Marius Ghilezan, „Justitia (in)dependentă va decide viitorul presedinte al SUA”

(Romania libera.ro)

„Observatorii preşedintelui, conform unor surse, ar fi fost ţinuţi departe de locul în care se adunau cifrele electorale.

Donald Trump a acuzat pe democraţi că fură alegerile. O echipă de 14.000 de avocaţi au sesizat Curţile Supreme ale respectivelor state. Au cerut sistarea procesului de numărare a voturilor. 

Nici mai mult, nici mai puţin, cu două zile în urmă, statele cu guvernatori democraţi au oprit noaptea procesul de numărare a voturilor. A doua zi ar fi apărut sute de mii de buletine de vot în favoarea lui Joe Biden. Brusc și deîndată.

Dacă fura PSD-ul, coborau iadul pe pământ

Vă imaginaţi dacă s-ar fi întâmplat asta în România cum ar fi fost decapat PSD-ul, omologul democraţilor americani? S-ar fi vorbit, cât în lună şi în stele, despre comportamentul lui Ciolacu de belarusist. Iar s-ar fi adus în ecuaţie Moscova. Stabilitatea regiunii. S-ar fi adunat poporul să strige iar, la comanda sistemului, “comuniştii.”

La ei republicanii sunt roşii

În SUA, spre norocul istoriei simbolisticii politice, roşii sunt republicanii. Democraţii, vopsiţi în albastru, ascund adevărata identitate socialistă. Ei zic că sunt cu poporul. 
Doar că Trump a pus armata de avocaţi pe capul democraţilor.

Victoriile neaşteptate ale lui Joe Biden în Michigan şi Wisconsin, ascensiunea din Nevada îl plasează pe favoritul democraţiilor aproape de ţinta de 270 de alegători. 

Numai că realitatea nu-i aşa.

În Alaska, Pennsylvania, Georgia, North Carolina şi Arizona conduce Trump, conform numărătorilor parţiale. 

Colegiul electoral decide, nu boborul

Părinţii fondatori ai SUA s-au gândit că la un moment dat prostimea o poate lua razna şi să meargă după o fentă. Astfel, s-a înfiinţat Colegiul electoral. Înainte de fiecare scrutin sunt desemnaţi aceşti “speciali cu drepturi depline.”

Constituţia nu prevede modul în care sunt propuşi aceşti cetăţeni de rang înalt. În unele state sunt votaţi de către alegători, în altele sunt desemnaţi de către principalele forţe politice.

Un total de 538 de electori din toate statele americane decid preşedintele.

În concluzie, preşedintele SUA, o spun de atâta timp, nu este ales de mulţime. Ci de un for menit să filtreze extazul şi să demineze câmpurile explozive.

Democraţia e puterea poporului. Mulţi s-au lămurit după ce tiraniile au apărut în lume prin voinţa populară că e o biată lozincă aruncată pe taraba politică. O sperietoare pentru sclavi. Un Voldemort din Harry Potter.

Vocile lumii:

Senatorul Utah, Mike Lee, a făcut recent o declarație care a inflamat promotorii societăţii deschise.
„Democrația nu este obiectivul principal al unei guvernări. Doar libertatea, pacea și prosperitatea sunt. Scopul nostru e ca civilizaţia umană să înflorească. Democrația poate împiedica prosperitatea”, a scris el, pe twitter.
 
Poate că Joe Biden trece primul linia de sosire a celor 270 de voturi necesare din Colegiul electoral. Ce se va întâmpla?

Preşedintele va fi validat în urma mai multor acţiuni în justiţie, iar intifada îşi va face iar numărul

Vor pune tunurile pe magistraţi?

 Mulţi ar fi dezamăgiţi să constate că votul lor nu contează. Stăpânii noii congregaţii a progresului cu de-a sila ar  putea acuza că în SUA nu există o democraţie funcţională. Păi, nu-i aşa? Stareţul care miruieşte pe alţii cu mult trâmbiţatul “democracy – the power of the people” e fără sutană. Mai mult, a şi furat lingura împărtăşaniei. O fi Satana îmbrăcat în odăjdiile popilor?

Trump acuză hoţia

„Aseară conduceam, în cele mai multe locuri consolidat, în multe state cheie, în aproape toate acestea conduse de democrați. Apoi, unul câte unul, au început să dispară ca prin magie pe măsură ce au fost numărate voturi surpriză. Foarte straniu, iar „casele de sondaj” au greșit complet și istoric!”, a scris Trump, imediat după apariţia sutelor de mii de voturi noi. 

