„Autostrada” de pe Valea Prahovei

Ieri, pentru a parcurge o distanta scurta pe DN1, de la Brasov la Predeal, a fost nevoie de 3 ore! Situatia a fost la fel, pe toata Valea Prahovei. Poate chiar mai rea fata de anii anteriori. Pe tot felul de bloguri # sunt injurate autoritatile. Care autoritati?

In 2004, cand eram premier, se semnase contractul cu firma Vinci, din Franta, pentru realizarea autostrazii Comarnic-Brasov. Autostrada ar fi fost finalizata incă de acum 7 ani.

Probabil ca putini isi mai amintesc faptul ca, in 2005, Basescu a anulat contractul respectiv, pe motiv de „tain” pentru premierul Frantei, Raffarin. Sper ca cei mai multi din cei care isi petrec ore intregi, zilele acestea, pe DN 1, sa fie dintre cei care, in 2004, l-au votat pe Basescu. Nu e un sentiment crestinesc dar, imi aduc aminte de argumentul lui Basescu impotriva autostrazii – voiam eu să-mi „trag” autostrada ca să ajung la Cornu. Nu cred că el nu stia că localitatea Comarnic – de unde ar fi pornit autostrada spre Brasov – se află DUPA localitatea Cornu. Unii l-au crezut. Si l-au mai crezut inca o data, in 2009. Apoi l-au crezut de doua ori pe Iohannis care, pentru a ajunge, saptamanal, la Sibiu, nu trece pe Valea Prehovei.

Sarbatori fericite!

 

29 de gânduri despre “„Autostrada” de pe Valea Prahovei

  1. Bună ziua! Dle Năstase am o rugăminte,mai demontați din minciunile celor care în permanență denigrează România.Mulțumesc!

    • Probabil era gata așa cum a fost gata și Autostrada Transilvania tot în 7 ani, contract semnat tot în timpul Măretei Guvernari Năstase.

  2. De-a lungul anilor au fost vehiculate tot felul de marote, una cu „autostrada Cornu”, mai recent cu respingerea Premierului Ponta de catre americani sau arestarea acestuia, iar „lansatorul” a fost nimeni altul decat dl. Coldea, cel cu foarte multe stele. Acum, la sfarsit de an 2019 se sta in trafic in zona respectiva pana la 4 ore. Le urez votantilor stiu ei care, sa stea si cate 6 ore in trafic in zona cu pricina.
    Acum ca au venit altii la Palatul Victoria, sunt convins ca se vor face foarte multi km de autostrada/an, mai ales acolo unde nu prea este necesar. Nu stiu cine este de vina pentru lipsa autostrazilor in Romania, cert este ca priimii potentiali vinovati sunt cei din politicul romanesc in stransa „colaborare” cu unii din exterior carora primii le sunt vasali si mai mult de atat.

    • Voi, în schimb, ati facut E85, o strada cum nu mai exista în lume. De la un drum cu o banda pe sens plus o fâșie pentru biciclete, ati facut latirea la un drum cu o banda pe sens plus acostament consolidat, lat cât 3/4 de banda. Pe bune?

  3. Se pare că francezii n-au suferit prea mult, căci au decorat-o pe codruța, ba au susținut-o,în dauna unui francez, să ajungă cea mai cea procuroare din UE. Poate firma Vinci trebuia să învețe pe cine să susțină financiar – nu de alta, dar PPE are în frunte un francez.
    Brașoveanul adrian sărbu se pare că-i încontinuare încântat că drumul spre Poiană este „mai scurt” prin Urziceni – Buzău. [Scuze Mihnea că am dezvăluit constatarea ta, sper să nu se aglomereze și acest traseu!]
    Dacă nu mă înșeală memoria, Ralu Filip constatase că enervați pe mulți pentru că, de cele mai multe ori, aveți dreptate. Știu, regretatul ziarist a spus-o în legătură cu Ion Iliescu, dar pluralul folosit nu era cel de politețe!
    Și PSD-iștii oficiali au să constate aceasta, chiar dacă dăncilă s-a ferit, iar ciolacu face la fel!!!
    Un an mai bun pentru dumneavoastră, pentr familia dumneavoastră și pentru susținătorii dumneavoastră!

