedeze șefia Camerei către USRPLUS. Și sunt multe alte amănunte de pus la punct care se anunță la fel de insurmontabile. Cum ar fi stipularea, la solicitarea USRPLUS, în protocolul noii alianțe a interdicției numirilor politice de la secretar de stat în jos. Ca să înțelegem cum stau lucrurile aici, să spunem că această interdicție o bate la scor pe cea din 1996, cînd președintele autoritar Ion Iliescu a cerut, la presiunea imensă a publicului, retragerea pesediștilor din AGA și CA-uri. L-au sfidat toți cu zîmbetul pe buze, iar marele Iliescu a încasat o lovitură de imagine usturătoare. Poate chiar una care i-a fost fatală în acel an.

A doua variantă. Guvern PNL cu sprijin minoritar din partea PSD, după modelul guvernării Tăriceanu din 2007-08. Și mai rău pentru președinte. Discursul despre ciuma roșie ar trebui abandonat urgent, iar liberalii ar satisface pe loc orice pretenție a PSD. Iohannis s-ar trezi, indirect, înhămat exact la căruța pe care visase să o bage în șanț.

A treia variantă. Guvern de uniune națională pînă la trecerea pandemiei, cu, să zicem, generalul Nicolae Ciucă premier. Fezabilă, dar cu premise clare de naștere a unor conflicte interne explozive în partidul prezidențial. Ciucă nici nu a ajuns bine premier interimar și deja s-a declanșat jihadul în PNL. Ce va fi după cîteva luni ca premier plin, cînd războiul va include și fotoliul de președinte al partidului, poate chiar înaintea congresului de anul viitor? Nimic promițător pentru Klaus Iohannis, care va trebui să joace permanent rolul care îl prinde cel mai puțin, acela de mediator. Pe deasupra, cu cel mai mare scor în alegeri și intrat la guvernare, PSD are șansa să recupereze în timp din parlamentarii transferați la PNL ori chiar să ia liberali pur-sînge neumulțumiți – întotdeauna există așa ceva – pentru a-și întări poziția. Cu un scor zdrobitor în 2016, PSD a pierdut guvernarea la un moment dat în favoarea unui partid mult mai subțire. Se poate oricînd întîmpla și invers.

A patra variantă. Guvern PNL-USRPLUS-UDMR, cu Ludovic Orban renominalizat după retragerea lui Cîțu și șefia Camerei cedate lui Dan Barna. Rîsul absolut al curcilor! Pentru Iohannis, repetarea unuia dintre cele mai stupide episoade din istoria post-decembristă, cel din primăvară, cînd Florin Cîțu a fost retras cu 5 minute înaintea votului din parlament, ar fi un Waterloo de imagine. Lumea l-ar percepe pe omul de la Cotroceni drept un politician fără soluții, în schimb cu idei puține, proaste și fixe. În plus, președintele ar cam pierde definitiv lupta pentru putere cu Ludovic Orban pînă la finele mandatului.

A cincea variantă. Iohannis desemnează premier de la PSD-AUR și-i lasă să-și facă o majoritate. Case closed pentru susținătorii săi.

A șasea variantă. Iohannis se riscă în parlament cu un un guvern minoritar al PNL mizînd pe tradiționala spaimă a parlamentarilor de alegeri anticipate în caz de trîntire a două nominalizări de premier.
Spre ghinionul lui, președintele aproape am spune că nu are acum această armă la îndemînă. Pentru că listele sunt prea proaspăt făcute ca cei plasați pe ele să se teamă că își pierd locurile. Șantajul cu dizolvarea parlamentului funcționează nu imediat după validarea sa, ci după o anume perioadă de timp în care aleșii pot lua în calcul niște riscuri produse de eventuale schimbări în conducerile partidelor. E greu de crezut, însă, că Ciolacu, Hunor ori Dan Barna ar modifica listele recent trimise în alegeri; ele ar păstra în proporție zdrobitoare aceeași formă.
Pentru Iohannis, însă, a aduce alegătorii iar la urne în pademie, undeva prin martie, ar fi de-a dreptul catastrofal din toate punctele de vedere. Și nu doar pentru el, ci și pentru al său partid de suflet. Marii beneficiari ai unei asemenea manevre nesăbuite nu ar fi decît PSD și AUR.

Una peste alta, pentru Klaus Iohannis, alegerile pe care și le-a dorit cu ardoare în acest an, s-au dovedit o confirmare a vorbei din bătrîni că mai binele e dușmanul binelui.”

