A murit Lucian Bolcaș

A murit Lucian Bolcas.

L-am cunoscut in urmă cu vreo patru decenii. Era un strălucitor specialist in drept civil la Institutul de cercetări juridice. Mai târziu, l-am intâlnit in parlament, unde a avut două mandate de deputat si unde isi impunea cu profesionalism opiniile in materie legislativă. M-a apărat in Camera Deputatilor, in 2005, cand „haita pedistă” voia să schimbe regulamentul pentru a mă schimba de la conducerea Camerei. Mai târziu, m-a apărat, ca prieten si ca avocat, in procesul „Trofeul calitătii”, impotriva judecătorilor lui Băsescu – Ionut Matei si Livia Stanciu.

Până in urmă cu câteva luni, obisnuiam să ne vedem pentru a vorbi, cârcotas, despre politică si despre partide. Ne aminteam momentele de tensiune dintre mine si Vadim si eforturile sale de a concilia lucrurile. In final, venise in PSD si a rămas cu un gust amar după episodul CCR din 2013. Mi-l amintesc fumând pipă si judecând cu duritate unele decizii din Parlament. Mă suna, uneori, doar pentru a-si verifica părerile. Era un mod elegant pentru a-mi impărtăsi ce crede.

Am petrecut zeci, sute de seri, in jurul unor mese pline cu dosare, irosindu-ne crezând că argumentele puteau să conteze in fata unor „complte de executie”. Pledoariile sale in Parlament sau in instantă erau strălucitoare. Imi răsună in amintire vocea sa puternică. Si mi-a rămas pe retina memoriei imaginea sa elegantă, tinuta impunătoare.

A plecat, primul, in vremea coronavirusului, pentru a verifica locul in care vor merge cei care nu au rătăcit calea.

Dumnezeu să-l odihnească!

17 gânduri despre “A murit Lucian Bolcaș

  1. Dumnezeu sa il odihneasca ….

    Voce placuta, tinuta .. retinuta, aer sfatos insa verbu.. verbu sau TAIA!

  2. Dumnezeu să îl odihnească …☹️

    >>>> >>>> Best regards, >>>> Sorin Septimiu Coman >>>> General Manager >>>> dipl.engineer >>>> CONFIDENTIALITY NOTICE: >>>> This e-mail is confidential. Any unauthorized disclosure, copying, >>>> distribution or use is prohibited and may be unlawful. If you have >>>> received this communication in error, please immediately notify >>>> the sender and delete the entire communication from your system. >>>> Please consider the environment before printing this email > Sent from my Iphone

    >

  3. Dumnezeu sa l odihneasca!

    Trimis din Yahoo Mail pe Android Pe mie., mar. 11, 2020 la 17:45, ADRIAN NĂSTASE a scris: #yiv0152568544 a:hover {color:red;}#yiv0152568544 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv0152568544 a.yiv0152568544primaryactionlink:link, #yiv0152568544 a.yiv0152568544primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv0152568544 a.yiv0152568544primaryactionlink:hover, #yiv0152568544 a.yiv0152568544primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv0152568544 WordPress.com | Adrian Năstase posted: „A murit Lucian Bolcas.L-am cunoscut in urmă cu vreo patru decenii. Era un strălucitor specialist in drept civil la Institutul de cercetări juridice. Mai târziu, l-am intâlnit in parlament, unde a avut două mandate de deputat si unde isi impunea cu profe” | |

  4. Pentru ca regretatul senator , avocat era nationalist … urmatoarele nu ar fi off topic :

    Ambasadoarea SUA în Polonia, Georgette Mosbacher, a criticat poziția Uniunii Europene de monitorizare a statului de drept în Polonia, spunând că blocul comunitar „a politizat puternic” acest subiect, relatează DPA marți.

    UE „nu ezită să folosească această chestiune a statului de drept pentru a-și atinge obiectivele”, a afirmat Mosbacher într-un interviu pentru Super Express, un tabloid polonez, fără a elabora care sunt aceste obiective.

    Nicio companie americană prezentă în Polonia nu și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația statului de drept, iar ele performează foarte bine în această țară, a adăugat ambasadoarea.

