Prezentare de carte pe site-ul Fundatiei Titulescu

Fundația Europeană Titulescu are plăcerea să vă prezinte volumul intitulat „Balcanii”, semnat de Ionuț Cojocaru.

„Cum s-a construit Turcia, cine este Mustafa Kemal devenit mai târziu Atatürk sau care au fost planurile trecerii de la Imperiul Otoman la înființarea Republicii Turcia sunt detaliate în acest volum. De la migrațiile din spațiul balcanic la pacea de la București (1812) sau  războaiele balcanice și până la schimbarea alfabetului arab cu cel latin sunt studii care aduc la lumină dezvoltarea relațiilor dintre state. Ruperea turcilor cu trecutul și pasul spre zona europeană.

Cititorii vor găsi un studiu despre minoritatea turco-tătară din România cât și dorința unora dintre aceștia de a emigra în Anatolia grație unei înțelegeri între state.

Redefinirea relațiilor din spațiul Balcanic după primul război mondial le-am dedicat un spațiu suficient pentru a putea înțelege demersurile care au dus la înființarea Înțelegerii Balcanice (1934). Am dezvoltat analiza despre Tratatele de Pace de la Paris (1919 – 1920) și Tratatul de la Lausanne și Montreux deoarece Strâmtorile și regimul acestora privesc nu doar Turcia ci și celelalte state riverane printre care și România, chiar și azi.

Despre vizita lui Ismet Inönü la Stalin cât și aspecte din memoriile urmașului lui Atatürk cât și refuzul primirii lui Albert Einstein de a se muta în Turcia din cauza prigonirii evreilor vin să completeze informațiile cu privire la zona balcanică.

Una dintre cele mai mari construcții de profil – construirea canalului Dunăre – Marea Neagră cât și dezintegrarea Uniunii Sovietice completează analiza acestui spațiu geografic.

Nu în ultimul rând m-am oprit asupra unor memorii: Dinu C. Giurescu, Ștefan Andrei și Mihail Gorbaciov cât și un tablou dedicat celui mai mare om politic: Ion I.C. Brătianu.”

22 de gânduri despre “Prezentare de carte pe site-ul Fundatiei Titulescu

  1. O carte buna de citit mai ales pentru oamenii politici care nu cunosc decat sa ia marfa din Turcia ori sa si faca implant de par … Recent, am vazut o camera cu arme otomane la Muzeul Cinegetic din Posada .

  2. Formularea ,,Ruperea turcilor cu trecutul și pasul spre zona europeană” este destul de ambiguă….
    Ruperea de trecut nu este neapărat o premisă pentru un viitor mai bun.
    Mă gândesc și la un scenarist de film progresist american recent, unde nu se spune, în contradicție cu știința fizicii clasice (așa cum am învățat la școala generală), că suma tururor culorilor este…negrul.
    Dacă iese Biden, probabil că acest nou principiu ar putea fi legiferat prin amendament constituțional..

    • Nu stiu ce intelegi prin suma culorilor .. insa negrul absoarbe toate culorile spectrului.
      Albul refelecta pe toate

  3. Da , asa cum scriu agentii unei puteri straine pe acest blog , Dodon este victima capcaunului Maia Sandu .
    Dodon , cel care stie ca ” jumatate din Moldova este in Romania ” , care spune studentilor rusi la Universitatea Lomonosov ca singurul motiv de suparare fata de Rusia este ca ” in 1812 s-a oprit doar la Prut ” , Dodon , care stie ca ” nici altora nu le place ca sunt in Romania ” , da , acest Dodon , finantat cu bani rusesti din off -shore din Caraibe , cu ofiteri FSB in imediata lui vecinatate , cu tot aparatul represiv local de partea lui , cu tot aparatul administrativ de partea lui , este o victima a lui Maia Sandu .
    Amuzante filmuletele cu rusi transnistreni certandu-se ca au primit nu 400 de lei , ci 100 de lei , pentru vot .
    Amuzanta de asemenea popularitatea lui Dodon in cele 20 de sate ” gagauze ” si in Comrat , unde are 80 % din voturi …

