Dilema raspunsurilor in lupta cu Covid-19

Cred, totusi, ca vor exista si efecte financiare pozitive ale crizei coronavirusului. Astfel, sunt convins, la Hollywood, sunt deja in pregatire scenarii pentru diverse seriale multi-etnice care sa arate cum a fost invins covid 19.

Pe plan international, as semnala si eforturile ONU, spre exemplu Raportul secretarului general ONU – Antonio Guterres – intitulat „Shared Responsability, Global Solidarity; Responding to the socio-economic impacts of Covid-19”. Raportul a fost publicat in urma cu cateva zile (31 martie) si subliniaza situatia actuala extrem de dificila. Intre altele, pierderea a 5-25 milioane de joburi, pierderea a pana la 3,4 trilioane dolari in venituri salariale, 1,5 miliarde elevi si studenti  dar si 60 de milioane de profesori care nu mai participa la cursuri. Astfel, s-a intrat intr-o perioada de recesiune, cel putin la fel de dificila precum cea din 2008/2009.

Raportul subliniaza nevoia, la nivel global, a leadershipului, a solidaritatii, a transparentei, a incrdererii si a cooperarii. Este nevoie, de aceea, sa fie evitate tentatiile masurilor protectioniste iar masurile de restrictionare a circulatiei trans-frontiera sa nu fie mentinute prea mult timp. Sunt importante mobilizarea regionala dar si solidaritatea nationala. Nu insist pe detalii. Vorbe frumoase. Cine doreste, le poate citi in textul Raportului.

Desigur, in concret, in fiecare tara, lucrurile se vad diferit. Chiar daca terminologia politica utilizata este asemanatoare.

In Romania, au fost mai multe etape. Prima, la inceputul anului, atunci cand obiectivul principal era realizarea alegerilor anticipate. Evident, in acel context, voturile celor din diaspora erau importante iar masurile de control la frontiera nu trebuiau sa-i enerveze. Astfel s-a ajuns la intrarea in tara a peste 1 milion de persoane, venind din zone de risc si intrate fara un control riguros.  „Baletul” initial intre rigoare si permisivitate a determinat cresterea exponentiala a imbolnavirilor. Aceste lucruri au devenit mai evidente in ultimile saptamani iar situatia din orase precum Suceava au dus la adoptarea unor masuri mai dure.

Apropierea Sarbatorilor de Pasti genereaza noi probleme. Autoritatilor au, din nou, o dificultate in a trata presiunea de la frontiera a celor care vor sa-si viziteze rudele. „Fratii nostri”, „compatriotii nostri” sunt anuntati ca daca vin in tara vor fi bagati 14 zile in carantina, inainte de a merge acasa. E adevarat, prioritatea politica a alegerilor anticipate s-a evaporat.

Nu vreau sa se creada  ca nu apreciez eforturile facute la MAI, Ministerul Sanatatii sau MAPN in batalia cu flagelul coronavirusului dar vreau sa subliniez ca intarzierea in luarea unor decizii a avut la baza marunte ratiuni politico-electorale.

Ramane, in continuare, tentatia unor initiative politice populiste si cea a gasirii unor „tapi ispasitori” in afara tarii.

77 de gânduri despre “Dilema raspunsurilor in lupta cu Covid-19

  1. Popescule

    cu referire mesaj APRILIE 3, 2020 LA 3:10 PM

    1)Scuze ca bag aici raspunsul E mai comod .

    2)scrii ca cum „Reciproca nu este valabilă.”. Normal fiinda cei de afara se cred prea ….. ??! fata de noi aia prosti si „pun botu” cam la orice …

    Uite na. In anii 80 niste analisti de pe la voi au „analizat” si au gasit ca cam asa :
    – că România lui Ceaușescu nu ar fi fost de fapt un „cal troian” secret al Moscovei, menit să mimeze independența ffind parte a unui complot sofisticat împotriva intereselor SUA și ale Occidentului.
    – că România și Ceaușescu ar fi fost responsabili de crearea intenționată de tensiuni internaționale de pe urma cărora să tragă foloase și că ar fi conspirat împotriva SUA cu „state-paria”, ca Libia și Coreea de Nord.
    – că guvernul României ar fi dezvoltat un program de „genocid cultural” împotriva minorităților naționale
    – că „șovinismului românilor” ar fi un pericol samd etc ..

    Ei bine in aceiasai ani Ronal reagan era convins via Pacepa ca RSR era mult mai stricta decat URSS in .. nerespectarea drepturilor omului.. Ma rog PAcepa era cew era.. insa scuze e fugise in 1978. Deci este de prsupus ca Reagan fusese convins ca iniante de 1978 in RSR era mai muota opereiune decat in URSS…. Cehstie de-=a dreptul ridicola!!!!
    in 78 din RSR se4 putea emigra (greu dar totusi). Din URSS nexam.
    In 78 virberam destul de slobod. In URSS niet!
    un 78 se puyra zice de „drepturile omului” . In URSS nciic ca se pomenea ca ar exista asa ceva!!

    Intamplator … stiuc e zic „din observatie directa”

    Si impliucatiile acelor anize continua si azi …

    Deci dragule cam asa stam …..

    • Domnule draga, cât ești de convins ca ceea ca spui chiar asa s a întâmplat, și aici ma refer la mobiluri, scopuri urmărite rezultate etc.
      Vorbiți de parca le ati conceput, în mintea d-voastră au încolțit, le ați aplicat întocmai și ați și primit toate informarile de confirmare.
      Nici o rezerva, nimic?

      • Lalciu

        cele scrise de mine sunt de domeniul public.

        Daca tu nu ai dat peste ele .. inseamna ca nu te intereseaza astfel de chestii.
        Sa nu indrznesti sa sustii ca eu iti atrag atentia asupra acestu „mic” amanunt :“Apparently that is a sham,” wrote Reagan, “and their violation of human rights are worse than in the Soviet Union.”

        In realitate, dupa a declarat Frank Wolf pentru WND, viata in Romania „era mai intunecata decat la Moscova”. Reagan a gasit dezvaluirile facute de Pacepa atat de fascinante si de convingatoare incat si-a schimbat politica fata de Romania la numai o zi dupa ce a primit un exemplar din „Orizonturi Rosii”, volum la care s-a referit drept „cartea sa de capatai in ceea ce priveste dictatorii”.

        Citind la WND-TV din jurnalul lui Ronald Reagan, Wolf a citat din fostul presedinte american care reflecta asupra presupusei „moderatii” a Romaniei: „Aparent este un fals (…) si incalcarile drepturilor omului sunt mai grave decat in Uniunea Sovietica”, scria Ronald Reagan in jurnal.
        Cand? In 1978?!! Haida-de !!!

        rezerva ?
        Poate doar in a va „califica” :
        – impertinent ignorant (in ce priveste subioectul!) si naiv
        – agent de dezinformare in misiune!!

        Tertium non datur!

    • Ghiță, iar n-ai înțeles.
      Era vorba despre informare.
      Să-ți explic.
      În comunitățile românilor din afară, informațiile din țară, scandalurile politice, opiniile diverșilor „analiști politici” (că acum tot românul este analist politic), propaganda agresivă, „performanțele” guvernului sau grupurilor europarlamentare ale românilor care acționează ca un tot unit în interesul României, ba chiar și „veștile” senzationale despre vreo „persoană importantă” despre care nu a auzit nimeni prin diasporă, pe care presa românească, informații pe care le citești și tu, român-neaoș din țară, ajung instantaneu.
      Deci informarea, propagandă, spiritul revanșard din România, ajunge afară.

      Informațiile din comunități sau chiar din realitățile țărilor respective, ajung la marea masă a romanilo-neaoși, în cel mai bun caz, sporadic, interpretate și supuse unui întreg proces de prelucrare propagandistică.

      Aceasta înseamnă ireversibilitatea procesului informațional.
      Frustrarea ta că „cei de afară se cred …” o pun pe seama faptului că-ți dai seama că au mai multe informații.

      În rest, din punctul de vedere electoral, subiect care văd că-i roade pe mulți, sunt produsul informației și propagandei masmediei din țară, exact ca cei din țară.

      • Românii din țară nu au frustrări vis a vis de cei integrați în societățile Vestului, ei sunt/noi suntem indignați de ușurința criminală care care autoritățile române permit neadaptaților de tip (nici calare nici pe jos) să între de-a valma pe teritoriul României, în timp ce state responsabile au închis granițele ferm (și nu gradual și/sau diferențiate) ulterior procedând la repatrierea conaționalilor, fie ei sănătoși, sau infectați).
        Acești români nu sunt mai bine informați, ci mai amplu manipulați pe rețelele de socializare, din România, pentru a fi utilizați ca turmă de manevră electorală.
        Despre asta este vorba, domnule.
        Nu avem nimic cu românii care și-au găsit un rost pe meleaguri străine și care, de regulă, probabil și din bun simț, nu-și permit să dea lecții celor din țară, mai aproape, oricum de sursele realității obiective.
        Desigur că sunt și excepții, care, de la mii de km distanță, au și timpul și (probabil) misiunea de a agita spiritele pe bloguri.

      • Da draga am inteles.
        Unu de pisti balta atlantica si cazat prin Menessota sau Oklahoma este mai bine informat de aprovizionarea pietei Minis decat pot f eu .. care locuiesc la 300 metri de zisa piata!!

        Si .. si asa intre noi fie vorba … tu inteleptule diasporez ce facusi matale ca propaganda ptr .. Basarabia ?! Ma rog inteleg ca este greu sa ai de a face cu influenta rusa, ba si cea ucraineana, da totusi nu crezi ca a te lupta cu „national-comunismul” (boala a unor diasporezi) da apoa la moara rusilor (fie velico fie ei malo) ?!

      • Sa nu exageram. Daca lucrurile ar sta mai bine in tara nu ar exista atatea nemultumiri.
        La noi intotdeauna s-a creat confuzie din interese bine stiute. Banul, un loc asigurat la stat, punerea neamurilor la loc ferit… Neaosul ala, despre care pomenesti dumneata nu cred ca sta de prea mare placere pe acolo. Nu este perfect, ca mai toata lumea de altfel, dar per total are dreptate in ceea ce afirma.
        Personal nu sunt de acord cu fixatia lui pentru revolte. De ce trebuie ca oamenii sa ajunga la revolta, sa se umileasca in masa? Eu asta nu inteleg. Intr-o tara in care toti vorbim aceeasi limba, de ce trebuie sa se ajunga la revolta? Nu cumva asta este efectul lipsei de justitie? Daca oamenilor li se face dreptate la momentul potrivit, nu se ajunge la revolta.
        Si ma mai surprinde cand spune despre Dancila niste lucruri(care pot fi adevarate. Pentru cineva care interesat de evolutia profesionala a dumneeai poate sa confirme sau nu)’. Pe mine, alte intrebari ma framanta, vis-a-vis de Dancila. Dom’ne ce dracului o consilia fatuca aia a lui Cumpanasu? Cum sa-si faca parul, sau ce? Lucruri care te fac sa crezi ca cineva ia in deradere niste posturi atat de importante. Adica, scuza-ma, am cunoscut consilieri care au rumegat biblioteci intregi, oameni pregatiti si mega-pregatiti in diverse domenii, cu mega-viziuni…
        ce dracului consilia paparuda aia?

      • Îmi cer scuze că mă bag în vorbă… dar am și eu un punct de vedere. Una este să fii informat despre niște lucruri și alta este să le trăiești. Una este să auzi că unul a luat un baston pe spinare și alta este să-l iei tu nemijlocit. De aia i-aș da dreptate d-lui Ghiță.

      • Draga Popescule

        am asa un chyef sa ma amuz nitel..

        Ia sa vedem cum stam cu informarea ..

