Guest post – Marius Ghilezan,”Sănătatea românilor la cheremul nemtilor”

V-ati intrebat de ce, in ultimul timp, s-au inmultit „scandalurile” din zona de sănătate? Un posibil răspuns il puteti găsi in articolul lui Marius Ghilezan, de astăzi, din „România liberă”:

Sănătatea românilor, la cheremul nemţilor

MARIUS GHILEZAN

 

„Niciun guvern nu a făcut vreun raport privind respectarea contractelor şi a angajamentelor de investiţie. E.On, Enel, Gas de France, Générale des Eaux, Rewe zburdă de ani buni pe câmpii, oferind servicii româneşti la preţuri occidentale. Deşi statul român are în aceste companii acţiuni, reprezentanţii săi sunt selectaţi din marea tagmă a Păpătorilor de lapte. N-au opinii, nici ştiinţă, darmite responsabilităţi. Cât despre trădarea de ţară nu se poate vorbi, atât timp cât la pupitrul de comandă se află cei care ar fi trebuit să apere ţara.

“Prin noi înşine,” aruncat la coşul de gunoi al istoriei

De trei luni nu s-a luat nicio decizie privind vreun parteneriat public-privat în sensul dezvoltării vreunor business-uri locale, în care şi statul român să aibă reprezentativitate. Nicio măsură de protejare a capitalului autohton, în sensul respectării principiilor brătieniste: “prin noi înşine”. Doar campanii de discreditare a ce a mai rămas românesc în sistemul public care se turează şi mai mult.

Sistemul public de sănătate face cu ochii investitorilor germani

Să le luăm pe rând. Pe sistemul medical s-au pus tunurile, nu de acum, de vreo zece ani. Cea mai indestructibilă legătură între pacient şi doctor a fost făcută praf. Recent, unul dintre colegii de breaslă l-a prins pe un tânăr jurnalist că a luat mită pentru un articol de defăimare a unor medici. Ofertantul de bani e un cunoscut al structurilor serviciilor. Există posturi de televiziune şi media arondată sistemului care discută zilnic despre ce mopuri murdare mai sunt prin spitale, despre seringile cu cap turtit, despre malpraxix-uri, despre neajunsurile din blocurile operatorii, parte dintr-o strategie de distrugere a sistemului de stat.

 Care e interesul?

Două consorţii germane şi austriece şi-au trecut în planurile de dezvoltare şi România, acolo unde există un Departament al Situaţiilor de Urgenţă bine articulat şi, cum s-ar spune, pus pe roate.

Bucureştiul are la putere o guvernare cu vocaţie europenistă. Liderii noii guvernări au asigurat cancelariile occidentale că sunt dispuşi să cedeze din suveranitate. Pentru ce? Cum pentru ce? Pentru o bască şi ceva marafeţi prin offshore-rurile din insule, dar nu pentru politicieni, ci pentru organizatorii din spate.

Poate mulţi români işi mai amintesc de protestele din 2012, când băieţii din jurul lui Băsescu doreau modificarea legii sănătăţii, în sensul deschiderii pieţei medicinei de urgenţă pentru operatorii privaţi. Atunci Raed ARAFAT, “etatistul,” a învins. De data asta nu se mai ştie.

Cum s-a gândit Marcel Vela să scape de Arafat?

Noul ministru de interne, pe motiv de osul din gât numit Arafat, a declanşat aşa numita reformă a sistemului administraţiei publice. În fond interesul e decapitarea lui Arafat, fără mult zgomot. Şi ce urmează? Deja prietenii lui vorbesc despre cum şi-au deschis linii de finanţare în Austria pentru achiziţia de elicoptere. Câteva firme private sunt gate să intre pe locul cimentat de SMURD. Cu ajutorul “dezinteresat” al lui Vela, vor avea venituri sigure de la stat. Cât despre profit? Ştiu ele insulele, unde nu ajung picioare de procurori.

