„Relaxarea” – Scenariul „Depinde”

De zile intregi se discută despre scenariile posibile de „relaxare” după 15 mai. Ideea a fost lansată de Iohannis, după care au urmat declaratii in formatul „un pas inainte, unul inapoi”. Politicienii puterii intretin speranta  „relaxării” după 15 mai, reprezentantii guvernului sunt precauti, specialistii medicali oficiali evocă, cu mai multă sau mai putină gratie, scenariul „depinde”. Depinde de cat de disciplinati  au fost romanii in perioada de 1 Mai, sau vor fi  in perioada de averse. Depinde de cate imbolnaviri vor fi, depinde si de ce se hotareste in legatura cu alegerile din toamnă, depinde si de sondaje.

In timpul ăsta, celelalte tări iau diverse măsuri de revenire la normal. La noi, revenirea la normalitate („Romania normală)” va avea loc, probabil, doar la finalul celui de-al doilea mandat al lui Iohannis. Sute de promisiuni, evaluari, analize, optiuni, guvernul lucrand „cu ele pe masă”. Zeci de declaratii oficiale cu afirmatii vagi, cu evocarea unor posibilităti, a unor variante…

In ciuda efortului guvernamental de „captatio benevolentiae” din partea presei, ratingurile la stiri scad, asa cum a scăzut numărul cititorilor de ziare. Iar site-urile de stiri, ferindu-se de deciziile cenzurii, mai scapă unele informatii, cum ar fi despre cartea lui Rizea.

Lucrurile astea devin tot mai plictisitoare, chiar dacă sunt condimentate, pe un model cunoscut, cu declaratii de tipul „Ciolacu vinde Ardealul ungurilor”. Trebuie să fii extrem de fătarnic să reinoculezi, in tară, otrava urii, intr-o perioadă in care  militezi pentru solidaritate si „să fim impreună”.

PS Sper să remarcati culoarea vestei mele din poză. O port prima dată după 16-17 ani…

 

38 de gânduri despre “„Relaxarea” – Scenariul „Depinde”

  1. Mi-ar plăcea o analiza, fie și din partea yahtologului Rizea, despre cum a evoluat curba competentei politice asemenea clopotului pandemiei, de la Adrian Năstase la Covrigel Ciolacu.

    • „RELAXAREA ” – SCENARIUL
      ” DEPINDE ”

      AM AJUNS , DIN PACATE, SA CONSTIENTIZEZ, CAT DE REAL ESTE ACEST, „SCENARIU… GLOBAL”, IN CARE GANDIRILE IN MAJORITATE , PERSONAJE UMANE , AU FOST SI SUNT READUSE…LA TACERE , ATAT VERBALA , CAT SI DEFINITIVA, AVAND „SANSA” DE A MOTIVA, UN HAOS, NEJUSTIFICAT, UN DECRET DICTATORIAL, IN CARE PRINCIPALII DICTATORI DETIN , DECIZIA RELAXARII!…

      CAND VREI …SA DEVI „REGIZORUL,”MARIONETA , NU INCERCA SA-TI SCRI, PROPIA PIESA DE TEATRU, STRECURAND PRINTRE RANDURI, MOTIVUL!, CE NU-TI APARTINE, MOTIV NEJUSTIFICAT , ARATAND DRAMA, TIMPULUI ACTOAL, CONTURANDU-TI PROPIA IMAGIME, MAI PRESUS DE ALTE CONTURURI UMANE, DEVENIND ” EROUL „, CU O INDENTITATE DIFERITA , FATA DE CEI CARE ” DORESTI SA -I SALVEZI”!…

      A FI REGIZORUL PROPIEI TALE GANDIRI , DEVI UN MASCARICI UMAN , MEMORAT , IN GANDIRILE UMANE , MAI ALES IN CELE VIITOARE…

      ESTE GREU, UNEORI INPOSIBIL, SA DEVI REGIZORUL , AUTENTIC, SCRIIND O” PIESA DE TEATRU”, CONSTRUCTIVA, BENEFICA EXZISTENTEI UMANE SI NU NUMAI, IN VIITOR,. REFERINDU- TE LA EXZISTENTA POPORULUI ROMAN , CARE DIN NEFERICIRE , MAJORITARII , AMETITI DE „BAUTURA” PROMISIUNILOR , TE- AU ALES CA PRESEDINTE AL ROMANIEI. ESTE GREU!, INPOSIBIL!, NATIONALITATEATA TA, NU ESTE ACEIA- SI CU , NATIONALITATEA , UNUI ROMAN AUTENTIC!… ( DESTINUL! , NU POATE FI : MODELAT , SCHIMBAT! )

      CARACTERIZAND , DRAMATISMUL TIMPULUI ACTOAL, IN OPINIA MEA, ” RELAXAREA”, ESTE O ILUZIE, A GANDIRILOR, MANIPULATE CU USURINTA.

      „SCENARIUL,” VA AVEA CONTINUITATE , PRIN ALTE SCENARII, IN CARE REGIZORII PRINCIPALI , CU A LOR NATIONALITATE , AUTENTICA, VOR REDRESA , INBUNATATINAD PE TERMEN NELIMITAT, ECONOMIA TARILOR, CE LE REPREZINTA…

      PS. REFERITOR LA CULOAREA VESTEI!…( SPER SA NU FIE O,VESTE…TRISTA, PENTRU VIITORUL ROMANILOR! ) UNEORI SI CULORILE, AU SEMNIFICATIA LOR ,ULTERIOARA, DECISIVA EXZISTENTEI!…

      CU SINCERITATE, PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE, ROMANUL , POLITICIANUL AUTENTIC!