  4. Poate TB se referea la ajunsul de la Bv la Cornu si nu Buc-Cornu. Glumesc.
    Acum serios- este ceva adevăr in genere in chestia cu ” tainul”?
    Adică Vinci, Rheinmetall, Bechtel, etc sunt si tainuri sau doar business ?
    O cunostinta avizată imi dădea exemplu Omv-Petrom- Austria, tara care avea atunci președinția UE si ne ar fi ajutat ( sau nu) sa încheiem aderarea. E un ex printre altele.
    Deci ” tainul” e o aiureală sau ” traieste” ( precum USL mai demult)?

    • Indiferent Cine ce a a facut sau nu a facut. Dupa 30 de ani de libertate nu ne putem mandri cu multe. Au venit guverne au plecat guverne si nimic nu sa intamplat. Romania a avut o sansa enorma in 1989. Zero datorii externe o industrie ok nu performanta dar nici in colaps. Jaful continu la toate nivelele, pregatirea aproape zero a tuturor sau majoritatea celor din fruntea tarii au dus la o emigrare masiva a romanilor. Dar cel mai grav e faptul ca toti perindatii care sau crezut cineva nu au avut nici o viziune in privinta tarii. Asta e trist. Stati in trafic 10 ore ca asta meritati cu totii ca ati acceptat nulitatile sa va conduca. Si de dreapta si de stanga toate si toti au fost nulitati care in weekend pleaca la Paris (cu ciorapi albi si sandale si tricou Gucccie!

      • @ Dan Stoian
        Toate neîmplinirile ȚI SE DATOREAZĂ. Pentru ele nu e vinovat niciun guvern, niciun partid, niciun politician, dovadă că alții au reușit în aceleași condiții pe care le-ai avut și dumneata. Ia, fă o retrospectivă a vieții și ai să vezi că ai luat hotărâri greșite, n-ai fost realist și ai așteptat ca alții să-ți rezolve problemele.
        În funcție de vârsta pe care o ai, poate nu-i târziu să revii cu picioarele pe pământ. Dacă e să fii supărat pe cineva, acela ești tocmai dumneata.

      • @ Dan Stoian
        „Emigrarea în masă” are loc în toată lumea. Dacă ai avea acces la media internațională, în sensul că ai știi câteva limbi străine, ai afla că toată lumea din lume se mișcă. În UE sunt 1,3 milioane de britanici, în Marea Britanie sunt 700.000 de italieni, din Italia pleacă anual 100.000 de tineri cu diplome și intră 100.000 cu calificare slabă, francezii se plâng de „scurgerea de creiere” din Franța…Oamenii nu mai stau lipiți de locul nașterii, mulți lucrează pe internet și pot să locuiască oriunde…
        La noi, cei mai mulți dintre cei care au plecat sunt locuitori ai satelor, fără nicio calificare, oameni care s-au dus în alte țări la munci necalificate pe care autohtonii nu le acceptă.

  5. Excelenta , este un pacat ca atatea adevaruri sa nu fie cunoscute de cea mai mare parte a populatiei.Oare cum sa le aflam ,daca nu de la cineva care le-a initiat, le-a trait si a platit pentru asta …Cu deosebita stima V NegoitaPe 30 dec. 2019 12:12, ADRIAN NĂSTASE <comment-reply@wordpress.com> a scris:

    Adrian Năstase posted: "Ieri, pentru a parcurge o distanta scurta pe DN1, de la Brasov la Predeal, a fost nevoie de 3 ore! Situatia a fost la fel, pe toata Valea Prahovei. Poate chiar mai rea fata de anii anteriori. Pe tot felul de bloguri # sunt injurate autoritatile. Care auto"

  6. Asa am zis si eu, incercand experienta unui drum pina la Brasov care a durat 6 ore.
    La intoarcere am plecat la 3 dimineata ca sa evit nebunia de la dus. Sa-i lasam pe votantii dedicati si unuia si altuia sa stea in trafic mult si bine.
    Suntem incurabili cu certitudine si lucrurile nu se opresc aici … din rau in mai rau … intotdeauna e loc !