11 gânduri despre “Guest post: „Pas cu pas, Iohannis spre lose-lose-lose-lose”

  1. @ The Duke of Alameda/Le Prince/Aramis

    Scrii, ca răspuns la comentariul lui trexsr despre unirea Basarabiei cu România: „Planul dvoastra este foarte bun. Nu stiu de ce va plasez undeva intre Thomas More si Gracchus Babeuf”. Și urmează o parodie a mesajului la care ai răspuns, pe puncte.

    Ești modest. Sunt sigur că știi foarte bine de ce-l plasezi pe trexsr undeva între Thomas More și Gracchus Babeuf. Ca să ieși în evidență, în mod inept și pueril, cu „marea” ta cultură, hărțuindu-i pe alții. Nu contează că More și Babeuf se potrivesc cu unirea Basarabiei cu România ca nuca-n perete; important e să menționezi primele nume „de cultură” care-ți vin în minte, ca să rupi gura târgului.

    Parodia ta e greșită. Logic vorbind. A existat, la un moment dat, pe vremea catastrofal de incompetentului pe toate planurile Băsescu, pe care te prefăceai că îl înjuri dar îl votai, la alegeri și la suspendări, un episod foarte interesant, a propos de unirea Basarabiei cu România. Atunci, Putin a declarat: „Pentru Rusia, este inacceptabilă unirea Basarabiei cu România, cu tot cu Transnistria”. Garantez veridicitatea episodului. Era EVIDENT: Putin dădea un semnal clar că e gata să accepte alipirea Basarabiei la România, dacă lăsăm Rusiei Transnistria. Ocazia n-a fost fructificată, pentru că retardatul abisal de Băsescu (pe care îl țineai în brațe) era ocupat să înjure Rusia și pe Putin zi și noapte, făcând pe viteazul, în cel mai imbecil și infantil mod, din spatele americanilor, necum să colaboreze cu ei (Rusia și Putin).

    În același fel a ratat dobitocul și alipirea Bucovinei de N la România, când Putin a recuperat (pentru că a Ucrainei n-a fost niciodată de drept) Crimeea. Idiotul de Băsescu acuza imperialismul rus din spatele americanilor și-l ataca pe Ponta, înnebunit, isteric, că „îl doare gura să spună deschis că actuala criză a fost provocată de Rusia. ÎL DOARE GURA!!!”. Altceva ar fi trebuit făcut, însă. România ar fi trebuit să susțină oficial anexarea Crimeii de către Rusia (repet, d.p.d.v. istoric și etnic, ea n-a aparținut niciodată Ucrainei, care, de altfel, e un stat artificial, să ne amintim numai de RUSIA kieveană), să explice de ce o face (pentru că așa era corect), să ceară, la fel de oficial, Bucovina, să-i trimită acolo pe agenții SRI și SIE, care să creeze, întâi, o stare de spirit adecvată (inclusiv manifestații pro unire), apoi să organizeze (din spatele populației românești) un referendum ca cel făcut de Putin în Crimeea (ale cărui rezultate puteau fi, la nevoie, manipulate). Jirinovski a avut perfectă dreptate, când a declarat că Ucraina e un stat artificial, care ar trebui împărțit între Rusia, Polonia și România.

    Răspunsul tău către trexsr, de băgare în seamă, hărțuire și ieșire în evidență, e tembel. Se poate colabora cu Rusia, dar n-am avut președinți cu viziune, care să o facă. Idioții de Băsescu și Iohannis nu fac decât să-i pupe-n fund, în mod steril, pe americani (fără nici un alt folos decât urcarea lor personală la putere și menținerea acolo, ambele frauduloase), să-njure Rusia și să lupte cu „dușmanii din interior” („comuniștii” și „penalii” din tabăra adversă).

    Nu știu de ce, dar – ținând cont de „pertinența” analizelor și previziunilor tale, de obnubilarea în care te zbați ca peștele pe uscat – te încadrez undeva între adevărata fiică a mamei Omida și madame Blavatsky.

    Nu te forța. S-ar putea să-ți „cauzeze”. Ești isteric. Ia un Xanax. Ajută, să știi.

