Guest post – Adrian Severin

Adrian Severin: Agresiunea a patru state membre UE împotriva României

DCNews Team / 29 ian 2020 / 

 

Agresiunea a patru state membre UE împotriva României; cooperarea loială este un drum cu dublu sens

În zilele de 20 și 21 ianuarie 2020 au avut loc la Luxemburg audieri în fața Curții de justiție a UE (CJUE), în contextul procedurii de soluționare a cererilor formulate de mai multe instanțe judecătorești din România privind interpretarea tratatelor UE. Ceea ce se solicitase Curții era, în principal, să spună dacă potrivit amintitelor tratate recomandările făcute Românei de către Comisia europeană în aplicarea Mecanismului de cooperare și verificare cu referire la „statul de drept” (MCV) sunt obligatorii sau nu, precum și dacă înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) contravine sau nu normelor de drept european.
PĂRȚILE ÎN DISPUTĂ ȘI TERȚII INTERESAȚI ÎN PROCES

Despre fondul problemelor supuse judecății s-a vorbit și se va vorbi. Părți în acest tip de proces erau statul român ca stat membru al UE, obligat la respectarea tratatelor europene și a reglementărilor adoptate în baza lor, și Avocatul general european, ca reprezentant al intereselor Uniunii, adică ale unei comunități (în opinia mea, cu caracter federal) de state-națiune având personalitate juridică distinctă.

Comisia europeană, ca garant al aplicării tratatelor europene și, în speță, ca administrator al MCV și autor al recomandărilor în discuție, printre care și aceea a desființării SIIJ, era un referent direct interesat și în acest sens parte sui generis. Instanțele judecătorești care au solicitat interpretarea de către CJUE a dreptului european erau implicate în procedură, întrucât chiar ele o declanșaseră, în baza aptitudinii conferite lor de către tratatele europene, dar statutul lor era unul special, diferit de al unei părți propriu zise, întrucât judecătorii europeni nu ar putea soluționa dispute între magistrații români și statul român.

Cât de divizat și contradictoriu s-a prezentat România, nu mai vorbim. Cum a pledat agentul guvernamental român (în mod normal avocatul statului român) împotriva legilor în vigoare ale propriei țări și suveranității românești, nu mai spunem. Ar fi doar o mare rușine, dacă nu ar fi o primejdie pentru statalitatea națiunii române.

Ceea ce vreau să analizez aici este însă altceva și anume faptul că în proces au mai intervenit patru state: Suedia, Danemarca, Olanda și Belgia. Toate împotriva României. Acest aspect a fost foarte puțin observat și, în orice caz, nimeni nu a calificat respectiva intervenție, așa cum era cazul, ca pe un act ostil la adresa României. Un act despre care ne întrebăm de ce nu a fost prevenit și care nu poate fi lăsat fără răspuns. Oricum am lua-o, avem de a face cu un uriaș eșec al diplomației române.

Tratatele constitutive ale UE au fost încheiate de statele care au devenit membre ale uniunii. Fiecare dintre acestea este îndreptățit să acționeze în justiție atunci când cineva încalcă cele convenite în respectivele tratate. CJUE poate fi sesizată, însă, și de instituțiile europene (Comisia europeană) atunci când dreptul european este încălcat, iar, în speță, fiind vorba despre autoritatea recomandărilor Comisiei, cu referire specială la una dintre ele (desființarea SIIJ), prezența acesteia în cauză era mai mult decât suficientă. Ce a alertat atât de mult cele patru state care au solicitat să intervină? De ce a fost necesară intervenția lor?

La urma urmei nu era nimic dramatic. Nu era vorba despre un litigiu propriu zis. Ar fi fost astfel dacă însăși Comisia europeană s-ar fi plâns că nu sunt respectate tratatele întrucât nu îi sunt aplicate cu sfințenie recomandările. Aici era vorba doar despre o cerere de interpretare, a cărei soluționare ar fi orientat apoi instanțele judecătorești române sau celelalte puteri ale statului român (executivă și legislativă) în activitatea lor specifică viitoare.
CE ÎI CER ROMÂNIEI PATRU STATE MEMBRE ALE UE?

Pentru a răspunde întrebărilor formulate anterior, să vedem mai întâi ce au susținut cele patru state interveniente în proces.

Toți reprezentanții statelor amintite au susținut că angajamentele României asumate prin tratatul de aderare, cu privire la consolidarea „statului de drept” (mai pe românește, a guvernării în baza legii adoptate prin mijloace democratice), ar fi puse în aplicare prin recomandările Comisiei europene formulate în rapoartele MCV. Deși neprevăzut în Tratatul de aderare și nici în tratatele constitutive ale UE sau în actele normative europene cu putere obligatorie, amintesc eu, MCV ar face corp comun cu acestea. Prin atare artificiu de raționament juridic, recomandările Comisiei incluse în rapoartele MCV ar „concretiza obiectivele din Tratatul de aderare”, obiective la care se face referire pentru a se măsura progresele României în drumul către atingerea standardelor europene (așa numitele „obiective de referință”). De aceea, punerea în aplicare a angajamentelor asumate de România prin tratat, ca o condiție a aderării, impune îndeplinirea întocmai a recomandărilor Comisiei europene care astfel, din simple sugestii se transformă în obligații. Mai ceva decât regulamentele sau directivele, care trebuie să treacă prin furcile caudine ale legislativului european și cu totul altfel decât toate celelalte recomandări care, în dreptul UE, sunt facultative.

Potrivit reprezentantului Olandei, „recomandările Comisiei Europene incluse în rapoartele MCV urmăresc îndeplinirea obiectivelor de referință, care nu pot fi atinse decât prin acceptarea acelor recomandări”. Reprezentantul Danemarcei, la rându-i, a proclamat ritos că guvernul țării sale „consideră că obiectivele de referință nu pot fi îndeplinite decât acceptând recomandările Comisiei europene”. În timp ce reprezentantul Suediei, chipurile mai subtil, a susținut că recomandările cu pricina, „chiar dacă nu au efectiv caracter de lege” sunt totuși obligatorii întrucât a le da curs „înseamnă respectarea angajamentelor asumate de Romania”.

Prin urmare, România și numai ea (alături de Bulgaria), ar fi obligată să respecte, în afara acquis-ului comunitar, și o „legislație europeană” care nu este adoptată nici prin procedurile legislative europene, care includ garanții cu privire la apărarea intereselor naționale ale statelor membre, nici prin tratatele constitutive ale UE, care recepționează prevederile tratatelor de aderare ale noilor membri. Căci – atenție!!! – prin tratatele de aderare România s-a obligat să atingă anumite ținte – și acelea definite la nivel foarte general – iar nu să aplice și deciziile privind drumul concret de urmat către atingerea lor.

În considerarea cazului în care România nu ar fi făcut cele necesare pentru atingerea obiectivelor de referință, tratatul de aderare includea o așa numită „clauză de salvgardare” care sancționa respectivele abateri. Numai că acea clauză avea o valabilitate expresă de trei ani și ea a expirat pe 1 ianuarie 2010. Asta nu a mai observat nimeni.

După cum nimeni nu a observat că sporirea competențelor Comisiei, ca instituție a UE, de pildă, cu dreptul de a limita capacitatea Parlamentului României în a legifera organizarea instituțiilor judiciare naționale, se poate face numai prin atribuirea lor prin acordul de voință al tuturor statelor membre (principiul atribuțiunii), iar nu prin auto împuternicire. Fapt cu atât mai valabil cu cât organizarea judecătorească nu face parte dintre competențele exclusive ale UE.

Prin poziția adoptată de cei patru intervenienți, carul este pus înaintea boilor, și astfel, nu se mai analizează dacă România și-a îndeplinit sau nu obligațiile asumate la aderare ca o condiție a acesteia (condiție cumulată cu termenul de trei ani de la data aderării), ci dacă a îndeplinit fanteziile în continuă schimbare ale eurocraților din Comisie. Dacă nu le-a îndeplinit pe cele din urmă se prezumă că nu le-a îndeplinit pe cele dintâi. Ce ar urma atunci? Excluderea României din UE? Pedepsirea României ca membru recalcitrant al UE? Conform cărei proceduri?

De fapt, această intervenție este un act de hărțuire politico-judiciară care se constituie în alibi pentru marginalizarea României în UE. Și asta vine din partea a patru state membre care, culmea, reproșează României că nu cooperează loial cu ele în aplicarea tratatelor UE; principiul cooperării loiale fiind înscris în acestea.
CINE SUNT CEI CARE CER ROMÂNIEI SĂ RENUNȚE LA SUVERANITATE?

Să ne oprim însă și la poziția generală în cadrul UE a statelor care cer limitarea suveranității României peste ceea ce ea a acceptat la aderare și este prevăzut de dreptul UE, contestând capacitatea Parlamentului român de a constitui instituțiile pe care le consideră oportune în sistemul judiciar.

