Documentarul Recorder – „30 de ani de democratie.”

Documentarul realizat de  domnul Mihai Voinea si de echipa sa  contine o sinteză de trei ore a evolutiilor politice, economice, sociale din România ultimilor 30 de ani. O istorie a succeselor si insucceselor din aceste decenii, inclusiv in planul democratiei. In ansamblu, un documentar interesant. Sigur insă, este greu să „inghesui” in trei ore 3o de ani de evenimente si personaje.

In ceea ce mă priveste, am acceptat participarea la acest proiect. Iată scrisoarea domnului Mihai Voinea:

„Domnule Năstase,

Așa cum v-am explicat în discuția telefonică, intenția noastră este aceea de a realiza un film documentar despre evoluția României în cei 30 de ani care s-au scurs de la căderea comunismului. În demersul nostru, ne vom folosi de imagini de arhivă (în acest sens am încheiat deja acorduri cadru cu TVR, Pro TV și Associated Press) și de mărturiile personalităților politice care au jucat un rol important în această perioadă.
Mă bucur că ați acceptat interviul și vă prezint mai jos principalele teme pe care am vrea să le atingem în cadrul discuției:
– Perioada 1990-1992, când ați fost ministru de Externe: cum era privită România de către politicienii și diplomații străini după Revoluția din 1989, când imaginile din țara noastră făcuseră înconjurul lumii.
– Confuzia din societatea românească după trecerea bruscă de la comunism la democrație și dificultatea Guvernului în a identifica un plan coerent de tranziție.
– Cât de important a fost ajutorul occidental în primii pași pe care România i-a făcut spre democratizare la începutul anilor 90.
– Declarația de la Snagov și hotărârea unanimă a partidelor de pe scena politică de a îndrepta România către Occident.
– Mandatul de premier 2000-2004: negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și integrarea în NATO.
– Guvernarea 2000-2004, prima perioadă de stabilitate și creștere economică după cei zece ani de degringoladă care au venit după Revoluție. Principalele reforme realizate în politica internă.
– Alegerile prezidențiale din anul 2004 și teoria celor două Românii.
– Cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu: care au fost principalele coordonate ale acestei perioade și cum au influențat ele soarta României.
– Exodul masiv al românilor către Occident. România a pierdut 4 milioane de cetățeni în ultimii 15 ani.
– Cele două Românii din prezent: cum putem rezolva clivajul dintre România rurală și România corporatistă.
Interviul ar urma să dureze aproximativ 60 de minute și, așa cum v-am menționat, ar fi ideal dacă ar putea avea loc în locația unde am amenajat un studio de filmare: Palatul Universul, strada Ion Brezoianu 23-25, corp B.”

Discutia a durat, intr-adevăr, peste 60 de minute, atingând toate temele sugerate, din care, in documentar, realizatorii au retinut vreo 10 minute, cu care au „plombat” scenariul. Pentru perioada 2000-2004, din păcate lipsesc, in opinia mea, intre altele, referirile (si imaginile) privitoare la intrarea in NATO, finalizarea negocierilor cu UE, eliminarea vizelor, programe guvernamentale – gen Cornul si laptele, ANL, sălile de sport, etc. Era inevitabil poate, tinând seama de numele si de optiunile  celor care au comentat perioadele de referintă.

Eu le multumesc insă realizatorilor acestui documentar pentru că pot decide acum, definitiv, că nu voi mai accepta să inregistrez interviuri, din care să se poată extrage secvente. La orice vârstă, poti invăta ceva din viată…

18 gânduri despre “Documentarul Recorder – „30 de ani de democratie.”

  1. Din pãcate, bună credință (v-)a fost înșelată și de această dată… Cum prea bine spuneți, cât trãim, învãțãm dar se pare că nu ne învãțăm minte niciodată…

  2. Domnule Nastase, va rog frumos sunt prins pe picior gresit, cine este acest Voinea si Recorderul sau ? Sigur imi veti spune, da cautare pe „goagal” si acesta imi va raspunde.

      • D-le Adrian Năstase
        1)Dacă ar fi să vă întoarceți în timp, ați mai înființa PNA ( DNA )?….
        2) Dacă ar fi să vă întoarceți în timp, ați mai vinde Petromul și ați mai semna,contractul cu privire la defrișarea pădurilor, acordul cu privire la vânzarea pământului agricol și forestier ?
        3) Privind retrospectiv, nu credeți că România a făcut o greșeală cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană?