Sunt 8 miliarde de euro în joc

Aproape 8 miliarde de euro, sistemul public de sănătate din România,  fac cu ochiul unor investitori apropiaţi ai Cancelarei Merkel, sponsori fideli ai CDU. Casa Naţională de Sănătate ar urma să fie scoasă la mezat. Planul de înstrăinare a sănătăţii românilor datează din guvernarea Băsescu.

Conform unor proiecte rămase în sertare, sistemul românesc de sănătate ar urma să fie finanţat prin case de sănătate private, spitalele de stat să se transforme în fundaţii sau în societăţi private, iar ministerul Sănătăţii să aibă doar rol de reglementator de piaţă şi de administrator doar al programelor naţionale de sănătate, potrivit unui proiect de Lege a Sănătăţii la care a lucrat o echipă de la Administraţia Prezidenţială. Doar protestele de stradă au întârziat acţiunea cu zece ani.

Modelul englez, neştiut de benediştii din sănătate

Mai e cineva din guvernul Orban interesat să ştie de ce planul de sănătate Beveridge din Marea Britanie? Poate doar cititorii noştri bolnavi de adevăr ar putea să le amintească cum lordul englez, aflat în tabăra adversă a lui Churchill, l-a sfătuit pe venerabilul prim ministru să etatizeze serviciile medicale. Prin planul Beveridge statul a naţionalizat în anii ’47-’50 clinicile private. Câţi bani să le dau la doctori? Întreba premierul. “Îmbracă-i în aur,” spune povestea despre reacţia lui Beveridge. Oare de ce Regatul Unit al Marii Britanii nu a renunţat la sistemul de sănătate organizat de stat? Răspunsul este simplu: acolo MI6, MI5 ţin cu ţara şi implicit cu sănătatea. Plus au un monarh constituţional care domneşte, nu guvernează de 73 de ani.

Bolile grave vor fi nerentabile. Modelul morţii lui Bălcescu

În cazul privatizării Casei Naţionale de Sănătate, cei care vor pierde vor fi românii simpli cu boli grave. Li se va spune să se mute în Deltă, unde condiţiile morţii sunt mai uşoare.

A cerut cineva din curiozitate un contract de asigurări medicale private? Eu am solicitat la vreo patru firme private. Pe lângă sumele anuale de peste 2000 de Euro, excepţiile te lasă fără aer. De la fumat, la boli cardiovasculare şi cancere impredictibile sunt fel de fel de restricţii, nefinanţabile. Dacă dispare sistemul de stat, unde îţi mai tratezi boala gravă? Mor ca Bălcescu în sudul Italiei unde clima e mai suportabilă.

Donatori de organe, nu beneficiari

Recent în Parlament, un fost brangardier a introdus un proiect de modificare a Legii transplantului de organe. Cu un doctorat în istoria bisericii penticostale el redefineşte cadrul de reglementare a morţii cerebrale. Sigur că în spatele lui sunt alţii. Alte structuri, umbro-useriste, care vor să schimbe paradigma, astfel încât nu marii medici să decidă cum se face prelevarea şi cum se gestionează compatibilităţie, ci un sistem securistic de medici sub acoperire, astfel încât românii să fie donatori de organe pentru occidentali şi nu în folosul semenilor.

Un mic mare amănunt, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează unui spital specializat pe transplant 60.000 de euro pentru un ficat. La Viena, costă 200.000 de euro. Prin privatizarea CNAS vor creşte preţurile organelor, nu şi calitatea vieţii românilor care vor plăti mai mult şi vor avea ajutoare mai puţine.

Românul şi mort poate face bani unui GmbH

Pentru că tot e vorba de business în interes german, m-am gândit să propun şi eu un proiect. Se face că guvernul va da un OUG privind ajutorul de înmormântare în valoare de 1.500 de euro. În România mor anual în medie 150.000 de contribuabili. S-ar crea o piaţă de 225 de milioane de euro. Dacă guvernul în mărinimia sa, mai pune şi un 10.000 pentru repatrierea defuncţilor din diasporă, ar fi primit ca un bonus.

Un GmbH „Wurde zum tod” poate asigura oricând partidului neamţului din dregătoria românească finanţări pentru 10 locuri parlamentare. Cunosc şi eu una dispusă să facă un die abmachung. Take a deal, cum ar spune englezul nechemat la sorocul sănătăţii.