Aseară, grupul de acţiune: “STOP HOŢIEI” de pe facebook, iniţiat de mişcarea “Trump Women for America First”, cu intrări de o mie de persoane pe secundă a fost închis, relatează surse oficiale ale reţelei de socializare, conform Reuters.

Într-o singură zi grupul a ajuns la cifra record de 365.000 de membri.

Dar cum stă democraţia la ea acasă?

Mai mult, afirmaţia recentă a senatorului republican Mike Lee că democraţia e duşmanul Americii a provocat o explozie de sistem. Mai că nu le ieşeau democraţilor fum pe nas.

Societatea în civil a protestat. Sigur că nu şi-a revendicat niciodată mişcările ANTIFA, Black Lives Metter, “democratice la faţă,” dar prin vintre le curg sânge diavolesc. Democraţia a ajuns să fie steagul de luptă aş celor care nu ştiu să câştige corect şi simt mereu în ceafă ilegitimitatea electorală.

“Hoţul strigă: prindeţi hoţul!” parcă aşa se zice pe la noi.

Dacă Biden câştigă şi voturile electorilor?

Poate că Joe Biden trece primul linia de sosire a celor 270 de voturi necesare din Colegiul electoral. Ce se va întâmpla?

Preşedintele va fi validat în urma mai multor acţiuni în justiţie.

Situaţia nu e fără precedent. În anul 2000, candidatul democrat Al Gore, fostul vicepreşedinte al SUA, a contestat în instanţă rezultatul electoral din Florida. George W. Bush a fost validat preşedinte doar de Curtea Constituţională a SUA.

După lungi decade republicanii au majoritatea judecătorilor din lotul magistraţilor “supremi.” Şi dacă pentru prima oară în istoria de peste 200 de ani a celei mai lăudate democraţii, nu poporul, ci justiţia “independentă” îl va face pe pierzătorul alegerilor preşedinte? Ar fi caz unic. Păi atunci să vezi distrugeri şi violenţe pe străzi.

În întreaga istorie ideologiile revoluţionare au stârnit revolta maselor.

Se va striga “pe el, pe mama lui,” ca pe stadioanele de la noi?

Şi iar se va invoca justiţia independentă, instituţie bună doar când convine maselor şi criminală când nu e pe placul sistemului.

Lecţia americană pusă în coajă neomarxistă şi la noi

Mergeţi în 6 decembrie la vot. Oricum câştigătorul e prestabilit. Ca într-o gubernie. Judecătorii noştri nu-s ca ai lor. Să îndrăznească PSD-ul să câştige scrutinul! Să vedem atunci jihadul stârnit. Oricum la guvernare nu vin cei aleşi, ci cei doriţi de instrumentiştii corului robilor.

Dacă în America s-a furat atât, vă imaginaţi ce se va întâmpla la noi?

Demult România şi-a pierdut suveranitatea.”

13 gânduri despre “Marius Ghilezan, „Justitia (in)dependentă va decide viitorul presedinte al SUA”

  1. Ghiță, lumina albă este rezultanta tuturor culorilor reunite. Sau, altfel spus, spectrul de culori (cu diverse temperaturi cromatice) derivă din lumină albă.
    Negrul nu este culoare, este ABSENȚA luminii, deci a oricărei culori. Este vidul absolut.
    Mă mir că nu ai înțeles metafora….
    Atenție, nu am folosit în metaforă și cuvântul ,,cur/cubeu”, pentru că acest termen a fost acaparat de o anumită comunitate…
    (Z)

  2. nici la furtul voturilor nu suntem singuri/sau nici macar originali; ce s-a intamplat la Sect 1 a fost o repetitie pentru ce s-a intamplat in America. Asa mass-media obedienta si partizana doar prin anii ’50 la noi mai vedeai. Cine e in spate – simplu, pasagerul vip din primul avion privat ce a aterizat la Otopeni dupa revolutia din ’89.

  3. Foarte interesant articolul d-lui Ghilezan. Constat cu amaraciune ca se fura si-n cea mai avansata democratie a lumii, este o certitudine, insa a imparti pe unii ca sunt neomarxisti (mai ales in SUA) si ceilalti sunt cei buni si nepatati, se face o nedreptate. Realitatea este ca unii vor o schimbare la nivel mondial, o polarizare a puterii in mainile lor, vor aducerea majoritatii natiunilor sub o singura Lege, se pare o lege stramba, inrobitoare, de suprafata fara consistenta, iar ceilalti vor libertate, pace si prosperitate pentru marea natiune americana, o competitie reala a natiunilor si ca o chintesenta a articolului si a subiectului dezbatut, dl. Ghilezan incheie, „demult Romania si-a pierdut suveranitatea”.

