Guest post – Alina Mungiu-Pippidi

Dupa cum stiti, nu sunt un simpatizant al Alinei Mungiu-Pippidi dar comentariul sau despre consecintele asasinarii generalului Soleimany si despre politica externa a Romaniei, merita citit:

Alina Mungiu-Pippidi: Cum a ajuns Romania la un pas de razboi/ Adevarul.ro

Fara nicio consultare si aproape fara niciun motiv, suntem ca si in razboi cu Iranul, o veche putere maligna care a supravietuit istoric chiar si invingatorilor sai, ca Alexandru Macedon. E simplu: daca americanii sunt considerati in razboi cu Iranul, la fel si noi.

Spre deosebire de vest-europeni, foarte rezervati sau pe fata critici ai politicii lui Donald Trump de asasinare a unui general iranian aflat temporar in Irak, noi ne-am repezit sa ne solidarizam fara rezerve. Daca mai era nevoie, pentru ca trebuie amintit ca am fost primii din Europa care si-au instalat o baza americana de rachete operationala contra unui atac din Iran, asta pe vremea cand Iranul ar fi atacat pe oricine, doar pe noi nu, si astfel ne-am pus pe harta de agresiune singuri si nesiliti de nimeni.

Desigur, aceasta politica promovata la fel de entuziast de Traian Basescu ca si de succesorii sai era menita sa cistige bunavointa americana ca sa ne apere NATO contra rusilor. Acestia insa nu aveau niciun gind sa ne atace, fiind de peste patruzeci de ani retrasi din Romania. Baza lor de rachete de unde pe timpul comunismului planuiau sa atace Europa este azi un monument istoric pe care l-am filmat, ruginind sub buruieni intr-un sat moldovenesc, vizitat doar de ciini vagabonzi si echipa mea de filmare (vedeti aici), iar baza de submarine de linga Sevastopol a fost muzeu ucrainean cit Crimeea a apartinut Ucrainei (vedeti aici). Daca azi Crimeea nu mai e a Ucrainei si alte submarine sau rachete sunt din nou proiectate spre Europa, e si din cauza rachetelor plantate de noi la Deveselu, sa nu ne inselam si sa nu ii inselam pe romani, au jucat un rol major. Ceea ce era menit sa ne

apere de o amenintare prost perceputa a creat o amenintare reala si din cauza mutarii lui Trump, acest personaj din House of Cards (unde, probabil inspirat de o situatie anterioara, presedintele Underwood ordona uciderea unui terorist cind se pune problema suspendarii lui…), si iata-ne in linia intii. Noi, ultimii prieteni ai Iranului, de unde Ceausescu se intorsese in ajunul Revolutiei, suntem astfel, treizeci de ani dupa si doar prin alegerile liderilor nostri, vizati direct de amenintarea sa. Iranienii au anuntat ca vor retalia „asimetric”, vor lovi unde gasesc un front mai vulnerabil, nici intr-un caz doar in americani sau pe fronturile apropiate din Orientul Mijlociu.

Gasesc ca aceasta politica externa a fost lipsita de viziune si paguboasa, iar continuarea ei e iresponsabila, chiar de sunt singura care o spune. Politicienii nostri nu ar fi putut-o promova daca nu erau atit de amatori si pe fond nepatriotici – iar publicul, votantii adica, atit de absenti incit sa ajunga sa poata avea miine atentate in Romania fara sa priceapa ca voturile in alb date in mod ignorant la alegerile prezidentiale au dus direct aici.

Da, stiu, ma abat iarasi de la linia populista draga azi tuturor canaliilor, ca poporul are totdeauna dreptate. Mai ales cind nu are idee despre ce e vorba, ca nu ii spune nimeni. Nu, poporul nu are dreptate cind pierde pacea construita cu truda de alte generatii din pura neglijenta si indiferenta.

Numiti-mi dvs. o alta tara in lume in care, la alegerile prezidentiale, candidatul cistigator umple lumea cu afisele lui cu presedintele american Donald Trump, aflat deja in proces de suspendare. Trebuie sa mizezi pe faptul ca ai in fata votanti complet stupizi si imorali, pentru care dreptul fortei e unicul argument care conteaza, ca sa pui in vitrina o astfel de poza ca sa te faci ales, in loc sa o ascunzi in debara. Si asta cind candidezi sub flamura statului de drept iar ambasadorii americani, in loc sa se ascunda in cladire de rusine ca au un presedinte care ataca in justitie agentia de integritate (Office of Ethics) ca sa isi apere conflictele de interese, dau sfaturi de integritate la natiuni mai mici ca a noastra (evident, nu se aplica aceleasi standarde…).

Credeti ca Donald Trump l-a sunat pe prietenul lui din afise, Klaus Iohannis, sa il informeze ca pune Romania la risc prin decizia sau Sau nu s-a ostenit, stiind ca, in slugarnicia lor, liderii romanii se vor grabi sa il aprobe, asta in timp ce germanii, englezii si francezii s-au delimitatt

Nici macar nu a remarcat vreun oficial american viteza cu care am sarit in linia de foc. Mike Pompeo a laudat tarile entuziaste din Orientul Mijlociu (Arabia Saudita, mult mai „buna” ca Iranul desi taie capetele oamenilor in ambasade si sponsorizeaza nu stiu cite miscari teroriste) si Israelul, in criza politica majora, si a criticat pe „Brits, French and Germans”, adica aliatii din NATO pentru lipsa lor de entuziasm. Macar pe vremea precedentei gafe americane, al doilea razboi din Golf, Rumsfeld ne-a laudat (nu ca asta ar compensa eroarea istorica majora in care i-am insotit). Azi, cind aratam ca nu am invatat nimic din acea aventura catastrofala, nici nu mai remarca nimeni consecventa noastra in eroare. Suntem prezumati ca aliniati fara judecata proprie, cum si suntem. Nu e nevoie sa ne zica nimeni „multumesc” sau sa ne citeze pe ordinea de zi, oricum suntem singurii din NATO care finanteaza apararea la maxim cind nu au elicoptere de stins incendii sau spitale aseptice. Loiali americanilorr Oare asta e loialitate, sa nu tragi de mineca un frate mai mare cind face aceeasi prostie si va pune la risc pe amindoi sau macar sa nu spui ca de data asta macar nu mai mergi si tu cu el>

Cine ar fi putut face altfela Klaus Iohannis a facut mare caz de pozitia noastra cu europenii si nu cu Trump pe vremea crizei cu ambasada din Ierusalim, dar numai pentru ca era o ocazie sa se lupte cu Dragnea, probabil. Altfel, ar fi ramas consecvent cu pozitia europeana si la criza de azi. Dar parca are el vreo pozitie in chestiuni externe, l-a auzit cineva vreodata spunind dupa cinci ani de presedintie trei fraze despre amenintarile externe Nu exista in zona de politica externa niciun om cu viziune si personalitate ramas in sfera publica, ca atare Melescanu si Lazar Comanescu, doi fosti diplomati comunisti, au parut niste titani pe linga civilii oferiti pe post de ministri sau consilieri de politica externa de catre PNL, PDL sau PSD. Spune multe despre nulitatea partidelor noastre tacerea lor asurzitoare in orice subiect major de politica externa, desi cind e vreun post extern disponibil fac coada la el si au acoperiti de la SIE cit incape. M-as mira insa ca printre oamenii inteligenti de la

SIE sau din MAE sa nu fie unii la fel de constienti, deci la fel de ingroziti ca si mine, numai ca ei gindesc numai in privat.

Unde nu e dezbatere si gindire critica se pot face erori majore si tara sa fie angajata pe un curs fara intoarcere, fara ca vreodata sa o mai poata intoarce cineva. Lideri de-ai nostri, complet aliniati cu incompetentii americani din specia cea mai agresiva sau lideri complet incompetenti, ne-au adus azi la mare risc. Evident, sper, ca noi toti, ca vom scapa neatinsi, dar speranta nu poate tine loc de viziune in interes national.