  2. Bogdan Tiberiu Iacob face o analiza extrem de interesanta. Cele 6 variante, dupa parerea mea, nu stiu cat sunt de fezabile si ca intotdeauna va exista o a saptea sau a nu stiu cata, una la care nici cu gandul nu gandim.
    Adevarul este, ca dl. 66,09 % este putin inghesuit in tot acest hatis de dupa alegeri, insa caldura Cotroceniului nu poate fi luata. S-ar putea totusi sa se mearga pe solutia „militara” a d-lui Ciuca proaspat decorat de cine trebuie ca un semnal dat prostimii si nu numai.

  3. Da, Iohannis a pierdut în ,,România normală”, pe care s-a străduit ,cu multă trudă, să o creeze, de șase ani!
    ,,Urmașii” Brătienilor împreună cu udemeriștii și cu useriștii, fără nicio jenă, dezbat cum să-și împartă osul, în confort, în una dintre vilele construite de Ciuma Roșie.
    Dragul de Președinte, după ce delegația de la AUR , la consultări, i-a făcut cadou o hartă a României Mari a pădurilor, s-a hotărât să participe la activitățile de împădurire, după care, în fața unui afiș cu peisaj verde, ne-a ținut o cuvântare, ca la școală, cât de importantă este pădurea. De ce nu i-a chemat la această activitate și pe prietenii săi austrieci?

  4. Marii perdanti ale alegerilor “negociaza” la greu, isi impart “halca” si asa destul de slabuta, secata de toate cele in cei 31 de navigare luminoasa in democratia naosa romaneasca. In tot acest timp mare parte a capitalei este lasata in frig si mizerie tocmai in buricul urbei. Ce conteaza asta, astia vor “naviga” patru ani linistiti fara probleme, au fost votati corvasitor de “poporul muncitor”, iar adevaratele rezultate ale alegerilor sunt aici: https://saccsiv.wordpress.com/2020/12/12/adevaratele-rezultate-ale-alegerilor-parlamentare/

  5. Există, după părerea mea, trei certitudini:
    1. Nu vom avea guvern de uniune națională;
    2. PSD nu va face parte din nicio formulă de guvernare;
    3. Vaccinarea, promovată agresiv și pompieristic pe toate mediile, nu va rezolva problema pandemiei în 2021, dar va aduce câștiguri fabuloase corporațiilor farmaceutice, disculpate a priori de orice consecință nefericită a eventualelor efecte secundare severe.
    Se înțelege de aici că nu politicienii conduc America și Europa, ce să mai vorbim de bicisnica Românie….

  6. Speculatiile sunt infinite, iar enumerarea lor poate continua. Presa romaneasca ( si nu numai) a avut intotdeauna frisoane construind castele in Spania.
    Cu siguranta va exista o solutie in parametrii dati, PNL/USR/partidul balama.
    Eu nu ma pricep, dar nu pot intelege de ce AUR flutura harta Romaniei Mari. Acolo e si Bucovina de Nord, si Cadrilaterul, si e inclusa regiunea transnistreana. Deci AUR vrea unirea cu toate aceste regiuni, ca nu inteleg ? Sa inteleg ca au desenat ei alaturi si Timocul cu carioca? Ca dna Sosoaca n-a spus exact si era mai preocupata de libertatea romanilor de a-si transmite diversi virusi unii altora , de a tipa unii la altii, de a incalca legile pe care nu le suporta viscerele domniei sale decat de solemnitatea hartii. Poate cineva sa-mi explice ?

  7. PENTRU MINE , CA SI ANTERIORUL, ACEST „NOU GUVERN ” INTEMEIAT IN URMA NESFARSITELOR TRADARI… DEMONSTREAZA INCA ODATA INTENTIA LUI IOHANNIS DE A MENTINE, NECONTENIT, CONTROLUL ASUPRA DECIZIILOR!…

    UNEORI , DEVENIM PREA SUPUSI…IGNORAND CONSECINTELE , ACESTEI SUPUNERI. ( DIN PACATE NE ASTEAPTA UN NOU AN CU AL SAU INCEPUT, PENTRU UNII UN CALVAR, PENTRU ALTII CONTINUITATEA EXISTENTEI LOR CA , INDENTIATE , NATIONALITATE !… )

    PS VOM DEVENII IN URMATORII ANI , UN POPOR CU A SA NATIONALITAE , IN MAJORITATE INEXISTENT. NU MAI SUMTEM CE AM FOST! …( PACAT DE SANGELE VARSAT! )

    NE-AM CONTURAT UN „DUMNEZEU” , DUMNEZEI FALSI , IGNORAND-UL CU BUNA STIINTA PE DUMNEZEUL AUTENTIC!

