Iohannis – un personaj ipocrit si penibil

In timpul campaniei prezidentiale din 2014, scriam că Iohannis este mai balcanic decât oricare dintre noi. Ideea că un nou Carol I va ajuta la constructia unei Românii moderne, după cele două mandate ale lui Băsescu, s-a dovedit inselătoare. Lipsa unui contra-candidat de anvergură, din partea stângii, a făcut ca el să obtină, anul acesta, un al doilea mandat.

Am crezut că el a inteles că are o a doua sansă de a fi, cu adevărat, presedintele tuturor românilor, dar el a ales să fie doar presedintele liberalilor (bănuiesc, asa cum ii cunosc, că doar al unora dintre ei) si al unor talibani care i se adresează cu formula „domnule fanfaron”.

Cum poate fi calificat gestul său de a mă invita la Cotroceni, la receptia organizată cu ocazia Zilei nationale, pentru ca, după două zile, la intrebarea „naivă” a unei ziariste, să anunte că-mi va retrage o decoratie, acordată in urmă cu 17 ani, pentru anumite fapte si intr-un anumit context? Si in ziua in care l-a decorat pe ambasadorul Klemm, la plecarea din tară, probabil pentru felul in care s-a comportat acesta in calitate de guvernator pentru România. Incercând, pe de altă parte, să mă umilească, punându-mă pe acelasi plan cu Laszlo Tokes, căruia, de asemenea, i-a retras decoratia.

Poate că pentru câteva zile, Iohannis va fi un „erou” al Societătii Timisoara si al unor radicali #rezist. In  timp, insă, acest gest, lipsit de elegantă, va fi contestat de oamenii politici si de oamenii de bun simt. Si va deveni un precedent. Decoratia din urmă cu 17 ani a fost acordată pentru unele merite (care nu cred că pot fi contestate nici din perspectiva timpului). Condamnările nedrepte, dictate, ulterior, de către Băsescu, prin instrumentele sale din magistratură, nu au nicio legătură cu argumentele pentru decorare. A te preface că, după 7 ani sau 5 ani de la condamnări că poti să le dai relvantă, este o mârsăvie politică. Cu atât mai mult, cu cât Iohannis nu a avut o „revelatie divină”, descoperind textul de lege si hotărând să retragă decoratia TUTUROR celor condamnati. Decretul publicat arată o abordare selectivă si evident politică.

In plus,dacă o condamnare POATE fi baza pentru retragerea unei decoratii, această retragere se poate face si după 3, 5, 7 mandate prezidentiale? Si după 20 de ani?

Mă vor injura unii, dar mă intreb dacă comunistii i-au retras decoratiile lui Maniu, după condamnarea sa.

Incercarea de a rescrie trecutul a fost descrisă de Orwell si a fost practicată de regimurile totalitare. Nu pentru o lungă perioadă…

PS 1 Mi-am permis să ilustrez acest articol cu o lucrare a maestrului Stefan Câltia („Clovn cu coroană”), cu care, de altfel, m-am intretinut la receptia de la Cotroceni

PS 2 Sugestie pentru „fabricile de mesaje”: nu vă pierdeti vremea si banii, stiu să aleg răspunsurile de bun simt.

75 de gânduri despre “Iohannis – un personaj ipocrit si penibil

    • Von Mischelen cel Tembel se răzbună grosiersi meschin . Dacă în urma cu 5 ani era doar un ghinion , acum ghinionul a dospit și a eclozat un monstru a cărui armă e PNL .
      Mișelul nu e liberal , n-a fost niciodată , dacă mă gândesc doar la Radu Câmpeanu … amintiți-vă cum a fost adus , direct președinte de partid , îndepărtarea lui Crin și ,,ascunderea” acestuia în continuare , printr-o ,, răsplată” bruxelleză .
      Mișelul nu are principii și valori liberale , gen drepturile și libertățile individuale , constituționalismul , pluripartitismul…Dar cine mai are valori în acest PNL , total nefrecventabil !!
      Mișelul nu are noțiunea adevărului , e lipsit total de scrupule – cinste , morală , corectitudine , fairplay , datorie , cavalerism…nu-și pune probleme de conștiință .
      Mi-e rușine că sunt contemporană cu acest mișel și cu șleahta ce-l înconjoară …cu ăștia care ne trag țara de sub tălpi !

      Pe Adrian Năstase , nu greșelile sale l-au scos din politică , ci calitățile sale .

  1. S pare că ori l-au părăsit, ori nu ascultă deloc de ei; nu se poate că niciun consilier să nu-i fi atras atenția că „pas cu pas” pășește din greșeală-n greșeală și ia decizii fără a le aprofunda cum trebuie. În ritmul acesta va mai fi Președintele celor care l-au votat? Nu spun al tuturor românilor pentru că s-au văzut procentele la alegeri, ci doar a celor care l-au votat. A fost probabil mai greu „primul pas”, acum negânditele curg fluviu.

    • Un articol corect. Totodată este un eșec al PSD actual si al nostru un asemenea președinte. Ne așteaptă 5 ani grei…

  2. Respect pentru gândul frumos, onest și mai ales doct față de o mare nedreptate făcută domniei voastre. Aș vrea, în timp,dacă „regele gol”, va primi măcar recunoștința cuiva….mirama-și.!!

  3. Revin cu sugestia din „Prezentare de carte, astăzi, la FET”. 😀 N-o reproduc integral si aici, nu tin sa ma dau in spectacol.

  4. E cât se poate de greu sa rezista la atâtea mârșăvii,eu unul va respect pt tăria de care dați dovada refuzând cu demnitate sa coborâți la nivelul acestor indivizi care nici umbra nu cred ca pot face d-apoi sa mai și lase ceva in urma lor in afara de ura și dezbinare.Am crezut ca politica urii a fost dusa la apogeu de vaporeanul bișnițar dar m-am înșelat.Din păcate a apărut ca o consecință aceea ce a promovat petrov un individ care vrea cu tot dinadinsul sa-și promoveze micimea sufleteasca peste întreaga țara dezbinam si ridicând ura la rang de mare virtute.Atata timp cât singurul tău Argument este denigrarea și injosirea adversarului tău politic locul tău este in afara unei societăți civilizate,europene.Am mai spus-o și o repet,stăpânul absolut al acestei tari este “CETĂȚEANUL ROMAN”așa cum in Franța este cetățeanul francez in Germania cetățeanul german s.a.m.d.Se pare ca klaus cel mic nu e capabil sa priceapă acest lucru,cam atât despre respectul și dragostea fata de Conaționalii tai.In concluzie domnule Nastase va anunț ca nu veți reuși cu acești ipocriți notorii nimic,îmi vine in minte un proverb “e foarte greu sa ingenunchezi un popor obișnuit sa se târască”.

  5. Eminescu a refuzat sa fie decorat de Carol I, a considerat ca este sub demnitatea lui sa fie decorat de catre acesta.
    In anul 2004, cand lucram intr-o anumit structura, pentru integrarea Romaniei in NATO a fost decorata femeia de la statia de multiplicare, (fara alte comentarii).
    In 2016, cand lucram in alta structura, a fost decorata de seful statului prietena sefului (ca sa ma exprim cu ingaduinta); si am nenumarate exemple de genul acesta.
    Tata, care in 1986 a reprezentat Romania la Kiev, in URSS, cand toate oficiile diplomatice externe paraseau capitala RSS Ucraina din cauza exploziei nucelare, nu a primit nici macar o felciitare de ziua lui de la fostii ministrii de externe, care s-au succedat pana in anul 2000 cand a iesit la pensie.
    In 1988 cand 2000 de romani paraseau granita zilinic spre Ungaria, iar ambasada era asalatata de solicitari consulare dintre cele mai diverse, tot tatal meu, a reprezentat , fiind consul, Romania la Budapesta, avand o activitate zilnica de peste 12 ore().
    In 1989 a revenit la Kiev, dar in 1990, cand s-a inceput plata salariului in valuta vest si in fostele tari socialiste, centrala l-a chemat repede avand nevoie de oameni cu *experienta*, pentru ca MAE incepuse sa fie capusat de tot felul de fosti nomenclaturisti.
    In 1993 l-ati trimis dvs, ambasador la Chsinau pe Marian Enache, in defavoarea tatalui (care era propunerea dlui Melscanu – secretar de sta la acea vreme), pe motiv ca nu il cunoasteti.
    Cu toate acestea, in nici un moment ( pana cand a murit, in anul 2017) nu v-a purtat ranchiuna, vorbea doar la superlativ despre dvs , v-a apreciat ptr ceea ce ati facut pentru tara, dar a ramas cu un gust amar, ca pana si pe dvs aparentele v*au inselat in luarea unor decizii.
    De accea, domnule Nastase aprecierile reale vin din partea celor de la care nu va asteptati, pe care probabil i ati neglijat dar care v-au cunoscut in mod real, au lucrat cu dvs, si v-au inteles.
    Totusi, sa fiti tratat ca Laszlo Tokes, sa vi se aplice acelasi sistem de referinta, este o dovada cretinism politic din partea dlui Iohannis, dar timpul si istoria va repune pe soclul personalitatilor romane, pe care care il meritati!

  6. Comparatia dintre cei doi candidati la recentele prezidentiale (spuneti ca psd nu a avut un candidat credibil) nu poate da castig de cauza unui J care nu numai ca nu a facut ceva cat de cat imbucurator pentru tara timp de cinci ani ba a denigrat-o adesea, in fata unui candidat care cunoaste si actioneaza cu curaj in favoarea tarii! De altfel, modul intempestiv in care a intrat in politica si a fost pus presedinte J impreuna cu momentul realegerii fastuoase cand nimeni nu mai banuia („fiti mai veseli”) sunt doua momente pe care le consider catastrofale pentru Romania, un fel de sinucidere colectiva!

    • Domnule Nastase, mi-ati raspuns ca mesajele de la votantii lui Iohannis „contin, in general, indemnuri ce includ p…, m…, puscariasule…”. „In general” – asta inseamna ca nu toate. (Oricum, poate ca unii si-au permis sa va scrie asa dupa povestea cu numaratul oualelor). Dar, chiar niciun mesaj civilizat de contestare nu ati primit? Eu nu gasesc niciunul.
      Altceva: nu ma asteptam de la dumneavoastra sa faceti o asemenea catalogare – de unde stiti ca mesajele alea sunt de la votantii lui Iohannis? In perceptia publicului, dar si in analizele ulterioare proceselor de vot de anul acesta, votantii lui Iohannis sunt oameni cultivati, cu studii superioare… cam ca dumneavoastra 🙂 Din contra, in ultima vreme, politicienii din PSD au cam sarit calul cu declaratii din astea, din spatele blocului.
      In ’93 parca, am ajuns, din intamplare, la un curs tinut de dumneavoastra la Facultatea de Drept din Bucuresti. Tin minte ca am fost placut impresionat de eruditia dumneavoastra. Am constatat putin mai tarziu ca eram prea tanar si naiv. Nu imi inchipuiam atunci puterea o sa va schimbe moralul.

      • „Margarina2”, bine ales acest nick, e unsuros si plin de colesterol. Totusi un pas dupa „Margarina1”, deci avem sperante. Zic doar, atunci erati prea tinar si naiv, acum sunteti deosebit de cultivat si cu premonitii? Puterea schimba „moralul”? Mmmm, eu unul ii doresc dlui Nastase sa ramina cu moralul ridicat.

      • @ margarina
        Există destule locuri în care poți să citești măscări la adresa oamenilor pe care nu-i placi. Ce rost ar avea ca ele să troneze și aici? Asta e oaza noastră de normalitate și civilitate. Nu, niciun comentariu al celor din tagma ta nu e civilizat, pentru că voi cu toții sunteți necivilizați. Altfel nu v-ați fi adunat. Stați în cloaca voastră!
        Îl rog pe domnul Năstase să nu mai publice niciun comentariu de-al vostru, oameni de nimic!

    • Minunata imagine!!! Doamne, ce bine ati zugravit in cateva cuvinte grotescul Klaus-Orbanian.
      Consider ca este si va fi mult mai penibil si nociv acest cuplu, fata de etalonul, pana acum, Basescu-Boc.
      De ce oare mereu trebuie sa ni se confirme proverbe romanesti autentice? “Inalt ca bradul…” Scuzati limbajul si gandul necurat…vine din suflet cand vad asa oameni mici, cocotati asa de sus…. Poporul a votat, insa!

  7. D-le Prim Ministru, Iohanis nu merita atâta deranj!
    Si pe el și pe dvoastra va va judeca istoria. Sa speram ca l va aminti doar ca președinte. Unul șters! Sa speram ca nu va face vreun rău tarii pentru care sa fie amintit de istorie.
    În schimb, dumneavoastră veți menționat ca un om politic de care sunt legate mai multe realizări!
    Nu l mai băgați în seama pe Iohanis, e prea mare diferență de valoare!

  8. Bravo pt dv Domnule Nastase.Demnitate si bun simt .Va asteptam in viata politica dupa condamnarea dictata.sanatate maxima

  9. Unii ar spune că abia spre final de mandat(din ultima conferinţă de presă a preşdeproteste am înţeles că abia în 22 decembrie va depune jurământul pentru noul mandat) a reuşit să se trezească, alţii ar spune că abia acum percepe frica… Avem o încălcare gravă a Constituţiei prin nerespectarea sensului expresiei ‘de îndată’ (deci condiţia de bună credinţă dispare, eventualul jurământ pentru al doilea mandat devenind nul) şi recunoaşterea deschisă că referendumul pregătit de dânsul a fost lansat doar când a avut măsurători(cine a plătit acele măsurători? Capone?) clare a gradului de favorabilitate pentru a fi validat. A recunoscut public că a avut parte de trei concedii în străinătate deşi fişa postului nu o permite. Oare de aceea nu a putut să-şi exercite atribuţia când a fost nevoie la termenul stabilit, ‘adică de îndată’?

  10. Eu cred că valoarea unui om nu stă intr-o decorație de tinichea,să fim sinceri, nici Cavalerii nu mai sunt ce au fost odată, Marele Maestru merge pe bicicletă, să nu mai vorbim de Petrov Maestrul Spritului

  11. Domnule vPresedinte, buna seara! Imi pare nespus de rau ca romanii au ajuns din nou bataia de joc a strainatatii
    Oameni si personalitati ca dumneavoastra sunt putini in Roamania, dar cine sa priceapa cand totul este pe bani si nema cultura? Dupa mine cred, ca domnului cu pricina, ar trebui sa i se retraga Diploma de Licienta absolvita pentru ca nu o merita, avand aceeasi motivatie cu retragerea decoratiei acordate de Presedintele Romaniei, oricare ar fi fost el! Daca va amintiti cineva a zis, ca personajul este inalt ca bradul si” destept”ca gardul . De unde nu-i nici nu poti cere. Reiau cuvintele jurnalistului Bogdan Chiriac; Dl Nastase nu are nevoie de decoratia primita, ci Istoria personalitatii este decoratia sa. Asa ca va propun sa fiti Romanul cel mai bun de dupa 1989 -2004. Ati reprezentat cu onoare, cinste si demnitate Tara peste hotare si in toate intalnirele. Rusine justitiei romane ca nu ia luat casele si nu l-a condamnat pana acum! Stiu, ati suferit mult, insa va spun un proverb evreesc;Fie-ti teama de berbecul din fata ta, de calul din urma ta, si de prostii din toate directiile. Daca problema poate fi rezolvata cu bani, nu mai e o problema! Va doresc toate cele bune, sa auzim de bine si sa ne gandim la Craciun, la Nasterea Mantuitorului nostru IIsus Hristos. S-aveti sarbatori fericite! La Multi Ani! M.M. Botosani
    PS. Pot sa va trimit un SV pe mail sau personal la Fundatia Titulescu pe data de 19 decmbrie? Multumesc si va sarut!

  12. Domnule Prim Ministru va impartasesc ideile si sunt alaturi de dumneavoastra.
    Cu deosebit respect, Dan Mihalcea.
    Un simplu cetatean, sustinator al stangii, cu peste 23 de ani de scoala.

  13. Cum poate fi calificat gestul … ?
    Uni ar spune ca face parte din scenariul pus la punct inca inainte de 2000 prin care se transfera pas cu pas capitalul alor nostri la adevaratii capitalisti ,,cinstiti”. Au ales ,,pe spranceana” cei mai ,,patrioti” din tabara noastra si i-au ridicat la varful institutiilor de pe aceste meleaguri pentru a canta conform partiturii care le-a fost data. Neinvitarea lui Hagi la ceremonia tragerii la sorti pt. Campionatul European, invitarea apoi intentia de retragere a decoratiei DVS sunt doar cateva dintre actiunile care sunt menite sa toceasca zi de zi orgoliul, pe cale de disparitie, al muritorilor care au mai ramas pe aceste meleaguri. Sigur ca daca preocuparea in anii ’90 – 2000 era sa se puna bazele unei educatii capitaliste cu adevarat competitive in 20-30 ani s-ar fi format o elita economica si politica care s-ar fi putut uni pentru o minima rezistenta la navelirea globalistilor peste noi (precum in tarile nordice, de ex.). Dar ce sa facem daca elita din acele vremuri a schimbat pe banda rulanta ministri (mai ales la invatamant) multumindu-se doar cu programele laptele si cornul sau cu cel de faurire a salilor de sport? Acum, capitalistii ,,cinstiti” ajunsi la butoane ne amintesc din cand in cand vechiul proverb ,,culegeti ce ati semanat” injosindu-ne fostii lideri cu fiecare ocazie ivita.
    Altii ar spune ca Basescu a fost doar un pion in ,,jocul’’ zonei in care ne aflam (nici macar un nebun). Au analizat si si-au dat seama repede ca DVS nu v-ati fi incadrat in ,,proiectul’’ lor (altfel va faceau pe dvs. presedinte). Aveau nevoie de unul care sa faca circ pentru ca in spatele circului sa-si poata impinge sus oamenii. La fel cum acum a fost nevoie de vanzoleala schimbarii guvernului pentru a inghitii ceteva zeci de miliarde in numele ,,crizei’’, fumigena cu decoratia fiind si ea menita sa abata atentia de la ,,ingineriile financiare’’ care vor urma. Pentru ca lupta in capitalism se da pe bani, multi bani …

  14. Ei si?

    Puteti a plica in continuare cestia aia masochista cu intoarce obrazul …

    Oricum cica „valoarea” e data si de numarul dusmanilor …. se pare ca aveti „ceva” valoare!

  15. Cineva spunea că dacă se ia decoraţia cuiva acesta pierde locul de veci ! Dacă-i aşa daţi-il lui să se odihnească (şi să ne lase) în pace ! Că până acum a călătorit prea mult, călare pe banii noştri !
    P.S.
    Până atunci aştept o reacţie firească a românilor faţă de nesimţirea săptămânală cu care-şi bate joc de noi prin acest du-te vino de la Bucureşti la Sibiu şi retur !
    Oare dacă-ar face altcineva aşa ceva cam care ar fi reacţia celor de la rezist ?!
    Noi ce aşteptăm ?
    Mai ales că dacă nu l-ar extenua aceste întâlniri cu prima doamnă poate i-ar mai rămâne şi ceva resurse fizice pe care să le treacă la capitolul realizări pentru România ( nu vedeţi că de obosit şi istovit ce e, nici măcar nu poate râde, ci doar rânjeşte ?!)
    Că pentru „ai lui” a făcut destule : ştiute, dar mai ales neştiute . Încă !

  16. Un alt pericol, nu-i vorba de Johanis, îi paşte pe români :
    Aveti sau n-aveti masina, e bine sa stiti.
    Dati mai departe rudelor si prietenilor.

    Atentionare primita de la politie.

    In diverse locuri frecventate: statii de benzina, parcaje, supermarketuri,
    se distribuie gratuit mici cadouri, aparent promotionale, pt. autoturism:
    portchei, mascote etc.
    NU LE ACCEPTATI!!!!!!

    Ele contin un CIP de urmarire (candva numai in filme vedeam asa ceva…), cu ajutorul caruia hotii stiu totul despre tine: unde te afli, cand esti acasa, unde-ti stationeaza masina etc..
    In lipsa ta, iti intra oricand in casa, te ataca la iesirea de la banca, iti fura masina etc.
    Este vorba de o retea europeana de criminali, un nou sistem infractional!

    In Olanda oficialitatile au apelat la mass-media spre a informa populatia.

  17. „2019

    Dupa ce s-a aflat, contrazicând afirmaţiile matusalemiculu Itzărescu,i ca o mare parte a aurului Romaniei s-ar afla in Anglia, PSD-ul a dat o lege pentru aducerea lui inapoi. Iata ultimele noutati in aceasta privinta, conform articolului PSD îl ignoră pe Iohannis şi insistă ca BNR să aducă în ţară rezerva de aur din 11 decembrie 2019 de pe Adevarul:

    Deşi preşedintele Klaus Iohannis a cerut parlamentarilor să reevalueze iniţiativa privind repatrierea rezervei de aur a României de la Londra, majoritatea PSD a decis să ignore solicitarea şefului statului.
    Marţi, comisia de buget din Senat a avut pe ordinea de zi proiectul de lege iniţiat de fostul şef PSD Liviu Dragnea şi de senatorul PSD Şerban Nicolae prin care Banca Naţională este obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută de România la Banca Angliei. PNL şi USR au contestat această lege la Curtea Constituţională, însă sesizarea a fost respinsă. Iniţiativa a fost totuşi întoarsă în Parlament de preşedinte, care a cerut reexaminarea proiectului de lege. Klaus Iohannis a considerat că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, a fost adoptată fără consultarea Băncii Centrală Europeană, nu are în vedere obiectivele de aderare a ţării noastre la zona euro şi nici nu este clară cu privire la procedura de repatriere şi costurile acesteia.
    În schimb, parlamentarii vor ca legea să fie adoptată aşa cum a fost trimisă spre promulgare. Astfel, marţi, membrii comisiei de buget, unde PSD are majoritate, au decis să respingă criticile preşedintelui şi să trimită proiectul mai departe spre adoptare. Din comisie face parte şi fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici.
    Actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că „jocul PSD” de a respinge cererea de reexaminare a legii de repatriere a aurului este de neînţeles. „Este clar că încearcă să şicaneze ceea ce vrea să facă preşedintele. Nu văd aici o miză foarte mare. Aurul nostru acesta de la Londra este folosit pentru finanţarea României, este gaj acolo”, a spus Cîţu.
    În prezent, România are rezerve de aur de aproape 103,7 tone. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeaşi din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României.

    Legea repatrierii aurului prevede ca România să mai păstreze doar 5,185 tone de aur în străinătate, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală aflată în străinătate.
    Aurul, obsesia liderilor naţionalişti din Europa de Est

    Proiectul de repatriere a aurului României vine într-un context în care tot mai multe state apelează la repatrierea aurului ca la o măsură care să le demonstreze puterea economică.
    Recent, Guvernul Poloniei a finalizat repatrierea a 100 de tone din rezerva de aur. În Ungaria, premierul Viktor Orban a decis să majoreze deţinerile de aur pentru a creşte securitatea rezervelor. Şi fostul premier al Slovaciei, Robert Fico, a cerut Parlamentului de la Bratislava să oblige Banca Centrală să repatrieze o parte din rezervele de aur care sunt păstrate în Marea Britanie.

    În opinia analiştilor, liderii din Europa de Est sunt interesaţi de mesajul pe care îl transmit alegătorilor rezervele consistente de metal preţios. „Aurul este un simbol. Atunci când statele achiziţionează aur, oamenii văd în acest lucru un semn de suveranitate economică”, susţine Vuk Vukovic, economist din Zagreb.

    De ce aducerea aurului in tara “nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene”? Stie cineva dintre voi despre ce angajamente este mai exact vorba? Ca sa intram in UE trebuia sa ne dam aurul sau care-i ideea?

    Si ce motiv e ala, cum ca “nu este clară cu privire la procedura de repatriere”? Observati va rog si cum pune problema acest ziar progresist anti ortodox de propaganda trans. E limpede ca si acesta se opune, iar aducerea aurului in tara o defineste a fi “obsesie nationalista”.

    De ce acesti politicieni si acest soi de presa se opun atat de vehement repatrierii aurului romanesc? Evident, pentru ca asa li se spune sa faca, avand cu totii aceiasi stapani:

    AGENDA ANTI ORTODOXĂ a președintelui KLAUS IOHANNIS

    Istoricul celui mai periculos proiect politic din istoria post decembrista. O alianta fundamental anticrestina si antinationala, avand cea mai neagra doctrina de stanga din intreg esicherul politic romanesc

    Iar Mugur Isarescu e membru in COMISIA TRILATERALA si preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma:

    De ce totusi li s-a ordonat sa se opuna? O ipoteza de luat in calcul ar putea fi faptul ca ROMANIA A PIERDUT AURUL din Anglia.”

    • La noi totul e vraiste, aurul e tratat de mai marii zilei ca ceva secundar. In timp ce toti vecinii Romaniei repatriaza aurul, noi ca de obicei suntem pe invers. Acest mare creier tradator si fara carisma Citu ne baga cu buna stiinta in groapa, primele semnale neintarziind sa apara. Sper ca Romania sa nu fi pierdut aurul din Anglia.

  18. Ciolanis, cel mai iubit dintre diasporeni, un exemplu de cum sa te imbogatesti din meditatii fara sa platesti niciun impozit, liberal de succes, un lingator de clante de cea mai josa speta similar cu Ludovic, Rares si alte nevertebrate din neamul profitorilor !
    DOMNULE Nastase, astia nici sa va faca pantofii cu crema nu au capacitatea, nu-i mai bagati in seama, … ca doar cand va latra un caine doar nu-l luati in seama. Din pacate, cum am ajuns sa-l regretam pe Base asa se va intampla si cu Ciolanis, cand va veni unul si mai rau si dupa el. Dupa 15 ani de democratie liberala, este evident nivelul de inteligenta a votantilor cu dreapta.

  19. Felicitări! Reintrati in politica si demonstrați le ce inseamna cu adevarat politician! Succes ! Dumnezeu sa i ajute pe romani !

  20. Draga domnule Popescu

    cum mai merge impeaciu lu’ Trump? La fel de bine ca exporcu’ de coruptie sub preacinstitu calca-n Bliden?! (https://romanialibera.ro/opinii/sfarsitul-visului-american-817258)

    Insa alea de mai sus e retorice sau sa zic asa de politete.
    Eu am o alta curiozitate :oare dumneavoastra diaspora din SUA giniti legatura din lupta politica din Ucraina si cea din SUA?
    Adica mai pe sleau nu vi se pare ca Ucraina (si altii in masura mai mica) au fost laboratorul in care s-a pregatit victoria celui mai Binecuvantat si Baftos dintre Huseini? Ca procurii muricani cam iau de exemplu pe cea mai curajoasa femeie din Romania si DNA ? Si ca vi se pregateste si voua un .. plavan?!

    Oricum nu cred ca peeste balta a observat careva ca stradaniille societatoii deschise ptr Soros au adus Crimeea in curtea lu Vladimir cel Potent (trebe sa recunopsc ca totusi nu bea, nu fumeaza , face sport asa ca …. )

    • Zice Bizonu’: ”Draga domnule Popescu
      … oare dumneavoastra diaspora din SUA giniti legatura din lupta politica din Ucraina si cea din SUA?”

      Dragă domnule Bizonu’, de ce îl întrebați pe domnul Popescu, septuagenar și mai bine, aflat la pensie abia târându-se dintr-un loc în altul, când îl aveți pe dl. doctor Joul Tomescu (parcă așa îl cheamă) recunoscut ca singurul reprezentant al diasporei de întreaga națiune dintre granițele actuale ale României, printre care și poporul PSD aflat pe blogul dlui. Adrian Năastase, inclusiv doamna Luminița Arhip cea sătulă de diasporă.
      Să nu uităm că dl. doctor reprezentant al diasporei se află la loc de cinste în toată presa românească.

      Dar, poate cel mai bine ar trebui să-l îndemnați pe unul dintre reprezentanții dumneavoastră ai românilor dintre granițele actuale, dl. Dide, sau Ceaușescu, sau dna. Șerban să pună aceste întrebări pertinente poporului american și să-i îndemne pe americani să protesteze în stradă după modelul românesc și să se tăvălească pe holurile din Capitol Hill..
      Ba chiar mai mult, să urmeze exemplul democrației române de a administra țara de și de pe stradă,
      inclusiv pentru a decide politica mondială.

    • Popescu e la fel de timorat în a-şi exprima ideile politice vis-a-vis de SUA aproape cum eram noi, românii pe vremea criminalului regim instaurat de ana pauker cu ai ei !
      În schimb despre România poate zice ce vrea că nu-l doare gura !

    • Agenți FBI s-au infiltrat în echipa de campanie a lui Trump – cu narativul descoperirii de urme rusești – dar, de fapt, cu agenda ascunsă de a spiona candidatul la președinție de altă culoare politică decât cea a șefului suprem al FBI, președintele èn-titre.

      SHARE

      J. Edgar Hoover poate în sfârșit să se odihnească în pace. James Comey se dovedește acum cel mai murdar polițist care a condus vreodată FBI-ul.

      Așa își începe reputatul publicist Michael Goodwin comentariul publicat în New York Post despre proaspătul raport al Departamentului Justiției pe tema implicării Rusiei în campania electorală a lui Trump din 2016. Beteală rusească, spune, în încheiere, autorul investigației, Michael Horovitz, nu s-a găsit. (Asta nu înseamnă neapărat că n-a existat, adăugăm noi.) Concluzia lui se suprapune peste cea pronunțată, cu ceva timp în urmă, și de consilierul special Robert Mueller, care și el a conchis că Trump Tower nu crede în lacrimi (Moscova luând chiar Oscarul pentru acest film pe vremea – dar și în pofida – războiului rece). Astfel că narativul de cazacioc care, în ultimii ani, l-a înfășurat atât pe Trump – ca pe un cocon – cât și pe cocoana lui, s-a destrămat. Toate bune și frumoase, dar atunci de unde invectiva de mai sus, atașată nici mai mult nici mai puțin decât chiar directorului FBI?

      Aici începe breakdansul. Care, poate nu paradoxal, seamănă cu hora staccato. Astfel, agenți FBI s-au infiltrat în echipa de campanie a lui Trump – cu narativul descoperirii de urme rusești – dar, de fapt, cu agenda ascunsă de a spiona candidatul la președinție de altă culoare politică (republican) decât cea a șefului suprem al FBI, președintele èn-titre la vremea aceea (democrat). Așa ceva să se întâmple – în Statele Unite, nu în altă parte – ar fi foarte grav. Tot ce-am învățat noi la școala de dansuri și bune maniere democratice precum și în bursele de studii cu care ne-a blagoslovit Unchiul Sam în anii ’90 s-ar duce de râpă. Un serviciu secret să se amestece în campania electorală a unui candidat este de neconceput – în America bineînțeles, să nu fie confuzie… Parcă era vorba de stat de drept, separația puterilor, alegeri libere și toate celelalte versete nesatanice care ne-au legănat copilăria democrației noastre emergente. Și, când colo, ce aflăm? Drăguțul “deep state” funcționează bine-merci chiar în țara Statuii (în sensul de încremenire) a Libertății! Și-atunci, de ce ne mai mirăm?

      Însuși procurorul general Bill Barr (da, același despre care s-a spus că i-ar fi dat, împreună cu ambasadorul Sondland de la UE, cursul și chiar parcursul dnei Birchall, fără să considere asta – nici ei, nici ea – o băgare prea mare în treburile altui stat) s-a arătat foarte îngrijorat, evident pentru democrația din țara lui, nu a altora, declarând că „FBI a lansat o investigație intruzivă în campania unui candidat prezidențial pe baza celor mai subțiri suspiciuni, care nu justificau pașii urmați, mistificând, în același timp, FISA Court prin omitere de fapte și suprimând informații cruciale.” Păi vezi, nene Barr? De-aia n-are ursu’ coadă! E ușor să dai lecții la 8000 de km de casă când la tine joacă șoarecii pe masă! Întreabă-l și pe taica Biden, cel cu statul de drept în gură și cu buzunarele doldora după vizitele la Kiev și București!

      În raportul său, inspectorul general Horovitz a pus pe masă o întreagă serie de greșeli și omisiuni comise de agenții FBI sub acoperire. A găsit nu mai puțin de șapte momente în care respectivii agenți au dat judecătorilor de la FISA Court informații fie incorecte, fie incomplete, astfel încât să le forțeze mâna să emită un mandat de monitorizare/înregistrare a lui Carter Page, pe care, în final, tot n-au putut să-l dovedească a fi agent rus. S-a confirmat, de asemenea, că un anume Christopher Steele, agent secret MI6 al Marii Britanii, cu un dosar finanțat de Hillary Clinton – adică taman de contra-candidata lui Trump! – a avut rolul esențial în toată afacerea. Un alt agent FBI sub acoperire, spionându-l pe generalul Michael Flynn, a ajuns chiar în aceeași încăpere cu Trump, asistând la convorbirea dintre cei doi.

      Adică, pe românește, candidatul republican (Trump) a fost spionat direct și personal de Agenția statului (FBI), asmuțită de președintele democrat (Obama), ca să-i netezească drumul spre fotoliul de la Casa Albă colegei de partid (Clinton)! Totul sub narativul (poveste, legendă, motivație credibilă) de prezervare a securității naționale față de intruziunea rusească – cu care nu există american să nu fie de acord! Dacă nici asta nu miroase a poliție politică, atunci Stalin n-a existat. (La el, era vorba de crime legitimate de narativul dreptății sociale, a urcării națiunii spre comunism, în zbor). Unde am mai auzit noi de același sistem – de a crea un narativ cât se poate de respectabil, inexpugnabil și irefutabil (de exemplu, narativul anti-corupție, cu care nu există om cinstit să nu fie de acord), la adăpostul căruia să se întâmple tot felul de chestii secante cu democrația – reglări de conturi, eliminări de contra-candidați la șefia unei instituții, eliminări de adversari politici etc? Și ne mai întrebăm de ce a durat atât de mult să plece Klemm? Iată, i-a luat trei ani de zile președintelui SUA, adică celui mai puternic om din lume, să disloce un ambasador care nu era al lui! Cine l-a împiedicat? Să existe “stat paralel” chiar și în Statele Unite? (Pe limba părinților fondatori ai democrației celei mai avansate din lume – “deep state”, în traducere literară – “statul adânc”). Cât de adânc? Mai adânc decât puterea poporului la urne?! Știe “statul adânc” mai bine decât știe poporul? Peste poate! Imposibil! Visul american nu permite așa ceva.

      La sfârșitul celor aproape 500 de pagini, Horovitz trage concluzia inocentă că toată tărășenia, care a purtat numele de cod “Crossfire Hurricane” (“Uraganul de foc încrucișat”), deși a implicat erori din partea FBI, nu a avut conotații partizan-politice. Dar ce poți înțelege în momentul în care descoperi că agenți sub acoperire au scris în email-uri că îl vor opri pe Trump, ghidonând investigația astfel ca informațiile care îl disculpau pe candidatul non-sistem să fie ascunse sau ignorate?

      Situația ajunge astfel de coșmar când se pune problema cine îi controleză pe cei care controlează. A fost numit un alt procuror, John Durham, cu însărcinarea de a-i investiga pe investigatori. Începându-și activitatea cu o trecere în revistă a faptelor, a transformat-o acum în anchetă penală, anunțând că are la îndemână mult mai multe informații decât Horovitz, pentru că nu este limitat la documentele și oamenii din Departamentul de Justiție. “Ancheta noastră se bazează pe informații în desfășurare de la persoane și structuri din Statele Unite și din afara Statelor Unite”, a anunțat el. Reiese că ditamai investigatorul general, Horovitz, este el însuși un dalmațian care a încercat să dreagă busuiocul, fiind desigur și el parte din același sistem.

      Observatorii sunt de părere că daunele de credibilitate suportate de FBI, pe tema abuzului de putere sub directorul Comey (abuz care nu se știe dacă mai continuă sau nu), nu vor dispărea în ani de zile, iar vindecarea nu poate veni până nu va exista o dezvăluire completă a ceea ce s-a întâmplat în 2016. Barr și Durham s-au înhămat la o luptă care nu se știe unde va duce. Și nu e vorba doar de oficialii care și-au folosit instituțiile în mod abuziv, ilegal, în scopuri politice. Este vorba despre milioanele de americani care, văzând că i s-a întâmplat chiar lui Trump, văzând că se poate, trăiesc cu impresia că ura lor împotriva lui este suficientă pentru a cauționa, a legitima, a justifica orice metodă de a-l înlătura, de a-l anihila. Așa cum spune Goodwin, dacă această viziune începe să prevaleze, America va fi terminată din punct de vedere al statului de drept. Apoi va fi numai o chestiune de timp până când alegerile nu vor mai conta. Și orice se va putea întâmpla.

      Așa cum, de la un prim-ministru băgat în pușcărie pentru niște termopane și pitici de grădină, totul s-a putut întâmpla.

  21. Apropos de comunistii care nu i-au retras decoratiile lui Maniu, un fapt mai putin cunoscut. Si anume faptul ca, aceiasi comunisti, desi l-au alungat din tara pe Rege, i-au retras cetatenia, totusi nu i-au retras niciodata gradul de Maresal. Despre asta ce ziceti?

  22. COMPARATIA CU UNA DIN PERSONALITATILE TRECUTULUI , PRECUM CAROL I, DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE DOVEDESTE INCA ODATA CA RAMANE POLIRICIANUL AUTENTIC CARE SI A DORIT SI DORESTE O COLABORARE CONSTRUCTIVA ,LASAND IN URMA NEDREPTATIILE CE I SAU FACUT .( INTRADEVAR CONTRA -CANDIDATUL LUI IOHANNIS NU A FOST POLITICIANUL CARE SA FIE PE PLACUL MAJORITATII ,TINAND CONT SI DE UN ASPECT VIZUOAL , IN CARE DOAMNA DANCILA NU A PARCURS O PERIOADA MAI AMPLA IN SISTEMUL POLITIC ROMANESC. PERIOADA TIMPULUI ACTOAL MAI ALES IN POLITICA , INCREDEREA, RAMANE MAI PUTIN VIIABILA … ( CAND BASESCU LA TRIMES PE IOHANNIS „ACASA ” SPUNDU I CA INCA NU A VENIT MOMENTUL SA DEVINA PRESEDINTELE ROMANIEI… EREA DE INTELES, LA TIMPUL RESPECTIV : IOHANNIS SA SUPUS, STIIND CA IL VA URMA ) ( INTELEGERI SUBTEREANE…NETINAND CONT CA VA DEVENI UN PERSONAJ IPOCRIT SI PENIBIL IN FATA ALEGATORILOR AUTENTICI.) CU CATI VA ANI IN URMA…DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE , LA O CONFERINTA DE PRESA A SCOS IN EVIDENTA UN ASPECT REAL, CARE TREBUIE SA L MENTI NECONTENIT IN SISTEMUL POLITIC : IN POLITICA NU TREBUIE SA EXZISTE , SENTIMENTE…( CEEA CE BASESCU SI IOHANIS, L AU RESPECTAT ) ACEST PAPUSAR , CU NUMELE DE IOHANNIS , CE CONSIDERA ROMANIA PAPUSA EUROPEI SI PE CARE O MANEVREAZA LA ORDINILE DICTATORILOR EXTERNI , NU ESTE SI NU VA FI PRESEDINTELE REAL AL ROMANILOR MAI ALES AL LIBERARILOR CEI NESEMNIFICATIVI CA NUMAR … GESTUL…ACESTUI PAPUSAR , ESTE UN GEST CEL CARACTERIZEAZA CA „FIINTA UMANA” SI MAI ALES CA „PRESEDINTE ” AL ROMANIEI. INCERCAREA DE AL UMILI PE DOMNUL ADRIAN NASTASE , RAMANE IN GANDIREA ROMANILOR AUTENTICI O INCERCARE NEREUSITA SI DE PROST GUST. PERSONAJUL IOHANNIS CEL DIRIJAT , VA RAMANE CU AL SAU NUME SCRIS IN ISTORIA ROMANIEI , UN EREU NEGATIV ALATURANDUSE ALTORI „EROI” … IN PRIVINTA RETRAGERII DECORATIEI ASA CUM SPECIFICAM , DOMNUL ADRIAN NASTASE ARE SANSA , VIZIBILA LA CE SE INTANPLA …PENTRU A REVENI IN POLITICA SI A SI RECUPEREA ,CU UN SURPLUS DE REALIZARI PENTRU TARA SI POPOR , MEDALIA ,UN DREPT CE I SE CUVINE . ” CONDAMNAREA ” ( IN GHILIMELE SPUS, DEOARECE IN GANDIREA OAMENILOR AUTENTICI NU EXZISTA) DOMNULUI ADRIAN NASTASE , SE STIE ,CA EA A FOST NECESARA PENTRU CEI ACTOALI …DE A SI ELIBERA DRUMUL ,CATRE ASA ZISA VICTORIE A ALEGERILOR. ( IMJURATURILE NU AU EFECT , DATORITA GANDIRII REALE PE CARE ” COMUNISTII ” AU MENTINUT O … ASA CUM PREVAD CA SE VA INTANPLA IN EXTERIOR …VA FI NEBENEFIC PENTRU IOHANNIS SI AI SAI „SUSTINATORI” , CAND ROMANII NU VOR SUPORTA EVENIMENTUL DUREROS CEI VA LOVI , DAR PE DE ALTA PARTE O SANSA, CA ROMANII SA SE UNEASCA IN TOTALITATE …SI SA FACA O CLASIFICARE INTRE POLITICIENI, PENTRU A ALEGE POLITICIENII AUTENTICI, (ADRIAN NASTASE…) CE LE POATE OFERI MEDIUL DE VIATA CE LI SE CUVINE SI RENASTEREA UNEI ROMANI AUTENTICE. ( MULTA SANATATE DOMNULE PRIM MINISTRU , SI SA LOATI IN CALCUL CE VA SPUN ACUM , TIMPUL CE SE SCURGE SI VA VA OFERI SANSA DE A REVENI INTR UN NOU SISTEM POLITIC …ROMANESC , BENEFIC PENTRU POPOR SI TARA.CU RESPECT , MARIAN

  23. Pagina presidency.ro este blocata…apriori. johannis intervine in decizia altui presedinte, in considerentele aceluia, atunci cand decide sa va retraga decoratia primita. Ati putea sa va adresati justitiei, asa cum au procedat koveși, augustin lazar si alti trogloditi favoriti, care au refuzat sa paraseasca postul desi erau revocati. Insa pe johannis care este si el un penal, nu numai in propria acceptiune dar si a legii, cine il retrage din functia de presedinte? Secret service? De-asta i-a decorat?

  24. N-am sa comentez pe marginea subiectului, l-am comentat pe alt topic. Cred ca nu merita mare atentie acest presedinte votat culmea de peste 6 milioane de romani, ca restul nu conteaza. Totusi acesta trebuie „monitorizat”, sa vedem ce spune si face in si cu diverse ocazii, pentru ca „surpriza” sa nu ne ia pe nepregatite, ca deja asistam la o avalansa de intamplari.

  25. Tot ce se intampla acum in Romania este ”NOAPTEA MINTII”!
    Trebuie sa aflam , in mod real , ”CE VOR ROMANII?”.
    Continuarea modului in care se face politica, de 15 ani, va avea repercusiuni majore in ceea ce priveste dezvoltarea tarii.
    Europa capitalista ( HARD CORE )a inteles perfect care este solutia ca Romania sa fie controlata , si anume:
    Sa le dam romanilor o tema de galceava interna,pe anumite teme ( justitie,economie ,social,politic etc) pentru ca acestia se vor manca ( devora ) intre ei, iar scopurile noastre se vor rezolva de la sine si nu vom putea fi acuzati de amestec in treburile interne.
    Romania are nevoie de OAMENI DE STAT, cu viziune care sa repuna tara „BACK ON TRACK”.
    Domnule Presedinte, cred ca se apropie momentul pentru a reintra in scena.
    LET’S ROCK’N ROLL!!!!

  26. Stimate dle. Năstase, vă mărturisesc că nu mă mai miră absolut nimic din ceea ce se întâmplă în spațiul politic și public românesc, ba dimpotrivă, chiar mă aștept ca lucrurile să capete o formă mult mai gravă, și mă refer la acea formă în care „cele două Românii”, separate în momentul de față doar de ură, să devină separate fizic, printr-o ruptură teritorială. Nu pot să fiu nici măcar mâhnit, deoarece, în țara noastră, și noi cetățenii (câți ‘om mai fi) și politicienii (reprezentarea fidelă a mentalului colectiv), au pierdut contactul cu realitatea, cu orice sentiment patriotic, au renunțat la rădăcini, la adevărul istoric, la tot ceea ce ne-a adus azi în punctul în care ne aflăm.

    Faptul că ați fost umilit sistematic în ultimii 15 ani nu a schimbat cu absolut nimic aprecierea pe care mulți v-o purtăm, și admirația pe care o avem față de un om politic bine definit, cu bunele și relele sale.
    Eu, simplu cetățean, aștept însă de la dvs mult, și anume, aștept acea zi în care veți lansa o carte, sau veți realiza un interviu maraton, în care să explicați tuturor cetățenilor, toate evenimentele care au adus România aici. Vrem să știm adevărul, acel adevăr pe care dumneavoastră l-ați trăit din ‘90 până azi, toate evenimentele importante care au marcat destinul acestei țări parcă blestemate. Consider că este cel mai important și mai semnificativ gest pe care l-ați putea face, față de cei care vor să știe cum a funcționat „democrația originală”, care au fost metodele de manipulare ale maselor populare românești spălate pe creier în deceniile de socialism, de ce am fugit zeci de ani de URSS și am îmbrățișat valorile celeilalte uniuni cu „valori” la fel de socialiste, având doar un nivel mult mai rafinat de manifestare, și care a forțat ca negocierile României să sfârșească întotdeauna prin predarea resurselor brute pentru avantaje insignifiante, de ce a fost necesară înființarea unui parchet stalinist în anii 2000 dacă trăiam în democrație, cine a condus și conduce această țară și de ce poporul a fost educat forțat în ideea de a accepta conducători și nu reprezentanți, etc. Sunt atât de multe întrebări esențiale cărora nu le putem găsi răspunsuri din partea politicienilor, dar care merită clarificate. Azi suntem în situația în care neo-marxismul capătă atenția tineretului incult civic, ne îndreptăm vertiginos spre o nouă formă de socialism, cel corporatist, și realizez cum ultimii 30 de ani au fost o pierdere de vreme pentru orice cetățean cu mintea limpede, cu idealuri democratice și veșnica iluzie a adevăratei libertăți pe care democrația o promovează…. Trist!

  27. Domnul Orban se plânge ca n-are bani la Buget.

    Solutie:
    Impozitarea Pariurilor sportive inclusiv pe online

    Impozite si taxe pe rulajele milioanelor de case de pariuri si 50% impozit pe castigul jucătorului.
    Banii pot fi virati la sănătate sau pensii.

  28. Domnul Corbyn a pierdut alegerile din UK, alegeri care erau despre UE.Omul a mizat pe tema ramanerii desi un Referendum deja spusese ce vor britanicii.
    A ales o tema gresita si a pierdut.A intrat in jocul conservatorilor si suveranismul a castigat.
    Practic nici nu putem sti daca etichetele de comunist sau antisemit(pentru ca sustine arabii in Israel) sunt motivele pentru care a pierdut.
    Probabil ca daca accepta rezultatul Referendumului si nu le purta de grija viitorilor someri avea mai mult castig de cauza.

    Probabil ca si PSD ca trebui sa dezvolte teme noi in loc sa joace riolul de avocat al diavolului pe diverse teme.

    De exemplu unii sunt enervati de Restitutio in Integrum (care nu e oprit nici acum) sau privatizările ce vor veni.
    Politrucii de la UE vor aprecia lupta pentru un deficit de sub 3%, forte probabil.

  29. 1.Mai cred si ca o incapatanare a PSD in sensul depunerii unei motiuni de cenzura, pana ce publicul nu va fi fost deja convins de slăbiciunea guvernului e o greseala, va genera iritare.
    Guvernul trebuie sa se „coaca” înainte de a fi dat jos.
    Oamenii au o latenta in a percepe realitatea, iar eliminarea stimulului negativ prea devreme nu va genera vreun val pro PSD.Trebuie ca nehotaratii sa fie cei care sa-si dorească picarea lui Orban.Si mai trebuie ca domnul Orban sa ajungă sa reprezinte PNL plus Vuvernul plus KWI, la un loc, pentru ca motiunea sa merite.

    2.In Finlanda premier e o doamna cu numele Sanna Mirella Marin.A crescut in sânul unei familii LGBTQ si apartine socialistilor de rit nou (cum mi se pare ca zpune liderul proromania noilor curente).

  30. A SI COMPLECTA RESPECTIVUL COMENTARIU CE L AM SCRIS…
    REFERITOR LA GANDIREA CEI APARTINE LUI IOHANNIS CU PRIVERE LA RETRAGEREA MEDALIEI , UN DREPT OPTINUT DE DOMNUL ADRIAN NASTASE ,PRIN REALIZARILE BENEFICE , STIUTE SI MENTIONATE DE DANSUL.( VANDALISMUL , INCONSTIENTIZEAZA GANDIREA RESPECTIVULUI INDIVID ” UMAN” FATA DE GANDIREA BENEFICA A SEMENILOR SAI …VANDALISMUL NU SE MANIFESTA NUMAI PRIN ACTUL VIOLENTEI FIZICE. VANDALISMUL ESTE INCEPUTUL UNEI GANDIRI NEGATIVE CE CREEAZA ACTUL VIOLENTEI FIZICE SAU ACTUL UNUI GAND CE TE CARACTERIZEAZA CA UN PERSONAJ, IPOCRIT SI PENIBIL…CU RESPEC ,PENTRU DOMNUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE ( ACEST MIC COMENTARIU IM I APARTINE …)

  31. ma repet – dupa moarte pocainta ….
    Hai sa citez ceva cu care sunt de acord … 99% :
    Este fara indoiala absolut perdanta strategia PSD din ultimii ani, de a sta cuminte in banca si a nu raspunde la atacurile ilegale, impotriva ordinii constitutionale duse continuu de presedintele Klaus Iohannis, care a ajuns pana la manifestari de sorginte nazista prin repetatele indemnuri “PSD trebuie sa dispara!” Iar cine nu ne convine este “pesedist”! Gata, ia de aici eticheta defaimatoare. Esti exclus din societate!

    Suntem praf ca natie daca parlamentarii – alesi de popor – pot fi ridicati cu mascati fara sa prezinte vreun pericol, din nou ca pe vremea lui Kovesi, si prostimea jubileaza la asemenea spectacol care nu are nimic de a face cu ideea de justitie. RAZVAN SAVALUC.

    Si va adic aminte ca acum cateva zile dvoastra ati intrebat : Chiar avem nevoie de Constitutie, in România?
    Scuzati insa derapajele au fpots observabile de la demitrea (abzuiva) a lui Radu Vasile Guvernu. Ce atunci s-a vazut ca taoat palavra cu republica parlamentara sau monarhia constituionala e doar .. asa ca nu e presedintele care trebuie!
    Ca bun poarte din sociatate adora sa aibe Tatuc – si ca filozofu nationale de aronava iubitor are si el nevoie de Tatuc!
    Apoi „societatea cfivila” a construit o intreaga polologhie pe baza de „legitimitate” preindentiala ca care e data prin vot Ca pe presedinte il voteaza poporu pe cand parlamentu?
    Si amk vazut un parlamentar PDLeu car sustinea ca presedintele, cfr Constitutiei, apara poporu de abuzurile parlamentlui!
    Nu cu mult timp in urma prezidelu zise ceva ca executivu ar avea 2 capatani – el si guvernu. Nici un prof univ, nici un parlamenta jurist, nici un politician jurist si prof in drept nu zise nimic!

    Sa nu mai zic ca pe aici am avut destule interventi sa explic ce si cum cu Cosntitutia. Eu ..un nimeni cu facultate la FF si greseli de dactilografie cu carul . Dvoastra nu ati scris nimic ..

    Scuzati nu este un repros. Doar observatoa ca pocainta dupa moarte …
    Aici am ajuns dupa ani de zile de noncombat, Care ar fi trebuit sa inceapa cu explicarea, explicarea si iar explicarea constitutiei. Si a cutumelor constitutionale europene .Care trebuia facuta de persoae „credibile” nu de niste neica nimeni nechemati (autodescriere perfecta!) .

    Asa ca am ajuns precum zise Vantura-Sulita :totul a fist zis si noi am ajuns prea tarziu …

  32. In aceasta seara sunt cozi la bancomate.Pensionarii cu pensie pe card, nu cei ce primesc prin Posta, nu pot retrage sau face plăti pentru ca in conturi nu e nik.

  33. Iohannis şi evoluţia războiului anti-PSD

    Klaus Iohannis a decis ca lui Adrian Năstase să-i fie retras Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce. Faptul în sine este întristător însă – faţă de suferinţa pe care i-au provocat-o fostului premier condamnările din perioada lui Băsescu, făcute într-o conjunctură politică specială şi a căror justeţe ridică în continuare cele mai mari semne de întrebare – este vorba doar de o şicană simbolică.

    Iohannis are nevoie să dovedească electoratului de dreapta fanatizat că lupta de distrugere a PSD şi de prigoană a vârfurilor sale continuă. Însă, cu încetineala caracteristică de gândire şi de acţiune, i-au trebuit 4 ani până să-şi dea seama că singura armă de persecuţie pe care o are la dispoziţie este interpretarea insidioasă a unor prevederi legale. În cazul de faţă, acest pretext este folosit pentru a umili un adversar politic şi un om de altă factură intelectuală şi morală decât el, pe care altfel n-are cum să-l atingă (celelalte persoane cărora li s-au retras deasemenea decoraţiile primite sunt tot pesedişti sau victime colaterale).

    Dacă ne gândim la celebra carte «La Pensée sauvage» (1962) a lui Claude Lévi-Strauss, figură centrală a şcolii filozofice structuraliste, în care autorul descrie mecanismele gândirii în calitatea sa de atribut universal al spiritului uman, gestul lui Iohannis poate fi analizat şi din punct de vedere psihologic, şi anume ura de nestins faţă de cel care ţi-a fost superior şi ţi-a făcut un bine – vezi sprijinul primit de Iohannis atât în calitate de conducător al Forumului Democrat al Germanilor din România cât şi de primar al Sibiului de la premierul Adrian Năstase.

    În aceste condiţii, singurul răspuns valabil şi demn este ignorarea acestei fapte josnice, caracteristice unui om primitiv, chiar mai primitiv decât Traian Băsescu

  34. Clovnii au si o oarecare inocenta, total pierduta de personaje precum cel de care vorbiti si de cei de o teapa cu el.

    Poate ca solutia pt noi toti e cea propusa aici https://www.theguardian.com/commentisfree/2019/dec/13/fight-back-recrimination-blame

    Cele mai fericite vieti duc, in aceste timpuri, cei care fac parte din comunitati inclusive, cum a fost si la noi societatea traditionala, din mediul rural cel putin, asa cum am cunoscut-o direct. Si cum mai exista si acum in unele zone din Grecia si din alte parti ale lumii.

    Asta dc mai gasim resurse in noi, personal, dar si ca societate, sa ne implicam in aceasta schimbare. Dc nu, probabil vom asista pasiv la felul in care noul val de fascism care matura Europa si lumea o sa ne acopere pe toti in urmatoarele 1-2 decade.

  35. Guvernul minoritar PNL isi insuseste fara jena realizarile guvernelor Grindeanu ( poate cineva sa-si aminteasca justificarea inlocuirii lui tembele ? ) – Tudose – Dancila .
    Bode ar fi ” deblocat ” tronsonul 2 al drumului expres Craiova Pitesti ( traseul din judetul Olt ) , varianta ocolitoare Bacau ( unde Dancila si Fifor vizitau santierul pe bicicleta acum sase saptamani ) si varianta ocolitoare Satu Mare ( inceputa in mandatul lui Ponta ) .
    Se vor bate pe piept cu caramida in curand si pentru autostrada de centura Sud si lotul 1 al autostrazii Sibiu – Pitesti – patru mari contracte semnate in mandatul lui Dancila in aprilie si in august anul acesta .
    Vor veni cu sume de bani acordate acestor proiecte in 2020 , ca si cum ei le-ar fi inceput si lansat .
    Trist e ca puterea pedelista este incapabila sa urneasca un cm de proiect nou , nici macar lotul 5 al autostrazii Sibiu Pitesti – Curtea de Arges – Pitesti – in contestatii de doi ani , care ar putea fi impins spre semnare , cu un gram de vointa politica si de interes .
    Si ca se complace in ” suspendari ” de proiecte care o aranjeaza,( zece mari proiecte ” suspendate pentru clarificari ” in prezent ) evitandu-i efortul si riscul angajarii raspunderii …

  36. @Luminița Arhire re. mesajul dvs din DECEMBRIE 12, 2019 LA 6:54 PM
    Eu v-am dat un cartof fierbinte si dvs. ati facut imediat o salata picanta, cu destul piper, cu putina ceapa, cu putin usturoi etc etc :). Dvs sunteti o persoana super inteligenta ca sa nu intelegeti ca ii faceti dlui Iohannis un favor si PSDului un defavor mentinind acest subiect pe terenul unui conflict generalizator. Dar, poate totusi nu am inteles eu mesajul si galant ma inclin si va cer scuze apriori…
    PSDul va pierde constant mentinind acest tip de conflict, care este o lupta cu morile de vint. Daca totusi simte ca pierde, ma gindesc ca poate sa deseneze ceva, un plan de exemplu, sa isi faca si ei armata lor de diasporezi, desi eu unul am fost si ramin sunt contra politizarii excesive a diasporei. Suntem mult mai folositori doar iubindu-ne tara de origine, fara carnet de partid.
    Unu’ din „diaspora”.

  37. Aveți dreptate…Din păcate , în condițiile în care a ajuns România, colonie economică, sub conducerea unor astfel de specimene, nimic nu mai surprinde….Am ajuns mai Rău ca în perioada jugului otoman….

  38. CU TOT RESPECTUL CE L PORT FATA DE DUMNEAVOASTRA DOMNULE PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE, LA CEEA CE VAD CA SE INTANPLA IN IN EUROPA , ANGLIA ,REALEGEREA LUI BORIS ( UN SEMN DE INTREBARE , DACA A FOST CORECTA …) SI MAI ALES IN AMERICA UNDE TRUMP INTINPA O PROBLEMA SERIOASA INCERCANDU SE DEBARCAREA LUI…MA FACE SE CRED CU ADEVARAT , DACA TRUMP TRECE PESTE ACEST OPSTACOL , CA
    ACEASTA” COALITIE”, AMERICA , GERMANIA , FRANTA , AU UN PLAN NECONVENABIL PENTRU ANUMITE POPOARE A ALTOR TARI CE NU AU PUTEREA DE DECIZIE ( ASA CUM MENTIONAM …O DURERE INSURPORTABILA ) FIIND UN EXPERT IN DIPLOMATIE SI NU NUMAI ,POATE NE OFERITI SPRE DEZBATERE ACEST SUBIECT …( CRED FARA A AVEA DUBII REALEGEREA LUI IOHANNIS ALATURA ROMANIA SI NU POPORUL …, DE AMERICA , GERMANIA , FRANTA SI NU NUMAI . MAI FAC O REMARCA , IN ALGERIA REALEGEREA PERSEDINTELUI , NEMULTUMIREA POPORULUI , PROTESTE MASIVE …NIGERIA , PROTESTE MASIVE ..
    SE PARE CA PUTERILE CARE DECID AU REALIZAT UN PLAN …GLOBAL CE SE REZUMA DE FAPT LA MENTINEREA SI CEL MAI PRINCIPAL SUBIECT ,DEZVOLTAREA PENTRU VIITOR A ECONOMIEI A ACESTOR TARI CARE DECID. NU MAI SPUN DE CE SE INTANPLA IN RUSISIA , CHINA …DACA NU VA SUPARATI SI NU DERANJES , AVAND IN.VEDERE ALTE SUBIECTE PE CARE ATI FI DORIT SA NI LE OFERITI SPRE DEZBATERE …CU RESPECT MARIAN

  39. RESPECTIV , CEI CARE DECID …SA DETINA , SA CONTROLEZE IN FAVOAREA LOR , ECONOMIA GLOBALA … REZULTAND, CA POPOARELE VIZATE , VOR DEVENI SCLAVII EUROPEI CELOR CARE DECID. O IMAGINE VIZOALA , CE O POTE FI DEZBATUTA …SE AFLA DEJA IN ROMANIA SI NU NUMAI ,ACEA IMAGINE IN CARE SE VEDE LINPEDE CUM POPORUL PRODUCE PENTRU EUROPA….( OBIECTIVELE PRINCIPALE ,AGRICULTURA CE DEZVOLTA ECONOMIA ROMANIEI, AU FOST CU ACORDUL CELOR ACTOALI SUSTINUTI SI REALESI ,DISTRUSA IN TOTALITATE… ACEST GUVERN NU ARE NICI O SANSA SA REFACA FUNDATIA …ACESTOR OBIECTOVE , OBIECTIVE CE AR OFERI O NOUA RELANSARE AUTENTICA A ECONOMIEI ROMANIEI ( SI NU…) POPORUL ESTE INDUS IN EROARE IN PRIVINTA SALARIILOR , DE CE MENTIONEZ ACEST ASPECT, SALARIILE POT FI IN REALITATE ATASATE LA SALARILE EUROPEI …DAR CEI CARE DECID NU VOR SA DISCUTE ACEST PUNCT DE VEDERE . ( AU CREEAT SI INTENTIONEAZA SA CREEZE PRIN ACEST PLAN CEL MENTIN, IN ASA ZISA COALITIE , ROBIA GLOBALA…CE DEZVOLTA ECONOMIA VIITORULUI , A TARILOR REPREZENTATE DE CEI CARE DECID.)

Dă-i un răspuns lui iuli71Anulează răspunsul