Închide

Guest Post: Cristian Winzer – De ce vrea Predoiu sa desfiinteze SIIJ

Câteva considerații privitoare la Memorandumul cu tema ”Evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea și funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și propuneri”, inițiat de Ministerul Justiției și aprobat în ședința de guvern de ieri (”noaptea, ca hoții”?):

1.1. Ni se prezintă profund TRUNCHIAT realitatea, expunându-ni-se drept ”fundamentare” în descrierea ”problemei” reprezentate de existența și funcționarea aceastei structuri a Parchetului General ”documente și recomandări europene”.

1.2. În fapt, se reiau aprecieri politice NEPROBATE din Raportul MCV, potrivit cărora ”secția respectivă ar putea fi utilizată ca instrument de presiune politică”, respectiv ”au existat MAI MULTE SITUAȚII în care Secția specială a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa”, fiind oferit ca ”exemplu elocvent” dosarul penal deschis împotriva fostului procuror-șef DNA ”în perioada în care candida pentru funcția de procuror european”, apreciind că însuși ”faptul că deschiderea dosarului penal a coincis cu data convocării la audierea în Parlementul European pare să indice intenția de a împiedica această candidatură”.
1.2.1. Mă gândesc în context că este păcat că Franța nu are un ministru al justiției precum domnul Predoiu. Franța rămâne astfel în ignoranța sa (îndepărtându-se în mod evident de la principiile și valorile europene), neavând pe cineva atât de ”luminat” care să solicite desființarea Oficiului Central de Combatere a Corupţiei şi a Infracţiunilor Financiare şi Fiscale din Nanterre, care și-a permis să dispună citarea și audierea doamnei Sylvie Goulard, comisar european desemnat (la acel moment) de Franța pentru piaţa internă, într-un dosar legat de angajări fictive, CHIAR ÎN ZIUA NOMINALIZĂRII sale pentru demnitatea europeană…

1.3. Memorandumul invocă ”documente și recomandări europene”, dar UITĂ documente RELEVANTE naționale care expun MAI MULTE SITUAȚII CONCRETE referitoare la intervenții și presiuni.
1.3.1. Pot fi identificate astfel în memorandum ”numeroase critici” ale GRECO și MCV, dar NU poate fi identificat, de exemplu, Raportul inspecției judiciare privind ”Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității judecătorești în cauzele de competența DNA vizând magistrați sau în legătură cu acestea” validat recent de CSM.
1.3.2. Spre aducere aminte, acest document arată că în perioada 01.01.2014 – 31.07.2018 au existat, printre altele, ”situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un POTENȚIAL FACTOR DE PRESIUNE asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea respectivelor dosare”, respectiv ”solicitări de preluare a unei cauze penale de către DNA structura centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând magistrați, fapt ce poate constitui un POTENȚIAL FACTOR DE PRESIUNE asupra judecătorului vizat”.
1.3.3. Ar fi fost extrem de util ca la reala fundamentare a acestui memorandum să se țină cont și de punctul de vedere al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România în urma consultărilor avute la 27 mai 2019 cu Iohannis pe tema justiției, în care se confirmă că DNA a deschis în doar 2 ani (2016-2017), ca urmare a sesizarii DIN OFICIU, 157 de dosare cu privire la magistrați, fiind trimiși însă în judecată un număr foarte mic de judecători și procurori, ”fapt ce ridică SEMNE DE ÎNTREBARE cu privire la aceste sesizări din oficiu”, că ”au fost trimiși în judecată și suspendați în funcție judecători pentru SOLUȚIILE pe care aceștia s-au pronuntat”, anchetele privindu-i pe judecători desfășurându-se ”cu ÎNCĂLCAREA dreptului la apărare și chiar a secretului deliberării, fiind încălcată, așadar, însăși esența INDEPENDENȚEI JUDECĂTORULUI de scaun”, respectiv că ”tot pentru hotărârile pronunțate, alți judecători au fost ANCHETAȚI în dosare ce au fost ținute deschise ani de zile pentru ca în final să se dispună clasarea, pe motiv că hotărârea e “legală și temeinică”, procurorii ERIJÂNDU-SE, astfel, în super-instanțe de control judiciar.”

