Conferinta ministrului de externe francez

In cadrul intalnirii pe care Jean-Yves Le Drian a avut-o ieri, la Paris cu reprezentanti diplomatici si jurnalisti francezi – la care am fost invitat sa particip – temele principale de discutie au vizat numeroasele zone de contestare, in lume, in care oamenii au iesit in strada, disputele politice si economice in legatura cu resursele Africii, Brexit-ul, desigur si nevoia, exprimata de presedintele Macron, de creare a unui nou multilateralism.

Intalnirea s-a derulat pe baza regulilor Chatham House.

6 gânduri despre “Conferinta ministrului de externe francez

  1. Preiau (cut paste) un comentariu de pe Contributors

    Josef Svejk spune:
    29/10/2019 la 17:59
    Fireste ca exista dublu standard. Tari ca si Italia, Grecia sau chiar Portugalia unde sistemul de justitie e foarte probabil mult corupt ca-n Romania n-au fost nicioodata monitorizate de UE. Asta casa nu mai vorbim de Bulgaria… Chiar si in tarile considerate “integre” ale UE precum Germania si Franta nimeni nu indraznest sa se atinga nici cu o floare de marea coruptie.

    A auzit cineva ceva despre incularea fostul lui cancelar Gerhard Shcroeded care acorda cel mai mare credit cu garantii guvernamentale si dobanda sub nivelul pietei din istoria tarii unui consortiu de firma rusesti condus de Gazprom pentur xconstructia magistralei Nordstream I? Banii au fost fraudati grupir de rusi. Materiale si servicii cumparate la preturi astronomice, licitatii trucate, etc. etc. La cateva saptamani dupa acordarea frauduloasa a crediului de 10€ miliarde si dupa pierderea alegerilor Schroeder devine (Surpriza! Surpriza!) angajat al Gazprom cu o leafa (pe atunci imensa) de 1€ milion pe an + bonsurui.

    In aceeasi gama Franta a decis infroamtizarea tarii prin 2013-2014. Biv vel vornic peste acesta operatiune a fost junele ministru al iecoonomiei, socialistul Macron (devenit intre timp presedinte “centrist”). Princuipalul contractor si “integrator” a fost compania californiana Cisco. In perioda derularii operatiunii Cisco a crescut de la $5 miliarde la $20 de miliarde cu 80% din operatiuni legate de Franta. Franta nu s-a ales cu mai nimic sistemul fiind la fel de disfucntional ca si inainte. Intrebarea e cu ce s-a ales Macron – opinia generala fiind ca de fapt e suficient de tamp sa fi facut paguba pe gratis. Oricum ar fi afacerea Cisco e pentru Franta o frauda de sute de ori mai mare ca afacerea Microsft din Romania – unde totusi au ajun niscai gainari la zdup, macar pentur o vreme. Au auzit cineva ca vreo-un procuror francez sa indrazneasca sa initiieze macar o ancheta impotriva lui Valls (fost prim-ministur francez in iepoca) sau Macron? Pai vedeti…

    Răspunde

  2. Macron este un mare prieten al Romaniei – conferinta lui cand era doar candidat la Ambasada Romaniei , numirea lui Maracineanu ministrul sporturilor in Franta , desemnarea romanului Ciolos sef de grup parlamentar la Strasbourg , timpul acordat de Macron , cu sotia , sa mearga impreuna cu Iohannis la Centrul Beaubourg in februarie .Chiar numirea unui procuror sef european din Romania , in fata unui mare jurist francez ….
    Nimic in comun cu Sarkozy .
    Altfel , interesanti francezii astia , cum de nu-si schimba prioritatile in investitii odata cu schimbarea guvernelor si presedintilor , ca altii ?
    Cum de s-au concentrat pe calea ferata TGV Paris – Bordeaux sub patru presedinti care se urau unul pe altul , timp de 20 de ani , pana au terminat-o – Mitterand – Chirac – Sarkozy – Hollande , fara ca nici unul din cei patru sa nu o opreasca , cu diferite pretexte , ca sa lanseze chipurile ” studii ” pentru alt proiect , care sa fie , bineinteles , abandonat de celalalt ?
    Explicati-mi si mie asta , ca eu nu pricep .
    Uite , la altii sunt gata studiile de fezabilitate care au costat bani multi si grei pentru un drum rapid Ploiesti – Buzau – Focsani – Bacau – Roman – Suceava sau pentru altul intre Sibiu – Fagaras – Brasov dar in loc sa se lanseze constructia altii vorbesc de ” autostrada Targu Mures – Iasi ” care nu are nici un studiu , va costa , dupa ministrul Bode , inginer diplomat la Oradea , ” 8,3 miliarde de euro ” , dar , adauga inimos Bode ” e scump , dar nimic nu e prea scump pentru Autostrada Unirii , cea care va lega Moldova de Ardeal si de Bucuresti ” ( sa fiu rautacios cu acest generos , curajos – nu cred ca va semna un contract in mandatul sau pe care il vreau foarte scurt – ministru – cum poti sa unesti Moldova de Bucuresti pe la Targu Mures ?! si , alta rautate gratuita – autostrada Bacau – Brasov , mai avansata , cu studiu pentru proiect in curs sa fie acordat , mult mai ieftina si mai usor de facut , ce e ? )

