Fundația Europeană Titulescu organizează Marți, 10 septembrie 2019, începând cu ora 17:00, lansarea volumului „Documente diplomatice. Din activitatea Ministerului Afacerilor Externe în mandatul lui Adrian Năstase. Iulie 1990 – octombrie 1992”. Acesta conține 151 telegrame circulare, desecretizate, transmise, ca ministru de externe, către ambasade, în perioada 1990-1992. Editor: Dumitru PREDA
Invitați:
Dumitru PREDA – Editor
Monica Dorina GHEORGHIȚĂ – Secretar de stat – Ministerul Afacerilor Externe
Alexandru Victor MICULA – Secretar de stat – Ministerul Afacerilor Externe
Dan MĂRGĂRIT – Directorul editurii Cetatea de Scaun
Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu
Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și SIF MOLDOVA și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.
Felicitari Dle Prim Ministru!
Minunat. Cum putem intra in posesia unui exemplar daca nu ajungem la lansare?
De la Editura Cetatea de Scaun.
Am a face o propunere pentru Parchete…. să transfere în integralitatea responsabilitatea anchetei de la Caracal în portofoliul oengistului Alexandru Cumpănasu, asistat îndeaproape de specialiștii criminaliști de la A3 și România TV. Dacă este musai să existe o rețea, nicio problemă, domnul Cumpănasu, un (foarte) apropiat al Ministerului de Interne, poate să ceară lista tuturor locuitorilor din Caracal, din care ar putea extrage, aleator, atâtea nume câte doresc familiile celor două nefericite fete, bine și competent sfătuite de logoreicul advocat de respirație națională, Tonel.
Pe de altă parte, vă dați seama ce miză financiară uriașă are așa-zisul ,, scandalvCaracal” pentru tabloide…
Dacă nu iese ,, rețeaua”, canci audiențe, puncte de rating și, nu în ultimul rând, nu mai ,,curg” paraii. O crimă, două ? Asta nu este… știre, din moment ce în SUA sunt uciși adolescenți, ca la abator, aproape în fiecare zi.
Serios vorbind, cred că, în acest moment, nația română este la cel mai scăzut nivel de IQ din istoria sa postdecembristă, sub impactul hipnotic al emoțiilor negative induse de televiziunilor de breaking news.
Ce mai contează, în acest infern mediatic, faptul ca nu avem nici guvern funcțional, nici președinte cu minte la purtător și nici parlament.
Avem în schimb o adunătură de demagogi, un președinte care vrea independență energetică prin înstrăinarea rezervelor de la Marea Neagră și mormane de ,, liști”:
Jurnaliști, analiști, specialiști în toate și nimic.
Să ne mirăm că suntem de râsul lumii și că ne mor soldați pe coclauri străine, deși rolul Armatei române este doar de a apăra România în situații de criză extremă, în proximitatea granițelor naționale, fără să agreseze pe nimeni ? Ați auzit vreun analist care să pună la îndoială justețea prezenței militare românești în Afganistan ? De neconceput, nu-i așa ? N-au murit destui militari, deci nu s-a creat pragul critic care să mute macazul interesului public de la elucubrațiile lui Cumpănasu la adevăratele probleme ale României.
Cu astfel de conducători, chiar și o șapcă amărâtă made in USA poate costa cel puțin 2% din PIB.
Votați cu sete, conaționalilor, aș propune câte un scrutin și un referendum în fiecare an, să nu vă plictisiți. Alegeți între pro-americani și filo-americani, chiar și fără vize.
Să mai spună cineva că românii nu au și ei un sport național, pe lângă bârfa și palavrele sterile.
„Avem în schimb o adunătură de demagogi, un președinte care vrea independență energetică prin înstrăinarea rezervelor de la Marea Neagră și mormane de ,, liști”:
Jurnaliști, analiști, specialiști în toate și nimic.”
SUPERB!!!
Speculaţia filosofală: Deresponsabilizare şi Înşelare
Cine vrea sa afle si o alta opinie, autorul sau cititorii, si cred ca ar fi de dorit pentru a evita capcanele unilateralismului, voi spune ca nu cred nicio iota din cele doua pretinse “paradoxuri” ale progresului (v. link-uri final). Ar fi o imensa eroare daca progresul l-am reduce la cel tehnologic. Fara progresul cultural, cel tehnologic va duce la anomie, in sensurile durkheimian si mertonian, la distrugere (delincventa, crima, rebeliune) si, in final, autodistrugere (sinucidere). De aceea cred ca mai apropiat de autor si de ceea ce vrea sa transmita este sociologul american Robert K. Merton, nu sociologul francez Emile Durkheim, cu al sau remarcabil studiu despre anomie si sinucidere.
