„Penser l’Europe” – a 18-a editie

Zilele acestea, se desfasoara, la Bucuresti, cea de-a 18-a sesiune a Seminarului international  „Penser l’Europe”, organizat de Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, in colaborare cu Institutul Frantei, Institutul Francez de Relatii Internationale si alte cateva academii europene.

Prima sesiune a avut loc la Sinaia, in 2002 si imi aduc aminte, cu nostalgie, de dezbaterile ce au avut loc atunci.

Anul acesta, tema de dezbatere a fost „Rolul Academiilor europene in secolul 21”.

In deschiderea seminarului, desfasurat in Aula Academiei, au prezentat comunicari Eugen Simion, Thierry de Montbrial si Ioan-Aurel Pop.

Eu am avut o interventie in care am subliniat rolul academiei in consoliderea identitatii nationale dar si in conservarea patrimoniului cultural european.

Alte teme au vizat rolul academiei in cercetarea stiintifica sau rolul academiei ca model moral si spiritual.

9 gânduri despre “„Penser l’Europe” – a 18-a editie

  1. Biden contra Trump: “Coruptia demite?”

    Ceea ce nu a reusit Parlamentul britanic in legatura cu demiterea premierului Boris Johnson pentru supraordonarea separatiei puterilor statului in dosarul Brexit, aparent tinde sa reuseasca Congresul american cu presedintele Donald Trump, prin demiterea acestuia pentru cererea, adresata Kievului, de redeschidere a dosarului “Biden-Burisma”. Trump este acuzat de partidul democrat, care controleaza Camera Reprezentantilor, ca ar fi cerut omologului ucrainean Volodimir Zelenski sa-l ancheteze pentru posibile fapte de coruptie pe fiul lui Joe Biden, probabil contracandidat la alegerile prezidentiale din 2020, pentru a-l scoate din cursa pe fostul vicepresedinte american. Hunter Biden a lucrat din 2014 pentru compania ucraineană „Burisma” din sectorul gazelor, în perioada când tatăl său era vicepreşedinte al SUA, în administratia democrata Obama. Compania a fost tinta unei anchete de coruptie, dar procurorul de caz a fost demis la cererea lui Joe Biden, pe motiv de incompetenta anticorupţie. Insa Trump sugerează că motivul real al cererii si demisiei a fost ca ancheta il viza pe fiul vicepreşedintelui Biden, care, potrivit lui Trump, a cerut în plus Kievului şi încetarea acelei anchete. Apelul lui Trump de redeschidere a cazului “Biden-Burisma” i-a infuriat pe democrati, care isi vad periclitate sansele de a castiga alegerile viitoare cu influentul prezidentiabil Joe Biden. Democratii pretind ca demersul anticoruptie americana al lui Trump este un abuz de putere si o subminare a imaginii si securitatii SUA. Presedinta Camerei Reprezentantilor, Pelosi, a anuntat inceperea unei anchete impotriva sefului Casei Albe, Trump, premergatoare inceperii procedurii de impeachment. Ucraina a anuntat redeschiderea dosarelor privind compania “Burisma”, la care a lucrat fiul lui Joe Biden. Daca se vor confirma faptele de coruptie ale fiului si cererile tatalui de demitere a procurorului si inchidere a anchetei, atunci, “coruptia destituie” ar putea deveni un adevar american (si o premiera nefericita). Reusita demiterii presedintelui republican Trump va avea astfel si o alta fata, de musamalizare a coruptiei din dosarul ucrainean “Biden-Burisma” si a ingerintelor politico-juridice ale SUA in Ucraina. Nu este ceva neobisnuit ca in cooperarea anticoruptie internationala sa se ceara, in interesul cauzei, redeschiderea unor dosare sau sa se aprobe publicarea transcriptului unor convorbiri telefonice la nivel inalt. Democratii au supralicitat si desecretizarea convorbirilor dintre presedintele american Trump si presedintele rus Putin. Probabila supozitie ca astfel se va incarca dosarul de impeachment s-a risipit insa rapid, Vladimir Putin declarand ca este de acord cu publicarea transcriptelor discutilor sale cu presedintele Trump. Dar impeachmentul, sau suspendarea, o nuanta diferita in ultimul timp, pare deja pus pe sine si prinzator de viteza. La el imping si republicani, ca senatorul Mit Romney, care a calificat vineri drept “cutremurător” apelul “nerusinat” si “inedit” presedintelui Trump privind re-anchetarea cazului “Biden-Burisma”. Exista insa si un risc urias pentru partidul democrat, ca musamalizarea coruptiei din randurile sale sa blocheze demiterea-suspendarea si sa-l depuncteze in campania electorala, iar candidatul democrat, oricare ar fi el, sa nu ajunga la Casa Alba, anul viitor. Nu este insa exclusa nici ipoteza unui scenariu bipartizan, de rebranduire care sa faca posibila ramanerea lui Donald Trump la Casa Alba. https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/10/05/mitt-romney-apelul-lui-trump-pentru-anchetarea-fiului-lui-joe-biden-este-cutremurator–380664