Suedia și Danemarca au refuzat consecvent adoptarea monedei Euro, în timp ce au fost de acord ca în tratatul de aderare a României aceasta să se oblige că va intra în uniunea monetară. Astfel amintitele state se folosesc de jocul cursului de schimb pentru a-și proteja economia, în dauna partenerilor din UE, pe când România este presată să renunțe la o asemenea posibilitate. Asta ca să nu mai amintim de șantajul la care au fost supuse guvernele române din anii 1990, când ridicarea opoziției la integrarea României în structurile europene a fost condiționată de plata unor despăgubiri exorbitante pentru naționalizarea societăților cu capital suedez de către regimul comunist în anii 1940, deși datoria fusese deja stinsă printr-o tranzacție datând din anii 1970. Disputa s-a încheiat în condiții extrem de oneroase pentru România.

Slab populată dar ferită de războaie, Suedia a adoptat o politică fantezistă în materie de emigrație. Rezultatul acesteia a fost că anumite localități au trecut sub controlul total al nou veniților străini, făcând imposibilă aplicarea legislației naționale și apărarea ordinii de drept de către autoritățile statului. Incapabilă, deci, să își exercite suveranitatea asupra întregului său teritoriu, Suedia exploatează populist pe copila rătăcită Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg (a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, respectiv tulburare obsesiv-compulsivă și mutism selectiv), folosindu-o ca activist de mediu în răspândirea demagogică a unui mesaj menit să limiteze suveranitatea celorlalte state chipurile pentru a opri încălzirea globală. Ei bine, această țară care încearcă să cucerească o lume în derută cu un trist remake scandinav al fecioarei din Orleans, este preocupată că România ar face abuz de suveranitate în UE.

Despre Belgia se poate spune că a ajuns un cvasi stat, sfâșiat de rivalitățile comunităților etno-culturale, în imposibilitate de a lua decizii majore în timp util, în condițiile în care un sistem aiuritor de autonomii regionale o obligă să funcționeze cu nu mai puțin de treisprezece parlamente, zguduit de proteste sociale masive și, pentru perioade îndelungate, în situația de a funcționa fără guvern central (acum câțiva ani, președinția belgiană a Consiliului UE s-a consumat cu un guvern interimar). Iată însă că și guvernul unei țări pe care numai monarhia și UE o mai împiedică să se dezintegreze, este îngrijorat că România a creat o secție a parchetului pentru anchetarea infracțiunilor din justiție și crede că recomandările Comisiei europene, adoptate în afara procedurii legislative prevăzute de tratatele europene, trebuie să fie obligatorii în cazul României.

Am lăsat la urmă Olanda. Unul dintre statele cele mai eurosceptice, care a respins prin referendum Tratatul constituțional al UE (susținut, în schimb, de România), aruncând într-o criză gravă proiectul european, se dă de ceasul morții că guvernul român nu cooperează loial cu instituțiile europene. O acuză susținută de campionul lipsei de loialitate care a făcut o legătură abuzivă între existența MCV și dreptul României de a intra în zona Schengen, pentru a forța obținerea unei poziții privilegiate în portul Constanța și a reduce artificial concurența făcută de acesta porturilor olandeze. În mod normal, guvernul român ar fi avut îndreptățirea de a chema Olanda în fața CJUE pentru încălcarea obligației de a coopera loial în aplicarea tratatelor UE. Nu a făcut-o. Iată că guvernul olandez îi „întoarce favorul” acum (sic!) și intervine cu „eleganță” într-o procedură a CJUE, cerând ca în numele principiului cooperării loiale să i se răpească României atribute ale suveranității pe care alte state membre (inclusiv Regatul Țărilor de Jos) nu le-au transferat UE.

În acest context ar mai merita amintită și vizita făcută la ministerul român al justiției de ambasadoarea Franței la București, care a exprimat convingerea că noul guvern român (cel condus de Orban cel Bun) va aplica întocmai recomandările din rapoartele MCV. Franța nu a intervenit la CJUE, dar nici nu a mai găsit cu cale să aștepte decizia justiției europene, ci a făcut presiuni la București. Asta în timp ce la Paris și în multe alte orașe franceze jandarmeria bate și gazează din greu, de luni bune, valuri de protestatari care contestă politica Președintelui globalist Emmanuel Macron. Același Macron indignat de „intervenția disproporționată” a jandarmilor români care au sărit să își scape colega din mâinile demonstranților pașnici de la București și să oprească pătrunderea acestora în clădirea guvernului, pe 10 august 2018.
GUVERNUL ROMÂN ARE OBLIGAȚIA SĂ DESCURAJEZE AGRESIUNEA

Dacă toate acestea nu sunt acte de ostilitate la adresa României, atunci înseamnă că nu mai știm ce înseamnă agresiune.

Să ceri cooperare loială cu Comisia europeană, când însăși aceasta și-a încălcat obligația de loialitate față de România, ignorând complet în rapoartele sale implicarea scandaloasă a serviciilor secrete în actul de justiție, condamnările fără probe sau cu probe măsluite, urmărirea penală a judecătorilor sau experților pentru păcatul de a fi infirmat alegațiile din rechizitoriile DNA, formarea completelor de judecată în condiții nelegale dar păstrarea neștirbită a efectelor produse de hotărârile lovite de nulitate absolută pronunțate de acestea, înlocuirea judecătorilor insensibili la ingerințele politicului cu adevărate „plutoane de execuție„ judecătorească etc, este o combinație de absurd și tupeu care îți taie respirația. Cum să cooperezi loaial cu cineva care schimbă condițiile și reperele, de la evaluare la evaluare, în funcție de interesele politice ale zilei? Câtă loialitate față de România este să invoci existența MCV pentru a-i refuza drepturi fără nici o legătură cu acest instrument, rămas oricum fără bază juridică? Loialitatea este un drum cu două sensuri. Iată de ce intervenția în procedura CJUE a patru state care cer României să accepte, în virtutea obligației sale de cooperare loială, efectele lipsei de loialitate a Comisiei europene, este în sine un gest neloial al celor patru față de România.

O circumstanță agravantă este aceea că atacul are loc pe față, parcă pentru a-i și umili pe români; iar românii par a cădea din nou la testul demnității naționale, mai importantă fiind lupta cu pensiile magistraților și parlamentarilor.

Ce face diplomația română în această situație gravă? Din câte se vede, nimic. Tace. Ba chiar, prin reprezentantul său la CJUE pare că acceptă imputările care i se aduc și asigură că Guvernul român va „coopera loial” la opera de anulare a suveranității României și de menținere a țării pe poziția de membru marginal al UE.

Rămași acum și fără pensii „speciale”, nu știu dacă diplomații vor fi mai activi în perioada care vine. Serviciile secrete, care și-au salvat pensiile „nesimțite”, sunt prea ocupate cu dirijarea politicii interne, iar poliția are treabă ca să țină populația în ascultare, căci de aceea i s-au lăsat pensiile de serviciu intacte.

Iată de ce trebuie să cerem guvernului să intre energic în acțiune. Nu mă îndoiesc că domnul ministru Bogdan Aurescu, spaima Curții Internaționale de Justiție, după cum ne asigurau, cu câțiva ani în urmă, jurnaliștii care cu totul „întâmplător” îl întâlneau călătorind modest cu metroul, o va face cu aceeași energie și vibrație patriotică cu care l-a consiliat pe Președintele Klaus Werner Iohannis. Altminteri…

36 de gânduri despre “Guest post – Adrian Severin

  1. Diplomatia Romaniei ?
    Esecul ei ?
    Pentru ca ar exista o diplomatie romana ?
    Cand vad ca Polonia are centre de instruire si de studiu , finantate cu 2 milioane de dolari pe an …noi ce avem ?
    Ma mira prezenta Belgiei impotriva Romaniei , in cardasie cu cele 3 state germanice , tarile germanice care nu ne-au fost amice niciodata .
    Este , normal , Belgia flamanda , sovinii flamanzi care interzic captarea in Flandra a canalelor TV franceze , ca TF 1 .

  2. Doamne , cate prostii debiteaza presa romaneasca , agentii de presa – televiziuni – ziare Internet si scrise – radio – toate reunite .
    Dezinformarea la care supun populatia este enorma .
    Am avut norocul sa dau peste o publicatie ( Arena Constructiilor ) in legatura cu interesele firmelor de constructii .
    Unde am dat peste adevaratele costuri ale finantarii proiectelor de infrastructura ale Romaniei .
    Loturile 1 , 4 si 5 ale autostrazii Sibiu – Pitesti , reunite – 943 milioane de euro , si nu ” 1,5 miliarde de euro ” .
    Drumul expres Craiova – Pitesti – 623 milioane de euro , si nu ” 1,1 miliarde de euro ” .
    Autostrada de centura Nord – 465 milioane de euro , nu ” 550 milioane de euro ” .
    Sectoarele Biharea – Nusfalau si Nadasel – Romanasi ale autostrazii Transilvania – 734 milioane de euro .