    • DOMNULE PRIM MINISTRU , IMI CER IERTARE , CA NU-MI EXPRIM OPINIA REFERITOARE LA ACEST SUBIECT, DAR SITOATIA IN ROMANIA SE AGRAVEAZA , ACEASTA MAFIE , DICTATURA, GUVERNAMENTALA CU UN PRESEDINTE SAS…VA DUCE ROMANIA CU AL SAU POPOR INTR-O SARACIE CUMPLITA , ROMANI CE VOR FI EXTERMINATI , INDIFERENT DE VARSTA , PREGATIREA VACINULUI , UCIGATOR VA CREEA UN RAZBOI CIVIL , IN CARE ANUMITE GRUPARI , POLITIE , ARMATA AU FOST DEJA INPLEMENTATE PENTRU A EXZECUTA ORDUNUL, DIABOLIC, DE UCIDERE A CELOR CARE NU VOR ACCEPTA SA FIE, „EUTANASIATI „! IN OPINIA MEA SI IMI VETI DA DREPTATE …SE VA DERULA CAT DE CURAND , UCIDEREA IN MASA A ROMANILOR.

      EXEMPLE , AUSTRIA, ITALIA , GERMANIA SI CARE VOR MAI URMA!…( IN REALITATE ACELE PROTESTE SANGEROASE …SE REFERA TOCMAI LA ACEST VACCIN…)

      ACEST „PRESEDINTE ” ESTE UN DICTATOR SUPUS MARILOR GRUPARI , MAFIOTICE ALE EXTERIORULUI .

      IN OPINIA MEA , PARTIDELE DE OPOZITIE, PRIN REPREZENTANTII SAI… TREBUIE SA SE INTALNEASCA URGENT…PENTRU A FORMA O UNITATE MASIVA…OPRIND IN PRIMUL RAND , MASACRUL, IN AL DOILE RAND , SA CEARA JUDECAREA LUI IOHANNIS ,( PENTRU TRADARE NATIONALA!…) INCLUSIV A LUI ARAFAT, IN CELE DIN URMA , CELOR CARE REPREZINTA” GUVERNUL” ACTOAL.

      PARTIDELE DE OPOZITIE , TOTI REPREZENTANTII SAI SA FIE UNITI, INDIFERENT CA, UNII… SUNT SANTAJATI, ARESTATI , SA ACTIONEZE CAT MAI ESTE TIMP.

      ATI FOST PRIM MINISTRU SI NU NUMAI, TREBUIE SA NE INPLICAM CU TOTII , CA POPULATIA SA FIE BINE INFORMATA DE CE VA URMA…PE TIMPUL LUI CEAUSESCU, S-A PUTUT ….SI DE ACEASTA DATA REVENIREA LA UNITATEA DE ATINCI , TREBUIE INFAPTUITA , ATAT TIMP CAT SE POATE…

      NOI POPULATIA, CEI CARE NU NE-AM LASAT MANIPULATI, AVEM NEVOIE DE SPRIJIN…STIU CA POATE VETI RASPUNDE CU : MARIAN , PREZENTATIVA LA VOT SI ALEGETI SCHIMBAREA …NE PREZENTAM , DAR VA ASIGUR SI NU MA INSEL…ALEGERILE VOR FI FRAUDATE, FRAUDATE, FRAUDATE.

      DICTATURA ACTOALA , SE INRADACINEAZA ADANC IN GANDIRILE SI COMPORTAMENTUL ROMANILOR .

      ASCULTAND DECLARATIILE ACESTUI DICTATOR , CU A SA INDENTITATE …SPUMAND CA „VACINUL” VA FI APLICAT, INTAI CADRELOR MEDICALE, A FOST SUFICIENT…SA-MI DAU SEAMA, CA CEI CARE , REPREZINTA GRUPAREA…DOCTORILOR, ASISTENTII SI NU NUMAI IMPLEMENTATI IN SISTEMUL DICTATORIAL, VOR FI OCROTITI…IAR CADRELE MEDICALE, DOCTORI CU RENUME CE NU SE SUPUN , VOR FI EUTANASIATI…IN ASA FEL IN CAT GRUPAREA , OCROTITA SA FIE LA ORDINUL DICTATORULUI. ROMANIA AVAND IN CELE DIN URMA, UN SISTEM AL „SANATATII”COMPUS DIN MERCENARI…

      POATE NU VETI LUA IN SERIOS CELE SCRISE DE MINE, DAR CE SE VIZOALIZEAZA TOT MAI ACCENTUAT …VA DEMONSTRA SI SE VA VIZOALIZA IN VIITORUL APROPIAT, MASACRUL INIMAGINABIL!