  2. MIHAI ȘORA ȘI GIRAFA

    MOTTO: ”…distribuiți mai departe, susțineți, nu fiți delăsători, ieșiți în stradă, e timpul pentru o schimbare, dacă tineretul nu face nimic, BĂTRÂNII NE HOTĂRĂSC SOARTA ne pun piedici votând PSD, și noi suferim din cauza celor ce cred că tot ce zboară se mănâncă!!! IEȘI ÎN STRADĂ !!!…” ( 22 ianuarie 2017, cu ocazia protestelor împotriva ORDONANȚEI 13, Bogdan Ionuț Păstacă, nume de scenă OMBLADON, poet și cântăreț de Hip-Hop, ca să zic așa. Dânsul este autorul versurilor celebrelor șlagăre „CÂND VĂ UMPLEM DE FLEGME”, „CEL MAI PROST DIN CURTEA ȘCOLII”, „NOI VS. EI”, „CURVE CA VOI”, „LA M**E”, etc…)
    ………………………………………………………………………………..

    Deci BĂTRÂNII NE HOTĂRĂSC SOARTA… și Bogdan Ionuț Păstacă, zis OMBLADON, se luptă, cu puterile lui, cu această nenorocire. Eu cred însă că este o atitudine reprobabilă…
    Uite, de exemplu, să luăm cazul Mihai Șora. Dânsul are 102 ani și cu toate acestea ne poate hotărî, fără opreliști, soarta cumpărăturilor online, prin EMAG.ro, ceea ce consider că este admirabil! De ce face Mihai Șora asta? Pentru că dânsul este, în sfârșit, LIBER să o facă… pentru că și-a recuperat, abia acum, înțelegem din clipul publicitar conceput de PAPAYA ADVERTISING, lumânăricile 3 și 0 (dintr-acelea de care puteți avea parte în orice supermarket, la raionul de „aniversări fericite”) care i-au căzut de pe tort acum 72 de ani, pe când nu exista acel tip de lumânări iar el -nu se știe de ce- își sărbătorea ziua de naștere într-un tren și mecanicul de pe locomotivă a pus o frână brusc… Și cred c-au venit rușii și comuniștii și alți nenorociți care i-au stricat petrecerea și i-au călcat tortul în picioare și l-au trimis pe bietul Mihai Șora la reeducare, ca șef de cabinet al Anei Pauker. Că știți, el n-a avut încotro! De aceea se luptă și azi ca un leu cu comuniștii și ține lumânăricile 3 și 0 într-o carte cu miezul decupat. Săraca de ea, cartea! așa mă gândesc…cum să tai tu, ditamai redactorul-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă în anii 1954-1969, o carte, ca să ascunzi într-însa niște lumânări și, chipurile, 30 de ani de libertate pârlită… dar ce fel de libertate, zic, dacă și acum, după mintea ta, tot comuniștii sunt la putere și tot cu CIUMA ROȘIE te lupți!
    Cumpărați de pe EMAG.ro, tovarăși… EMAG.ro, garantat de Mihai Șora!