    Occidentul „nu s-a împăcat” nici acum cu faptul că Polonia și alte țări din Europa Centrală și de Est nu mai sunt periferii ale continentului, așa cum s-a întâmplat în timpul comunismului, a mai spus Mosbacher.

    Polonia este în dispută cu UE din cauza amplelor sale modificări la sistemul judiciar, adoptate după venirea la putere, în 2015, a Partidului Lege și Justiție (PiS).

    https://www.activenews.ro/externe/Ambasadoarea-SUA-la-Varsovia-critica-UE-pentru-pozitia-privind-statul-de-drept-in-Polonia-Occidentul-%E2%80%9Enu-s-a-impacat-nici-acum-cu-faptul-ca-Polonia-si-alte-tari-din-Europa-Centrala-si-de-Est-nu-mai-sunt-periferii-ale-continentului-160277

    In an interview published in Tuesday’s issue of the daily, Georgette Mosbacher was cited as saying she believes the issue of the rule of law in Poland is strongly politicized.

    Mosbacher was quoted as saying she had the impression that the West had not yet come to terms with the fact that Poland and other countries in Central and Eastern Europe were no longer at the periphery of Europe, a position to which they were relegated by communism.

    Poland is a rapidly developing, well-educated country and a strong competitor for the rest of Europe; some in the West do not necessarily feel comfortable with that, Super Express cited her as saying.

    Mosbacher added, according to the daily, that Poland is a big international player, a fact that Western Europe does not yet understand.

    Allegations that Poland’s ruling conservatives have undermined the rule of law and democracy have led to a series of clashes between Warsaw and Brussels. Poland’s governing Law and Justice party denies such charges.

    https://www.polskieradio.pl/395/7785/Artykul/2461985,US-ambassador-says-rule-of-law-issue-in-Poland-strongly-politicized-daily

    „Das Thema Rechtsstaatlichkeit in Polen ist stark politisiert und die EU unterlässt es nicht, diese Frage zum Erreichen ihrer Ziele zu verwenden”, sagte die US-Diplomatin der polnischen Boulevardzeitung „Super Express”.

    Mosbacher führte nicht aus, um welche Ziele es der EU dabei ihrer Ansicht nach geht. Die Botschafterin sagte weiter, sie habe von keinem der in Polen engagierten US-Unternehmen gehört, dass man sich Sorgen um die Rechtsstaatlichkeit mache.

    https://www.stuttgarter-zeitung.de/inhalt.kritik-an-eu-us-diplomatin-polens-justizreform-wird-instrumentalisiert.00e78403-9312-4718-96a4-87dd9526813c.html

    Mde polonezi. Pamnii astia au nasu pe sus de nu il ajungi nici cu prajina! Si nu au intelctuali care sa ii invete ca corect ar fi sa loe fie rusine ca sunt polonezi .. nu
    !!
    Da noi avem intectuali adevarati . Asa ca la noi amabsadorul Zaharel zice ca cum :
    „Privatizarea este necesară. Un mediu de afaceri cu adevărat liber va crea bogăţie şi prosperitate pentru toată lumea. Firmele controlate de guvern nu doar că favorizează practici de business ineficiente, împiedică piaţa liberă şi competiţia, dar, mai important, păstrează corupţia vie.

    Pentru a realiza o creștere economică, România trebuie să asigure un sistem judiciar și penal de încredere și transparent. Nu numai că modificările anterioare, concepute cu intenţii greşite şi menite să relaxeze legislaţia penală, trebuie să fie redresate, dar și aplicarea completă, promptă, corectă și constantă a legilor existente trebuie să fie, de asemenea, o prioritate. Preşedintele Trump, poporul american, împreună cu mine şi cu toţi membrii ambasadei, ne-am angajat să lucrăm cu preşedintele Iohannis, cu guvernul României şi cu dumneavoastră, să facem din acest an Anul Renaşterii României.„,
    Daca nu ati intele sa traduc – give gaze, davai gold sa te tii tovarasie !
    Re[auzatu dom Lucina nu avea presa prea buna ca n u tolera astfel de insolente cu iz de Grivita…

  5. Dumnezeu sa il odihneasca! Eu nu il stiu decit de la TV, si m-a impresionat forta argumentului sau si logica dupa care se ghida.

  6. Minunata, impresionanta ‘creionare’ a unui om pe care l-am văzut doar la televizor.Multumesc, Domnule Nastase ca m-ati ajutat să îl cunosc putin pe acest om, acum la sfârșitul vieții dumnealui.Dumnezeu sa il odihneasca!Trimis de pe smartphone-ul meu Samsung Galaxy.

  7. DIN PACATE , TIMPUL , AL FIECARUIA DINTRE NOI , FIINDU NE DESTINAT …EXZISTENTEI NOASTRE CA FIINTA, IN ACEASTA VIATA , CU AL EI TIMP, NU POATE FI SCHIMBAT , INDIFERENT CAT AM INCRECA , PENTRU A TRAI LA NESFARSIT PERIOADELE PLACUTE.

    INTR UN COMENTARIU ANTERIOR , SPECIFICAM , CAT DE TRECATOARE ESTE FIINTA UMANA SI NU NUMAI , IN ACEASTA VIATA ,
    AVAND SANSA CONTINUITATI CA FIINTA…
    ESTE DUREROS, ATUNCI CAND VINE CLIPA „DESPARTIRII”… DE UN PRIETEN, LOIAL … MAI ALES LA TIMPUL ACTOAL, CAND OMUL A DEVENIT DATORITA CONJUCTURILOR VIETII, MULT MAI INPREVIZIBIL IN GANDIRE ,FATA FIINTELE CEL INCONJOARA.

    TRECATOAREA EXZISTENTA , A DOMNULUI LUCIAN BOLCASI , CEL CARE A LASAT IN URMA SA ,IN PRIMUL RAND, CUM NE INFORMEAZA DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NSATASE, LOIALITATEA , AUTENTICA , PE CARE AR TREBUI , S O MENTINEM, DEFINITIV IN PROPRIA NOASTRA GANDIRE. INDIFERENT DE OBSTACOLELE VIETII.

    IN AL DOILE RAND , CONSTATAM ,CE VALOARE UMANA, A FOST DOMNUL LUCIAN BOLCASI, O VALOARE NEPRETUITA LA TIMPUL ACTOAL , IN CARE NON VALORILE UMANE , APAR PRECUM CIUPERCILE DUPA PLOAIE, DETINAD FUNCTII LA NIVEL INALT IN SISTEMUL POLITIC ROMANESC.

    ESTE DE INTELES, REACTIA PE CARE DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE , O ARE, IN URMA DECESULUI DOMNULUI LUCIAN BOLCASI, UN PRIETEN CE I A FOST ALATURI MAI ALES CAND , HAITA UMANA , HAITA PEDISTA, SI NU NUMAI , I AU CREAT OPSTACOLE NE JUSTIFICATE , PENTRU AL INDEPARTA DIN SISTEMUL POLITIC ROMANESC.

    PROVERBUL , PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOASTE! , SI A
    PERDUT DEFINITIV SEMNIFICATIA , DATORITA GANDIRILOR UMANE, ACTOALE, IN CARE S A INRADACINAT, NOUL „PROVERB” , PRIETENUL LA NEVOIE NU MAI ESTE!…

    CU RESPECT SI SINCERITATE , PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE

    PS. DUMNEZEUL AUTENTIC, SA I FIE ALATURI MEREU!…

  8. off topic
    In contextul actual mi-au venit in minte aste cuvinte:„Batranii traiesc prea mult si este un risc pentru economia globala, trebuie facut ceva” si parca se face ceva, uite-o pandemie de Covid 19. Am uitat sa amintesc cine a rostit aceasta propozitie, Christine Lagarde director FMI.

    Cum se intampla de obicei oamenii buni sunt chemati de-a dreapta Tatalui. Lucian Bolcas, intelectual rasat, politician patriot, a plecat spre o lume mai buna.
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.

  9. Imi pare foarte rau. O mare pierdere pentru natiocratia romaneasca. Lucian Bolcas avea elocventa si prestanta. O intruchipare a demnitatii si patriotismului.Ii vom pastra o amintire vie. Condoleante familiei. RIP!

  10. Imi pare nespus de rau! Era cu adevarat un „OM”… Dumnezeu sa-l ierte si sa-l duca in lumina sfanta!

Lasă un răspuns