Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice
Dialoguri neconveționale
” Criza iraniană și lupta pentru Orientul Mijlociu”
Invitaţi:
prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET
H.D. HARTMANN, analist, Defense Romania
Casa Titulescu, 28 ianuarie 2020, orele 16:00
”Operațiunea Qassem Soleimani”: Viceregele persan din Orientul Mijlociu a murit. Ce urmează[1]
articol de H.D. Hartmann
Generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forței AlQuds și al Gărzilor Revoluționare Iraniene, a fost ucis într-un raid cu rachete, lângă aeroportul internațional din Bagdad.
Soleimani era escortat de un miniconvoi paramilitar, alături de liderul milițiilor șiite din Irak Abu al-Mahdi Muhandis, de asemenea, ucis și el în timpul atacului.
Soleimani, în vârstă de 62 de ani, nu numai că a coordonat operațiunile extrateritoriale iraniene, în special în Irak, Siria, Liban și Yemen, Venezuela dar a contribuit în special la sprijinirea și supraviețuirea regimului președintelui sirian Assad. În plus, în timpul războiului din Irak, Soleimani folosind cu îndemânare Forțele de Mobilizare Populare, unitățile paramilitare șiite susținute de Iran, a avut o contribuție militară foarte importantă în stoparea și apoi distrugerea pe teren a unităților par-militare ISIS din Irak și Siria. Desigur pe terenul lăsat liber de dispariția fizică a zeloților DAESH, viceregele persan și-a trimis propriile sale unități, care pregăteau atent slăbirea guvernului de la Damasc și libanizarea teritorului sirian.
Obiectivul Iranului, culoar direct spre Mediterană și apropierea de Israel
Dintr-o perspectivă strict politico-strategică, operațiunea militară s-a desfășurat în scop preventiv – pentru a zădărnici operațiunile iraniene ofensive împotriva prezenței SUA în Irak și regiune. Atacul asupra ambasadei SUA din Bagdad, cu ajutorul tocmai al forțelor speciale irakiene care erau plătite să oprească orice penetrare a celebrului cartier diplomatic, reprezenta primul semnal formal al declanșării operațiunilor iraniene în Irak și al renunțării de către generalul Soleimani la retorica sa ambiguă cu privire la expansiunea iraniană în această țară. Cum ISIS nu mai există, Al Qaida este practic divizată și demoralizată după moartea fiului lui Bin Laden, iranienii au înțeles că este momentul lor de a ocupa efectiv spațiul tactic și să comande efectiv în regiune. Scopul principal strategic era și este acela de crearea unui culoar direct spre Mediterană, care să împartă în mai multe felii teritoriile arabe și să le țină sub control persan. Soleimani, inteligent până la a deveni genial, a înțeles ca prin Siria se poate apropia de Israel (milițiile finanțate de Teheran sunt practic la o provincie distanță de granița cu Israel) iar prin Irak se poate apropia de centrul politcilor energetice ale lumii. Intenția lui aceasta a fost și de peste 20 de ani își urma obiectivul cu o precizie absolută.
Specialiștii de profil politic au considerat fără greșeală că Soleimani a fost viceregele persan din Orientul Mijlociu. Venerat de șiiții din regiune – și de mulți sunniți – ca erou al războiului împotriva imperialismului american, genialitatea lui s-a transformat în aură de profet atunci când, înțelegând pericolul pe care îl presupunea expansiunea grupării ISIS în lumea arabă, s-a situat pe poziție opusă. Prin această mișcare strategică excepțională, persanul a reușit să își mai cumpere ani buni de viață și să reducă la tăcere majoritatea vocilor arabe islamice critice la adresa regimului ayatolahilor. Profilul acestui general ne spune că a fost dirijor al milițiilor irakiene, arhitectul strategiei persane între Tigru și Eufrat și conducătorul de facto al Hezbollah. Aceasta a întruchipat proiecția externă a Teheranului, nevoia iraniană de își construi o sferă de influență până la Mediterană. Dacă ne uităm însă la influneța Garzilor Revoluționare în America Latină, în special pe culoarul venezuelean, putem realiza că Soleimani extrapola un imperialism istoric persan, devenind de-a lungul timpului practic puterea reală de la Teheran.
SUA și-au arătat ”colții de oțel și au mușcat fatal”
În ultimile zile ale lui 2019 am asistat la o escaladare a atacurilor și provocărilor. Pe 27 decembrie, grupul paramilitar Kataib Hizbullah a atacat o bază militară din Kirkuk ucigând un antreprenor civil și rănind patru militari americani. Washingtonul a răspuns două zile mai târziu bombardând milițiile pro-iraniene și ucidând 25 dintre membrii lor. Atacul asupra ambasadei americane la Bagdad a fost organizat între 31 decembrie și 1 ianuarie, fiind punctul culminant al încercărilor repetate ale actorilor irakieni finanțați de Iran de a pătrunde în celebra Zona Verde. Episodul s-a rezolvat fără nici o victimă în rândul personalului diplomatic american și cu o amenințare clară din partea lui Trump. Conducătorul suprem al Iranului a răspuns, râzând de Trump.
Cu toate că nimeni nu credea că povestea va avea un asemenea sfârșit, toți analiștii crezând că Donald Trump va mai arunca o bombă într-un depozit gol de muniție, iată că amenințarea a fost reală iar rezultatul absolut nimicitor. SUA si-au arătat colții de oțel, dintr-o mușcatura fatală decimând practic conducerea paramilitară iraniană și transmițând un semnal imposibil de ignorat celorlalți apropiați ai Teheranului. Practic Washington spune regiunii că jocul geo-strategic nu este deloc țintar și că liniile roșii au fost de mult trecute. Desore generalul Soleimani, pentru prima dată se poate spune că a greșit fiind găsit la locul crimei. O aroganță tactică severă căci drona americană l-a găsit fără greș.
Operațiunea Soleimani, cel mai ostil act militar al SUA împotriva Iranului, în patru decenii
Din punct de vedere kinetic, putem considera că executarea lui Soleimani este cel mai ostil act militar al Statelor Unite împotriva Iranului în patru decenii de conflict, de la revoluția islamistă din 1979. Un conflict care își are rădăcinile în elemente strategice geo-globale (ambiția ambelor state de a exercita exclusiv și nepartajat hegemonia în Orientul Mijlociu) și care este alimentat periodic de episoade cu puternic impact imagologic și politic, precum răpirea și menținerea în detenție a personalului diplomatic al ambasadei americane la Teheran în 1979. Din punct de vedere al strategiei politice internașionale a președintelui Trump, uciderea numărului doi iranian marchează punctul culminant, deocamdată, al campaniei de „presiune maximă” lansată împotriva puterii de la Teheran.
Adevărata ofensivă americană împotriva Iranului a început în primăvara anului 2018 odată cu denunțarea acordului privind programul nuclear și cu restabilirea sancțiunilor economice. Obiectivul este însă superior ipotezelor specialiștilor. De ce Washingtonul dorește să rupă coridorul cu care Teheranul țintește Marea Mediterană? Scopul iranian este considerat incompatibil cu intenția americană de a împiedica orice putere din Orientul Mijlociu să ajungă la o poziție hegemonică în regiune.
Administrația SUA consideră că generalul Soleimani au lucrat, în ultimii ani, nu numai la distrugerea Israelului (mesajul fiind mai mult ideologic și care să răspundă așteptărilor zeloților din lumea arabă deloc prieteni regimului șiit de la Teheran), ci și la înconjurarea și izolarea aliaților americani din regiune pentru a îi învinge mai usor. Iranul nu are dușman mai implacabil decât Pakistanul în regiune, iar Mediterana și accesul la ea presupune în primul rând o punte de reașezare a jocului strategic cu marele său rival islamist și nu cu puterile regionale pro-americane. Teheranul și-a consolidat pozițiile din Irak și Siria profitând de războiul împotriva Statului Islamic, dus tocmai de către SUA.
De aceea nu este deloc o coincidență că Irakul este epicentrul tensiunilor din acest moment. Țara celor două fluvii joacă un rol critic și existențial în strategia iraniană de supraviețuire. Mai ales joacă rolul seminal al menținerii la putere a teocrației iraniene, singurul reper național cu intarsii internaționale. Pe lângă faptul că este un punct de neocolit în culoarul șiiit, Irakul este esențial pentru apărarea Persiei, ca teritoriu și ca națiune. Pentru Teheran, pierderea controlului asupra Irakului și Siriei implică riscul de a fi complet descoperit în fața oricărui inamic. Cu tehnologia actuală traversarea deșertului irakian se face în doar zile, astfel că dușmanul putea ajunge la porțile ayatolahilor mai repede decât se crede. Tocmai de aceea Soleimani a avut o asemenea priză la publicul iranian și a reușit performanța rară de a crea o forță para-militară extrem de puternică și de eficientă. Rolul lui era de a lovi inamicul în spatele frontului și tocmai acest lucru l-a făcut până în ziua în care a murit. Din 2003, anul în care Statele Unite au deschis porțile Bagdadului iranienilor prin răsturnarea regimului lui Saddam Hussein, Washingtonul și Teheran au concurat pentru influența în Mesopotamia într-un război de intensitate scăzută, încălzit brusc de uciderea lui Soleimani. Iar dacă înțelegem exact importanța acestui moment vom înțelege corect viitoarele mișcări ale fiecărui actor implicat.
Decizia de suprimare a viceregelui persian nu a fost luată la un moment de furie. Tehnic a fost o exploatare a unui moment de arognață a unui general mesianic, dar politic procesul începuse cu ceva timp în urmă. SUA sunt convinse că au acum, ani de la dezastrul obamian din Orientul Mijlociu destulă forță să elimine un factor perturbator major din zona de re-echilibrare strategică, distrusă de către fosta administrația democrată.
Ce urmează după executarea lui Soleimani
Executarea lui Soleimani tocmai acest fapt anunță, că SUA au acum elementul de forță care să reducă intențiile oricui de a își declara hegemonia în regiune. Că este Iran, Rusia sau Turcia, moartea ui Soleimani produce în primul rând un șoc atipic la nivelul forțelor pe care le conducea. Acestea, aflate din Liban până în Yemen se vor regrupa cu greu, dar fără să mai aibă măreția profetică a generalului legendar. La nivel local, este foarte clar că scopul operațiunii este de a impresiona iranienii, de a le induce starea de nesiguranță istorică pe care de secole această națiune o cunoaște. Fără un general mitic, fără un rege provenit din marile linii islamice, Iranul are o problemă cu sine însuși. De răspunsul leaderilor săi depinde soarta întregului regim de la Teheran. Practic, Trump a scos dosarul nuclear iranian de pe masa de negocieri. Fara Soleimani, proiectul nuclear iranian va intra în comă, dacă nu cumva va fi distrus bucată cu bucată de către Israel, într-o tăcere complice a vecinilor săi arabi.
Va exista o reacție din partea Iranului? Trebuie să existe. Dar, în ciuda reacției bombastice a liderului suprem Ali Khamenei și a liderilor Republicii Islamice, Teheran nu este în măsură să ridice în continuare bariera confruntării. SUA au implementată o infrastructură militară în 14 țări, și anume în Egipt, Israel, Liban, Siria, Turcia, Iordania, Irak, Kuweit, Arabia Saudită, Yemen, Oman, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Bahrain. Dacă ne uităm pe hartă, Iran, pe lângă suprafața sa de 1.684.000 kilometrii pătrați, este o fortăreață naturală. Tocmai de aceea izolarea economică și politică a Iranului este ușoară dacă SUA știu unde să taie legăturile economice. Puțină lume își imaginează o replică persană de magnitutdinea închiderii strâmtoarei Hormuz sau la represalii militare directe prin începerea unei campanii teroriste masive și coordonate împotriva Israelului și a pozițiilor SUA în Orientul Mijlociu. Pentru Iran, riscul de a fi atacat în propriile frontiere ar fi extrem de ridicat și în plus, într-un moment de slăbiciune pentru regim. Nu mai vorbim că un război cu Iran, în an electoral, ar fi argument suprem pentru un al doilea mandat Trump.
Astfel, răspunsul Republicii Islamice ar putea fi limitat la Bagdad și împrejurimile sale. Pentru moment aliații iranieni din Irak au lansat apeluri pentru a elimina prezența militară americană (5.500 de soldați în creștere), propagandistic se are în vedere reactivarea faimoasei armate Mahdi de către liderul șiit Moqtada al-Sadr (considerat a fi din punct de vedere al riscului kinetic o non valoare militară și fără pregătirea tactică a lui Soleimani). Aceste răspunsuri localizate nu exclud însă, posibilitatea unor evenimente dramatice pe alte continente. Dar sugerează că niciun rival al SUA, fie el la Teheran fie de aiurea, nu intenționează să lărgească conflictul pentru a oferi, din nou, administrației Trump posibilitatea de a lovi năpraznic.
SUA au reușit revenirea în regiune, chiar și dacă soldații săi și-au rărit rândurile pe teren. Iranul nu are în acest moment instrumente de contraatac la nivelul dramatic al dispariției lui Soleimani. Dosarul nuclear practic s-a prăbușit ca element de șantaj iar Franța și Rusia discută doar ca să își apere pozițiilor lor regionale serios zdruncinate de eliminarea persanului. Cu un Irak profund divizat, Rusia nu are cum să stabilizeze Siria iar Franța nu are cum să joace în Libia. Turcia, deși vrea să dea o replică neo-otomană și panarabă, prin eliminarea bazei americane de la Icirlik nu va putea să prelungească prea mult expansiunea sa teritorială în regiune. Resursele turce sunt prea puține și prea ușor de neutralizat.
Moartea lui Soleimani, viceregele persan a distrus echilibrul terorii și ambițiile imperiale persane. Cu Soleimani, mor însă și planurile multor actori vedetă din ultimii ani. SUA și-au reafirmat rolul de hegemon în regiune. Israel se poate simți acum mai bine și poate decide mult mai clar cine va fi noul prim ministru.
[1] sursa: https://www.defenseromania.ro/opera-iunea-qassem-soleimani-viceregele-persan-din-orientul-mijlociu-a-murit-ce-urmeaza_600615.html
O interesanta si excelenta radiografie a ” Crizei iraniene si lupta pentru Orientul Mijlociu”, o situatie foarte complicata.
Pe de o parte nu cred că „Obiectivul Iranului, culoar direct spre Mediterană și apropierea de Israel”.
Pe de altă parte vreau să vă zic de pe la noi:
Plecând de la „dezvăluirea” că echipa de campanie a lui iohannis, pentru prezidențiale, a utilizat tot felul de tehnici de manipulare pentru ca în turul 2 al prezidențialelor să se califice dăncilă, știind că Jiji Becali nu-i singurul misogin din țară, mă gândesc că n-ar strica ca strategii PSD să fie precauți la modul cum „gestionează” iohannis și PNL-iștii ideea anticipatelor și problemele de mare actualitate: desființarea SIIJ și alegerea primarilor în două tururi.
Mie mi-a atras atenția un articol care semnala că țurcana „s-a dat de gol” că asumarea răspunderii este doar o cale de a se ajunge la alegeri parlamentare anticipate. Măi să fie, orban chiar nu vrea să-i facă pe plac lui iohannis și să-și dea demisia !? Ma mere. Sanky. Aiurea.
Adică, gândesc eu, văzând cât de preocupați sunt unii să dezlege misterele calculelor privind șansa anticipatelor la parlamentare în corelație cu limita de timp maximă pentru alegerile locale, n-ar fi cine știe ce surpriză să le iasă lui iohannis și PNL-iștilor toate socotelile – după ce trec asumările fără moțiune de cenzură votată, își va da și orban demisia!