  3. Încă odată își dovedește valabilitatea zicala:”e foarte greu sa ingenunchezi un popor obișnuit sa se târască.”Sa nu ne miram ca e in creștere numărul euroscepticilor și la noi după astfel de atitudini care numai românești nu sunt.Pe de-alta parte eu am impresia ca se urmărește umilirea noastră tocmai pt a creste euroscepticismul și deși pare exagerat și pentru a se continua ceea ce nu s-a reușit la 20 Martie 1990.Nu sunt adeptul teoriilor conspiraționiste dar la toate acestea as mai vrea sa adaug faptul ca Serviciul Roman de Informații adica SRI,și-apierdut de mult”R-ul”și nu prea imi dau seama pt cine”aduna”informații.Poate este doar o simpla impresie personală dar totuși eu cred ca admiterea noastră in Schengen ar echivala cu construcția unei autostrăzi,dar ce vorbesc eu pai parca și de-astea avem cam putine(autostrăzi).Nu ne putem aștepta la fapte mari de la acești oameni mărunți ajunși in fruntea țării pt ca pe ei nu-i interesează decât cum sa nu aibă adversarii lor mai mari averi decât ei.Cel mai ușor întărâți pe unii împotriva altora prin punerea in poziții antagonice a celor care au cu cei care n-au,care d-aia n-au pt ca ceilalți au prea mult.Aceste perechi antagonice vor fi găsite și de o tabăra politica și de cealaltă.La toate acestea se mai adauga și o presa slaba dominata și ea de mici interese meschine.Si atunci avem un vast teren foarte ușor manipulabil de orice serviciu secret in absenta celui național.

    • o simpla impresie personală dar totuși eu cred ca admiterea noastră in Schengen ar echivala cu construcția unei autostrăzi

      Cf impresiei mele, si ea personala adica strict bizonica , daca am intra in Schengen KiWi ar avea niste momente jenanat ecu Diabolika von Stassi urland „de ce nu avem autostrazi pe care sa circule prin Romania exporturile nemtesti ?” si … si s-aar construi in rotm dracesc zisle autostrazi(vreo 2 sau 3!) cu abi dati direct de la Comisia ORRORropeana. Io zic ca dar ar fi nevoie ar aduce mentii si niste sineji (din aia care fac un spital uite-asa mai iute decat construiesc nemtii o buda pe sosea!)

      Da sa .. cam nema interese nema!

    • Nu draga.
      Intrarea in UE a fost o sansa istorica .. ne-pma agata de Ue in extremis ceva ca in genul fugi dupa trenulo ce pleaca din gara si pe ultimii 3 metri ai peronului resuseti sa te agati de ultim bara si oe ultima jua de metru sa pui si un picior pe ultima scara a ultimei usi a ulotimului vagon!!!!

      Insa e un insa. Ai auzit , sper, de vorba aia ca Dumnezeu da da nu iti baga si in traista!. Adica noi ar fi trebuit sa incercam sa capitalizam bafta (ca ne-au acceptat , totusi!) . Insa noi suntem din aia care scoatem din traista noastra si, in loc sa ne hranim copii, dam gastelor altuia!!!!

      ASsat din cazua ca avem groiza de „intelctuali” care nu stiu ce vorbersc si despre ce vorbesc. V si recntu scandal ce are in vizor de Tudor Gheorghe.
      Idioti sinistri cu diplome de studii inalte care zic cu mandore ca Ropmania e in EWuropa si asta e tot argumentu lor ca sa nege eviodenta – aia ca am ajuns precum tarile latino americane in anii 20-80 !!

  4. Citu are ceva gargauni in cap. Se simte urmarit de „Spionul Rus”. Pai daca un ministru al unui guvern se simte urmarit de agentii de spionaj al altui stat, nu este asta o chestiune de siguranta nationala, eventual activat Articolul 5 al NATO? Convoaca Iohannis CSATul? Penibil „gluma” venita de la un om care ar trebui sa aiba ceva simturi de demnitar. Nici macar al ridicolului nu il are. Ne mai miram ca nu ne iau in seama in UE sau mai stiu eu unde..

    • Am certitudinea ca stiti cine este „spionul rus” si de ce-l urmareste pe dl ministru. E vorba de dl. Teodorovici, iar gluma este deplasata ca multe alte afirmatii ale d-lui Citu. Nu este singurul ministru care se joaca cu vorbele de la inaltimea demnitatii sale.

  5. De ce ne plângem de străini cand romanii sunt cei care distrug tara asta?
    Am lucrat ce cei din afara în cadrul grupurilor de lucru. Ei nu sunt asa de rai, de fapt nici prea deștepți nu sunt, dar ar fi prea prosti dacă noi le oferim cadouri ei sa nu le accepte! Aici ce i rau pentru noi e bine pentru celelalte state membre. Sunt sigur ca dacă Ardealul va cere autonomie UE n ar avea nimic împotriva. De ce ar avea? Cine sunt ei sa se opună dorințelor arzătoare ale unor romani, cetățeni europeni? Ca acest lucru le va face bine și lor au ei vreo vina?
    Asa ca ce fac alte state, e treaba lor și e normal sa și vadă interesele, problema este ce fac romanii nostrii și doar noi suntem de vina, nu ei!
    Ce vrem, sa se gândească alții la noi? Prosti ar fi!

  6. E important , e foarte important .
    Ce spui tu ca e important , ma intrebati ?
    E evident , e important ca Romania sa nu dispuna de linii de finantare nerambursabile de la Uniunea Europeana si ca orice mijloc sa fie folosit pentru a o impiedica .
    Banii alocati pe hartie Romaniei nu-i vor fi in cele din urma , bineinteles , destinati si vor fi distribuiti altora , capabili , chipurile , sa-i cheltuie si sa-i merite .
    Cum se face asta , ma intrebati , ca e in totala contradictie cu ce canta Iohannis , Victor Orban sau Serviciile si Televiziunile – Internetul controlat de ei , ma intrebati ?
    Simplu ca buna ziua .
    Legea Achizitiilor Publice , care pare scrisa de inamicii cei mai inversunati ai Tarii Noastre , permitand contestatie si blocaj dupa contestatie si blocaj .
    Si corectul politic securist coldisto – sorosist care face din fiecare functionar , constructor , decident politic , un posibil infractor daca isi asuma cea mai mica responsabilitate .
    Uitati , proiectele ” noi ” ( vechi de sapte ani ) , surpriza , lansate de Ponta – Cretu in 2013 , autostrazile Sebes – Turda si Campia Turzii – Mures , finantate initial pe perioada 2007 – 2013 – din 2016 , nefiind gata , au trecut pe finantarea perioadei 2014 – 2020 .
    De ce n-au fost gata cand constructorii erau numiti in 2014 ?
    Cum de ce , nu stiati ca ” nu se cunosteau proprietarii exacti ai terenurilor ” , ” cadastrul fiind inexistent ” , ca ” nu exista acord de mediu ” si ca nimic nu s-a miscat pana in 2017 , lasand timp celor mai mici constructori , obligati sa-si imobilizeze echipamentele 3 – 4 ani pentru nimic , sau sa dea faliment , sau sa ceara rezilierea contractului lor ?
    Dar astazi , imi veti spune , cine -i impiedica sa termine in 2020 ce a ramas neterminat pana acum pe aceste tronsoane ?
    Cum ce , unul din constructorii mici , romanul Straco , este in faliment si de-abia isi trage sufletul si , normal , Statul Roman nu face nimic sa-i dea o gura de oxigen ca sa-si termine partea lui de drum , 15 km intre Campia Turzii si Chetani – Straco va fi declarat in faliment , va fi o ” expertiza ” pentru a evalua ce au facut apoi o noua licitatie pe doi – trei ani – cei 15 km abandonati de Statul Roman ( cine impiedica Statul sa-i termine in regie proprie ? ) vor duce proiectul pe finantarea perioadei 2021 – 2027 !
    La cealalta extremitate a lotului , intre aeroportul Tg Mures si municipiul Tg Mures , este ultimul lot , 10 km , contestat de austriecii Strabag de 4 ani , in mainile extraordinarei noastre Justitii , ce santier inainte de 2021 ? Intram cu Tg Mures – Campia Turzii pe exercitiul financiar 2021 – 2028 !
    Restul , ce e intre Aiud si Sebes ?
    Si acolo e simplu , avem Justitia care interzice lucrarile pentru ca fac zgomot in fata familiei Lancranjan de pe traseu ?! ?! ?! si binevoitori ai Securitatilor ” noastre ” si ale altora care identifica alte case in vecinatatea santierului , asteptand , bineinteles , interziceri similare .
    In plus , finantari insuficiente , care nu permit constructorilor sa faca lucrarile complexe de terminare .
    Am vorbit aici doar de doua programe mari incepute de primul guvern PSD , in 2013 .
    N-o sa va enervez si mai mult deruland acelasi scenariu , scris de aceeasi protagonisti , aplicat programelor lansate de al doilea guvern PSD , in 2017 , programe si ele surpriza , neprevazute , care enerveaza in alte parti .
    Dintre aceste ultime programe , unul , cu parere de rau pentru neprieteni , podul Braila , nu poate fi oprit prin sabotajele de mai sus si in septembrie 2022 trebuie normal sa fie gata , singurul program rmanesc de infrastructura care se va integra in exercitiul sau de finantare …

    • Romania nu-si cunoaste interesul, ar trebui sa fim mai combativi nu din cale afara de supusi. Ma uit la cei doi piloni ai UE, Franta si Germania. Acestea, cand interesul lor national o dicteaza, fac ceva pe UE. Nu se supun „furcilor caudine” ale acesteia.