Iată că şi prin moarte românii pot face bani firmelor de pompe funebre.

Recomand totuşi propagandei să pregătească înainte terenul. Să convingă românii că morţii germani miros a parfum! Ca nu care cumva să se risipească bunătate de fonduri pe o piaţă concurenţială. Sigur că în ordonanţă, ordonanţele ritului german vechi şi acceptat pot trece minimum 30 de ani de experienţă în lucrul cu cadavrele. Aşa zboară autohtonele case de pompe funebre, ce sinistru denumite. Ele pot fi schimbate în mozartiene, sună mai a ciocolată.

Modelul german vs modelul englez

Sigur că îmi veţi spune că sistemul german e mai performant. Doar că nemţii plătesc de zece ori mai mult ca românii pentru serviciile publice şi private. Un medic german câştigă 10.000-30.000 de euro. Nu poţi să asiguri ca stat sau ca privat competenţa cu leafă de zece ori mai mică.

Toată acţiunea nu e decât o comisionare făcută de băieţii deştepţi care au cheltuit bani buni cu subversiunea, acea acţiune de halucinare a propriei populaţii că orice e românesc e câh, produs de ciuma roşie.

Ce nu v-aţi gândit atunci când au fost duşi elefanţii în guvern că vine ea şi vremea caldului nemţesc? Toate se fac cu programare. Inclusiv belirea sistemului medical, pentru a fi aduse piei germane, la preţ triplu. Modelul englez nu se studiază în Cancelaria lui Merkel şi în subdiviziunea sa de la Cotroceni.”

17 gânduri despre “Guest post – Marius Ghilezan,”Sănătatea românilor la cheremul nemtilor”

  1. Gangsterism globalist, care trebuie curmat: “Dreptul international sunt eu!”, pare sa spuna Trump, referindu-se la asasinarea generalului Soleimani, care ”trebuia eliminat încă de acum 20 de ani”

    Despre Donald Trump se poate spune oficial ca este un gangster international cu domiciliul la Casa Alba. El a ordonat numeroase crime de razboi impotriva Natiunilor din Orientul Mijlociu, dar si impotriva altor Natiuni ale Lumii. De fapt, Natiunile libere si suverane sunt tintele Globalismului si ale Trumpismului. Globalistul Trump incearca sa alunge din viata internationala civilizatia si dreptul international si sa le inlocuiasca cu primitivismul si vanatoarea libera de Natiuni si de Oameni, ca sacrificii pe altarul Globalismului. O atare situatie de salbaticie in plina civilizatie a secolului XXI nu poate sa dureze. Autoidentificarea belicoasa a lui Donald Trump cu dreptul international, care prin crime de razboi si sanctiuni economice pare sa spuna “Dreptul international sunt eu!” va deveni intr-un final istorie, de dorit cat mai curand posibil. Esentiala in atingerea acestui scop, de revenire la domnia civilizatiei si a legii, va fi substituirea instrumentelor unilateralismului, cu care Lumea este inlantuita ca de niste tentacule, cu instrumente ale multilateralismului. Una dintre cele mai recente abominatiuni ale sefului Casei Albe a fost afirmatia ca nu are regrete in privinta ordinului sau executiv prin care generalul iranian Qassem Soleimani a fost asasinat intr-un atac cu drona, efectuat de SUA, la 8 ianuarie, pe teritoriul Irakului. Trump a sustinut, astfel, crimele extrateritoriale de terorism ale SUA în cadrul unui miting electoral la Milwaukee, in statul american Wisconsin. El a reluat tiradele critice la adresa eroului antiterorist si antiglobalist Soleimani, pe care l-a numit “fiu de căţea” pentru rezistenta legitima a acestuia impotriva ocupatiei militare de catre SUA a Orientului Mijlociu. Nici macar nu a fost personal, a imitat expresia cu care predecesorul sau, ex-presedintele Obama, a fost calificat de catre presedintele filipinez Duterte. Acei “mulţi tineri bărbaţi şi femei care umblă fără mâini şi fără picioare”, pe care Trump i-a deplans cu ipocrizie in discursul sau electoral, au facut parte din fortele expeditionare ale SUA, trimise sa ucida, sa inrobeasca si sa jefuiasca popoarele din Orientul Mijlociu. Cu un inacceptabil comportament prezidential de gangster international, presedintele american Donald Trump a perorat ca Soleimani “ar fi trebuit să fie ucis încă în urmă cu 20 de ani.”

