Traditii frumoase din campaniile electorale ale „partidelor istorice”

M-am gandit să contribui si eu la campania electorală a liberalilor, aducand din nou in atentie o postare din 2016 despre o carte interesantă a lui Mattei Dogan, scrisă in 1946, despre campaniile electorale inter-belice, evident fără să sugerez ceva…

„Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ dinRomânia”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă, „mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’, după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din 1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare, obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933 obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor, interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se  poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti” (p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).

Atrag incă o dată atentia criticilor mei de pe forumuri că nu eu am afirmat aceste lucruri. Eu doar le-am readus in atentie, stiind că această carte nu va fi republicată.”

22 de gânduri despre “Traditii frumoase din campaniile electorale ale „partidelor istorice”

  1. Important e cine numără voturile. Mai grav este că parlamentul nu a dorit niciodată să clarifice lucrurile și să facă o legislație clară care să permită eliminarea fraudării votului sub orice formă. N-ar mai fi fost posibil ca Marinarul să ia al doilea mandat. Cu toate că tema este dezbătută mereu, niciun legislativ nu vrea să clarifice lucrurile. Oare de ce?

    • Hai lasă-mă cu „frauda din 2009” și alte vorbe goale pe care le-ai auzit de la antenele lui Voiculescu. Geoană a pierdut pe propria lui răspundere, și asta pentru că l-a vizitat pe infractorul Vântu și pentru că avea legături cu mogulii (ceea ce nu le-a plăcut majorității românilor). În ceea ce privește victoria lui Băsescu din 2009, îți recomand să nu te mai agiți pe tema asta și să te bucuri în tăcere (și îl invit pe dl. Năstase să se bucure și el). Știi de ce? Pentru că dacă câștiga Geoană, PSD și PNL ar fi trebuit să taie salariile, nu PDL. Dacă se întâmpla asta atunci cele două partide ar fi ajuns la haznaua istoriei, PDL ar fi devenit partid dominant și ar fi luat, alături de aliații săi, peste 50% în 2012. Geoană ar fi fost suspendat și dărâmat cu succes în 2013, iar Băsescu s-ar fi întors, mai puternic și mai iubit ca niciodată. Deci bucură-te că a câștigat Băsescu. Dacă câștiga Geoană astăzi te dădeai cu capul de pereți de fiecare dată când deschideai televizorul și îl vedeai pe Președintele României, Emil Boc, și alături de el, zâmbind satisfăcut, pe premierul Traian Băsescu.

      • Iată o viziune hilara, tolerabila în inocenta ei. Eu cred ca dacă ar fi câștigat Geoana ar fi stat liniștit la Cotroceni 4 ani. La fel și noi, în tara, cu siguranță mai puțin săraci!

      • @Gogu – Mai puțin săraci? Țin să-ți amintesc că ne aflam în plină criză, ca tot restul planetei. Altfel decât săraci nu puteam fi. În ceea ce privește revenirea din criză, în 2011 și 2012 am avut parte de o redresare foarte bună, iar până la finalul guvernării PDL lucrurile reveniseră la normal (ceea ce este extraordinar, având în vedere că România a fost foarte dur lovită de criză, în mare parte pentru că guvernarea Tăriceanu o sabotase pe cea Boc prin mărirea pensiilor și creșterea cheltuielilor in ciuda recesiunii care lovise deja țările occidentale și pentru că pe parcursul anului 2009 a existat o coaliție disfuncțională între PDL și PSD). Acele tăieri de salarii erau necesare. Dacă nu reduceam cumva cheltuielile intram in faliment. Iar dacă argumentul tău constă în faptul că anumiți apropiați ai lui Băsescu s-au îmbogățit din banul public în timp ce restul țării trecea prin criză, țin să-ți amintesc că Dan Voiculescu, unul din principalii parteneri ai lui Geoană (prezent fiind chiar și pe afișele de campanie ale fostului președinte PSD), a furat de cel puțin 3 ori mai mult ca Elena Udrea (cel mai corupt personaj al regimului Băsescu), și asta fără a deține vreodată o funcție politică importantă. Vă puteți închipui, sper, că sub Geoană ar fi fost la fel de multă corupție ca sub Băsescu, dacă nu mai multă…