  7. Totul reflecta degradarea calitatii pregatirii intelectuale, ilustrata de saracia de cadre cu adevarat competente in functii de stat. Cu yesmeni si yeswomen alesi de diferite partide sa ne reprezinte la nivel international, am devenit sacul de box al celor mai multi demnitari straini, Romania fiind pusa la colt cu regularitate.Nu e destul ca sunt incompetenti si ignoranti, acesti rinoceri conjura agresiv si violent impotriva celor de reala valoare, victimizandu-i si punand presa mercenara sa-i linseze mediatic. Oameni ca Adrian Nastase sau Adrian Severin deranjeaza si deci au fost marginalizati de coteria de repetenti ajunsi la butoane. Doar Dumnezeu mai poate salva Romania…

  8. Dincolo de agresiunea celor patru state , membre UE, împotriva României, eu cred că cea mai mare agresiune o comite însuși Guvernul României împotriva propriului popor.
    În ceea ce privește excluderea noastră din UE este o amenințare de prostit copiii. Interesul lor pentru România este foarte mare. Așa se explică toate condițiile pe care ni le impun! Interesul lor este să fim supuși ascultători, ușor de manevrat. MCV este un fel de Sabie a lui Damocles, pe care o vântură deasupra capetelor plecate, aservite unor interese, care nu au nimic de a face cu cele ale poporului român.
    Astazi, l-am văzut și i-am ascultat discursul fulminant al lui Ludovic I. Era roșu la față ( la un moment dat am crezut că va face infarct) și țipa ca tovarășul Ceaușescu, când vorbea despre suveranitate, independență și neamestecul în treburile interne. Diferența este că tovarășul credea în ceea ce spunea și a făcut totul ca să fim un stat suveran și independent, pe când Ludovic I nu crede în ceea ce spune și de aceea, nu va face nimic din ceea ce a strigat, astăzi, la microfon. Tot ceea ce spunea el că va face, era ceea ce a făcut PSD: programe pentru tinerii( și nu numai pentru ei), care vor să înceapă o afacere, încurajarea românilor să se întoarcă în țară, prin accesarea unor programe de deschidere a unei firme, ferme agricole. Deocamdată ei au anulat programul ,, Prima casă”, subvențiile din agricultură, ne promit micșorarea locurilor de muncă, în sistemul public. Sunt vocali. Trebuie să recunoaștem că se pricep foarte bine să-și facă propagandă, ceea ce pesediștii nu au știut niciodată să comunice și nu au învățat din greșeli. Abia aștept să se întoarcă românii din Anglia, care nu au depus cerere de a rămâne acolo și să văd ce le va oferi Guvernul Orban I.

  9. Europa este aproape în totalitate dependentă de energia din Rusia și Africa, precum și din Orientul Mijlociu. De aceea, conflictul american-iranian , alături de scăderi drastice ale producției de petrol din Iran și Venezuela, a pornit Europa.

    UE nu are aproape nicio modalitate de a garanta aprovizionarea crucială cu petrol și gaze din Orientul Mijlociu, în cazul în care Iranul va bloca strâmtoarea Hormuz sau va împinge nave în Golful Persic. Singura securitate maritimă din Europa este flota NATO, sinonim pentru Marina SUA.

    Rusia lui Vladimir Putin acoperă aproximativ 30% din nevoile de petrol din Europa. În perioade de criză, Putin ar putea de facto să obțină controlul asupra economiei europene.

    Cu alte cuvinte, Europa refuză să-și dezvolte propriile rezerve de petrol și gaze și nu dorește să finanțeze puterea militară necesară pentru a asigura importurile de energie din surse problematice sau chiar ostile. Nu este de mirare că politica externă tradițională a Europei reflectă aceste paradoxuri nebunești.

    Cererea de energie explică de ce UE a fost atât de dornică să obțină așa-numitul „acord cu Iranul” cu teocrația din Teheran și, de asemenea, de ce a devenit atât de neliniștită din cauza isteriei anti-ruse care s-a dezvoltat în SUA după Alegerile 2016.

    Europenii se simt, de asemenea, incomod cu administrația Trump. Ei văd actualul guvern al SUA ca fiind naționalist și imprevizibil. Americanii nu mai par atât de dornici să se implice în punctele fierbinți ai lumii pentru a asigura protecția comercială fără obstacole a mării și aerului, în beneficiul altora.

    Rezultatul este un fel de schizofrenie europeană când vine vorba de America și de politica externă. Pe de o parte, UE își reproșează dependența militară de Washington, pe de altă parte, UE își laudă continuitatea. UE strigă puternic pentru libertate și democrație în lume, dar are grijă să mențină legături cu autocrațiile exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu, chiar dacă sunt ostile tuturor valorilor europene.

    Germania împărtășește cu aliații săi că agendele imperiale ale Rusiei pot amenința autonomia europeană. Dar în privat, Berlinul îl asigură pe președintele rus că vrea să cumpere tot petrolul și gazul pe care Moscova trebuie să îl vândă.

    În total: Faptul că Europa are suficientă benzină și energie termică disponibilă în fiecare zi nu este asigurată de baterii, parcuri eoliene sau panouri solare, cu atât mai puțin de tonuri puternice de trâmbiță verde.

    https://www.eike-klima-energie.eu/2020/02/02/europas-gruenenergie-politik-stuetzt-sich-ernsthaft-auf-russland-und-andere-autokratien/

    Primele descoperiri majore ale zăcămintelor de gaz și petrol din estul Mediteranei au accelerat foarte mult dinamica geopolitică a regiunii și nu numai. În timp ce bogățiile submarine ale zonei au ridicat speranțe și oportunități mari pentru toate țările din regiune, această „mină de aur” potențială a lansat, de asemenea, o concurență amară între state. Militarizarea regiunii și disputele politice adânci înrădăcinate pot avea serioase ramificări asupra Africii de Nord și a Orientului Mijlociu și a Europei, care afectează peisajele energetice regionale și echilibrul de putere.

    Studiul geologic al SUA estimează că această regiune, cunoscută și sub denumirea de Bazinul Levantin, care acoperă aproximativ 83.000 de kilometri pătrați din estul Mediteranei, deține undeva între 3,5 trilioane de metri cubi (tcm) și 6,4 tcm de gaz, precum și 1,7 miliarde de barili de petrol recuperabil. Este ușor să ne imaginăm cum aceste vaste rezerve ar stimula economiile regionale și ar reduce dependența Europei de gazul rusesc.

    Primele descoperiri majore din Tamar (2009) și Leviathan (2010) în Israel au fost urmate rapid de noi descoperiri în Cipru (Afrodita) și în Egipt în larg (câmpul uriaș Zohr). Un alt câmp de gaz offshore potențial semnificativ cunoscut sub numele de Calypso a fost realizat în Cipru în 2018.

    Cu toate acestea, exploatarea acestor comori subterane nu este deloc ușoară. Pe lângă faptul că se confruntă cu o concurență dură de la alți producători de gaze precum Qatar, Rusia și statele Mării Caspice, regiunea este plină de conflicte geopolitice multiple, atrăgând atenția puterilor străine – și anume UE, SUA și Rusia. Se pare că regiunea se transformă într-un fel de nou golf arab / persan în contextul rivalităților regionale și a feudelor diplomatice / teritoriale și a drepturilor de exploatare. Deși această comparație nu este nouă și a apărut în ultimul deceniu în urma schimbărilor care au avut loc în zonă, motivele care au stat la baza regiunii în centrul atenției sunt diferite de cele din Golf.

    Unii analiști, din perspectivele strategice din Orientul Mijlociu, consideră că „cu cât ajungem mai aproape de exploatarea potențială a resurselor off-shore înainte de o reconciliere între cele două comunități cipriote, acțiunile Turciei sunt mai îndrăznețe. ”

    Dar este îndoielnic cât de mult poate atinge Turcia cu politica sa agresivă. Cipru este un stat membru al Uniunii Europene (UE), iar comportamentul Turciei ar putea agrava relația cu UE. „Companiile petroliere care desfășoară activități de explorare în largul Ciprului includ gigantul american ExxonMobil și grupuri europene precum Total și Eni, care vor fi susținute de guvernele lor de acasă”, explică el. Întrucât Turcia se confruntă cu două mari riscuri; izolarea și depășirea politică (prezența militară în Siria și activități în Libia, dispute cu Cipru, Grecia, Egipt, precum și cu alte state arabe), Ankara va fi foarte dificil să câștige pe aceste fronturi diferite…

  10. Există mai multe puncte de foc potențiale de unde ar putea erupe WW3, un război între Eurasia și Anglosfera, întrucât există Marea Chinei de Sud, Golful Persic, Siria și Venezuela, pentru a numi câteva. De astăzi avem un nou punct de aprindere: Gibraltar, sau ceea ce grecii antici numeau „Stâlpii lui Hercule ”, care păzeau accesul la Mediterană și de acolo Marea Neagră și Canalul Suez.

    https://documents1940.wordpress.com/2020/02/02/gibraltar-the-danzig-of-ww3/

  11. Eu aş face un guvern numai din condamnaţi politici în frunte cu Adrian Severin şi Adrian Năstase !
    Cred că principala condiţie a celor puşi în fruntea Ţării ar trebui să fie dragostea de neam şi Ţară, care subsumează toate celelalte cerinţe pentru asemenea înalte funcţii !
    Credeţi că întâmplător este atacat Tudor Gheorghe de unii ca funeriu, cacamitru, baconschi şi alţi pigmei de cea mai joasă speţă patriotică ?
    ––––
    Tragi-comic este faptul că gloata #rezist nici nu conștientizează ridicolul în care se scaldă.
    Și se mai crede deșteptătoarea României! Să acuzi pe unii și pe alții de comunism, dar tu să susții „valori” ale bolșevismului precum ateismul, internaționalismul și justiția coordonată de către securiști!
    Să răcnești împotriva corupților și „penalilor”, asmuțit fiind de către cei care doresc să le ia locul, niște corupți și „penali” mult mai mari, mult mai flămânzi!
    Să râzi de cei care urmăresc Antena 3, considerându-l un post care se ocupă de spălarea de creiere, iar tu să-ți iei lumină de la posturi TV și site-uri purtătoare de epoleți, manipulatoare și diversioniste prin însuși actul constitutiv.
    Să acuzi susținătorii referendumului, dar și Biserica, în general, de intoleranță. iar tu să ripostezi oricărei opinii contrare cu invective, procese de intenție odioase și #uie, într-o perfectă definiție a intoleranței!
    Să susții că PSD-ul ultimilor ani a guvernat dezastruos, în pofida indicatorilor statistici care arată contrariul( nu numai indicatorii spun asta, ci și portofelele multor români) și să le găsești scuze celor care au fugărit din țară zeci de mii de medici și cadre didactice, din cauza salariilor și condițiilor infecte pe care guvernarea de atunci le-au oferit acestora!
    Să te mândrești cu cei pe care i-ai trimis în Parlamentul European pentru a-și denigra țara și a vota împotriva României și a intereselor ei!
    Să te plângi că nu mai sunt în țară oameni competenți și cinstiți și să spurci orice român valoros care trudește în interesul țării și pentru sporirea prestigiului ei în lume, doar pentru vina de a nu avea păreri conforme noii ideologii bolșevice! Și câte și mai câte.
    Nu mi-e atât silă de politicienii și jurnaliștii care s-au vândut, nenorocindu-și țara, pentru că măcar ei au avut un interes direct, material și personal, ci de masa de prostiți care a consimțit la susținerea lor, absolut fără niciun beneficiu. În fond, manipularea ne-a avut pe toți drept țintă, dar a prins doar la unii. Ce a făcut diferența?
    Vă las pe dvs. să aflaţi ….

  12. Textul D-voastră dovedește, o dată în plus, câtă nevoie are diplomația din România De Adrian Năstase.
    Atunci când Dl. Bogdan Aurescu a câștigat procesul cu Ucraina pentru platforma maritimă continentală m-am gândit că va deveni un nou Titulescu, dar s-a dezis repede. de această posibilitate. A devenit consilier al unui președinte care nu are nevoie de părerile nimănui, un profesoraș de fizică pe care, dacă nu mă înșel, revoluția l-a dus de la Scoala Generală din Agnita, inspector la Sibiu și care declară cu emfază : ”Eu doresc…”, ”Asta vreau eu”, etc.
    Când privesc calitatea intelectuală și morală a miniștrilor din guvernul actual, mă apucă plânsul!

  13. Am retinut ca dupa ce Benjamin Netanyahu s-a vazut cu Trump si au discutat planul de pace, a doua sa vizita externa imediat a fost la Moscova, unde a discutat cu Prezident Putin despre acest plan. Interesant ca Putin nu a facut declaratii care sa minimizeze, sa ridiculizeze, sau sa discrediteze acest plan al duoului Trump-Netanyahu, iar atasatul sau de presa doar a gangurit ceva despre palestinieni si hotariri ale ONU care trebuie respectate. Ba din contra, se comenteaza in media ruseasca de o incercare de apropiere intre SUA si Rusia prin intermediul lui Netanyahu. Ca sa arate ce lider cu inima este, Putin a gratiat o israelita care fusese condamnata in Rusia, iar familia Netanyahi au intrat cu ea in avion de mina. A mai fost si un concert la care a participat Putin cu Netanyahu care comemoreaza victimele celui de al doilea razboi mondial. Gesturi care conteaza si care sugereaza o apropiere care sa dea o noua vigoare relatiilor cu israelienii, si implicit cu americanii. Rusia este interesata sa fie la masa de tratative, si sa fie tratata ca putere de rangul unu.

    Tot in aceiasi perioada a venit la Moscova Premierul Bavariei, cu care s-a intilnit Putin, si cu care a discutat chestii legate de investitii germane.

    Pe la Bucuresti a trecut Premierul Bavariei? Sau doamna Merkel, care s-a intilnit de doua ori cu Putin in ultimele luni.

    Lucurile se schimba destul de repede si eu nu stiu daca Iohannis are de lucru, sau nu pe la Cotroceni.
    Al nostru distins Presedinte totusi cu ce se ocupa zilnic? Ce realizari are de la realegere in afara de strins PSDisti de git? Ii cere totusi cineva sa spuna la TV ce lucreaza pentru Romania si romani? Cred ca l-ar avantaja sa mai dea cite un raport pentru tara. Dar el nu pare ca are legaturi cu romanii simpli, nici macar daca sunt PNListi.

  14. Altminteri Romania are nevoie de functionari straini iar turma demnitarilor care au adus tara in haos, cu tot cu pensii si salarii nesimtite, sa treaca la munca fizica poate e mai convenabil pentru ei si pentru turmele formate-n jurul lor.

  15. Conform Buletinului Maritim :

    Tururi arctice nava MS Malmo cu 16 pasageri la bord s-au blocat în gheață pe 3 septembrie în largul Longyearbyen, Arhipelagul Svalbard, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord.

    Nava se află într-un turneu arctic cu echipa de film documentar pentru schimbările climatice și turiștii, preocupați de schimbările climatice și topirea gheții arctice.

    Toți cei 16 războinici ai schimbărilor climatice au fost evacuați cu elicopterul în condiții dificile, toate sunt în siguranță. 7 echipaje rămân la bord, așteptând asistența navei Gărzii de Coastă.

    Reporterul, Erofey Schkvarkin are clar simțul umorului. El adauga:

    Ceva este foarte în neregulă cu gheața arctică, în loc să se topească așa cum a ordonat ONU / IPCC, a capturat nava cu ajutorul schimbărilor climatice.

    Se pare că Mainstream Media nu a reușit să obțină nota. Iată un tweet de la Reuters care a apărut după ce nava s-a blocat în gheață. (h / t Stewgreen)

    https://waikanaewatch.org/2020/02/03/ship-of-fools-vi-arctic-global-warming-mission-scuppered-by-hard-white-substance/

  16. La fel ca fluctuațiile oricărui interstial, argumentele „sfârșitului lumii” s- au propagat și teama încălzirii provocate de carbon s-a născut pe modelele de computer ale IPCC.

    Calculatoare mai puternice și mai rapide, împreună cu dezvoltarea internetului, au accelerat timpul de reacție atât al programatorilor, cât și al presei. Atât de mult, încât predicția modelelor și predilecțiile presei pentru vești proaste au început să uzurpeze principiile de precauție care au fost pietrele de temel ale științei revizuite de la egal la egal.

    Prima rază reală de speranță a fost o declarație a lui Mike Hulme Director al Centrului Tyndall pentru Universitatea de Cercetare a Schimbărilor Climatice din UEA la știri BBC, 4 noiembrie 2006, dintre care puncte cheie au fost:

    „De ce nu sunt doar militanții, ci și politicienii și oamenii de știință care confundă deschis limbajul fricii, terorii și dezastrelor cu realitatea fizică a schimbărilor climatice, ignorând în mod activ acoperirea atentă care înconjoară previziunile științei?”