      VA GARANTEZ , OPINIA MEA…CA IOHANNIS SI NU NUMAI , IN URMA MASACRULUI , VIITOR…VA AVEA SOARTA DICTATORILOR DIN TRECUT , INDIFERENT DE NATIONALITATEA LOR ….VA AVEA DAR DIN PACATE CU SACRIFICIUL, MUT MAI MARE FATA CEL FIN 90.

      POLITICIENII CE INCA MAI POT CONBATE ACEASTA GRUPARE DICTATORIALA , TREBUIE SA CONSTIEMTIZEZE CA LA RANDUL LOR VOR FI ELIMINATI, ELIMINATI…MOMENTAN SUNT FOLOSOTI! …

      PENTRU DUMNEAVOASTRA , MARIAN!

      PS. ARAFAT JUDECAT , EXTRADAT…IOHANNIS CU AL SAU „GUVERN” JUDECATI , SI INCHISI PE VIATA! ( ACESTI TRADATORI , TREBUIE SA FIE JUDECATI!

      TOT PS. ATAT TIMP CAT AI APELAT, INPLEMENTAND SI ARMATA, MASACRUL VA FI CU ORI CE PRET INFAPTUIT!…

  4. Mi-a fost dat să aud un reputat finanțist, pe domnul Daniel Dăianu, formulând o cugetare care m-am dat pe spate (redau din memorie):
    ,, Toată lumea este în așteptare febrilă a câștigătorului pentru Biroul Oval, deoarece națiunile Pământului se învârt în jurul Unchiului precum planetele în jurul Soarelui”.
    Gays, am rămas siderat.
    Domnule Dăianu, deoarece SUA tinde un sistem binar, vă întreb:
    În jurul carei stele din sistem se vor roti amețitor națiunile neputincioase ale Terrei ? Gigantei roșii, sau piticei albe ?

  5. Nea Nicu cred ca regreta ca nu a trait mai mult. Chinezii din Hong Kong sunt incurajati sa toarne la politie pe oricine care, cred ei, incalca legea securitatii nationale.

    „Police in Hong Kong have launched a hotline where residents can report breaches of the national security law imposed by Beijing earlier this year.

    The law criminalises secession, subversion and collusion with foreign forces. It has silenced many protesters since it came into force.

    Hong Kong residents can send images, audio and video files to the hotline….”

    In curind, si intr-o tara partenera cu China.

    https://www.bbc.com/news/world-asia-china-54822783

  6. Bode infectat cu Covid , unde altundeva decat pe platourile televiziunilor unde vorbea fara masca .
    Bode bolnav asta inseamna zero terminari in decembrie din ce se putea termina cu presiune si efort suplimentar ( centurile moldovenesti Radauti si Bacau , autostrada Sebes – Alba Iulia ).
    Bode retras inseamna lipsa exproprierilor la proiectele semnate in acest an ( au expropriat doar drumul expres Craiova Pitesti si autostrada Pitesti – Curtea de Arges si au semnat in vara alte 4 contracte de infrastructura rutiera in autostrazi , fara exproprieri la aceasta data ) .
    Nu e normal ca intr-un domeniu atat de important ca infrastructura de transport sa depindem de un singur om .

  7. Despre „frumoasa” cultura islamica si „prietenia” celor din Orientul Mijlociu. Corespondentul BBC,Frank Gardner si-a irosit o viata incercind sa invete limba si sa simpatizeze cu aceste popoare islamice. Al-Qaida i-a tras citeva gloante in Ryadh, Arabia Saudita, care l-au paralizat. Nimeni nu a incercat sa il ajute.

    „”..There is a grim photograph of Gardner on the floor, his white clothes blood-stained, propping himself up.

    A crowd started to gather around him but no one came to his aid.