  2. Hristos a Înviat!
    Păcat de această nație !
    Deși are potențial, ea a „ales” in fruntea sa oameni slabi, preferând câștigurile de grup, de conjunctura, în defavoarea intereselor ei !
    Cu stimă,
    Nicolae Coman

  3. Să înțeleg că vesta din imagine este ,, năframa” capitulării ?
    … Este un frig polar peste România, domnule prim ministru. Tremur doar privindu-vă…

  4. Perfect adevarat! Se incearca erodarea PSD mai mult din interiorul partidului decat din exterior – asta este miza.

  5. Din nefericire societatea românească nu mai are o scară de valori autentice la care să se raporteze. În consecință avem actuala structură și compunere a clasei politice și a votului. În contextul internațional actual, din nefericire, nu văd vreo ieșire pentru România. Numai dacă ne ajută Dumnezeu, că altfel…

  6. Așa cum se întîmplă de cele mai multe ori, dumneavoastră exprimati ceea ce gîndesc și eu.
    De aceea va urmăresc cu mult interes blog-ul.
    Eu am vazut vesta ca fiind portocalie. Va place culoarea?

  7. La cat de isteti si bine pregatiti sunt ungurii, la un joculet din asta gen barbut al romanilor, s-ar putea sa le iasa pasenta odata si-odata. Politicienii romani par plictisiti pentru ca au ,,agonisit,, mai mult decar ar avea nevoie si nu mai au niciun motiv pentru care sa lupte.
    Si ziceti ca va fi din nou la moda portocaliul, ca se apropie turma Basescu vertiginos din spate? N-ar fi rau. Dar nici excelent. Oricum, in Romania, s-a ajuns intr-un punct destul de periculos. Daca nu se umbla la subiectele cheie, la masinaria de tocat bani(pensiile speciale si alte cateva ,,indeletniciri,, ce produc cai verzi pe pereti) pornirea de pe loc va fi din ce in ce mai ingreunata si tare mi-e ca nu va trebui ca ungurii sa faca vreun efort pentru a suti o bucatica din Romania, ci vom ajunge noi sa-i imploram sa ne adopte.

  8. Depanda de prostologeala si de prostocrati …..

    zilele trecute auzem ceva discutie despre Suedia si masurile , cam laxe, luate in Suedia.
    Da.. suedezii e cuminti si ascultataori insa poate au si motive ..

    Noi? La noi ?!

    Pai sa vedem.. cu ceva timp in urma se zice ca se introduce starea de necesitate si ca vom fi restrictionati sever ln casele noastre. Unii oameni , imediat si reflex, au mers la magazine si au cumparat masiv faina, drojdie, malai, fasole, conserve sa fie sa ajunga si multa hartie igenenica (era clar ca a inceput o vreme căcăcioasă!)
    Toti aia „inteligenti” fac misto de aia care au ras magazinele! Si binetels ca guWerneru se mira ca aia in targ . Peste vreo 3 zile guWerneru da o ordonata militara care …. care da un orar si explica conditiile iesirii din casa. Si se rade iar de kurpapir (cam e!) si … si drojdie.
    Adica se rade de acei oameni care , in naivitatea lor, cred ca guvernantii ba chiar si guWerneru’ at stii ce zic ….

    Eu ? Eu avand o parere intre f prosta si mizeranil de execrabila despre „astia” si (in)capacitaile lor intelectuale …. m-am abtinut sa ma agit inutil. Stiam singir ca imbeciilii trebuie sa revina! Insa citind „declaratia pe propria raspundere” m-am dus iute la piata de unde ma cumparat 3 litri de tuica , asi ata ptr ca treb sa fiti de acord ca tuica si in gnl alcolicele nu sunt „produse de baza” .. sic a Urmuz era roman …

    A .. poate se mai strecoara pe aici un „inteligent” suporter al guWernerantilor .. aia care au cumparat faina si drojdie erau pregatiti ca timp de 30 de zile sa isi faca paine in casa! Tot ce au cumprarat le asigura mancarea pe o luinha de stata inchisi in casa!!!
    Insa fiindca la noi „prostimea” gandeste mai mult ca intelectualii .. s-a ras de ei , de oamneii de buna credinta!!!

    ALta negandita nitel mai recenta .
    S-a trezit nu mai stiu ce prostocrat sau prostocrata sa zica de invatamant online..
    De vreo 3 zile se descoprra ca vorbi gura fara prostocrati …. exista inca elevi in zone neelectrificate, nu toata tara este acoperita si nu orice lev are in buzunar un telefon de vreo 500-1000 de euroi . ba ca chiar sunt familii fara telefon sau in care telefonu e o vechitura 2 g cu ecran de sub 2 inci!!!

    A se vedea si https://nastase.wordpress.com/2015/11/16/guvernul-ciolos/#comment-259210

    Si sa fim atenti ca cratii astia ferm convinsi ca sarcina lor este „să duc România în structurile euroatlantice” (la vreo 11 ani de la aderarea la NATO – unica structura euroatlentica- si la 8 de la aderarea la UE) sa nu ne duca in Tène sau , „si mai bine” in plin Haldstat!!

  9. E nevoie de semnale pentru ca certitudinea sa ia locul evazivului. Vestea vestei, pentru a face un neintamplator joc de cuvinte, ar putea sa fie un semnal. Este sau va fi un rosu politic mai putin aprins? Dar nevoia de semnale mai trebuie coroborata si cu posibilitatea si oportunitatea. Poate inca nu e nevoie de un semnal de clarificare. Relaxarea graduala va aduce o vara tarzie, sub aspectul vacantei. ZeV, eu voi vota acelasi partid: AN – Alternativa Natiocrata.