    Aceste dezvăluiri singulare din această gură de calități înalt calificată arată clar că politicienii, militarii și oamenii de știință cu tunuri libere, angajați în încetinirea neîncetată a încălzirii globale, ignoră știința și sunt în contast cu realitatea.

    La Centrul Hadley nu i-a avertizat pe Houghton, May, King, Blair, Cameron, Stern și Gore subliniind (folosind cuvintele proprii ale lui Hulme) „că fixarea lor pe catastrofă ar putea pune în pericol societatea și de a o angaja pe o traiectorie negativă, depresivă și reacționară? ”.

    Dioxidul de carbon este unul dintre cocktailurile de gaze cu efect de seră care alcătuiesc atmosfera terestră. Dacă nu există gaze cu efect de seră, temperatura pe pământ ar fi de cca. 0 gradeF. CO2 este un oligoelement în atmosferă și reprezintă în prezent 385 părți pe milion (ppm).

    Înregistrările proprii ale birourilor meteorologice britanice arată că în ultimii 15 ani nu a existat o încălzire globală statistică (1998 a fost de fapt cel mai cald an din secolul trecut, dar acest lucru este redus, așa cum a fost El Nino).

    Dovezile conform cărora CO2 a produs omul va provoca o creștere semnificativă a temperaturii lumii, așa cum pretinde IPCC, (Grupul interguvernamental pentru schimbările climatice) pare jalnic slab și se bazează pe corelația dintre nivelurile în creștere ale CO2 și temperaturile în creștere între 1975-1995. În această perioadă, temperatura a crescut cu 0,16 grade C pe un deceniu, adică cu puțin peste 0,34 grade C pentru perioada de încălzire; de atunci, temperatura are platouri.

    Unii oameni de știință climatică au construit, totuși, modele de computer în jurul acestei încălziri, presupunând că aceasta va continua în viitor. Cea mai bună dovadă pentru a arăta că proiecțiile IPCC sunt foarte puțin probabil să se îndeplinească este să ne uităm înapoi la înregistrările istorice ale temperaturii, unde putem găsi alte două perioade în care am avut o rată medie de încălzire de .34degreesC în aproximativ 20-30 de ani.

    Unul a fost din 1860-80, iar cel de-al doilea din 1910-40.

    O altă problemă cu teoriile călduroase vine cu dovada că efectul de încălzire al CO2 este puternic logaritmic. Primele 20 ppm de CO2 adăugate determină în mod eficient o creștere a temperaturii cu 2 grade C, cu efect de scădere rapidă asupra temperaturii după aceea. Acest efect logaritmic este considerat de majoritatea oamenilor de știință.

    Un om de știință maghiar, Dr. Ferenc Miskolczi, a publicat o lucrare revizuită de la egal la egal, care arată atât din înregistrările atmosferice, cât și prin teorie că efectul de seră este saturat și că CO2 suplimentar nu va afecta temperatura pământului. El a concluzionat că efectul de seră este acum o constantă și este egal cu .33 de căldură disponibilă de la soare și alte surse. Această lucrare a fost susținută de o echipă din ce în ce mai mare de experți din lume.

    Cine a ajuns la concluzia că poate exista o încălzire din CO2 suplimentar, dar că ar fi minim. Într-adevăr, descoperirile lor indică faptul că o dublare a CO2 atmosferic ar duce la o creștere a temperaturii mondiale cu maxim 1 grad C.

    Fie că credeți că efectul de seră este o constantă sau că efectul de încălzire al CO2 este puternic logaritmic, veți ajunge la concluzia că este puțin probabil ca CO2 să aibă vreun impact material asupra climei noastre.

    ALTE EVIDENȚE CLIMATEI

    1. Din 1995, temperaturile mondiale au de fapt platouri, în ciuda creșterii continue a emisiilor de CO2.
    2. În 2005, NASA a lansat un satelit cunoscut sub numele de satelitul Aqua. Unul dintre scopurile acestui satelit a fost testarea a două ipoteze pe care se bazează toate modelele climatice:
    i) Că va fi o încălzire în troposferă de deasupra ecuatorului (Aceasta este semnătura efectului de seră)
    ii) În termeni de laici, o creștere a CO2 în troposferă ar fi însoțită de o creștere a vaporilor de apă (cel mai puternic gaz cu efect de seră dintre toate).
    Satelitul Aqua nu a găsit încălzire în troposferă de deasupra Ecuatorului și nici o creștere a vaporilor de apă care însoțesc creșterea CO2.

    ACIDIFICAREA OCEANELOR NOASTRE

    De-a lungul istoriei pământului, PH-ul oceanelor a fost remarcabil de stabil la aproximativ 8. Aceasta include perioada de peste 450 de ani în urmă, când primele organisme părăseau oceanul pentru uscat. Marea majoritate a întregii vieți a fost în oceane, iar nivelul de CO2 din atmosferă în această perioadă a fost de peste 4.000 ppm.

    i) De ce oceanele rămân alcaline?

    Lumea a avut întotdeauna activitate vulcanică sub mare. Magma bazaltică foarte fierbinte reacționează cu apa de mare pentru a produce o soluție puternic alcalină (Profesiunea Ian Plimer)

    ii) Există cantități uriașe de carbonat de calciu în oceane (cochilii, coral etc.). Acestea vor neutraliza curând orice acidifiere. Unele râuri ale lumii au devenit acide prin poluare, dar marea departe de gura râului este întotdeauna alcalină.

    iii) Matt Ridley a scris recent o serie de documente care arată că amenințarea provocată de acidifierea oceanelor a fost exagerată.

    ALTE EFECTE CO2

    Creșterea CO2 produce o creștere mai rapidă a tuturor plantelor verzi. Grădinarii de pe piață cresc artificial nivelul de CO2 din sere până la 1.000 ppm, deoarece aceasta crește semnificativ.

    COMBUSTIBILI FOSILI

    Combustibilii fosili sunt predominant carbon. Acest carbon a venit din atmosferă și a fost închis pe pământ în perioada carboniferă. Înainte de perioada carboniferă, existau peste 4.000 ppm. Aceasta a scăzut până la 270 ppm și acum este de aproximativ 385 ppm. Aceste cifre ar indica faptul că există încă depozite foarte mari de produs energetic pe bază de carbon.

    CORELAȚIA ÎNTRE TEMPERATURĂ ȘI CO2

    Există o corelație între temperatură și CO2, dar s-a stabilit, fără îndoială, că nivelurile de CO2 urmează temperatura și motivul pentru aceasta este bine înțeles. Filmul lui Al Gore, The Inconvenient Truth , a indus în eroare milioane de oameni.

    TEMPERATURA VIITORĂ A PLANETULUI

    Planeta Pământ va inevitabil să se răcească. Există un pericol mult mai mare ca noi să intrăm într-o altă epocă a gheții decât ca planeta să se încălzească semnificativ. De asemenea, trebuie menționat că toate perioadele cu cea mai mare prosperitate din lume au fost în perioade mai calde.

    https://waikanaewatch.org/2020/01/17/david-bellamy-carbon-dioxide-is-not-a-poison-but-the-worlds-best-friend/

  17. La randurile de mai sus ale d-lui Severin, mi-as permite o simpla analogie cu interviurile d-lor Puric si Tudor Gheorghe, in care se regaseste intr-un alt mod si subiectul de mai sus.

  18. ???

    „Investitorii“ au încetat finanţarea şi au ameninţat că părăsesc România dacă statul nu preia el finanţarea de înlocuire. Şi statul, deşi jerpelit, a preluat finanţarea pieţei şi asta face de ani de zile pe cheltuiala sa. Adică pe seama contribuabililor, salariaţilor, pensionarilor. Băncile – aproape toate străine – nu mai finanțează economia.

    Doar 8% din întreaga finanțare a economiei mai provine de la bănci. Iar acum comanda stăpânului extern, care este capitalul străin, e clară: salariile și pensiile trebuie reduse,
    ILIE ȘERBĂNESCU
    02.02.2020 – 19:20
    https://romanialibera.ro/opinii/hai-sa-te-indatorez-ca-sa-te-pot-jecmani-819733

    Doar 8% ??!

    Pai sa nu le le zici cam a zis ala care a auzit ca gemenii nascuti de nevasta-sa erau … mulatri?!

    E sccris p[e undeva in Biblie/Coran/Kabala ca bancherii trerbuie asistati sa devina tot mai bogati ?