        In ceea ce privește viziunea mea, este adevărul. România e o țară săracă și cu deficit bugetar mare, nu și-a putut permite măsuri de redresare ca în țările mai bogate din Occident, deci austeritatea era singura variantă. Cineva trebuia să facă acele tăieri și să se compromită politic (cum au făcut Băsescu și PDL), în caz contrar țara ar fi intrat in faliment și am fi ajuns mai rău ca Grecia. Dacă acestui Geoană victorios în 2009 i-ar fi păsat de binele colectiv, ar fi recurs și el la măsuri similare și s-ar fi compromis politic, iar dacă nu i-ar fi păsat, ar fi aruncat țara în faliment, ceea ce este o autodistrugere politică și mai gravă. In 2010 a fost o situație fără ieșire, iar Băsescu a ales să adopte varianta care i s-a părut că dăunează cel mai puțin românilor (pe termen lung), cea a tăierilor. Alte variante nu aveam, decât să aruncăm țara în faliment și să o îngropăm in datorii.

      • Imi pare rau ca si acum dupa anii grei in care f multi oameni au avut salarii de 585 lei si care nici acum nu si au revenit dupa alegerea lui Basescu ,sunt persoane care mai pot comenta in acest fel. Inseamna ca a avut privilegii in regimul Basescu

      • @Moisii Doina – dacă dvs. considerați a nu lucra la stat și a nu fi pensionar un privilegiu, atunci da, am avut „privilegii sub regimul Băsescu”. Și scuzați-mi să vă reamintesc, dar cine are acum salariu de 1500 de lei nu trăiește mult mai bine decât cel care avea 600 în vremea lui Băsescu și Boc. Prețurile au crescut foarte mult în ultimii ani, îmi amintesc că prin 2014-2016 au crescut simțitor prețurile la lapte, carnea e acum mult mai scumpă decât în 2012, iar pâinea a crescut de la 70 de bani la 1.20 lei. N-are de ce să vă pară rău, doamnă, se trăiește aproape la fel de prost ca atunci, și v-am explicat că era vorba de o criză globală pe care nu o controlau Băsescu, Boc sau Videanu. Nu a existat o alegere a tăierii salariilor, era ceva care trebuia făcut sau se ducea naibii de râpă țara asta. A fost un șoc, dar un șoc necesar. Iar salariile oricum și-au revenit la normal prin 2011-2012, îmi amintesc foarte clar prin 2012 că un tichet de masă avea valoarea de aprox. 8 lei, indicând un salariu minim de aproximativ 800 de lei. Austeritatea a fost un risc necesar și un risc asumat de către Băsescu, care și-a sacrificat și reputația cu acest prilej.

    • Din analiza autorului, Mattei Dogan „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic”, ca sa nu mai adaugam ce-a urmat, insa vrem nu vrem Romania a stralucit intre anii ’70-’80, iar democratia instalata in anii ’90 a daramat ce nici macar comunistii n-au cutezat.
      Se stie cine va numara voturile, STS & Co, cat despre parlament si ce puteau sa clarifice sau sa repare n-are rot sa vorbim, e vina papusarilor, a tuturor partidelor care s-au complacut in bai de namol in toti acesti 30 de ani.