      • Valentin Anghel, nu e momentul cel mai potrivit pentru acest dialog. Totusi:
        1. Am infiintat PNA, nu DNA. DNA a fost infiintat in 2005, de Băsescu, cu tinte politice.
        2. Petromul nu a fost vândut. OMV a obtinut 51% din actiuni in urma angajamentului luat anterior de Băsescu. Concesionarea rezervelor s-a făcut pentru 10 ani. Ce s-a intămplat după 2013, cu redeventele? Poate intrebati si ce s-a ales din cele 49% actiuni ale statului. Si ce au facut reprezentantii statului in CA cu actiunea de aur.
        Cred că nu sunteti bine informat. Nu am semnat un contract pentru defrisarea pădurilor.
        Restituirea fără limite a pamântului si fondului forestier (restitutio in integrum) s-a făcut in 2005, de Băsescu si Macovei. Sper că i-ati votat.
        3. Nu. România nu a stiut să obtină toate beneficiile, precum Polonia. Din nou, a contat votul de după 2004.

  3. Mi s-a parut interesant schimbul de „pareri” intre Viktor Orban si Iohannis, dupa ce Orban ar fi propus la Tmisoara ca Ungaria, impreuna cu vecinii sai, inclusiv Romania, sa construiasca o „noua Europa Centrala”. Iohannis s-a declarat impotriva creerii de „subentitiati” in UE, desi Orban nu a cerut asa ceva.

    Orban nu a cerut crearea unei noi entitati inter-statale in UE, ci doar s-a referit la o Europe Centrala in care tarile nu sunt tratate ca tari de mina a doua, si ca fiind tari extrem de competitive legate cu o retea de autostrazi si trenuri de mare viteza.

    Raspunsul imediat al lui Iohannis parca ar fi venit de la Berlin, pentru ca dinsul vorbeste de „falii” in UE pe care Orban ar dori sa le creeze, desi Orban nu a spus asa ceva. Care e problema ca tari vecine sa aiba interconectate autostrazi si trenuri de mare viteza? Pina si UE isi doreste asta…”Faliile” alea deja exista, si o cooperare regionala intensa, asa cum viseaza chiar Orban e de dorit pentru tari vecine. Si de ce nu am avea o mindrie regionala, est europeana? De ce doar partea Occidentala a UE este pe post de „far” pentru estici si invers nu e voie?

    https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-refuza-oferta-lui-viktor-orban-presedintele-se-opune-proiectului-o-noua-europa-centrala-18669940

  4. Cotidianul: Lovitura de stat masonică din decembrie 1989 (I), autor Radu Hadarca

    Orice eveniment politic are o cauză precisă care îl precede în spaţiu şi timp precum şi o organizaţie care îl generează

    Se pot identifica cu maximă acurateţe structurile oculte de putere care au declanşat evenimentele de factură politică din România anului 1989

    Dacă ne dorim şi vrem să fim întru-totul fideli adevărului istoric este necesar să precizăm faptul că masoneria prin intermediul serviciilor de informaţii şi agenţiilor de presă din ţările limitrofe României, respectiv Iugoslavia, Ungaria, Uniunea Sovietică şi Bulgaria au acţionat la unison pentru declanşarea operaţiunii de eliminare de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.

    Există probe indubitabile care dovedesc faptul că masoneria prin intermediul lojei masonice „B’nai Brith”, respectiv prin participarea nemijlocită a membrilor săi activi cât şi prin intermediul masonilor aparţinând lojilor regulare care au funcţionat pe teritoriul României au premeditat, organizat şi realizat efectiv lovitura de stat din decembrie 1989.

    Loja masonică „B’nai Brith” a fost centrul principal de comandă care a funcţionat şi declanşat pe teritoriul României o întreagă serie de activităţi secrete şi reprezintă totodata entitatea care a coordonat prin intermediul membrilor săi din armată, servicii de informaţii precum şi cei din aparatul de partid şi de stat, operaţiunea care în final a condus la asasinarea soţilor Ceauşescu.

    Lojă masonică exclusivistă „B’nai Brith” are 22 de zone de influenţă pe glob. În fapt, întreg teritoriul locuibil este împărţit în 22 de arealuri specifice în care lojă masonică „B’nai Brith” operează la nivel mondial. Numărul acestor arondismente este identic cu numărul literelor alfabetului ebraic. „B’nai Brith” este numită de asemenea Loja Mamă, Fii Legământului, Fii Alianţei sau Fii Jurământului. Denumirea de Fii Jurământului face referire la legământul pe care Moise îl realizează cu Dumnezeu în calitate de reprezentant al poporului ales.

    Termenul de Loja Mamă desemnează primatul şi statutul de lideră între loji şi atestă faptul că această lojă coordonează actvitatea tuturor lojile aparţinătoare riturilor regulare.

    În realitate Loja Masonică „B’nai Brith” reprezintă o structură ocultă de putere compusă exclusiv din etnici evrei.

    Neavând cum să diferenţiez dacă membrii lojei „B’nai Brith” sunt khazari sau evrei sefarzi nu vreau să mă pronunţ în privinţa identităţii etnice efective a celor care compun această structură de putere.

    Lojile masonice care aparţin riturile regulare pot să aibă în componenţă etnici neevrei. Toate lojile masonice existente se supun în mod obligatoriu şi explicit directivelor şi ordinelor Lojei Mamă care iniţiază, coordonează, integrează şi supervizează activitatea tuturor lojilor masonice care există pe teritoriul României. Aceste loji ţin de riturile masonice regulare respectiv Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România, Ritul de York, Anticul şi Primitivul Rit de Memphis şi Misraim, Ritul Francez sau Ritul Modern, Ritul Scoţian Rectificat ş.a.m.d.

    Activităţile în cadru acestei loji după cum se va vedea în continuare, respectiv aşa cum rezultă din notele informative ale Securităţii sunt profund impregnate de un ritualism care trimite la texte conţinute în Talmud asimilabile cu o anumită formă de manifestare a mozaismului, religia tradiţională a evreilor.

    Doctrina derivată din Talmud are un caracter care astăzi l-am putea numi profund segregaţionist, în care lumea este împărţită într-o pretinsă elită spirituală compusă din poporul ales şi restul populaţiei care este asimilabilă turmei, desemnate cu apelativul peiorativ de goim (popoare diferite de poporul evreu), căreia îi snt alocate statutul de masă de manevră.

    Doctrina aferentă Talmudului constă într-un esoterism care este profund ostil creştinismului şi implicit membrilor care aparţin acestei comunităţi sprirituale. La aceasta se adaugă textul cunoscut ca „Protocoalele (aşa-zişiilor) Înţelepţi ai Sionului care este alcătuit din 24 de protocoale care jalonează modul de operare a masoneriei. Citatele din cadrul acestei lucrări sunt de fapt asimilate unui „modus operandi” şi se constituie în cadrul operativ al masoneriei fiind apelate constant în cadrul interceptărilor realizate de către ofiţeri de securitate desemnaţi să supravegheze întâlnirile masonilor care aparţin Lojei „B’nai Brith”. Este menţionată de asemenea tradiţia Kabalei drept sursă de iniţere specifică pentru masonii care aparţin lojei „B’nai Brith”

    În acest context devine extrem de clar de ce Silviu Brucan pe numele lui real Saul Bruckner membru cu rang înalt al Lojei Masonice „B’nai Brith”a spus, la un moment dat, în timpul evenimentelor din decembrie într-o intervenţie televizată: „Nu mai (avem) sunt furaje pentru animale”. Într-o traducere specifică limajului lojei masonice „B’nai Brith” se precizează faptul că nu mai erau alimente pentru populaţie.

    O altă expresie utilizată de Saul Bruckner este cea în care, făcând referire într-un interviu la populaţia României ne-a numit „stupid people” în deplină concordantă cu statul de inferioritate pe care (în viziunea membrilor lojei „B’nai Brith”) îl deţine orice popor neales, deci implicit poporul român.

    Faptul că Saul Bruckner în acelaşi interviu a spus că avem nevoie de 20 de ani pentru a ne reveni de pe urmă tarelor comunismului s-a dovedit a fi fals. Au trecut 30 de ani şi suntem divizaţi şi departe de o stare firească care ar trebui să ne definească atât calitatea individuală de oameni cât şi de cea colectivă de comunitate.

    Acest palier al puterii reprezentat de către loja masonică „B’nai Brith” a fost şi este precis identificat de către structurile Securităţii statului comunist şi consemnat ca atare în cadrul notelor informative de către ofiţerii desemnaţi să realizeze urmărirea operativă a masonilor aflaţi în componenţa acesteia.

  5. S-a vorbit azi la TV despre cazul cersetorilor minori de la Țăndărei.Vinovatii au scăpat pentru ca s-a prescris.
    Destinatia era England daca nu ma insel.

    Din indolenta, aparent, asta cred eu, s-a prescris.

    Pai exact asta este motivul pentru care oameni din Sistem doresc o lege a răspunderii pentru magistrati, pentru ca unii depun multa munca si altii asteapta.

    Totusi e vorba de 10 ani de zile.Nu e vorba, si la asa zisele cazuri de coruptie, trec tot multi ani pana ies la vedere, in loc sa înceapă anchetele la timp.

    Poate trebuie eliminata prescriptia pentru trafic de orice fel, ca la omor, ca parca asta n-are prescriptie.
    Traficul de carne vie si traficul de „moarte alba” sunt totusi infractiuni grave.

  6. https://buchanan.org/blog/today-france-tomorrow-the-usa-137917

    It is worth looking more closely at France because she appears to be at a place where the rest of Europe and America are headed.

    As that rail and subway strike continued to paralyze travel in Paris and across France into the third week, President Emmanuel Macron made a Christmas appeal to his dissatisfied countrymen:

    “Strike action is justifiable and protected by the constitution, but I think there are moments in a nation’s life when it is good to observe a truce out of respect for families and family life.”

    Macron’s appeal has gone largely unheeded.

    “The public be damned!” seems to be the attitude of many of the workers who are tying up transit to protest Macron’s plan to reform a pension system that consumes 14% of GDP.

  7. Cu cat vad mai clar ce hunta a furat revolutia cu atat imi dau seama cat de important ati fost pentru evolutia euro-atlantica a tarii.
    Va multumim pentru lucrurile extraordinare realizate!
    (Restul se vor clarifica in mod sigur atunci cand nu vor mai fi scoase din context ca intr-un interviu ciuntit.)
    Craciun fericit, d-le Prim-ministru!

    • Ma si de la cine a fost furata .. revolutia ?!!

      repet – ca sa ti se fure/confiste ceva trebuie ca acel ceva sa fie in posesia ta (posesie de fapt). Xare era gibenu alka revolutionar? Cumva … Verdet?!

  8. FF CORECT CUM PROCEDATI SI  VA DORESC PUTERE SA MERGETI MAI DEPARTE ASA CUM VA CUNOSC UN LUPTATOR PT DREPTATE SI CORECTITUDINE.

  9. 30 de ani de eșece ….

    pe toate planurile , inclus gramatical!

    O sa mi se zica ca NATO, ca UE, ca PIB ul, ca cati infunda azi magazinele alimentare, ca deja DN 1 (Drumul Melcului) e … ca melcu! ca un milion de autiturisme sufoca Bucurestiul si alte4 j’de mii Clujelul samd.
    Asa e!!!
    Asa e!!!!!

    Dar …. dar e un dar .
    Cunoastei zicala biblica Cresteti si va inmultiti</b? ? Populatia Romanaie e in scadere accelerata.
    Suntem campioni la emigrare – noi si Siria . In Siria e rezbel civil ,,,,,

    Si mai am, mai am … Invatamantul – cam codasi. Suntek la coada calsamentlui in ce priveste :rangul: universitatilo! Sunt universitati din Africa Neagra mai bine cotate ca cele romanesti! Si nu ma refer la "Hiperion" et caeteri ejusdem farinae !

    Caci scopul oricartei societati este de a asigura continuitea in trup si spirit a mebrilor sai. In trup cf poruncii biblice . In suflet prin cultura
    Noi ?!!!

    Si inca ..

    Pomeneste mai sus Cetatzean pomeneste de copii trimisi de canmatri la cersit. Adica este vobra despree sclavie Si ? Si ce-i cu asta ? Prescris!!!

    mai avem cazul violuluio in gruo dse la Vaslui. Lberi baietii, liberi!!
    Si mai scandalos cazul Caracal .
    Ei si?
    \Pai cum sa va zpui.. societaile mai „civilizate”, mai asezate acorda un interes sporit protejarii adolescentelor . Cai adolescentele atrag prea multi pradatori sexuali .
    La noi? !!!
    Nici ca in Zambia dar .. nici ca in Europa! Sau ca in Alabama (unde imi este rfricsa ca si azi unu care ar omori in plina strada agresorul ficei sale ar fi achitat!) Da mia degraba ca in Zambia

    Mda suntme primii la trafic de persoane.
    Adica la sclavie!!!!

    Da ce se sucadre careva ?

  10. Cu toata dragostea…Basescu a refuzat participarea la documentarul asta (omu asta mereu a stiut sa evite situatii incerte). De cand cu netul asta fiecare viralizeaza ce vrea cum vrea, care cum vrea lipeste niste imagini niste clipuri si gata concluziile si devine stire documentar sau orice, de-aia avem istorii paralele ca oricine posteaza ce vrea despre cine vrea cum vrea. Nu e sanatos.

Lasă un răspuns