  7. Rușii, lovitură cumplită pentru România! Zeci de milioane de euro, pierdute în Marea Neagră
    Autor: Sorin Andreiana30 decembrie 2019
    Rusia a reușit să dea astăzi, via Bulgaria, o lovitură financiară România de câteva zeci de milioane de euro. Țara noastră are de suferit din cauza războiului pe toate fronturile dintre Moscova și Kiev.

    Astfel unul dintre obiectivele declarate ale Rusiei este ocolirarea Ucrainei în ceea ce privește rețeau de conducte prin care Gazprom aprovizionează Europa cu gaze naturale. Dacă pentru țările din Nordul și Centrul continentului se lucrează la conducta South Stream, pentru ”prietenele” din Est s-a creat o gazoduct prin Marea Neagră.

    Bulgaria a anunţat luni că a a ajuns la un acord cu gigantul rus Gazprom, care furnizează cea mai mare parte a gazului natural consumat în această ţară, ca din ianuarie acesta să fie livrat prin noua conductă Turkstream, prin Marea Neagră şi ocolind Ucraina, relatează AFP.

    „Am finalizat cu Gazprom o modificare a punctului de intrare a livrărilor (…) convenabilă pentru Bulgaria. Punctul de livrare devine Strandja 2”, situat la graniţa bulgaro-turcă, a afirmat ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova.

    Ministrul a justificat decizia prin posibilitatea de a economisi 70 de milioane de leva (35 milioane de euro) pe an cheltuiţi ca taxe de tranzit via România, învecinată cu Ucraina, de unde vine în prezent gazul rus. Preţul gazului în Bulgaria ar putea scădea astfel cu 5%, a menţionat Petkova.

    Conducta TurkStream leagă Rusia de partea europeană a Turciei. Prima linie a conductei, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. Rusia intenţionează ca luna viitoare să inaugureze prima linie, însă darea în exploatare a celei de-a doua depinde de realizarea infrastructurii necesare în Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

    Guvernul de la Sofia a promis în octombrie că va finaliza secţiunea gazoductului TurkStream de pe teritoriul bulgar până în 2020, după ce în septembrie a semnat cu compania saudită Arkad un acord pentru realizarea celor 474 de kilometri ai acestei conducte pe teritoriul bulgar.

    Şi :

    Probleme mari cu Uniunea Europeană
    Anularea supraaccizei, exact la valoarea care a fost introdusă, înseamnă de fapt extragerea a șapte cenți pe litru din acciză (supraacciza de fapt nu există, este o parte a accizei totale).

    Ceea ce înseamnă o scădere a accizei cu 70 euro pentru 1.000 de litri de benzină sau motorină. Or aici apare problema: după reducerea cu această valoare, România va avea accize de 357 de euro pentru 1.000 de litri de benzină și de 327 de euro pentru 1.000 de litri de motorină. Ceea ce nu ar fi permis.

    Asta pentru că sistemul de taxare al carburanților în Uniunea Europeană are o particularitate: impune un nivel minim al accizei pentru toate statele membre ale Uniunii.
    P.S.
    Oare cu ce drept se vâră nesimţiţii de birocraţi de la UE ca musca-n…. jurul calului să stabilească ei preţurile ?! Dar de salariile de mizere din România n-au aflat încă ? N-are cine le spune să-şi vadă de afacerile şi corupţia lor care duduie mai ceva ca von…a din capul făcăturii ?! :mrgreen:

  8. Unii – „hăhăit” și „rânjet”,
    Alții – înjurături și plânset!
    C-așa-i viața pe la noi,
    Super făină la vreo doi!

    Început de plugușor …
    Aho, aho, cei bosumflați,
    Ce greu ajungeți la Carpați,
    Și tare Valea poluați,
    Ia stați puțin și ascultați!
    Voi n-aveți nici o treabă-n casă,
    N-aveți nimic de pus pe masă?
    N-aveți pisici ori câini de rasă?
    N-aveți nimic de ce vă pasă?
    Chiar nu puteți să stați acasă!
    Mai osteniți și cai-putere,
    Și înjurați de toate cele,
    Vă chinuiți nevestele,
    Făcându-le să bombăne
    Că n-ați luat elicopter,
    Precum v-a zis dom’mariner
    Să poată savura și ele
    Niște ozon de printre stele!
    Căci stelele ce-aveți pe umăr
    Chiar mari de-ar fi și fără număr,
    Pe „drumeagul” de pe Vale,
    Nu-și mai au nici o valoare!
    Și-așteptând autostradă,
    Mândra-ți floare-ajunge babă,
    Herghelia ajunge gloabă,
    Iară SUV-ți doar o rablă!
    … Orb, anul trece și se duce,
    Orb an se vede la răscruce,
    Noi iar la urne-om alerga!
    Și iar orbește de-om vota,
    Mai pa autostradă, pa!