    Betrayal is „exactly what it felt like”, says Gardner, who had spent half his life understanding the customs and cultures of the Middle East,..As I lay on the Tarmac with all these bullets inside me, bleeding internally, I remember thinking ‘this is so unfair’. I have gone to such lengths to understand and empathise with the culture and the religion of this region and the reward is six bullets in the belly?…””

    Biden si Kamala…sa vedeti ce povesti o sa aibe ei. Dar omul alb e in deruta si in retragere. Noi vom fi urmatoarea specie care vom disparea, dupa pieile rosii, din cauza celor pe care ii votam.

    https://www.bbc.com/news/disability-54703865

  8. CIOLAC PE VARZĂ DE BRUXELLES

    MOTTO: Bogdan Chirieac: „Vă răspunde cineva la telefon în exterior? Domnul Timmermans… Frans Timmermans … apărător al democrației libertății și…( neinteligibil)… Chiar, ce face domnul Timmermans? Care aplauda toate ABUZURILE din România…”
    Marcel Ciolacu: „Au existat momente tensionate între fosta conducere PSD și domnul Timmermans, până la urmă un lider european RESPECTAT! Eu consider că aceste momente au fost depășite și cu alte argumente decât cele prezentate până acum de către anumiți lideri ai PSD … Am găsit o linie de comunicare normală !”
    Bogdan Chirieac: „O întrebare simplă: socialiștii români, în acest moment, se pot baza pe frații lor socialiștii europeni?”
    Marcel Ciolacu: „Categoric! categoric…”
    Bogdan Chirieac: „E o mare diferență față de perioada dinainte…”
    Marcel Ciolacu: „Categoric! categoric… categoric… categoric…”
    (interviu cu Marcel Ciolacu, la DC NEWS, 4 noiembrie 2020)
    ………………………………………………………………………………………………
    Adică, ce întreabă, de fapt, Bogdan Chireac și ce răspunde Ciolacu…

    Mă întreb unde era, în ce partid, adică, domnul Ciolacu Marcel pe când Viorica Dăncilă -prim-ministru al României, de la PSD -rostea, în Parlamentul European, următorul discurs (care, evident, era scris de altcineva, un „altcineva” pe care tare mi-aș dori să-l știu, pentru că îmi place cum gândește):

    „ În numele României, vă mulțumesc pentru invitație. Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă prețuiesc și vă respect. Încep cu o întrebare specială: pentru cine încercăm să construim un sistem de justiție viabil în România? Trebuie să facem o justiție corectă pentru cetățeni. De la cetățeni trebuie să înceapă orice discuție. Este legitim să ne întrebăm: în ce fel a apărat MCV cetățenii români de încălcarea gravă a drepturilor lor? În rapoartele MCV s-a vorbit mult despre instituții, despre magistrați, despre lupta anticorupție, dar nu am văzut nimic despre protocoalele secrete dintre SRI și alte instituții. Din cauza acestor protocoale milioane de români s-au aflat sub monitorizarea SRI în numele luptei anticorupție. Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, cum s-au modificat transcrierile unor interceptări pentru a se crea vinovății. Nimic despre aceste lucruri în rapoartele MCV. Acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat. Cer oficial să se spună cine a redactat rapoartele MCV, cine a furnizat datele și a omis din neglijență sau rea-credință aceste realități de neconceput în Uniunea Europeană. Despre mitingul din 10 august spun câteva cuvinte pentru că văd că este acuzată Jandarmeria Română pentru că a intervenit într-un eveniment neautorizat împotriva unor manifestanți violenți. Nu am văzut aceeași poziție pentru evenimentul de săptămâna trecută la Bruxelles. Nu pot accepta sub nicio formă ca Jandarmeria Română să fie acuzată de practici existente în toată Uniunea Europeană!!!” (3 octombrie 2018, Viorica Dăncilă, în Parlamentul European)

    Și mă întreb unde era domnul Ciolacu deoarece „respectatul domn Timmermans” la acea vreme a folosit următoarele „respectuoase cuvinte ” despre România și guvernul PSD-ALDE:

    „În următorul MCV, de luna viitoare, vom face o evaluare a raportului. Situația față de ultimele rapoarte s-a deteriorat.(…) S-au făcut progrese, însă ele nu sunt ireversibile. Dimpotrivă, evoluțiile recente pun sub semnul întrebării acest progres și riscă să submineze obiectivul nostru comun, să existe o evoluție pozitivă în România, astfel încât MCV să nu mai fie necesar. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului ați începe să alergați în cealaltă direcție. Asta este ceea mă îngrijorează.(…) Dacă vom ajunge la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita SĂ LUĂM MĂSURILE NECESARE, chiar să aducem ÎN FAȚA INSTANȚEI GUVERNUL ROMÂN.” ( Frans Timmermans, 1 octombrie 2018, dezbatere despre România în Comisia LIBE din Parlamentul European)