    DUMNEZEUL AUTENTIC , NU A FOST, NU ESTE SI NU VA FI , CE A CE NOI SUNTEM! ( RECOMAND PENTRU GANDIRILE RATACITE , CARTEA : FATA TRISTA A MEDICINEI CONTEPORANE , PROF. DR. CHIRILA , FIZICIAN NICOLETA STURZU )

    PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE CEL CARE A FOCALIZAT A PATRA VARIANTA! …
    ( RASUL ABSOULUT AL CURCILOR …COMPLECTEZ EU, PLANSUL ABSOLUT CE VA URMA! )

  8. REVIN , PENTRU CEI CARE AVEAU O ALTA OPINIE , PE ACEST BLOG, REFERITORE LA ANTERIOARELE ALEGERI. ( DAR NICI PE CIOLACU …NU VOTAM! ) ATI VOTAT PE CEI CARE SUSTINEAU CA NU MAI DORESC PENALI. ( FARA PENALI!…)

    DUPA CUM SE VEDE AU FACUT ALIANTA CU PENALII , IN SPECIAL CU CEL MAI CORUPT, CEL MAI PENAL PRESEDINTE CU A SA NATIONALITATE ! ( VOTATI SI IN VIITOR ,( DACA …) PNL- USRPLUS SI NU NUMAI!)

    PS UNEORI ESTE BINE SA TE LOVESTI CU CAPUL …PENTRU A VEDEA REALITATEA ! ( DIN PACATE PREA TARZIU PENTRU A TA EXISTENTA !..)

  9. REFERITOR LA SCHITA RESPECTIVA, LIPSESC COPII , UN ASPECT AL TRECUTULUI IN CARE UN NEBUN CU ACEIASI NATIONALITATE … RAND PE RAND, PAS CU PAS, OMORA ALTE NATIONALITATI CU SPERANTA CA , VA INFAPTUI EXISTENTA DOAR, A NATIUNII SALE! …

    IN PREZENT ACELASI ASPECT, SE DORESTE, REFERINDU- MA DOAR, LA POPORUL ROMAN!

  10. IN ORASUL CRAIOVA SI NU NUMAI , MOR, RAND PE RAND , PAS CU PAS , BATRANII BOLNAVI…SI NU NUMAI!

    UN ASPECT INFAPTUIT , DE CEI CARE AU FOST REALESI…DE ACELE GANDIRI RATACITE!

  11. VACCINA-M-AȘ ȘI N-AM CUI…

    Iubiți compatrioți, măi dragă… păi nici bine n-am simțit noi o adiere c-un damf de relaxare a măsurilor care „arătau că ne pasă”, că odată mi ți s-a-nvârtoșat androidul fioros, cu 66,09% ulei de frână în instalație, și ne-a zis, cu fermecătorul său zâmbet (alcătuit dintr-o mie de dinți scrâșniți) ascuns sub botniță, că: „NEIN! NEIN! und NEIN!”

    După ce a vizitat, pe 18 decembrie 2020, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, loc unde vor ateriza în curând dozele din „diferite tipuri de vaccin”, președintele lu’ „românii mei” a văzut un microfon, ce-i drept fără pupitru, și a considerat necesar să ne tragă o smetie orală peste ceafă, ca să ne învățăm minte!
    Din discursul său am reținut că există trei categorii de cetățeni: cei care fac parte din „personalul medical” (Nelu Tătaru, alții), cei care fac parte din „personalul esențial” (să zicem președintele Klaus, Ciucă-al-nostru… Cîțu, cred… ei hai, și Aurescu) și abia apoi „populația generală” adică… p…(leb)imea. Deci: se va vaccina întâi „personalul medical”, deoarece acesta va trebui să aibă grijă ulterior de „personalul esențial”, așa că e necesar să fie în bună stare. Apoi se va vaccina „personalul esențial”, fala și mândria patriei. Restul, recte p…(leb)imea, mai la vară. Am mai reținut că deși „vaccinarea este voluntară și nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm fiindcă această vaccinare este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie”, totuși ea este obligatorie deoarece: „…dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi TOATĂ lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm! Până atunci. însă, și aici vă rog să mă înțelegeți foarte bine, până atunci trebʹe să avem grijă și să respectăm restricțʹile .”