    • Cu guvernul lui Sică Orbănică ne putem aştepta la orice, numai ca să treacă, NU !
      Din premier desemnat, mandolinarul va deveni în curând premier resemnat !
      Curioasă este şi ascensiunea Turcanei : după ce în guvernul Stolojan a fost supremier, acum a avansat la vicepremier !
      Vorba cuiva : Până când d-le, până când ?!
      Un posibil răspuns :
      Până ne vom recăpăta demnitatea pierdută şi vom ştii să ne apărăm voturile, nu să le aranjeze din calculator nişte lichele ordinare ! ! Dar pentru asta trebuie un partid al Poporului, nu al trădătorilor , care să unească energiile adormite ale milioanelor de români !
      P.S.
      Johannus n-are nici 20 % procente dar ni-l pregătesc pentru reînscăunare jonglând în voie cu cifrele !

      • Pana la urma toti candidatii pleaca de la scorul dat de numarul de semnaturi, la start.

        Cum uzual vin vreo 10 milioane la vot, la prezidentiale, teoretic persoane reale si vii-cu buletine cu date valide (sa speram), inseamna ca KWI pleaca de la 20%-a avut vreo 2 milioane de semnaturi, doamna Dancila de la 15%-16%, iar restul pleaca de la sub 10%.

        Daca votul va fi pe bune, adica fara suspiciuni de turism interjudetean, cu urne transparente(nu chestiile alea din carton sau placaj) si goale la momentul startului votului si cu o numaratoare transparenta-filmari live-sau oricum sa fie publicate procesele verbale imediat dupa numaratoarea din fiecare sectie, o sa fie interesante rezultatele.

        Alegerile trebuie transparentizate cumva, asa cum se intampla si cu extragerile loto.

        Cu tehnologiile actuale, oricum s-ar afla rezultatele in cateva ore.

        Cred ca trebuie niste „avertizori de integritate” si pe la noi prin Romania, inclusiv pe zona alegerilor, cam prin fiecare sectie de vot.Orice incident trebuie sa ajunga la public.Altfel ne facem de râs.Sa avem vot pur.

  3. Hienele atacă acum o pradă ce le este vârâtă cu insistenţă sub bot : Raed Arafat !
    Ce ironie a sorţii ?! Un străin care ne vrea binele este hărţuit permanent şi alungat pe faţă dintr-o funcţie ingrată în care alţii nu numai că nu s-ar descurca, dar nici măcar n-o acceptă ca atare : Cum să faci bine românilor ?!
    În schimb unul ca sasul, acest mălai mare din capul satului , un penal dovedit continuă să ne fie proţăpit în cea mai înaltă funcţie în Stat ! Probabil pentru că este un duşman dovedit al acestei Ţări şi a neamului românesc !
    Da, iubum străinii care ne vor binele, dar îi urâm pe cei care “ne vor binele”, punând în locul lui doar dispreţ, obrăznicie, dezbinare şi jaf inimaginabil !

  4. Dupa o relativa destindere si crestere economica si de trai, cei sositi sau cel putin doritori cu ardoare la butoanele executive ale tarii, fostul pdl ca din pnl n-a prea ramas mare lucru, anunta revenirea la austeritate, distrugere si recrudescenta urii. Gasca veche si insetata de putere si bani a lui Petrov a reluat vechile subiecte „de bataie” nedistruse in vechile guvernari. Privatizari, distrugeri, pauperizarea populatiei si mai grav atacul la persoanele capabile si care au realizat ceva in aceasta perioada. Acesta este noul program de guvernare care ni se pregateste, iar cetatenii, din pacate,fc au orbul gainii din cauza urei care le-a fost inoculat pas cu pas de presedintele in exercitiu.
    Am sa inchei cu un citat al unui coleg de blog care spune: „Da, iubim străinii care ne vor binele, dar îi urâm pe cei care “ne vor binele”, punând în locul lui doar dispreţ, obrăznicie, dezbinare şi jaf inimaginabil !”

Lasă un răspuns