  4. Scrisoare despre trecut: MiPo, va inteleg confuzia, care este rodul unei abile propagande globaliste. Insa nu este suficient sa ai inima de bun roman. Trebuie sa ai si mintea lucida, sa nu fie imbrobodita de viclesuguri. Altfel, vor fi repetate greseli strategice, care aduc prejudicii strategice. Sa avem mereu vie memoria eclipselor de luciditate din anii ’40 si ’80 ai secolului trecut. Desi erau neaosi si cu cele mai bune intentii, conducatori ai statului din acele vremuri au fost calauziti de aparentele din lumea lor mica. Fara imaginea ansamblului si perspectivei, au luat cele mai proaste decizii geostrategice, care ne-au dus pe caile pierzaniei. Izolarea internationala ne-a pus in doua randuri la zid. De fiecare data, in urma unei alegeri pervertite. Au tras ponoasele toate generatiile de pana azi. Va sugerez un exercitiu crestin de isihasm, de coborare a mintii in inima. Dar, MiPo, istoria este circulara! Azi, suntem preformatati geopolitic in acelasi mod nefast in care a facut-o regalismul carlist, ca agent de influenta hitlerista. Ne-a prabusit in cea mai neagra criza si ne-a ofertat hitlerismul ca “remediu”. Ce ticalosie! Clasa politica nu l-a oprit, a fost mioapa sau corupta. Atunci, am fost rupti de aliatii naturali, ce ne-au fost haraziti prin geografia si credinta comune. Ce credeti ca este fractura geopolitica de pe Prut, daca nu o pedeapsa a cerului, pentru ca ne-am tradat geografia estica si, prin aceasta, vecinatatea geopolitica de aceeasi credinta cu noi? Acum, am sa va spun ceva: Romania nu ar fi trait drama statalitatii si teritorialitatii din 1940 daca ar fi dat curs vizionarismului titulescian-litvinovian, cat si normalitatii de a fi ceea ce a fost, este si va fi intodeauna, o parte unita si inseparabila de Est. Nu ar fi cunoscut povara acelui trecut daca nu si-ar fi ignorat identitatea propriei fiinte, ca este o entitate spatiala si demografica apartinatoare de unicitatea geografica, istorica, culturala si civilizationala a Orientului. Despre ce a fost atunci am sa va mai spun si altceva. Aliniamentul geostrategic a fost eronat orientat. A fost o decizie contra naturii, fara de care Transilvania si Basarabia nu ar fi avut de suferit. Romania ar fi fost si in zilele noastre in hotarele Daciei istorice, de la Tisa la Nistru. In care, in cele din urma, va reveni de-a pururi. Daca Romania ar fi inchis directia opusa, inexpugnabilul dispozitiv geografic carpato-danubiano-pontic si bogatele sale resurse petrolifere ar fi contribuit la scrierea diferita, si probabil mai rapida, a istoriei postbelice. Semnarea acordului militar pentru venirea pe teritoriul romanesc a trupelor hitleriste a fost similara acceptarii intrarii acestora pe teritoriul ceh si transformarii lui in protectorat hitlerist. Analogia intre ce s-a intamplat cu cehii in 1938-1939 si cu ce avea sa se intample cu romanii in 1940-1941, prin aducerea nemtilor in tara, era imposibil sa nu fie observata in acel an fatidic, in care a fost hotarata gresit directia geopolitica. Dar dupa mazilirea diplomatiei titulesciene, in 1936, nu a mai aparut niciun avertizor de integritate geopolitica. Dimpotriva, am exhibat o ostilitate prosteasca fata de Est, fara sa fi fost in vreun fel provocata. De abia dupa ce devenise iminent pericolul razboiului, care reusise sa respinga lesa si botnita pe care le-ar fi reprezentat adoptarea definitiei agresiunii propuse de Titulescu si Litvinov, a urmat ultimatumul, din considerente geostrategice, impuse reactiv de aceeasi logica de razboi care il provocase. Acele considerente geostrategice au fost denuntate dupa razboiul rece chiar de catre cei care le operationalizasera. Dar necesarele reparatii nu au survenit, datorita piedicilor neasteptate din partea noilor expansionisti spre Est, a globalistilor care sunt interesati de mentinerea vechilor dezbinari si surse de dizarmonie geopolitice. Draga Domnule MiPo, daca veti analiza prezentul si scruta viitorul cu mai multa atentie, veti ajunge la concluzia ca reunirea nu mai este o problema de daca si cand, ci de mediul geopolitic in care va fi realizata, in cel natiocrat sau in cel globalist. Deosebirea dintre cele doua medii geopolitice este cea dintre libertate si sclavie. Am zis!