 

43 de gânduri despre “Guest post – Alina Mungiu-Pippidi

  1. Pe acest subiect arzator si periculos ale primelor zile din 2020, am citit si urmarit numeroase comentarii, care mai de care. Unii, stiu ei care, se umflau in pene, ca noi apartinatori ai NATO si mestecau si mestecau, ei cu voce grava, ele cu vocea pitigaiata, musai trebuie sa luam atitudine. Nici ei nu stiu in ce sens. Altii ceva mai rezervati si cerebrali printre care se numara si d-na Mungiu-Pippidi, au avut cateva consideratii de bun simt pe marginea acestei situatii explozive si totodata acide la adresa mestecatorilor, mai ales a acelora din politica.

    • Pacat.
      Ceausescu ,,prostul satului,, ne-a lasat in relatii de prietenie cu tarile arabe(motiv de invidie pentru americanii setosi de petrol si alte interese), pe de alta parte Romania ce avea sa devina era in relatii destul de bune chiar si cu vecinii. Acuma ce o sa devenim, un al II-lea Israel? Asta ne’dorim?

      Ce parere aveti despre baietii destepti (ai nostri) care, fara sa se murdareasca pe varful degetelor, au devenit mari constructori peste noapte? Cred ca nici dumneata , care ai facut puscarie, n-ai atatea case ca si ei(vorbim de ce este la vedere). Cum au reusit ei sa treaca invizibili atata timp?(ca si clanurile, de fapt). Pentru un adevarat patriot, aceste jafuri ,,legale,, nu inseamna ingroparea, la propriu, a unei tari? Jaf cu ,,revolutionarii,, jaf cu ..jaf dupa jaf. Cei care au jurat tarii credinta cum credeau ca vor stabiliza situatia in tara dupa atata deschidere la jafuri in lant?

  2. Trimis din Yahoo Mail pentru iPhone

    La marți, ianuarie 7, 2020, 08:57, ADRIAN NĂSTASE a scris:

    #yiv4659006177 a:hover {color:red;}#yiv4659006177 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv4659006177 a.yiv4659006177primaryactionlink:link, #yiv4659006177 a.yiv4659006177primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv4659006177 a.yiv4659006177primaryactionlink:hover, #yiv4659006177 a.yiv4659006177primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv4659006177 WordPress.com | Adrian Năstase posted: „Dupa cum stiti, nu sunt un simpatizant al Alinei Mungiu-Pippidi dar comentariul sau despre consecintele asasinarii generalului Soleimany si despre politica externa a Romaniei, merita citit:Alina Mungiu-Pippidi: Cum a ajuns Romania la un pas de razbo” | |

  3. Ce anume o va fi facut pe Alina Mungiu sa-si aduca aminte ca e o femeie desteapta nu stiu, dar s-a intaplat asta de ceva vreme. Explicatia cu pierderea sinecurei nu mi se pare in intregime adevarata.. La fel de curioasa, poate si mai curioasa, mi se pare izbucnirea de furie

  4. aproape grobiana a dlu,i Popescu. Stiam ca e republican, dar totusi. Aveti vreo explicatie? Jucareaua mea are toane, dupa cum se vede. Scuze

  5. Un articol slab. Nu avea ce să scrie și trebuia să livreze, altfel nu-mi explic, de obicei Mungioaica scrie mult mai parșiv.

  6. Intrebarea cea mai pertinenta este cand si-a schimbat autoarea opinia atat de radical?
    Era de notorietate sprijinul acesteia pentru amiralul fara flota in groaznicele derapaje de politica externa.
    Deh, omul invata cat traieste…

  7. „TRĂDARE SĂ FIE…DAR S-O ȘTIM ȘI NOI!”

    MOTTO: Brânzovenescu: „Nici nu mai are drept de vot, de când şi-a măritat fata….”
    Trahanache: „Ai puţintică răbdare… Da’ dacă-l putem aduce să voteze cu noi?”
    Farfuridi:„ Altă vorbă… Să voteze cu noi, e uşor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare… dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?…”
    Brânzovenescu:„Adică cum să voteze cu noi?”
    Trahanache:„Să voteze cu noi!.”

    (I. L. Caragiale, O SCRISOARE PIERDUTĂ, actul II, Scena I)

    …………………………………………………………………………………
    Acum două zile, pe la prânz, ca într-o poveste de succes scrisă de niște băieți, Sorin Câmpeanu și Daniel Constantin și-au dat seama că în sufletul lor generos sunt, de fapt, brătieni sadea. Și nu orice fel de brătieni, de duzină, ci unii maturi și responsabili, numai buni să intre direct în Biroul Executiv al PENELEULUI, după o sumară schimbare de scutece care a avut loc cu prilejul votului de învestitură al guvernului Orban. Împreună cu cei doi au mai făcut „marele pas” (bineînțeles, precedat de un dureros examen de conștiință, în cursul căruia și-au dat seama că „nu se mai regăseau” în doctrina PRO ROMÂNIA) și alți deputați, care, din păcate, nu cred că au mai prins locuri „la ofertă”, în conducerea centrală a PENELEULUI: Mircea Banias, Damian Florea și Liviu Ioan Balint.

    Dacă iubesc ceva pe această lume, păi tenacitatea aș zice că este obiectul pasiunii mele: de aceea îl admir fără frontiere pe deputatul Damian Florea (FSN, PSD, PUR, PC, ALDE, din nou PSD, Pro România, PNL) care n-a ratat aproape nimic din spectrul politic românesc, în care dânsul a penetrat pe la stânga, s-a odihnit pe centru, a mai avut apoi o mică ezitare cu revenire spre CIUMA ROȘIE, pentru a constata, în final, că el e de fapt „dă dreapta”, brătian trup și suflet, cum puțini mai sunt astăzi! Îmi pare rău că nu i-au găsit și lui un loc, ceva, în Biroul Executiv, că nu există, cred, o mai vastă experiență politică decât a domnului Damian Florea. E drept că Ludovic Întâiul a afirmat răspicat că nu va primi nici un pesedist în PENELEU, dar nu a precizat că, totuși, primirea se poate face cu boltă, dacă împricinatul a trecut ulterior și prin PRO ROMÂNIA.

    Am înțeles însă că și cei trei, cu nume mai puțin sonore, au asigurate posturi de conducere la nivel local sau județean, ca în orice troc reușit.

    Ludovic Întâiul a declarat că așa e și firesc: „Ei au luat această decizie de a fi alături de PNL şi de partea, să spun, sănătoasă a mediului politic şi nicidecum să rămână rătăciţi pe la uşile PSD… Aşa cum sunt alţii. Ca atare, e un pas normal, atât domnul rector Sorin Câmpeanu, care este o personalitate deosebită în domeniul educaţiei, cât şi Daniel Constantin, care a fost minstru al Agriculturii, şi alţi colegi, Mircea Banias, şi alţi parlamentari sunt practic începând de astăzi colegii noştri!”

    Ei, „dăcât că” pe lângă acești băieți cu notorietate, practic, domni liberali în sufletul lor de când se știu și despre care Ludovic vorbește cu deferență:

    „La nivel naţional, vor fi cooptaţi în structurile de conducere DOMNUL RECTOR Sorin Câmpeanu şi cu DOMNUL FOST MINISTRU AL AGRICULTURII, Daniel Constantin…”

    …pe o ușiță mai ferită a PENELEULUI au intrat și deputata PSD Elena Hărătău și deputatul PSD Mihăiţă Găină, asta în trena declarației date de către președintele liberal jurnaliștilor (sau ce-or fi ăia) de la G4 MEDIA.ro.:

    „…în partid nu e loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”.

    Observăm că s-au mai înghesuit ei un pic și na! că s-a făcut loc și pentru niște CIUME ROȘII de omenie, deci mai puțin nocive.