  2. D-le Nastase,

    Sunteti un adevarat patriot si mare pacat ca nu mai puteti fi in fruntea unui partid ca sa implementati multe din marile dvs proiecte printr-un program politic. Prejudecatile injectate de propaganda grupurilor de interese in masa populatiei manipulate abil nu v-ar permite revenirea in politica, in pofida faptului ca ar fi un numar insemnat de cetateni care v-ar vota (eu as fi cap de coloana!…)
    Din pacate, tocmai acest patriotism si ticalosia statului basist format de un ExPirat politic sustinut de propagandisti din coloana a 5-a din Romania au determinat lichelele din justitie sa va condamne si sa va indeparteze din politica.
    Totusi, incercati sa comunicati ideile si proiectele dvs PSD, care cat de cat, se mai poate unei adevarate tradari nationale…desi…nu prea exista multi oameni de mare calibru intelectual nici in acest partid…

  3. Am recomandat cu mare caldura mai multor apropiati excelentul articol a mult hulitului Marius Ghilezan „monarhistul” si-mi permit sa-l citez „binele trebuie promovat, raul se propaga singur”.

  4. De-a dreptul deprimant ce se intampla in Romania. Mai sunt oare suficienti de multi cetateni onesti dispusi si capabili sa protesteze si sa aleaga reprezentanti care sa se dedice serviciului public? Cu fiecare zi ce trece aceasta posibilitate devine tot mai mica…

  5. M-am uitat pe Bugetul Casei Naționale de Sănătate, București – venituri pentru luna ianuarie și am văzut că din cei 1.548.787,00 de lei, 1.279.691,00 de lei provin de la asigurați. Atunci mă întreb, cum poate hotărî niște bezmetici, cui las eu să-mi administreze asigurarea de sănătate? Dacă vreau , pot să-mi fac, în paralel, și asigurare privată, la orice bancă și s-o dau cui vreau. Cum își permit, fără să mă consulte, dacă sunt de acord ca asigurarea mea să fie gestionată de nu știu ce consorțiu german sau austriac? Eu cred că pe ăștia ar trebui să-i ia DNA la întrebări, pentru că ei sunt adevărații corupți ai României! Cred că majoritatea românilor, care au ieșit la vot, în anul 2019, ori este dezinformată și îndoctrinată la # la Ciuma Roșie, ori este inconștientă, pentru că răutatea și ura le-au furat mințile. Cred în pluralismul doctrinar ca factor principal al democrației, dar nu cred în slujitorii acestuia, în cei care, sub o formă sau alta, se ascund în spatele doctrinelor, partidelor, ca să obțină avantaje, manipulând mase de oameni. La noi, tocmai intelectualii sunt cei care îi susțin !

  6. Offtopic

    Imi doresc alegeri locale in trei tururi.

    Adicătelea , dupa ce raman finalistii, daca nu se prezinta 50%+1 din electorat , sa se mai facă inca un tur.
    Deci daca la turul doi elgectoratul nu se prezinta in numar suficient, sa mai fie un tur, de dragul reprezentativitatii si democratiei.

    In ceea ce priveste motiunea, daca trece, cred ca ezlxista posibilitatea ca aldistii, care probabil n-o vor vota, sa voteze totusi in mod sigur orice premier propus ulterior, resetandu-se astfel procedura de initializare anticipate, de cate ori e nevoie.

    Deci ambele marote peneliste sunt usor demontabile.De ce sa fie ca ei, daca poate fi si altfel?!