  2. O mică precizare se impune: rotativa guvernamentală, introdusă de Carol I în anul 1895, a luat sfârşit după intrarea României în Primul Război Mondial și a ocupării a trei sferturi din ţară de către trupele Triplei Alianţe. În perioada interbelică, acest sistem nu a mai putut fi instaurat, datorită noii situații a statului întregit, noua Constituție din 1923, legile electorale ( 1918, 1926).
    Mattei Dogan are dreptate în ceea ce privește democrația interbelică. Aceeași caracterizare o făceau și istoricii de dinaintea anului 1989, dar astăzi, trebuie doar să spunem că cea mai autentică democrație din România a fost cea liberală, din perioada interbelică. Adevărul este că în nicio țară, considerată democratică, nu este o democrație ca în teorie, ci una originală, conform spiritului și realităților acelei națiuni.
    În ceea ce privește democrația liberală din România contemporană, aceasta înseamnă să asculți vocea poporului doar atunci când îți convine, să lupți doar împotriva unor anumiți corupți, să acorzi drepturi doar unor anumite persoane, să fii deasupra legii dacă ești sprijinit de cine știe cine, să nu respecți separarea puterilor în stat, să nu respecți zicerile Curții Constituționale , ale Avocatului Poporului, să nu înțelegi cuvântul ,,de-îndată”.
    Am mai scris pe acest blog că nu sunt fan Gabriela Firea. Aceasta nu îndeamnă că nu trebuie să-i recunosc calitățile: ambițioasă, inteligentă, harnică, perseverentă, bună comunicatoare, calități obligatorii pentru orice politician. Nicușor Dan, înzestrat doar cu inteligență matematică, dintre cele 8 inteligențe multiple, inteligență care i-a tocit neuronii, lipsit de deșteptăciune și de mai noua inteligență, cea emoțional-spirituală ( cu care Gabriela Firea e binecuvântată), se dă zilnic în spectacol. Și nu este deloc surprinzător, cum liberalii îl aprobă, îl apără, pentru că aceștia știu cel mai bine, că o mare parte dintre cei care votează au acest model de politician. De aceea, l-au votat pe Băsescu sau pe Iohannis ( deși credeam că acesta nu este vulgar, acceptarea ca slogan și ca ideologie politică a plăcuței suedeze mi-a demonstrat contrariul). Purtarea măștii ne scoate ochii, privirea în evidență și cei care citesc expresia privirii este imposibil să nu vadă șiretenia personajului Nicușor Dan. Ultimele dezvăluiri despre cinstitul luptător anticorupție ne demonstrează că privirea acestuia nu minte. Acum, depinde de bucureșteni, ce model de primar vor. Dacă femeile îl vor vota pe Nicușor Dan, înseamnă că sunt de acord ca acesta să le trimită pe centură.

    • @Amalia nu-i vorba de idealizare.

      Trecutul este istorie din care se învață ce-i bun, ce-i rău, ce trebuie evitat, ce trebuie menținut și îmbunătățit ca temelie pentru Viitor.
      Trecutul înseamnă și tradiția pe care se bazează coeziunea unei națiuni.
      Trecutul nu-l idealizăm și nici nu-l negăm, ci-l asumăm ca parte a devenirii și dezvoltării societății umane.
      Trecutul este moștenirea pe care o lăsăm Viitorului și care nu trebuie irosită în Prezent.
      Trecutul Viitorului este și Prezentul pe care avem datoria să-l trăim astfel încât să-l lăsăm posterității ca pe un exemplu ce trebuie urmat.

      • @ dom Popescu,
        M-am referit la cei care susțin că tot ce a fost înainte de 1945 a fost bun, că tot ce a fost între 1945 și 1990 a fost rău, și că tot ce e acum e rău.

  3. Noi ROMANII cand vom invata sa fim civilizati, educati si corecti ? Campania aceasta promoveaza doar persoane nepotrivite pentru functiile pentru care candideaza si sunt cumparate cu multi bani. De ce nu se organizeaza CONCURSURI si pentru ocuparea acestor functii ? De ce politicul trebuie sa fie prezent in toate domeniile si noi, romanii sa platim extrem de mult aceste greseli? Multimea nu are nicio valoare si nici nu poate VOTA. Totul este stabiit dinainte si de catre niste entitati, sa le spunem asa, care nu doresc sub nicio forma sa evoluam. Tragic, nu-i asa?. Voi citi si eu cartea si voi reveni cu un comentariu pe aceasta tema.

    • @ Mirela Watt
      Politicul TREBUIE să fie prezent peste tot.
      Politica e ansamblul de politici/măsuri aplicate într-un domeniu pentru obținerea anumitor rezultate.
      Dacă politică nu e, nimic nu e, nici casa dv, nici locul dv de muncă, nici pensia părinților dv, nici școala copiilor dv, nici firme private, nici alimente, nici șosele, nici pingele…
      Candidează cine vrea să candideze. Nu obliga nimeni pe nimeni să candideze. Ăștia sunt oamenii.
      Dacă nu aveți încredere în niciunul, nu votați!
      Dar v-ați întrebat vreodată de ce sunteți nemulțumită de toți, char de toți?
      V-ați gândit vreodată că problema s-ar putea să fie la dv?