        Zilili trecute Zaharel amabsadorul zicea ca cum „„Din păcate, prădătorii și actorii negativi încă pândesc în aceste vremuri de vulnerabilitate. Rusia și China au încercat să folosească această oportunitate pentru a răspândi minciuni despre Statele Unite, România, COVID-19 și comportamentul propriilor guverne. Faptul că Partidul Comunist Chinez se folosește de moartea a mii de europeni pentru a înmâna măști de marcă Huawei deghizate în donații umanitare, este inadmisibil. I-am avertizat pe prietenii mei români şi înainte, și o voi face şi acum: aceasta este o companie căreia nu i se poate încredinţa securitatea dumneavoastră națională și care vă va pune în pericol libertatea. Comportamentul de înșelăciune, confuzie și lipsa de transparență a Partidului Comunist Chinez a venit cu un preț mortal pentru întreaga lume. Această pandemie în care ne aflăm subliniază importanța transparenței în ceea ce privește sănătatea umană, buna guvernanță și economia globală. Când informația este restricționată, consecințele sunt devastatoare. Ca urmare a mușamalizării de către Partidul Comunist Chinez, experții chinezi și internaționali au ratat o fereastră critică pentru a limita izbucnirea acestui virus în China și pentru a opri răspândirea sa globală. Acelora dintre noi care poartă cicatricile comunismului nu trebuie să li se amintească preţul plătit în vieţi omeneşti pentru minciunile comuniste.” (1 aprilie 2020)

        Nien sur excelernta sa nu auzise nimic despre faprtul ca trei medici din Romania sunt cercetatio ptr ca ar fi sifonat niste informatii . Tot despre COVID-19 ….

        Insa peste cateva zile alt ambasador zicea ca cum „Săptămâna trecută, președintele Trump și președintele Xi au avut o convorbire telefonică foarte bună și productivă cu privire la pandemia COVID-19. În weekend, am vorbit cu vice-ministrul de externe, Zheng Zeguang, despre eforturile comune ale țărilor noastre în combaterea COVID-19. Am subliniat că acum este momentul să așteptăm cu răbdare și am transmis aprecierea pentru eforturile chineze de a ajuta guvernul nostru prin exportul de materiale medicale necesare în Statele Unite. Ambasada SUA a depus deja mari eforturi pentru a aduce companiile americane și chineze împreună ca să răspundă nevoilor imediate ale Statele Unite, din ce în ce mai mari, de echipamente de protecție personală. Lucrăm îndeaproape cu oficialii guvernamentali chinezi pentru a facilita expedierea acestor livrări din China. Nici o țară nu poate lupta împotriva acestei pandemii de una singură și sunt sigur că țările noastre vor continua să găsească modalități de a coopera pentru a combate acest inamic comun care amenință viața tuturor.(…) Mergând mai departe împreună știu că vom trece de aceste momente dificile.” (3 aprilie 2020) Impreuna etc. Nici o vorba despre ,astile Huawey, care de latfle se pare cau au fots primite cu un „bune! la fix! Sa fie primite!!” asa cum si ventilatoarele dion Russland au fpts prmite cu placere „bogadproeste”.

        Dar oare ai auzit ca Germnaia si Franta acuza SUA ca „hijac” niste avioane pline cu furnituri ptr zisele state aliata din NATO ? Sau astfel de stiri nu ajung in diaspora?! A poate nu stii ce e aia „hijac”? Cum asa ? Cand eri tanar si pe aici nu citeai despre Chicago in anii Marelui Al ?!

        SI stai ca mia am una :

        Presa din Germania: Trump ar fi oferit 1 miliard $ unei firme germane pentru vaccinul anticoronavirus, ca să-l folosească doar în SUA

        Preşedintele american Donald Trump a încercat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin împotriva coronavirusului, vaccin la care lucrează oamenii de știință de la compania CureVac din Tübingen, relatează Die Welt.

        Președintele american ar fi oferit companiei germane o sumă mare pentru a-și asigura exclusivitatea asupra patentului vaccinului, la Berlin suma vehiculată fiind de un miliard de dolari. Presa germană subliniază că „este deosebit de problematic faptul că Donald Trump face tot posibilul pentru a obține un vaccin pentru Statele Unite”. „Dar numai pentru SUA”, spune guvernul federal.

        V si https://blogs.sciencemag.org/pipeline/archives/2020/03/16/curious-case-of-curevac

        Hm .. eu zic ca exte exagerata cestia cu „exclusiv” adica „numai ptr americani”

        Der US-Präsident bietet der deutschen Firma angeblich einen hohen Betrag, um sich ihre Arbeit zu sichern. Von einer Milliarde Dollar ist in Berlin die Rede. Besonders problematisch ist: Trump tue alles, um einen Impfstoff für die Vereinigten Staaten zu bekommen. „Aber eben nur für die USA“, heißt es in der Bundesregierung. da unu vigilante docicesc de fslul lui ma pune la punct „Scrii tampenii!!!” adica doiciii nu mint nicodata..

        Deci dragul meu domn, ca cam asa stam cu asimetria informatiei …. si nu e vorba in ce usu dau eu cu picioru’ ci , de cat de manipulabili sunt aia „informati” care nu beneficiaza de luminatele conduceri din Romania …

  2. Pentru guvernanți este un mare risc politic să nu-i deranjeze pe diasporenii care vin acasă, dar este, de asemenea, un risc politic să lași libere frontierele, pentru că majoritatea populației consideră răspândirea epidemiei consecința directă a întoarcerii la vatră a celor plecați la muncă, în alte țări. Cred că liberalii își blestemă decizia prin care au înlăturat Guvernul PSD. Dacă cei întorși acasă ar fi respectat regulile, nu s-ar fi ajuns la situația dramatică din Suceava. Să nu uităm că acest județ este cel mai puternic fief liberalo-pedist din Moldova.
    I-am văzut pe niște minoritari rromi cum refuzau să meargă în carantină, unde vor locui într-o cameră, ei care au un palat acasă. Întrebările pe care mi le pun mereu sunt:
    1.ce căutau în străinătate, de vreme ce acasă aveau coșcogeamitea palatul?
    2. le-au calculat cineva veniturile și impozitele pe care le-au plătit statului, în raport cu banii pe care i-au investit în palate?
    3.le-au fost puse sechestru pe palate, pentru evaziune fiscală?
    Și peste toate acestea, mai vine și ordinul ,,madamei” Merkel, care vrea lucrători în agricultura germană, oameni din zona estică din UE.La noi, fermierii se plâng că n-au forță de muncă, iar ,,musiu” Velea ne dă o ,,veste bună”, prin ultima ordonanță militară: se vor relua cursele spre Germania pentru cei ce vor să muncească, în afara țării. O altă ,,veste bună” a fost aceea că supermarket-urile nu mai sunt obligate să achiziționeze și produse românești, în timp ce fermierii români se plâng că nu au unde livra marfa.
    În aceste momente grele, pentru noi toți, ar trebui oamenii să se întoarcă la valorile creștine, să lase de o parte ura, răzbunarea, învrăjbirea. Din contra, dacă stau acasă, mulți concetățeni, în loc să mediteze la împăcarea cu ei înșiși și cu cei din jur, își cultivă cu mult sârg ura și răutatea. Auzeam un individ vorbind pe TV B1 despre oamenii lui Dragnea, care nu știu ce fac, pe unii politicieni care nu pot ieși din discursul de campanie electorală, pe unii facebook-iști plini de venin.

      • Bună ziua domnule prim ministru
        Mulțumim pentru articolul răspuns la întrebarea subsemnatului, poate pusă în pic contondent, dar că și aviz cunoscătorilor la afirmația dumneavoastră finală
        Cred că prin septembrie-octombrie vor începe găsirea unor explicații la ,,rezolvarea spetelor Covid19″ in primul rand in Romania.
        Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, afirmația aparține altora; pentru edificare a se da serch pe net.
        Sănătate dumneavoastră și familiei, românilor în general, dar să nu uităm căprițele, 3 la număr parcă
        Cu stimă

  3. Politicienii din diverse tari vorbesc despre solidaritate, dar ea ar trebui sa se opreasca la granitele tarii lor. Dl. Trump a dat un ordin de a opri toate livrarile de masti medicale tip N95 produse de firma americana 3M catre Canada. Cum, fratii nostri americani nu ne mai ajuta? Nu! Atit Doug Ford, conservator, premier al Ontario cit si Trudeau, liberal, si-au exprimat dezamagirea fata de decizia dlui Trump, ce sigur ca va ramine in memoria colectiva a canadienilor. Dl. Doug Ford a fost mult mai direct. Canada nu va reciproca, si nu va raspunde cu aceiasi moneda SUA, a anuntat Trudeau, afirmind ca tara ca cumpara mastile din China. Trudeau a ramas pe pozitia liberala, un pic naiva in zilele noastre, ca schimburile comerciale nu trebuie ingradite, si a lasa fluxurile de marfa libere, insa Ford a fost mult mai realist, spunind ca pe viitor toate aceste produse vor fi produse in Ontario.

    E adevarat ca americanii au o situatie grea, da rpotential toti o au. Depinde de ce alegi sa faci. Rusii, de exemplu, au trimis doctori, materiale sanitare in citeva avioane in Serbia. „Fratii latini” cite avioane cu doctori si produse au trimis in Romania si invers: cu ce a ajutat Romania pe altii, in speta Republica Moldova? Dar UE cu ce se mai ocupa in afara de sedinte si declaratii? NATO a spus e pregatita sa ajute, dar concret, cu ce ajuta pe fiecare stat membru?

    https://www.ctvnews.ca/health/coronavirus/canada-to-receive-millions-of-masks-won-t-retaliate-for-u-s-ban-on-3m-exports-pm-1.4882563

  4. In lumina intelepciunii accumulate in timpul crizei covid, credeti ca alegerile (anticipate, la termen sau amanate) din Suceava ar trebui organizate de un “birou electoral militar” condus de un colonel sau de domnul Flutur? Cum ar fi mai democratic? In plus, a numarat cineva fluturii din Romania?

    Criza covid a demonstrate si necesitatea privatizarii sistemului medical din Romania. Sunt convins ca diaspora a inteles asta.

    • Vreți să spuneți, probabil, naționalizarea spitalelor private, ca în Franța.
      Cel puțin testarea ar fi gratuită pt TOȚI cetățenii României, fără discriminare.

      • Evident, glumeam! Imbunatairea reala s-ar obtine nu prin privatizare, ci prin interzicerea de-a lucra concomitent in mediul privat si de stat.

        Cred insa ca acum, dupa ce am vazut, in toata splendoarea ei, diaspora care lucreaza la negru prin EU, dar segandeste profund la binele celor de „acasa”, este evident ca ei pot fi utilizati ca masa de manevra pentru absolut orice ineptie. Iar baietii care vor sa faca morman din sistemul de sanatate vor continua cu privatizarea.

    • Militarizarea Spitalului de la Suceava s-a dovedit foarte inspirată, deoarece criza de acolo are la bază ideea politrucului Gheorghe Flutur, baronul local fără ştirea căruia nu mişcă nimic în judeţ , nici măcar oile, dacă nu-s aşezate în ordinea din care să reiasă numele iubitului (lor) conducător, pe atunci Băsescu, iar acum Joianus !
      Într-o criză ca aceasta, Gheorghe s-a trezit, vorba vine, că trebuie să ia măsuri !
      Şi le-a luat de-a băgat Suceava-n carantină şi zeci de oameni ( deocamdată !)în mormânt !
      Ce-a făcut amicul lui Iohanus ?
      I-a ordonat lui Râmbu sluga manager să convoace o şedinţă cu tot personalul Spitalului, excelent mijloc de contaminare într-o sală cu sute de oameni, dar asta n-a fost suficient : i-a înşirat ca pe oi ( specialitatea sa !) pe distanţă de sute de metri , la coadă la testare, dar înghesuiţi unii în alţii, aşa cum s-a văzut în materialele massmedia !
      Credeţi că un comandant militar, medic binenţeles ar fi făcut nerozia asta ? Eu nu cred !
      P.S.
      Dacă rămân nepedepsit pentru asemenea acte iresponsabile, cei de la Suceava se vor apuca din nou de scris pe dealuri numele conducăţorului iubit, de data aceasta nu cu oi, ci cu sicrie !