    A fost cineva atent la ascensiunea „respectatului” domn Ciolacu și la felul în care a apărut el, precum Fantoma de la Operă, la vârful politicii românești? Eu nici n-am observat când dânsul era mare deputat… secretar al Camerei Deputaților… vicepremier în guvernul Tudose… ministru al Apărării Naționale (interimar)… Ia te uită, dar ce prezent era Ciolacu peste tot, mai să cred că ar fi trebuit să dau nas în nas cu dumnealui la orice mișcare, de parcă-ar fi fost absolvent al Colegiului Național de Apărare, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și doctorand perpetuu al Academiei SRI, sau, dacă vrem să vorbim mai frumos, al Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul”! Când, în realitate, eu am aflat de existența lui abia când i s-a răscolit dizidența în stomac și s-a grăbit să semneze, în septembrie 2018, scrisoarea revoluționarilor din PSD împotriva lui Dragnea Liviu, căruia -ce convenabilă întâmplare!- i-a și luat locul la conducerea Camerei Deputaților, după ce acesta a fost transferat „într-un loc cu verdeață” -de la mucegai- „și de odihnă” -oarecum forțată din pricina refuzului de a i se da dreptul la muncă. Pe-atunci însă, centurionii Neacșu, Ciolacu, Stănescu, Țuțuianu și Robert Negoiță, având un aer marțial, păreau un zid inexpugnabil de cetate în spatele revoluționarei Gabriela Firea, zid din care mai cădea, ce-i drept, din când în când, câte-o cărămidă -respectiv Robert Negoiță, cel care voia la toaletă tocmai când era puciul în toi!

    D-aia vin și-ntreb… mai are pe listă domnul Ciolacu Marcel multe perechi de fese de giugiulit? Că mi-e să nu-i scape tocmai șezutul doamnei Monica Macovei! Sau, mă gândesc, pe dânsa poate că o lasă pentru mai târziu, la desert și cafea, ca pe-o delicatesă…

  9. China, în cârdășie cu Joe & Hunter Biden, a expediat milioane de voturi prin poștă, folosindu-se de cetățenii chinezi stabiliți în State.
    Este adevărat că există și români peste Ocean….dar asta e democrația, întotdeauna cantitatea bate calitatea (incontestabilă a concetățenilor noștri) Astfel, Xi devine președintele de facto și din umbră al SUA.
    Când v-am spus eu domnilor că albii trebuie să se alieze cu chinezul nu m-ați luat în serios. Poate o faceți acum. (Z)

  10. In SUA ca la stabor ?! Sau mai rau ?!

    Va mai amintiti de anul 2000 ca cand faru dimcratiei s-a tiganit rau de tot numariand si rasanumarand voturile din Florida ?! Ca io da!!!

    E .. si acu la fel.

    Si ajunsera si …. ..patii sa faca misto de presi sua : „Chill, Donald!“ (Greta Thunberg) ….

    E .. asa ca im Ucraina si Romania si in SUA !
    Ce credeau unii ca numa la Kiev si Bucale se poate? Ca numa in sect I ptr Clocotinda aia de nu stie ce e aiai reproducere nici in limba materna? (franca adica!)

    E … si de gata. Democracy nu circu’ !

    ATENTIE la ce a ramas !
    Adica orase in stare de riot , vitrine cu scanduri (zicea la tembe unu ca cica asa e normal. Ma rog imu era sigur magar de a lu Bideu ce neCinstit). „Intelogenhia” refuzand tot mistuita de dor revolutioner! Mai rau mediul universitar imprastiind nebuinia marcusiana ….. Lumpenprolertariat urman vs taranoi abjecti …..

    Nu va da cu virgula? Ca mie imi da! Stiti de ce? Cam asa arata si societatea rusa pe la 1900! Intelighentia si juma din lumea buna (nobilime , burghezia mare) suspinand dupa Revolutie si visand la dl de Robespierre si maximalisme ….
    Nu , nu va ganditi (inca) la lenin, Trtzchi ri 23 octombre stil vechi … ci doar la 1905 ….

    „Donald trebuie să îşi rezolve problema legată de controlul furiei, apoi să meargă la un film de modă veche cu un prieten! Calmează-te, Donald, calmează-te!” (Tutamunda)

Lasă un răspuns