Sigur că s-ar putea ca parlamentarele să se facă pe la finele lui iunie, dar merită să riști, dacă vrei să câștigi tot!
E .. e… E!
Recurs la memorie .
Anno Domini 1970 sau 1348 al Hegirei . Orientul Apropiat era condus ori de regimuri laice sau laicizante ori de „conservatori” moderati (cu sticla de tarie scumpa si fina ascunsa sub djelaba). Si cvlericii musulmani erau rugati sa isi vada de moschei si sa predice numa cele sfinte ca altfel politia secreta ii lua! Si cica era mai rea decat Dracu personal!!!
Si Fatah cca 1 din 3 era crestin. Arabi palestinieni crestini.
In plus Iracu si Siria erau conduse de partide Baas zise socialiste.
So atuinci cand incepu razboiul civil din Liban (aprile 1975) se tit explica ca de fapt razboiulo nu era ata de religios cat adtiv si economic
A da.. am uita ceva IMPORTANT : in 1973 a avut loc razboiul Kupurului care a fost irmat de Socul petrolier, Tariele musumane cu petrol s-ua umplut de bani si se zicea ca nu stiu ce emir se ruga zilnic luyi Allh sa il lumizeze ce sa faca cu atat banet.
Da printre acestea se distingeau 2 state : Iracu si Iranu. Ca nu aveau doar bani ci si populatie si populatia era nitel mai scolita.. si deci puteau avea ambitii.
Si Mohammad Reza Pahlavi zis Aryamehr care era Shahanshah (Sah iun Sah, adica TRege al Regilo adicaImoparat) al Iranului AVEA! Ambitii mari!! De genul celor ptr care Petru I avea flori proaspete la mormant si statuie si in timpu lu Brejnev. Adica Aryamehr dorea sa faca din IOran una din primele 10 natiuni ale lumii – industriala, tehnologiozata, modernizata!! Si modernizxa o societate inca falata in stadiul agrar .. cestie ce trezea mai nemultumiri si acuze de coruptie (nu ca nu era coruptie! Era!!)
Ambitii mari. bani cacalu, Program . Regim auticratic. Plus acces la tehnologie – mda Iranu era primul actionar la Mercedes! Toate premizele ca in anul 2000 Iranul sa fi devenit o tara importanta!!! P{oate prea ….
Si in 1978 a avut loc ce s-a numit Revolutia Islamica…. Si a venit de la Paris unu .. nu am intels bine daca Aytolah era numele sau prenumele lu Rudotel . Pe urma am aflat ca era titlu, ca pe aia il chema Ruhollah Khomeini ….. so a, fal;at ca muslmanii sunt siiti sau suniti
Oricum odata cu aytolahu modernismu sahului a fost pus intre paranteze .. si la dracu cu emaciparea femeii
http://the-generation.net/wp-content/uploads/2012/08/iranian-women1.jpg
Ma rpg astea erau stidente din fammilii mai emandipate nu din clasele mai nefericite din satele iraniene.
Da.. Si a fots Revolutia Islamica.Azi Iranu nu e una din primele tari ale lumii si feliel umbla ibrobodite da’ iar se zice de coruptie …
Insa noii sefi iranieni dpreau sa exporte revolutia islamica si acuzau de coruptie dibverse case conducatoare .. Asa ca Sauzii au trebuit sa isi demoinstreze integritatea refacand alianta cu whabismul ..
E .. si in 1979 AL de Sus ia mintile Biroului Politic al PCUS care birou se baga in Afganistan. Nuam bine ca sa faca din activistii musulmani aautentici luptatori ptr libertate… Normal ca mujadehinii au fots sprijiniti de SUA .. din pacate SUA nu au avut si un sprijin cultural – adica burse, profesori samd . Sprijinul cultural a venit de la Arabia Saudita – iamni, madrase, integrism !!!
Si in 1981 cand a fost asasinat Anwar el-Sadat toata lumea aflat ca Fratia Muslmana nu figura pe aceiasi lista cu mastodontii si machaiadorusii, adica specie extincta . Ca era inca prezenta si cateodat activa !!!
SI anii au trecut si a venit 89 si prabusirea societatilor „socialismului real” adica a sistemului sovietic.
Care prabusire a avut efecte si in .. republica Populara Democratica si Populara Algeria und eau loc niste algeri libere castigate de Frontul Islamic de Salvaree…. Inucrcaturi, pe urma lovitura de stata armatei. Ilamistii se sucpra si incep sa decapiteze cu satele. Adica intreaga populatie a unui sat. Armata imparte areme in satele mai izolate si mitantii decapitarilor dispar . Dispar din Algeria ca sa para in .. Bosnia!
Bosnia unde a izbucnit un razboi civil .. si unde sefu era Alija Izetbegović cam islamist!! Si unde voluntarii algerieni au fots apreciati.. pana cand odata cu acordurile de la Dayton prezenta lor devine prea bataore la ochi.. asa ca se cara pana in Afganistan ….
Si apoi a fost One-Eleven. printre cei care sarbatoreau victiria supra necredinciosilor erau si algerieni , fotsi voluntari in Bosnia fotsi …
Avem ceva liniste pana cand .. nu stiu cine a avut nefericita idee a Primaverii Arabe. Care primavara a readus in prim plan Fratia Muslmana si altii de felul ei si a culminat cu ISIS.
Bilanti zisei primaveri este canci democratie , sharia, decapitari , haos , instabilitate si o mare de migranti catre UE.
in p[lswu disparitai crestinilor „rezidulai” din zona Orientului Mijlociu…
Nu stiu cum sa va zic .. da contempnad acest tabloou am imresia ca privescv un lac. Apa ar trebui sa fie oglinda.. insa onduleaza un val care sugereazaa ca in adanc e ceva MARE care se misca .
Si asta ma face sa imi aduc aminte de „eroul” Oliver Northsi afcerea Iran-Contras . Adica SUa avandut arme Iranului condus de Khomeiny .. adica regimului care a ocupat ambasada SUA si a tinut ostatec personalul ambasadei timp de 444 zile?! Si ajutor impotriva lui Sadam care , cu toate pacatele lui celeulte, era percepaut ca un „campion”, „galdiator” , al civilizatiei contra obscurantismului teocratic ..
Asat ma face sa ma gandesc ca , „cineva”, „inteligent” , „unii” „destepti” au avut ceva in vedere inca de prin 1975 … Dar au luat modelul bizantin. Bizantii au atras in zona si pe Selgiuc si pe Osman!
Îmi permit să semnalez o scăpare – Henry Alfred Kissinger s-a exprimat, parcă în 2012, că statul Israel va dispare, în 10 ani ! Păi,cum adică ?!
Adică este ca la astrologi: „astrologia propune, omul dispune” !!! Păi, cum adică ?!
Adică, teoria lui Miki Zohar și practica „inițiativei” clinton – soroș !!!
1) detaliaza . Nu stiu !!!
2) nu „ne” propuneti samd. IMI , la singular ! Ce naiba in vara trecuta am slabit 26 de kile !!!
Si in plus suntem destul de vechi si sib pseudo astfel incat sa fim familiari
[…] „Dialoguri neconventionale” la FET […]
O armată pentru închiriere: Trump vrea să câștige bani prin închirierea soldaților americani
Philip Giraldi
23 ianuarie 2020
…. Dacă președintele Donald Trump ar ști ceva mai mult despre istorie, el ar înțelege că țările care își închiriau armatele naționale pentru a servi drept mercenari, de obicei, se termină cu capătul scurt al bățului.
În prezent există dovezi considerabile care sugerează că Trump consideră armata Statelor Unite ca pe un fel de forță mercenară, o opțiune de securitate în bani și bani pentru cei care pot veni cu aluatul.
Trump s-a plâns de multă vreme că aliații Americii nu plătesc suficient pentru a compensa Statele Unite pentru protecția pe care o oferă în toată lumea. El a presat aliații să plătească pentru prezența militară a SUA, cerând chiar ca irakienii și sud-coreenii să ramburseze costurile de construcție ale câmpurilor aeriene și ale altor instalații de apărare care au fost folosite ca baze de către armata și forțele aeriene americane. Într-adevăr, nu este surprinzător, singura țară care a scăpat cu o bază din SUA fără nicio cerere Trumpean de compensare este Israelul, care de fapt primește baza plus peste 3,8 miliarde de dolari pe an în „ajutor”.
Kelley Vlahos, de la Conservatorul american, raportează modul în care armata americană din Arabia Saudită va gestiona „… activele concepute pentru a ajuta paza militară saudită împotriva atacurilor iraniene, inclusiv patru baterii Patriot, un terminal de apărare la o altitudine înaltă sau un sistem de apărare aerian THAAD, și două escadrile de avioane de luptă. De asemenea, ea observă „înclinarea” din acord, care este că „… un aspect important al desfășurării este prezența forțelor americane în mai multe locații din regat. Aceștia consideră că Iranul și-a demonstrat reticența față de personalul american, direct sau indirect, parțial, deoarece Trump a lăsat clar că va declanșa un răspuns militar. ”
Cu alte cuvinte, după cum observă Vlahos, personalul militar american ar servi drept scuturi umane pentru saudiți, pentru a descuraja eventualele atacuri iraniene.
https://www.strategic-culture.org/news/2020/01/23/an-army-for-hire-trump-wants-to-make-money-by-renting-out-american-soldiers/
Riscant sa inchiriezi trupele altuia.
Vezi ce patira tircii ca au „inchiriat” Goeben cu tit cu echipaj …. Hai sa nu mai9 cauti … Goeben devenit Yavuz Sultan Selim cu echipaju orijinel german coafat cu fesuri a bombardat Sevastopolul si Turcia a intrat, vranbds nevrand in Primul Macel Mondial .. din care a iesit jumulita bine de tot!!!
Expresia „Noua Ordine Mondială” a apărut undeva între cele două războaie mondiale, pentru a descrie o lume guvernată de bănci, controlată de o elită globalistă, care manipulează politicieni și armate naționale, ca niște marionete pentru a-și păstra stăpânirea asupra lumii. Dacă expresia este oarecum recentă, conceptul este mult mai vechi. Chiar dacă mediile mainstream vor descrie ideea ca pe o teorie a conspirației, este un fapt incontestabil: din moment ce băncile internaționale dețin singura putere de creare de bani prin împrumuturi pe care nici măcar nu le au, ele depun economic țări care își pierd independența în proces prin crearea datoriei. Această schemă își extinde puterea reală de a finanța orice vor, datori sau faliment pe oricine doresc, și să exploateze aproape orice națiune a planetei, ținându-și literalmente economiile într-un viciu al ratelor dobânzii și al manipulărilor valutare. Odată ce o națiune va fi blocată acolo, băncile își pot impune prădarea și jefuirea resurselor naturale ale țării, precum aur, diamante, litiu, gaze și, desigur, prețul principal, petrolul.
… (SE DESCHIDE ÎNTR-O NOUĂ FILĂ)
A
A
Astute News
1
Marea imagine: Imperiul băncilor (I)
Acum 21m
băncifrancmasoniiNWORothschild
Oameni buni, educația ne-a trădat. Predarea de istorie acoperă, în general, linia cronologică a evenimentelor cu câteva omisiuni strategice aici și acolo, dar atunci când îndrăznește să se adânce în cauze și motivații, ne oferă o versiune corectată din punct de vedere politic a realității, care este o mască simplă pentru a ascunde adevărul faptic și hidos. Pur și simplu nu știm nimic despre istoria noastră care a fost măturată sub covorul ignoranței.
În zilele noastre, auzim de nenumărate ori despre „fake news”, tipărite zilnic pe o presă corporativă cumpărată și controlată de cei care trebuie să păstreze populația în general ignorantă de realitate. Această schemă nu este nimic nou, se întâmplă de mai bine de două secole, iar falsele știri ale trecutului au intrat în paginile istoriei noastre, la fel ca noutățile false de astăzi vor fi pentru generațiile viitoare, dacă nu vom opri acest ciclu de minciuni. Problema principală din cărțile noastre este utilizarea generală a politicii convergente și opuse ca bază pentru fiecare analiză oficială. Acum, pentru a înțelege cauzele și miza reală a tuturor războaielor din ultimele două secole și jumătate, trebuie să urmați banii. Cine a finanțat pe cine? Cine profită din războaie? Cum au început războaiele? Dintr-o dată, o rază de lumină magică strălucește chiar în fața ochilor noștri pentru a dezvălui ceea ce se află între linii în cerneală invizibilă.
Urmează să demonstrez că în ultimii 250 de ani, toate războaiele au fost create prin conspirații orchestrate de bancheri internaționali care urmăresc două obiective foarte simple de profit și de dominare, un duo care poartă chiar un nume: Ordinul Mondial, original și nou. Toată lumea are o părere personală despre modul în care planul general a fost derulat de-a lungul anilor, dar majoritatea analizelor nici măcar nu trec dincolo de vârful aisbergului pentru a vedea cu adevărat adevărul umong. Conceptul în sine este ușor descris: cu controlul economic al națiunilor prin băncile lor centrale și crearea de bani, o mână de bancheri au deținut o putere permanentă mult peste toate legile și guvernele. Dar Noua Ordine Mondială în care trăim acum nu a fost aceeași de-a lungul anilor și a fost foarte dinamică în ceea ce privește proprietatea și formele sale, care poate fi rezumată într-o simplă feudă între bancherii europeni și bancherii americani. Fiecare război sau revoluție majoră din ultimele două secole și jumătate a fost un capitol în evoluția dinamicii Ordinului Mondial.
Când începi să te uiți la istoria noastră reală, nu numai că toate războaiele majore sunt legate și dintr-o dată au sens logic perfect, dar poți cu siguranță să te abatezi din narațiunea oficială care este tipărită în cărțile noastre și să împarți toate conflictele în 2 categorii: independență războaie din Imperiul băncilor și atacuri de la bancheri pentru a îmblânzi o țară independentă. Secolul XX a creat crearea de războaie pentru un profit pur lipsit de orice interes geopolitic precum Războiul din Coreea sau Vietnam, dar nu vom ajunge acolo. În total, este atât de simplu.
Istoria este scrisă de cei care au câștigat războaiele
Ca majoritatea, am auzit de această afirmație fără a avea niciun indiciu al profunzimii sensului ei de foarte mult timp. Băncile au pierdut și au câștigat toate războaiele. Trăim sub Imperiul Băncilor din 1773; partea 1 a fost Imperiul Colonial Britanic-European sau Ordinea Mondială, iar partea a 2-a este Imperiul American, sau Noua Ordine Mondială. Această cercetare acoperă toate cauzele și obiectivele conflictelor importante până la cel de-al Doilea Război Mondial și demonstrează că mințile noastre au fost manipulate pentru a ascunde realitatea îngrozitoare.
Expresia „Noua Ordine Mondială” a apărut undeva între cele două războaie mondiale, pentru a descrie o lume guvernată de bănci, controlată de o elită globalistă, care manipulează politicieni și armate naționale, ca niște marionete pentru a-și păstra stăpânirea asupra lumii. Dacă expresia este oarecum recentă, conceptul este mult mai vechi. Chiar dacă mediile mainstream vor descrie ideea ca pe o teorie a conspirației, este un fapt incontestabil: din moment ce băncile internaționale dețin singura putere de creare de bani prin împrumuturi pe care nici măcar nu le au, ele depun economic țări care își pierd independența în proces prin crearea datoriei. Această schemă își extinde puterea reală de a finanța orice vor, datori sau faliment pe oricine doresc, și să exploateze aproape orice națiune a planetei, ținându-și literalmente economiile într-un viciu al ratelor dobânzii și al manipulărilor valutare. Odată ce o națiune va fi blocată acolo, băncile își pot impune prădarea și jefuirea resurselor naturale ale țării, precum aur, diamante, litiu, gaze și, desigur, prețul principal, petrolul.