  7. EPOPEEA BROAȘTELOR RÂIOASE ÎN ISTORIA CONTEMPORANĂ A PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

    MOTTO: „Am înţeles că interesul acestei ţări este să oferim un guvern, să schimbăm Guvernul Dăncilă, şi atunci am înghiţit nişte broaşte râioase. Să ştiţi că nu le-am înghiţit cu mare plăcere şi nici nu stăm lângă aceste broaşte râioase cu mare plăcere, dar stăm pentru că asta e politica.”(Rareș Bogdan, la DIGI 24, 13 ianuarie 2020)

    …………………………………………………………………………………….
    Rareș dragă, tu ești mai nou în PENELEU și n-ai de unde să știi… dar îți spun eu că la voi în partid înghițitul broaștelor râioase, crocodililor, porcilor spinoși, anacondelor, stegozaurilor și triceratopșilor e o practică veche… cred că, de fapt, așa te-au și „recrutat”, căci nu mă îndoiesc că la concursul de înghițit lighioane și de „mai vreau o porție”, ai fost remarcabil! Așa că, nu plânge, dragă, că e greu , deoarece te-ai descurcat foarte bine… și felicitări mult prea încercatei tale epiglote!

    „Nu avem decât 96 de parlamentari şi avem nevoie de 233 de voturi. Asta nu înseamnă că ne pupăm pe gură cu ei şi nici că suntem de acord sau că uităm ce au făcut în ultimii trei ani de zile. Deci pentru fiecare măsură pe care vrem să o luăm trebuie să negociem cu aceste partiduleţe, partide sau grupări politice create în Parlament, ad hoc. Nu e foarte simplu, să ştiţi” (Rareș Bogdan, la DIGI 24, 13 ianuarie 2020)

    Ooooo! Măi Rareș, măi… păi, dacă după ce ați înghițit ce-ați înghițit, când vă uitați în jur tot broaște râioase vedeți, înseamnă, dragă, că n-ați păpat destul și că primitorul dumneavoastră esofag colectiv are, în continuare, „potențial”!

    Ce-i drept, v-ați mai adaptat și voi la mediul suprasaturat de batracieni buboși și aceștia alunecă mult mai ferm pe gât în jos, căci nu mai suntem pe vremea bietului Ioan Oltean, care, brătian și dânsul de când se știe, dar mult mai sensibil decât tine, lupta din greu cu broscoiul, ba să-l înghită, ba să-l scuipe:

    „Am ajuns la guvernare nu cum am vrut, ci într-o perioadă de criză, nu cu un partid politic compatibil, ci cu duşmanul de moarte al PDL(…) Spuneam într-o conferinţă de presă că am încercat să înghit broscoiul PSD. Uite, aici îmi stă… Urcă şi coboară, urcă şi coboară. Sper ca în zilele astea să-l dau afară definitiv şi irevocabil” ( Ioan Oltean, Şcoala de vară a PDL, Costineşti, conform REALITATEA.NET 5 septembrie 2009)

    Apoi a mai trecut puțin timp de plimbare a broscoiului, în sus și-n jos, pe gâtlejul lui Oltean, și hop! Gheorghe Flutur, expert și el în batracieni, a filosofat pe marginea vremelniciei lui „Bufo Viridis” în dieta PEDELEULUI:

    „Anul trecut, broasca lui Ioan Oltean, care până la urmă a sărit din gât, ne-a ţinut în loc, trebuie să recunoaştem acest lucru. A fost o frână a reformei şi se uită repede acest lucru. (…) PSD ne hărţuieşte şi trag de timp pentru ca legile de care România are nevoie astăzi să nu se aprobe – nici Legea educaţiei, nici Legea salarizării, care pune ordine în rândul bugetarilor şi nici Legea bugetului de stat. Cumva PSD ce doreşte? Tactica terenurilor pârjolite şi otrăvirea fântânilor, ca să ajungă ei la guvernare, această fata-morgana a sondajelor româneşti de astăzi este o mare capcană pentru ei”(THE EPOCH TIMES.com, 28 noiembrie 2010)