    • Rectificare:
      Rog a se citi „faină”(frumoasă) în loc de „făină”, în versul ultim al catrenului de la începutul „comentariului”
      Cu mulțumiri,
      autorul

  9. 1.Se vorbeste despre lipsa de autostrăzi, dar am observat ca nimeni nu vorbeste si de numărul de benzi pe sens.

    Daca in Ardeal 2 benzi pe sens sunt mai mult decât suficiente, nu acelasi lucru se poate spune despre zone cu o densitate apreciabila a populatiei sau despre zonele cu potential turistic crescut.

    Daca autostrăzile planificate in 2000-2004 s-ar fi făcut, situatia ar fi fost mai buna, dar, probabil, având in vedere numărul de autoturisme actual, doua benzi pe sens ar fi fost insuficiente .

    Cred ca si căile ferate sunt neglijate pe anumite rute cheie si, probabil, un tren de mare viteza (ca-n Franta), pe trasee prioritare ar mai fi decongestionat situatia.

    2.Niciun partid nu-si propune zilele astea obiective reale pe zona transporturi.Nici nu par sa-si mai propuna ceva.
    Penele & Co. se gândesc zilnic, se pare, doar la niste amarate de anticipate.De ce nu demisionează însă Orban, daca asta le e dorinta, chiar acum? Pentru ca e circ sa-i sperie pe aldisti ?

    3.De ce isi doreste doamna Pipidi ca domnul Ponta sa redevina presedinte PSD e o enigma pentru mine.Iohanis tv numero tre este foarte interesat se pare de soarta psd.

  10. In acest caz situatie este mai complexa dupa parerea mea.
    Chiar daca ar exista o autostrada, aceasta ar fi utila doar pentru tranzit, spre Ardeal si viceversa. Cat despre turistii montani, nu s-ar rezolva nimic, din simplul motiv ca afluxul spre si dinspre statiuni ar bloca oricum traficul, deoarece absorbtia de masini in intravilanul localitatilor, ale caror parcari si drumuri sunt limitate, s-ar face oricum cu mare pierdere de timp. La fel, la plecarea de tip buluc spre casa, a zecilor de mii de petrecaresti bucuresteni. Pur si simplu sunt prea multe masini aflate simultan in circulatie, situatia viind valabila chiar si pentru marea capitala iuropeana Bucuresti. E ca si cum ne-am inlocui esofagul cu o conducta de canal de fi 200 mm, dar stomacul s-ar pastra acelasi.
    Se tot vorbeste de fluidizarea traficului, dar putini realizeaza ca prea multa lume foloseste masina personala in detrimentul trabsportului in comun. Un viitor primar general, dar este valabil si pentru primarii din statiunile d epe Valea Prahovei, ar trebui sa actioneze cu curaj in sensul descurajarii accesului automobilelor private, cel putin in zonele centrale (cu exceptia celor electroce si/sau cu hidrogen (cand vor exista in Romania). Ar fi si un gest de respect neipocrit pentru mediu.
    Sarbatori fericite domnule Nastase, un an mai bun pentru toti romanii (din ce in ce mai putini), dar si mai multa minte pentru vorbitorii de limba romana zombo-globalizati (din ce in ce mai multi).