    Iubesc tenacitatea, da!… însă cam la fel de mult iubesc consecvența… Doamna Elena Hărătău a publicat o declarație de presă exact în ziua votului de învestire a guvernului Orban, indignată de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă niște inconștienți îi acordă girul:

    „Istoria se repetă! Noul guvern al PNL, susţinut de candidatul Iohannis, anunţă închiderea şi comasarea spitalelor! Indiscutabil, românii trebuie să îl sancţioneze la vot pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, pentru a nu se mai reveni la situaţia din anul 2010, când o serie de spitale din fiecare judeţ al ţării au fost închise şi comasate. Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”( Elena Hărătău, site-ul Camerei Deputaților, secțiunea Presa-Comunicate de presă, 4 noiembrie 2019)

    Și astfel, liniștită că a avertizat asupra nenorocirilor ce se pot petrece dacă guvernul Orban va fi instalat, a votat PENTRU!!!. Cum să n-o iubești?

    Mihăiță Găină a dat și el un greu examen de conștiință: „Am avut două variante, să renunț la politică sau să continui în altă parte și am ales PNL. De astăzi fac parte din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților. Sunt convins că PNL va reuși să câștige alegerile locale din Ialomița din vara anului viitor… Este prematur să vorbim acum de o candidatură a mea din partea PNL la alegerile parlamentare de anul viitor. Important este să-mi aduc aportul la câștigarea alegerilor locale și apoi vom vedea ce va fi la parlamentare.” ( REALITATEA DE IALOMIȚA.ro, 27 noiembrie 2019)

    Păi, o să-și „aducă aportul” (!!! n.n.), zic… căci are și prieteni în PSD care o să-l urmeze și care, așa prematură cum pare discuția în momentul de față, zice Mihăiță, îi vor acorda și sprijinul la alegerile parlamentare din toamna lui 2020!

    Totul frumos, elegant, cât de cât! Numai Klaus n-a priceput drama marilor spirite care „nu s-au mai regăsit în doctrina…”, căutând în mod legitim o altă doctrină în care să se „regăsească” mai confortabil și a răspuns sec la întrebare reporterilor cu privire la opinia sa despre „mica migrație de toamnă”: „…Tot traseism se numește. Mai mult nu pot să vă spun, nu am fost implicat”. Cred că a adăugat în sinea lui și „… Scopul scuză mijloacele, cum a zis nemuritorul Gambetta” …

    Apoi a plecat îngândurat, încercând să-și amintească și împrejurările în care nemuritorul Gambetta a rostit aceste memorabile cuvinte…

    • Ultimul număr al Caţavencilor are o caricatură nostimă referitoare la sărbătoarea Crăciunului la români şi sub titlul ” Iată vine colindătorul” ni-l prezintă pe sasul Iohanus întors acasă de pe meleaguri străine. De tot ce-i românesc aş spune eu !

  8. Mortal .
    Epocal .
    Economica , astazi : ” solutia PNL pentru autostrada Comarnic Brasov . Asfaltarea drumului judetean intre Valea Doftanei ( limita Sacele ) si Campina . Centuri la Comarnic si Busteni ” .
    Deci asfaltarea unui drum judetean va rezolva problema tranzitului pe Valea Prahovei .
    Fenomenal .
    Cine debiteaza tampenia monumentala , cine altul decat Bode , care nu se opreste cu grozaviile aici .
    Omul repeta , asa cum i-au spus sefii , ca este ” contra ” proiectului avansat azi cu consortiul turco-chinez .
    Sa-l citam pe stralucitul demnitar mai departe : ” in Romania trenurile circula astazi mai incet decat pe timpul lui Carol al II – lea ” – pauza , asteptam o actiune , o solutie , un km de santier nou , nu , Domnia sa nu ofera , ministru , nici o solutie concreta , nimic care sa ajute trenurile noastre sa circule mai repede decat pe timpul Venusului si Ripensiei , a lui Rudy Wetzer si Albu , nici o aluzie de exemplu la semnarile intarziate de 3 ani pentru noua cale ferata Sighisoara – Brasov , pentru ca acolo e vorba de concret , nu de palavrageala cu vecinul de troleibuz .
    Si cum este mult mai usor sa debitezi banalitati si generalitati in loc sa vii cu o fapta concreta , Domnia Sa se intrece pe sine cotcodacind mai departe ” necesarul pentru finantarea infrastructurii feroviare si rutiere in Romania pentru urmatorii 10 ani este de 40 de miliarde de euro . Putem gasi aceste fonduri acceptand marirea gradului de indatorare a tarii , facand imprumuturi in alte tari ” .
    Imprumuturile externe nu se fac in ” alte tari ” , ci pe langa banci internationale ca Chase Manhattan sau Société Générale , Bode taica .
    Si amuzant e ca unul ca tine , care pastoreste proiecte ” suspendate ” de doua miliarde de euro , drumuri expres in Oltenia , autostrazi in Ardealul de Nord , autostrazi de centura la Bucuresti , finantate 75 % de UE , proiecte blocate in ” clarificari cerute de firmele participante ” fara sa miste un deget sa le deblocheze , ne invita sa ne ” imprumutam 40 miliarde de euro pe viitorii 10 ani ” cand Romania risca sa piarda 800 de milioane de euro doar pentru calea ferata Brasov – Sighisoara pentru nesemnarea contractelor de constructie sau cand da cu piciorul , imbecil , idiot , oportunitatilor create cu eforturi de altii , ca aceste doua autostrazi in PPP , Brasov – Ploiesti si iasi – Pascani .

    • Bun, bun si acestea ar fi niste solutii, insa si acestea trebuie puse in practica. Pana una alta sunt la stadiul de a arunca cu vorbele, mai mult sau mai putin gandite de catre „electricianul” Bode.

  9. Astia ca sa castige alegerile locale, cred ca vor umple orasele de gunoi, pe teme de neconformitate ale gropilor.

    Motiunea trebuie depusa azi din punctul meu de vedere, pana nu e prea târziu pentru orasele tarisoarei, ce se vor umple probabil de gunoaie.

    Machiavelici rau astia, dar au si cu cine.

  10. În ce ţară trăim şi mai ales câţi ?
    „Ludovic Orban ne-a anunțat, la Realiatea Plus, că este o problemă cu alocația pentru copii și că guvernul este obligat să proroge termenul de intrare în vigoare a legii cu majorarea alocațiilor pentru copii. Sunt probleme cu banii. N-au fost prevăzute sumele necesare pentru dublarea indemnizației celor 4,8 milioane de copii.

    Asta chiar este o poveste cu plus și minus, bună de zis la organul video al PNL! Pe neașteptate, la început de guvernare liberală, ne crește nu doar nivelul de trai și de încredere, dar și natalitatea! Crește numărul copiilor înregistrați în Piața Victoriei! La 1 ianuarie 2018, după datele oficiale, în Romania trăiau 4.443.588 de copii. Sigur, numărul acestora a scăzut în guvernarea PSD. Unii au emigrat cu părinții, alții au dispărut nu știm cum. Nici nu se putea altfel. Numărul copiilor a crescut însă vertiginos de cînd liberalii au preluat guvernarea, mai ales cînd a venit vorba de plata alocațiilor. Sunt 4,8 milioane și natalitatea este într-o vertiginoasă și ameințătoare creștere. Ca și numărul de alegători! Conform unui comunicat al Autorității Electorale Permanente, numărul total de alegători valabil la alegerile prezidențiale din data de 10 noiembrie 2019 a fost de 18.217.156 de cetățeni. Dacă îi adăugăm și pe cei 4,8 milioane de copii din bugetul speriat al lui Ludovic Orban rezultă nici mai mult nici mai puțin de 23.017.000 de români. Îi stergem pe cei 17.000, ca să nu mai umblăm la cifrele cu decedați și cu fugiți sau plecați. Oricum, rezultă 23.000.000 de locuitori și creștem vertiginos. Sigur, dintre cei 18.217.156 de alegători, cel puțin 2 milioane dintre cei greu de găsit au votat cu președintele Klaus Iohannis. Și cu Traian Băsescu!”

  11. Nici eu nu mă dau în vânt după Andrei Cornea şi „Dilema”, dar când spune ceva interesant nu poţi trece cu vederea ! Aşa şi cu Mungiu-Pippidi : a reuşit să ne facă să uităm celebrele bancuri cu Alinuţa şi să o privim (mai) cu seriozitate . Care-i sunt motivele ? Prea puţin interesează, mai ales când aduce în discuţie subiecte care ar trebui să ne intereseze pe toţi !