1.4. Memorandumul SFIDEAZĂ grolosan cele statuate de CCR prin Decizia nr. 33/2018, expunând PROFUND DENATURAT realitatea obiectivă și concluzionând că ”deși constituirea unei astfel de secții este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituțional, parametrii în care aceasta își desfășoară activitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România și principiului controlului terarhic”. Nota 1 pentru ”fundamentarea” pretins juridică, neargumentată nici măcar politic la un nivel satisfăcător.
1.4.1. Ceea ce NU consemnează memorandumul este că prin Decizia nr. 33/2018, CCR a RESPINS excepțiile de neconstituționalitate și a arătat că prin înființarea acestei secții speciale NU sunt încălcate nici prevederile Constituției României și nici tratatele internaționale la care România este parte.
1.4.2. Mai mult decât atât, Curtea a apreciat și OPORTUNITATEA înființării noii structurii, COMPLET DEPOLITIZATĂ, reținând că aceasta ”constituie o GARANȚIE legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o PROTECȚIE ADECVATĂ A MAGISTRAȚILOR împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați” (paragraful 141 din Decizie).
1.4.3. Ceea ce iar NU se consemnează în acest memorandum este că prin O.U.G. nr. 90/2018 au fost prevăzute măsuri legislative pentru operaționalizarea secţiei, proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 90/2018 fiind AVIZAT FAVORABIL de CSM (Hotărârea nr. 1037/2018 a Plenului CSM). În data de 13 martie 2019, CCR s-a pronunţat asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, obiecție formulată de un număr de 92 de deputați. CCR a RESPINS obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 90/2018 este CONSTITUȚIONALĂ.

1.4.4. Aceste așa-zise ”argumente de legislație națională” au fost deja clarificate prin decizia definitivă și general obligatorie a CCR, care confirmă, printre altele, că:

– ”Împrejurarea că, în urma înființării acestei noi structuri cu competențe proprii de investigare, o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competențele sale legale NU constituie o problemă de constituționalitate. Atâta vreme cât respectiva structură de parchet NU are o consacrare constituțională, fiind înființată și funcționând tot ca rezultat al opțiunii legiuitorului ordinar, aspectele legate de competențele sale rămân în sfera de decizie a legiuitorului, în temeiul prevederilor constituționale cuprinse în art. 131 alin. (2), potrivit cărora „Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.” (paragraful 128 din decizie),
– ”Din analiza coroborată a tuturor acestor norme rezultă că procurorul șef de secție din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este SUBORDONAT conducătorului acestui parchet. Așa cum s-a precizat mai sus, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că procurorul șef al acestei secții este SUBORDONAT IERARHIC procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.” (paragraful 149 din decizie),
– ”(…) autorii sesizării își formulează critica pornind de la PREMISA GREȘITĂ că modalitatea de numire a procurorului șef determină „independența totală față de Parchetul din care face parte”. Or, împrejurarea că procurorul șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este numit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 88 1 alin. (4) din legea supusă controlului de constituționalitate (…) NU prezintă relevanță din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Constituție. Cu alte cuvinte, indiferent de modul de numire în funcțiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituțional al CONTROLULUI IERARHIC pe care se fundamentează activitatea procurorilor, TOȚI ACEȘTIA SUNT SUBORDONAȚI procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.”(paragraful 150 din decizie).

1.4.5. Înțelegem cu toții că deranjează tocmai împrejurarea că această secție este SINGURA structură a Ministerului Public COMPLET DEPOLITIZATĂ, procurorul șef fiind numit de Plenul CSM (iar NU de Președinte, la propunerea ministrului justiției, cu avizul CSM, cum se întâmplă în cazul procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT), dar să vii cu astfel de ”motivări danilețiene” sfidează însuși bunul-simț.