  10. Un indemn la o noua Revolutie Portocalie? Incercati sa atrageti si sa regrupati pedelistii in afara PNL ? 🙂

  11. Schimbul de focuri de la frontiera intercoreeana: O reactie nord-coreeana la un test al Washingtonului?

    Un schimb de focuri s-a inregistrat, duminica, la frontiera intercoreeana. Sa fi fost un avertisment al Phenianului la adresa unui test privind execitiul sau vidul de putere din Coreea de Nord, efectuat de Washington? Dupa cum a fost remarcat, SUA au fost extrem de preocupate de absenta timp de trei saptamani din viata publica a liderului suprem Kim Jong-Un. S-a speculat ca ar fi grav bolnav sau ar fi murit, si ca succesoare va fi sora mai mica, Kim Yo-Jong, de 31 de ani. O intorsatura mult dorita de Globalism. E greu de crezut ca tirurile nordice s-au iscat din senin.

    Intrebarea, care este in atentia mediilor de analiza, are sens din perspectiva orwelliana a geopoliticii globalismului american. In afirmatiile globaliste trebuie vazute intotdeauna lucrurile contrarii, potrivit “newspeak”-ului (nouvorbei sau nouganditului). In birourile de la Casa Alba, acest lucru se face de dimineata devreme pana noaptea tarziu. Apoi se ia de la capat. La Casa Alba se permuteaza vorbele in fel si chip, pentru a ajunge la variante cat mai „corecte” politic, amagitoare sau infricosatoare. Doua detalii au atras atentia in acest sens. Donald Trump, care a urmarit cu interes geopolitic nedisimulat situatia din Coreea de Nord, a declarat despre revenirea publica a lui Kim ca se “bucura” sa-l vada ca este “bine”. Mike Pompeo a minimalizat focurilor intercoreene, despre care a spus ca sunt “accidentale”.

    Cele doua pozitionari destul de “inmuiate” ale Washingtonului fata de Phenian reflecta sensibilitatea SUA fata de Coreea de Nord. Aceasta este un adversar nuclear determinat, daca este provocat, cu o putere in crestere, care poate ameninta suprematia SUA in Pacificul de Vest. In primele dueluri verbale, de rasunet, dintre Trump si Kim, liderul national i-a raspuns celui globalist cu aceeasi moneda. A fost o virulenta neobisnuita din partea unei Natiuni la adresa Globalismului. Nu este exclus ca in timpul face-to-face-urilor dintre cele doua personalitati colturoase, tanarul si umoralul Kim, “omul-racheta” cum l-a denumit Trump, sa-l fi avertizat, fara echivoc si politeturi, pe gerontocratul sef al Casei Albe sau “bosorogul senil”, cum l-a catalogat, ca, la o miscare gresita a Washingtonului, armele nucleare si balistice ale Coreei de Nord vor lovi fara ezitare teritoriul SUA. O reactie care ar zadarnici sau vulnerabiliza proiectul Globalismului de cuibarire in spatiul Indo-Pacific. Ar fi ultimul lucru pe care Globalismul si l-ar dori. Asa i s-ar explica si strategia de a umbla precum cu „cosul cu oua”, SUA nevrand sa fie incomodata in planurile privind Rusia si China.

  12. Referitor la vestă
    Alegerea aceasta nu e bună
    Pe mine pot să spun mă uluiește,
    Că nu vă protejează de furtună
    Și nici culoarea… nu se potrivește!

  13. Mirosul profitului îl face să freamăte, dar şi să anticipeze, devenind suspect că ar deţine antidotul: Vom avea un vaccin până la sfârșitul anului (Trump): Pandemia si vaccinul privind coronavirusul sunt doua teme impregnate pana la saturatie de geopolitica si geoeconomie. Pandemia in sine agita politica, stiinta si opinia mondiale ca aceasta ar putea sa fie efectul unei arme biologice globaliste, pentru retrogadarea adversarilor nationali. Pe de alta parte, piata vaccinului anticoronavirus reprezinta o uriasa sursa si miza de profit. In privinta vaccinului, presedintele american Donald Trump a inceput deja sa freamate la mirosul profitului. Alaturi de el, si companiile farmaceutice si miliardarii asa-zisi filantropi, din SUA, apostoli ai vaccinarii obligatorii a populatiei lumii. Piata coronavaccinului se prefigureaza ca un taram al profiturilor fabuloase, agitand foamea si imaginatia rechinilor farma americani. Cine va invada aceasta piata va afla multa bogatie, iar criza corona-economica va fi o amintire. Din aceste motive, care pun in cauza Globalismul, SUA nu mai au credibilitate si nu sunt o asteptare in privinta vaccinului. Natiunile sunt preocupate ca, prin asocieri credibile, sa-si dezvolte propriile vaccinuri. Daca maine SUA ar trambita ca au vaccinul, opinia ca nu va fi luat in seama e cvasigenerala. Donald Trump a alimentat din nou, duminică seară, perceptia că SUA ar detine antidotul, inca inainte de pandemie, ceea ce ar fi in logica diseminarii, si ca pregatesc doar clipa cand sa-l lanseze, fara banuieli si cat mai profitabil. El a emis o anticipare ciudata, fara niciun suport stiintific, cel mult cu un substrat comecial, ca SUA vor avea in curand vaccinul. „Cred că vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an”, a declarat Trump în cursul unei emisiuni speciale pe canalul Fox News, realizată la Monumentul lui Lincoln, pe National Mall, la Washington. De unde stie Trump, ca doar nu este Mafalda?! Nu miroase cu o pregatire a terenului comercial? De ce instiga impotriva carantinei si distantarii sociale, cu pretul a mii de infectari si decese? E profitul inaintea vietii? Care e misterul “imunitatii” lui Trump, care e contrazisa de plimabareala sa electorala si de varsta inaintata?! “Medicii vor spune: n-ar trebui să spuneţi asta. Spun ce gândesc”, s-a scuzat preventiv liderul administraţiei americane. “Acţionăm din greu (…) numeroase grupuri farmaceutice sunt, cred eu, foarte aproape”, a mai spus el. Reacţia sa, dacă o ţară va descoperi vaccinul înaintea SUA, a fost de eschiva. „Mi-e indiferent”, a raspuns Trump.