  12. Mă bucură intervenția dlui. Radu Humor, deoarece îmi oferă ocazia să demonstrez cum funcționează propaganda subtilă de tip rusesc, folosită și pe acest blog, astfel ca prin neadevăruri spuse cu aplomb să influențeze, NEARGUMENTAT, diverse persoane credule din spațiul românesc și nu numai.
    Deci, iată câteva articole publice care-l caracterizează pe acest individ nociv, Mircea Popescu. Deci, o fi adevărat ce spune dl. Humor?
    Să fim clari, nu-i vorba de Popescu sau de Humor, este vorba de descifrarea procesului de propagare a neîncrederii în indivizi, partide, țări prin calomniere fără argumente, dar cu obrăznicie și persistență.

    Nu-i bai dacă ignorați trimiterile la argumente, deoarece vă rvor ămân în memorie afirmațiile și învinuirile care vă convin.

    1, Mircea Popescu este soroșist:
    – Soroș=11% (2016) – (https://mipopescu.wordpress.com/13-invazia/soros-11/)
    * O paragraf aparte în aceste articol este dedicat dnei. Alina Mungiu Pipidi
    – Progresism globalizator (2017) – (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/progresism-globalizator/)

    2. Mircea Popescu este globalist:
    – Naționalism necesar (2003) – (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/nationalism-necesar/)
    – Caracterul național (2012) – (https://mipopescu.wordpress.com/5-politica/caracterul-national/)
    – Naționalism și patriotism (2013) – (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/nationalism-si-patriotism/)
    – Populism și naționalisn (2017) – (https://mipopescu.wordpress.com/5-politica/populism-si-nationalism/
    – Naționalism în America (2018) – (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/nationalism-in-america/)

    3. Mircea Popescu ”pupă” tot ce-i american:
    – Hans Klemm (2016) – (https://mipopescu.wordpress.com/13-invazia/hans-klemm/)
    – SUA, UE, România (2015) – (https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/sua-ue-romania/)

    4. Mircea Popescu este anti-PSD:
    – România și America (2012) – (https://mipopescu.wordpress.com/istoria-cmr-2000-2005/romania-si-sua/)
    – Naționalism românesc (2012) – (https://mipopescu.wordpress.com/5-politica/nationalism-romanesc/)
    – Partide și tendințe (2018) – (https://mipopescu.wordpress.com/opinii/partide-si-tendinte/)
    – Ponta și Clinton (2015) – (https://mipopescu.wordpress.com/istoria-cmr-2000-2005/ponta-si-clinton/)
    – Klaus Iohannis (2014) – https://mipopescu.wordpress.com/opinii/klaus_iohannis/

    Și pentru a da o ultimă replică celor care nu văd, sau le este frică să vadă terorismul internațional instituționalizat:
    – Lecțiile Istoriei (2020) – (https://mipopescu.wordpress.com/5-politica/lectiile-istoriei/)

    Desigur, acestea sunt doar câteva articole (proprii), dar mult mai multe, peste 200, se găsesc la:
    – Diaspora și Reîntregirea – (https://mipopescu.wordpress.com/)

    • Ce rost are să căutăm toate argumentele popesciene la care face trimitere autorul când avem aici , pe acest blog cele aşternute chiar de mâna ( şi picioarele ? 😉 ) lui :

      „Se pare că propaganda anti-americană a dat roade, cu precădere, în rândul poporului PSD. Și acest lucru se vede și pe blogul domnului Adrian Năstase unde anti-americanismul, dar și anti-semintismul, se desfășoară fără opreliște.

      Spun că a dat roade propaganda, deoarece oamenii PSD, fără să aibă probe sau ignorând realitățile, condamnă acțiunile americane, desigur conduse de iudaismul internațional, de apărare a intereselor cetățenilor proprii.
      Pentru acești îndoctrinați, faptul că zeci de americani sunt uciși, fie acasă, fie în alte puncte ale Globului în acte de terorism, faptul că ambasadele americane sunt asediate sau că zeci de Biserici creștine sunt incendiate și sute de creștini sunt schingiuți și omorâți, constituie acte de ”legitimă apărare” realizate de bandele teroriste.
      Practic, reacțiile acestea negândite constituie o încurajare a continuării actelor teroriste.

      Mai lipsește ca toți acești revoltați să se urce în primul avion pentru a participa la funeraliile teroristului nr.15 și să se înroleze în Forțele Quds pentru a efectua acțiuni militare extrateritoriale și operații clandestine.
      Dacă Macron se duce fuguța la Putin să primească instrucțiuni, oare și unele personalități politice din România se înghesuie la poarta Ambasadei Rusiei ca să primească și ele instrucțiuni de la ambasadorul Kuzmin?
      Nu m-ar mira.”
      Dacă dl. Mircea Popescu ar fi fost tot atât de vehement şi cu crimele făcute de americani şi acoliţii lor din Israel şi Arabia Saudită, cu sutele de mii, chiar cu milioane , dar şi cu zecile de milioane de refugiaţi cu care s-au trezit europenii în ţările lor datorită acestor acţiuni criminale din Afganistan, Irak, Libia, Siria, Yemen , Iran, ca să nu mai amintim şi de cele din Africa sau America de Sud poate că şi noi cei îndoctrinaaţi, am fi trecut mai uşor peste jignirile aduse în acest moment delicat al evenimentului din Irak.şi mai ales a urmărilor lui !
      Am mai spus-o : nu poţi trăi în America şi să-ţi permiţi a critica SUA aşa cum o faci din ROmânia, sau din altă Ţară europeană ! „Libertatea” de acolo, ca să nu-i spunem pe nume, are nişte limite mult mai stricte decât la noi î Puţini sunt cei care riscă şi nici într-un caz unii ca Popescu al nostru.
      P.S. Un critic obiectiv, înainte de a lua în derâdere întâlnirile pe care le are Putin cu alde Macron şi „unele personalităţi politice din România” ar fi trebuit să critice şi pupincurismul sasului întors de la Waschington doar cu celebra şapcă şi nu mai puţin de vreo două miliarde de dolari achitaţi înaine pe nişte cioarse ce încă n-au putut fi livrate până când nu le recondiţionează vânzătorul , măcar aşa de ochii lumii ! Ca să nu mai amintim de pupinUEismul general al noii echipe guvernamentale de la Bucureşti care n-are nimic a face cu interesele României şi bunăstarea cetăţenilor ei !
      Dar asta nu-i interesează pe mitici şi nici pe popeşti !

  13. Se intampla, azo, acum si de ce omorarera lui lui Qasem Soleimani e doar praf in ochi fraierilor !>/b>

    Azi , 8 ianuareie 2020 polcovnicul Vladimir Vladimirovici Putin . cu ocupatia presedinte al Rusiei , va inaugura conducta Turkish  Stream.


    Turkish President Recep Tayyip Erdogan will host Russian counterpart Vladimir Putin on Wednesday to inaugurate a new gas pipeline, with tensions in Libya and Syria also on the agenda.

    Putin arrived late on Tuesday after paying a surprise visit to Syria – his first to Damascus since the war began – at a moment of acute uncertainty in the Middle East following the assassination of top Iranian general Qasem Soleimani by the United States.

    Russia’s leader will seek to boost his credentials as a regional powerbroker at the symbolic opening of the TurkStream pipeline, which brings Russian gas to Turkey and southern Europe via the Black Sea.

    TurkStream and the Nord Stream pipelines under the Baltic allow Russia to increase gas supplies to Europe without having to rely on Ukraine.

    But Moscow’s increasing domination of European energy markets has worried the US, which last month sanctioned firms working on TurkStream and the almost completed Nord Stream 2.

    The ceremony in Istanbul, due to start at 1200 GMT, reflects a dramatic improvement in ties between Russia and Turkey – two countries seemingly on the verge of war less than five years ago after Turkey shot down a Russian jet.

    https://www.ibtimes.com/putin-visits-turkey-talk-libya-syria-gas-2898306

    Binenteles cei 2 presedinti vor discuta si despre Siria, Libia si ce incurcatzele mai facu in zona Unchiu Sam cu joaca sa de-a caiboii si indienii .