  4. Nea Tache Vana de Bou
    Nea Tache fusese vremurile fericite ale democratiei romanesti agent al Partidului. Adica liberal 1000%. „Aranja” in mod democratic alegerile – suveica, creta, faina – si manuia cu avint si energie mai ceva ca o sticla de Pepsi (asta era reclama Pepsi prin ’69)  „electoralu”. „Electoralu” era un baston: cu maciulie metalica, ghintuit in partea de jos si avind se pare oaresce Pb prin maduva partii inferioare.
    Si au venit taranistii la putoare drept care au organizat ei, alegerile. Si taranistii din localitatea care beneficiase de serviciile dimacratice a lu nea Tache s-au gandit sa-l sorcoveasca nitel, drept care unele garduri au ramas cu pari lipsa. SI nea Tache a fugit – el, de data asta – in padure, unde a stat ascuns vreo 3 zile. Apoi pe inserat s-antors acasa, da pina la urma tot a trebuit sa-si puna doi dinti de aur.
    Si, s-a intors rotativa! si au venit liberalii! Si nea Tache si-a revizuit pozitia, A devenit mai suplu dpv politic. De aici si porecla Vana de Bou! Ca oricum, trebe sa recunostem ca vana e mai supla decat electoralu’. Da’ va dati seama in ce imprejurari nea Tache si-a castigat renumele si porecla. Democratice.
    A murit – nu stiu cine-l odihneste, ca mai avea si alte „calitati” – da dadu coltu amu’  20 de ani.  Am aflat nitel cam tarziu ca a plecat sa-si intalneasca Bratienii iar nepoata care l-a mostenit a aruncat „electoralu” la gunoi, desi „arvunisem” aceasta relicva a democratiei antebelite. Ca vina, saraca, uitata-n pod a fost roasa de sobolani.

    Ghita_Bizonu’ Povestile Celor Care Nu Mai Sunt

  5. Printre cei care au participat, sâmbătă, în Piața Universității, la protestul organizat de grupul de acțiune civică Starea de Libertate, s-a numărat și medicul Răzvan Constantinescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Cenzurat, amenințat și anchetat, doctorul Răzvan Constantinescu a fost printre puținii medici din România care au ridicat glasul împotriva celor care vor să instaureze teama, spulberând toate informațile alarmiste. Mai mult, chiar la începutul pandemiei, doctorul Răzvan Constantinescu anunța că se oferă voluntar să se infecteze, pentru a demonstra cât de „mortal” este covid-19. Discursul rostit de el, sâmbătă, pe scena din Piața Universității, a fost primit cu aplauze și cu scandări precum ”Bravo, doctore!”

    Redăm mai jos discursul său:

    „Noi am acceptat multe până acum. Dar gata! Până aici, până la copii! După ce și-au bătut joc de medici, noi am fost primii de care și-au bătut joc, apoi de pensionari, apoi de micii întreprinzători, de artiști și de alți oameni cinstiți, acum a venit rândul copiilor de care acești derbedei își bat joc. Așa că eu spun aici ”Lăsați-ne copiii în pace”! Pentru că ăsta e rolul meu, eu v-am explicat cum medicii, colegii mei, sunt obligați să facă fals în acte publice.

    Faptul că virusul nu a fost izolat, că testările și raportările, toate sunt niște aberații. În privința copiilor, avem trei premise: copiii nu fac boala, în al doilea rând – asimptomaticii nu transmit boala și, în al treilea rând, măștile nu ajută la absolut nimic. Niciodată în istorie o epidemie,o infecție respiratorie, nu a putut fi oprită prin carantinare, prin purtatul de mască.

    Nu mă voi opri, indiferent la câte amenințări voi fi supus sau la câte anchete se vor deschide împotriva mea, deocamdată sunt doar cinci. Nu ne interesează interesele lor meschine: găinăriile cu contractele, faptul că sunt supuși la șantaj. Nouă ne pasă de famile, ne pasă de Țară, ne pasă de Dumnezeu”.