  11. …,,Personalizarea” de catre Basescu a autostrazii Comarnic-Brasov, ma duce cu gandul si la recentul caz al Sectiei Speciale”, al carei unic scop (dupa unii autori) ar fi ,,scaparea” lui Dragnea & Co. Inca putin si vom auzi ca procurorii acestei Sectii sunt….agenti FSB, sau GRU. Deja se vorbeste in virtual despre…intentiile Rusiei de a crea un nou PSD si mai radical antieuropean, doar pentru ca ar fi mai nationalist si mai suveranist. Daca in America este voie, prin Trump, sa iti manifesti patriotismul, in colonii se pune altfel problema. Mai ales in coloniile periferice controlate de panza de paianjen sorosista, cea care vrea sa-l sufoce chiar si pe prezidentul american la el acasa…la Casa Alba.. Apropo de aceasta retea malefica, nu in SUA sunt cele mai multe filiale ale asazisei ,,societati deschise” – ong global creat de George Soros – ci…in Ucraina (!). Poate unii cititori se vor apleca cu mai multa atentie asupra evenimentelor care au schimbat, brusc, ilegitim si nedemocratic, statu-quo-ul politic de la Kiev, uramte de reactia fireasca de aparare a Rusiei, devenita tinta principala pentru ,,democratia” internationalista de tip nou a vestului, mai maxista ca oricand in istorie.
    Va fi mult mai rau in Romania, stimati colegi, chiar decat in anii 80, perioada in care Romania NU a fost sub controlul vecinului de la Rasarit, asa cum ni se vantura inselator pe la urechi si neuroni pentru a ni se distrage atentia de la actualul experiment de dizolvare nationala, culmea, cu concursul propriilor cetateni.
    Sa dea Dumnezeu sa nu fim iarasi atrasi intr-un conflict geopolitic ,,cald”, asa cum ni s-a intamplat in al doilea razboi mondial. Cred ca daca se va intampla, Romania nu ar mai avea nevoie de autostrazi, din simplul motiv ca nu prea ar mai avea cine sa circule pe ele.
    Ajuta-i Doamne pe romani.

  12. O absurditate politica, costisitoare si sursa de instabilitate: Alegeri anticipate in an electoral

    Inteleg dorinta oportunista a PNL de a organiza alegeri parlamentare anticipate. Dar nu o aprob. Anticipatele vor fi o sursa de instabilitate politica si de costuri neplanificate. Generarea de instabilitate, deconcertarea alegerilor locale si abuzarea cheltuielilor din trimestrul doi, cu impact asupra cresterii deficitelor de etapa, sunt riscuri care nu trebuie sa fie ignorate de Guvernul Orban si Clasa Politica. In acelasi timp, alegerile anticipate sunt o absurditate in an electoral parlamentar. Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a transmis public semnalul de extrema urgenta privind alegerile anticipate. Potrivit acestui responsabil liberal, alegerile parlamentare anticipate vor avea loc cel tarziu in luna aprilie, cu cateva saptamani inaintea alegerilor locale. Ratiunea acestei urgente liberale este esentialmente oportunista. Cu cat alegerile vor fi mai repede, cu atat PNL isi va conserva prima sansa, pe seama deficitului politic si de imagine al PSD, in urma pierderii de catre acesta a guvernarii, prin demiterea prin motiune de cenzura a Guvernului Dancila. Daca vor fi la termen, in toamna, incompetenta, abuzurile si greselile Guvernului Orban vor iesi la iveala si il vor trage adanc in jos, iar PSD va avea timp sa-si revina, sa se organizeze si sa treaca la ofensiva. Fara concursul Opozitiei, intentia PNL de alegeri anticipate, simultan cu pastrarea guvernarii, este din start sortita esecului. Pentru PNL va fi o adevarata provocare sa gasesca momeala potrivita. Desigur, anticipatele vor avea loc cu usurinta, fiind chiar inevitabile, daca Guvernul Orban isi va da demisia sau va fi demis. O asemenea posibilitate este total inacceptabila pentru PNL, care isi va vedea compromise iremediabil sansele de a continua sa guverneze dupa anticipate. Strategia PNL de a intari autoritatea si sansele Guvernului Orban este prin urmare cea mai potrivita posibil. Guvernul Orban nu va risca nici demisia, nici motiunea. Totusi, in aceste conditii undita anticipatelor aruncata de PNL spre Opozitie va ramane goala. Probabil ca la bataie va scos potentialul electoral al presedintelui Klaus Iohannis, care are de unde pierde, fara a-si pune in pericol majoritatea, oricand revalidabila pe termen mediu. La scrutinul prezidential a obtinut un scor devastator pentru PSD si candidata sa Viorica Dancila. Plus ca de regula primul an de mandat prezidential este unul de “miere” sau, oricum, departe de a fi “amar”. Daca, teoretic, in lunile urmatoare ar fi din nou alegeri prezidentiale, KWI ar obtine tot un scor majoritar, castigandu-le. Aici ar putea fi argumentul pentru anticipate si posibilitatea de resetare a statului, evocata de KWI.