  19. In sustinerea motivarii Maestrului Tudor Gheorghe

    ” Teoria retragerii la munte e îmbrățișată deopotrivă de istoricii străini. Începutul îl face J. Thumman, care în „Cercetările” sale afirmă că la retragerea ordonată de Aurelian multi daco-romani au ramas în Dacia adăpostiți în munți. Ei se ascunseseră acolo în întreaga perioadă a invaziilor. Schafarik, în vestita sa lucrare despre „Antichitățile slave” crede și el că românii s-au retras în munții Daciei în timpul migrațiilor, de aceea izvoarele nu-i menționează. Nu-i de mirare că întâlnim aceeași idee și la alți străini, care s-au ocupat de istoria noastră precum americanul J. D. Noyes în lucrarea sa România. The border Land of the Christian and Turk, New York, 1857, în care afirmă că în fața năvălitorilor romani au fost obligați să-și găsească refugiul în fortăreața Carpaților. Acolo și-au dus limba și instituțiile, pregatindu-se să se întoarcă iarăși în câmpiile fertile unde valurile contradictorii ale civilizației și barbarismul s-au întâlnit unul cu altul. Aceeași explicație a retragerii la munte, o regăsim la învățatul bulgar Miletici, la învățatul francez Lec Homo și la o sumă alții”

    Ctin. C. Giurescu – România în mileniul Migrațiilor (Discurs de recepție la Academia R. S. R în B. O. R. 5-6/1975

    • https://incomodtm.com/2020/01/28/psd-in-zona-gri/

      Se discută despre candidatura lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de preşedinte al partidului. Fostul premier a rămas cu o serie de conexiuni interne bune după mandatul de prim-ministru, însă cursa lui Grindeanu spre funcţia supremă în PSD este cumva afectată de discuţiile tot mai intense legate de susţinerea pe care i-o acordă Cozmin Guşă, cel care e privit de mulţi pesedişti, nu doar de lideri, ca un trădător de profesie. Guşă l-a trădat în zorii campaniei prezindenţiale din 2004 pe Adrian Năstase şi a sărit în barca lui Traian Băsescu, apoi acelaşi personaj l-a momit pe Geoană, care a eşuat lamentabil. După aceste episoade, Guşă a tocat la propriu, prin televiziunea sa, PSD şi pe aproape toţi liderii săi. Iar azi, tot Cozmin Guşă îl laudă excesiv pe Sorin Grindeanu şi profeţeşte alegerea sa în funcţia de preşedinte. Să fie oare doar o strategie de iritare şi de compromitere a fostului premier?

      În acelaşi timp, primarii pesedişti sunt în derută şi mulţi au deschis negocieri individuale cu PNL. O practică care funcţionează în România de 30 de ani. Parlamentarii partidului sunt şi ei în tratative, fie cu conducerile judeţene, fie cu alte partide. Toată lumea vrea să-şi reasigure un nou mandat. Iar în acest timp, în jurul PSD s-au strâns veşnicii profitori de ocazie, diverşi consultanţi – pe contracte grase – care se grupează în jurul potenţialilor viitori decidenţi din partid. Sigur că proasta guvernare şi aroganţa lui Iohannis vor contribui inevitabil la menţinerea PSD, însă viitorul acestui partid rămâne unul incert, mai ales că electoratul se schimbă de la o zi la alta, oamenii nu mai creditează atât de uşor un partid politic, iar mesajul PSD nu mai există. Discursul social e inexistent, iar cel politic se reduce la deja eternele glumiţe lansate de diverşi lideri modeşti în gândire şi acţiune pe la conferinţele judeţene de alegeri. Atât poate azi PSD!

  20. Oare de ce nu se găsesc nişte pesedişti care să preia demersul/exemplul lui Adrian Severin şi să pună pe masa birocraţilor de la conducerea UE materiale cu toate încălcările flagrante ale Constituţiei României ( şi sunt atât de multe) cerând eventual ca măcar cazurile cele mai strigătoare la cer să fie reevaluate , chiar rejudecate de către specialişti sau instanţe străine !
    Ştiu, veţi spune că Adrian Năstase a încercat fără succes acest lucru, dar despre asta mai târziu.
    Ce-ar fi să li se bage sub nas „drepţilor” de la Bruxelles, că ” aleşi” nu le pot spune pentru că nu sunt (dar se consideră!) toate făcăturile din conducerea actuală a României, începând cu instalarea noului guvern şi preşedinte Johanus !
    În primul rând ar trebui puse în paralel faptele pentru care face Dragnea puşcărie în comparaţie cu cele ale lui Johanus care face doar …băşcălie din înaltul scaun de la Cotroceni, sau din diversele locuri în care se află ( dacă nu prin voiaje internaţionale, măcar pe drumul săptămânal dus-întors pe ruta Bucureşti- Sibiu cu coloană oficială şi blocaje de circulaţie şi nu lângă Dragnea , deşi a greşit mult mai grav şi mai păgubos pentru România decât acesta !

  21. Cade , nu cade ?!!!

    Depamda de depanda.

    Pe motiv de Iliescu este extrem de dificil sa provoci antcipate in Romania. Azi dl Iliescu e la pensie „totala” de ani de zile insa … insa constitutia a ramas aceiasi (scuma noastra intelectualitate civica nu are decat sa isi mutumeasca siesi. De exemplu sa se uite in oglinda si sa se ia la palme!)

    E .. si acum.

    Astia alu KiWi vor cu disperare anticipatele. Vor ca le trebuie. Inca electiratum este ametit de virbe si inca spera sa vaza covriogii aia din coada comunitarilor.
    Insa prin npvembrre vor fi bine dezmeticiti …. si nu se stie!!!

    Prost asa ..

    Deci maine pica sau nu?!

    Orban cel Bun & Gashka se prefac ca nu ar vrea sa caza. E cam ca gaina alergata de cocos – „mai bine ma impedic|”
    Pe undeva au dreptate- ca PSD cu stilul de a demite 2 premieri ….. nu a facut bine!!! Sau a facut bine da nu ptr el.

    Insa … insa daca cade .. pe cine nominalizeaza KiWi ?
    Pe Loli! Again!

    Mda.. Ce as face io daca as fi decident PSD.
    As da jos gobernu Loli 1.
    As respinge prima nomilaziare ptr Loli.2 Reloaded.
    As da „incredere” ptr Loli.2 Reloaded.2 Si

    D’a capo!!

    Bine-nteles ca as mobiliza toti membrii, simpatizantii, etc samd i-=as apoviziona cu bancuri ca cu oprban care alearga sa se impiedice (cu cat mai porcoase cu atat mai bine) si as umple reteau de glume de genu”vai Loli mdata ti estei ala atinci cine e strainu de langa mine?”

    Asta asa de atmosfera.. ca in plus as mai baga si niste cestii serioase …. ceva in genu X zice serios doct samd. Si unu mai glumet si mai putin doxat intreaba da nu cumva e ca in bancu ala ?!

    Si asa prinm decembrie PNL and Klaus vor aparea uzati in fara unui electorat vag nemultumit „auzi maica da parca trebuiau sa imi creasca penzia ca gazele au crescut! Si a crescut si ..”, si cam .. ei da impotenti. Adica scuzati la fel ca PSD damai rauvoitori si mai laudarosi.

    Ca fiti sigiri ca PNL ori isi satisface „sponsorii” cat mai iute (in cateva luni!) si si aleneaza electiratul ori isi alieneaza „sponsorii” …..

  22. Dacă PSD-ul intră în jocul lui Iohanus şi Orban, de fapt al serviciilor şi dă jos guvernul nu mai merită nici un fel de susţinere din partea celor care chiar vor binele României şi nu al lor personal, mai ales pentru scăparea de nişte dosare !
    M-am întrebat de la început cum de riscă actuala guvernare să calce în picioare atâtea legi, unele chiar cu consecinţe penale doar de dragul de a ajunge la putere absolută prin alegeri anticipate, doar cu câteva luni înainte de termen, mai ales că are cu siguranţă în mânecă computerele STS care scot din joben cu siguranţă iepuraşul galben albastru indiferent cum ar vota proştii de români ?!
    Ei, dar una e să ieşi acuma, şi încă cu un procent zdrobitor de 60-70 % şi alta să ieşi la cele de la termen, după ce te-ai scăpat în scăldătoare şi eşti bun de dat la canal (opoziţie) cu tot cu apele tulburi căcănii în care te-ai scăldat şi eventual cu doar câteva procente înaintea PSD-ului şi alea obţinute tot prin „mijloace specifice” incluzând şi diareea de voturi din diaspor(eşte-i Doamne !).
    Păi, nu-i totuna, că până atunci nu se mai găseşte nici un motiv ca să-i accepte în frunte, ci doar în opoziţie sau la zdup, şi nici idio…logii lor să explice cum şi de ce, după atâtea decizii şi măsuri dezastruoase pentru Ţară, tot ei la conducere ! :mrgreen:
    , Când locul lor, a multora dintre ei ar fi cu totul în altă parte, ba chiar la închisoare şi „pe bune” de data asta !
    Aşa că dacă nu-s proşti, eventual şi bine intenţionaţi, ar trebui să-l lase pe orbeţi să-şi dea arama pe faţă , nu şi ultimele avuţii la străini şi să le facă între timp rechizitoriile necesare răspunderii pentru toate deciziile vădit nefavorabile Statului Român şi cetăţenilor lui !