1.5. Cred că în procesul de elaborare și ”fundamentare” a acestui memorandum Ministerul Justiției trebuia să NU uite că deciziile CCR (care este garantul supremației Constituției, unica autoritate de jurisdicție constituțională din RO, independentă față de orice altă autoritate publică) sunt DEFINITIVE ȘI GENERAL OBLIGATORII (art. 147 alin. 4 din Constituție).
1.6. Și mai cred că ministrul justiției ar fi trebuit să citească și scrisoarea publică adresată Președintelui CCR la data de 3 iulie 2018 de către președintele Comisiei de la Veneția, Gianni BUQUICCHIO, în care se arată următoarele: ”Aș dori să vă reamintesc că, într-un stat democratic, guvernat de statul de drept, criticarea deciziilor curții constituționale este permisă. Libertatea de exprimare este o valoare fundamentală într-un stat democratic, dar DEȚINĂTORII FUNCȚIILOR PUBLICE TREBUIE SĂ SE ABȚINĂ ÎN CRITICILE LOR. Criticile nerespectuoase și apelurile publice la neexecutarea deciziilor Curții sunt INADMISIBILE. Deciziile curților constituționale sunt definitive și obligatorii și TREBUIE SĂ FIE IMPLEMENTATE.”

12 gânduri despre “Guest Post: Cristian Winzer – De ce vrea Predoiu sa desfiinteze SIIJ

  1. Va rgg fara Sectie Speciala!!! Ce sunt singurul care a cititi Dosarul Sectiei Speciale (autor Herve Villere, editura Politica, an 1983) ?
    Cestia asta cu Sectie Speciala in loc de SIIJ ( Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie ) face trimitere la Sectia Speciala dom timpul lui Petain ( https://fr.wikipedia.org/wiki/Sections_sp%C3%A9ciales_en_France_pendant_la_Seconde_Guerre_mondiale ) si ne incArca si cu necesitatea de a ne „denazifica” in afara aleia cu „decomunizarea” .
    A da a mai fots un film a lui Costa-Gavras ( Clar de femeie, Compartimentul ucigasilor dar mai ales Marturisirea , Stare de asediu si magnificul Z ) numit chiar asa Section Speciale si daca in Romanai teleptualii ignora chiar si Z nu e cazul intelctualilor vestici, mai ales de „obedienta” franceza .. Ptr un intello din Franta, Italia, Germanika , Oladika si Blegica nascut in anii 47- 55 gavaras a facut parte din definirea lui intelectuala… chiar daca apoi zisul a derivat catre dreapta precum „luceferii” 68 ului ..

    Si asa de documntare finalul lui Z :

  2. Nimic nou sub soare, pdl-istii vor cu tot dinadinsul „restauratia”, mai pe intelesul tuturor vor revenirea la vechile metehne kovesiste si coldiste si mai exact sa batem „pas cu pas” pe loc inca cel putin 5 ani.

