Andrei Bădin, „Omerta Tăcerii la nivel inalt”

( Andrei Bădin, Flux 24, 17 iunie 2020)

„Olandezul Frans Timmermans şi Procurorul Şef Koveşi, deveniţi legende Europene anticorupţie presau sistemul să furnizeze dosare şi arestări. Cei doi livrau zilnic dosare, multe din ele contrafăcute, la fabricile de înscenări de la Ploieşti, Braşov, Oradea, Constanţa, Bucureşti, a scris fostul președinte Traian Băsescu marți pe facebook.

Declarația ar fi trebuit să provoace păstrând proporțiile un seism de nivelul Watergate.

Au fost de-a lungul timpului mai multe dezvăluiri privind amestecul unor puteri străine în Justiție. Am avut în paralel și scandalul din Ucraina, unde fostul vicepreședinte american Joe Biden destituia procurorul general pentru că nu îi cânta în struna afacerilor fiului său.

Nu știm dacă Biden a avut afaceri și vreun rol și în justiția română. Informații au mai circulat, dar acestea au fost puse sub semnul întrebării deoarece proveneau fie de la inculpați sau avocații unor inculpați.

De această dată avem confirmarea de la cel mai înalt nivel: președintele din aceea epocă.

Timmermans tace. Kovesi tace. Opinia publică tace. Opoziția tace. CSM tace. Nimeni parcă nu are curajul să facă ca aceste dezvăluiri să devină o anchetă națională și care să lămurească exact rolul unor demnitari străini în procesul de Justiție din România. Plus falsificarea probelor pentru distrugerea unor oameni.

Au fost legați oameni de afaceri români pentru a face loc unor companii străine? Au fost legate diferite persoane pentru că nu ”cântau” La Marseillaise sau The Star-Spangled Banner? 

De aceea au fost decorați de puteri străine Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și alți procurori, ofițeri din serviciile secrete șamd?

Timmermans a acționat din ”convingere” sau a fost ”susținut” cu donații/sponsorizări?

Dacă ce a spus fostul președinte Traian Băsescu e adevărat și nu văd motive de contestare cred că avem un caz de trădare la nivel înalt. Iar vinovații ar trebui să înfunde pușcăria pe foarte mulți ani. ”

PS  Probabil că in perioada in care Traian Băsescu era presedinte nu se acceptau presiuni din afara tării; ele erau exclusiv interne!

41 de gânduri despre “Andrei Bădin, „Omerta Tăcerii la nivel inalt”

  1. Problema asta e mult mai greu de rezolvat. Societatea românească e de acord cu jihadul din justiție. Nu e interesată de valori, principii sau corectitudine. Vrea ținte și sânge. E înebunită să aibă asupra cui să-și verse mânia. Am constatat că 90% din cetățeni vor „corectitudine și sânge” și aplică principiul „sigur a făcut el ceva” , atunci când e vorba de cineva lapidat de „presă” sau „justiție”. Din nefericire aceeași cetățeni nu se sfiesc deloc să aplice principiul „dacă e vorba de mine nu putem să facem cumva ???…” atunci când e vorba ca ei să respecte regulile și să răspundă pentru ce au făcut. Mă opresc aici. Cred că societatea românească are ce merită.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cine sa coboare privirea spre tagma slugoilor?Nici sa nu va așteptați la o reacție din partea cuiva,mai ales cu actuala conducere a țării ar fi o mare minune.Nemernicia lui basescu a mai căpătat o liniuța prin aceasta declarație,dar sa nu uitam ca el a fost cel care a favorizat comportamentul lui timermans și al codrutei prin promovarea”României in U.E.ca fiind cea mai corupta țara.Acum se continua aceeași politica și mai vrem și rezultate.Cine sta de vorba cu un personaj care-și lipește eticheta de corupt pe frunte?

    Apreciat de 1 persoană

  3. De fapt toata lumea tace!

    Ca se stie ca raportul ala a fost pus bine .. si nici un nenorocit de ziarist liber din Bestika nu a avut nici o curizitate nu a zis Glasnost!
    Au tacut. Si tac.
    Mai ceva ca in RSR (in gnl rasifka catesceva .. asa in barfe pe la colturi!)

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mi-e scarba, si-mi vine sa vomit ! Si asta nu e decat ceea ce a vrut acest derbedeu politic sa ajunga ca informatie la noi. Faceti un exercitiu de imaginatie si realizati cate ” reptile ” nevazute si nestiute de noi se misca printre noi. Ce lucruri groaznice s-au intamplat in toata aceasta peioada in tara, care daca le-ar fi savarsit un om simplu ar fi fost inchis pe vecie la puscarie.

    Apreciat de 1 persoană

  5. A venit timpul ca fim mai atenți spre ce direcție suntem împinși să mergem !
    Recentele poziționări a Senaturilor Universităților din București și Cluj-Napoca, privitor la introducerea în Legea Educației Naționale a unei prevederi prin care se interzice propaganda ideologiei gender, mă determină să readuc în discuție ierarhia acceptării oricărui tip de preocupări în activitatea, individuală sau colectivă, oamenilor.
    Nu mai știu exact unde am găsit această idee, dar am găsit-o cu multă vreme în urmă – Sigur intr-una din revistele păstorite de trioul George Ivașcu + Gabriel Dimisianu + Roger Câmpeanu, Contemporanul sau România Literară. Poate Geo Bogza ?! Poate Mihai Popescu ?! Poate Ana Blandiana ?! Poate Mircea Malița ?! Poate nici nu contează, pentru mine a intrat în obișnuință să judec aplcând scara de valori:
    – Este bine pentru specia umană ?
    – Este bine pentru noi românii ?
    – Este bine pentru familia mea ?
    – Este bine pentru mine ?
    Îmi permit să vă propun să o aplicați.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Nu ma indoiesc ca Basescu stie multe, dar face declaratii fara sa vina si cu dovezi concrete. De ce l-as crede? De ce nu are curajul sa spuna: „Timmermans a facut presiuni in cazul politicianului cutare si a cerut sa fie arestat, sau condamnat. Iata si dovezile scrise sau suportul audio/video”. Despre Kovesi stim ca este o scula a pregresismului, ca si multi altii din sistem. De ce nu vine cu dovezi, ca sa poata sa fie schimbat „sistemul” care a crescut sub el ca vrejul de fasole din poveste? El poarta o responsabilitate uriasa pentru acel esec al democratiei in Romania, si pentru slabirea tarii si ancorarea ei aleatorie in porturile de interese ale unora si altora…

    La un moment dat Comisia lui tinerelu acela de la PSD, care se ocupa de „problema SRI”, si care parca conducea si o Comisie parlamentara l-a chemat pe Coldea sa il ia la intrebari despre ce a facut „sistemul” (nou securist sub Coldea-si ambasadroul rechemat din SUA, scuze nu ii mai retin numele). Coldea a spus „pas”, s-a facut ca il doare buricul. Si nu am aflat nimic, zero de la PSD, marele luptator impotriva „sistemului paralel”, a „deep state”. Dupa ce l-au arestat pe mustacios, PSD s-a asuns in beci. Pai de ce? A fost amenintat de politicieni gen Timmermans ca nu stiu ce ii mai fac Romaniei? Pai nu i-au facut destul, cu Shengen? Nu suntem suficienti de pedepsiti? Ce ar fi putut sa ne mai faca? Sa ne ia boii de la bici? Ca lui Orban Viktorash aud ca o sa ii dea sutele de milioane, desi il tot iau la palme in public.

    Daca nici macar fostul PSD „revolutionar” nu a putut sa scoata mai nimic la lumina despre abuzurile unor sefi sau fosti sefi ai unor institutii de forta, inclusiv legaturile lor externe, ce pretentii sa avem de la PNL, si seful sau? Nu a putut pentru ca a fost condus prost de Dragnea, care si-a format si el o clica in partid de aplaudaci ca si Ceausescu. Probabil ceva ce tine de cultura politico-administrativa a oltenilor? Nu vreau sa insult pe nimeni, dar prea multe asemanari…si acelasi stil de conducere ca la Nea Nicu. Normal ca avind acele vulnerabilitati, PSD nu a putut sa aiba o voce unitara, si a fost mai divizat ca niciodata. Acum, e mai unit? De ce nu a facut o demonstratie pentru a sustine legea Trianon a lui Titus?

    Daca romanii ies in strada doar la chemari manipulative din exterior sa aresteze politicieni (poate pe unii pe buna dreptate), si nu ies cind ar fi nevoie, sa sustina interesul national, de solidificare a statului, prin adoptarea unei legi care sa marcheze o zi istorica a Romaniei – dupa decenii in care ungurii ne dau bobirnace – atunci cine sa aiba grija de viitorul Romaniei? A mai protestat cineva de cind a venit PNL la putere? Totul e perfect, nu?

    Apreciază

  7. Si inca ceva de Basescu: nu cumva parca sub presedentia lui, in CSAT s-a hotarit ca presa e un pericol la adresa securitatii statului, si drept urmare au aparut o gramada de „turcesti” si „tuciuresti” de presa? Nu sub el partidele au fost invadate de „lacuste” de la SRI, ca nu mai stiai practic cine conduce partidul si tara si cine executa ordinele cui?
    Sub Basescu prezident, visul fostei Securitati, care intotdeauna a fost dupa 1989 sa conduca Romania, s-a indeplinit, Basescu insusi devenind o scula, o papusa in teatrul de operatiuni securist-justitionare a lui Coldea, si cu siguranta si alte nume care nu au aparut public. Sa rememoram scheunatura lui Basescu adresata domnului Nastase, ca de fapt Coldea i-a facut dosarul domnului Nastase, si nu el. Adica, el nu mai controla „sistemul”, ci doar il legitima.

    Apreciază

  8. Imi aduc aminte cind Junker a afirmat in 2018:

    „“But above all, I would like us to reject unhealthy nationalism and embrace enlightened patriotism,” he said. “To love your nation is to love Europe. Patriotism is a virtue. Unchecked nationalism is riddled with both poison and deceit.”

    O fraza „inaltatoare”, dar, lasata ne-explicata ridica intrebari despre ce inseamna „nationalism nesanatos” sau „nationalism necontrolat”? „Nesanatos” de ce, pentru cine, in ce context, care este tratamentul? Cind este nationalismul „sanatos”, pe baza caror reguli, cine le-a scris si cine le-a acceptat? „Necontrolat” de cine, de ce, in ce context, pe baza caror reguli scrise, de cine scrise, si acceptate de cine si cind?

    Daca exista „nationalism necontrolat”, atunci cum il controlezi si cine o face?

    Problema e ca majoritatea celor cu mushi slabi la creier musca aceste fraze, si le inghit fara sa clipeasca. Foarte multi din presa. Si se formeaza apoi un curent de opinie, si dai si „implementeaza” de la tine putere. Puterea sugestiei…

    La fel ca si miscarile de azi tip Black Lives Matter. S-a aruncat pe piata sugestia hipnotica ca negri sunt „discriminati sistemic”, si toate vacutzele ce rumega prin presa au inceput sa stoarca lacrimi si sa ceara schimbarea „radicala”, fara sa se intrebe: dar cum sunt de fapt negri „discriminati sistemic”, de cine, de cind, si pina cind, care au fost trendurile, au fost si perioade mai bune, mai rele? Dar alte grupari rasiale au fost discriminate, sau sunt discriminate in acelasi fel? Numai negri au probleme cu educatia, cu joburile, sau sunt si altii din alte rase, pentru ca anumite zone sunt sarace si nu exista investitii ale statului sau private? Este vorba doar de negri Afro-Americans, sau si alte nuante ciocolatii? Fara indoiala rasism exista, dar el apartine tuturor raselor: negri ii urasc pe albi (cel mai tare) si pe altii care nu sunt ca ei, indienii ii urasc pe asiatici si pe pakistanezi si pe albi (si invers), albii ii urasc si pe negri si pe chinezi si pe indieni si pe pakistanezi. Dar mergind mai departe descoperim uri la nivel tribale, negri intre ei, asiatici intre ei, albi intre ei. Deci e o problema general umana, care nu se rezolva doar incercind sa luam de la unii (cu forta sau sub imperiul unui context istoric) si sa dam la altii.

    Eu daca provin dintr-o familie de iobagi, ce statui trebuie sa demolez?

    https://www.courthousenews.com/eu-president-blasts-unchecked-nationalism-as-poison-and-deceit/

    Apreciat de 1 persoană

  9. Medianovela George Floyd şi reforma poliţiei: De ce a fost aleasă intriga strangulării şi nu a împuşcării?

    Evreii si negrii din colonia globalista SUA continua sa brodeze noi episoade pe marginea medianovelei Floyd. “Infratirea” dintre liderii evrei si infractorii africani tinde din ce in ce mai mult sa capete caracteristicile unui grup infractional organizat. Ea intrupeaza un parazitism de supravietuire, pe corpul sanatos al poporului alb american, care este si singurul producator de bunuri materiale si de civilizatie pentru Statele Unite ale Americii.

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat, marţi, un decret pentru o reformă limitată a politiei. Imobilizarea prin strangulare este interzisa, cu excepţia cazului în care “viaţa unui poliţist este în pericol”. Rasul de pe lume e ca marioneta globalista de la Casa Alba a cerut politiei sa “empatizeze” cu infractorii negri, implicit sa antipatizeze victimele albe ale crimelor si jafurilor acestora si sa creeze premisele primitive ale statului rasist infractional.

    Nimeni nu mai vorbeste in SUA de statul de drept, ordinea publica, lupta anticriminalitate. Trump insusi le caricaturizeaza. El a deposedat politia de o metoda specifica de neutralizare a infractorilor, pe care o incadreaza cinic in “cele mai înalte standarde profesionale”. Negrii infractori si politrucii evrei nu vor face niciodata diferenta intre interdictia si exceptia din decretul prezidential. Trump doar ii amageste cu „exceptia” pe politisti, dar nu toti sunt idioti utili.

    Pe de alta parte, intotdeauna mass-media globaliste deplang “victimele violenţelor poliţiei sau rasiste”, niciodata pe cele ale crimelor si jafurilor savarsite de negri. Nimeni nu poate verifica ce se intampla cu adevarat pe scena luptei anticriminalitate. Totul este politizat mediatic. Unele asa-zise “ucideri rasiste” sunt mimate, mass-media e “creatoare” de realitate, ele construiesc baraje de fake news care nu permit aflarea adevarului.

    Politistii au acum doar posibilitatea imobilizarii infractorilor cu armele de foc din dotare. Este de asteptat sa creasca numarul negrilor impuscati, avand in vedere ca cele mai numeroase infractiuni vin din grupul minoritar afroamerican. Comparativ, alternativa imobilizarii fizice prin “strangulare” era de preferat. De aici, o intrebare preocupanta pentru mediile de analiza si sociale. De ce scenaristii medianovelei Floyd au ales intriga “strangulării” şi nu a “împuşcării”? Intriga a fost motivata de un calcul politic. Daca Floyd ar fi fost “impuscat”, s-ar fi vorbit de arme ca de franghie in casa spanzuratului, ceea politic nu este de dorit, armele vanzandu-se la liber pe piata americana. Daca politia ar fi fost deposedata de arme sau i s-ar fi interzis sa le foloseasca, dandu-li-se doar un rol decorativ, s-ar fi ajuns in situatia absurda ca doar infractorii sa aiba si sa foloseasca armele de foc. Acest din urma fapt ar fi impus, ulterior, interzicerea vanzarii de arme pentru populatia civila, ceea ce iar nu ar fi de dorit politic. Leadershipul, care e unul genealogic, fuge ca dracul de tamaie de abolirea celui de-al doilea amendament constitutional privind “dreptul poporului” de a detine si purta arme. Cel mai multe arme sunt in posesia evreilor si negrilor. Pe aceasta ascendenta inarmata se intemeiaza monopolul puterii in Statele Unite ale Americii.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Urmează aniversarea dv. Îmi place să cuplez aniversările, atât cât se poate, numai că ” ştirea ” urmatoare mi se pare o non-ştire, un fake news ordinar! Nimic despre Băsescu-Dobre, despre amânare, despre trecerea proiectării la CNADR etc., care au dus preţul la mai mult decât dublu (contractul însemna 415 km. de autostrada pt suma de cca 2.5 mld. euro – nu sunt f. sigur ).https://jurnalul.antena3.ro/bani-afaceri/economia/autostrada-transilvania-16-ani-de-controverse-848255.html

    Apreciat de 1 persoană

  11. Ar trebui să-și pună lațul de gât, mizerabilul. El și clica lui murdară au mutilat sau chiar curmat viețile a sute de oameni prin legalizarea arbitrariului. Justiția a fost o Inchiziție. „Lupta” împotriva corupției a folosit metoda romană a decimării: cum să arătăm că luptăm cu corupția? Executăm tot al zecelea dintre cei care și-au asumat răspunderi. Așa vom primi urale de la bobor și premii cu cununițe de la Bruxelles.

    Apreciat de 2 persoane

    • Si „oamenii” nu au nici o vina?

      Intelectualimea aliniata la fundu prezidential? Presarii cu telecomanda?
      Civicii fara memorie care si azi aplauda protocoalele si plang ca acum 30 de ani erau impotriva seciritatii samd ?
      Iubitorii de democratie cu tatuc ?
      Sfatuitorii de democratie care sunt de aceiasi parere ca ex deputatul Hoara (deja uitat!) care sustinea ca „presedintelui i s-au dat puteri ca sa apere popprul de parlament?”
      Iubitorii de dreptate selectiva?
      Mahalagii dornici de scandal?

      Oamenii astia nu sunt de vina?!

      Si subliniez , SUBLINIEZ (pacat ca nu funtioneaza underline) pentru mine nu e o nouatate cestia cu raportul ocultat de Timmermans.
      Si daca stiu eu .. orine bantuie netul trebuia sa o stie!!!
      Diferenta fiind ca mie nu imi trebuie „aprobarea” unui nume recepte!!!

      Apreciat de 2 persoane

  12. E un mare deranj in aceste zile, impozitarea pensiilor speciale/de serviciu. Cine credeti c-au sarit in sus cel mai tare, fauritorii Justitiei romanesti. Cand „raspopitul” Basescu a „pus pe tapet” asemenea stiri si totodata acuze, toti tac malc si cine? Tocmai cei care astazi au pensii speciale pentru ca au faurit drepatea in Romania, fie ea si stramba, indoind destine sau trimitand cu buna stiinta oameni la o moarte sigura, n-au niciun regret, nici un muschi al fetei nu le tresare.
    Decorarea de catre „puteri straine” a unora ca (exportata) Laura Codruta Kovesi, Florian Coldea, procurori, ofiteri din servicii secrete spune totul si toata lumea tace, Opinia Publică, Opoziția, Puterea, CSM, #rezist, incluzand aici si toata intelectualitatea de varf, actorii care s-au comportat lamentabil in zilele acestea, o tacere complice a tuturor. „Tradare sa fie, dar s-o stim si noi“.

    Apreciat de 1 persoană

  13. Nu vă mai agitați dragii mei concetățeni. Bucurați-vă că încă mai aveți dreptul să vă afirmați liber identitatea de gen clasică, bazată pe biologie.
    Vă reamintesc un moment crucial, cel în care poporul român sublim a respins Referendumul pentru Familie, probabil de teama contaminării cu ,, ciuma roșie”. Repet o predicție pe care am făcut-o atunci, a fost (și timpurile o confirmă) începutul unui ,,sepuku” colectiv și inconștient, românii fiind prinși aproape ireversibil în transa indusă de sclipiciul de doi bani al ,, valorilor occidentale”.
    Bucurați-vă că nu am ajuns la faza atinsă în Vestul transatlantic de militantismul progresist, în care minorii sunt dați pe mâna unor doctori criminali -discipoli ai dementului Mengele- să le fie maltratate trupurile și mințile în numele unui nou Mein Kampf dedicat pseudoștiinței intitulată abscons și aparent nevinovat Identitate de Gen.
    Dar nu vă faceți iluzii, vom ajunge și in acea etapă a programului de îndoctrinare și malformare globalistă, este doar o chestiune de timp.
    Romanul crede tot ce vine de la apus și va suporta cu ușurință presiunea bocancului suzeran pe grumazul națiunii.
    Nu putem invoca sintagma-simbol a Black Lives Matter pentru că noi primim perfuzie în fiecare zi cu ,, picătura americană” a corectitudinii și respirație ,,bush a bush” cu ratingul minimal necesar și suficient pentru a menține un rudiment de economie națională care ne va permite să rezistăm cu brio invaziei iminente ce se pregătește la est de România. Desigur, cu taxă de protecție-cum altfel?- care extrage mulți, nenumărați parai din punguța vlăguită a trezoreriei . Dar merită, trebuie să credem cu sfințenie că doar așa tindem către binele suprem, doar n-o să prețuim, conform unui prost și anacronic obicei, interesele, valorile, apostolii și tradițiile neamului românesc. Trebuie să scăpăm repede de acest balast populist sau să-l folosim eventual la autostrăzi. Avem specialiști extrem de prolifici în mediul virtual care pot găsi o soluție de conversie…

    Apreciat de 2 persoane

    • Poate sunt soluții, dar unele idei nu primesc „Bun de tipar” !
      S-ar putea să se treacă la apliicarea unei schemje similare și dau un exemplu din trecut pentru a nu fi cenzurat – Faptul că Laura Bretan n-a ajuns la Eurovizion a fost clar o discriminare și trebuia făcută sesizarea de onor conducerea TVR.

      Apreciază

    • @ ZeV
      Cu ciulamaua asta de genuri, în ce salon de spital va fi internat un transsgender? de femei? sau de bărbați? În ce toaletă publică va intra acesta? de femei? sau de bărbați?

      Apreciază

    • Haideti domnule, chiar asa, „sclipici si valori occidentale” … . Vedeti nu care cumva sa va faca, astia cu limba ascutita si creieru’ mic, prorus sau prochinez.
      Domnule inginer, ca tot veni vorba de chinezi, astia au trecut la exploatarea trenurilor „maglev”. Nu degeaba e suparat unchiu’ Sam si Radu Tudor pe chinezi.

      Apreciază

  14. Iata si fata luptatorilor „anti-rasism” din Canada. Seful NDP (de stinga), Jagmeet Singh, avec tourban, l-a insultat pe unul dintre parlamentarii Bloc Québécois acuzindu-l de „rasism” (anti-negri).

    A vazut „fata rasismului” zice el, si nu vrea sa isi ceara scuze. A fost dat afara din Parlament. Super, sper sa nu il mai vedem in politica!

    Stingistii canadieni lucreaza intens ca si in SUA, ca sa fie condamnat „rasismul sistemic” din Canada. Vor sa condamne RCMP public ca e rasist. RCMP e un tip de Politie Federala in Canada.

    Toti stingistii, avec tourban sau nu, tipa „rasism sistemic”, si incearca sa aprinda scanteia unei revolte anarhice (inca nu le-a iesit in Canada).

    Ca si in SUA, azi noapte a fost vopsita o statuie in negru, a lui Trudeau tatal.

    Deci, se incearca si aici din rasputeri sa produca anarhie, si cumva cu tipetele lor sa mai ia niste bani unii. Cind sefid e partide indeamna la anarhie, cind insulta partide democrate de rasism fara suport, ei trebuie sa dispara din politica,

    Acest stingism-progresist da foc la planeta. Daca contina, le poate exploda in fata la un moment dat.

    Voi vota dreapta conservatoare la primele alegeri!

    https://globalnews.ca/news/7077587/singh-booted-commons-bloc-mp-racist/

    Apreciat de 1 persoană

  15. Kovesi este pentru că s-a voit să fie. Altfel, o biată baschetbalistă ”împinsă” la o judecătorie pe post de procuror, de acolo se pensiona! Au fost numai DOUĂ PERSOANE,ambele din Iași, care au avut curajul să o îndepărteze. Mona Pivniceru care, cu toată opoziția băsescului a expediat-o la Bruxelles pe post de băgător de seamă.Dar, să nu-l uităm pe camaradul ponta care,împreună cu înfloratul(înstelatul?!) antonescu, au readus-o de la Bruxelles pentru a-i face pe plac marinarului turnător! Iar Pivniceru a fost extrasă de la justiție. Prea își luase roiul în serios. Ceilalți ”juriști” parlamentari: corlățeanu,cazanciuc, nicolae ș, etc numai măcinau palavre! INDIVIDA PUTEA FI ANIHILATĂ DINTR-O SINGURĂ MIȘCARE: O CARTE INVENTAR A,BINE SCRISĂ, DESPRE TOATE ORORILOR ȘI CARE SĂ FIE RĂSPÂNDITĂ LA TOT BRUXELL-UL ȘI NU NUMAI! Carl Bernstein⁠ și Bob Woodward⁠ nu s-au născut pe Dâmbovița iar Washington Post nu se tipărește în București! Cine să aibă curajul celor doi?
    Răspunsul e f simplu. NIMENI !! De ce ne mai plângem acum!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Presedintele Traian Basescu este un cyborg politic trezit probabil la constiinta de o lovitura la baterie 🙂 . Justitia in sfera de influenta atlantica seamana cu un fel de operatiune Gladio coordonata de SUA. Klaus este la fel doar ca nu cunoaste atat de bine realitatea din teren ( valabil si in alte domenii ).

    Apreciat de 1 persoană

  17. Nu știu alții cum sunt… dar eu când aud că numele soțului șefei Justiției e menționat în cel mai mare scandal din SUA – și mai aud că prin respectiva soție a soțului se trimite un ”to do list” din SUA acișilea pe cocioc… ei bine, eu zic că nu am auzit bine, nu? Adică trebuie să te îndoiești de așa ceva ca să mai exiști, nu? Descartes curat, justiția asta strategică: îndoiește-te că gândești, ca să exiști.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Post-Brexit: Un an de reflectie (sau sabatic), cu reguli OMC, dupa incheierea perioadei de tranzitie

    Eurodeputatii si-au exprimat, joi, profunda îngrijorare fata de unilateralismul guvernului britanic, care ignora interesele multilaterale si insistă să negocieze numai domenii care sunt în interesul Regatului Unit. Ei au precizat ca pentru Uniunea Europeana sunt inacceptabile politica selectiva a Londrei şi cererea sa insistenta si neconforma de acces la piaţa internă. Într-o rezoluţie cu o largă majoritate, Parlamentul European regretă că, după patru runde de negocieri, nu s-au făcut progrese reale în privinţa viitoarelor relaţii dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, iar divergenţele continuă să fie substanţiale. Deputatii europeni au subliniat că doar un acord cuprinzător, indeplinirea conditiilor politice prealabile si a conditiilor de concurenta egala sunt garantiile de incredere necesare incheierii unui acord. Daca Regatul Unit va continua sa se ahtieze dupa avantajele unilaterale si pozitionarea deasupra multilateralismului, nu vor fi indeplinite conditiile pentru incheierea unui acord post-Brexit privind relatiile dintre cele doua parti. Trebuie sa fie limpede, un acord nu va prejudicia 27 de state europene si cu atat mai putin nu va fi un premiu cu coronita pentru Londra. In aceasta situatie, ar fi de dorit ca dupa incheierea perioadei de tranzitie, la 31 decembrie, sa urmeze un an de reflectie (i se poate spune si sabatic), de aplicare a regulilor Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) in relatiile comerciale dintre Uniunea Europeana si Regatul Unit. In acest fel, fiecare parte va constientiza mai bine ce castiga sau pierde prin accesul sau nu la piata unica a celui iesit din randurile comunitarilor. In anul de reflectie se pastreaza posibilitatea incheierii unui acord, la sfarsitul reflectiei sau in orice moment al acesteia. Neindoielnic, MB va fi cea care va avea de tras cele mai multe invataminte din perioada de reflectie. Ea va afla atat pretul plecarii din UE, cat si pe cel al unilateralismului care o impiedica sa incheie un acord cu multilateralismul.

    Apreciază

  19. Efect halo in analize contributive: “Sa ne imaginam…” e o premisa imaginara care duce automat la o concluzie ireala. Nu stiu ce se intampla cu unele analize contributive. Se influenteaza intre ele, ca un “efect de halo” – o metoda de manipulare perceptii, alegeri, consecinte. Am mai citit un text cu un astfel de inceput. E un fel de autosabotare, in ciuda multor idei si enunturi pertinente. http://www.contributors.ro/sinteze/schimbarile-climatice-%c8%99i-rolul-lor-in-apari%c8%9bia-%c8%99i-dezvoltarea-civiliza%c8%9biei-umane-implica%c8%9bii-pentru-un-viitor-probabil/

    Apreciază

  20. Pandemie anarhică sau criza profundă a sistemului politic actual ?

    În toată lumea, categoriile sociale cele mai defavorizate se manifestă violent şi incontrolabil. Dacă populaţia de culoare s-a aflat iniţial în fruntea mişcărilor revendicative, acest lucru se datorează pe de o parte degradării accentuate a condiţiilor socio-economice din ultima perioadă ca urmare a măsurilor aberante adopate drept răspuns la viroza actuală; în cazul populaţiei de culoare, pauperizarea generală s-a adăugat peste situaţia sa anterioară de inferioritate, asemenea segmente sociale minoritare fiind predispuse la marginalizare fie datorită statutului lor de emigranţi, fie anumitor tradiţii rasiste ca în cazul SUA, fie datorită handicapului de educaţie ce nu le permite să ocupe decât arareori poziţii de vârf în societatea în care s-au integrat. Pe de altă parte, radicalizarea populaţiei de culoare este şi urmarea mentalităţii specifice minoritarilor de a se considera discriminaţi şi de a blama populaţia majoritară pentru toate relele. Conflictul rasial a acţionat însă doar ca factorul declanşator al unei mişcări contestatare de amploare care – alimentată de nemulţumirile profunde ale maselor populare – s-a extins rapid pe plan internaţional prin ralierea unor categorii din ce în ce mai largi ale populaţiilor majoritare, indiferent de apartenenţa lor rasială.

    În ţările Europei de Vest, formele de protest prezintă două aspecte congruente: denunţarea violenţelor forţelor de ordine, considerate drept mercenari în slujba oligarhiei de la putere şi devenite extrem de nepopulare deoarece au reprimat oamenii în timpul perioadei de izolare sanitară, concomitent cu exprimarea unui evantai larg de nemulţumiri sociale ignorate de autorităţi. Astfel în Franţa, mişcările de protest sunt cu atât mai virulente cu cât se grefează peste criza nerezolvată a „vestelor galbene” din ultimul an.

    În cadrul mişcărilor contestatare anarhice s-a ajuns şi la un „război al statuilor”, favorizat de laşitatea politicienilor ce nu îndrăznesc din motive propagandistice să apere simbolurile istoriilor naţionale, rescriindu-se în felul acesta trecutul, ceea ce aminteşte în mod flagrant de timpul dictaturilor totalitare, hitleristă şi comunistă.

    Asemenea mişcări protestatare anarhice subliniază una dintre vulnerabilităţile profunde ale mondializării, şi anume adâncirea prăpastiei dintre creşterea permanentă a bogăţiei păturilor favorizate pe seama scăderii nivelului de trai al marii majorităţi a populaţiei. Protestul popular a fost însă dus până la nivelul exploziei sociale de măsurile absurde luate de actuala clasă politică conducătoare, din China până în SUA, trecând prin Europa, indiferent de filozofia politică la care diverşii politicieni pretind că se rataşează, de îngheţare a vieţii socio-economice pentru combaterea unui virus, ceea ce a provocat cea mai gravă criză economică şi socială a lumii post-belice. Soluţia care pare să se impună este restructurarea întregului sistem politic instaurat după căderea comunismului.

    Apreciază

    • @ MEP
      Avem o minoritate etnică care dă foarte mulți infractori. Degeaba se screm purtătorii ei de cuvânt să ne demonstreze că și majoritarii săvârșesc infracțiuni. Da, săvârșesc infracțiuni, dar procentul lor din majoritate e mai mic decât procentul minorității cu pricina din total etnici.
      Sigur, nivelul scăzut e cauza infracționalității, însă zișii etnici au aceleași drepturi ca majoritarii: au acces la școli de tot felul, la calificare…
      A cui e vina că ei nu vor să beneficieze de aceste drepturi și aleg calea infracționalității? A familiilor lor, zic eu.
      Așa și cu cei din SUA.

      Apreciază

  21. Guvernul PNL ales doar de Iohannis isi asuma , fara jena , proiectele de investitii in infrastructura lansate in 2013 si 2017 – 2019 de guvernele PSD alese de natiune .
    Nu ca m-ar interesa mai mult paternitatea lor decat continuarea si terminarea lor , ceea ce face ( si bine face ) guvernul Orban .
    Guvern Orban care nu are NICI UN PROIECT NOU PROPUS si care nu a reusit in noua luni sa obtina un leu finantare de la Comisia Europeana pentru proiectele incepute si fara finantare obtinuta la plecarea lui Cretu – Dusk – Juncker .
    Au fost astazi Orban si Bode la santierul autostrazii de 10 km de la Cristian la DN 73 Rasnov .
    Cine l-a semnat in septembrie 2017 si a obtinut 53 milioane de euro finantare europeana pentru el ?
    Cuc si Cretu !
    Gloseaza tot astazi cu ” autostrada Brasov – Bacau , formidabil util de dezvoltare a Moldovei ” – Benea de la Bacau si Cuc , tot ei , au lansat studiul de fezabilitate si obtinut finantarea lui de UE , cand erau linsati de presa mogulilor Securitatii si de ONG-urile lor ( ” Moldova vrea autostrada ” traduceti Iasiul vrea autostrada ) ca este un proiect de ” autostrada de partid ” si ca nu ar servi Moldova ?!
    Pleaca maine la centura Radauti , in lucru .
    Cine a lansat-o ?
    PSD in 2018 !
    Fac o comedie la Suceava maine cu ” proiectul centurii Suceava ” .
    Dancila si Cuc au acordat 20 milioane de euro in august 2018 pentru cei 12 km de centura suceveana terminati in octombrie 2019 .
    De ce tace PSD , de ce-i lasa sa-si asume aceste proiecte ?

    Apreciat de 3 persoane

  22. Permitandu-mi sa anticipez putin .
    Doar anul viitor .
    In lipsa obtinerii finantarii europene , ceea ce guvernul Orban si Iohannis par incapabili sa faca , in 2021 bugetul de Stat va trebui sa scoata lejer din buzunar , vaduvind pensiile si invatamantul si sanatatea :
    1 ) pentru cei 13 km ai autostrazii Sibiu – Boita , cel putin 150 de milioane de lei – e al doilea an de santier , viaducte si poduri , iesim din decopertari si terasamente
    2 ) pentru cei 30 de km ai autostrazii Pitesti – Curtea de Arges , cel putin 120 de milioane de lei ( multe poduri si viaducte in acest sector dar vor fi lucrari incipiente de prim an de santier )
    3 ) pentru cei 30 de km ai autostrazii Biharea – Marghita ( Chiribis ) cel putin 80 de milioane de lei
    4 ) pentru cei 57 de km ai drumului expres Craiova – Pitesti , cel putin 250 de milioane de lei – se trece la lucrurile serioase , podul peste Olt si este al doilea an de santier cu lucrari care devin complexe
    Deci cel putin 600 milioane de lei sau 120 milioane de euro , efort pe care in mod normal Romania nu ar trebui sa-l faca , proiectele de mai sus fiind toate eligibile si declarate deschise finantarii UE .

    Apreciat de 2 persoane

    • Cum naiba a reușit Ceaușescu să construiască fără sublimele fonduri europene , adică, banii celor care sunt în stare să se organizeze și să producă?
      Dacă nu suntem în stare să facem ceva fără pomană, mai bine ne lăsăm păgubași.
      Cred că perspectiva unor finanțări iluzorii ne-a făcut mai mult rău decât bine..m am devenit o nație de asistați, în deplinul înțeles al cuvântului.

      Apreciază

    • Doamna Petculescu, mai există și altceva decât literatura marxistă despre lupta de clasă. Sau cea progresistă a luptei împotriva sistemului.
      Iar ca să vorbiți cu atâta patos despre inegalitățile de tot felul ale vieții americane ar trebui să o și trăiți.
      Altfel, sigur, ați scris o poveste frumoasă 😀

      Apreciază

  23. Am uitat alt santier mare cu finantare refuzata de Van Leydem – centura Bacau – si acolo 150 de milioane de lei anul viitor .
    Si sunt sanse mari sa avem un santier incipient pe 12 km din autostrada Transilvania – Zimbor – Poarta Salajului ( contestatii nu pot sa vina , sunt doar 3 participanti ) – si acolo puneti cel putin 50 de milioane de lei .
    Suma totala a santierelor in lucru in 2021 cu finantare europeana neacordata de Noua Comisie Europeana se apropie de 800 milioane de lei – 160 milioane de euro doar pe anul 2021 .

    Apreciază

  24. In Portland, „protestatarii” au aruncat un steag american peste o statuie George Washington și i-aua dat foc. Apoi au răsturnat statuia. Expresiile ”Colonist criminal” și ” Să f..em polițiștii” au fost scrise cu spary-uri pe monument. Participanții la revoltă au început să construiască o altă zonă autonomă în apropiere”.
    Statuia, veche de aproape 100 de ani, datând din 1926, face parte din Colecția de artă publică a orașului Portland și a ținutului Multnomah, aflându-se în îngrijirea Consiliului Regional al Artelor și Culturii.

    https://nypost.com/00353e23-67d5-40f6-8c88-6f5636dae817

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.