    Cum vă spuneam, vaccinurile vor fi pe alese:

    „Vom avea diferite tipuri de vaccin toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene, toate sunt eficʹente, adică își fac efectul (!!!!), toate sunt SI-GU-RE! și în acest fel vom putea, dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până-n vară să scăpăm de această pandemie!”

    Iar după ce a făcut această minunată introducere prin care ne-a împărțit în caste și a adus un elogiu vaccinurilor, președintele a continuat să ne transmită niște „indicății prețioase”, ajutându-se de o gesticulație mai bogată decât discursul, ceea ce m-a determinat să opresc sonorul și să joc MIMĂ cu ficusul de ultimă generație! Când însă ceea ce descria el acolo, cu mâinile, mi s-a părut că a început a semăna binișor cu renul Rudolf, mi-am da seama că președintele vorbește despre apropiatele sărbători și am fost curioasă să și ascult ce ne așteaptă. Iată:

    „Am observat că foarte multă lume este interesată să știe ce va fi de Crăciun și de Anul Nou. Pot să vă spun ce va fi: restricțʹile, toate restricțʹile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare!!! (gest circular cu mâinile, n.n.) Și de Crăciun și de Anul Nou! ( rânjet sinistru sub mască, așa cred…, n.n.) Însă, aceste restricții nu sunt facultative, aceste restricții sunt O-BLI-GA-TO-RII!!!! ( figură triumfală, n.n.) Este interesul oricărui român să respecte aceste restricții pentru un motiv simplu: ca să nu ajungă el, sau copilul lui, sau părintele lui în spital ( amenințare fățișă, subliniată cu gestică, n.n.) Atât de simplu este! (aici Klaus simte că suntem cu toții proști, în afară de el… și de Ciucă-al nostru… ei, hai și de Aurescu…) Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne pro-te-ja de boală! Ele trebuie respectate! Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înțeleg vorba bună, vor avea surpriza neplăcută să fie amendați! Restricțiile, repet, nu sunt doar așa, ca să fie, ci respectarea lor este obligatorie!!! ( accentuează, cu o satisfacție sadică, pe OBLIGATORIE).”

    În acest timp, generalul Ciucă, bine mascat, aflat în dreapta lui Klaus, având cravată asortată la ținuta acestuia, părea că nu mai are răbdare cu logoreea neobișnuită a președintelui. Numai că președintele abia se încălzise… ceea ce i se întâmplă foarte rar… și a continuat, dezlănțuindu-se împotriva p…(leb)imii a cărei indisciplină iresponsabilă i-a contaminat, fără îndoială, pe Emmanuel Macron, pe Andreea Esca și pe ministrul Bode:
    „Cred… face o pauză… cred , totuși , că majoritatea românilor înțeleg rostul acestor restricții, înțeleg rostul măștii (arată cu ambele mâini către masca lui cea conformă, ca să înțelegem corect chiar și noi, proștii, termenul de „mască”, n.n.), rostul distanțării (se leagănă de pe un picior pe altul, n.n.) toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală! Este foarte clar… (ridică tonul, și accelerează mișcarea mâinilor, n.n.) și este foarte clar… un lucru pe care-l observăm pe zi ce trece (în crescendo, n.n.). Aceste măsuri sunt corecte! Cu toții vedeți datele care se comunică zilnic OFICEAL! Nu am scăpat de pandemie! Avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat (de bune ce sunt măsurile, cred!, n.n.) însă numărul de la o zi la alta nu mai este în creștere cum, din păcate, a fost, de exemplu, în NOEMBRE. Lucrurile s-au stabilizat și se poate chiar observa o mică scădere, însă să n-o înțelegem greșit… nu este momentul pentru relaxare… chiar dacă începe campania de vaccinare… Până când nu va fi toată lumea vaccinată NU PU-TEM SĂ NE RE-LA-XĂM! ( păi cum, monșer, parcă nu era obligatorie vaccinarea, n.n…) În timpul sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu FAMILEA! Vă doresc multă sănătate!”

    EPILOG: Băgați-vă mințile-n cap, cetățeni! „Dispozitivele suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înțeleg vorba bună” sunt cu ochii pe voi!

    P.S. Ar fi de remarcat un efect vizual interesant pe parcursul declarației de presă: Iohannis seamănă din ce în ce mai bine cu Ionuț Rusu, actorul care îl parodiază de obicei, în timp ce generalul Ciucă-al-nostru seamănă din ce în ce mai bine cu ambasadorul Adrian Zuckerman, care ne enervează de obicei.

Lasă un răspuns