    Dar isi mai aduce careva aminte de Nabucco? Gazoductu’ nu opera!! Asta trebuia sa fie:
    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/80/Nabucco_Gas_Pipeline-en.svg/1100px-Nabucco_Gas_Pipeline-en.svg.png

    Si sa zic asa stiti care e marea difernta intre Nabucco si Turkish Stream ?
    Nabucco avea girul american!!!

    Asa ca uciderea pasadaranului aluia .. e , in felul ei, o frasuiala care ascunde un esec politic major.

    PS. Popescule nu da vina pe mine! De vina e doar prostovanii vostri de analisti!!!!

  14. În primul rând, adresez urarea tradițională de ,, La Mulți Ani” gazdei noastre și tuturor colegilor.
    Articolul Alinei Mungiu este corect pe fond, articulat și argumentat. Nu are nicio relevanță ce a gândit și scris în trecut, deoarece cred că orice om este perfectibil, viața oferind tuturor oportunități pentru evoluție și schimbare.
    Cine ignoră aceste oportunități este pur și simplu blocat în propriul proiect, mai pe românește… prost lemn (vezi cazul patologic al prezidentului în funcție, în România, dar și în America).
    Îmi permit totuși o nuanțare, teritoriul României nu este în niciun pericol în acest moment, ar fi așa dacă România ar trimite trupe de intervenție în războaiele la distanță și ilegitime ale altora, sau, ar permite americanilor să atace Rusia cu rachetele ofensive cu rază scurtă de acțiune lansate de la Deveselu. Doar naivii nu știu că sistemul ,, antirachetă” amplasat la baza sus-numită poate fi rapid adaptat (printr-un update de soft) pentru misiuni cu caracter ofensiv.
    În rest, românii încă cred că țara noastră are un potențial geostrategic semnificativ în evenimentele prezente și viitoare din Orientul Mijlociu, dar și alte colțuri ale lumii. Nimeni nu-și pierde timpul căutând pe hartă o țară de slugi infatuate și imature lipsită complet de viziune.
    Pe bune, România ar trebui… să declare un război, dar nu oricui și oricum ci… contra Americii, dacă vrea să fie băgată în seamă de cineva, în primul rând de partenerul strategic. Poate astfel devenim, în fine, exact ce își doresc românii: Un stat american cu un guvernator militar numit pe termen nelimitat. Fără alegeri și costuri inutile, dar cu 10% din buget destinați lui Al Capone pentru….. ,, apărare”. Să fie primit, frați români.

  15. IN PRIVINTA SISTEMULUI POLITIC ,COMUNIST, AL TIMPULUI TRECUT , AU EXZISTAT…SI REALIZARI BENEFICE IN CARE ROMANIA CU AL SAU POPOR AITENTIC…AVEA SANSA DE A E ZISTA IN VIITOR. TALENTELE ARTISTICE AUTENTICE SI NU NUMAI NE AU PARASIT, FIECARE CU A SA IMAGINE , INTR UN NOU SITEM ASA ZIS DEMOCRATIC , IN REALITATE DAUNATOR ROMANILOR SI UNEI TARI INEXZISTENTE IN PREZENT… TIMPUL ACTOAL, NE A OFRRIT SHIMBAREA DORITA …IN CARE S AU INMULTIT ( DIN PACATE ) „VEDETELE”, „POLITICIENII CU AL LOR SISTEM POLITIC”, ” ANALISTI POLITICI ” CARE MAI DE CARE ,CU A LE LOR INTERESE PROPRI CE SUNT FOCALIZATE DE PARCURGEREA TIMPULUI , SI DE CE NU DE PRESEDITII CARE INDEPLIMESC ORDINILE PRIMITE DIN EXTERIOR. NE INTREBAM DE CE AM AJUNS INTR O SITOATIE IN CARE ECONOMIAE ESTE NESEMNIFICATIVA , SISTEMUL POLITIC NEREAL, O TARA CONTROLATA ,OCUPATA CU UN POPOR DESBINAT, CE SI A PIERDUT PE ALTE MELEAGURI , DEMNITATEA DE ROMAN. EVENIMENTUL CE A” EXPLODAT ” IN MAJORITATEA GANDIRII OAMENILOR , PRIVIND ASASINAREA RESPECTIVULUI GENERAL, AVEM PARTE DE IMAGINI TELEVIZATE CE SUNT COMENTATE LA NESFARSIT SI CARE NE OFERA SEMNE DE INTREBARE LA CE VA URMA IN PREZENT SI VIITOR .( AM COMENTAT ACEST SUBIECT SI VREAU SA FAC DE ACESTA DATA UN COMENTARIU SCUR DIRECT LA SUBIECT: DONALT TRUMP SI NU NUMAI NU ESTE UN DICTATOR ,ESTE UN PRESEDINTE REAL , DECIZIA SI ALTE SECIZII CE VOR SE VOR LOA , NUI APARTIN. ( SUNT DECIZI SCRISE …CU MULT TIMP IN URMA , 2001, 2003, IN COLABORARE CU GERMANIA , FRANTA , ETC. INCLUSIV RUSIA , TARI CU AL LOR PRESEDINTI „CONFUZI IN GANDIRE ” , CE AU FOST ” SURPRINSI DE DECIZIA RESPECTIVA ” . REALITATEA ESTE BENEFICA PENTRU DICTATORI SI NEBENEFICA PENTRU POPOARELE MANIPULATE …UN AL TREILE RAZBOI MONDIAL NU VA EXZISTA IN PREZENT SI NICI IN VIITORUL APROPIAT, APELE SE VOR LINISTI FIECARE IN MATCA LOR, IAR SITOATIA VA REVENI LA NORMAL CAND INTERESELE FIECARUIA , SE VOR STABILI… ( O RAFUIALA , O RIPOSTA CE VA LOVI SUFLETE FARA VINA FIECARE CU A LOR INDENTITATE VA EXZISTA .DIN PACATE IMAGINILE TIMPULUI TRECUT NE ARATA CAT SE POATE DE CLAR…

  16. Domnule Mircea Popescu, nu ne este frică să vedem terorismul internațional instituționalizat, ba mai mult, o și spunem în mod repetat, chiar cu riscul ca unii comentatori, mai mult americani decât români, să fie deranjați.
    Dar să nu vă faceți probleme, toate partidele (inclusiv PSD) și-au declarat susținerea fermă și fără rezerve pentru parteneriatul strategic, cu convingerea că actiunile ,,legitime” ale Marelui Licurici ne vor duce pe toți în Paradis. Mă refer, desigur, la planeta Marte, Pământul fiind prea tradițional acoperit de mări, oceane, păduri și (încă) prea multe viețuitoare care se reproduc în mod natural, adică perimat. Toate acestea sunt dispensabile pentru Unchi, deci românii, ca aliați fideli (până la autoanihilare), au toate șansele să ,,ardă” câteva etape și să obțină vize de acces direct în viitoarele State Marțiene Unite ale Noii Americi. Unde ne înscriem stimate coleg ?

  17. Referitor la faptul ca suntem intr-o alianta militara si efectele acestei apartenente. Amintesc ca pe vremea comunismului Romania era membra a Pactului de la Varsovia si ca atunci eram datori sa ne aratam fratia de arme cu Rusia, daca ar fi fost atacata extern militar de un inamic NATO. Apartenenta la o alianta presupune riscuri de securitate impartasite. Daca Romania ar fi atacata, SUA si ceilalti membri NATO sunt obligati sa actioneze ca aliati militari. Deci plingaceala doameni Mungiu ca, vai, sunt riscuri azi pentru Romania e tardiva. Daca politicieni romani, ca domnul Nastase nu doreau sa fim in NATO, ca sa nu ne bombardeze rachetele iraniene, trebuiau sa ia acea decizie atunci, si eventual sa raminem neutri, desi, sunt sigur ca s-au facut studii care sa arate ca neutralitatea declarata nu ar fi avut avantaje de securitate. Interesant ca numele domnului Nastase nu este mentionat in articol, pentru ca dinsul este practic artizanul intrarii Romaniei in NATO.

    Cred ca logica doamnei Mungiu e un pic emotionala, pentru ca suspina cu regret dupa prietenia impusa de Ceausescu evident (a consultat poporul?) cu Iranul, o tara islamica, cu un regim autocratic, si, ca sa ma exprim diplomatic, care nu arata prea multa simpatie pentru cetatenii oricarui stat democratic.

    Referitor la plingaceala cu inexistentul „pericol rusesc” detectat de doamna Mungiu in periplurile sale jurnalistice la est de Nistru, poate ar fi trebuit sa ii consulte si pe ucraenieni in chestiunea asta, ei fiind cred inca geografic estici si extrem de bucurosi ca le cad rachete rusesti in cap.

    Nici eu nu vreau razboi si nu mi-as dori ca Romania sau alta tara prietena sa fie lovita de rachete iraniene. Iranienii stiu bine ca asemenea atacuri ar duce la un razboi nimicitor pentru ei.

  18. Conferinta de presa tinuta de Carlos Ghosn in Beirut, astăzi, aduce la nivel public niste informatii incredibile despre modul de functionare al statul de drept japonez.

    Oricum efectul acestor proceduri judiciare a fost pana la urma prabusirea profitului aliantei auto in cauza si nerealizarea fuziunii cu un alt grup (cu componenta si americana), ce ar fi pozitionat producătorul francez pe primul loc pe piata auto mondiala.

  19. Istoricul polonez Woloszanski face o descriere cinematografica a semnarii pactului Ribbentropp – Molotov .
    Citez : ” la 23 august 1939 la ora 13 avionul Immelmann III ateriza pe aeroportul moscovit . Pe peretii micului aeroport Khodinka amestecul drapelelor cu zvastica si cele cu secera si ciocanul formau o combinatie inedita . Acordurile Internationalei , cantate de fanfara dupa imnul german , erau la fel de neobisnuite .
    Ribbentropp se indrepta spre marea Zil neagra a carei portiera ii era deschisa de colonelul NIKOLAI Vlassik , seful garzii lui Stalin .
    La Kremlin , in fata marii scari ducand spre intrare fu intampinat de un om indesat – ” e Poskriebicev , secretarul lui Stalin – il lamuri Von Schulenburg . Prezenta lui insemna ca Stalin insusi era prezent .
    … Molotov , Stalin , Ribbentropp si Schulenburg se asezara in fotolii , impreuna cu traducatorii .
    Ribentropp incepu printr-o alocutiune scurta si abila , exprimand dorinta de a avea bune relatii .
    Stalin se intoarse spre Molotov ” vreti sa raspundeti , Viaceslav Mihailovici ? ” – trebuia sa faca astfel in prezenta strainilor pentru ca Molotov era Comisarul Poporului pentru Afacerile Externe .
    Nu , nu , Iosif Visarionovici , raspunse Moltov – sunt sigur ca dv o veti face mult mai bine decat mine .
    Stalin spuse atunci ” in caz de razboi intre Germania si Polonia sau intre Germania si democratiile occidentale interesele Germaniei si ale URSS au pentru noi o importanta egala ” .
    La semnarea tratatului , dupa 3 ore de negocieri , Stalin era intr-o dispozitie excelenta . Isi varsa lui insusi un pahar mic de vodca : ” as vrea sa beau in sanatatea Fuhrerului . Urma un pahar din partea lui Molotov in sanatatea lui Ribbentropp . Molotov pentru Schulenburg , Stalin si Molotov , amandoi , pentru o ” noua era in relatiile noastre ” .
    Molotov , cu fata rosie din cauza vodcii , se aseza pentru a semna . Se uita nervos la fotografi , 2 germani si un rus , care-si instalau aparatele in fata biroului . In spatele lui era maresalul Saposnikov . Richard Schulze , un SS-ist inalt invitat de Stalin sa vina in fata , era cealalta persoana in spatele lui Molotov . Stalin , adevaratul erou al ceremoniei , se indepartase si observa de la biroul sau , cu un aer binevoitor , scena .
    Semnatarii citira o ultima data textul ( … in privinta Europei de Sud – Est , partea sovietica isi manifesta interesul pentru Basarabia … ) .
    Un servitor in uniforma alba intra cu o tava cu o sticla de sampanie . Stalin aprinse o tigara , lua doua cupe de sampanie si-i oferi una lui Ribbentropp . Fotograful german Helmuth Laux imortaliza printr-un blitz gestul . Stalin fu nemultumit – ” fotografia poate da o falsa imagina unui moment atat de important ” ii spuse lui Ribbentropp . Laux scoase filmul din aparat si-l inmana lui Stalin care nu voi sa-l ia ” am incredere in onoarea unui german ” .
    ….La ambasada Germaniei , secretarul Johannes von Herwarth , antinazist , il contacta pe Charles Bohlen , functionar al Ambasadei SUA si-i comunica continutul acordului .
    In 24 august 1939 la ora 11 H 50 , un agent al Departamentului de Stat descifra continutul mesajului Ambasadei americane de la Moscova ” ieri seara , Estonia , Letonia , estul Poloniei si Basarabia au fost recunoscute ca zone de interes sovietic ” . Presedintele Roosevelt pastra aceasta informatie pentru el . Estima ca nu trebuia sa anunte nici guvernul englez , nici pe cel francez , nici pe cel polonez „

  20. Dle Popescu, știam că sunteți republican și susținător al președintelui Trump. și al sloganului său ”America first”, implicit adversar (înverșunat) al democraților. Doar că în privința comportamentului față de Romănia, republicanii și democrații sunt tot o apă și-un pămănt, cum bine se vede. Acest comportament nu e în măsură să căștige simpatia pe aici, ca de alttfel nicăieri pe mapamond..Uciderea generalului iranian a fost o nechibzuință care nu va reduce cu nimic pericolul terorismului, creănd în schimb multe altele, inclusiv pentru Romănia. Fapttul că Trump a amenințat deschis cu bombardarea unor monumente istorice din Iran mi se pare abominabil.. Izbucnirea de furie și dispreț a dvstră după analiza obiectivă a gazdei noastre e, așa cum am menționat deja, jalnică și, evident, iritantă.

    • Doamna Neagoe, inițial nu am vrut să mai dau curs unui dialog al surdului cu mutul, constatând, așa cum spuneam, că nici dumneavoastră nu ați citit trimiterile pe care le-am sugerat, preferând să comentați strict pe baza unor păreri preconcepute la care nu doriți și nu puteți renunța.

      „Ciuma roșie” nu este un termen pe care să-l apreciez, este condamnabil.
      În general, nu am discutat politica internă din România, considerând că întreaga situație este o mizerie provocată de o clasă politică de o valoare submediocră care pentru avantaje de clan distruge coeziunea națiunii, deci comite un act antinațional.
      Nu înțeleg de ce v-a ofensat termenul „popor PSD”, folosit pentru a delimita o entitate. Poate v-au supărat nuanțele critice legate de pozițiile anti-diasporă (pe care mi-o explic prin frustrarea pricinuită de vot) și anti-americană (pe care chiar nu mi-o explic altfel decât prin succesul propagandei rusești din România).
      Ceea ce considerați vot al diasporei este vot al unei părți a populației românești aflată temporar peste hotare în căutare de lucru, deci este doar o extensie a populației românești din țară, gata formată din punctul de vedere al propagandei. Și la fel ca dumneavoastră, votează pe baza unor păreri preconcepute.
      Dacă peste acestea se adaugă atitudinea belicoasă a „poporului PSD”, să nu vă mire perpetuarea spiritului anti-PSD.
      Nu știu dacă puteți înțelege că încerc, nu să distrug PSD-ul, ci să-l ajut să-și îmbunătățească imaginea, pentru ca viața politică românească să intre într-o atmosferă normală, civilizată, fără inflamarea străzii.
      Oricum, la nivel de reprezentare parlamentară, votul diasporei are o importanță apropiată de zero prin modul în care este concepută Legea Electorală.

      Locuiți cumva în Cluj?

  21. Evoluţia unui analist politic

    Acum câţiva ani, pe vreme Administraţiei Democrate şi înainte de divergenţele majore dintre EU şi SUA, Alina Mungiu-Pippidi era corifeul bunelor relaţii cu Statele Unite. Odată cu venirea lui Donald Trump (republican) la Casa Albă, tonul s-a schimbat, deşi scopul şi mijloacele politicii externe americane au rămas aceleaşi : intenţii hegemonice şi intervenţionism mondial.

    Iată însă că pe 6 ianuarie anul curent, D-na Mungiu-Pippidi a lansat pe platforma «adevărul.ro» un atac virulent (Cum a ajuns România la un pas de război) la adresa poziţiei ancilare a României faţă de SUA şi politica sa aventuristă, aprobând asasinarea generalului iranian Quasem Soleimani din ordinul preşedintelui Trump, în timp ce Europa Occidentală o condamnă.

    Lăsând la o parte definirea Iranului ca «o veche putere malignă» (?!), D-na Pippidi sesizează esenţa evenimentului : asasinarea unui lider al unui stat suveran în timp de pace încalcă legile internaţionale şi ar putea reprezenta un „cassus belli”. Într-adevăr, cei care au plănuit şi realizat acest act ar fi trebuit să nu uite că un asasinat asemănător – uciderea la Sarajevo pe 28 iunie 1914 a arhiducelui Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al Austro-Ungariei – a condus, deşi executat de un particular, la catastrofa Primului Război Mondial. Astăzi este vorba de un general care a dirijat lupta militară şi diplomatică împotriva Statului Islamic, iar Iranul – spre a nu-şi pierde faţa – i-a răzbunat moartea atacând cu rachete două baze militare americane de pe teritoriul Irakului. Dacă Statele Unite vor răspunde acestei lovituri, conflictul va escalada în Orientul Mijlociu antrenând şi alte zone ale globului. Deja vizita preşedintelui Putin la Damasc cu ocazia Crăciunului Ortodox pe stil vechi este un avertisment la adresa SUA.

    Schimbarea de atitudine a D-nei Pippidi se înscrie în răcirea relaţiilor dintre UE ( în special Germania şi Franţa) şi SUA. Din propagandistă a Statelor Unite, Alina Mungiu-Pippidi – actualmente rezidând în Germania – a devenit propagandistă a Europei Vestice, dar nu şi a ţărilor din răsăritul Europei, care au intrat în orbita SUA şi sunt considerate ca reprezentând interesele Statelor Unite în cadrul UE.

    În criticile sale acerbe – şi în bună măsură justificate – la adresa politicii externe a României, D-na Mungiu-Pippidi pierde totuşi din vedere un aspect important, şi anume că ostilitatea remanentă a ţărilor est-europene (fără legătură cu situaţia actuală, rezultând din teama ancestrală faţă de Rusia ţaristă, apoi faţă de URSS, iar actualmente faţă de Federaţia Rusă) le-a determinat să considere că numai forţa militară uriaşă a Statelor Unite le poate garanta independenţa.

    Dacă însă ţinem seama că până acum relaţiile speciale dintre România şi SUA s-au tradus doar prin trimiterea soldaţilor români pe diverse teatre de luptă la mii de km. distanţă şi prin creşterea exponenţială a achiziţiilor de armament american depăşit, o evoluţie a României – ţară de dimensiuni medii şi care nu poate avea interese globale, ci doar regionale – spre alte centre de putere mai apropiate , respectiv Germania şi, în secundar, Franţa, ar fi mai raţională.

    În felul acesta, D-na Mungiu-Pippidi se pune în poziţia unei partizane a unităţii europene şi a independenţei faţă de Statele Unite, ceea ce ar însemna de fapt o expresie a trecerii de la lumea unipolară la lumea multipolară.

  22. Fara amestec NATO in campania electorala a lui Donald Trump: Orientul Mijlociu nu este teritoriul SUA. Iranul, o afacere americana extra-euroatlantica

    Trump: SUA impun ”imediat” noi sancţiuni împotriva Iranului şi cer NATO să se implice mai mult
    Am urmarit cu atentie mediul reactiei presedintelui american Donald Trump si reactia propriu-zisa a acestuia dupa atacurile cu rachete ale Iranului, in noaptea de marti spre miercuri, asupra a doua baze militare ale SUA din Irak. Discursul a avut loc pe un fundal format din oficiali politici si militari, care au venit in platou din lateral, un detaliu de ierarhie. Trump a intrat prin usa din spatele tribunei, pe care au si iesit toti in final, aproape intr-o cadenta militara. Fetele alungite ale tuturor si vocea grava a suprematistului global au amintit intrucatva de atmosfera stanjenitoare si discursul inchizitorial al suprematistului comunist Nicolae Ceausescu, la televiziune, in decembrie 1989, dupa represiunea miscarii pentru libertate de la Timisoara, cu cateva zile inaintea caderii regimului despotic, de import.

    Discursul lui Trump nu a iesit din pacate din “logica” electorala cu care acesta vrea sa castige un al doilea manadat la Casa Alba, in alegerile prezidentiale din 2020. Spre deosebire de 2016, cand leadershipul bipartizan american a recurs la gaselnita propagandistica a unei pretinse imixtiuni electorale a Rusiei in alegerile prezidentiale americane, care l-ar fi “ajutat” pe Trump sa “castige” alegerile, Trump si strategii sai de campanie au ales, in acest an, Orientul Mijlociu ca scena electorala si Iranul ca tinta. La ordinul lui Trump, au fost asasinati liderul militar iranian Qassem Soleimani, un erou al luptei regionale antiteroriste, un comandant irakian si insotitorii lor, la Bagdad, la sfarsitul saptamanii trecute. Aceasta greseala fundamental trumpista, de a-si murdari realegerea cu sange iranian si irakian, apartinand unor antiteroristi reali si activi, a dezlantuit razbunarea iraniana si islamica impotriva SUA, in regiune si in lume. Inspaimantat de prostia liderului si de consecintele acesteia care se vor abate asupra SUA si care vor trebui suportate si asumate, un congressmen american a defulat o temere subconstienta si premonitorie, de leadership: “Ziua de care ne-am temut a sosit!”.

    Trei mari idei din discurs arata ca Trump este incapabil sa inteleaga noua realitate geopolitica din Orientul arab si persan si sa iasa din cercul vicios in care a izolat atat Administratia sa cat si SUA. “Atâta timp cât sunt președinte, Iranului nu i se va permite să aibă o armă nucleară”, si-a reafirmat Trump imposibilul comportament unilateralist. Cand a devenit cat se poate de limpede ca suprematia Globalismului se intemeiaza pe mentinerea Natiunilor in inferioritate energetica, militara si economica, prin a le interzice discretionar acestora accesul la propulsoarea resursa nucleara, nicio forta sau lege nu le va impiedica sa-si afirme competitivitatea, in contrapartida cu cea americana, in materie de securitate si propasire. Iranul nu are pretentii globaliste, doar acestea l-ar motiva sa urmareasca scopuri militare nucleare. ci doar sa nu fie discriminat in utilizarea energiei nucleare in scopuri civile. In acest sens, doar mentinerea acordului nuclear iranian din 2015, devenit sexapartit prin retragerea unilaterala a SUA, este unica modalitate non-militara agreata multilateral. Anuntul lui Trump privind impunerea imediata de “noi sanctiuni” ale SUA asupra Iranului este o cale directa si explicita de escaladare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, in pofida faptului ca toata lumea cere la unison masuri de “dezescaladare”. “Vom cere NATO să fie mai implicată în procesul din Orientul Mijlociu” este o adevarata bomboana pe coliva globalismului. Implicarea in nume propriu a unor tari membre NATO este altceva, insa implicarea NATO este nu numai scandaloasa politic si geopolitic, dar si nelegitima juridico-militar, din punct de vedere al ariei de responsabilitate al Aliantei si al aplicarii Articolului 5, care se refera stricto sensu la spatiul euroatlantic. A cere NATO sa se amestece in campania electorala a lui Trump, pe scena Orientului Mijlociu, dupa ce in tot primul sau mandat s-a facut caz de imixtiunea rusa, pe scena americana, este o mostra cinica de unilateralism american, care sfideaza normele si multilateralismul. Doua ratiuni denunta acest unilateralism trumpist privind NATO. In primul rand, Orientul Mijlociu nu este teritoriul SUA. In al doilea rand, Iranul nu se afla dominator pe teritoriul Statelor Unite, ci el este o afacere americana in afara spatiului euroatlantic.