  6. Memoriile lui Duca sunt o adevarata incantare , le-am citit de mai multe ori .
    Si era intr-o pozitie importanta in Partidul Liberal .
    USR-istii epocii l-au asasinat in mod las si idiot , lipsind Tara de un om de imensa valoare .
    Mars triumfal , napoleonian , al lui Orban si Bode – au semnat contractul pentru lotul 2 , din mijloc , al caii ferate Brasov – Sighisoara – cea mai importanta linie pentru ca pe acolo trec trenurile spre Bucuresti – Constanta venind dinspre Satu Mare – Baia Mare – Oradea – Cluj …

  7. Intr-adevar functiona minunat ,,democratia”. In vremurile alea, la fel cum de altfel si in vremurile noastre a contact si conteaza cine numara voturile. Deaia intr-o lunga perioada de timp de dupa ’89 la alegeri eram ,,asistati” de ,,observatori” osce. De cand ne-au luat socotitoarea ,,observarea” nu-si mai are rostul fiind considerat unanim ca ,,alegerile” au devenit corecte. Poporul ,,voteaza”, si dupa ,,numarare” iese cine ,,trebuie”. Sigur ca-i un pic de munca pentru crearea aparentelor, dar, cum analfabetismul functional e in expansiune pe aceste meleaguri, cu putin tambalau se rezolva. Spre exemplu, la alegerile trecute la Capitala d-na Firea nici n-a stiut cu cine ,,s-a luptat” avand in vedere ca adversarii nu s-au decis nici pana acum cu cine merg (Munteanu, Busoi, Orban etc) netezindu-i-se drumul spre fotoliu. Acum scenariul se repeta, ,,adversarii” nepropunand pe nimeni ,,eligibil”. (cu Nicusor doar s-a intretinut atmosfera). Practic dupa pierderea ,,puterii” poporul se afla ca-n anii ’80 cand ideea de ,,alegeri” disparuse fiind intretinuta numai de propaganda raportarilor. ,,Optimistii” zic ca la ,,alegerile” care-s in vine vor fi vreo 10- 15 % care vor merge dar … ca sa fim in randul lumii la nivel international se va ,,raporta” minim 37,3 %. Absentii o sa fie catalogati ca facand parte din grupul teoreticienilor conspiratiei. Sigur ca nu se va vota ,,ca vitele” vorba regizorului nostru popular, ci ,,responsabil”.

  8. Poate Romania , in 2021 , sa sustina financiar proiectele de infrastructura noi , semnate anul acesta ?
    Nu pot fi evitate , fiind semnate in luna mai , lucrarile la autostrada Pitesti – Curtea de Arges si la calea ferata Brasov – Sighisoara , chiar incipiente lucrarile in 2021 se vor ridica impreuna la 50 – 70 milioane de euro .
    Nu vor putea fi amanate , din acelasi motiv , lucrarile la autostrada spre Marghita – se vor cheltui cel putin 15 milioane de euro , nici la sectorul spre Targu Mures de la aeroportul Tg Mures – aceeasi suma , cam 15 milioane de euro .
    Lucrarile la centura Zalau – vor fi cheltuiti cel putin 500000 de euro , la cei 5 km de autostrada de centura la Cernica – un milion de euro cel putin , sa spunem ca nu vor face nimic , e posibil , la autostrada Transilvania in Salaj si nici la loturile 3 si 4 ale drumului expres Craiova Pitesti dar nu pot evita lucrarile la autostrada de centura Sud – cam 20 de milioane de euro in 2021 .
    Sa adaugam cheltuielile la podul Braila – cel putin 100 milioane de euro , autostrada Boita – 50 de milioane de euro , la loturile 1 si 2 ale drumului expres Craiova Pitesti – 100 milioane de euro .
    In total , cel putin 350 milioane de euro , fara sa includ aici drumurile nationale in reabilitare din Moldova spre Tg Frumos si Stefanesti , nici lucrarile care se vor termina in sfarsit – centurile Bacau – Radauti , autostrada Rasnov , autostrada Aiud – Sebes , capatul dinspre Ludus spre Campia Turzii al autostrazii Transilvania …

    • @ dar dacă…
      Guvernanții pot apela la Recovery Fund, cei 80 de miliarde de euro pe care i-a „adus” Iohannis de la Bruxelles?
      Șușelele se califică la proiecte valabile pentru aceste fonduri?

Dă-i un răspuns lui Radu HumorAnulează răspunsul