  14. Inteleg ca Romania intra in „stare de alerta” din 15 mai. Cabinetele stomatologice se deschid? Astea sunt printre cele mai sigure surse de contaminare…

  15. Am sa incep cu remarca culorii vestei pe care o purtati si nu cred ca s-a intamplat ceva cu Dvs., sigur fiind luna mai ati ales o culoare vesela. In afara de reactia slaba a psd-istilor la „Ciolacu vinde Ardealul ungurilor”, la gafa enorma politico-diplomatica iscata de aceasta declaratie a Presedintelui, neavand o vedere de ansamblu asupra „tablei de sah” si reactia „slaba”, retinuta a Premierului Ungariei, totusi tind sa cred ca omu’ de 66,09% joaca un joc care nu-i al acestuia. Pe fondul acestei „stari de urgenta” prelungita cu mici sanse de renuntare la ea, partidul de guvernament sub obladuirea presedintiei a recurs la un soi de dictatura. In tot acest timp tara se afunda in criza, nu stim cum vor fi repornite „motoarele economiei” pentru simplul motiv ca nu exista niciun plan, nicio viziune si parca totul este lasat la cheremul prietenilor si aliatilor strategici care isi freaca mainile de bucurie ca Romania a fost supusa unui recul economic dramatic. Am senzatia ca unii vand Romania pe nimic, gratis.

  16. Hmm… hmmm… Mai privesc o data poza. Recunosc, si atentionati fiind, culoarea vestei mi-a luat ochii. Dar… dar… nu e cam de mult?!… De 16-17 ani?!… N-am dat atentie camasii, mai noua si cu mai multe culori. Si, oricum, camasa e mai aproape de corp decat haina. Albastru si bleu sunt culori politice pe care le-am vazut si la un nou partid social-liberal, foarte ok, un mix de stanga-dreapta. Dar, cu toatea acestea, golul natiocrat de pe esichier ramane. Nu-i pacat? Eu parca il simt personal, ca pe un gol in stomac. Poate dupa alegeri… Un gen de AfD… Ar adapta esichierul.

  17. Aseară, am auzit și am văzut declarația șefului diplomației SUA și ancheta jurnalistică, referitoare la virusul care a provocat pandemia coronavirusului, aducându-se acuzații Chinei și OMS. Am înțeles că
    virusul SARS-CoV-2 a fost creat în laborator de către chinezi. Îmi pun și eu niște întrebări:
    1. Toate pandemiile, care au avut loc de-a lungul istoriei de la ciumă la coronavirus, au fost create în laborator? Probabil că da, dar nu în laboratoarele de pe Terra.
    2. Vă amintiți de zarva făcută cu HIV? O anchetă jurnalistică spunea că a fost creat și că cel care l-a creat nu a apucat să facă antidotul. A fost găsit înecat în Tamisa. S-o fi sinucis sau a fost omorât că a dat în vileag această faptă? Văd că istoria se repetă. Jurnalistul spunea că unii cercetători chinezi, care au spus că virusul a scăpat din laborator, au dispărut.
    3. Circula o informație prin presa străină, preluată de unele site-uri românești, că NASA ar avea legături cu civilizații extraterestre, că Președintele Kennedy voia să facă publice informațiile referitoare la aceste activități, ceea ce a constituit cauza asasinării sale. Să credem această informație?
    4. De ce China nu întreabă NASA, dacă suntem supravegheați de mii de ani de civilizații extraterestre și dacă nu aceste civilizații ne-au trimis, de a lungul anilor, toate bacteriile și toți virușii, ca să testeze rezistența pământenilor ? Nimeni nu ar lua în serios o astfel de ipoteză. Atunci, de ce se ia în considerare faptul că în China s-a creat SARS-CoV-2, că OMS s-a pus în slujba Chinei?
    În concluzie, îmi răspund singur la aceste întrebări:
    1. De la al Doilea Război Mondial până în prezent s-a investit foarte mult în armament, în roboți, mașini etc. S-a investit puțin în cercetare, privind vindecarea unor boli ( este în prezent vreun tratament sigur în tratarea cancerului, al bolii Parkinson, reumatismului, demenței senile etc?) sau măsuri de prevenție a răspândirii unor bacterii sau viruși? Adevărul este că toate statele, care erau considerate că au un sistem sanitar extraordinar, au fost cel mai mult lovite de pandemie.
    2.Această pandemie nu a provocat multe victime, dacă comparăm cu victimele gripei spaniole sau cu cele ale tifosului, dar va provoca o mare criză economică. Și atunci, nu trebuie găsit un vinovat? Nu este China țara, care a demonstrat în ultimii 30 de ani, că poate orice?
    3.Eu cred că nimeni nu poate împiedica să se îndeplinească destinul biblic! Chinezii vor domina lumea, cu voia sau fără voia lui Trump!

    • Incredibil de curajos și perfect argumentat comentariul dvs.
      Încă există speranță, acolo unde există rațiune.

  18. N-a castigat Basescu in turul 2 in 2004 , nici el nici Alianta DA .
    A fost evident , o imensa minciuna , cu mii de votanti la Gara de Nord dupa ora 19 ?!
    Si un santaj mizerabil cu un Basescu care zbiera ca e furtul secolului , ca trebuie oprita aderarea Romaniei la UE .
    Mai bine sa nu-mi amintesc .
    Trecand la prezent – sansa finantarii externe gratuite , nerambursabile , nu o intalnim de doua ori in Istorie , asa cum nici 1918 nu s-a prezentat de doua ori in Istorie .
    Banul este o materie rara si scumpa .
    Cine credeti ca da un dolar romanului fara sa-l ceara inapoi , cu dobanda ?
    Exemplul imprumutului suedez din 1929 , 10 milioane de dolari transformati in pretentii de miliarde de dolari 60 de ani mai tarziu , nu ne-a invatat nimic ?
    De aceea trebuie valorificata sansa unica a finantarii europene pentru infrastructura de transport .
    De ce infrastructura de transport ?
    Pentru ca este , de departe , cea mai scumpa si pentru ca aduce prosperitatea ,investitiile , dezvoltarea , confortul , siguranta si rapiditatea transportului .
    Infrastructura culturala – scoli , universitati , biblioteci , mediateci , muzee , institute de cercetare , teatre , opera , filarmonica , centre de creatie in pictura , sculptura , film , dans – poate fi finantata de Statul Roman .
    La fel infrastructura de sanatate si cea de electricitate .
    Dar cea de transport costa enorm .
    De aceea ma bucur pentru fiecare pas , cat de mic , care o dezvolta .
    Daca semnam lunea viitoare contractul autostrazii ¨Pitesti – Curtea de Arges asta inseamna 30 km de santier nou care vor intra in lucru anul viitor , autostrada in capitala voievodala si in orasul lui Armand Calinescu , o sansa data intregului Nord al judetului Arges .
    Cei 9 km de autostrada care vor fi semnati pentru tronsonul Ungheni ( Mures ) – Targu Mures duc autostrada Transilvania spre Muresul de Sus si Reghin si Bistrita – nu e mult ? iar Moldova nu e departe
    Un terminal nou si marit la Otopeni va face Bucurestiul un hub aeroportuar spre Orientul Mijlociu si Asia – nu e enorm ? . . .

  19. Cum sa zic cam toata lumea si-a dat seama ca ador sa fac manusi din .. pielea clientului!
    Mai ales ca , uneori clientul lasa sa ii scape porumbelul …
    De exemplu, cu intarziere am descoperit un articol din 2018 al Alinei Mungiu-Pipidi …. Explaining Eastern Europe:
    Romania’s Italian-Style Anticorruption Populism

    Journal of Democracy
    Volume 29, Number 3, July 2018
    Johns Hopkins University Press
    https://muse.jhu.edu/article/698921?_cldee=anVsaWFuYS5nZXJhbi5waWxvbkBnbWFpbC5jb20%3d&recipientid=contact-8f47b9984f30e71180d9005056a456ce-302ac9e804474a0d9be4da34b6f30434&esid=972b3882-4d8f-e811-80f6-005056a456ce

    Si acu manusa :

    Romania and Bulgaria were singled out for corruption by the EU due to their lagging transitions. Indeed, both of these countries barely managed to get the label of „functioning market economy,” a precondition for accession, in time to join. Except for a brief interval in the period 1996–2000, Romanian governments tried to control privatization on the model of Ukraine and Russia, which meant limited access for external players and the creation of a local class of oligarchs. By 2008, the cumulative wealth of the richest three-hundred Romanians reached nearly 40 billion euros, which at the time amounted to 32.5 percent of GDP. Of this wealth, 45 percent was concentrated in the hands of the richest hundred people, with eight individuals holding fortunes worth more than a billion euros each.

    România și Bulgaria au fost singularizate pentru corupție de către UE, din cauza tranzițiilor lor intarziate. Într-adevăr, ambele țări abia au reușit să obțină eticheta de „economie de piață funcțională”, o condiție prealabilă pentru aderare, la timp pentru aderare. Cu excepția unui scurt interval în perioada 1996-2000, guvernele române au încercat să controleze privatizarea pe modelul Ucrainei și Rusiei, ceea ce a însemnat un acces limitat pentru jucătorii externi și crearea unei clase locale de oligarhi. Până în 2008, bogăția cumulată a celor mai bogați trei sute de români a ajuns la aproape 40 de miliarde de euro, care la acea vreme se ridicau la 32,5 la sută din PIB. Din această bogăție, 45 la sută au fost concentrate în mâinile celor mai bogate sute de oameni, opt persoane deținând averi în valoare de peste un miliard de euro fiecare.

    Mda, mda, mda.

    Din ce motiv este pusa Romania in aceiasi oala cu Rusia lu Eltin :”a încercat să controleze privatizarea pe modelul Ucrainei și Rusiei limitand acesul „jucatorilor” externi.
    Adica mai precis nu au vrut sa imparta prajiuira nationala cu veneticii ..
    Lasati ca nici civilizatii nu mor sa imparta cu sarantocii venetici ai Romaniei … ca oameni e si ei!!
    Insa cand oligarhul rus se muta la Londonistan este un perfect gentelman nu un mujic corupt!

    Continui :

    This concentration of wealth, and the intertwining of private profit with government influence, had consequences. Inequality had been growing dramatically, with all small entrepreneurs caught in a system of controlled economic opportunities accessible only through connections and bribery. Surveys in pre-accession years thus showed a mood of radical, anticorruption-oriented populism, with voters identifying parties and Parliament as the most corrupt institutions. At the same time, European companies were eying the Romanian market—not least the lucrative public-procurement market, where pre-accession funds had started to pour in—and expecting equal treatment.

    It was against this backdrop that the EU asked Romania, its accession date hanging in the balance, to create an anticorruption agency and adopt tough anticorruption regulations. In 2004, the European Council conditioned Romania’s entry on a revamping of its anticorruption strategy—a condition to which no other country, not even Bulgaria, had been subjected. This is when Romania started down its distinct path.

    It was also under these exceptional political circumstances that the civil society association known as the Coalition for a Clean Parliament (CCP) was created in 2004. The coalition’s goal was to prevent the postcommunist PSD, which had already governed for ten of the fourteen years of transition and was responsible for the rise of crony capitalism, from winning yet again in the 2004 general election and endangering Romania’s EU accession. The PSD was leading in the polls at the campaign’s outset.

    Această concentrare a bogăției și împletirea profitului privat cu influența guvernului au avut consecințe. Inegalitatea a crescut dramatic, toți întreprinzătorii mici fiind prinși într-un sistem de oportunități economice controlate, accesibil doar prin conexiuni și luare de mită. Sondajele din anii de preaderare au arătat astfel o stare de spirit a unui populism radical, anticorupție, cu alegătorii care identifică partidele și Parlamentul ca fiind cele mai corupte instituții. În același timp, companiile europene intrau pe piața românească – nu în ultimul rând piața lucrativă a achizițiilor publice, unde fondurile de preaderare începuseră să se scurgă – și se așteptau la un tratament egal.

    În acest context, UE a cerut României, data aderării sale în balanță, să creeze o agenție anticorupție și să adopte reglementări dure împotriva corupției. În 2004, Consiliul European a condiționat intrarea României la o revizuire a strategiei sale anticorupție – condiție la care nicio altă țară, nici măcar Bulgaria, nu a fost supusă. Aceasta a fost momentul în care România și-a început calea distinctă.

    Tot în aceste circumstanțe politice excepționale a fost creată în 2004 asociația societății civile cunoscută drept Coaliția pentru un Parlament curat (PCC). Scopul coaliției era prevenirea PSD postcomunist, care guvernase deja zece din cei paisprezece ani de tranziția și a fost responsabilă pentru ascensiunea capitalismului cronic, de la câștigarea din nou la alegerile generale din 2004 și punerea în pericol a aderării României la UE.

    Deci clienta scapa niste prorumbei … mai negri ca cerneala care uguie duios „CRAAA”
    „CRAAAA”

    Primul : companiile europene ce intrau pe piața românească – INCLUS sau MAI ALES pe piața lucrativă a achizițiilor publice și se așteptau „la un tratament egal” adica sa fie ele benficarele contractelor!!! Mai ales ca in zona achiztiilor publice „ fondurile de preaderare începuseră să se scurgă.
    Adica in clar .. multumesc ptr fondurile alea, am mancat si eu cateva salarii (submodice) din ele insa principalul beneficiar dorit era .. era „compania europeana” . Adica , in primul rand, dadeau ajutor companiilor lor . Faptul ca ori noi nu am inteles si am fots copii prost crescuti si tampitei si cam nesimtiti ori cestia ca „europenii” cu „vocatie” erau prea multi si se calcau pe bataturi a facut necesar MaCoVeiul …. si pesemne ca aici avem si motivul succesului in constructia de autostrazi contractate de europeni …

    Cu o mica exceptie „Except for a brief interval in the period 1996–2000 adica in Zodia Țapului ….. Hm hm hm ….
    asezati- va-ti pe scaune, tineti-va=ti bine sa nu cadeti , respirati adanc :
    l Emil Constantinescu a deschis ușa rușilor în România!! Ca el nu a stat 5 ani la rusi !!!
    Nu nu io zic asta ci Newsweeck !!!! Zau ! Ia geana link aici :
    https://newsweek.ro/investigatii/lukoil-a-intrat-in-romania-prin-palatul-cotroceni

    CRAAAAAAAAAAAAA!!!!

    Adica cam asa : nea Nelu care a stat 5 ani la rusi si era cominist a crescut niste capitalisti da nu prea a agreat capitalistii rusi. Ca a stat la rusi pesmene.

    Lideru’ regional, dinamic si biensur anticomunist (da cu carnet de partid si ex secretar de comitet) Emil Constantinescu zis Țapu .. a dat mana cu Lukoil si Mechel ….

    Mda …

    Si in alta ordine de idei Sefu’ se pare ca rolul lui matale era sa fii distribuit in rol de suovitaurilia da scapasi numa cu 2 si , scuze, aveai tot atatea sanse cat copitatu’ ajuns la altar fata in fata cu flaminul …. da nu apucasi sa joci si rolul taurului .l..

  20. PROSTOCRAȚIA -UN CONCEPT CU BATISTUȚĂ ȘI CRAVATĂ BLEU

    MOTTO: „Desigur, ce face un ins ține de capul lui. Sistemul poate fi, în principiu, altul. Numai că, în România actuală, s-a intrat într-un cerc vicios: inși incapabili se agită și «aleg» un ins depășit de funcție, care, la rândul său, abuzează de Constituție și de instituții și dă funcții neisprăviților, care trompetează cât de «bun guvern» sunt, în vreme ce țara nu a realizat cu ei decât pierderi! Din nefericire, la această oră, aici PROSTOCRAȚIA a ajuns sistem. În joc este oricum mai mult decât «diletantul», «confuzionarul» și «necivilizatul» (despre Klaus Iohannis este vorba, n.n.), semnalați de presa internațională. Iar la orizont se anunță costuri enorme, pe care le vor plăti nu alții decât cetățenii României.”( Andrei Marga, TRECEREA LA PROSTOCRAȚIE, 3 mai 2020, COTIDIANUL.ro)
    ……………………………………………………………………………….
    Dacă președintele Klaus nu ar fi fost atât de „iute de picior” (scuzați oximoronul, știu, e mai mult decât șocant) și n-ar fi ieșit pe 28 aprilie cu memorabila declarație prin care a împiedicat PESEDEUL să-i vândă Ardealul lui Viktor Orban, declarație cunoscută sub eticheta: „Bună ziua, dragi români! Jó napot kívánok, PSD! Jó napot, Ciolacu!”, poate că atenția lui Cristian Tudor Popescu s-ar fi îndreptat către un alt reprezentant de marcă al PROSTOCRAȚIEI diagnosticate, atât de exact, de către Andrei Marga. Adică spre Rareș Bogdan. Dar, ghinion! președintele nostru (să nu uităm: ales de popor cu procentul de 66,09%) nu i-a lăsat nici o șansă… Degeaba a ieșit Rareș pe 1 mai 2020 cu textul:

    „Oameni buni, poate nu ne ridicam la inaltimea asteptarilor Voastre. Poate gresim, poate unii din cei promovati in functii cheie nu sunt neaparat cei mai buni pe care ii avem. Poate nu facem schimbarile cu rapiditatea cu, care va doriti. Poate reformele intarzie prea mult. ….insa va asigur Dragi romani ca nu suntem nici ticalosi, nici hoti, nici tradatori de neam si tara si nici mincinosi si fatarnici cu privire la valorile nationale. Respectam Romania si iubim Romania si pe romani oriunde s-ar afla. Sunt lucruri care NU se negociaza niciodata. Natiunea, Tara, Limba, Identitatea noastra ROMANEASCA nu sunt de vanzare. PSD este ciuma pentru prezentul si viitorul acestei natii. Romania NU e de vanzare! Cine se joaca cu neamul romanesc si limba romana NU merita sa vada lumina Soarelui pe acest pamant Sfant, pentru ca aici si-au dat sangele mosii si stramosii acestei natii. Cu Dumnezeu inainte! ROMANIA fara PSD, un partid condus de tradatori si de infractori.” (RARES BOGDAN , 1 mai 2020 pe pagina lui de FACEBOOK)

    … căci, în ciuda ortografiei exotice și pe care am menținut-o integral, spre a ne bucura plenar de splendoarea sa, în ciuda exprimării rudimentare a lui Rareș, exprimare combinată subtil cu un pășunism de activist răsclocit , CTP-ul n-a fost impresionat și nu i-a acordat atenția pe care, cu generozitate, i-a acordat-o lui Klaus:

    „Mă uit la Klaus Iohannis de vreo zece ani și, în general, cred că e aproape imposibil să mă mai surprindă un om politic cu ceva, în România… nooo… îi știu pă toți… daaaa… daʹ de data asta m-a surprins. Nu m-aș fi așteptat… Are multe Iohannis, multe hibe… e de-o aroganță imensă, e distant, înainte de a se institui distanțarea fizică, el e distant așa, ca ființă umană, este trufaș, este rece, domʹne dar n-am crezut că e capabil de un asemenea kitsch. Ăsta este un kitsch. Un teatru de un prost gust desăvârșit, demn de… domʹne ce să vă spun eu, demn de …un politician de doi bani… plus doza asta de histrionism pă care a introdus-o aici cu PESEDE! PESEDE! a jucat, pur și simplu, teatru. «Jo napot kivanok, PESEDE»! Nu l-am crezut capabil de așa ceva, să intre în această zonă, care face parte și ea din politică, da? A intrat în zonă mocirlei colorate, slinoase dân politică. N-aș fi crezut că va recurge la așa ceva. A forțat peste marginile admise lovitura politică.” (Cristian Tudor Popescu, DIGI 24, 1 mai 2020)

    Ce să mai faci, Rareș, dragă, cu pateticul tău mesaj din care am reținut frumosul fragment autocritic:

    „Cine se joaca cu neamul romanesc si LIMBA ROMÂNĂ (!!!) NU merita sa vada lumina Soarelui pe acest pamant Sfant, pentru ca aici si-au dat sangele mosii si stramosii acestei natii.”

    …sau autoblestemul, ca să zic așa, căci la felul dezinvolt în care te joci cu limba română și cu mintea luʹ neamuʹ românesc pe pagina ta de FACEBOOK se pare că-ți tragi o eclipsă de soare permanentă, pe persoană fizică! Ce să mai faci, ziceam!

    În schimb, uite-l pe Klaus… cât de băgat în seamă este de către marele analist al patriei:

    „Asta este să dai frâu viscerelor și să nu-ți folosești partea asta, mai de sus, (face un gest cu mâna către cap, n.n.) a corpului. Cum să vinzi Ardealul lui Viktor Orban, din Ungaria? E absurd… Problema mea rămâne cu președintele… cum a reușit președintele Iohannis și ce va mai face în continuare dacă tot s-a pornit în direcția asta de kitsch patetic de nivelul celor mai cretinoizi (!!!, n.n.) naționaliști, ăia cu slănină pă ceafă, de le apasă creierul subțire… că-i știu de 30 de ani… cum a putut, domʹne, să spună chestia asta Iohannis?” (Cristian Tudor Popescu, DIGI 24, 1 mai 2020)

    Vezi, Rareș? Acum, că ești băiat mare și europarlamentar, e timpul să afli că și în PROSTOCRAȚIE, ca în orice alt sistem funcțional, se păstrează ierarhia… proștii mai mici și mai slugarnici nu sunt interesanți. Tot ăia de doi metri, din vârf, au parte de toată atenția… așadar, CTP-ul a continuat imperturbabil:

    „Cum poți domʹne să spui că vor să vândă Ardealul ungurilor, nu? e ridicol, e grotesc, e penibil să spui așa ceva… știți ce-a făcut? S-a grăbit cât a putut s-o ia înainta Senatului, care a respins legea… Cu chestiile alea patetice… peste cadavrul meu… A! și mai e ceva, asta chiar m-a deranjat rău de tot… de ce-ți bați joc, domne, de limba maghiară? „Jo napot kivanok, PESEDE”! asta-i o bătaie de joc… dacă i-aș spune eu lui Iohannis: „Gutu-te-n tag, Iohannis, oare ce v-a promis Șparanghela Merkel în schimbul românilor sclavagiți la arbait în Germania?” (Cristian Tudor Popescu, DIGI 24, 1 mai 2020)

    Ce ți-am spus? A luat tot caimacul!