    Clipul publicitar produs de PAPAYA ADVERTISING, seamănă, bucățică ruptă, cu cel numit „Copiii referendumului”, unde PESEDEUL e un fel de Inchiziție care duce fetițe nevinovate la autodafé-urile unor susținători de omenie ai sloganului „dragostea nu se votează”… sau cel cunoscut sub numele de „Cumințenia pământului, ultimul tren”… în care, potrivit fanteziei creatorilor, Stalin pare că ne ia „Cumințenia pământului”, în timp ce doi copii cam dezbrăcăței se uită de pe marginea căii ferate cum părinții lor iresponsabili le fac bye! bye! dintr-un personal completat și cu vagoane de marfă, despre care nu se știe încotro se îndreaptă dar se poate bănui că spre patria lu’ CIUMA ROȘIE…

    Cum clipul lui nea EMAG a făcut multe valuri pe NET, tata lu’ PAPAYA ADVERTISING, Robert Tiderle, a scris un text în care ne mustră în fel și chip pe noi, ăștia care „ne-am râs” de producția lor publicitară:

    „Aveţi libertatea să nu vă placă ce am făcut. Să fiţi tineri de stânga pentru care comunismul rămâne o idee bună care a fost prost aplicată. Să fiţi susţinători ai familiei tradiţionale. Să fiţi naţionalişti, ultra ortodocşi, corupţi, iubitori de chiar el sau de preafericiţi. Să credeţi toate prostiile manipulate de gâzi, ciuvici sau papahagi. Aveţi libertatea să comentaţi, să criticaţi, să faceţi spume la gură, să vă daţi cu părerea. Să faceţi glume, să înjuraţi. Aveţi toate libertăţile posibile. Până la urmă, e doar o campanie care a îndrăznit să vorbească despre drepturile voastre. Dar nu aveţi dreptul să aruncaţi cu noroi în acest bătrân domn de 102 ani, care a protestat în frig pentru ca vouă să nu vi se ia din aceste drepturi. Nesimţiţilor!“ (Robert Tiderle pe Facebook, 4 octombrie 2019)

    Suntem niște „nesimțiți” patentați, da! Dar să vedeți ce „nesimțit” este Radu Preda, directorul Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului, care, văzând clipul, ce credeți că a fost în stare să afirme:

    „…La 30 de ani (adică în 1946) domnul Șora locuia în Franța și era membru al Partidului Comunist Francez. El nu a fost împiedicat să iasă din România comunistă, ci s-a întors aici în anul 1948, adică exact după abdicarea Regelui și instalarea comunismului. În timp ce alți tineri erau exmatriculați din licee și universități, aruncați în închisoare, torturați, uciși, sau forțați să se exileze, domnul Șora obținea primul său post în Ministerul Afacerilor Externe condus de sinistra stalinistă Ana Pauker, unde a funcționat timp de 3-4 ani, între 1948-1951.(…)Filmul este deci profund mincinos, domnul Șora este forțat să comită o impostură pretinzând că la 30 de ani comunismul i-a distrus viața: de fapt, dânsul era unul dintre beneficiarii comunismului, în timp ce colegi de-ai săi de generație erau uciși, torturați sau încarcerați(…) EMAG ar trebui să își ceară scuze de la foștii deținuți politici și să retragă filmul de pe piață. La 30 și ceva de ani domnul Șora era comunist sadea, cu carnet de partid, și lucra într-un minister condus de una dintre cele mai odioase figuri ale terorii comuniste”.

    Am căutat să văd ce făcea Mihai Șora cam pe când tatăl meu era deținut politic… între 1948 și 1951, dânsul era referent de specialitate la Ministerul de Externe… apoi, cam pe când tatăl meu avea domiciliu forțat … între 1951 și 1954 dânsul era șef de secție la Editura pentru limbi străine… apoi, după ce tata a fost reabilitat, dar a pierdut definitiv șansa de a se întoarce în București … dânsul era redactor -șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă …

    Iar acum dânsul protestează, în frig, nu pentru mai multă LIBERTATE, ci pentru mai multe arestări abuzive ( „…un mustăcios la pușcărie nu înseamnă prea mult, câtă vreme cei de sub el, baronii care l-au purtat pe brațe până în vârful partidului, sunt, mai departe, în posturile-cheie din administrația publică. Ei înșiși – vă reamintesc – pușcăriabili!” –Mihai Șora, 9 august 2019, pe FACEBOOK), pentru mai multe dosare („…să înceapă, așadar, Festivalul Disperat al Inculpaților!”- Mihai Șora ,19 septembrie 2019, pe FACEBOOK), pentru o confiscare a averilor mai lejeră ( „…există, în Constituția noastră, un punct – numărul 8 – în articolul 44, care spune așa: «Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă». Acest «se prezumă» este special și neliniștitor”), pentru mai mult DNA („…ce nu se vede în această fotografie sunt cele trei litere din insigna de la reverul meu. Le-am studiat îndeaproape, cu o lupă de înaltă precizie, odată ajuns acasă. Ei bine, stă scris acolo D.N.A.” -Mihai Șora, pe FACEBOOK, 24 Septembrie 2019, după o întâlnire de-o mare tandrețe cu Codruța, de la care a primit o insignă cu însemnele DNA) și alte gingășii similare.
    ………………………………………………………………………………………….
    Așa cum nu a văzut abuzul și teroarea acum 70 de ani, așa nu le vede, Mihai Șora, nici acum… 102 de ani , degeaba…

    P.S. Sper că nu v-ați întrebat unde e girafa în materialul meu. Dar dacă v-ați întrebat, uitați-vă, cu multă atenție, la fotografia pe care a postat-o pe FACEBOOK domnul Mihai Șora de la întâlnirea de neuitat cu Codruța Kovesi!

  3. Cu inalta consideratie, domnule Presedinte Adrian Nastase, asi fi vrut sa iau la cunostinta despre comunicarile celor doi academicieni domnii Eugen Simion si Ioan Aurel Pop, care sunt doxa Academiei Romane. Atunci cand vorbeste dl. Ioan Aurel Pop, Presedintele Academiei sunt numai ochi si urechi, atat de mult imi place cum vorbeste. Multumesc pentru tot!
    Unii comentatori se abat de la tema propusa in discutie si vorbesc cu totul despre altceva!

  4. Carte publicata in martie , succes de librarie , premiul Nicolas Bouvier , ” En remontant le Danube ” de Emmanuel Ruben .
    Foarte densa , foarte documentata , chiar obositoare prin bogatia informatiilor , doua pagini epuizeaza ca doua pagini de curs .
    Autorul parcurge in sens invers Dunarea , din Delta in Germania , pe bicicleta , in vara lui 2017 .
    Este un francez rusofon , citeaza in original Puskin si recunoaste accentul gagauz in rusa
    Isi incepe periplul la … Odessa , strabate sudul Basarabiei dat Ucrainei ( din ce spune el si Odessa , si sudul Basarabiei ar fi rusificate ) , ajunge in ” Delta ucraineana ” la Valcov , trece in Romania la Giurgiulesti – Galati .
    Pareri clare despre Imperiul Austro-Ungar pe care nu-l numeste ( ” imbecilii intelectuali de la Paris care regreta disparitia unui Imperiu zis civilizator dar care era o mare inchisoare a mai multor popoare nu mai bun decat URSS si mai rau decat Iugoslavia ” ) si despre domnul Putin ( ” Transnistria , o petarda in mainile lui Putin , o jucarie pe care o va folosi pentru a destabiliza intreaga Europa de Sud ” )
    Doua aspecte profund negative , pe care le intalneste doar in Romania – 1 ) atacurile haitelor de caini salbateci , pericol MORTAL – incercand sa viziteze portul Braila este inconjurat de zeci de caini vagabonzi care risca sa-l ucida si iesind din comuna Baneasa ( Constanta ) si din Oltenita este din nou atacat de zeci de caini vagabonzi , scapa ca prin minune cu viata accelerand cu toate fortele ( dar daca as fi cazut ? spune el )
    Imi veti spune – e normal asa ceva ?
    2 ) teama pentru viata lui urcand spre Bucuresti dinspre Oltenita pe drumul national – lipsa sigurantei rutiere , atingerile camioanelor grele care trec pe langa el , de mai multe ori iese de pe drum plin de sudoarea fricii si asteapta ca pe o mantuire sa scape de aceste drumuri
    Si ca sa ajung la acest punct , drumurile noastre 1 – 1 , cu o banda si fara parapeti pe mijloc sunt bombe care ucid , nu drumuri .
    10 morti , mai rau ca-n Irak , in Baragan , intr-o coliziune frontala intre traditionalul TIR romanesc ucigas si victima din sens opus ?
    Nimeni nu se gandeste la introducerea odata a parapetilor despartitori pe mijloc care ar evita intalnirile fata in fata ?
    Chiar mari investitii in curs , ca viitoarea centura Timisoara Sud , nu prevad nimic in privinta sigurantei , va fi un drum cu o banda , fara pereti despartitori , drenand pe 25 de kilometri tot traficul dinspre Serbia spre interiorul Romaniei .