  3. La Multi Ani , un an 2020 cat mai bun si mai ales un deceniu care sa fie mult mai bun decat cel trecut .
    Sa incercam sa vedem ce e promitator in 2020 , noi proiecte de infrastructura , fructul muncii guvernelor PSD de dupa 2019 , luand forma pe santier – autostrada de centura Sud cu cei 50 de km ai ei , drumul expres Craiova Slatina , lotul 1 , cel mai mic si mai usor , al autostrazii Sibiu – Pitesti .
    An 2020 bun pentru tara , dificil de imaginat cu actuala putere pedelista , mult mai rea decat mi-am imaginat .
    O putere care incepe prin a anula , fara studii si fara evaluari rationale , doar din pizma politicianista , proiectele avansate in parteneriat public – privat ale autostrazilor Ploiesti – Brasov ( proiect serios pe cale de semnare inlocuit cu un teatru ieftin prin intalnirea lui Bode cu sefa Bancii Mondiale in Romania si Bulgaria ) si Iasi – Pascani ( singurul proiect consistent , cu 4 firme interesate ) ?
    O putere care suprima transportul scolar gratuit la tara ?
    O putere care submineaza moneda nationala prin declaratii isterice ale asa zisilor ei responsabili ?
    Un guvern care in bugetul pe 2020 acorda sume ridicole marilor proiecte in curs , podul Braila sau drumul expres Craiova – Slatina .
    Un guvern care isi permite sedinte zise de guvern transmise in direct la Telejurnalul de Seara – vezi groteasca emisiune Stirile TVR din seara de 27 decembrie , cu Predoiu in direct perorand despre desfiintarea Sectiei de Investigare a Abuzurilor Justitiei – va amintiti de jalnicul guvern Ciorbea intrerupand programul in 1997 ca sa-l vedem in direct pe un deputat PPE olandez laudandu-l ?
    Este evident pentru orice persoana rationala , inteligenta si dotata cu simt critic , ca acest guvern pedelist trebuie inlaturat .
    Inlaturat da , dar anticipand isteria si refuzul lui Iohannis de a valida guvernul care il va inlocui si evitand imensul pericol de a-l face , pe guvernul pedelist destituit , martir .

  4. Iohanis, Orban si Predoiu vor sa reintroduca justitia de tip Base-Macovei.
    O fac si pentru ca, in mod straniu, electoratul de stanga nu are cultura protestului. Asteapta comod ca altcineva sa se zbata pentru interesele lui.Nu sunt nici activisti care sa-l mobilizeze.
    Ia sa fi dat Guvernul PSD un asemenea memorandum, ca intr-o jumatate de ora manifestantii @rezist umpleau Piata Victoriei.

  5. Ah! Ce comic ahahaha! Valea Prahovei din nou!
    Cica se merge f iute cu v max de 10 km/h. Adica mai iute ca o baba cu cadru, cam cu viteza unei triciclete propulsata de un copil de 4-5 ani si sub v max a unei trotinete clasice de un pusti 8 ani putere!!

    https://www.youtube.com/watch?v=gFoet3qe6L0

    Ah! Ce comic ahahaha!

    Si cel [utin 77 % din ei in 2004 au votat ca nu le trebuie autostrazi!!!
    Ah ce comic!!!

    Si daca vreunu este ionteresat de viata mea „ceface si b.. Bizonu asta de Ghita?” asculta opere! De pilda :
    https://www.youtube.com/watch?v=OI3Bcgh4Jko
    (Lanza …. unu dion cei MARI)

    Buna si sfanta porunca : bibemus papaliter!

  6. Desfiintarea SIIJ are ca scop sa dea mana libera infractorilor din justitie

    Trimis din Yahoo Mail pe Android Pe joi, ian. 2, 2020 la 10:38, ADRIAN NĂSTASE a scris: #yiv1463495735 a:hover {color:red;}#yiv1463495735 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv1463495735 a.yiv1463495735primaryactionlink:link, #yiv1463495735 a.yiv1463495735primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv1463495735 a.yiv1463495735primaryactionlink:hover, #yiv1463495735 a.yiv1463495735primaryactionlink:active {background-color:#11729E !important;color:#fff !important;}#yiv1463495735 WordPress.com | Adrian Năstase posted: „Câteva considerații privitoare la Memorandumul cu tema ”Evaluarea cadrului legal cu privire la organizarea și funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și propuneri”, inițiat de Ministerul Justiției și aprobat în” | |

  7. “Ce înseamnă un popor needucat?”: Bă, needucaților, nu poporul este „needucat”!