  5. Aluzia domniei voastre cu privire la necesitatea alegerilor anticipate este rautacioasa si incorecta. Daca se organizau anticipate in mai, diaspora statea sa voteze la Paris, nu mai venea acasa, deci nu mai aveam epidemie in Romania. Presedintele avea dreptate, dar pesede s-a opus si acum uite ce problem avem din cauza pesedistilor.

    • Păi PSD, cu dragnea în frunte, le-a permis liberalilor să FURE la europarlamentare prin NEORGANIZAREA înnumărării paralele a voturilor. Guvernul PSD a căzut la votul moțiunii de cenzură. În final ACEEAȘI majoritate trebuia să doboare Guvernul PNL, dar nu-i ajută greutatea de pe umeri ! Cum să numești ca Prim Ministru aceeași loază care a fost dată în lături de Parlament ?!
      Tot din motive de nedumerire cu privire la utilitatea greutății de pe umeri și dumneata dai vine pe alții pentru că PNL-iștii n-au fost capabili să valorifice șansa oferită de dragnea !

    • Măi cetățene, de unde naiba te e informezi ? La alegerile locale se votează exclusiv în circumscripțiile electorale din România.
      Tocmai din acest motiv s-a permis acelei părți minoritare a diasporei (care și votează de regulă) să intre în România. Din păcate pentru această dreaptă incompetentă, iresponsabilă și antinațională, care tratează oamenii precum o turmă docilă, vor trebui să rezolve două probleme majore:
      1. Să contracareze răspândirea comunitară a virusului (adus de diasporezi în România);
      2. Să…. hrănească turma, dacă vor să voteze la fel și în viitoarele campanii. Desigur pe banii fraierilor de români neaoși.
      Problema pentru clica dreptacă e dacă voturile nomazilor vor fi de această dată suficiente…

      • Era o gluma!

        PDL isi dorea alegeri parlamentare anticipate (nu locale) si daduse o ordonanta de urgenta potrivit careia s-ar fi putut vota in orice circumscriptie, chiar si in afara tarii. Nu sunt chiar neinformat 🙂

        Gluma e gluma, dar, dat fiind nivelul dezbaterii publice din campania prezidentiala, nu as fi surprins sa auzim astfel de afirmatii de la liderii PDL.

  6. Mircea Popescu
    Dvs vorbiți doar de sincronism între părți ale SUA și, parțial, de o firavă solidaritate (bazată pe rolul hegemonic al SUA) în spațiul etanș (dpdv ideologic) al euro-atlanrismului.
    Ar trebui, totuși, chiar și dvs, să admiteți că țări din ,, afară”, recte China și Rusia sprijină efectiv efortul sistemului sanitar, greu încercat și subdimensionat, al SUA ( cu măști grad N95 de protecție, ventilatoare ATI, etc).
    Altfel, cuvântul ,, solidaritate” , în gura dvs, sună grotesc de fals, ca un slogan electoral anerican..
    De la nivelul ezitant și contradictoriu (în timp) al Casei Albe mă așteptam la mai mult și mai adecvat decât mărgica ,, virusul din China”, formulă repetată obsesiv, care anunță vremuri tulburi pentru stabilitatea lumii.
    Nu cred în mesajul dvs ipocrit, așa cum nu cred in bunele intenții ale centrelor de forță ale Occidentului, care Occident este profund deranjat că un banal virus a fost în stare să devoaleze slăbiciunile unui sistem aparent democratic. S-a văzut limpede (pentru cei dotați cu ochii minții) că pseudovalorile occidentale nu îl apără pe cetățean, în primul rând de el însuși, de aceea suntem atât de vulnerabili la crize. Autoritățile vor să se delimiteze cu înverșunare de ,,modelul chinezesc”, dar aplică, tacit și gradual, metodele greu încercatului mare stat asiatic. Ați auzit cu siguranță expresia ,,a tăia coada pisicii”, foarte dragă liberalilor postdecembriști, la trecerea de la comunism la capitalism. Arunci era politică corectă, dar acum nu se dorește, probabil, să se dea impresia că ne întoarcem din drum, chiar dacă suntem aproape de marginea prăpastiei. (Z)
    În această nenorocire, tocmai modalitatea graduală și puternic ideologizată de a adopta măsuri denotă respect insuficient pentru viața omului, a comunității, pentru stabilitatea și protecția națiunii. De fapt, lipsă de pregătire, viziune și responsabilitate, în schimb, o uriașă dorință de conservare a puterii
    Sunt tot mai convins că ne așteaptă vremuri grele, că se vor intensifica cenzura, manipularea și dezinformarea, în perspectiva unui război (pe moment informațional și economic) care va deveni și mai rece, la un pas de ultimul salt spre cald.
    Chiar îmi doresc, sincer, să mă înșel și dvs să aveți dreptate, recte, că lumea se îndreaptă către o nouă eră a păcii, respectului reciproc, cooperării egale între statele suverane și culturile diferite ale planetei.

    • Am pledat pt. solidaritate națională la nivel politic și civic în aceste vremuri grele, mai ales că după această perioadă va fi necesară reconstrucția țării, dar și punerea bazelor pentru o nouă societate.
      Dacă se dorește ca România să însemne ceva.
      Cândva cei care resping ideea îmi vor da dreptate.

  7. PS
    Ia să vedem, domnule Popescu, cum stă treaba cu solidaritatea, în viziunea fanionului democrației, civilizației și statului de drept (adică Uncle Sam (n.r.) – citez:
    ,,Aproximativ 200.000 de masti N95 (de proveniență chineză, bineînțeles) au fost deturnate catre Statele Unite in timp ce erau transferate intre avioane in Thailanda, potrivit autoritatilor de la Berlin, care afirma ca au comandat mastile pentru politisti.
    Andreas Geisel, ministrul de stat al Internelor din Berlin, a descris actiunea ca fiind „un act de piraterie moderna” si a cerut Guvernului german sa solicite Washingtonului sa se conformeze regulilor comertului international.”
    CIMENTEZ:
    Ei ? Vă place Brahms, domnule Mircea Popescu ?
    (Z)

    • Trump nu a ordonat nimic. S-a arătat deranjat că firma americană 3M, a preferat să trimită echipamente în Canada când America este în criză.
      Nu știu de unde a apărut dezinformarea.
      La fel ca și prostia: „Trump a vrut să cumpere NUMAI pt. America, un vaccin (care încă nu se face) de la o firmă germană.”
      Sau interpretările tembele ale lui Adrian Severin, pe care Ghiță le publică extaziat, despre „amestecul” ambasadorului american în treburile interne ale României.
      Este același Adrian Severin care ca ministru de externe a tranzacționat cedarea definitivă a Insulei Șerpilor și care făcea crize de isterie la Ambasada noastră de la Washington pentrucă președintele Constantinescu descurcase canalele de comunicare privind procesul de integrare în NATO, canale pe care „diplomatul” Severin le încurcase din prostie, sau poate voit la alte comenzi.
      Dar deja nu mă mai miră larga poziție antiamericană a românilor îndrăgostiți de Rusia și China, singurele țări care ne iubesc, ne vor binele și ne respectă.

  8. O persoana contaminata Covi-d , chiar fiind sanatoasa , va transmite virusul la 3 alte persoane pe zi , fiecare din cele 3 la alte 3 persoane ….
    Calculati .
    Virusul sta in persoana purtatoare pana la 40 de zile , deci cele 14 zile de carantina …
    Nu , sa nu ne leganam in iliuzii , sutele de mii de reveniti in tara cu frica de a nu muri la Piacenza sau Sevilla si de a fugi de moarte acasa la Sascut , Nasaud sau Darabani sau Filiasi nu vor ramane in tara , odata criza trecuta .
    Efectul de turma va functiona din nou , masele de cvasi-analfabeti se vor indrepta din nou spre paza patinoarelor de la Barcelona , a parcarilor subterane din Bari si la toaleta batranilor neputinciosi de la Mantova .
    Cuvantul Mesiilor ” Ion Anghel ” , ” Violeta Dumitru ” , ” Ion Rusu ” de pe Facebook , incitandu-i sa scuipe pe tara si sa plece , va fi urmat de poporul lui Israel dintre Prut si Dunare .
    Da , santierele de infrastructura ar putea utiliza o parte din acesti nefericiti pierduti si manipulati .
    Stie cineva ca pe santierul centurii satmarene , mare investitie de 80 de milioane de euro , cu drum expres cu patru benzi ! si pod peste Somes , constructorul lucreaza cu 4 muncitori specializati , ROMANI , adusi de constructor provizoriu din Italia , ca nu are mai multi ?!
    Stie cineva ca pe santierul celor 17 km de autostrada in lucru intre Iernut si Chetani constructorul Astaldi lucreaza cu muncitori din … Bangladesh ?!
    Numai ca aceste doua santiere sunt aproape de terminare , iar proiecte noi , rooseveltienne , nu prea avem , podul Braila are nevoie de mana de lucru ultra- calificata ( cam periculos sa te cateri pe piloane la 80 de metri deasupra Dunarii ) , drumul expres Craiova Slatina are deja muncitorii fidelizati ai UMB de la Bacau , cei 13 km noi in lucru ai Sibiu – Boita inceputi acum nu vor absorbi mai mult de 250 – 300 de muncitori , centura Timisoara Sud poate absorbi 150 de oameni , alte proiecte noi in 2020 la care sa se inceapa lucrul NU AVEM ! .
    La autostrada de centura Sud nu s-a inceput nimic ( acolo va fi nevoie de 2000 – 3000 de muncitori ) , poate noua cale ferata intre Sighisoara si Brasov va cere 4000 de muncitori – dar sunt santiere care vor incepe efectiv doar in toamna asta in cel mai bun caz .
    Alte santiere mari nu prea vad in perspectiva pe anul viitor – poate , cu noroc , contracte semnate vara asta pentru Biharea – Marghita ( 30 de km ) si Zimbor – Poarta Salajului ( 12 km ) – cu lucrari , bineinteles , anul viitor , prin iunie – septembrie .
    Proiecte locale in perspectiva , pentru 2021 , normal , varianta ocolitoare Craiova Sud si varianta ocolitoare Targu Jiu , varianta Zalau – toate 3 cu un singur ofertant fiecare , nici un contract semnat …
    La fel , contractul pentru refacerea drumului national Botosani – Targu Frumos , lung si bani grei , 80 de milioane de euro , nu este semnat inca – obiectiv la care forta de munca locala poate fi utilizata , daca se vrea .
    Varianta ocolitoare Giurgiu , contract semnat in octombrie , poate santier , daca Domnul vrea , anul viitor .
    Varianta ocolitoare Barlad , contract semnat acum doi ani ! daca inteleg bine , nu ar avea acord de mediu ?! ( acolo s-ar putea angaja autohtoni care ar ramane acasa )
    In rest , vedeti ce probleme ne fac ofertantii straini la Pitesti – Curtea de Arges , un foarte mare proiect care , fara interventia energica a Statului , va esua .
    Intrebarea este – unde se va gasi finantarea pentru toate proiectele de mai sus , in caz de criza ?
    Romania va asigura de la buget ce e inceput – Sibiu – Boita si Craiova – Slatina – dar va putea suporta costul marelui pod de la Braila sau al autostrazii de centura Sud ?

    • @ dar dacă…
      Da, aici e nevoie de forță de muncă calificată, dar marea majoritate a celor plecați sunt necalificați, așa că degeaba vin înapoi. Sunt oameni din comune și orașe mici, care nu au nicio meserie, nu știu să facă nimic în afară de a păzi clădiri și a da cu mopul. Dacă s-ar întoarce definitiv, ar fi clienți pe viață ai ajutoarelor sociale.