  23. Am reținut de la Denise Rifai, din interviul luat ei de Mirel Curea, că Iliescu a fost „cel mai intelectual președinte” și că Adrian Năstase a fost” prea superior „…
    Ăștia sunt redactorii noștri tv? 🙁

  24. Ce viziune de cosmar !
    O oroare .
    Cum sa facem ca asemenea grozavenie sa nu se repete ?
    Uitati-va , cu trei ” mici ” programe de investitii lansate toate in 2017 – 2018 de ministrul Cuc si guvernul sau – varianta ocolitoare Bacau ( 140 milioane de euro – Comisia lui von Leyden intarzie cam multisor sa dea lumina verde finantarii dar nu vad ce pretext pot inventa aici sa o refuze ) – mini- autostrada Bors – Biharea ( 26 milioane de euro ) si mini-autostrada Cristian – Rasnov ( 29 milioane de euro ) Romania are o rata de absorbtie pe cele 3 programe in cauza de 100 % din fonduri europene nerambursabile , toate trei vor fi terminate cel tarziu anul viitor si vor conta pentru fondurile alocate Romaniei pe perioada 2014 – 2020 .
    195 de milioane de euro castigate de romani , nu e un scandal ?
    Cum sa facem , Doamne fereste , ca acest scandal sa nu se repete ?
    Doar nu putem gasi animale prizoniere intre DN 7 si autostrada , nici insecte care descompun arborii , puse in pericol , ca in siturile Natura 20000 , peste tot , si la Bals , si la Slatina ,si la Albota – Arges , Lunca Corbului Arges sau Poarta Salajului sau Corbeanca – Ilfov .
    Regula numarul unu este sa tii dosarul de finantare inchis cat poti de mult in birourile Jaspers de la Bucuresti , pentru ” studiu ” , ca sa-i corectezi defectele si sa-l faci , in terminologia Comisiei , ” matur pentru a obtine finantare ” .
    E ceea ce danezii si altii care reprezinta ” Comisia ” la Bucuresti se chinuie cu succes sa faca de 14 luni cu documentatia drumului expres Craiova – Bucuresti , 623 de milioane de euro pe care , nu-i asa , nu o sa-i lasam romanilor cand pot merge la Alkmaar sau Arhus , nu ?
    Trimitem documentatia la Bruxelles prin septembrie – octombrie 2020 , cand am reusit sa o facem , corectand-o , ” matura ” si Comisia va spune , speram , nu ! sau va spune da ! dar va spune da ! in 2021 , deci cele 623 de milioane de euro vor fi atribuite nu pe exercitiul financiar 2014 – 2020 , ci pe exercitiul financiar 2021 – 2028 , taind deja suma de 623 de milioane de euro din cele 4 miliarde de euro date Romaniei pe aceasta perioada .
    Regula numarul 2 ?
    Te aranjezi cu sefii de directii din Ministerul Transporturilor sa nu trimita deloc cererea de finantare , nici macar la danezii de la Bucuresti usor de facut , ii sperii ca sunt documentatii rau facute , ca-si risca postul trimitandu-le , poate un dosar penal etc – e cazul sectoarelor autostrazii de centura Nord si al sectoarelor autostrazii Transilvania in Bihor – Salaj – iti dai seama ce intarziere ai aici la cheie ?
    Regula numarul 3 ?
    Fluturi proiecte fanteziste , imposibil de realizat , fara nici o finantare prevazuta de UE , creezi fabrici de vant cu acest subiect , ba chiar inaintezi ” cereri de studiu de aprofundare ” sau , si mai smecher , bagi toate cele 4 miliarde de euro prevazute in 7 ani Romaniei in ele , stiind ca sunt nascute moarte !

  25. Panică la granița cu România. O țară se vinde pe bucăți

    Este panică la granița cu România. O țară se vinde pe bucăți. Fostul ministrul al Apărării a anunțat care este situația actuală. Federația Rusă este implicată și ea. Există interese militare strategice față de această țară. Sunt informații importante.

    Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării, a făcut un apel pe pagina sa de Facebook prin care cere oprirea lui Igor Dodon. Potrivit acestuia, dacă Dodon nu va fi oprit, atunci Republica Moldova va fi vândută pe bucăți. În plus, Șalaru susține că intenția Guvernului de a privatiza întreprinderea de stat „Metalferos” nu este altceva decât „plata datoriilor lui Dodon către Federaţia Rusă”.

    „Ultimul lucru de care are nevoie Republica Moldova în această perioadă de incertitudine şi criză este demararea unui proces masiv de privatizare. Dintr-un astfel de proces va avea de câştigat nu statul şi cetăţenii ci capitalul oligarhic rusesc. Dacă nu-l oprim Igor Dodon va vinde Republica Moldova pe bucăţi. Opoziţia trebuie să se mobilizeze şi să oprească aceste privatizări pentru că altfel vom păţi acelaşi eşec precum cu aeroportul”, a scris Anatol Şalaru pe pagina sa de Facebook.

    Investitorii serioși nu sunt interesați de Moldova
    Pe de altă parte, Șalaru a precizat că „niciodată Federaţia Rusă nu a dat gratuit bani, nimănui! După ce l-a finanţat ani în şir pe Igor Dodon şi PSRM-ul se pare ca a venit şi scadenţa. Dodon trebuie să întoarcă Federaţiei Ruse datoriile acumulate prin finanţarea sa şi a partidului”.

    „Intenţia guvernului Chicu de a privatiza structuri economice, mai mult sau mai puţin strategice, va avea ca beneficiari nu firme occidentale ce le-ar putea dezvolta, ci firme ruseşti care le vor spolia şi vor maximiza controlul rusesc în ramuri importante ale economiei moldoveneşti”, a afirmat Şalaru.

    • Ei, drăcie !
      Altă ţară care se vinde pe bucăţi ! Nu le este ruşine să copie România , că doar ea a început prima şi din păcate a continuat să se vândă precum cele care şi-au pierdut respectul de sine ?!
      A ! Sau dacă te vinzi la ruşi e bai, dar dacă le dai totul de-a moaca ( pe 1 (un) dolar !!!), mai ţineţi minte ?!, la alde nemţi, francezi, olandezi, suedezi, iudei sau yankei e totul O.K !
      Nu vi se pare că în spate sunt aceiaşi păpuşari, cu aceleaşi sfori şi-n faţă acelaşi tip de trădători !?
      De neam şi Ţară, cui îi pasă ?! ?!

  26. https://postbrexitcompliance.com/2020/02/04/blog-macron-poland-germany-and-france-to-lead-europe-after-brexit-euronews/

    Președintele francez, Emmanuel Macron, a cerut luni legături mai strânse cu Polonia în formarea Uniunii Europene fără Marea Britanie, în securitatea și relațiile europene cu Rusia.

    În urma discuțiilor de la Varșovia cu președintele polonez Andrzej Duda, Macron a solicitat, de asemenea, o reînviere a legăturilor trilaterale cu Germania, cerând o reuniune la nivel înalt înainte de vară, după anii următori de hiatus.

    El a spus că cele trei țări „poartă responsabilitatea pentru viitorul Europei” și ar trebui să reia acest rol, mai ales după plecarea Marii Britanii săptămâna trecută.

    Ulterior, el a spus că dialogul pe care el și cancelarul german Angela Merkel l-a reluat cu Rusia s-a dovedit eficient și a adus progrese, inclusiv sub forma schimbului de prizonieri între Rusia și Ucraina.

    „Să nu fim naivi, dar dialogul permite (noi) să găsim soluții comune”, a spus Macron.

  27. https://incomodtm.com/2020/01/16/dictatura-de-catifea/

    După cum involuează lucrurile este posibil ca după viitoarele alegeri parlamentare să avem o guvernare mult mai proastă şi antiromânească decât a fost cea semnată Băsescu-Boc. Atunci PSD încă dădea semne de vitalitate parlamentară şi cu toate acestea fostul preşedinte-marinar şi-a atins toate punctele din agendă, în detrimentul românilor. Să nu uităm că după guvernarea pedelistă România a rămas pârjolită la propriu. Probabil că mulţi au uitat, dar zilele acestea îşi reamintesc anumite scheme şi tipare. Prea târziu, mult prea târziu.

  28. Marți, în ședința de guvern, partea transmisă în direct la tv, u ul din miniștri (al treilea sau al patrulea din dreapta premierului, respectiv stânga ecranului!) prezentându-și propunerile de OUG pt. Ordinea de zi, a vorbit de un „obiectiv” din „județul Piatra Neamț”! E posibil ca un ministru – pare-se al dezvoltării! – să nu știe numele județelor!?!?!? Cum o fi promovat clasa a III-a ?!?
    Românie, colț de rai,
    Ce-ai avut și ce mai ai ?!?
    Dregători mai buni de n-ai,
    Vai de tine! De noi, vai !!!

Dă-i un răspuns lui 50xxAnulează răspunsul