    În anul de grație 2015, un alt liberal marcant -Teodor Atanasiu pe numele său- semnala cu scârbă că are în pat un broscoi râios care-i mută nasul din loc, numit PEDELEU, pe care liberalul nu trebuia însă să-l înghită, ci cu care trebuia doar să fuzioneze! Crezându-se un mare combinator, într-o ședință cu activul de partid din Bistrița, Teodor Atanasiu a afirmat, imprudent, că amorul conjugal cu Bufo Viridis Pedeleus nu e satisfăcător și că el speră ca acesta să părăsească domiciliul sau să dispară pur și simplu, în mod natural:

    „Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu’… Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proşti. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!”. ( Teodor Atanasiu, conform ACTIVE NEWS.ro , 10 mai 2015)

    Ghici-ghicitoarea mea… cine credeți că a dispărut? Broscoiul multicefal Boagiu-Anastase-Boc sau Teodor Atanasiu? Nu-i așa că abia acum vă dați seama că nu l-ați mai văzut cam demult pe Atanasiu?… în schimb broscoiul se simte bine și are o inimă curată de brătian, ce nu s-a pomenit!

    Ia să vedem… ăsta a fost amfibianul din mai 2015… buuun…. căci în iunie, în calea PENELEULUI a apărut, ca o flacără și ca un „interes național” de largă respirație, broscoiul Goliath*- adică Găbiță Oprea și UNEPEREUL său. Ei, iar pe dânsul, în ciuda dimensiunilor de broscoi-balama ideal, au încercat să-l înghită când co-președinta Alina Gorghiu, când co-președintele Vasile Blaga. Canci! Găbiță a fost „GREU DE ÎNGHIȚIT II” și nu a sprijinit moțiunea de cenzură promovată de struțocămila penelisto-pedelistă împotriva guvernului Ponta.

    Aici a intervenit consilierul prezidențial ( la acea dată) Mihai Răzvan Ungureanu, cu reflecțiile lui de intelectual rasat (sau ras, tuns, frezat și dat cu aftershave „Givenchy pour homme blue label”, 100 ml):

    „Au existat două gândiri: o gândire a rezultatului cu orice preţ, în sensul negocierilor duse până la limita absolută sau o negociere cenzurată de aspecte de ordin politic şi etic. Negociem, dar nu trecem peste o linie roşie. Folosind expresia plastică a unei voci puternice a politicii româneşti, dacă broasca este foarte mare, să nu te chinui să o înghiţi, că s-ar putea să mori sufocat. Nu există politică cu orice preţ.” (MRU la ADEVĂRUL LIVE, 17 iunie 2015)

    Să recapitulăm: până acum, cetățeni, v-am povestit pe îndelete cine ESTE batracianul… de aceea aș încheia, arătându-vă, totuși, și cine NU ESTE! Așadar, BREAKING NEWS: Victor Ponta, declară, cu sinceritatea pe care i-o apreciem cu toții, că NU EL ESTE BROASCA! Iată:

    „Eu nu sunt o broască râioasă, că nu i-am votat și se pare că am avut dreptate. Să-l schimbe pe dl Orban dacă vor, cu ceva mai bun, dar în astea 5-6 luni România va fi sat fără câini.”( Victor Ponta, AK-24.ro, 14 ianuarie 2020)

    Vezi, Rareș? Ia partea bună a lucrurilor: pe Ponta Victor nu trebuie să-l mai înghiți, dragă! Dar nu te bucura prematur… Dan Barna are înălțimea și rigiditatea splendidă a unui stâlp de telegraf… iar dacă și pe dânsul îl consideri vreo specie de broscoi, când o să-l înghiți mi-e teamă că va fi un fel de auto-tragere în țeapă, dar de sus în jos!
    …………………………………………………………………………………
    *NOTĂ: „Broasca Goliath este, după cum sugerează și numele său comun, cea mai mare broască din ordinul Anura existentă pe pământ. Poate crește până la 33 de cm în lungime, de la bot la orificiul anal și poate cântări mai mult de 3 kg.”( ZOOLAND.ro, Broasca Goliath -Conraua goliath)

  8. https://www.newsweek.com/donald-trump-us-troops-syria-oil-bashar-al-assad-kurds-wisconsin-rally-1482250

    „Oamenii mi-au spus:„ De ce stai în Siria ”, a declarat Trump marți. „Pentru că am păstrat petrolul, ceea ce sincer ar fi trebuit să facem în Irak”, a adăugat el, pentru urale și aplauze din partea publicului. Președintele și-a criticat anterior predecesorii pentru că nu au profitat din puțurile petroliere irakiene.

  9. De ce ordonă Iohannis alegeri anticipate ?

    Guvernul lui Iohannis dă semnale – prin toate mijloacele mass-media – că bugetul este dezechilibrat, dând vina pe moştenirea lăsată de PSD. Totuşi, continuă să spună că susţine mărirea salariilor de la 1 septembrie (aprox. 40%). Această contradicţie flagrantă între cele două tipuri de afirmaţii explică intenţia alegerilor anticipate.

    Venirea la guvernare a PNL a schimbat total filozofia economică, trecându-se de la mărirea nivelului general a veniturilor populaţiei practicată de PSD, la favorizarea doar a sectorului privat. Se adaugă sumele uriaşe cheltuite pe achiziţii de armament, renunţarea la impunerea veniturilor şi a pensiilor peste un anumit barem, ori impozitarea marilor firme (vezi taxa pe lăcomie şi redevenţele pe exploatările de hidrocarburi). Încasările la buget s-au micşorat, punând statul în incapacitatea de a mai face faţă unor noi creşteri salariale – cu un inevitabil impact negativ asupra intenţiilor de vot ale populaţiei.

    Acesta este motivul pentru care Iohannis împinge guvernul Orban, deşi minoritar, la alegeri anticipate. Cât mai devreme, dar nu înainte de a introduce cu autoritate discreţionară, ca şi cum ar avea majoritate în Parlament, o nouă legislaţie în interesul său, inclusiv prin modificarea legilor electorale, o măsură ce încalcă legalitatea constituţională. Iar PSD, care nu se bucură de o intenţie de vot ridicată în acest moment, s-a lăsat până acum şantajat de sistemul dictatorial al lui Iohannis. Abia în ultimele ore, se pare că a decis să depună o moţiune de cenzură.

    Dacă PSD, intimidat de presiunea mass-mediei şi din diverse motive personale ale parlamentarilor săi, va tergiversa moţiunea de cenzură, este de prevăzut ca după anticipate, PNL şi partidele de dreapta care-l susţin să taie măririle salariale preconizate. Se va continua astfel politica dusă de dreapta cât timp a fost în opoziţie, când s-a împotrivit prin toate mijloacele – chiar apelând la sprijinul străinătăţii – măsurilor sociale luate de PSD în vederea creşterii nivelului de trai : argumentul era în permanenţă că asemenea măsuri „populiste” nu vor putea fi susţinute pe termen lung întrucât vor duce la prăbuşirea economiei României, idee care s-a dovedit total falsă deoarece în timpul guvernării PSD România a avut a 2-a creştere economică din UE.

    PNL însă guvernează şi va guverna în continuare prin prisma ideologiei ultra-liberale adică, mai pe româneşte, favorizându-i numai pe bogaţi. Deja manifestă intenţia de a privatiza Sănătatea, mai ales Urgenţele, ceea ce va determina scumpirea acestor servicii pentru populaţie şi scăderea inevitabilă a nivelului de trai. Intenţiile de vot la adresa PNL-ului vor fi cert afectate. Atunci, PSD va fi chemat din nou să cârpească catastrofa, cum a făcut şi după guvernul Cioloş. Numai că degringolada standardului de viaţă va determina pe termen scurt şi mediu continuarea, chiar accentuarea, migraţiei populaţiei active spre Vest. Iohannis intenţionează să domnească cu guvernul său marionetă peste un deşert slab populat.

  10. Parcurgeam stirile diminetii, in pricipal nicio stire care sa-mi descreteasca fruntea. Pe extern, o stire venita de pe celalalt mal al Marii Negre tocmai de la Moscova, unde premierul marii Rusii a demisionat. La Washington, senatul se screme sa-l destituie pe Trump, prin semnatura sorosistei Nancy Pelosi. Din China ne vin virusii ucigasi. Pe intern numai nenorociri, incepand cu oameni de langa noi care maltrateaza caini, ucid, asa de distractie, accidente sau stiri alarmiste despre falimente. In plan politic Presedintele republicii vrea „scandal” cu tot dinadinsul, ciracii acestuia de la guvern, noua ciuma, insa una galben-portocalie, se screme sa infaptuiasca marele faliment al Romaniei si sa nenoroceasca cetatenii acesteia.
    Buna dimineata Romania oriunde te-ai afla.

      • Domnule Mircea Popescu sunt convins c-ati inteles, altfel nu mi-ati fi atras atentia, am fost prolix. Prin semnatura sefei Camerei Reprezentantilor N.P., documentele pentru destituirea presedintelui Trump au fost inaintate senatului.

  11. Ce ironie usturatoare – sorosistii se dau de stanga in vest iar la noi combat PSD-ul.
    Dupa cum dicteaza interesul…

  12. Programele caselor de sanatate sunt pe zi ce trece mai deplorabile, suprapus cu interesul busness-urilor medicale(care si ei strica pe ici-pe colo cate-o rotita, un ,,mic,, gigant salt peste dreptul cetateanului la compensare), medicatia ieftina o ia usor la vale, am ajuns sa cumparam de la basarabeni Colchicina noastra(observ o usoara revenire dupa doua luni de la disparitie, nu se stie pentru cat timp)… si rezultatul este devastator, si pentru pacient, si pentru cei care lucreaza in sistem si se confrunta cu disperarea ambelor parti. Ne bucuram la venirea unui investitor strain in ideea ca vom avea o viata ca afara, doar ca dorinta investitorilor de a acapara cat mai mult spatiu(stiindu-se pe un teren usor de manevrat) duce la saracirea cat mai vizibila a noastra. Dumneavoastra ati descris foarte clar situatia, cei vinovati se pare ca sunt stiuti, mai ramane rezolvarea(care se lasa atat de asteptata, de vina fiind acel zid al …entitatilor? de care toata lumea pomeneste?!?!).

  13. Din păcate, Dl. Ghilezan are dreptate. Actualii guvernanți, prin gugulanul Vela, agent de asigurări ADAS la Caransebeș în perioada 1984-1989, când era student și la Institutul de subingineri din Reșița, de 3 ani (!), doresc distrugerea sistemului de sănătate românesc și acționează în consecință. sub privirile adormite ale românașilor sasului Johannis, ajuns (cum?!) președinte al tuturor românilor.

  14. „A cerut cineva din curiozitate un contract de asigurări medicale private? Eu am solicitat la vreo patru firme private. Pe lângă sumele anuale de peste 2000 de Euro, excepţiile te lasă fără aer. De la fumat, la boli cardiovasculare şi cancere impredictibile sunt fel de fel de restricţii, nefinanţabile. Dacă dispare sistemul de stat, unde îţi mai tratezi boala gravă?”

    Exact ca in sistemul din SUA. Daca aveai o boala anterioara incheierii asigurarii („pre-condition”), asiguratorul iti declara ca el nu putea fi considerat responsabil si nu primeai acoperire de costuri. Una din cauzele principale ale falimentelor personale in SUA este costul exorbitant al serviciilor medicale (de fapt, al negarii serviciilor medicale – pt.asta se folosesc o armata de angajati ai asigurarilor private).

    Nu ma mira ca o Naparca precum Basescu si ai lui au conceput planul. Am citit recent un discurs la fel de ciocoiesc pe teme economice tinut de Andrei Muraru, consilierul de-al lui Johannis, care ridica in slavi „the Austrians” (curentul economic neoliberal). Cuibul de vipere n-a plecat niciodata de la Cotroceni.
    Recent Basescu, mare „domn” la Bruxelles cu E9,000/luna, a gasit de cuvinta sa dea o copita celor cu pensia de 704 lei, spunand ca nu merita nici un ban. (Cum de nu se crapa pamantul sub acest securist pt.care s-au masluit alegeri ca sa fie rasplatit de baieti cu un post nerusinat?)

Lasă un răspuns