    O suita de interviuri HotNews cu cinci fosti ministri ai Educatiei din ultimii 3o de ani poarta un generic nefericit: “Ce inseamna un popor needucat?”. Comunismul globalist folosea termenul de “reeducare”. Capitalismul globalist, care e acelasi drac, dar cu semn schimbat, prin inlocuirea centralizarii de stat cu centralizarea privata, recurge la ideea, aparent mai elaborata, de “popor needucat”. Dar ambele tot acolo bat. Nu contest ca initiatorii anchetei au avut intentii bune. Insa, dupa cum se spune, pana si drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Sa nu confundam bunul simt, care vine din familia romaneasca si din neamul romanesc, cu instructia scolara, care este programata de clasa politica. Nu poti critica educatia institutionala fara sa pui in cauza clasa politica. Ca in zicala cum e turcul si pistolul. Buna crestere, caracterul, inteligenta si instructia interfereaza, dar fiecare e altceva, e diferit. Caracterul fara inteligenta valoreaza mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic (Cicero). Poti sa ai instructie cu carul, dar sa nu ai niciun dram de bun simt. Aceasta carenta respingatoare te face sa fii mereu o persoana, niciodata o personalitate. In 1989, poporul a reeducat clasa politica. In democratie, alegerile sunt singura cale de educare si reformare a clasei politice. Daca ceva este “needucat” sau de “reeducat”, aceasta este clasa politica. Sarcina de a face acest lucru este a poporului, in primul rand a electoratului, prin sanctiuni electorale, aplicate partidelor politice.

    • PS/NB: Ciudata este, in cazul de fata, coincidenta dintre expresia hotnewsiana de „popor needucat” si cea brucaniana de „stupid people”. Este inadmisibil ca la injosirile si culpabilizarile pe care globalistii comunisti si capitalisti le aduc romanilor sa mai fie adaugate si altele de romani instruiti, dar ignoranti ca educatie. Educatia si instructia sunt doua lucruri diferite, desi in CV-uri vorbim de educatie cand de fapt ne referim la instructie.

      • A se avea in vedere similitudinea cu folosirea infama a expresiei ‘deplorable people’ de catre o la fel de infama candidata democrata, exponenta a globalismului desantat ce a facut atat rau lumii, inclusiv Romaniei.

  8. Recunosc ca nu suna bine „Sectia Speciala”. CSMul ar fi trebuit sa fie restructurat ca sa isi faca treaba apolitic, pentru ca s-a vazut cit de dependent este si de Presedinte si de „organe”. Problema asa cum o vad eu tine insa de statul de drept. Urmare a deturnarii si partitionarii justitiei si acapararea ei de catre „niste baieti cu ochi albastri” in baza unor protocoale secrete, a urmat Inchizitia romaneasca, si aparitia unor specii de slugi tiranice in procuratura si magistratura, care au tortionat eficient pe baza unor dosare create la comanda. „Democratia originala” romaneasca a ajuns la apogeu in perioada lui Basescu, si a continuat tot cu epoleti in perioada iohanist-kovesista. Un baros manuit destul de primitv in capul unor adversari politici, in speta impotriva PSD, partidul ciumatilor care trebuia eliminat taind capetele sale folosing Justitia. Sigur ca pe de o parte poti vedea sectia ca un instrument politic manuit de PSD-ALDE impotriva PNL. Pe de alta insa, cineva ar fi trebuit sa ia taurul de coarne si sa indrepte lucrurile din justitie. Nu a facut-o PSD, un partid timorat chiar de propriile decizii. Nu o sa o faca nici Predoiu insa, o scula amorfa a PNL, caruia putin ii pasa de soarta Justitiei in Romania. El trebuie sa bifeze politic niste „realizari”.

    Din pacate insa, romanii nu stiu nici azi care e soarta protocoalelor secrete. Au fost toate desecretizate si anulate? Mai e vreunul in vigoare? A platit cineva pentru ca au semnat aceste protocoale tiranice ce au produs atita suferinta? Unde e societatea aia „civila” atit de preocupata de Justitie? Azi de ce nu demonstreaza in Piata pentru ca in fapt, lucrurile se intorc in aceiasi matca veninoasa…Cine ofera garantii ca lucrurile nu se vor repeta, si care sunt de fapt aceste garantii?

Lasă un răspuns

Înapoi sus

Descoperă mai multe la ADRIAN NĂSTASE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura