Prezentare de carte, astăzi, la FET

Cu ocazia celei de a 64-a aniversări a admiterii României în Organizația Națiunilor Unite, la 14 decembrie 1955, Fundația Europeană Titulescu organizează miercuri11 decembrie 2019, începând cu ora 16:00, prezentarea cărții „Romania at the United Nations General Assembly”

Autor: Ion C. POPESCU

 

Invitați:

Academician Cristian HERA – Fost Președinte al Academiei Române

Ion GORIȚĂ – Fost adjunct al Ministerului Afacerilor Externe

Ambasador Nicolae ECOBESCU – Fost Ministru adjunct al Afacerilor Externe

Sorin TĂNĂSESCU – Diplomat MAE

Dumitru IONCICĂ – General Manager al Editurii URANUS

Ion C. POPESCU – Ministru consilier, fost Director al Direcției ONU din MAE

Moderator:

Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu

Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și SIF MOLDOVA și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.

Vă așteptăm!

6 gânduri despre “Prezentare de carte, astăzi, la FET

  1. A propos de retragerea ordinului „Steaua României”, d-le Năstase: cred că cel mai bine ar fi să urmați exemplul a diverse case regale (inclusiv a noastră), care, căzute de mult de pe tron, continuă să acorde ordine dispărute oficial o dată cu prăbușirea monarhiei. În Franța, contele de Paris acordă ordine ca „Saint Esprit”, „Saint Louis” etc…. În Spania (unde trăiesc, ca membri ai dinastiei de Bourbon), șefii celor două ramuri care se ceartă pe tronul regatului Neapole acordă (cu aprobarea regelui Spaniei) „Ordinul Cavaleresc și Militar al Sfântului Gheorghe” (cel mai vechi ordin cavaleresc din lume). La noi, regele Mihai a reactivat ordinele „Carol I” și „Coroana României”… Și așa mai departe…

    E drept că dvs. nu faceți parte din nici o dinastie regală, dar, ca fost prim-ministru, încarnați, ca și șefii acestor familii regale, principiile unei autorități trecute, mai bune, dispărută de mult, spre disperarea oricărui român cât de cât inteligent.

    Adăugați și faptul că, de altfel, au existat și există, în istorie, cazuri de ordine și decorații acordate de persoane sau instituții care nu au deținut niciodată puterea de stat: Corneliu Zelea – Codreanu acorda „Crucea Albă” și „Crucea Verde”, Patriarhia Română (care nu joacă nici un rol în administrarea statului) acordă „Crucea Patriarhală” ș.a.m.d….

    Deci, cel mai bine ar fi să vă înființați propriul dvs. ordin, pe care să-l acordați personalităților ce au refuzat să se lase spălate pe creier și imbecilizate de cretinismele rudimentare și puerile gen „comuniștii postcomuniști, care ne-au băgat in NATO și în UE”, și „hoții strânși într-un singur partid, care fac cea mai mare creștere economică DIN UE de câte ori fură din banii publici”.

    Acționând astfel, veți crea începuturile binevenite ale unui stat paralel cu statul paralel, impus prin fraudă și de care, evident, nu vom putea scăpa niciodată pe căi constituționale.

    Puteți crea ordinul fără teama de a cădea sub incidența legii, ca asociație înscrisă oficial la tribunal. Acest gest, ca și acordarea lui sistematică, ar fi o teribilă sfidare, aruncată în obrazul anticonstituționalului și trădătorului „stat de drept”.

    Cred că un nume potrivit pt. ordinul dvs. ar fi… să zicem… „Ordinul Zeiței Athena” (zeița înțelepciunii, în Grecia antică). Adică, ceva care să denote în mod clar că misiunea ordinului e aceea de a lupta contra prostiei, contra imbecilităților de genul „comuniștii” și „corupții”.

  2. P.S.: Deviza ordinului (că mai toate au câte una, gravată de jur împrejurul insignei) trebuie să fie musai: „Contra celor care luptă împotriva comuniștilor postcomuniști, a hoților care ne dau de câte ori ne iau!”.

  3. Rectific: nu „Contra celor…”, „Contra proștilor…”. E mai clar. O deviză lungă, e-adevărat, dar poate fi împărțită pe ambele fețe ale decorației (s-au mai văzut cazuri). Pe avers: „Contra proștilor care luptă împotriva comuniștilor postcomuniști…”. Pe revers: „a hoților care ne dau de câte ori ne iau!”.