  23. Dle Popescu,un PS: ne-am lămurit în sfărșit. Eu sun parte din ”poporul PSD””sau ”ciuma roșie” dvstră nu mai sunteți pentru mine decăt un diasporean. Bizară specie!

  24. DEOSEBIREA DINTRE UN ROBOT SI UN OM : ROBOTUL NU SE POATE AUTO CONTROLA …OMUL: SE POATE AUTO CONTROLA …

    ROBOTUL ESTE CREEAT DE OM …
    OMUL ESTE CREEAT DE DUMNEZEUL AUTENTIC…

    -„VIATA ” ROBOTULUI NU ARE CONTINUITATE..
    -VIATA OMULUI ARE CONTINUITATE …

    INDIFERENT DE EVENIMENT, EVENIMENTE, CE POAT CREEA, UN CONFLICT, UN RAZBOI SAU MAI MULTE , INTRE POPOARE , NU ARE SANSA DE A CONTROLA IN TOTALITATE OMUL ,GANDIREA SI COMPORTAMENTUL SAU…

    EXPLICATIE: ROBOTUL O MASINARIE FARA VIATA…NU SIMNTE DUREAREA…

    OMUL O MASINARIE CARNALA , SPIRITOALA …SIMTE DUREREA , SUFERINTA , CELE DOUA ASPECTE CE POT CREEA IN VIITOR „MOARTEA” SA … DECI , ARE SANSA DE A SE AUTO CONTROLA.

    ORI CE EVENIMENT NEGATIV, CREAT DE OM…SI CARE II PUNE VIATA …IN PERICOL , ESTE SI VA FI EVITAT…
    ( IN CELE DOUA COMENTARII, ANTERIOARE , AM DAT DE INTELES …CA , CONFLICTELE , RAZBOIUL , NU POT CONTROLA IN TOTALITATE GANDIREA SI COMPORTAMENTUL…OMULUI.)

    CINE VREA SA INTELEAGA , ESTE BINE , CINE NU VREA , VIATA MERGE INAINTE …

  25. PS. CONFLICTUL… CEL CREEAT , DE „DONALT TRUMP ” , UN PRESEDINTE AUTENTIC…CA SI ALTE CONFLICTE CREEATE DE ASA ZISELE MARI PUTERI…IN REALITATE , REASEAZA BENEFIC , ECONOMIA ,(SI NU NUMAI) DICTATORILOR …

  26. Uri, guri, securi și sinecuri…
    Potrivit declarațiilor mai de început ale lui „dincă” (sau, poate, „DINCĂ”!), acesta ar fi ars complet (și nu procentual!) aproape (ca interval de timp!) de vii, două tinere, în floarea vârstei, în plenitudinea puterii lor de formare, dezvoltare și zbor, iar el, autopretinsul autor, e aproape … liber și nevinovat (în absența probelor!), cu un „arest” în raport cu care chiar cuvântul însuși e în prag de revoltă;
    Toți cei care au „încețoșat” fapta de „ardere” (!!!) a celor două, sau cercetarea „arderii”, sunt „bine-mersi” – liberi la leafă și poziții!
    Doar „prostimea” trebuie să știe, desigur din proprie și benevolă convingere, că dr. M. Beuran e (aproape!) „criminal” deoarece „ar fi ars” ce „el nu a ars”, pentru că a fost unde nu a fost, pentru că nu s-a „(a)prins” când trebuia să se „(a)prindă” și, mai ales, pentru că nu l-a „concediat puțin” pe Dumnezeu și, preluîndu-i puterile, nu i-a mai dat ani celei căreia Atotputernicul, cu sau fără arsură (eveniment, în sine, absolut regretabil!), îi cam „prescrisese” soarta; important e ca Beuran să fie „ras și ars” chiar dacă, în absența „mâinii” și „dibăciei” lui, mai „mor” unii ori „pleacă” alții …
    În prima situație focul și fumul nu s-au văzut și nimic nu a mirosit …
    În a doua … prea totul „miroase”! Și se mai pune insistent pe foc! Până la „arderea completă” … a predestinatului !!!
    … Voi, încă bunilor doctori, de ce n-ați plecat?
    De ce nu-nțelesați că popor de salvat
    E pe-alte meleaguri, c-aici „de-operat”
    E de mult, pentru alții, un loc destinat …!

  27. John F. Kennedy la un moment dat a spus : “ Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant “ N-a mai apucat , Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea … Sa ne amintim un remarcabil discurs al presedintelui asasinat, “ The president and the press “ din 1961:

    “Doamnelor si domnilor

    Cuvantul “secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor , intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete , a juramintelor secrete si a procedurilor secrete . Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri , pe intimidare in loc de libera alegere . Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare , diplomatice , de informatii , economice , stiintifice si politice . Operatiunile sale sunt ascunse , nu publicate , greselile sale sunt ingropate , nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie , liber si independent . “

    In 1963 este asasinat …

  28. Doborirea avionului ucraenian cu o racheta aparent de provenienta ruseasca si omorirea a 63 cetateni canadieni (probabil de origine iraniana, deci ai lor i-au omorit pe ai lor) l-a facut pe Trudeau sa iasa la o conferinta de presa azi unde a evitat sa condamne Iranul pentru aceasta crima abominabila. El inca asteapta o investigatie oficiala, si nu poate sa precizeze ce masuri va lua, daca va lua, Canada impotriva Iranului, stiind ca Iranul nu va inmina cutiile negre nici unei parti. O sa ii creasca barba mult mai lunga pina atunci…

    „…In the coming weeks, our government will continue to work closely with its partners to ensure that this crash is thoroughly investigated. Canadians have questions, and they deserve answers.
    Minister Champagne will be speaking with the Iranian foreign minister and conveying the need for a thorough investigation into this fatal crash… ”

    https://www.macleans.ca/news/justin-trudeaus-statement-after-plane-crash-in-iran-full-transcript/

  29. Cică s-a hotărât organizarea de alegeri anticipate.
    Deci guvernul actual, practic, e un guvern pre-demisionar, cu perceptia de autoritate in populatie apropiata de zero.

    Avem azi un guvern pe care-l vedem si nu e , de fapt.

    Cum decizia de a face anticipate a fost luata, nu e bai ca motiunea de cenzura sa fie depusa, si un guvern care vrea sa GUVERNEZE.si nu sa simuleze, sa vina in loc.

    Guvernul PNL a fost doar o pacaleala.

  30. ..”. Succesul operațiunii împotriva lui Soleimani nu a avut nicio legătură cu adunarea informațiilor din SUA sau Israel. Toată lumea știa că Soleimani se îndrepta spre Bagdad într-o capacitate diplomatică care a recunoscut eforturile Irakului de a media o soluție a crizei regionale cu Arabia Saudită.

    S-ar părea că saudiții, iranienii și irakienii erau pe cale de a evita un conflict regional care implică Siria, Irak și Yemen. Reacția lui Riyadh la greva americană nu a evocat nici o bucurie publică sau sărbătoare. Qatar, deși nu s-a văzut ochi în ochi cu Riyadh în multe probleme, a exprimat, de asemenea, imediat solidaritatea cu Teheranul, găzduind o întâlnire la nivel înalt de guvern cu Mohammad Zarif Jarif, ministrul iranian de externe. Chiar și Turcia și Egiptul, când comentau asasinarea, au folosit un limbaj moderat.”

    https://saminuhelma.wordpress.com/2020/01/12/how-the-assassination-of-soleimani-was-about-saving-us-world-order-and-nothing-more/

Lasă un răspuns