    • Ai incercat sa mergi la un pisicatru?
      Ca se pare ca pisicu tau e cam zdruncinat …
      Dimpotriva, am exhibat o ostilitate prosteasca fata de Est, fara sa fi fost in vreun fel provocata Da cum sa nu .. NUma prosdtii puteau si pot crede ca URSS nu dorea sa „recupereze” basaraboia ca un minim …
      aliatii naturali, ce ne-au fost haraziti prin geografia si credinta comune. Ca care e aiai natiureli ? Rusii te pomesti? Asa o fi. E cei mai bini aliati daca te hotarasti sa vorbestiu ruseste si sa te declari „rus adevarat” precum Pavel Cruşevan

      Canta pe la alte mese… Eu am rude si afini impuscati si disparuti (in gripole de var de la Chisinau. „in escorta”, in lagare…) si nu imi veni cu prostii din astea!
      Si iti mai recomand ca lectura Dusmanul natural scris de Take Ionescu zis si Gura de Aur ….

      Deci la medic!

      Asta daca nu cumva explicatuia are o natira penala ….

  5. Cu ce drept televiziunile americane intrerup transmisia discursului presedintelui american cand spune ce nu convine ?
    In cu totul alta ordine de idei si iertati-ma pentru dezordine , o stire buna in aceasta grea perioada , un nou mare santier de infrastructura devine realitate dupa o asteptare de doi ani – constructorul austriac Porr va inlocui podul feroviar de la Gradistea cu trei poduri noi , 100 milioane de euro sin un pas spre modernizarea caii ferate Bucuresti – Giurgiu .

  6. Spicuind din Ion Cristoiu..
    ,,..generalul Ion Gheorghe în cartea Les petits fils de l’oncle Sam (explică duplicitatea Statelor Unie_n.m.).
    Fost ambasador al României la Berlin, generalul e înhăţat de americani şi dus în lagăr, la reeducare, după 1945. Aici ia cunoştinţă de ce înseamnă democraţia americană pentru alte ţări decît America:

    Şi dacă e aşa, dacă Donald Trump a fost în România opusul a ceea ce se pretinde a fi în SUA, susținând statul paralel patronat de Klaus Werner Iohannis, de ce ar avea românii o lacrimă, pentru că Donald Trump va pleca de la Casa Albă?”
    COMENTEZ
    A fost o reprezentație inedită, Donald. Dar orice actor trece mai departe, la următorul rol.
    Nu mai ești convingător că binele Americii, în viziunea dumitale, este și binele omenirii. Oricum pentru România nu se va schimba nimic, vom avea în continuare la București ambasadori insolenți și certați cu uzanțele diplomatice.

    • Era mai bine pentru el daca il luau rusii si apoi regimul condus de minoritati din Romania dintre 1948 – 1963 , regim zis comunist , in puscariile lui ?

      • Nu înțeleg despre ce vorbești, vino în prezent și..la realitate.
        Apropo, Rusia nu are nevoie de circari, Rusia are un Președinte adevărat.

  7. In cei patru ani de mandat Trump a fost cel mai implicat presedinte american de dupa razboi in Romania .
    Vizite de stat ale presedintelui Romaniei la Washington , doua intalniri fata in fata cu Iohannis , acordul pentru istorica vanzare a bateriilor de rachete Patriot ( o baterie este deja in Dobrogea ) , acordul pentru modernizarea avioanelor F16 de ocazie portugheze ( cu un ocean de programe de calculator si legaturi criptate ) , trimiterea in Romania a catorva subunitati ale armatei americane , numirea unui apropiat ambasador in Romania , lucru exceptional de origine romana ( israelienii nu au ambasador de origine romana la Bucuresti ! ) in curs cumpararea de rachete pentru tinte la joasa altitudine , de ce nu cele doua reactoare nucleare …
    Bravo domnului Trump !

    • Deci Zuckerman face foarte bine că își bagă nasul și picioarele în afacerile interne ale României.
      Și apropo, trebuie să ieși din contradicția ,,arme costisitoare second hand versus infrastructură la prima mână”.
      Altfel, de ce am mai citi comentariile unui ipocrit ?
      Iată cum ura duce la irațiune domnule coleg simpatizant al dreptei…

  8. Excelent comentariu!

    Trimis de pe iPhone‑ul meu

    > Pe 6 nov. 2020, la 10:32, ADRIAN NĂSTASE a scris: > >  >

Lasă un răspuns