  4. „Iohannis n-a fost nicidecum cumpărător cu bună credință, lucru evidențiat clar în motivarea instanței de la Brașov: „Actul juridic subsecvent, întemeindu-se pe un act juridic ÎNCHEIAT PRIN FRAUDAREA LEGII ȘI FONDAT PE O CAUZĂ ILICITĂ, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei credinţe a terţului, mai ales că ACESTA ESTE SOŢUL celeilalte părţi contractante care la rândul său a participat la întocmirea actului nul iniţial.” Clar? Soția lui a participat la întocmirea actului nul inițial. Dar el, săracul, n-avea cum să știe asta, nu-i așa? Sau îl scuzați și când, în calitate de primar, se dădea în judecată el pe el( FDGR-ul vs Primărie) în chestiunea retrocedărilor ilegale ?!”
    Deci un penal dovedit dar îmcă nepedepsit are tupeul să stea toată ziua cu corupţia-n gură, ba mai mult să retragă decoraţii acordate pe anumite merite la timpul respectiv, dar şi să acorde decoraţii ca de la slugă la stăpân ambasadorului SUA ce-şi ia în sfârşit tălpăşiţa din România pe care a adus-o în perfectă stare de colonie ! Înţelegeam dacă-l decorau ceilalţi, dar nu noi, ce-i care-i „datorăm” cu totul altceva pentru toate relele făcute !
    P.S. Dar iatî că se molipseşte de curajul nebun al sasului până şi insipida ţurcană :
    – E timpul ca nepoţii şi amantele să facă paşi din funcţiile pe care le ocupă în sectorul administraţiei de stat !”
    La fel ca şi-n cazul primului schiloada nu-şi vede de constituţia ei şi-şi bagă nasul până-n fundul statului român uitând că prin 2006 chiar actualul ei şef, Ludovic Orban afirma că ascensiunea politică a botoşănencei se datora faptului că zăbovea des prin notiţele de campanie, aflate spre studiere prin camerele lui Stolojan !
    De altfel este cunoscută stafului PDL ca un cal breaz ca să nu-i spunem altfel, că în peregrinările prin ţară alre lui Stolo era nelipsită, lipsa ei se simţea mai degrabă dimineaţa când ştaful de campanie trebuia să-i aştepte pe cei doi să coboare de la hotel pentru a continua campania în alte localităţi.
    Se zice că recordul de aşteptare, dar şi a lui Stolo, probabil, a fost stabilit la Fălticeni !
    Ei, nişte ăştia taie şi spânzură, deocamdată doar la figurat, prin România normală, după mintea lor !

  5. Președintele a înlocuit, în discursurile și măsurile sale, normalul cu re-zo-na-bi-luuul, adică cu limitelele normalului sau cu cumpătarea. Și în contexul, noii ținte, aceea a cumpătării, a hotărât să vă retragă decorația ,, Steaua României”. Întrebarea este: de ce? L-o fi deranjat lista din Monitorul Oficial? Ascunde acea listă vreun nume, care are legătură cu onorabila sa persoană? De data aceasta, mintea sa lentă a reacționat rapid.
    Importante sunt și decorațiile, diplomele de excelență, titlurile onorifice pe care le primim, ca recunoaștere a faptelor și acțiunilor noastre în slujba patriei sau a științei și a culturii, dar mai importante sunt ceea ce lăsăm în urma noastră. Faptele bune se uită, pentru că memoria colectivă este scurtă: ele rămân, dacă istoria le va consemna. Și istoria deja consemnează intrarea României în NATO, cât și etapele parcurse pentru intrarea în UE. Cele peste 150 de studii de Drept internațional, publicate în reviste din țară și străinătate vor rămâne, cât și cele peste 140 de comunicări și expuneri prezentate de dumneavoastră la diferite conferințe naționale și internaționale ori cărțile și documentele pe care le-ați publicat. De asemenea, lăsați în urma dumneavoastră urmași, care vă vor duce mai departe seminția De pe urma actualului Președinte, ce va rămâne? Vreun studiu referitor la metodele care să-l facă pe elev să înțeleagă mai bine fizica, fără meditator? Vreun curs de metodică adresat profesorilor de fizică? Vreo carte privind activități de fizică aplicată la ore? Vreun ghid al inspecției școlare? Nicidecum! Președintele, având mult timp liber, a scris trei ,,minunate studii politice”:,,Pas cu pas”, după un an a venit ,,Primul pas” și a obosit, urmând , după 4 ani, ,, EU.RO.” Probabil, cei 6.000.000 de români l-au ales, ca să vadă și următorii pași.

Lasă un răspuns