    • Presupun că d-ta nu circuli decât cu trenul, sau avionul.
      Altfel nu-mi pot imagina că cineva ar putea gândi să amplaseze parapeți despărțitori pe o șosea cu i bandă pe sens.
      Ce faci dacă întâlnești un camion plin ochi care se deplasează în fața dumitale cu 20 km/h ?

  5. Motorul spiritual al unei natiuni este Academia. Acolo, sub cupola Academiei se intalnesc toate mintile luminate ale natiei. Sunt curios de temele dezbatute pe marginea rolului academiei ca model moral si spiritual in cadrul acestui seminar. Nu vreau sa fiu rautacios, insa in ziua de azi multi nici nu stiu de existenta Academiei Romane, ce este si care este rolul acesteia in cadrul dezvoltarii unei natiuni.

  6. Scandalul Joe Biden tinde să lovească ca un tunami și plaiul mioritic. Asistăm, oare, la începutul sfârșitului sistemului ticăloșit, cel care nu a avut ca obiectiv lupta împotriva corupției din România, ci diseminarea marii corupții din SUA în instituții esențiale din țara noastră ? Evident că asta a presupus îndepărtarea prin făcături judiciare a liderilor politici incomozi, percepuți ca fiind (prea) naționaliști.
    Acum se vede mai limpede de ce Victor Ponta, prieten cu domnul Maior (fost șef de serviciu secret și actualmente ambasador în SUA) și foarte apropiat de Coldea și Laura Codruța Kovesi), a reacționat isteric la intenția lui Liviu Dragnea de a folosi bani de la Proprietatea pentru alimentarea Fondului Suveran de Dezvoltare. Probabil s-a supărat fostul ambasador Gitenstein, pentru care fondul Proprietatea a devenit un fel de pușculiță personală.
    Încă nu am auzit în spațiul public ipoteza că banii acestui fond ar fi putut fi întrebuințați, prin intermediul fostului ambasadorul american, la finanțarea campaniilor electorale ale clanurilor înalt-corupte Clinton-Obama-Biden.
    Vom afla, oare, adevărul ? Depinde, cred, de viitorul politic al domnului Trump, amenințat cu procedura de destituire de majoritatea democrată din Camera Reprezentanților.
    Să vedem dacă, în sfârșit, Elena Udrea va mărturisi adevărurile esențiale ale României din perioada 2009-2016, o perioadă tristă, marcată de excesele anti-justitie al e binomului Băsescu-Macovei, excese pe care vrea să le continue și actualul ocupant de la Cotroceni.
    Oare ce or fi discutat Trump și Iohannis la Casa Albă și în ce termeni ? Dacă am avea și în România un ,,Congres” puternic, poate că ar exista o firavă șansă de afla.
    Așa….slabe speranțe….

    • Bani ce-i iau americanii de la Propietatea n-ai cum să-i controlezi – îi pomenești pentru a da culoare postării. Banii ce se dau pentru despăgubiri sunt oricum puțini!!! Pe Legea 18 am reușit să primesc despăgubiri, după ce Ponta a deblocat conturile și a început plata în rate ( din păcate Ponta a anulat și chestia cu certificatul medical că mori – au luat unii pt psoriazis!!!), dar pe Legea 10, unde-i cu tragere la sorți – sunt în așteptare din 2002! Așa că nu mai da idei proaste!

Lasă un răspuns