  13. Marcel Vela este numele lui, ministrul de interne. A tinut azi o sedinta in ajunul Anului Nou (foarte bine a facut) si nu s-a putut abtine sa nu-l mustruluiasca pe doctorul Arafat. In timpul discutiei a avut cateva gesturi care tradau golaneala. Am fost foarte bland cu ministrul. Ca sa nu fie tarat prin noroi de golanii astia, dl. doctor Arafat ar fi de preferat sa plece, insa as vrea sa stiu ce pune in loc ministrul golanas. Citez ” … domnule Arafat de ce nu ati facut rost de piloti … ce ati pazit 4 ani ? Parca pilotii de elicoptere cred la fiecare colt de strada.
    Mai sunt cativa golani prin „guvernul meu”, despre ei la anu’ .

  14. Domnul Zuckerman a transmis vad niste mesaje care privesc relatiile romano-americane.

    Sunt 100% de acord cu un parteneriat sănătos, pe baza de schimburi comerciale mai ales.

    Dansul vorbeste de prioritatile pe zona justitie:anticoruptie si lupta cu fenomenul traficului de carne vie.

    Eu personal imi doresc ca cineva din justitie sa loveasca puternic in coruptia generata de „Restitutio in Integrum”, pe care o consider o mare nenorocire pentru Romania, mai ales pentru Ardeal.

    Daca asta ar fi o prioritate de initiativa americana as fi ultra satisfacut personal.

    Fenomenul „Restitutio in integrum” trebuie verificat la sânge, din punctul meu de vedere.

    La multi ani si din partea mea tuturor:gazdei, colegilor de blog si romanilor adevarati in general!😀

    Poate in 2020 Romania se trezeste.

  15. La multi ani domnule Nastase, dummeavoastra, familiei, proetenilor,simpatizantilor si tuturor romanilor, oricare le este opinia politica si orice viziune despre societate o impartasesc! Pana una alta , cine pune inainte omul si familia, apoi statul ca furnizor in contractul social, si cine pune mai inainte statul apoi cetateanul ca si contribuabil garant al perpetuarii relatiei stat- om , merita sa fie felicitat si merita sa poata feilicita . Sper sa ajungem din nou sa avem guvern 4 ani, sa l schimbam daca e nevoie la 4 ani . Sper sa nu mai aud tineri care spun ” da de ce trebuie sa muncesc? vreau sa traiesc fara sa muncesc” Infricosator , nu i asa? unii zic ca munca i pentru tractoare, asa o fi , dar sa traiesti fara sa lasi nimic in urma ta te numesti parazit. Romani , fiti saprofiti!!!!

  16. Paralel cu ”autostrada” superaglomerată din poză este o cale ferată. Pe care circula si 2 trenuri private: SOFTRANS si REGIOTRANS. Care parcurg distanta Bucuresti-Sinaia in aprox. 2 h si 10 min. REGIOTRANS stationeaza in gara Ploiesti cca 30 min ca sa nu ajunga prea repede la Sinaia. SOFTRANS – fabricat la Craiova, pierde timpul pe ruta Craiova – Bucuresti, pentru ca asa vrea CFR, probabil. Daca jupânului băsescu nu i-au plăcut autostrazile, macar sa ii fi placut trenurile. Numai ca Radu Berceanu – cu care a inceput declinul CFR, si Anca Boagiu, nu au facut altceva decat sa fure si sa distruga. PSD, daca se implica, putea sa readuca compania la nivelul de altadata. Era necesar, poate, un control drastic la nivelul conducerii acesteia. La noi, daca o companie nu merge bine, obligatoriu trebuie sa o privatizam. Nu depunem nici un efort pentru ca statul sa fie puternic si sa aiba propriile companii profitabile cu care sa se mândrim si de ale caror servicii sa beneficieze cetatenii. In Germania DB este o companie de stat imensa, profitabila, desi acolo nu se calatoreste atat de mult cu trenul ca in RO. Si mai cumpara si participatii la companiile din alte tari. Noi doar privatizam.

Lasă un răspuns