  9. Da, dumneavoastră domnule Năstase vă gândiți imediat la perspectivă, eu, mai prozaic, văd efecte imediate! Cel mai sigur efect economoc al pandemiei este reducerea semificativă a deficitului fondului de pensii !
    Sunt șanse mari ca pensiile să crească în septembrie strict numai pe baza colectării contrbuțiilor de la cei ce nu-și vor pierde locul de muncă.
    Adevărul este că molima aceasta îl va transforma pe ministrul câțu într-un om fericit !

    • Daca d-nii ministri Catu si Alexandru ar fi oameni responsabili si dedicati, ar trebui sa aiba insomnii, sa gaseasca solutii (de avarie) pentru situatia extrem de grea in care ne aflam. Acum vom putea vedea adevarata valoare, profesionalismul acestor ministri care trebuie sa gaseasca o solutie optima in acest moment extrem de dificil.

  10. Daca spitalele erau dotate cu tot necesarul, daca intotdeauna, in orice situatie, ele ar fi puse pe primul loc(pentru ca viata are prioritate) ca si organizarea din spitale, acolo unde trebuie sa aiba interzis orice shmecher din lumea asta(de genul dr.Filip care a facut avere ani la rand cu tomograful lui, pe langa faptul ca mi-a transformat blocul in bomba cu gaz, pe banii nostri, acea afacere care, practic, ne-a fost varata pe gat), niciodata nu s-ar gasi o tara in situatii dificile. Un bolnav trebuie sa mearga catre spital cu toata increderea ca acolo isi va gasi ultima sansa, ultima farama de speranta la viata, ca are asigurata farama aia de speranta. In schimb, el saracul, se indreapta catre spital cu bataile inimii accelerate de frica necunoscutului, stiind ca-l va astepta o lista lunga de cumparat, si cine stie ce aratari nosocomiale flamande se vor agata de el. O fi asa greu ca in orice spital sa existe o incapere mare utilizata doar in cazuri de genul pandemiilor? O fi asa greu sa luam de la gura nesatuilor ce traiesc pe zeci de mii de euro lunar si sa punem jn pusculita spitalelor? Dar daca tot timpul inventam lucruri si oameni inutili, Planeta asta va ajunge sa fie populata doar de iluzionisti.

    Cand vrei, poti. Problema este ca nu se vrea.
    Cu viata nu te joci. Cine o face, trebuie sa plateasca cu a lui

    • Tu sa nu ameninti pe nimeni cu moartea , auzi ?
      Ai auzit ?
      Tu nu ai dreptul sa ameninti pe NIMENI CU MOARTEA !

    • Invatacelule terorist cu doua clase de la paza popicariei campingului de la iesirea nord Lecce , care vii tu cu ” sa plateasca cu viata lui ” , ” au furat banii spitalelor ” samd samd , ia spune , ce mortalitate are Covi-d in Italia ?
      10 % !
      15000 de morti pana astazi din 100000 de infectati !
      Cine va plati cu viata pentru asta in Italia ?
      Dar cei 13000 de morti din Spania si cei 9000 din Franta ?
      Hai tu , savant cu doua clase , si incita la ucidere in Italia , Spania sau Franta , sa vedem cati ani de inchisoare scoti !

  11. Am ascultat cateva referiri ale d-lui Cosea si altor eminenti economisti la ce va urma acestei pandemii intr-un domeniu extrem de fragil pentru noi romanii si extrem de important in acelasi timp, ecomomia. Deocamdata marea majoritate sta in case si-si consuma „osanza”, insa dupa ce va trece valul va trebui sa vedem ce-a ramas si cum vom reporni economia, avand in vedere ca la ora cand vorbim sunt peste 1,5 milioane de oameni carora le-a incetat s-au a fost intrerupt contractul de munca.
    Pe de alta parte mai multe tari UE si-au aratat disponibilitatea reprimirii romanilor in special in domeniul agricol, fapt care ne arata ca nici ceilalti nu stau pe roze. Acum ar fi momentul ca autoritatile romanesti sa rezolve statutul celor care lucreaza in statele UE fie ei si zilieri.
    Pana una alta sa ne uitam in ograda noastra, sa fim vigilenti pentru ca la „adapostul” virusului se fac multe inginerii sub diferite aspecte. Sa revin la spusele d-lui Cosea, spunea ca vom avea multe batai de cap dupa trecerea valului, amintea ca trebuie acum sa se dea atentie in principal agriculturii pentru a nu ramane si fara mancare.

  12. Raspunsul la covid il aflam in subconstientul genealogic colectiv: Trebuie numai sa-l ascultam!

    Stima de sine e un motor care poate aduce valoare. Fara ea, ramai mereu marginal. Ba, ajungi sa-ti ceri si scuze ca existi. Lipsa ei tampeste, te face sa crezi ca nu esti bun de nimic. Pe aceasta tema, nu le-as da niciun dram de pita detractorilor si culpabilizatorilor Romaniei. Care au doar un tupeu incomensurabil. Prin contrast, prima lectie cu care marii maestri isi incep modelarea ucenicilor este sa le insufle incredere interna. Ca au inlauntrul lor o forta creatoare indestructibila si stralucitoare ca un diamant, pe care intr-o zi o vor scoate la lumina. Cum se aleg maestrii si ucenicii unii pe altii, pentru ca alegerile sunt de ambele parti, este o alta problema. Din multe exemple despre valoare si evaluare, selectez doar doua, prin legatura lor cu politica si religia, cele doua macro-cadre formative determinante ale culturii individului, familiei si natiunii. Primul, statisticile au aratat ca cea mai mare rata de succes social o au copiii care provin din familii si culturi care le-au stimulat necontenit stima de sine, ca sunt cei mai buni, cei mai capabili, cei mai cei… Al doilea, am ascultat o declaratie a unei ambasadoare care se raporta din cand in cand la mediul de origine repetand laudativ “Asa suntem noi”. Am admirat diplomatia punerii in valoare, a unui etos al stimei de sine. Noi am facut o revolutie anticomunista cu niste idealuri inaltatoare. Cand si cum o evaluam? Ne-a adus capitalismul ceea ce ne promitea pana la daramarea comunismului? Este buna directia in care merge Romania? Ce corectii politice ar trebui sa aducem sistemului? Ce s-a intamplat cu elita critica si alternativele ei? Cred ca trebuie sa incetam si sa ne mai privim denigrator achizitiile de pana in 1989. A fost perioada de cea mai mare incordare creativa a Natiunii Romane. Ea ne poate ajuta sa intelegem si un alt lucru: criteriul evaluarii sunt rezultatele. Faptele. Creatia. Noul. E ca la un savant, la care rolul evaluarii il joaca descoperirile sale. Ai descoperit antidotul la covid-19? Ai valoare! Ai aflat alternativa la globalism? Ai valoare! Stima de sine nu inseamna lauda de sine. Ca in exemplele cu manelele. Stima de sine inseamna increderea ca intr-o zi vei reusi. Ea este credinta, care este in primul rand interioara, deci modesta. Nu se exhiba, precum lauda gaunoasa. Perseverenta, care e piedestalul pe care se inalta performanta, operant aici e si exemplul marilor sportivi, porneste de la credinta ca vei atinge standardul propus. Si daca e cat un bob de mei, credinta prin perseverenta poate deveni cat un munte. Sunt multe alte unghiuri de abordare si dezvoltare a temei, am ales acest unghi specific pentru ca mi se pare ca se apropie momentul, post-pandemie, unei noi mari incordari creative nationale. Suntem un popor apt de creatie magnifica, desigur si de sacrificiu pe masura, cele doua sunt nedespartite, cum am dovedit in istoria noastra milenara, de daci liberi. Teama de aceasta origine slavita a facut, in urma cu cateva saptamani, sa se interzica unui cercetator istoric rus sa intre in Romania, deoarece avea dovezi istorice ca dacii se trageau din populatiile estice. Trebuie sa ne revalorizam istoria si sa ne reconectam la memoria marilor inaintasi. Pentru asta trebuie sa iesim din “civilizatia” occidentala a covidului si sa revenim in Est. Cunoastem drumul. Busola ne este subconstientul genealogic colectiv. De acolo am venit cu mii de ani in urma. Vestul european ne va urma. Este si sansa lui de vindecare. Nu am nicio indoiala ca asa se va intampla. L-am vazut pe papa Francisc renuntand, in 2020, la titlul de vicar al lui Hristos, iar in 2014, cand a facut o vizita istorica la Istanbul, căzand la pieptul lui Bartolomeu si cerandu-i binecuvântarea, in numele “comuniunii depline” pe care, impreuna cu Biserica Catolica, o doreste cu Bisericile Ortodoxe. Vestul a savarsit multe greseli si nedreptati fata de Est, ale carui credinta si moralitate sunt “nereformate”. A venit timpul sa si le repare urmandu-l si, totodata, salvandu-se. http://www.contributors.ro/administratie/romania-fara-evaluare/

  13. OFF Topic

    Domnule Nastase
    Ati fost prim-ministru !!!
    In timpul guvernarii dumneavoastra in Craiova s-a tras cu AK 47 , doua gasti de tigani si-au impartit teritoriul .
    Multe salutari domnule ZeV
    Cu stima Emil Voiculescu fost Mitocanul

  14. Dle Adrian Nastase, inaintea incheierii jocului de-a uite Citu, nu e Citu, ati pronosticat ca y
    tampul de la Cotroceni il va numi tot pe Orban premier, desi pandemia batea la usa si o scanteie de bun simt ar fi luminat calea catre un guvern de profesionisti, un guvern de uniune nationala. De unde insa scanteia?! In opinia mea si jocul de-a Citu a fost doar spre sfidarea Curtii Cponstitutionale. Si, iaca, i-a iesit> Personal, dupa scorul electoral de 66 la suta nu mai am absoluy nicio nadajde. Tara se va conftunta cu probleme economice uriase si nici urma de lideri in stare sa emita o umbra de idee..Cam deodata e boala, raul cel mare urmeaza.. Spectacolul intoarcerii diasporenilor e intristator, dar fara de surprize, la ce altceva sa te astepti dupa hoardele de pe 10 august?!Pe o mare in furtuna mica noastra ambarcatiune pluteste in deriva, la mila Domnului, de nu se va fi saturat de noi.

  15. O explicatie plauzibila ?

    In 1986 toata lumea a reactionat la accidentul nefericit (n-a zis nimeni ca ar fi fost vreun sabotaj) din centrala nucleara de la Cernobal, din URSS.In unele tari reactia a fost prompta, in altele oamenii au umblat nestingheriti pe strazi, nefiind informati despre pericolului generat de norul radioactiv.Particulele radioactive au fost purtate cam prin toata Europa, de curentii de aer, luni intregi.
    Numarul enorm de cancere din Romania zilelor noastre nu poate fi interpretat/analizat fara o raportare si la incidentul din 1986.

    Anul trecut o stire interesanta capta atentia publica, pentru doar cateva zile.La niste laboratoare de cercetare bilologica, pe nume Vector, de prin Siberia, tot din Rusia, a existat un incident – o explozie.Stirea venea dupa ce o alta traznaie se intamplase tot in Rusia, in legatura cu un submarin atomic sau o platforma de lansare pentru rachete – n-am inteles exact.
    E interesant ca desi Rusia e pusa intotdeauna la colt pentru orice, nimeni nu a aratat cu degetul spre o probabila legatura intre incidentul de la fostele (?) laboratoare de arme biologice din anii 70, din Rusia, din septembrie 2019, si Covid-ul de peste o luna din China.Asa numita comunitate internationala mai degraba arata spre China ca principal/singur vinovat.E mare bataie pe tehnologiile 5G probabil.

    Toata lumea, inclusiv americanii – mari dusmani ai Rusiei, culmea, pune Covidul pe seama Chinei si a rozatoarelor (lilieci, sobolani, etc) consumate crude si cu pofta, in pietele din Wuhan.Trump ii spune virusul cinezesc.Ciuma aparuta tot in China, in epocile trecute, raspandita pe drumurile matasii, a avut nevoie de 4-5 ani de zile pentru a se raspandi in Europa, dar raspandirea atunci era facilitata de mizerie, de nespalare, de purici si rozatoare.In 2020 apa calda si sapunul sau canalizarea nu mai sunt necunoscute, ca dealtfel si dezinfectantii si otravurile.Wuhan e totusi o metropola si nu un sat pe Gange.Teoria cu liliacul din Wuhan nu prea pare plauzibila si nu justifica in niciun fel viteza nenaturala de imprastiere si nivelul exagerat de mare de infectiozitate al Covid.
    De ce lumea cauta Covidul in lilienci si nu in alte surse mult mai plauzibile si mai logice.

    A fost incidentul de la Vector doar un accident banal ? Ce gravitate a avut in mod real ? Ce virusi erau in studiu acolo si in ce scop ?
    E posibil sa fi fost un accident care a mascat un alt incident, poate un furt de material biologic de catre un tert ?
    Mi se par intrebari legitime avand in vedere secretomania ruseasca si gradul de pericol al Covid – virusul aparut de nicaieri la ceas de seara.

    Terorismul biologic al unei forte non-statale, poate fi o alta varianta in a explica aparitia subita a Covidului, in contextul in care urmarile crizei Covid duc exact la o criza economica de durata, ce va oferi nucleului jihadist sau anti-globalist o fereastra de oportunitate ?
    In cazul unei crize profunde economice si financiare globale e logic, se poate deduce, ca imputinarea trupelor, din pricina reducerii cheltuielilor, in teatrele de operatii antiteroriste, va fi un prim efect.Efectul de domino ce urmeaza e de asemnea usor de intuit.

    E interesant de vazut daca si Trump va reduce chelutielile cu NATO in acest context, si ce efecte va avea asta pentru Romania.

    Nu insinuez in nicun caz ca Rusia, ca stat, ar putea fi actorul cu intentie din spatele Covid, bineinteles,, desi rezultatul final i-ar putea folosi.Cum banuim ca nici Cernobalul n-a fost creat cu intentie.

    Linkuri catre articole din presa vremii, din luna septembrie 2019.

    hxxps://thebulletin.org/2019/11/what-happened-after-an-explosion-at-a-russian-disease-research-lab-called-vector/

    „At a huge Soviet-era virology campus in Siberia called VECTOR, a sudden, unexpected explosion in September blew out the windows and set parts of a building ablaze. Around the world, people sat up and took notice. Global public health and security officials were concerned the explosion might have affected labs holding dangerous viruses. Biosecurity experts questioned whether it was a deliberate attack, and international security analysts and biodefense experts deliberated how to read the situation—acutely aware that biosafety breaches in a similar facility 40 years ago had caused a large and deadly anthrax outbreak that eventually exposed the Soviet Union’s prohibited biowarfare activities.”

    hxxps://www.theguardian.com/world/2019/sep/17/blast-sparks-fire-at-russian-laboratory-housing-smallpox-virus
    hxxps://edition.cnn.com/2019/09/17/health/russia-lab-explosion-smallpox-intl-hnk/index.html

    „Founded in 1974, the Center for Virology and Biotechnology was once known for developing biological weapons research during the Cold War Soviet era. It is now one of the world’s largest research centers developing vaccines and tools for diagnosing and treating infectious diseases.
    The head of the Koltsovo science city, where Vector is located, told Russian state news agency RIA-Novosti that there was no biological threat.
    Scientists at the center are developing vaccines for swine flu, HIV, and Ebola. In February, scientists there wrapped up clinical trials of an Ebola vaccine, according to TASS.”

    hxxps://www.sciencealert.com/explosion-at-russian-lab-that-houses-smallpox-sends-internet-into-panic

    Explozia/incidentul a fost raportat in septembrie 2019.
    Primele cazuri de asa zis Covid apar in China, tara vecina Rusiei candva in noimbrie.Timpul de incubatie colectiva e cam de vreo luna sau doua.Conform studiilor japoneze virusul e suficient de mic sa poate fi transportat de aer.
    hxxps://www.theguardian.com/world/2020/mar/13/first-covid-19-case-happened-in-november-china-government-records-show-report

    Din punctul meu de vedere solutiile pentru Romania, pentru aceasta perioada, sunt simple, daca nu se gandeste electoral::
    -reinitializarea productie autohtone de echipamente si produse (vaccinuri) care sa protejze populatia CHIAR si in caz de razboi biologic/bacteriologic/chimic, si pentru a face si stocuri – ne amintim de mastile de cauciuc ale lui Ceausescu.Sistemul NATO nu pare sa vizeze si neutralizarea pericolele biologice, asa mi se pare mie,(unii oficiali s-au si infectat la o intrunire recenta si e comic),.Deci NOI romanii suntem cei care trebuie sa cautam solutii pentru acest scenariu.Se observa si arivismul vesticilor bogati(sua included) care dau peste maini saracilor din est, cand vor sa se protejeze. Greutatea accesarii materiilor prime este iar ingrijoratoare.
    -inchiderea TOTALA a granitelor pana la disparitia Covidului in UE si statele cu care desfasuram comert si sa nu mai intre decat marfa ce poate fi tinuta in carantina;
    -mentinerea starii de necesitate pana la disparitia Covidului din intern
    -investii masive in agricultura romaneasca si industria alimentara pentru ca in cazul unei crize mondiale bancile si multinationalele pica primele, dar oamenii au nevoie de alimente chiar si atunci

    • „Anul trecut o stire interesanta capta atentia publica, pentru doar cateva zile.La niste laboratoare de cercetare bilologica, pe nume Vector, de prin Siberia, tot din Rusia, a existat un incident – o explozie.Stirea venea dupa ce o alta traznaie se intamplase tot in Rusia, in legatura cu un submarin atomic sau o platforma de lansare pentru rachete – n-am inteles exact.
      E interesant ca desi Rusia e pusa intotdeauna la colt pentru orice, nimeni nu a aratat cu degetul spre o probabila legatura intre incidentul de la fostele (?) laboratoare de arme biologice din anii 70, din Rusia, din septembrie 2019, si Covid-ul de peste o luna din China.Asa numita comunitate internationala mai degraba arata spre China ca principal/singur vinovat.E mare bataie pe tehnologiile 5G probabil.”
      ADICĂTELEA, VREI SĂ ZICI CĂ D’ASTA L-A SUNAT TRUMP PE PUTIN !?!
      Super tare !!!

  16. Militarizarea Spitalului de la Suceava s-a dovedit foarte inspirată, deoarece criza de acolo are la bază ideea politrucului Gheorghe Flutur, baronul local fără ştirea căruia nu mişcă nimic în judeţ , nici măcar oile, dacă nu-s aşezate în ordinea din care să reiasă numele iubitului (lor) conducător, pe atunci Băsescu, iar acum Joianus !
    Într-o criză ca aceasta, Gheorghe s-a trezit, vorba vine, că trebuie să ia măsuri !
    Şi le-a luat de-a băgat Suceava-n carantină şi zeci de oameni ( deocamdată !)în mormânt !
    Ce-a făcut amicul lui Iohanus ?
    I-a ordonat lui Râmbu sluga manager să convoace o şedinţă cu tot personalul Spitalului, excelent mijloc de contaminare într-o sală cu sute de oameni, dar asta n-a fost suficient : i-a înşirat ca pe oi ( specialitatea sa !) pe distanţă de sute de metri , la coadă la testare, dar înghesuiţi unii în alţii, aşa cum s-a văzut în materialele massmedia !
    Credeţi că un comandant militar, medic binenţeles ar fi făcut nerozia asta ? Eu nu cred !
    P.S.
    Dacă rămân nepedepsit pentru asemenea acte iresponsabile, cei de la Suceava se vor apuca din nou de scris pe dealuri numele conducăţorului iubit, de data aceasta nu cu oi, ci cu sicrie !

    • Vai, ce-am aflat ?! Adică, întreb și eu ca și „omul de pe zebră” : Cotidianul colcăie de anti americani și anti semiți ?!

  17. Total off topic:
    La adresa: (https://mipopescu.wordpress.com/1-de-suflet/la-un-pas/) se află continuarea textului de mai jos.

    La un pas …
    De peste două săptămâni, inima îmi joacă feste. Când mi-e lumea mai dragă, pulsul îmi bate tare, tare în piept anunțându-mă că trebuie să mă întind ca să-mi vină sufletul la loc.
    Dar iată că în această perioadă când toată lumea stă cuminte în casă, o zi frumoasă cu soare și cer albastru m-a chemat în curticica din spatele casei.
    Și ca să nu stau, am pus mâna pe furtun pentru a uda pomișorii care suferă fără apă.
    Soare puternic, căldură mare și inima gata. M-a chemat la ordine. Durerea din piept…
    ========
    Sunt momente când sunt necesare schimbări de conduceri. Inclusiv la CMR. Prin găsirea soluțiilor optime și schimbul de generații.

    • IMEDIAT DOCTOR SPECIALIST.

      La varsta ta f probabil, cel mai probabil ai avut o fibrilatie. Se trateaza !!!!!
      Cu ceva noroc te scot aia din fibrilatie.
      Daca nu in loc de 1 pastila iei 2 + 1 anticoagulant. Si zi mersi ca ai o varsta ..
      Eu din august 2002 (50 ani) „posed” si asa ceva …..

      Deci ma medic cardiolog ! IMEDIAT!

      • Faptul în sine este oarecum banal, dar mi se pare stranie și mă frământă simbolistica trecerii neterminate a pragului, cu un picior DINCOLO și unul DINCOACE.
        Cu momentul, parcă de oprire a timpului, când trupul era inert și doar ochii erau vii privind de DINCOACE spre apa care se scurgea din furtun, DINCOLO.

        Se oprise timpul, se oprise mișcarea de trecere a frontierei deoarece nu terminasem ce aveam de făcut DINCOLO.
        Și gândul care mă apăsa era că trebuie să mă întorc DINCOLO pentru a nu lăsa lucrul neterminat.

      • Lasa filozofeala si LA CARDIOLOG! IMEDIAT!!!!

        Si ca sa te cred „raportezi” ce medicatie ti-a dat !!!

      • MiPo, nu este deloc banal. Primum vivere, non philosophare! Daca aveti un ideal, aveti nevoie de sanatate pentru a-l infaptui. Daca veti crede cu tarie in el, Dumnezeu va va da ragazul sa-l duceti pana la capat. Vazandu-va vitalitatea si productivitatea mintii, cred ca orologiul vietii va este inca departe de gongul final. Lucru pe care vi-l si doresc. Inca nu-i timpul sa vorbiti de „dincolo” si de „dincoace”. Dar o data cu preocuparea pentru opera, nu neglijati formarea de discipoli. Nu stiu unde locuiti, dar de unde ati plecat ati luat, fara indoiala, o doza genetica de iod pontic, care este o sursa de longevitate.

      • Vineri, doctor. Deja, cu excepția „testului de stres”, am făcut (înainte de episod) Xray, Ecografie, EKG, analize de sânge.
        A trebuit să insist să fiu primit acum în perioadă de carantină.
        Oricum, prieteni, vă mulțumesc pentru încurajări.
        Chiar dacă vă supăr, că deh, asta-i firea omului și rolul avocatului diavolului, vă mulțumesc pentru solidaritate😀
        Nu scăpați ușor de mine. Fierul rău nu piere😉

    • Dle Popescu, o vizita urgenta la cardiolog e absolut necesara! Un avertisment luat in serios esalvator. Sanatate!

    • Dom Popescu,
      Repede – la nenea doctoru și urmat recomandările cu sfințenie!
      Am două exemple vii, de oameni ascultători: un tip de 93 de ani care trăiește de 22 de ani cu stimulator cardiac, și un tip de 91 de ani care trăiește bine-mersi după o operație pe cord deschis suferită la 72.
      Să trăiți, că ne mai trebuiți!

  18. […] Astfel s-a ajuns la intrarea in tara a peste 1 milion de persoane, venind din zone de risc si intrate fara un control riguros.  „Baletul” initial intre rigoare si permisivitate a determinat cresterea exponentiala a imbolnavirilor. Aceste lucruri au devenit mai evidente in ultimile saptamani iar situatia din orase precum Suceava au dus la adoptarea unor masuri mai dure.Apropierea Sarbatorilor de Pasti genereaza noi probleme. Autoritatilor au, din nou, o dificultate in a trata presiunea de la frontiera a celor care vor sa-si viziteze rudele. „Fratii nostri”, „compatriotii nostri” sunt anuntati ca daca vin in tara vor fi bagati 14 zile in carantina, inainte de a merge acasa. E adevarat, prioritatea politica a alegerilor anticipate s-a evaporat.Nu vreau sa se creada  ca nu apreciez eforturile facute la MAI, Ministerul Sanatatii sau MAPN in batalia cu flagelul coronavirusului dar vreau sa subliniez ca intarzierea in luarea unor decizii a avut la baza marunte ratiuni politico-electorale.Ramane, in continuare, tentatia unor initiative politice populiste si cea a gasirii unor „tapi ispasitori” in afara tarii”, a spus Adrian Năstase.Mai mult, pe adriannastase.ro. […]

  19. DESPRE CUM AM DEVENIT MINORITARĂ

    Stimate popor… n-au trecut prea mulți ani de când, pe 6 mai 2012, în Sala Polivalentă din București, cu prilejul lansării candidaților PDL pentru alegerile locale, Mihai Răzvan Ungureanu rostea aceste nemuritoare cuvinte:

    „Am venit să vă mulțumesc, în primul rând, pentru faptul că ați avut încredere într-o schimbare. Cel mai frumos premiu pe care l-am putut primi alături de colegii mei, după aproape trei luni de activitate guvernamentală: am demonstrat că acolo unde e tinerețe, competență, interes național, nimic nu ne poate sta în cale. Nimic! (…„dăcât” o MOȚIUNE DE CENZURĂ, zic, acea moțiune care tocmai îl măturase pe dânsul, parfumat și pomădat, cu guvern cu tot… dar astea sunt amănunte, n.n.) O altfel de politică înseamnă o politică onestă, orientată spre interesul celui mai umil cetățean al României și în care meritul contează, în care orice carieră condusă cinstit e considerată ca reprezentativă pentru România! Politica de dreapta e și o politică A COMPASIUNII!!!” ( oooo! asta, da! ne-a lovit în frunte exact ca o revelație iar colegii dânsului -Macovei, Blaga, Boc, Videanu și alți empatici- au aplaudat frenetic, n.n.)

    Apoi, încălzit plăcut de aplauze și de răsuflarea lui Gheorghe Flutur, aflat în proximitatea lui, MRU a încheiat așa: „Stați cu fruntea sus și fiți UNGURENII MEI!!!”

    Cum eu nu făceam parte dintre „ungurenii lui”, nu m-am agitat… „Ei, mi-am zis, câți UNGURENI de-ai lui pot să fie… câțiva, acolo… nu e cazul să mă îngrijorez!”

    Numai că… Au mai trecut câțiva ani și hop! a mai apărut o specie!… cu exemplare, de data asta, numeroase. Apariția noii specii a fost semnalată în discursul monosilabic al unui președinte mai mult lung decât gânditor, prin sintagma „ROMÂNII MEI”!!! Iar românii „LUI”, să vezi surpriză, s-au născut brusc în stradă, din pavaj, ca o generație spontanee, cu pancarte-n mâini și cu „Noaptea ca hoții” pe buze.

    Aflat în Malta, la începutul lui 2017, președintele Klaus s-a grăbit să informeze partenerii și prietenii europeni despre personajul colectiv apărut în Piața Victoriei și care părea o specie inteligentă, deoarece se putea mobiliza să facă din cartoane colorate steagul UE iar cu concentrarea luminoasă a lanternuțelor de la telefoane atrăgea deja atenția omuleților verzi din spațiul cosmic. Voilà:

    „Situația din România este destul de complicată și AM SUTE DE MII DE ROMÂNI DE-AI MEI în stradă, trebuie să găsim o soluție la această problemă și cred că vom găsi una. Statul de drept trebuie să primeze, valorile europene trebuie să primeze şi asta este ceea ce cred că se va întâmpla. Am încredere în OAMENII MEI.” (3 februarie 2017, summitul de la Malta, conform DIGI 24.ro)

    Bucuroși că ecloziunea s-a produs taman la timp, în timp ce Klaus făcea această declarație ROMÂNII LUI mărșăluiau prin marile orașe plini de avânt și erau, mai toți, poeți în fibra lor intimă, căci în nopțile acelea de iarnă s-au născut multe versuri memorabile, cum ar fi :

    …„Hai, curaj, coboară-n Piață/ Herpesule cu mustață!”
    …„Dragnea, Dragnea, porc bătrân/ Aici nu ești tu stăpân!”
    …„Când soarele apune/ Dragnea face spume!”
    …„Dragnea ai o bubă/ Urcă-te în dubă!”

    și, desigur, mult-îndrăgitul slogan:

    … „Ca să fie treaba fină/ N-o să ai nici vaselină!”

    Și s-a mai scurs ceva vreme… Cu prilejul alegerilor prezidențiale din 2019, s-a constatat că noua specie numită ROMÂNII LUI s-a înmulțit peste măsură, ajungând la 66,09% din populația care, din când în când, are chef să iasă la vot. Și-am început să mă îngrijorez… măi să fie… ce 54,43% ați fost și ce 66,09% ați rămas…

    Dar încă mai aveam unele speranțe. Până astă seară, când am descoperit o altă apariție de senzație. Căci, intrând pe pagina de FACEBOOK a lui Alexandru Cumpănașu, i-am descoperit pe CUMPĂNAȘII MEI!

    Sufocată de emoție, am constatat că Alexandru Cumpănașu are o convorbire zilnică dar istorică, de circa 2 ore, cu poporul. Am dat drumul unui materialului înregistrat de dânsul, la întâmplare… și iată ce-am constatat:

    Evident, Cumpănașu lucrează de-acasă. În primele minute nu se întâmplă nimic. Noi -cumpănași și necumpănași, deopotrivă- avem privilegiul de a-l vedea pe marele bărbat, încruntat, aruncându-și ochii când pe telefon, când pe monitor. Uneori mai zâmbește -dar e un zâmbet chinuit, de pandemie… Dintr-o dată însă, glasul său sparge tăcerea… El ne spune, cu hotărâre, că „n-o să fabuleze din povești” -și viața pare, brusc, mai frumoasă!

    Deci, să vă spun acum o „poveste nefabulată” de-a lui Cumpănașu:

    „Am acceptat provocarea unei cumpănașe de a o face să zâmbească dacă ne va vedea în situații hazlii pe noi, prietenii și familia ei extinsă!! Așa că am ACCEPTAT această provocare: THE FLOUR FUNNY FACE/FĂINA ÎNVINGE COVID 19!! Am făcut acest exercițiu mulți cumpănași și a distrat-o și i-a ridicat moralul!! Este simplu: iei puțină faină, o pui pe un șervetel (și făina și șervețelele -la mare căutare în perioada aceasta), o amesteci bine, o întinzi, te pregătești psihic și o lipești cu ambele mâini pe față!! După aceea, dai șervețelul la o parte și lași să se vadă fața plină de făină așa cum s-a aranjat și GATA!! Postezi filmulețul (am uitat sa spun ca te filmezi) pe Facebook și scrii pe cine vrei să încurajezi să treacă peste depresie sau boală răzând de tine și cu tine!! (părinți, prieteni, rude, poporul român).”(pagina de FACEBOOK a lui Alexandru Cumpănașu -„325.984 persoane apreciază asta, 393.042 persoane urmăresc asta”- 5 aprilie 2020)

    Și chiar a luat șervețelul cu făină -integrală!- l-a agitat puțin apoi și l-a trântit pe figură. N-a fost deloc nostim, să știți. A fost mai curând sinistru. Puteți încerca, cetățeni cu implicare civică… dar pe mine să nu vă bazați. Cred, însă, că primul care a acceptat provocarea e Klaus care până mai ieri era bronzat iar azi avea o față oarecum făinoasă…

    Dar de ce vă povestesc eu toate astea, prieteni? Păi, iată de ce: pentru că mă uit în jur și e plin de… „ungurenii mei”… „românii mei”… „cumpănașii mei”… și „intelectualii mei” (ai luʹ Băsescu, adică), înghesuială… cât vezi cu ochii! Păi, până mai ieri făceam parte din populația majoritară, iar acum, ce să vezi! În această atmosferă ostilă, poate că avea dreptate Kelemen Hunor, ar fi trebuit să fiu mai pragmatică și să votez cu el.

    Căci dacă nici noi, minoritarii, nu ne sprijinim unii pe ceilalți, chiar că nu mai e nimic de făcut!

  20. Dictatura virusului

    În cazul actualei viroze pulmonare s-au luat măsuri fără precedent faţă de tot ce s-a întâmplat până acum, în contrast deschis cu cele ocazionate spre exemplu de epidemia de gripă porcină (gripa de tip A) care între aprilie 2009 şi august 2010 a cauzat 575.000 de morţi în toată lumea, considerată totuşi de OMS drept o boală uşoară cu o mortalitate relativ scăzută (!?). Astăzi însă, cifrele de 1.130.000 de infectaţi cu noul coronavirus – la o populaţia globală de aproape 8 miliarde – şi 62.000 de morţi în 3 luni de molimă sunt definite drept catastrofice. Desigur, fiecare deces este o tragedie, dar numărul fatalităţilor este minuscul faţă de cele aprox. 56 milioane de oameni ce mor anual pe Pământ, iar decesele legate de Coronavirus nu se adaugă acestei cifre ci se înscriu în cea mai mare parte în grupele de risc cu persoane debilitate, al căror organism este incapabil să suporte orice şoc. Altminteri, însăşi OMS recunoaşte că 80% dintre infecţiile cu Covid-19 sunt uşoare sau moderate şi necesită 4-7 zile repaus la pat, fără medicaţie.

    În plus, numărul oficial al victimelor este mult exagerat deoarece la toţi cei decedaţi li se face testul de Covid-19 şi dacă se dovedesc pozitivi sunt declaraţi morţi din cauza Coronavirusului, indiferent de maladiile cronice grave de care sufereau : cancer, boli coronariene, hipertensiune, diabet, obezitate morbidă, insuficienţă renală, etc. În Anglia de exemplu, din cei 4.313 decedaţi înregistraţi până pe 5 aprilie, doar 40 nu aveau probleme de sănătate cunoscute anterior.

    Cu toate acestea, urmând modelul Chinei – care cu greu poate fi considerată un exemplu de democraţie şi respectare a drepturilor omului – în toată lumea, şi mai ales în Europa, s-au luat măsuri de carantină ce echivalează practic cu arestul la domiciliu, măsuri ce până acum nu au avut nici un rezultat pozitiv, dacă nu cumva unul negativ, cel puţin în cele trei state cele mai lovite de epidemie, Italia, Spania şi Franţa ( destinaţii turistice preferenţiale pentru asiatici) unde – interzicând oamenilor să ducă o viaţă normală care cu certitudine le-ar fi fortificat organismul ( viruşii nu rezistă la razele UV) şi înghesuindu-i claie peste grămadă în spaţii închise – casele şi spitalele s-au transformat în focare de răspândire a molimii care nu dă semne că încetineşte. Din contra, Suedia – unde s-au introdus restricţii reduse (suspendarea cursurilor doar la licee/universităţi şi interzicerea adunărilor mai mari de 50 persoane) – cunoaşte deja o aplatizare a curbei epidemiologice.

    Altminteri, izolarea socială forţată conduce inevitabil la fenomene de alienare – violenţă (domestică, urbană), sinucideri (oameni care se omoară de teamă să nu moară de Coronavirus !) – şi provoacă nemulţumire, exprimată la nivelul mentalului colectiv prin diferite teorii complotistice.

    Comploturi universale nu există. Există însă OMS ce acţionează în numele intereselor marilor concerne farmaceutice, există mass-media care ştie că ştirile catastrofice se vând cel mai bine, şi mai ales există politicieni interesaţi doar de scopuri electorale, motiv pentru care îşi arată marea lor grijă faţă de sănătatea cetăţenilor, oferind populaţiei carantină internă în locul măsurilor legitime de ridicare a nivelului de trai şi al bunăstării generale. Pe de altă parte, concentrarea – prin introducerea stării de urgenţă – a unor puteri extraordinare în mâinile celor ce deţin puterea în acest moment conţine în mod fatal şi tendinţa de a abuza de respectiva putere, căci aşa cum spunea fostul premier britanic Winston Churchill : «Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut ».

    Să sperăm aşadar că după încheierea molimii, care va surveni după cum e şi firesc odată cu sezonul cald, nu vom trăi în continuare într-un sistem politic copiat după cel din China !

    • @ MEP
      Aveau ei comorbidități, dar, fără virus, ar mai fi trăit două luni, un an, doi ani, cinci ani…Nu înțeleg raționamentul dv: tot ar fi murit de bolile-alelalte. Au murit acum. Pagubă-n ciuperci!

  21. Miscari politice britanice la suprapunerea a doua rele de urgenta, Covidul si Brexitul: Atentie, urmeaza evenimente foarte importante pentru Regatul Unit!

    La varfurile leadershipului britanic au avut loc, in ultimele zile, cateva miscari politice semnificative. Ele pot fi definite drept prevestitoare. Numai o stare impovaratoare, din care se cauta o iesire cat mai curand posibila, poate smulge politica britanica din conservatorismul specific. Cu atat mai mult cu cat reactia Reagatului Unit este simultan pe mai multe paliere. Cel mai probabil, ceea ce impinge sistemul politic britanic spre o alta abordare este suprapunerea celor doua rele covarsitoare, Covid-19 si Brexit.

    Precipitarea Londrei, de la sfarsitul saptamanii trecute si inceputul celei curente, seamana cu un preambul al unui scenariu in derulare. Parti ale scenariului vom avea sansa sa le identificam, cu ceva mai multa atentie analitica, in evenimentele britanice care vor urma. Miscarile politice in cauza au antrenat trei mari segmente ale establishmentului Regatului Unit: sefa sistemului monarhic, regina Elisabeta a II-a, seful executivului conservator, premierul Boris Johnson, si noul sef al laburistilor, Keir Starmer, care a devenit si seful opozitiei britanice.

    Regina Elisabeta a mulţumit, duminică, personalului sanitar care luptă împotriva pandemiei de coronavirus şi cetatenilor care stau în casă pentru a evita raspandirea. “Vom invinge coronavirusul”, le-a dat monarhul asigurari supusilor, intr-un rar mesaj difuzat la televiziune, al patrulea in 68 de ani de domnie. Keir Starmer, centrist şi eurofil, a fost ales detaşat, sâmbătă, la conducerea Partidului Laburist. El i-a succedat lui Jeremy Corbyn, radical si eurosceptic. Caracterizarile despre cei doi apartin comunicatelor politice si mass-mediei.

    Pandemia a facut ca victoria lui Starmer sa nu fie anuntata in conferinţa speciala, ci, modest, pe site-ul de partid, intr-un discurs înregistrat inainte de cunoasterea rezultatului alegerilor interne ale laburistilor. Necarismaticul Keir Starmer s-a angajat, programatic, sa depaseasca diviziunile interne privind Brexitul, dintre eurofili si cei distantati de UE (s-a evitat formularea de eurofobi, in favoarea celei de eurosceptici, mai vaga si mai tranzienta). Totodata, Starmer s-a angajat sa „extirpeze otrava” antisemitismului, o „pată asupra partidului”. El s-a detasat de Corbyn, asociat in mod ilogic cu un “antisemit”.

    Daca Starmer este, declarat si autodeclarat, eurofil si pro-semit, el ar putea sa intoarca roata Brexitului. Pentru ca schimbarea pe care o prefigureaza sa fie reala, ea ar trebui sa fie o replica viguroasa la radicalismul si euroscepticismul predecesorului sau. Totusi, perceptia generala, nu numai interna, este ca “antisemitismul” in discutie este unul imaginar. Intre persecutia evreilor, inregistrarea politieneasca a identitatii si rezidentei lor (cum se intampla acum cu europenii din insula, fapt neobservat si neurmat de o reactie similara!), nopti de cristal, concentrationari, pe de o parte, care au fost esenta antisemitismului istoric, si situatia lor de azi, din Marea Britanie, de minoritate dominanta politic, economic si financiar, pe de alta parte, nu exista nicio contingenta, e o ruptura totala, o prapastie.

    Pe aceasta evidenta, a inceput sa castige teren ideea ca abilul Starmer reprezinta interesele City of London si ca “antisemitismul” pe care noul lider al laburistilor il condamna nu are legatura cu logica, ci cu speculatia. Daca va ajunge premier, Starmer va face din “antisemitism” un scut de cristal al privilegiilor de lux ale evreilor, pe care ii va tine departe de viata reala, care pentru restul populatiei este plina de pericolele coronavirusului si saraciei post-pandemie.

    E cat se poate de limpede ca viitoarele alegeri legislative britanice sunt mult prea departe (2024), comparativ cu situatia de urgenta, Brexit+Covid, a carei solutionare nu mai are rabdare. Pentru ca Starmer sa ajunga un premier de urgenta, e nevoie ca premierul Johnson si guvernul sau sa plece, dintr-un motiv sau altul. In aceasta nevoie stringenta de adoptare a unei alte abordari executive, privind dubla situatie de criza, se inscrie incapacitatea medicala a lui Boris Johnson de a-si mai exercita atributiile functiei de premier. La aceasta se adauga incapacitatea functionala a guvernului sau conservator, care doctrinar si ideologic nu-si poate depasi limitele, asa cum o cer imperativ noile conditii, de criza. Premierul Johnson, depistat infectat cu coronavirus in urma cu zece zile, a fost transferat la terapie intensiva, luni, dupa ce starea lui s-a inrautatit, a doua zi dupa ce a fost spitalizat in centrul Londrei. Parca pentru a nu lasa nicio urma de indoiala privind inflexibilitatea abordarii conservatoare, dupa intrarea in terapie intensiva a premierului britanic, un purtator de cuvant al acestuia a declarat, luni, ca Regatul Unit e ‘absolut decis’ să continue negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile după Brexit. Volens nolens, Boris Johnson se afla in postura tapului ispasitor, caruia se asteapta doar sa i se dea pedeapsa de izgonire, luand cu el toate pacatele proastei gestiuni a Covidului si Brexitului si facand loc unui nou guvern, “neinfectat”, al lui Starmer. Toate reflectoarele sunt pe laburistul Keir Starmer, ca inevitabil premier de urgenta.

  22. Noua caterinca ptr teleptuali e ca daca China avea presa libera .. poa nu se egzista ici pandemie!!!

    Ia sa vedem din Ziare.ro :
    Inca 13 decese anuntate, cu mare intarziere. Unii pacienti au murit acum 11 zile

    Grupul de Comunicare Strategica (GCS) anunta ca alte 13 persoane au murit de coronavirus la noi in tara. Astfel, bilantul in tara noastra ajunge la 197 de morti.

    Este vorba despre 9 barbati si patru femei. 9 pacienti erau din Arad, insa au murit in urma cu multe zile, chiar si cu 11 zile inainte. Aceeasi intraziere de 11 zile este si in cazul unui deces de la Suceava.

    Totodata, GCS anunta ca, pentru a elucida situatia infectiei cu COVID-19 in judetul Arad si raportarilor intarziate, a fost trimisa o echipa de medici epidemiologi de la Institutul National de Sanatate Publica (INSP) si Centrul regional de sanatate publica (CRSP) Timisoara la fata locului.

    Noi partca avem./ Prea libera si democracy atent .. supravegehare? – de tot soiulde partenir demcorati mai mult sau mai putin strategici. Sau viceversa?!

  23. Deja stiti cam toti ce parere am depre unii „analist” (mult prea) bine platiti , (mult prea) citati si in mod sigur (mult prea) asculalati Licuryx al Mare …. spre propria paguba ….

    „Inteligentii” aia , ca niste oameni cu idei ce sunt , acu vreo 2 decenii explicau inocent ca niciodatya da niciodata China nu va fi cine stie ce, caci cultura chineza fundamental conservatoare nu ar permite inovatia samd etc …..

    Mda.

    Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI [ World Intellectual Property Organization (WIPO]) care supraveghează sistemul de recunoaştere a brevetelor la nivel internaţional, a transmis că anul trecut China a depus 58.990 de aplicaţii, devansând Statele Unite, care a depus 57.840 de aplicaţii.

    Potrivit datelor OMPI, Huawei Technologies, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, s-a situat în topul aplicaţiilor pentru al treilea an consecutiv.

    Citeste mai mult: /adevarul.ro/international/asia/china-depasit-sua-data-40-ani-privinta-brevetelor-internationale-1_5e8d02645163ec4271846cdf/index.html

    A se vedea si https://www.telegraph.co.uk/technology/2020/04/07/china-overtakes-us-become-world-leader-patent-applications/

    Mda.

    https://www.youtube.com/watch?v=YG9otasNmxI

    cred ca se potriveste!

  24. Nu știu în ce măsură acest blog este urmărit de persoane cu influență.

    Administrația Trump a suplimentat astăzi suma pentru ajutorarea altor țări în această perioadă a pandemiei, până la jumătate de miliard dolari.
    Sumele se vor distribui, printre altele, pentru crearea de laboratoare necesare testărilor rapide și pentru alte măsuri necesare reformării sistemelor de sănătate naționale.

    Nu cred că ar fi o idee rea ca administrația României să ia legătura cu ambasadorul american pentru a vedea cum poate România să intre în acest program.

  25. @ serbanfl
    Habar n-am ce vorbesc Trump cu Putin si nici nu cred ca discuta lucruri de o complexitate deosebita.Sunt ceva limitari.Probabil cei care supravegheaza informativ discutiile rad cu lacrimi.

    Nu vreau sa arat cu degetul catre niciuna dintre marile puteri imperialiste, ca fiind GUILTY in: crearea, cercetarea sau raspandirea Covidului 19 cu intentie.Doamne fereste!Marile puteri imperialiste au fani variati. Desi discursurile despre nesustenabilitatea fondurilor de pensii sau discursurile despre suprapopularea lumii au iesit in ultimii 20 de ani din multe guri importante.Ne amintim in context si de declaratiile recente referitoare la reducerea emisiilor de CO2, omul produce si el CO2- macar atunci cand respira.Poate ca vazand Covidul la lucru, deja la vedere, s-or fi gandit/gandind si la asta.Pe de alta parte Rusia cam tace zilele astea si nici SUA nu o arata cu degetul, desi razboiul rece nu e ingropat adanc in istorie si talentele hi-tech rusesti sunt cunoscute.Si nici cazurile de prin MOscova nu-s ca-n New-York – creierul finantei mondiale
    Insa eu cred ca daca informatia cu accidentul in cauza nu era utila nu aparea in presa importanta.La nivel mondial trendul pare sa fie indicarea Chinei ca vinovat singular, fara a se face insa o analiza mai profunda (explicatia cu liliacul, in lipsa unui pacient zero, e repetata cu o insistenta cretina) si intrebarea este : DE CE ? POate asta este doar in sensul ieftinirii marfurilor chinezesti sau prioritizarii peste mana, e posibil.

    Il apreciez pe Trump pentru pofta cu care lupta impotriva comunismului, oriunde ar aparea el – e o traditie americana, si imi place si cum lupta el cu deep state-ul american (care probabil trebuie sa-l puna in garda cu privire la Covid).Imi place si pofta cu care aliatii cumpara armament depasit de vremuri, ca sa lupte, bineinteles, cu pericolului rusesc, desi focusul in ura e momentan setat pe China, care le produce smartfoanele, chilotii si smarteveurile.Mai pregateau si 5 G-ul, orice ar fi el.

    Covidul are insa, intamplator, asemanari cu cel putin doua dintre virusurile ce se aflau prin laboratoarele rusesti in cauza, si informatia se regaseste pe paginile la care am facut referire.Se vorbeste acolo in clar despre pastrarea si cercetarea pe „HIV” si „Swine flu”.Sunt medici care au raportat asemanarile cu HIV in legatura cu modul in care penetreaza celula, pentru a se reproduce, dar si pe zona tratarii, utilizarea de medicamnte anti-HIV avand efect conform unor declaratii ale unor medici care au tratat pacienti Covid.
    Simptomele de gripa porcina sunt de asemenea evidente la foarte multi pacienti.

    Accidentul de la laboratoarele bilogice Vector, care in trecut se ocupau si cu cercetare pe zona armelor biologice, in timpurile razboiului rece, prin anii ’70 (informatia apare in articolele la care am facut referire) are loc in SEPTEMBRIE 2019.Intamplator sau nu laboratorul este in Rusia.Primele cazuri de Covid 19 identificate in China apar, conform unor articole de presa, undeva in NOIEMBRIE.In acele timpuri in ROmania lumea se ocupa, la sfarsit de vara si inceput de toamna, cu vreo 3-4 subiecte : Caracal, asa zisele alegeri,circul cu ministri in guvernul Dancila si motiuni de cenzura initiate de liberali variati.
    Dupa cum scrie si in articole si altii asteptau cu interes sa vada daca dupa accident/incident apare vreo ceva pe undeva.Surprinzator si mare coincidenta este ca apare ceva, chiar daca din China nu au venit informatiile imediat si clare, ci muuult mai tarziu.Tot in acea perioda se vorbea in presa internationala de o criza economica ce sta sa vina si pentru care China ar fi actorul cheie.

    Putem analiza efectele probabile pentru a vedem cui ar putea folosi aparitia si descatusarea virusului, mai ales in cazul in care e un produs hi-tech
    Etapele prezentate in mod simplist sunt :
    1.Virusache loveste prima data in Wuhan (si nu intr-un sat cu oameni desculti din China profunda), ditai centrul tehnologic in China, practic core-ul Chinei.Imediat presa occidentala tipa ca guvernul chinez nu reactioneaza suficient de prompt si toti rad de partidul comunist din China.In acest timp marionetele de prin guvernele lumii (si cati sunt) vorbesc populatiei despre banala gripa care blocheaza brutal economia Chinei.”Keep Kalm, e doar la ei acolo!”Mai toti uitand ca produc 90% din marfuri chiar in China.
    2.Virusche apare brusc pe la Milano si incepe macelul in Italia, in nordul bogat, in zone cu oameni importanti.In timpul asta, multi sefi de state inca ii dau inainte, pe directia dictata, nu se stie de unde (mi s-a parut ca vorbeau in cor la un moment dat in declaratiile de presa , pe toate axele strategice), cu teoria cu gripa usoara si decreteaza ca e buna solutia imunizarii colective (despletitul Johnson experimenteaza pe propria piele aceasta solutie chiar acum).
    3.Carcalacul ajunge la Londra si New-York, dar si la Paris si Madrid, iar reprezentatii axei basesciene fac declarartii contradictorii cateva zile la rand.Dupa alte cateva ore constientizeaza brusc pericolul, devenind profund speriati si ingrijorati, pentru ca ii afecteaza pe ei cu bursele si bancile lor si nu doar pe chinezi.
    4.Toti descopera brusc in martie ca nu-s pregatiti, ca nu au masti, combinezoane sau aparate de ventilatie suficiente si nici in vreun stoc, dar si ca sistemul medical nu e pregatit, sistemul medical aducan profit doar pe anumite paliere (transplant si cancer).Culmea, tot ce e necesar luptei e produs 90% chiar in China.

    Daca virusul a aparut la niste saraci nemancati din pietele Wuhanului, pentru prima data in istorie, de ce in numai trei luni s-a imprastiat, intr-un ritm ametitor si galopant intai in orasele nevralgice ale finantei mondiale : Londra, New-York sau Milano ? Asta fara ca astia sa aibe vreo reactie consistenta saptamani intregi.
    Are Rusia de pierdut sau de castigat pe termen mediu, de pe urma pandemiei, avand in vedere ca i se pregatea o noua runda de sanctiuni?
    Sunt vecinii importanti ai Rusiei mai potenti acum sau mai slabi ?
    Daca sursa este in laboratoarele alea or fi facut inginerii si vreun antidot, are Putin antidotul ?

    Si niste intrebari curat conspirationiste:
    De ce e interesat Bill Gates (porti/ferestre) de subiectul pandemiilor si importanta lor crescuta in raport cu pericolul nuclear? Asta e intrebare bonus, am inteles ca e interesat de malarie si tantari si are vreo 4 laburi in Africa de mult timp 🙂
    A fost pesta porcina africana un pre-test (dupa cum stim porcul seamana cu omul) ? 🙂
    Are vreo legatura Covidul 19 cu Agenda 2021 ?
    La toamna apare si Covid 20 ?

    • Domnule Ioda, mă bucur că v-am oferit prilejul să vă etalați ideile – adică să vă prezentați pe dumneavoastră. Referirea mea la telefonul lui Tramp este strict o așteptare personală care, vă asigur, n-are nici o legătură cu epidemiile de tot soiul ce se tot abat periodic asupra omenirii, mai ales în ultimii 25 de ani. Mai m-am amuzat și zilele trecute când a apărut știrea cu chemarea Chinei la judecată pentru a se obține nu mai știu câte trulioane de $ despăgubiri !
      Vă răspund cu aceeași sinceritate – mă aștept ca, foarte curând, să fie potolit DEFINITIV un individ ce a început să se dea mare leader regional și-și umflă mușchii și-n dreapta și-n stânga.
      Nu-i cazul Iranului, acolo mai trebuie trebuie un acord mai amplu, spre imposibil de obținut.

  26. Am vazut asta seara ceva ce m-a scarbit profund, dar m-a si enervat in egala masura.

    La televiziunea unui fost mogul, la penele tv, in emisiunea unui tip imbujorat artificial si purtator de ochelari cu rama de celuloid, se punea la punct un General al Armatei Romane (medic), pe ton inalt, pentru ca niste X-si de pe la spitalele facute vraiste de conducerile super-profesioniste sucevene, nu isi fac meseria, sunt incompetenti sau impiedica/zadarnicesc conform Codului Penal lupta cu acest virus cretin.

    Deci in loc sa vina procuratura (DNA sau oricare alta directie cu putere), sa intrebe acel grup organizat de la Suceava, cu spectacol la TV, ce si cum si de ce sunt asa multi morti si infectati, vine la TV un realizator liberal si nici mai mult, nici mai putin, se ratoie la omul care se da peste cap sa puna pe picioare un spital anarhizat de managementul inexistent de pana acum cateva zile.Este inadmisibil sa lovesti mediatic in acel om venit sa faca ordine, in timp ce trepadusii de partid si inconstientii de acolo isi fac inca de cap si nimeni din presa nu le analizeaza activitatea.Acolo pare sa fie un boicot bine organizat.O fi o mandrie locala.

    Deci dupa ce luni intregi Covidul si-a facut de cap pe meleagurile pe care candva cineva (acelasi) scria cu oi portocalii PDL, presa liberala loveste direct sau indirect (mai e un organ cu nume de organ de presa legionar, care lanseaza sistematic niste dezinformari) in oamenii numiti sa salveze ce se mai poate salva.

    Cati oameni trebuie sa mai moara sau sa se infecteze la/in Suceva pentru ca procuratura, aia care punea la punct coruptii, sa faca putina ordine acolo pentru ca sa se poate face treaba si salva vieti.Generalul in cauza in mod evident nu se poate impune pentru ca parghiile de putere par sa fie inca in alta parte.
    Sa intelegem ca coruptia nu mai ucide sau ca oricum nu la Suceava, in schimb e liber la atacul asupra unor oameni bine intentionati doar pentru ca unii vor sa ascunda ce-au facut acolo ?
    Probabil la Suceava trebuie schimbata si matura ?
    Presa pare sa se hraneasca mediatic cu dezordinea de la Suceava. , dar nu in sensul lamuririi lucrurilor.

    Imi este sila.
    Dupa emisiunea/emisiunile de asta seara i-as lasa pe oamenii de la Suceava sa se descurce singuri ca si pana acum vreo cateva zile.Cum spunea si un premier britanic : imunizare colectiva e solutia, scapa cine poate.

    PS:La o alta televiziune, altii, loveau mediatic intr-un pollitist pentru ca se apara.E incredibil.Presa a luat-o complet rrazna.Deci in loc sa sustinem mediatic Politia, cand isi face treaba, intr-un mod compatibil cu reactia oferita de infractori, ca s-a umplut tara de panacotari si spargatori returnati din extern in ultmele zile, lovim mediatic in organele legii pentru a-i face sa nu mai riposteze pe masura pericolului.
    Si peste 2 luni, cand „gagii” returnati isi vor face de cap pe strazi, ne vor sparge masinile si ne vor panacota in autobuze, ce vom face, vom incepe sa purtam arme albe ca ne putem apara pe strada ?
    Va mai reactiona politistul, cand stie ca presa vaneaza senzationalul sau va inatoarce capul ?
    Poate ca asa zisa presa ar trebui sa stea nitel pe strazile din orasele mai mici sa vada cu ce se ocupa gruparile interlope zilele astea, in loc sa propage toate filmuletele de fatuci suparate prin prime time.
    Cu cine tine o parte a presei zilele astea si la cine sunt fraiele, ca intersul cetateanului sigur nu prea il urmareste.

    • Da ! A fost prima dată când am putut urmări în fdirect nişte oameni ai legii îşi făceau datoria şi tot ei au fost „înfieraţi” categoric pe posturile T.V.
      În loc să salutăm faptul meritoriu că unul dintre poliţişti a reuşit să-l prindă pe un tânăr infractor după o urmărire ca-n filme, ne trezim criticându-l ! Era mai bine dacă vedeam un om al legii borţos şi fălcos care nu putea să urmărească nici un melc din cauza constutuţiei fizice , cum sunt cu miile prin poliţie ?!

  27. Un activist (pe bune, nu ca ceilalţi!) ecologist îmi spunea că din Codrii Bucovinei „se scurg” în 24 de ore înjur ( las aşa!)de 100 camioane cu câte două sau trei remorci cu buşteni care în ultimul timp au diametre impresionante , de 80-90 cm. ceea ce înseamnă câ sunt din zone protejate ! Când i-am sugerat acum ceva timp să blocheze drumurile mi-a zis că el procedează legal ( avea încredere în premierul Cioloş pe care-l cunoştea personal) dar acum se recunoaşte învins :
    În fieful lui Gheorghe Flutur au zburat toţi Codrii Bucovinei !
    Dacă se închid oraşe, universităţi, şcoli, parcuri, biserici, pieţe, magazine, etc. nu se pot închide pădurile !?
    Dimpotrivă, se taie în disperare, dar mutu tace şi face !
    Este o crimă nu doar ecologică, la care sasul este părtaş ! Nu se mai satură de bani , sau nu mai poate să-şi refuze stăpânii ?!
    Plămânii oamenilor sunt atacati de COVID15, iar plămânii naturii de pe meleagurile României sunt atacaţi de ani buni de alţi dăunători ai neamului românesc în frunte cu primii decidenţi ai Statului Român !
    P.S.
    Iată un subiect pentru un nou articol,dle Adrian Năstase :
    Vrem ordonanţă militară pentru intrarea în carantină a pădurilor României şi la închisoare a tuturor celor vinovaţi !

Lasă un răspuns