Adolf Hitler în timpul unei parade la Berlin, 1938
Adolf Hitler în timpul unei parade la Berlin, 1938
Toate războaiele sunt, de asemenea, create cu ajutorul prețios al manipulării mass-media. Se răsucesc din nou și din nou aceleași bastoane uscate politice, ideologice sau religioase pentru a aprinde focul. Bancherii internaționali apatrizi au ales SUA ca gardian și mușchi coop pentru a subjuga lumea încă din cel de-al doilea război mondial, dar creierul lor nu are cetățenie, este în centrul economiei fiecărei țări, al cărui nivel de conformitate sau neascultare va determina soarta sa dintre război. și pace.
https://astutenews.com/2020/01/27/the-big-picture-the-empire-of-banks-i/
La recentul Campionat european de handbal masculin pe tricourie echipei naţionale a Germaniei se lefăia inscripţia „LIDL” . Nu „Mercedes”, nu „Opel”, „Bayer”, sau ceva care să aducă aminte de „Zidul Berlinului” ! Nimic din toate astea, sau multe altele ce ar fi putut fi reprezentative pentru naţiunea germană !
P.S.
Să fim bine înţeleşi, la o echipă de club care este sponsorizată de o mare companie, mai treacă- meargă să-i vedem numele peste tot, cum se spune, numele prostului pe toate gardurile, dar la o naţională a celei mai puternice economii din UE şi nu numai, parcă este destul de tristă situaţia şi pe de altă parte un semn al puterii celor care au încălecat până şi această ţară !
Statul, Guvernul nu pot sponsoriza o naţională sportivă , sau sunt şi ele la rândul lor la cheremul multinaţionalelor, până la urmă a unei mână de oameni ce se erijează iată în stăpâni ai Lumii ?!
Trist !
?!!!
În anul 2000,venitul pe cap de locuitor în România era de numai 3.300 USD, mult mai mică decât în Ungaria (11.882 USD) sau chiar în Georgia (4.494 USD), deoarece sărăcia şi corupţia erau considerate un fenomen normal.
Citeste mai mult: adev.ro/ph1he0
Potrivit raportului „Global Wealth 2018” al Credit Suisse, citat de business-review.eu, România are 16.000 de milionari, dintre cei 443.000 cei mai bogaţi oameni din lume. La polul opus, 62% din cetăţenii României au o avere mai mică de 10.000 de dolari (valoarea în care intră şi proprietăţile imobile), în timp ce 35.4% au avere între 10.000 şi 100.000 USD. La vârful piramidei sunt 2,5% dintre adulţii care deţin mai mult de 100.000 USD în bogăţie, în timp ce doar 0,1% au peste 1 milion.
Citeste mai mult: adev.ro/ph1he0
Contributii critice la o analiza politica si militara: Abordarea multilaterala a crizei din Orientul Mijlociu, cu referire speciala la cea din relatiile SUA-Iran. Schimbarea paradigmei: presiunea maxima a multilateralismului, antidot al bolii unilateralismului
Cateva observatii rationale (si ratiunea este intotdeauna neutrala si constructiva) la articolul lui H.D. Hartmann, Analist Defense Romania. Fara indoiala ca analiza invedereaza unele aspecte politico-militare foarte reale, din orice punct ar fi privite evolutiile din Orientul Mijlociu si, mai ales, cele privind criza ambivalent-periculoasa din relatiile dintre Washington si Teheran. Insa mitologizarea cosmologica a SUA, care de la un capat la altul inunda articolul, obturand deliberat posibilitatea unor viziuni integrative, posibil alternative, ale tertilor, nu este lucrul cel mai bun si asteptat. Nici pentru regiunea panislamica, in care diferenta etnica a devenit secundara in raport cu primatul religiei comune, nici pentru atlantism. Pentru cel din urma este in mod evident o incurajare discutabila, prin vestimentarea triumfalista a erorii strategice pe care a reprezentat-o asasinarea generalului iranian Soleimani in Irak, aspect care devoaleaza, mai bine decat orice analiza, lanturile ocupatiei militare a SUA, denuntand ca Irakul nu este liber. Rezolutia legislativului irakian de expulzare a trupelor americane este extrem de graitoare.
Consecinta greselii, cat si a neasumarii acesteia, este ca asasinarea lui Soleimani va fi o sublimare efervescenta a memoriei acestuia intr-un magnific erou regional, oferind Islamului un argument decisiv, care pana la inceputul anului 2020 i-a lipsit, pentru depasirea diviziunilor interne si cimentarea solidaritatii si cooperarii comune in miscarea de rezistenta si eliberare. Mergand pe linia auspiciului anuntat, al abordarii rationale, este indiscutabil ca moartea unui om este doar moartea unui om, din cei aproape 1,5 miliarde de islamici din Lume. Cultura eliberarii islamice a nascut nu doar un lider militar iranian si regional, pe Qassem Soleimani, ci o clasa de lideri multietnici intersanjabili, dar si constiinta unitatii islamice a popoarelor din Orientul Mijlociu. Desigur, consecinte vor fi si extraregional, argumente incipiente au fost in primele reactii dupa moartea “viceregelui” iranian – de remarcat hiperbolizarea amagitoare, din acelasi motiv de a pune niste lauri, despre care multi nu si-au ascuns observatia ca sunt vestejiti, pe capul ordonatorului mortii lui Suleimani. De fapt, consecinte, dar si mutatii geopolitice, sunt evocate intr-o cheie subtila chiar de catre analistul autor.
Adevarata problema a Statelor Unite in regiunea Orientului Mijlociu nu este cu Iranul, care este pus intr-o poveste geopolitica a Washingtonului pentru a-si scuza deopotriva scopul si mijloacele din politica externa, de realpolitik, ci cu intreg Orientul Mijlociu. Tintele, indelung probate, sunt imensele resurse de petrol arab si ambitia de suprematie regionala a micului Israel cu sprijinul colosului care sunt SUA. Este o versiune déjà vu, o actualizare a mitului David si Goliat, in care acestia nu mai sunt dusmani, ci aliati, ceea ce nu este impotriva naturii umane schimbatoare. Ironia istoriei biblice este ca evreii au fost la mila persilor, care au dat dovada de o mare generozitate. Din aceasta cauza, multi politicieni si istorici se intreaba de ce evreii israelieni si americani nu sunt recunoscatori, ca un arc peste timp, imparatului persan Cirus cel Mare, care a lasat o amintire durabila in iudaism, fiind singurul ne-evreu pe care evreii il numesc Mesia in Biblia ebraica (Isaia, 45:1), pentru ca i-a eliberat din captivitatea babiloniana si le-a permis, si chiar ajutat, sa reconstruiasca Al Doilea Templu. Explicatiile sunt dificil de dat si inteles, mai ales de catre milioanele de islamici de rand, care sunt mai tentati sa dea crezare teoriilor adversative privind globalismul, despre care adversarii sustin ca acesta este incapabil de recunostinta si fairplay, datorita scopului sau suprematist.
Acordul nuclear iranian nu e nici pe departe inactual, dimpotriva, el este o garantie de dezescaladare si prezervare a pacii in regiune. Orice s-ar spune, pretentiile americano-israeliene de suprematie in Mediterana de Est si de control asupra Golfului Persic sunt nerealiste. Mai aproape de rationalitate ar fi ridicarea sanctiunilor economice ale SUA asupra Iranului – dreptul la hrana si venituri de pe urma propriei munci si propriilor resurse fiind un drept al omului si al tuturor popoarelor – si revenirea Statelor Unite ale Americii la masa negocierilor multilaterale, implicand nu numai acordul nuclear iranian, ci si multe alte dosare internationale (acordul climatic, acordurile comerciale, acordurile INF si START etc).
Negationismul in pofida realitatii nu este un act de intelepciune politica. Dimpotriva, este o cale a pierzaniei. Lumea este intr-o schimbare grandioasa, fara precedent. Dinamica internationala este incontestabila. Ea scoate Natiunile din paguboasa letargie traditionala, din tiparele inghetate postbelice. Este visul Natiunilor daca vrem, care le anima spre o noua ordine multipolara, care este mai dreapta si de dorit, in care fiecare Natiune sa fie libera si suverana pe destinele si bogatiile sale. Natiocratia este produsul noii epoci, care lasa in urma pentru totdeauna imperiile multinationale. Acest adevar se va afirma din ce in ce mai mult, inclusiv in dialoguri neconventionale, ca cel de azi si de maine, capatand o extensie globala. Sunt impresionat de anvergura analitica a autorului, care, dupa parera mea, a oferit un cadou electoral sofisticat presedintelui Trump, iar mie o intelegere a logicii de think tank si de leadersip pentru care actualul lider de la Casa Alba va primi al doilea mandat. Multumesc autorului articolului. Stima tuturor celor care participa la schimburile de idei critice si de solutii alternative. Lumea de azi nu e perfecta, dar impreuna o putem face mai buna si, obligatoriu, sa traiasca in pace. Este loc sub soare pentru toate Natiunile. Respect pentru viata! Am zis!
La toate cele subliniate de dvs. cu mare aplecare si analiza, va rog sa-mi permiteti sa fiu cat se poate de sec. Diplomatia america a lasat intotdeauna de dorit, ea a fost dominata si este in continuare dominata de forta (militara). Noroc ca pe lumea asta mai exista si altii care sa mai echilibreze intr-o mare masura situatia, altfel am fi intr-un razboi perpetuu.
Sunt sceptic asupra efectelor pe termen lung ale acestei intervenții a SUA. S-a creat un precedent periculos și ar fi naiv să credem că alții nu ar putea folosi acest tip de metode pentru lichidarea oricărui inamic al lor.
O perspectivă unilaterală și subiectivă, care nu ține cont decât de interesele a două națiuni:
SUA și Israel. Restul, carne de tun.
De fapt, în ultimii 2000 de ani nu s-a schimbat nimic. Mai multă tehnologie, dar aceeași mentalitate imperială.
Și apropo de Israel, puțini realizează că exacerbarea autovictimizarii evreiești, prin resuscitarea repetată a memoriei Holocaustului, nu este decât o perdea de fum pentru a legitima crima în masă și comportamentul de stat agresor al Israelului.
Nu ar fi de mirare ca în acest context exterminarea poporului palestinian ,,rebel” ar fi contabilizată drept…. acțiune de apărare preventivă.
La București, autismul este starea naturală a tuturor politicienilor. Este perfect normal intr-o țară de zombies iubitori de nazism și totalitarism ,,luminat”.
Apropo de textul (cu iz de clișeu globalist foarte convențional) prezentat nouă de domnul Adrian Năstase, aș întreba: La FET, chiar există… ,, dialoguri neconvenționale” ? (Z)
Zev, răspunsul este evident. Adresa – Sos. Kiseleff nr 47.
OK
Intr-un articol este numit chiar „holocaust-noua religie” prin care sunt subjugate statele occidentale si nu numai…
Blog: intelectualii publici și experții nu pot spune cetățenilor ce trebuie să facă
postat brexitcompliance
Cum ar trebui să se apropie rolurile academicienilor și experților de intelectualii publici, având în vedere scăderea încrederii în experți și nevoia crescândă a expertizei lor, întreabă Peter J. Verovšek ? Aceștia trebuie să se asigure că concurența strategică pentru puterea mass-media nu distruge calitatea dezbaterii publice care este necesară pentru menținerea unei democrații reprezentative funcționale, susține el. Ei ar trebui să fie înțeleși ca gardieni ai dezbaterilor publice.
Acest scepticism crescând față de experții din sfera publică a fost însoțit de o nevoie tot mai mare de expertiză în afaceri . Studenții (și părinții lor!) răspund la presiunile pe care le observă pe piața muncii, întorcându-se de la științele umaniste către domeniile STEM, în speranța că diplomele în știință, tehnologie, inginerie și matematică vor ajuta la asigurarea angajării după absolvire.
Aceste evoluții au un impact tot mai mare asupra modului în care sectorul învățământului superior gândește relația dintre cercetarea academică și societate.
Într-un moment în care corporațiile de știri și rețelele sociale încearcă să își crească veniturile din publicitate folosind tehnici, inclusiv dezbateri polarizate, clickbait și „ fake news ”, majoritatea jurnaliștilor, comentatorilor, șefilor de discuții și influențatorilor depind de comunități mici de persoane extrem de implicate care trăiesc în ecou-camere si bule epistemice pentru a-si mentine calificativele. În această sferă publică din ce în ce mai tăcută, intelectualii și experții publici neafiliați din punct de vedere politic și financiar trebuie să se asigure că concurența strategică pentru puterea mass-media (și profiturile care vin cu ea!) nu distruge complet calitatea dezbaterii publice care este necesară pentru a menține funcționarea democrației reprezentative.
Deoarece traiul lor nu depinde de angajamentul lor sau de pozițiile politice concrete pe care le iau, experții și intelectualii publici ar trebui să fie înțeleși ca tutori neutri, care se asigură că dezbaterea publică nu este deraiată de pe șine prin motivele de profit ale companiilor (sociale) media . Aceasta este concluzia unora dintre cei mai importanți gânditori politici și intelectuali ai secolului XX. De exemplu, Jürgen Habermas , a cărui activitate este dedicată explorării importanței sferei publice în legitimarea societăților democratice moderne, concluzionează că intelectualii publici sunt chemați să vorbească „atunci când evenimentele actuale amenință să iasă de sub control – dar apoi prompt, ca un sistem de avertizare timpurie. […] trebuie să fie capabili să se pregătească despre evoluțiile critice, în timp ce alții sunt încă absorbiți în afaceri ca de obicei. ” În mod similar, Michel Foucault susține că experții ar trebui „să ofere instrumente de analiză, să localizeze linii de slăbiciune, puncte tari, poziții în care instanțele de putere s-au asigurat și implantat”.
În timp ce intelectualii și experții publici nu pot spune cetățenilor „ce trebuie făcut”, ei pot și trebuie să acționeze ca ceea ce Pierre Bourdieu numește „ apărătorii universalului ”, care se asigură că toate punctele de vedere sunt luate în considerare și că dezbaterile se bazează pe informații factuale și nu pe minciuni. În acest fel, ele pot contribui la asigurarea faptului că opinia publică, care își filtrează drumul în dezbaterile parlamentare (și în cele din urmă în lege), nu se bazează doar pe interesele comerciale ale puterii media a corporațiilor private. Prin urmare, în societățile moderne, industrializate, experții democrați și intelectualii publici sunt chemați să contribuie la asigurarea dezbaterii publice în așa fel încât să ne dăm seama ce cred oamenii în cele mai bune condiții posibile.
Există mai mulți pași pe care îi putem face pentru a încuraja o dezbatere mai bună și mai productivă în era noastră digitală. Miza este mare. Dacă nu facem nimic, amenințarea și minciuna va triumfa asupra adevărului, dar și mai rău, s-ar putea să pierdem sfera publică comună, deschisă, care ne leagă împreună în cadrul unei singure comunități politice, în „ lumea comună ” care face posibilă politica în primul rând. În măsura în care este posibil să combateți aceste tendințe, făcând eforturi pentru soluții și găsind modalități de restabilire a cadrului pentru o dezbatere partajată, este de datoria intelectualilor publici și a experților să o facă.
https://brexitcompliance.wordpress.com/2020/01/28/blog-public-intellectuals-and-experts-cannot-tell-citizens-what-to-do/
Reprezentanții aleși nu sunt „Țara”
Atunci când vorbim despre aleșii noștri sau guvernele noastre alese și cerem respect, asta nu înseamnă că punem la îndoială Națiunea sau Suveranitatea națiunii, nu. Națiunea este și a noastră și suntem și cetățeni conștienți și, de asemenea, iubim națiunea noastră în aceeași măsură ca tine, dar calea de a iubi este diferită. Ne uităm de jos și te uiți de sus. Când vedem realitatea temeinică și apoi punem la îndoială unele acțiuni ale propriului nostru guvern, nu înseamnă niciodată că loialitatea noastră față de națiune poate fi pusă sub semnul întrebării, niciodată, pentru că o persoană sau un singur cetățean nu poate reprezenta decât o națiune, dar niciodată nu poate deveni națiune și de dragul de a salva virtutile bune și legea, noi, oamenii avem întotdeauna dreptul să o punem la îndoială la momentul potrivit înainte de a se transforma în anarhie.