    Dar să-ți arăt, Rareș, cum văd eu lucrurile astea: eu cred, da! că suntem, fără îndoială, o colonie și asta nu de ieri-de azi, ci chiar din primul mandat al lui Băsescu Traian -așa cum bine a subliniat Ilie Șerbănescu, pe când era el mai îmbufnat. Dar tot eu mai cred și că oricărei colonii generoșii ei stăpâni îi lasă un spațiu strâmt de acțiune proprie, doar așa… ca să nu se sufoce cu lesa. Iar voi, Rareș, ați făcut în momentul de față din acest teritoriu îngust unde v-au lăsat să vă puneți jucăriile, paradisul PROSTOCRAȚIEI.

    Adică ați ratat, neghiobilor și caraghioșilor, chiar și puținul care ne-a fost permis!
    …………………………………………………………………………..
    P.S.1. Tot CTP-ul deschide articolul său din REPUBLICA.ro, din 29 aprilie 2020, cu următoarea frază:

    „Prinzându-i cu pantalonii în vine, președintele Iohannis a expediat PSD-ului un șut în testicule. Acesta e rezumatul peripeției autonomiei secuiești în Parlamentul României.”

    Era, cred, prea devreme în 29 aprilie pentru ca marele CTP să aibă o privire de ansamblu asupra situației… acum însă, văzând câți prostovani mari și mici din PENELEU și din presa atașată cauzei s-au grăbit să acopere excrementul lăsat de Klaus în mijlocul sufrageriei, pe covorul „persian”, cred că CTP-ul ar trebui să modifice puțin fraza… adică, sigur, tot despre niște testicule să fie vorba, dar având un alt proprietar și plasate într-o relație directă de tip cauză-efect cu tesla aflată în mâna președintelui!

    P.S.2. Vă stă FOARTE BINE vesta. În definitiv, culoarea portocalie nu are, totuși, nici o vină…

  21. Se zice că noaptea-i un sfetnic bun. De astă dată eu m-am dumirit că m-am auto-mințit. Din adolescență, adică de vreo 60 de ani, credeam că am simțul umorului. Serios, privind vesta portocalie și rememorând semnale de acum 16 -17 ani, cred că am evaluat greșit unele semnale de atunci, ca de exemplu: aducerea la Guvern a lui Alin Teodorescu și a lui Emil Hurezeanu sau aducerea la Partid a lui cosmin gușă, cu udrea cu tot.
    Pe moment mă simnt depășit de eveniment.
    P.S. Ghiță – chiar dacă in alt motiv, se pare c-ai avut gentilețea să mă refuzi cu masa la Zexe.

      • V-a întrebat cineva, mai de demultă vreme, dacă pozele și/sau desenele postate de dumneavoastră le doriți a le da semnificații/sugestii și ați răspuns afirmativ.
        În rest – atât m-a dus pe mine capul. Se pare că, față de 1991, când am fost testat de MENSA INTERNATIONAL, nu mai am 140 I.Q. Score și 96 Percentile

    • serbanfl

      Sa zicem nu chiar refuz…

      Ceva obiectii asupra locului .. eu ma misc greu si frecventez doar localurile cu preturi populare …. asta ca sa nu se oftice nimeni pen ca nu renunta la ideile mele ! (observtaie – una e sa imi pastrez ideile cand mi se face „cinste” cu o bere si un „intaritor” pe total 10 lei insa numa unu cu foarte multi bani nu s-ar simti insultat ca imi mentin parerile si de la 300 lei in sus „auzi la el sarantocu matze fripte i-am dat sa bea ce nu vazu decat in filme i-am dat haleala de milionar si magaru continua sa ma contrazica?!” . Nu te simti vizat .. e o reactie f umana si azi sarantocii mai ales cand sunt purii … nu sunt prea bine vazuti !!!)
      Sa nu zic ca multi au asudat caci , daca altii isi modereaza tonul cu care emit opiniile de multe ori eu am grija ca cei din preajma sa imi auda argumentele!!! „Lasa sa afle la crasma ce trebuiau sa invete la scoala!!” (cum zic dau meditatii la aroganta!
      Je suis le cancelier d’Autriche!
      Et moi, je m’en fiche!!
      [ala cu s’en fiche fiind un „bombanitor” din garda imperiala] )

      • Să recapitulăm! Ți-am contrazis afirmația privind aportul negativ de voturi adus de Amfitrionul nostru, în caaz de implicare în alegeri. Am propus un pariu constând într-o masă la Zexe. Prin comentarea la acest subiect propus de Amfitrion, am vrut să-ți spun că refuzând pariul mi-ai făcut o economie la bugetul personal.
        Pe de altă parte eu aplic ce am înțeles de la diriginta din clasa 8-a (primul am de liceu la generația mea), care își făcuse stuidenția prin anii de început ai regimului comunist, când la cantina studențească se mânca mai bine decât puteau oferii familiile. Doamna Elena Georgescu – Cazan ne-a spus că dânsa, căministă, prefera să meargă la Capșa să mânânce o iahnie de fasole, decât să se îngesuie să mănânce în condiții de igienă precară.

  22. Întrajutorarea marilor puteri
    Chinezii, care sunt la apogeu
    Le-a ridicat o minge la fileu,
    Ca unchiul Sam să-și facă plinul
    De se grăbește… cu vaccinul!

Lasă un răspuns