Uneori suntem atașați emoțional de oamenii pe care i-am ales, iar pentru că am văzut mai multe eșecuri în trecut, prezentul nu îi face pe acești oameni noi la putere cei mai buni, din motive evidente și dacă ratăm să ne concentrăm pe acest lucru, atunci vom intra în capcana lor și apoi încep să se joace cu noi emoțional. Și ajungem înșelați, fără să ne dăm seama că în această dramă emoțională ne-au făcut să credem că ei sunt națiunea și atunci dacă cineva îi critică, ne rănim pentru că simțim că ne criticăm iubita naţiune.
Să nu vă înșelați, confundând persoana conducătoare cu țara în sine.
https://rachanadhaka.com/2020/01/27/elected-representatives-are-not-the-country/
În laboratoarele secrete ale Pentagonului, mințile militare de top lucrează la un nou stil de luptă.
Viziunea lor inedită pentru război nu se referă la crearea unui kit mai mare, mai rapid sau chiar mai înalt. Este vorba despre obținerea a numeroase sisteme mai mici, mai ieftine, poate cu tehnologie inferioară și desfășurarea lor într-un mod radical nou. Termenul oficial este Mosaic Warfare, dar unii strategi îl asemănă cu Lego.
https://conspiracydailyupdate.com/2020/01/28/pentagon-working-on-radical-new-lego-style-fighting-system/
Orice imperiu a supraviețuit o perioadă limitată în istorie, orice a întreprins pentru a supraviețui.
De această dată sper să nu fie….ultimul.
Dacă ar fi după mine, eu le-aș sugera americanilor să meargă și să ocupe în totalitate planeta Marte. Pe toată, cu resursele ei cu tot ,(care or fi ele) și să nu se mai întoarcă.
Noi ceilalți ne mulțumim cu bătrânul Pământ și cu redirijarea fondurilor destinate armamentelor (extrem de costisitoare) către protecția mediului, hrană sănătoasă și, nu în ultimul rând, către EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ AUTENTICE ȘI DIALOG INTER-CIVILIZATIONAL (pe baza principiului parității și respectului reciproc).
În timpul unui prânz de lucru, miniștrii UE au discutat cu Sonny Perdue, secretarul agricol al Statelor Unite, care a avertizat că deficitul comercial agricol al SUA cu UE este ilogic, deoarece UE are aproape de două ori mai mulți consumatori decât SUA și un teren considerabil mai puțin arabil.
Perdue s-a plâns cu privire la standardele UE de siguranță alimentară, spunând că UE ar trebui să își revizuiască decizia de a interzice importurile de pui clorurat și vită tratată cu hormoni din SUA.
https://croatia-sun.com/2020/01/28/farmers-and-fishermen-to-play-key-role-in-greening-eu-economy/
De această dată sunt de partea europenilor. Produsele toxice din SUA ar trebui complet interzise, sau, taxate așa cum merită.
Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins au realizat un site web care urmărește răspândirea virusului în alte țări, precum și numărul deceselor, folosind date în timp real de la Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor, Organizația Mondială a Sănătății, Comisia Națională a Sănătății din Republica Populară Chineză și Dingxiangyuan, un site de rețea socială pentru profesioniștii din domeniul sănătății care oferă informații în timp real despre cazuri.
https://gisanddata.maps.arcgis.com/apps/opsdashboard/index.html#/bda7594740fd40299423467b48e9ecf6
Ok, în informatică sunt tari, dar unde este antidotul ?
Știu, biologia este o chestiune destul de grea pentru cei care cred că prin tehnologie se rezolvă orice problemă. Există cercetători în SUA, de o naivitate fără limite, care chiar cred că poate fi creată inteligență autentică din sârme și impulsuri electrice. Au văzut că nu pot defini matematic ce e acela SUFLET și prin urmare….l-au exclus din ecuație.
Tot un fel de dialog între Mihai Gâdea şi Florin Piersic la împlinirea a 84 de ani ai actorului şi a nu ştiu exact câţi de la eliberarea unui lagăr nazist . Dar iată monologul lui Piersic :
Piersic spune o poezie evreiasca ….
POPOR ALES . CONVORBIREA LUI TEVIE LÃPTARUL CU DUMNEZEU
Cuplet de Aurel Storin, publicat in revista “Realitatea Evreiascã” din Bucuresti – recitat in Israel de actorul Florin Piersic
> In viata asta, potrivitã
> Pentru borfasi, pentru haimani,
> Mi-ai dat o mânã de prieteni
> Si-o lume-ntreagã de dusmani !
> Poti sa fii hot, pungas, ministru,
> Te-njurã lumea sau te ceartã,
> Dar dacã esti cumva evreu,
> O viatã-ntreagã nu te iartã !
> Poti fi mai bun, mai învãtat
> Si mai cinstit, cã nu e greu,
> Dar porti teribilul pãcat
> Cã, pur si simplu, esti evreu….
> Sar imbecilii sã te rupã !
> Te-njurã ziarele ades !
> Te-ar sfâsia si când te pupã !
> De asta, Doamne, m-ai ales ?
> De mii de ani nu avem pace
> Ne mor copiii in rãzboi
> Si n-avem liniste de-o viatã !
> De asta ne-ai ales pe noi ?
> Am vrut si noi putin “shalom”
> Cuvânt rostit atât de des.
> Dar pacea noastrã cu vecinii
> N-ai avut timp s-o fi ales.
>
> De câte ori ai vrut, destinul
> Ne-a jucat viata la noroc.
> Doamne, puteai s-alegi pe altii
> Si nu ne supãram deloc !
> Antisemitii se agitã,
> Urlã bezmetic orice vrei
> Se-ncarcã lumea de prostie
> Si se descarcã pe evrei.
>
> Avem atâtea premii NOBEL
> Si mari artisti sub steaua ta,
> Dar nimeni nu ridicã glasul
> Când ne injurã o haimana !
> Poate cã lumea joacã teatru,
> Privesc la cer si vãd noroi,
> Sunt generosi cu orisicine
> Si democrati! Dar nu cu noi…
> Când undeva le merge rãu,
> Când ageamiii fac luminã
> Si nu au bani si mor de foame,
> Numai evreii sunt de vinã.
> Când se mãnâncã între ei,
> Când se omoarã frati cu frati,
> Sãracii – ei n-au nici o vinã,
> Numai evreii-s vinovati !
> Suntem copiii tãi,o Doamne,
> În casa ta intrãm smeriti,
> Si atunci de ce ne lasi în lume
> Pe mâna unor trogloditi ?
> Dece-i înduri pe asasinii
> Cei fãrã lege, fãrã minte,
> Amarnic sã ne pângãreascã
> Pânã si sfintele morminte?
>
> Cu noi se rãfuiesc într-una
> Intelectuali si derbedei,
> Dar ce-au cu mortii nostri, Doamne?
> Ce vina au cã-s morti evrei?
> Tot ce se-ntâmplã-n lumea asta
> Catastrofal si ne-nteles
> E doar si doar din vina noastrã!
> De asta, Doamne, ne-ai ales?
> Ei pot sa facã tot ce vor!
> Sã poarte zvastici, cãsti sau fes!
> Noi n-avem nici-un drept pe lume?
> De asta, Doamne, ne-ai ales?
> Se uitã acru-n pasapoarte,
> La vãmi ne puricã ades.
> Noi doar suntem “afaceristii”!
> De asta, Doamne, ne-ai ales?
> De asta ne-ai adus pe lume?
> De asta ne-am crescut copii?
> Sã tremurãm pentru secunda
> Ce Tu ne-o dai pentru-a trãi?
> Tu ne-ai dat multe lacrimi, Doamne.
> Ne-ai dat nevoi si griji si stress.
> DAR TU NE-AI DAT SI ISRAELUL !
> SI PENTRU ACEASTÃ FERICIRE
> TODÁ RABÁ CÃ NE-AI ALES !!!
P.S. Cum vi se pare ?
@ Radu cu Humor…
Nu doar mi se pare. În ceea ce mă privește, Piersic e plicticos și enervant, iar Gâdea – un ins fără carte, care stâlcește grav limba română.
??!!!
Ce este un PysOp? Procesul unui PysOP este bine documentat și este următorul:
1. definiți clar misiunea astfel încât să se alinieze obiectivelor naționale
2. au nevoie de o estimare PSYOP a situației
3. pregătește planul
4. selectarea media
5. dezvoltare de produs
6. pretesting – determină impactul probabil al PSYOP asupra publicului țintă
7. producerea și diseminarea materialelor PSYOP
8. punerea în aplicare
9. posttesting – evaluează răspunsurile audienței
10. părere
Deci, un PysOp propus pentru GE2019 ar putea arăta astfel:
1. Definiți clar un plan: aranjați alegerile astfel încât conservatorii să câștige.
2. Estimarea PYSOP: alegerile, în ciuda faptului că sunt rigide, dar trebuie să pară corecte, iar nepotrivirile dintre așteptare și rezultatul ar putea fi explicate prin propaganda generată atât înainte cât și după alegeri.
3. Planul a fost pregătit și testat atât pentru reutilizarea strategiei de succes a concediului de vot activat prin Cambridge Analytica, cât și în al doilea rând, testarea în Copeland Bye Election
4. Media Selection: totul! Toate canalele au fost folosite pentru a bombarda publicul cu propagandă anti-Corbyn, inclusiv BBC și social media .
5. Dezvoltarea produsului. Soluția de bază pentru acest PysOp a fost dezvoltarea unei soluții care asigura conștientizarea situațională a intențiilor alegătorilor. Aceasta a fost soluția folosită cu Vote Leave și doar actualizată pentru GE2019 de Dominic Cummings așa cum a fost descris de Dominic Cummings în blogul său .
6. Dominic Cummings descrie modul în care testarea prealabilă a reclamelor pe rețelele de socializare a fost făcută pe grupuri mici, apoi s-a extins și, în orice caz, abordarea a avut succes în concediul de vot. Facebook a permis direcționarea anunțurilor doar către persoanele care ar fi cele mai sensibile.
7. Producerea materialului PysOp – pe lângă ziarele obișnuite din aripa dreaptă – a inclus BBC presupus neutră din punct de vedere politic, care părea intenționat să creeze cel mai rău asasinat al personajelor lui Corbyn .
8. Implementare: aici există mai multe linii de atac: Propaganda – acoperire cu spectru complet, anunțuri țintite, marionete șosete și bot-uri pentru retweeting și încurajarea comportamentului corect, cu feedback-ul intenției alegătorilor, din inspectarea paginilor media socila. În sfârșit, cu o vedere completă Big Data a oferit o „conștientizare a situației” completă și a permis cantitatea minimă de evaluare a voturilor …
9. Social Media a fost folosit pentru a monitoriza campania și chiar înainte de termenul de expunere a votului poștal, Dominic Cummings a menționat că nu au numerele … așa că a fost necesară o fraudă la votul poștal. Fără îndoială, au fost furnizate numerele exacte …
10. Feedback-ul a fost rezultatul alegerilor. Exit poll BBC l – au la fața locului pe … dar atârnă pe … 38% vot poștale, în principal , Tory … nu ar trebui să exit – poll fi ușor diferită? Nu. În mod evident, BBC a avut tot ceea ce aveau nevoie …
Toată lumea este de acord cu povestea politică potrivit căreia Corbyn a fost un politician nepopular cu politici nepopulare, de aceea a pierdut alegerile. În loc de adevăr: o alegere frauduloasă, fixată de analitice informatice, alimentată de utilizarea ilegală a rețelelor de socializare, automatizării, fiziologiei și echipamentului de vot poștal.
https://dailygaslamp.com/2020/01/28/pysop-ge2019/
Dvs ați înțeles ce ați reprodus
? Cred că tocmai textul de mail sus este o culme a propagandei, în fine, elaborat de oamenii Globalismului care nu știu să piardă… Adevărul este foarte simplu: Britanici chiar înțeleg ȘI AU CONFIRMAT LA ULTIMELE ALEGERI că UE este un proiect construit prost, birocratic, restrictiv, imperialist, neocomunist, consumator (nu generator) de resurse sortit eșecului istoric.
Majoritatea britanicilor au inteles dezavantajele proiectului european si au actionat intocmai.
Studiile recente concluzioneaza ca nu vor mai fi state care sa urmeze exemplul MB.
Procedura descrisa are insa meritul de a preciza cateva practici si „cheite” sesizabile la procesul electoral din mai multe state UE.
Proiectul inițial a fost altul – totul s-a dus de râpă când „Marea finanță” s-a horât să susțină Germania, inclusiv în relațiile cu Rusia și China!
Britanicii nu puteau accepta să devină, precum francezii, marionete ale Germaniei. Chiar dacă datorită sprijinului German, care a fost decisiv pentru înlăturarea lui Tony Blair, conservatorii au ajuns la putere și au manageriat ieșirea din UE!
https://dannyhurley007.com/2020/01/26/trumps-peace-plan-is-once-in-a-lifetime-chance-for-israel/
Iata ca se adevereste!
https://www.stiripesurse.ro/video-benjamin-netanyahu-isi-proclama-victoria-fata-de-palestinieni-sua-recunosc-coloniile-israeli_1425833.html
Greu , greu , greu de tot cu noua Comisie Europeana a duoului Von Leyden – Timmermans in care zisul comisar roman la … Transporturi , numita de d-l presedinte Iohannis , doamna Valean , este invizibil .
La 19 noiembrie 2019 Organismul Intermediar , adica domnul Carsten Rasmussen , un fel de Ambasada a Comisiei Europene la Bucuresti , a transmis la Bruxelles cererea de finantare pentru Varianta Ocolitoare Bacau , 30 de km din care 17 in regim de autostrada , proiect de 240 milioane de euro din care UE ar putea finanta 85 % din investitie , 190 de milioane de euro .
In mod normal raspunsul vine in trei luni de la cerere .
Suntem la 3 saptamani de 19 februarie si … ” silence radio ” – nimic !
Cand Cretu era la Bruxelles acordul venea intr-o luna de la inaintarea cererii …
Pentru moment Organismul Intermediar nu a transmis inca la Bruxelles cererea de finantare pentru un proiect impresionant ,al treilea ca amploare dupa Bucuresti – Constanta si Nadlac – Sibiu , drumul expres Craiova – Pitesti , 1 miliard de euro , proiect pe care domnul Rasmussen il studiaza la Bucuresti din … octombrie anul trecut .
Amintesc tuturor ca pentru a beneficia de finantarea pe perioada 2014 – 2020 si a evita intrarea pe bruma de finantare din 2021 – 2028 proiectele trebuie validate de Comisie in 2020 .
Si descopar , ingrozit , ca la Organismul Intermediar care are nevoie de 6 – 8 – 10 luni sa studieze un proiect nu s-au trimis inca de Ministerul Transporturilor singurele proiecte pe care le putem trimite , adica Autostrada de Centura Nord ( Corbeanca – Afumati – Cernica ) , 42 de km , 600 de milioane de euro , si portiuni din Persecutata Autostrada Transilvania , sectoarele ei din Bihor – Biharea – Suplacu de Barcau – Nusfalau ( 64 de km ) si Salaj – Nadasel – Poarta Salajului ( 42 de km ) – 700 milioane de euro .
Suntem sau iresponsabili , imaturi , sau … de ce Transporturile nu au transmis Organismului Intermediar de 2 ani documentatiile in cauza ?! ?!
Iresponsabili și imaturi….fără, exact așa vb suntem.
Există o singură soluție pentru România: PPP….NU PPE.
:)))
https://www.qmagazine.ro/seful-cia-in-orientul-mijlociu-a-fost-ucis-el-coordonase-asasinarea-lui-soleimani/
DANIEL FUNERIU- UN PAMFLETAR DEZGUSTĂTOR ȘI „DEGEABA!”
MOTTO: „Băi talent: nu ţi-e ruşine la senectute să spui că e tot una să iei, când ai chef, avionul spre Paris, cu statul la coadă patru zile pentru 25 de l de benzină? Băi nenicule! E tot una să vezi banane doar în filme americane sau să cumperi la orice oră din zi sau noapte la colţ de stradă? Johnny Mandolină, e acelaşi lucru să stai iarna la 10°C sau să te lăfăi în Bali?”(Daniel Funeriu, pe pagina de FACEBOOK, 28 ianuarie 2020, adresându-se lui Tudor Gheorghe, după ce postul public de televiziune a difuzat, pe 26 ianuarie 2020, spectacolul acestuia, „DEGEABA!”)
………………………………………………………………………………….
În România, după cum se vede, nu toată lumea are voie să aibă opinii politice sau să manifeste atitudine civică. Adică, dacă ești actor și cântăreț, sau mă rog, ce ești tu acolo, că n-am găsit altă rimă, și te numești Tudor Chirilă, ai voie… Sau dacă ești „decât actor” dar te afli pe lista cea bună, de asemenea ai voie. De aceea Oana Pellea are voie. Și Victor Rebengiuc are voie. Și Marius Manole are voie. Și Mihai Călin are voie. Și Lia Bugnar are voie.
În schimb, dacă te numești Tudor Gheorghe, n-ai voie. Pentru că opiniile dumitale, dacă te numești Tudor Gheorghe, sunt de stânga și sunt suveraniste.
Să vă spun… eu n-am fost la nici un spectacol cu Tudor Chirilă. Poate vi se pare un fapt reprobabil lipsa mea de participare la marea cultură universală, însă eu nu am fost interesată să-l ascult, considerând că dânsul nu are voce. Și cred că încearcă să acopere acest mic defect, practic nesemnificativ pentru un cântăreț atât de celebru, cu activitatea așa-zis civică, deșănțată, pigmentându-și concertele cu opinii politice. Poate că așa e cool… dar asta nu schimbă lucrurile: Marele Inchizitor din VOCEA ROMÂNIEI, by PRO TV, fir-ar să fie, n-are voce!
Spre deosebire de Tudor Chirilă, celălalt Tudor -Gheorghe pe numele său , care este muzician, poet, actor, cântăreț și compozitor, a fost înzestrat de Dumnezeu cu toate darurile. De aceea, eu am mers la orice spectacol al său, de câte ori s-a ivit prilejul. Și am făcut asta pentru că Tudor Gheorghe nu se repetă. Rar mi-a fost dat să văd un asemenea îndrăgostit de muzica și poezia românească (de aici sau de dincolo de Prut), neobosit să scotocească, în adâncurile lor, cu atâta minuțiozitate… căci Tudor Gheorghe este, pentru mine, un miner neobosit de frumusețe îngropată. Și de vise. Care face un lucru fără egal într-o Românie tristă și egală… concepe spectacole splendide, inteligente, elevate și „cu temă” -iar tema este întotdeauna, ROMÂNEASCĂ.
Dar îl mai știți pe Daniel Funeriu? Da, da, ăla cu calculul vitezei palmei lui Petrov până când s-a oprit pe obrazul unui copil, în ciné-vérité-ul „…O fi spus copilul ceva… o fi vorbit urât cu femeia…” Acum , că știți despre cine vorbesc, să vă spun ce a scris dânsul despre Tudor Gheorghe :
„Băi Tudor Gheorghe, ia fii atent aici: cât ai fi fost tu de talentat în muzică şi versuri!(…) Mizerabile rapsod: dacă nu era omorât ca un vierme idolul tău, Ceauşescu, eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii, şi tu spui că degeaba au trecut 30 de ani? Cine eşti tu, mă, să-ţi permiţi să dai sentinţe despre ce au realizat, în 30 de ani, românii? Da, pentru tine degeaba! Nu ai înţeles că lumea evoluează şi respiră fericire, nu plenare PCR! N-o mai lungesc că e degeaba cu tine, şi îţi spun atât: să-ţi fie ruşine, canalie talentată! Să-ţi fie ruşine nici măcar pentru că ţi-ai bătut joc de eforturile a 20 de milioane de oameni! Ci pentru că, la bătrâneţe, ţi-ai bătut joc de ce-ai făcut o viaţă întreagă, ţi-ai bătut joc de talentul unic pe care l-ai primit de la natură, ţi-ai bătut joc de o ţară şi oamenii ei, pe care nu cred că ai să-i înţelegi vreodată! Pune-te, mă, în genunchi în faţa copiilor acestei ţări şi cere-le iertare!“
Din textul, pur și simplu scabros, de mai sus, pe care l-am citit stupefiată și cu stomacul în gât, mi-a atras atenție o frază:
„…eu şi mii de români ca mine, care au luat calea pribegiei de tineri, ar fi murit fără să-şi revadă fraţii şi părinţii…”
Băi, Funeriu! Băi, ticălosule! Știi cine ești tu? Păi, tu ai plecat la 17 ani într-o excursie în Occident și ai povestit -iar eu am ținut minte- cum taică-tu te-a condus la gară, și tu nu i-ai spus, băi, nici în ultima clipă că ești hotărât să rămâi în Occident și că, poate, nu te va mai vedea niciodată! Ci ți-ai jucat, băi Funeriu, piesa până la sfârșit, cu un cinism de fiară școlarizată… și spuneai că te uitai, de la fereastra vagonului, la taică-tu -care nu știa, bietul de el!- și că ți-era și milă… Așa o grămadă de nimic ești tu, dragă…
Întreabă-te, pigmeule, de ce Tudor Gheorghe e simpatizant de stânga deși tatăl lui a fost deținut politic în închisoarea de la Aiud… întreabă-te de ce Adrian Păunescu a fost de stânga până la moarte, deși și tatăl lui, fruntaș liberal în comuna Bârca, a fost deținut politic. Vezi, băi, că viața nu e numai în alb și negru, cum crezi tu, ci e plină de pixeli cenușii sau gri-pal, la naiba! alții decât celebrul pixel albastru pe care l-ai descoperit tu în filmul cu Petrovul preferat și care pixel te-a făcut ministru!
Și că, mai ales, viața nu e făcută doar dintr-un plin de benzină, un kil de banane, și o excursie în Bali!
In schimb , dacda ne luam dupa „reactie” Funeriu Danile pare a fi fots educat in stilul si maierele activistilor din obsedantul deceniu ..
N-am vrut sa semnalez acest fapt, ati semnalat-o dvs., insa tefelistii si nu numai s-au inflamat cu mare intarziere la spectacolul-manifest al maestrului Tudor Gheorghe. Mari asteptari din partea acestora nu putem avea.
Ministrul Funebru, așa îi spuneau profesorii, este singurul ministru fără Bac, pe care l-a avut această țară, peste educație și învățământ. Și acestui individ, fără Bac, i se sufla de către consilieră, ce să spună și el semna metodologiile de desfășurare a Examenenului de Bacalaureat. Curat murdar, ar spune nea Iancu! Ce pretenție să avem de la acest Funebru?
” Colindul celui fără de Ţară” , sau versuri precum ” Să plângi de dor de ţara ta”( de fapt : să mori din dragoste de Ţară „) au darul de a-i scoate ( şi mai mult !) din minţi pe avortoni ca ăsta, care nicăieri în lume n-ar fi putut ajunge să răspundă de un minister atât de important pentru dezvoltarea unei ţări !
Felul deplorabil în care arată era destul să ne convingă de tarele ce-l macină, dar individul, grohăind subţire şi-n aspect şi în gândire, nu s-a lăsat până nu ne-a dumirit complet :că este coada de topor perfectă la care cei din umbră îi pun şi lui în vârf puterea funcţiei politice ca să contribuie la distrugerea sistematică a independenţei şi suveranităţii naţionale !
Ăştia ne sunt, cei care au învăţat prin cele străinătăţuri nu doar ” la gât cravatei cum să-i facă nodul” cum spune Poetul nostru naţional, ci cum s-o folosească şi ca laţ modern pentru agăţarea în ştreang a „tot ce-i românesc şi nu piere” cum şi când ar vrea ei !
TUDOR GHEORGHE şi daniel funeriu…….
O situatie foarte complicata.
Cum spun americanii „my gut feeling” e ca ei s-au inteles cu rusii ca acestia sa se aseze in zona, in Siria, ca sa poata avea in final un partener de negociere cu ceilalti actori. Rusia joaca un rol special si in relatia cu Israelul. Cine isi imagineaza ca rusii sunt cumva automat „pro-palestinieni” se inseala.
Trump a aratat pina acum ca are si muschi si inteligenta strategica. E un jucator de mare anvergura, desi multi ignoranti se uita mai mult la aspecte ce tin de personalitatea lui puternica si masculina. Sunt forte puternice care il sustin, oameni pe care nu ii vedem zilnic in media. El are misiunea extrem de dificila sa schimbe ordinea mondiala actuala care afecteaza SUA. Da, are o „mostenire grea”, si e nevoie de ingeniozitate politica ca sa spargi peretii ridicati de predecesorii sai. A dat pina acum dovada ca stie sa isi surprinda si prietenii si inamicii.
Urmaresc foarte atent evolutiile in jurul planului sau de pace in Orientul Mijlociu. Sper ca ii reuseasca, daca nu in toate punctele, macar in cele esentiale, cum ar fi crearea unui stat palestinian si mecanisme de promovare si menitnere a pacii.
@off topic, dar un subiect care probabil va fi discutat si aici: despre noul coronavirus. Imi pare rau sa dezamagesc, dar nu a fost produs de Trump! 🙂
Este o discutie extrem de captivanta despre cine ar putea fi la originea acestei noi epidemii de virus corona. Vedeti linkul.
Is This The Man Behind The Global Coronavirus Pandemic?
https://www.zerohedge.com/health/man-behind-global-coronavirus-pandemic
De ce noile drumuri de mătase reprezintă o „amenințare” pentru blocul american
Orientul Mijlociu este cheia pentru o integrare largă, economică, interconectată și pentru pace
De PEPE ESCOBAR
Sub urletul în cascadă al ciclului de știri 24/7 cum erupțiile Twitter, este ușor pentru majoritatea Occidentului, în special a SUA, să uite elementele de bază despre interacțiunea Eurasiei cu peninsula sa de vest, Europa.
Asia și Europa tranzacționează bunuri și idei de cel puțin 3.500 î.Hr. Istoric, fluxul ar fi putut suferi câteva denivelări ocazionale – de exemplu, cu irupția călăreților nomazi din secolul al V-lea din câmpiile eurasiatice. Dar a fost în esență constantă până la sfârșitul secolului al XV- lea. În esență, o putem descrie ca o axă vechi de un mileniu – din Grecia în Persia, din imperiul roman până în China.
Un traseu terestru cu ramificații numeroase, prin Asia Centrală, Afganistan, Iran și Turcia, care leagă India și China de Mediterana de Est și de Marea Neagră, a sfârșit să coalizeze în ceea ce am cunoscut sub numele de Drumurile Mătăsii Antice.
Până în secolul al VII- lea, rutele terestre și comerțul pe mare erau în concurență directă. Iar platoul iranian a jucat întotdeauna un rol cheie în acest proces.
Platoul iranian cuprinde istoric Afganistanul și anumite părți din Asia Centrală care îl leagă de Xinjiang la est, iar la vest, până la Anatolia. Imperiul persan se referea la comerțul terestru – nodul cheie dintre India și China și Mediterana de Est.
Persanii i-au angajat pe fenicieni pe coasta siriană ca parteneri pentru a gestiona comerțul pe mare în Mediterana. Oameni întreprinzători din Tir au stabilit Cartagine ca un nod între estul și vestul Mediteranei. Din cauza parteneriatului cu fenicienii, perșii ar fi inevitabil antagonizați de greci – o putere comercială pe mare.
Când chinezii, care promovează Noile Drumuri de Mătase, subliniază „schimburile de oameni cu oamenii” ca fiind una dintre principalele sale trăsături, acestea înseamnă dialogul milenar Euro-Asia. Istoria poate chiar a avortat două întâlniri masive, directe.
Primul a fost după ce Alexandru cel Mare l-a învins pe Darius III din Persia. Dar apoi succesorii lui Seleucid al lui Alexandru au trebuit să lupte cu puterea în creștere din Asia Centrală: Parthienii – care au sfârșit preluând Persia și Mesopotamia și au făcut din Eufrat limele dintre ei și Seleucide.
A doua întâlnire a fost atunci când împăratul Traian, în anul 116 d.Hr., după ce a învins partienii, a ajuns în Golful Persic. Dar Hadrian s-a sprijinit – deci istoria nu a înregistrat ceea ce ar fi fost o întâlnire directă între Roma, via Persia, India și China sau întâlnirea mediteraneană cu Pacificul.
Globalizarea mongolă
Ultima porțiune vestică a Drumurilor Mătăsii Antice a fost, de fapt, un drum de mătase maritim. Din Marea Neagră până în delta Nilului, am avut un șir de perle sub forma orașului / emporia italiană, un mix de călătorie finală pentru rulote și baze navale, care apoi au mutat produsele asiatice în porturile italiene.
Centrele comerciale dintre Constantinopol și Crimeea au configurat o altă sucursală a Drumului Mătăsii prin Rusia până la Novgorod, care era foarte apropiată cultural de lumea bizantină. Din Novgorod, comercianții din Hamburg și din alte orașe ale Ligii Hanseatice au distribuit produse asiatice pe piețele din Baltica, nordul Europei și până în Anglia – în paralel cu rutele din sud, urmate de republicile maritime italiene.
Între Marea Mediterană și China, Drumurile de mătase antice erau desigur mai ales în larg. Dar existau și câteva rute maritime. Principalele poli de civilizație implicate erau țărănești și artizanali, nu maritim. Până în secolul al XV- lea, nimeni nu se gândea cu adevărat la navigația oceanică turbulentă și interminabilă.
Principalii jucători au fost China și India în Asia, iar Italia și Germania în Europa. Germania a fost principalul consumator de bunuri importate de italieni. Aceasta explică, pe scurt, căsătoria structurală a Sfântului Imperiu Roman.
În inima geografică a Drumurilor Mătăsii Antice, am avut deșerturi și vaste stepe, străbătute de triburi rare de păstori și vânători nomazi. În toate aceste vaste țări de la nord de Himalaya, rețeaua Silk Road servea în mare parte celor patru jucători principali. Ne putem imagina cum apariția unei uriașe puteri politice care va uni toți acei nomazi ar fi, de fapt, principalul beneficiar al comerțului Silk Road.
Ei bine, asta s-a întâmplat de fapt. Lucrurile au început să se schimbe când ciobanii nomazi din Asia Centrală-de Sud au început să-și regimenteze triburile ca arcași de către conducători politico-militari, precum Genghiș Khan.
Bine ați venit la globalizarea mongolă. Aceasta a fost de fapt a patra globalizare din istorie, după sirieni, persani și arabi. În cadrul Ilkhanate-ului mongol, platoul iranian – jucând din nou un rol major – a legat China de regatul armean al Ciliciei în Mediterana.
Mongolii nu au mers pentru un monopol al drumului mătăsii. Dimpotrivă: în timpul lui Kublai Khan – și a călătoriilor lui Marco Polo – Drumul Mătăsii era liber și deschis. Mongolii doreau doar rulote să plătească taxa.
Cu turcii, a fost o poveste complet diferită. Au consolidat Turkestanul, din Asia Centrală până în nord-vestul Chinei. Singurul motiv pentru care Tamerlan nu a anexat India este că a murit dinainte. Dar nici turcii nu au vrut să închidă Drumul Mătăsii. Au vrut să-l controleze.
Veneția și-a pierdut ultimul acces direct pe Drumul Mătăsii în 1461, odată cu căderea lui Trebizond, care încă se agăța de imperiul bizantin. Cu drumul mătăsii închis pentru europeni, turcii – cu un imperiu care variază din Asia Centrală de Sud până în Mediterană – erau convinși că acum controlează comerțul dintre Europa și Asia.
Nu asa de repede. Pentru că atunci a fost regatele europene care se confruntă cu Atlanticul au venit cu Planul B final: un nou drum maritim către India.
Iar restul – hegemonia Atlanticului de Nord – este istorie.
Aroganță luminată
Iluminismul nu a putut cupla Asia în interiorul propriilor sale geometrii rigide. Europa a încetat să înțeleagă Asia, a proclamat că este un fel de detritus istoric proteiform și și-a îndreptat atenția nedivizată către țările „virgine” sau „promise” în altă parte a planetei.
Știm cu toții cum Anglia, începând cu secolul al 18- lea, a preluat controlul asupra tuturor rutelor trans-oceanice și a transformat supremația Atlanticului de Nord într-un singur joc de superputere – până când manta a fost uzurpată de SUA.
Totuși, tot timpul au existat contrapresiuni din partea puterilor Heartland Eurasiatice. Asta e chestii relațiilor internaționale pentru ultimele două secole – punctul maxim atins în 21 de tineri st secolului în ceea ce ar putea fi simplificată Razbunarea Heartland împotriva Marii putere. Dar totuși, asta nu spune întreaga poveste.
Hegemonia raționalistă în Europa a dus progresiv la o incapacitate de a înțelege diversitatea – sau Celălalt, ca în Asia. Dialogul real Euro-Asia – adevăratul motor al istoriei – a fost în declin în cea mai mare parte a ultimelor două secole.
Europa își datorează ADN-ul nu numai Atenei și Romei mult salutat – ci și Bizanțului. Însă, pentru prea mult timp, nu numai Estul, ci și Orientul European, moștenitor al Bizanțului, au devenit de neînțeles, aproape incomunicate cu Europa Occidentală sau cufundate de clișee patetice.
Inițiativa Belt and Road (BRI), la fel ca în New Silk Roads, condusă din China, sunt un schimbător de joc istoric în moduri infinite. Încet și sigur, evoluăm spre configurația unui grup de legături terestre eurasiatice de top din punct de vedere economic, de la Shanghai la valea Ruhr, profitând într-o manieră coordonată de uriașa tehnologie tehnică a Germaniei și Chinei și a resurselor enorme de energie ale Rusia.
Anul 2020 Raging poate semnifica conjunctura istorică atunci când acest bloc depășește actualul bloc atlantic atlant hegemonic.
Comparați-o acum cu obiectivul strategic principal al SUA în orice moment, timp de zeci de ani: să stabilească, prin numeroase forme de împărțire și guvernare, că relațiile dintre Germania, Rusia și China trebuie să fie cel mai rău posibil.
Nu este de mirare că teama strategică a fost vizibilă la summitul NATO de la Londra, luna trecută, care a impus o ratificare a presiunii asupra Rusiei-Chinei. Numiți-l pe târziu Zbigniew „Marele tablă de șah”, coșmarul final și recurent al lui Brzezinski.
În curând, Germania va avea o decizie mai mare decât cea de viață. Este ca și cum aceasta ar fi fost o reînnoire – în termeni mult mai dramatici – a dezbaterii Atlanticist vs Ostpolitik. Afacerea germană știe că singura cale pentru o Germania suverană de a-și consolida rolul de centrală de export global este de a deveni un partener de afaceri apropiat al Eurasiei.
În paralel, Moscova și Beijingul au ajuns la concluzia că inelul strategic trans-oceanic al SUA nu poate fi spart decât prin acțiunile unui bloc concertat: BRI, Uniunea Economică Eurasia (EAEU), Organizația de Cooperare din Shanghai (SCO), BRICS + și Noua Banca de Dezvoltare (NDB) a BRICS, Banca de Investiții pentru Infrastructura din Asia (AIIB).
Orientul Mijlociu
Drumul Mătăsii Antice nu a fost o singură rută pentru rulote cu cămile, ci un labirint intercomunicant. De la mijlocul anilor ’90 am avut privilegiul de a călători aproape în fiecare etapă importantă – și, într-o zi, vedeți puzzle-ul complet. Noile Drumuri de Mătase, dacă își îndeplinesc potențialul, se angajează să facă la fel.
Comerțul maritim poate fi în cele din urmă impus – sau controlat – de o superputere navală globală. Dar comerțul de peste sol nu poate prospera decât în pace. Astfel, potențialul noilor drumuri de mătase drept Marele Suzeta din Asia de Sud-Vest – ceea ce privește orientarea centrică occidentală numesc Orientul Mijlociu.
Orientul Mijlociu (amintiți-vă de Palmyra) a fost întotdeauna un punct cheie al drumurilor de mătase antice, marea axă interioară a comerțului euro-asiatic mergând până la Mediterană.
Timp de secole, un cvartet de puteri regionale – Egiptul, Siria, Mesopotamia (acum Irak) și Persia (acum Iran) – au luptat pentru hegemonie pe întreaga zonă, din delta Nilului până în Golful Persic. Mai recent, a fost un caz de hegemonie externă: turc otoman, britanic și american.
Atât de delicat, atât de fragil, atât de bogat în cultură, nici o altă regiune din lume nu a fost, continuu, încă din zorii istoriei, o zonă absolut cheie. Desigur, Orientul Mijlociu a fost și o zonă de criză chiar înainte de găsirea petrolului (babilonienii, apropo, știau deja despre asta).
Orientul Mijlociu este o oprire cheie în 21 de st secol, trans-oceanice rutele lanțului de aprovizionare – astfel , importanța sa geopolitică pentru superputere actuală, printre alte motive geoeconomice, legate de energie. Dar cei mai buni și mai strălucitori ai săi știu că Orientul Mijlociu nu trebuie să rămână un centru de război sau intimitări de război, care, întâmplător, afectează trei dintre acele puteri istorice, regionale ale cvartetului (Siria, Irak și Iran).
Ceea ce propun noile drumuri de mătase este o integrare largă, economică, interconectată din Asia de Est, prin Asia Centrală, până în Iran, Irak și Siria până la estul Mediteranei de Est. La fel ca drumurile de mătase antice. Nu este de mirare că interesele partidului de război sunt atât de incomode cu această „amenințare” de pace reală.
https://www.asiatimes.com/2020/01/article/why-the-new-silk-roads-are-a-threat/
Nu putem să ne plângem de lipsa de subiecte și de dezbateri, în prima lună a anului 2020. După luni, în care doar cazul Caracal era important, acum putem spune că suntem asaltați de probleme, unele care creează panică, în rândul populației:
– începe al Treilea Război Mondial?
– ne atacă rușii sau iranienii?
– au loc alegeri anticipate și se vor face alegeri locale în două tururi?
– sunt bani pentru pensii și salarii?
– intră România în criză economică?
– se mai construiesc autostrăzi?
– mai este subvenționată agricultura?
– programele de dezvoltare locală sau cele privind prima casă ori cele de încurajare a tinerilor întreprinzători se vor mai derula?
– va fi secetă?
– ne va torpila gripa națională sau gripa importată din China?
Și în timp ce oamenii sunt frământați de aceste întrebări, guvernanții își văd de treabă, împumutând bani pe termen lung, punând la cale privatizări, la care gândul nu ne duce și pun cenzură pe cultură! Dar numai pe cultura de calitate! În rest, ,,e la liber” gesturile obscene pe scenele de teatru sau de spectacole muzicale, înjurăturile, caricaturile liderilor social-democraților, căci doar nu-i cenzură!
Cum să nu sară ca arşi cei de teapa funebrului la auzul unor astfel de crunte adevăruri ?
Dacă se trezeşte până la urmă şi această biată populaţie şi apare iar un brav Popor ?!
La galer când cobor legat în fiare
Să-mi ispăşesc osânda cea mai grea
Cu fruntea-n slavă strig din închisoare :
– Nu-s vinovat faţă de Ţara mea !
Dacă-am strigat că haitele ne fură
Pământul codrul, cerul stea cu stea
Şi sfânta noastră pâine de la gură
Nu-s vinovat faţă de Ţara mea !
De-aceea când cobor legat în fiare
Să-mi ispăşesc osânda cea mai grea
Cu fruntea-n slavă strig din închisoare :
– Nu-s vinovat faţă de Ţara mea !
http://oneworld.press/?module=articles&action=view&id=1279
Auschwitz a fost rău, dar a fost și Jasenovac, totuși puțini îndrăznesc să vorbească despre asta
de Andrew Korybko
Cea de-a 75-a aniversare a eliberării lui Auschwitz este un eveniment marcat de o reflecție profundă în Europa despre răul trecutului său genocidul, ceea ce îl face un moment potrivit pentru a aminti tuturor despre Jasenovac, lagărul de moarte operat de Croația de care puțini sunt conștienți și chiar mai puțini îndrăznesc să vorbească.
Aliații au jurat că nu vor lăsa niciodată pe nimeni să uite de crimele împotriva umanității care au fost comise în lagărul de moarte nazist, motiv pentru care continuă să-și marcheze eliberarea în fiecare an cu vizite de înaltă importanță, discursuri cheie și acoperire mass-media. Prin urmare, toată lumea este conștientă de politicile rasiste ale naziștilor și de campania de ucidere care i-a însoțit, totuși forțele lui Hitler nu au fost singurele din al doilea război mondial care au făcut așa ceva. Puțini din afara Balcanilor au auzit vreodată de Jasenovac, tabăra morții operate de Croația, unde aproximativ un milion de oameni – cel puțin 800.000 de sârbi- au fost uciși brutal de regimul Ustashe al așa-numitului „stat independent al Croației” alături de naziști (cunoscut prin prescurtarea sa ca NDH) și chiar mai puțini oameni îndrăznesc să vorbească despre asta.
Toate viețile sunt egale și nu ar trebui să existe nici o ierarhie a victimei, dar suferința sârbilor a fost uitată, cu regret, de toți, cu excepția sârbilor înșiși.
Jasenovac a fost un rău unic chiar și în conformitate cu standardele celui de-al doilea război mondial.
Șocant, Ustashe au fost și aliați ai Vaticanului, iar Croația este în prezent un membru mândru atât al UE, cât și al NATO, după ce au primit anterior sprijinul lor în timpul războaielor iugoslave din anii 90. Este menționat ca un „exemplu strălucitor” de „integrare euro-atlantică” și modelul pe care Occidentul dorește să îl urmeze Serbia.
Acestea sunt fapte istorice, dar adesea sunt considerate „teorii ale conspirației”.
Construim un MONSTRU în EuropaAmbrus Bela
Publicat pe data de 09-12-2019
În ultima perioadă există tot mai multe demersuri la vârful UE bazate pe abuzuri. Simpla democrație nu mai corespunde exigențelor de astăzi.
CINE NU E CU NOI E ÎMPOTRIVA NOASTRĂ!
A nu fi liberal, se traduce mai nou prin a nu fi democrat, a fi anti-european sau chiar pro-rus. A nu fi liberal, înseamnă a fi împotriva „valorilor europene”, chiar dacă oficial nimeni nu le-a definit vreodată.
Pe scurt, Europa revine la stalinistul slogan „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Astfel, cei care sprijină familia, Biserica, relații sexuale normale, o politică socială, sunt numaidecât denumiți oameni din Evul Mediu, bigoți, homofobi, rasiști, islamofobi, intoleranți, promotori ai „discursului urii”.
Înainte să moară, Vladimir Bukovsky, celebrul disident, scriitor și activist rus, avea să consacre un text edificiului european, arătând cu degetul spre gravele probeleme care se manifestau deja în anii ’90. „Este uimitor că după ce am îngropat un monstru, URSS, construim un altul, întru totul asemănător: Uniunea Europeană”, scria Bukovsky. Iată că nu au trecut foarte mulți ani până când cei aflați la conducerea UE au dovedit câtă dreptate avea.
Birocrații nealeși din fruntea Comisiei Europene, José Manuel Barroso și Jean-Claude Juncker au reprezentat o bună sursă pentru euroscepticism, discuții privind lipsa de democrație sau chiar abuzuri.
Alegerea Comisiei Europene în fruntea căreia a fost așezată Ursula von der Leyen a reprezentat apoi o concretizare a derapajului, șefii aleși sau nealeși ai UE dovedind cu prisosință că sunt capabili să nu mai respecte absolut nimic din ce s-a decis la nivel comunitar.
În primul rând, legat de persoana președintelui CE, unde funcționa principiul „Spitzenkandidat”, potrivit căruia formațiunea politică din Parlamentului European care strângea cele mai multe voturi prin alegeri numea automat președintele Comisiei.
Un complot dirijat de cei care s-au ales pe locuri secundare – socialiștii și liberalii – orchestrat împotriva popularilor, a uzurpat pur și simplu conducerea Comisiei. Iar de aici, lucrurile au mers în avalanșă. Toate funcțiile au fost negociate ca la piață, în concordanță cu interesele principalelor blocuri politice, fără ca votul cetățeanului să mai fie luat în calcul.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a „ostenit” personal să blocheze numirile comisarilor români pentru Comisia Europeană. Potrivit uzanțelor Guvernul face nominalizările, deci președintele nu ar avea nici un cuvânt de spus. Numai că Iohannis aștepta să cadă cabinetul social-democrat…
Mai mult, rearanjarea pieselor în zona politică a generat o rearanjare a intereselor economice, sferele de influență europene fiind renegociate de Franța și Germania.
Însă, lăsînd la o parte numirile din fruntea UE, merită observat ce se întîmplă de-a lungul și de-a latul Uniunii Europene, doar pentru a remarca până unde au alunecat interesele politice și mai ales economice, totodată pentru a remarca faptul că încet-încet, politicienii pierd controlul în privința exercitării puterii. Pentru că despre „puterea” votului nu mai are sens să discutăm.
CARE SUNT PRINCIPALELE PROBLEME?
În primul rând, există o deficiență a sistemului politic. Se pare că o „baghetă magică” a „sistemului” acționează în spatele scenei politice și distruge orice formă majoră de agregare politică, preferate fiind partidele mărunte, care nu sunt capabile să asigure vreo majoritate necesară alcătuirii unui guvern.
Nu este o situație izolată! Dimpotrivă! Cu excepția unor țări așa-zis „iliberale”, precum Polonia sau Ungaria, unde mai există partide care reușesc să se mențină la cca. 40-50% din preferințele electoratului, în majoritatea țărilor uniunii formațiunile politice sunt fragmentate și dependente de cele mai stranii coaliții.
Chiar dacă nimeni nu abordează deschis subiectul, merită cel puțin să ne întrebăm în ce măsură serviciile secrete și „Justiția” și-au adus aportul la această fragmentare.
Deşi scris la începutul lui decembrie 2019 la ora actuală analiza se dovedeşte din ce în ce mai exactă prin tot ce se întâmplă mai ales în şi cu România
MODELUL ROMÂNESC
În România contestarea votului legitim a devenit un lucru firesc! Chiar recent, am putut însă experimenta ceva absolut inedit! Anume, o lovitură de stat prin care se înlătură de la guvernare un partid care a câștigat puterea în alegeri libere și corecte, orchestrată prin șantajarea parlamentarilor majorității cu dosare penale de indivizi din servicii. Pînă la nivelul la care o moțiune de cenzură devine posibilă.
Mult mai interesantă decât această primă parte este însă motivația pentru care un asemenea eveniment poate avea loc! Nu mai discutăm de faptul că voința alegătorului nu mai contează.
Noul premier „liberal”, Ludovic Orban, a explicat cu lux de amănunte, la Zagreb, în fața colegilor din Partidul Popular de ce a fost înlăturat un guvern legitim dintr-un regim democratic și european.
„Cetățenii europeni au votat pentru popularii europeni și au oferit o victorie în alegeri pentru PPE la nivel european. Am obținut majoritatea în Parlamentul European. Socialiștii au sperat că vor pune președintele Comisiei chiar dacă nu au câștigat alegerile, însă în cele din urmă PPE a reușit să își impună președintele. Totuși, când am numărat comisarii, am descoperit o situație injustă. PPE nu avea majoritate în Comisia Europeană. Socialiștii aveau 10 comisari și popularii europeni aveau 9 comisari. Am decis în România să nu acceptăm această situație injustă, pentru că cetățenii au vrut să ofere majoritatea popularilor europeni. Așadar, am schimbat guvernul socialist cu unul popular european și am numit un comisar PPE din partea României, pe Adina Vălean”.
Așa cum ar fi „just”, nu? Adică nu contează că în mod „just” o formațiune politică a ajuns la putere și a alcătuit un guvern care conducea țara după cum au dorit cetățenii țării, pentru că Ludovic Orban a descoperit că tot în urma unor voturi în Parlamentul European, există un comisar în plus pentru socialiști.
Ca atare, în mod just, sau nu, Iohannis s-a opus numirii comisarului român, fie că se numea Plumb, fie că se numea Nica, fie că se numea Negrescu, făcând și sluj în fața „colegei” din PPE – Ursula von der Leyen – pentru ca aceasta să accepte numirea „justă” a Adinei Vălean. Doar că, având în vedere că numirea nu era făcută de președinte, a fost nevoie de un puci. Să nu uităm că SRI și SIE nu sunt organizații civile. În urma acțiunii, 13 colonei SIE și 11 colonei SRI, cu identități ținute la secret, au fost avansați la gradul de general. Just?
NAȚIONALISM VS. DEMOCRAȚIE
Una din temele predilecte ale globaliștilor „progresiști” este ideea că naționalismul ar fi cumva nedemocratic pentru că nu îmbrățișează „valorile” pseudo-liberalismului european. De altfel, nici nu ar avea cum! Liberalismul adevărat înseamnă și naționalism, dar problema survine la veșnica impostură în care acest curent „progresist” se află.
Însuși termenul de „progresist” induce ideea că forța politică din spate ar reprezenta progresul, iar oponenții, pe cale de consecință, ar dori să susțină regresul. La fel, chestiunea devine hilară dacă încercăm să împachetăm aici și liberalismul, mai ales că nu avem de a face cu partide liberale, ci cu partide neo-marxiste.
Este absolut unic faptul că stînga „liberală”, globalistă, prin agitprop-ul utilizat, definește orice partid de dreapta ca fiind de extremă dreapta, iar orice lider ca fiind nici mai mult, nici mai puțin decât Hitler. Astfel, LePen, Orban, Salvini, Trump, sunt doar personificări, reîncarnări ale fuhrerului, cu nota că – fără excepție – sunt și „oamenii lui Putin”. Iar în acest timp, cei care nu sunt „oamenii lui Putin” (Macron, Merkel), fac afaceri cu Putin, călcând în picioare sancțiuni internaționale în funcțiune, dar cu aceeași lejeritate forțează și democrația pentru a-și impune propriile viziuni, acceptate sau nu de electorat.
Chestiunea centrală aici este faptul că o așa numită identitate europeană este greu, dacă nu imposibil, de obținut atâta vreme cât cetățenii europeni nu au o istorie comună, nu au o limbă comună, nu au tradiții comune. Ca atare, în loc să se concentreze pentru obținerea unui set comun de valori, tradiții și momente istorice care să poată apropia cetățenii, birocrații UE au decis să facă exact opusul!
Anume, să dilueze corpul cetățenesc cu migranți până la obținerea unei mase amorfe de cetățeni pe care să nu îi mai lege absolut nimic altceva decât eventual locul de muncă sau locul de unde își fac cumpărăturile. Să nu ne mirăm că istoria dispare ca materie de studiu din programele școlare!
Ca atare, a doua „problemă” care survine aici este așa-zisa „renaștere a extremei drepte”. Nu este absolut nici o renaștere a extremei drepte, poate exceptând câteva cazuri sporadice în „paradisul” socialist din nordul continetului, unde masa de migranți a depășit 8% din totalul populației, generând măsuri de austeritate, reducerea cheltuielilor sociale – de exemplu și unde violențele împotriva cetățenilor „băștinași” ating cote greu de imaginat.
Propriu-zis, situația nu diferă foarte mult de cea observată în Franța, unde pe fondul migrației susținute populația continuă să se confrunte cu șomajul, insecuritatea și sărăcia. Motiv pentru care „vestele galbene” demonstrează împotriva sistemului de mai bine de un an în fiecare sâmbătă!
Și cum face față UE acestor probleme? În cel mai nedemocratic mod posibil! Deocamdată a deschis larg „fereastra Overton” pentru o nouă inginerie socială. Ceea ce se propune, este ca cetățenilor care au muncit toată viața și au cotizat lună de lună pentru a-și asigura pensia – sau mai explicit plata nevoilor atunci când nu vor mai fi capabili să lucreze – să nu li se mai plătească această pensie, ci să li se fure banii pur și simplu, iar ei să fie uciși. Pardon, eutanasiați, pentru că nu mai sunt utili social.
Sigur că în fața unor astfel de perspective nu există varainta unui consens general! Ca atare, apariția liderilor așa-ziși autoritari, precum Matteo Salvini sau Giorgia Meloni în Italia, Viktor Orban în Ungaria, Mateusz Morawiecki în Polonia, Marine LePen în Franța, Santiago Abascal în Spania, Geert Wilders în Olanda etc. nu mai reprezintă deloc o surpriză, ci o alternativă pentru normalitate.
Toți liderii dreptei sunt demonizați. Apologia elitei tehnocrate chemate să „salveze” economia și să facă acrobații ideologice pentru a demonstra că lipsa de democrație înseamnă adevărata democrație, merge pe dezvoltarea teoriei alegătorului abulic, derutat, care nu știe ce votează, în consecință aduce la putere „extrema dreaptă”, coruptă a priori și care se luptă cu „valorile europene” și cu „statul de drept”.
„Specialiștii” români iau însă caimacul și aici, căci nu pretind nici măcar că ar face parte din elita tehnocrată, așa cum e afară, ci spun că sunt „ne-pesediști”, ceea ce s-ar traduce prin ne-comuniști și ne-penali, orice ar însemna asta. Iar „ne-pesedist” ar trebui să însemne numaidecât „specialist”. Și avem exemplul Cîțu! Sau Turcan!
În fine, oricine poate observa că economiile și implicit puterea în creștere nu aparține „titularilor” conducerii Uniunii Europene, ci unor țări precum Polonia, sau eterna candidată la aderare – Turcia, poate Marea Britanie, care tocmai părăsește corabia. De partea cealaltă, economiile problematice sunt ale unor țări precum Franța, Germania, Luxemburg, care sunt dependente de ceea ce se întâmplă pe terțe piețe ori de cascadorii financiare.
Această situație economică ar putea, de asemenea, să ridice serioase întrebări capilor UE, care preferă, în schimb, să ucidă economiile din țările central și est-europene, doar pentru a le menține pe cele din vestul continentului.
„DIASPORA”
Un alt element chestionabil în întreaga discuție privind „democrația” se leagă de utilizarea forței de muncă migrante. Plata la negru a celor din Est a fost o bună supapă pentru occidentali ca să plătească puțin sau extrem de puțin pentru munca prestată de cei care proveneau din fostele țări comuniste. Și, desigur, să mai și strâmbe din nas că trebuie să îi suporte pe cei care proveneau din aceste țări.
Dincolo de utilizarea migranților ca forță de muncă, a devenit clar în ultima perioadă că aceeași masă de cetățeni poate fi utilizată și ca masă de manevră.
Am putea aici să dăm exemplul României, dar de ce să nu ne uităm la cehi, care trec prin același gen de manipulări grosiere a celor plecați din țară, întorși contra celor rămași!
Întrucât destructurarea Grupului de la Visegrad este o prioritate pentru liderii UE, chiar și asta ridicând serioase semne de întrebare asupra calității democrației europene, să nu ne mire că cei care își doresc acest lucru se concentrează preponderent asupra Cehiei și Slovaciei, căci susținerea populară pentru Morawiecki și Orban rămâne la cote ridicate în Polonia și Ungaria.
Astfel, principala țintă – după eșecul înregistrat în Slovacia prin îndepărtarea din prim-planul politicii a fostului premier Robert Fico și înlocuirea acestuia cu Peter Pellegrini – ar fi demiterea prim-ministrul ceh Andrej Babis.
Miting organizat la Praga împotriva premierului Andrej Babis, având drept vedete persoanele din așa-zisa diaspora – Q Magazine
Propriu-zis, nu există vreo vină a premierului. Transparency International a avut de-a lungul timpului diverse „îngrijorări” ce au condus inclusiv la anchete ale procuraturii. Degeaba. Când diversele șicanări juridice au eșuat, în luptă a rămas, potrivit tradiției, „societatea civilă”.
Cu sprijin al unor ONG-uri cu finanțări mai puțin transparente, cu ajutor din Germania din partea altor ONG-uri la fel de „îngrijorate” pentru soarta democrației, s-au orchestrat la Praga nu mai puțin de două mega-demonstrații cu câte 200.000 de participanți. În special din „diaspora”. Orice asemănare cu Piața Victoriei – august 2018 – nu este deloc întâmplătoare!
Ceea ce s-a urmărit, a fost demiterea premierului. Adică, 200.000 de indivizi dezinformați prin propaganda toxică a ONG-urilor contra milioanelor de votanți pentru președintele Milos Zeman (2,85 milioane) și pentru premierul Andrej Babis (1,5 milioane).
Locul unde s-au organizat mitingurile, parcul Letna, vrea să aminbtească de Revoluția de catifea, anticomunistă din urmă cu 30 de ani. De prisos să spunem că și militanții contra lui Babis sunt tot „anticomuniști” ca și cei din România. Nu demonstrează pentru alegeri libere, ci exact împotriva alegerilor libere, prin contestarea rezultatelor alegerilor! Nu demonstrează pentru libertatea cuvântului, ci împotriva libertății de expresie. Nu demonstrează pentru pluripartidism, ci pentru un soi de partid unic, fie și fărâmițat – cum am văzut că se poartă!
Pentru „diaspora”, cetățeanul din Cehia, votant al partidului lui Babis – ANO – nu este decât „hârtie igienică”, „mafie”, „prostime”. Cum pentru „diasporeanul” român, este „teleormănean” sau edent. Ceea ce pare să îi deranjeze cel mai mult pe demonstranți este că în Cehia se lucrează la infrastructură – autostrăzi și căi ferate – neatinse de guvernanții anteriori, deopotrivă la chestiuni sociale – creșterea veniturilor, reglementări fiscale etc. Pe zi ce trece, Cehia arată tot mai bine. Ceea ce contrazice flagrant enormitățile debitate de globaliști.
Babis este miliardar. Și-a obținut miliardele făcând afaceri pe o piață liberă, nicidecum în interiorul Pactului de la Varșovia, deci ar fi greu de făcut orice legătură între el și comunism. Dimpotrivă. Dar, când lucrurile ajung la nivelul „diasporeanului”, realitățile par mai puțin evidente.
Astfel, o acuză adusă lui Babis este că Cehia cultivă rapiță. Și n-ar trebui. Cu totul întîmplător, se pare că mișcările de protest din Praga, numite „Un milion de momente pentru democrație” sunt finanțate de importatorii de ulei de palmier!
Dar, în același timp, par să fie finanțate și de Gerorge Soros, pe care presa, în bună parte verticală și independentă, îl creditează cu deplasarea unor sume importante pentru a se implica în politica din Cehia.
Concomitent, mai susține presa, Soros ar dori să își mute capitalurile din City-ul londonez tocmai la Praga unde vrea să își concentreze operațiunile financiare pe viitor, consolidând și imensul sector non-profit de aici.
Dacă vă deranjează nu le citiţi….
MCV, „STAT DE DREPT”, ALTE ACARETURI
O formă constantă de abuz și de lipsă de respect față de orice formă de democrație o reprezintă abordările privind „statul de drept”. Uniunea Europeană are (sau ar trebui să aibă) o autoritate limitată asupra modului în care se înfăptuiește justiția în diversele state naționale.
Mai exact, statele componente ale UE ar trebui să aibă nu dreptul (pe care îl au!) ci posibilitatea efectivă ca să își controleze propriile instanțe.
EȘECUL DEMOCRAȚIEI LIBERALE
Sfârșitul așa-zisei democrații liberale a fost enunțat de numeroși gânditori, sociologi, politologi etc., printre aceștia regăsindu-se și sociologul economic german Wolfgang Streeck.
Potrivit teoriei lui Streeck, principala bătălie intracomunitară se dă între Franța și Germania, ambele încercând, tacit, să-și asume rolul de putere hegemonică. Mai exact, un hegemon binevoitor care răspândește bunul-simț și virtuțile morale printre vecinii săi. Să ne amintim de predarea rolului de „lider al Lumii Libere” la ceremonia de adio la care participau Barack Obama și Angela Merkel. Am putea prezuma că Germania reprezintă noul centru al imperiului liberal.
Valorile folosite pentru legitimarea „imperiului” sunt cele ale liberalismului politic: democrația liberală, guvernul constituțional și libertatea individuală. Apoi, în interiorul pachetului, sunt piața și concurența liberă, adică liberalismul economic sau chiar neoliberalismul.
Centrul hegemonic are prerogativa de a determina compoziția exactă și semnificația mai profundă a pachetului de valori „liberale” și modul în care acesta trebuie aplicat în situații specifice – astfel încât să poată și „periferia” extrage semnificația politică, în schimbul bunăvoinței „centrului”, după cum susține Streeck.
Acesta este și motivul pentru care o „Europă cu două viteze” sau orice alte formule similare pot exista fără probleme în concepția liderilor de astăzi.
Păstrarea asimetriilor în rândul națiunilor suverane necesită aranjamente politice și instituționale complicate. Statele periferice non-hegemonice (cum e România, de exemplu), trebuie să fie guvernate de „elite”, care consideră centrul, structurile și valorile acestuia drept model pentru propria țară. Este necesar ca acestea să își organizeze ordinea socială, politică și economică internă, pentru a o face compatibilă cu interesele centrului şi pentru a-și ține imperiul laolaltă.
Vedem, de altfel, bunăvoința politicienilor români, indiferent de partidul din care fac parte (Băsescu – PDL/PMP, Ponta – PSD/PRO ROMÂNIA, Orban – PNL etc.), de a satisface această exigență. Ca atare, interesele care contează rămân cele ale „centrului” – Franța sau Germania –, nefiind nicidecum ale României, căreia îi revine doar misiunea de a asigura fericirea și bunăstarea puterii hegemonice.
SLĂBICIUNEA „CENTRULUI” ŞI A IMPERIULUI
O țară hegemonică se confruntă, de asemenea, cu dificultăți interne, având, posibil, nevoie de ajutor din partea țărilor periferice. Astfel s-a întâmplat în 2015, când Angela Merkel a încercat să rezolve criza demografică a Germaniei prin imigrația declanșată.
Deschiderea granițelor Germaniei sub pretextul de tip Soros – „open society” – că frontierele nu mai pot fi controlate în secolul XXI, ar fi impus ca întreaga Uniune Europeană să urmeze exemplul dat de „centru”. Nicio țară membră nu a făcut-o. Mai mult, Ungaria și Polonia au insistat public asupra suveranității lor naționale. Rupându-se de pluton, polonezii și ungurii i-au provocat cancelarului Merkel și o serioasă problemă internă de credibilitate, din care nu și-a mai revenit niciodată.
În acelaşi context, evenimentul a despărțit permanent politica internă a imperiului de cea internațională, „centrul” de „Est”.
A urmat Brexitul! Dintr-o perspectivă germană sau franco-germană, o plecare amiabilă a britanicilor putea submina disciplina „imperială”, alte țări nemulțumite având modelul de a părăsi Uniunea. Pe de altă parte, oferirea de concesii „europene” în schimbul rămânerii, ar fi putut încuraja alte țări să solicite renegocierea acquis-ului comunitar. Întâmplător, chestiunea a și fost pusă pe masă de fostul vicepremier italian Matteo Salvini.
Statul neoliberal trebuie să fie un stat puternic, în raport cu forțele sociale care solicită corecții politice, în cazul performanțelor slabe ale pieței. Răspunsul la aceasta este liberalismul autoritar. La ce altceva să recurgi?
În acest caz, cu un pic de fantezie, se poate construi un sistem de eliminare judiciară a adversarilor politici ori a vocilor deranjante din spațiul public. Să ne amintim că venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni a coincis nu doar cu abuzurile legislative ale Monicăi Macovei și construirea PNA-ului, dar și cu demararea unui adevărat război împotriva presei neangajate. În special, televiziunile de știri și principalul cotidian al țării au fost atacate brutal, fiind acuzate că aparțin unor „moguli”.
După un deceniu și jumătate, vârfurile de lance ale impunerii liberalismului – Codruța Kovesi și generalul Florian Coldea – sunt exportați către „centru”, pentru a fi gratificați, pe de o parte, dar și pentru ca „imperiul” să le poată valorifica și plenar experiența dobândită în România. UE însă mai are o problemă: lipsa de profesionalism de care dau dovadă liderii și incapacitatea de acțiune a instituțiilor.
„
BUNICA E O SCROAFĂ BĂTRÂNĂ ȘI POLUANTĂ”
Tot de la hegemonia franco-germană pornește și John Mearsheimer prin analiza sa despre sfârșitul sistemului politic liberal. Mearsheimer crede că liberalismul va eșua exact din dorința sa de a exporta democrația liberală și drepturile omului. Liberalismul ca sistem politic național, atrage el atenția, diferă fundamental de liberalismul ca politică externă. Statul liberal, pentru a-și justifica liberalismul, se vede nevoit să exporte acest liberalism, fapt ce se realizează şi are costuri enorme.
Limitele democrației liberale se observă însă cel mai bine atunci când se face comparația cu naționalismul și cu realitatea.
Națiunile vin toate cu propriile lor culturi și, inevitabil, vor prefera să aibă propriile lor state. Naționalismul și liberalismul pot foarte bine coexista, ba mai mult, după cum spunea George Friedman, liberalismul nu poate fi decât naționalist.
Totuși, dacă naționalismul și liberalismul se află în conflict, regula enunțată de Mearsheimer este că naționalismul „aproape întotdeauna” învinge. A delegitima termenul este absolut contraproductiv, mai ales în zone în care liberalismul și naționalismul se confruntă direct, cum se întâmplă în prezent în Uniunea Europeană.
Naționalismul este o ideologie care privilegiază concepte precum autodeterminare și suveranitate. Statele-națiuni nu agreează ideea că alte țări interferează în politicile lor interne. După alegerea lui Donald Trump, s-a văzut că Statele Unite nu și-ar fi dorit ca rușii să intervină în alegerea președintelui, dar exact aceleași temeri au venit și dinspre Germania. Și Germania „s-a temut” că președintele rus Vladimir Putin le „aranjează” alegerile. Rămâne neclar de ce intervenția unora este benefică în treburile interne ale altor state, în timp ce intervenienții condamnă aceste manifestări.
E bine să facem diferența dintre națiuni și state naționale. Națiunea reprezintă propriu-zis o comunitate politică. Statul național, pe de altă parte, vine cu „problema” că se referă la națiune ca la o entitate ce trebuie ținută separat de alte entități similare, adică de alte națiuni, iar de aici, ulterior, se conturează conceptul de naționalism. Și acesta poate fi văzut în diverse forme: de la cea mai gregară – naționalismul etnic – și până la cele mai sofisticate: naționalismul economic sau naționalismul cultural.
Uniunea Europeană a eșuat în lupta cu naționalismul, pentru că a fost incapabilă să își aleagă țintele corecte. În schimb, a încercat să rupă legăturile ce țin comunitățile împreună: familia, Biserica, școala.
Pe de o parte, teoreticienii văd în Uniunea Europeană o încercare – deocamdată nereușită – de a se transforma într-un imperiu, fără a avea o unitate financiară, fiscală, administrativă, juridică, economică, lingvistică etc. și cu mari divergențe în zona comercială, energetică sau militară. Pe de altă parte, națiunile europene invitate la o petrecere selectă cu șampanie s-au trezit în mijlocul unui balamuc gay, cu africani arogându-și împărțirea bucatelor și purtând discuții stupide despre schimbări climatice.
În fapt, invitația adresată viza, inițial, o „Europă a națiunilor”, nicidecum un imperiu construit prin mijloace oculte și cu tendințe imperialiste și colonialiste. Deruta a fost pe măsură. Un fel de întoarcere la paradigmele lui Jan Techau, care susțineau că Europa trebuie să delimiteze termenii de „stat” și de „națiune”, constructul politic de cel cultural.
În loc de cele promise inițial, cei de la Bruxelles au venit cu o pletora de instituții slabe și corupte, cu austeritate care să permită cheltuieli pentru ingineriile sociale în curs, destructurarea Parlamentelor, Guvernelor și liderilor incomozi cu sprijinul Justiției și serviciilor secrete, suprimarea presei și a libertății de expresie pe social media.
Pe potrivă ce măsurile păreau mai dure, societatea europeană răspundea cu tot mai mult aplomb: Regatul Unit a părăsit de facto uniunea, Elveția a anunțat că nu mai este curioasă de nicio aderare, iar statele de dincolo de primul inel al puterii au constatat uimite că populismul renaște, căci vorba fostului șef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „naționalii ăștia proști sunt îndrăgostiți de țările lor”.
Spania și Polonia au dat glas aproape concomitent ideii de a părăsi Uniunea Europeană. Ambele au făcut trimitere la încălcarea suveranității, la nerespectarea deciziilor instanțelor naționale.
Lupta nu este doar culturală, politică, juridică sau economică. Din punctul de vedere al birocraților europeni, lupta a fost și rămâne una de păstrare a scaunelor în jurul mesei la care se împarte puterea în Europa, indiferent de opinia cetățenilor. Ființa europeană, liberalismul, nu reprezintă altceva decât „constructe culturale” sau, și mai simplu, „folclor”.
Firimiturile de la masa bogaților se pot concretiza în proiecte pentru țările membre și în susținere financiară sau ideologică pentru liderii locali care se arată supuși „imperiului”.
Interesul Curții Europene de Justiție (CEJ) în justiția românească sau cea poloneză este în conflict direct cu tratatele europene care afirmă cât se poate de explicit că sistemul judiciar se află în competența exclusivă a guvernelor statelor membre ale UE.
CEJ nu este un organism neutru. S-a implicat în promovarea integrării europene într-o direcție politică, anume în direcția „liberală”, având o viziunea politică tot mai partizană și mai radicală împotriva țărilor precum Polonia, Ungaria sau România.
Așa numitul Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) este o altă poveste complicată! Termenele de utilizare pentru acest mecanism au expirat de multă vreme, menținerea artificială în discuție a MCV nu denotă decât un cras dezinteres pentru respectarea drepturilor statelor membre.
După mai bine de un deceniu de utilizare, MCV-ul rămâne o chestie absurdă, subiectivă și partizană politic. Rapoartele întocmite sunt ficțiuni oengiste, combinate cu frustrările personale ale celor care le redactează.
CENZURA
Dacă despre fake news nu mai are sens să vorbim, fiind evident că există, ceea ce este cu adevărat surprinzător devine faptul că și-a făcut loc în comunicările oficiale ale autorităților. Astăzi, președintele Iohannis își permite să comunice informații false fără nici o reținere, doar pentru că acestea îi servesc intereselor politice.
De aceeași situație ne putem lovi însă și în relația cu administrația locală, cu ministerele, cu structurile europene etc. Iar dacă autoritățile nu dau doi bani pe corectitudinea informațiilor care circulă în spațiul public, de ce s-ar osteni media?
În schimb, latura de care politicienii rămân interesați o reprezintă cenzura. Pe de o parte, să ne amintim că în România, prima bătălie a globaliștilor s-a dat tocmai cu mass-media. Cu „mogulii” cei răi care stăpâneau peste ziare și televiziuni ce ar fi putut demantela derapajele puterii politice.
În Germania, legea care permite cenzura este în vigoare din 2017 și solicită platformelor social media să cenzureze și să blocheze utilizatorii care răspândesc „discursuri ale urii”.
The British Crown Prosecution Service (CPS) a urmărit penal în 2015/2016 un număr de 15.442 de indivizi în dosare de „hate crime”, iar anul următor 14.480. De notorietate a fost cazul Tommy Robinson, care a și fost condamnat la închisoare! La fel, în Suedia, Franța și Germania a plouat cu sentințe pentru „crime” ce vizau așa-zisul discurs al urii, cu nota că dictonul „cine nu este cu noi e împotriva noastră” s-a metamorfozat în „cine nu ne iubește, ne urăște”.
A prezenta realitatea, devine o chestiune tot mai dificilă pentru presa mainstream din Uniunea Europeană. În Franța, bunăoară, aproape orice referire lipsită de dragoste față de Islam se poate traduce într-o sentință cu detenția pentru un an de zile și o amendă de 45.000 de euro! Lista cazurilor unor intelectuali care au avut de suferit de pe urma exprimării publice a unor idei „prohibite” include nume precum Eric Zemmour, Georges Bensoussan sau Renaud Camus.
Legea promovată de administrația Macron ar permite în Franța blocharea de site-uri web în timpul campaniilor electorale, o măsură draconică de combatere a adversarilor politici, care poate plasa Franța în aceeași categorie cu țări precum China și Iran, care blochează site-urile care nu se potrivesc agendelor regimului. Diferența este că în Franța și în Uniunea Europeană astfel de măsuri înseamnă pur și democrație.
În contrast, nesubvenționarea presei din bani publici, de la buget, de către Guvernul Orban la Budapesta înseamnă, chipurile, dictatură!
Lupta împotriva libertății de expresie a devenit globală odată cu implicarea Națiunilor Unite. Pe 18 iunie, secretarul general ONU, Antonio Guterres, a prezentat Strategia și Planul de acțiune al Organizației Națiunilor Unite pentru discursul urii, punând la adăpostul planului de acțiune orice declarație „intolerantă” față de politicile globaliste, neo-marxiste.
Motiunea de cenzura si alegerile parlamentare anticipate: Guvernul liberal Iohannis-Orban va intra in alegeri ca un guvern cazut. Politicile publice privind calitatea vietii, o tema electorala subtextuala
Motiunea de cenzura a fost decisa. Presedintele interimar Marcel Ciolacu a anuntat ca PSD o va depune maine dimineata. Motiunea este o necesitate politica si o responsabilitate morala pentru PSD, ca partid de opozitie si cel mai proeminent din Parlament. Trebuie oprite salturile economice si sociale pe care Guvernul Orban le face inapoi, riscand recaderea Romaniei in criza din urma cu 10 ani. Definitia prostiei PNL e razbunarea pe popor ca nu l-a votat majoritar in 2016, preferand PSD. E unul din motivele pentru care Zeul de la Cotroceni si Guvernul PNL ii condamna pe romani la un statut de Sisif, aruncandu-i in trecut, de unde trebuie sa ia totul de la capat.
Desi din motive diferite si nedeclarate, sub aparenta de detasare a premierului Orban privind motiunea de cenzura, despre care a declarat ca o aştepta cu indiferenţă, opinand că nu are şanse de succes, se ascunde de fapt dorinta ca aceasta sa treaca, urmand ca Iohannis sa-l redesemneze premier, probabil in doua randuri, fara sa configureza o majoritate, pentru a se inscrie in procedura constitutionala de dizolvare a Parlamentului si convocare de alegeri anticipate. Cu un PSD divizat si un ALDE care nu voteaza motiunea, va fi musai ca PNL sa intervina din umbra. PSD va aprinde fitilul, dar restul trebuie sa-l faca PNL. De aceea cred ca multi liberali vor primi ordin de partid sa voteze doborarea propriului guvern. Din aceasta perspectiva, a autorecuzarii si caderii, PNL si PSD vor fi la paritate. Guvernul Orban va intra in alegeri ca un guvern cazut, ca si Guvernul Dancila. Agenda alegerilor anticipate si alegerilor locale a fost deja stabilita. Raluca Turcan a anuntat ca acestera vor avea loc până în 28 iunie, la diferenţă de o zi sau maximum o săptămână.
Ce va face totusi diferenta in alegeri? In atentia mediului politic, academic si societatii civile, cercetatori si studii au adus in atentie problematica calitatii vietii, cu prilejul sesiunii aniversare dedicate împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei. Din analizele de diagnoză longitudinală au rezultat un paradox si o serie de avertismente. Paradoxul e ca desi in ultimii 30 de ani calitatea vietii a crescut in mod obiectiv, nemultumirea sociala este in crestere. O cauza a momentului e preocuparea de alegeri anticipate, in loc de buna guvernare, care sa aduca rezultate privind nivelul de trai. Mai mult, asteptarile oamenilor sunt alterate de catre Guvernul Orban, depreciind buna guvernare, care pe dimensiunea privind calitatea vietii înseamnă să întăreşti aşteptările cetatenilor. Exista insa un numitor comun al nemultumirilor din societatile moderne si din cele in tranzitie, acesta fiind inegalitatea, care in loc sa se diminuze se adanceste. Celebrul 1% al celor superbogati se reproduce in toate tarile capitaliste, indiferent de nivelul de dezvoltare. Privind societatea romaneasca, cercetatorii au relevat patru factori ai starii de fapt: privatizarea distructivă; statul mic; contracţia economiei româneşti în favoarea unui mondialism gol şi ruptura discursului politic de limba ţării. De aceea, incercand sa identific ce va face diferenta in alegerile care urmeaza, in stransa conexiune cu ideile de barometru social care framanta elita, cred ca politicile publice privind calitatea vietii va fi o tema electorala subtextuala. In mod inerent, ceea ce imbiba elita si societatea va fi prezent si in alegeri. Nu inseamna ca tema calitatii vietii va fi dominanta in cele doua campanii electorale din iunie, ca va monopoliza discursurile candidatilor. Ea va fi implicita, substratul psihologic si de idei pe care il sugereaza va determina selectia partidului si candidatului. Va hotari in ultima instanta intentia de vot individuala, cand electorul se va afla in cabina de vot si va pune stampila pe buletin.