Durkheim nu a teoretizat normalitatea crimei. Nici nu avea cum, pentru ca asa ceva, normalitatea crimei, nu exista. In schimb, inspirat din societatea americana, Merton a surprins anomia determinata de conflictul dintre scop si mijloace. Ruptura dintre scop, exprimat prin promisiunile pur propagandistice despre imbogatire si democratie, si mijloace, care sunt ireale sau inadecvate pentru indeplinirea scopului, provoaca un stres individual si societal insuportabil. Sentimentul anomic al inutilitatii determina o defalcare a structurii de reglementare prin care multi indivizi sunt tentati sa incalce normele. De aici, si explozia crimelor civile din SUA.
Ca un cunoscator principial al temei, am fost grav deceptionat sa constat ca in articolul precedent autorul a pretins ca Era Antropocena, care leaga sanatatea si viata mediului de actiunile poluante ale omului, ar fi fals definita si o expresie a unei “arogante umane” si ca mai potrivit i-ar fi numele de Era “Alarmogena”. Detectam aici o inacceptabila “logica” de deresponsabilizare totala a actiunilor umane privind mediul, de exacerbare a egoismului, probabil a unui anumit etnocentrism sau rasism suprematist, si de dispret absolut fata de generatiile viitoare.
Nu e cazul sa ne amagim cu speculatia filosofala, sa credem in forta miraculoasa a cuvintelor sale, care ar putea transforma orice afirmatie in adevar, asa cum alchimistii credeau mistic in existenta unei pietre filosofale care putea transforma orice metal in aur. In mod cinic si abrutizant, autorul nu se sfieste ca, de pe o pozitie geologista, deci unilateralista, sa scuze mijloacele in atingerea scopului, pentru ca, nu-i asa?, “in cele din urma, toată civilizația umană va fi redusă la doar câțiva centimetri de rocă depusă pe fundul oceanelor”. Cand va fi acel “in cele din urma”? si de ce “toata”? falsul profet nu ne spune. Desi, daca va fi sa fie, vor trece miliarde de ani, ceea ce pentru lumea de azi si cele de maine va fi ca un timp infinit. Urme ale unor civilizatii s-au tot gasit, insa ele nu sunt decat verigi ale continuitatii Omului si Terrei. Nu mai luam in calcul ca daca va fi un infinit “scurt” va fi si un Noe cosmic.
Privind cel de-al doilea pretins paradox, al asa-zisului sindrom al punctelor albastre si, pe baza acestuia, al posibilitatii de a altera perceptiile oamenilor, pentru ca asta este miza experimentului in cauza, parerea mea este ca profesorii sau academicienii care au exersat asa ceva sunt niste sarlatani. Sau, oricum, susceptibili de fabricarea unor teorii psihologice de utilitate politica. Am avut si noi o academiciana, dar macar aia era in stiinte fizice, nu metafizice, din care s-au desprins toate stiintele socioumane, inclusiv psihologia si sociologia. Inainte de a explica de ce, as evidentia ca insasi modul de punere a problemei si de cautare a solutiei a fost propriu de-a lungul timpului celor avizi de putere, acaparatorilor polului de comanda din societate, urmarind inselarea perceptiilor oamenilor prin construirea si fluturarea inaintea ochilor populatiei a unor perdele de aparente. Va intreb de ce semaforul foloseste culorile rosu, galben si verde? Pentru ca sunt inconfundabile, exceptand bineinteles cazurile de daltonism. De ce experimentatorii “punctelor albastre” au recurs la culorile albastru si violet? Raspunsul e simplu, deoarece sunt foarte apropiate ca frecvente si impulsuri cromatice asupra ochiului, impresionarea retinei fiind cam in aceeasi gama, discernerea diferentei specifice fiind dificila, mai ales la schimbarea numarului si timpului de expunere a punctelor albastre si violete, cu impact asupra remanentei. Chestia cu minciuna care prin repetare devine “adevar” este intr-o anumita masura implicata si aici. Diferenta o fac analizatorii acustic si vizual, cat si gradualitatea/vecinatatea si frecventa impulsurilor, cromatice in cel de-al doilea caz.
PS/NB: Spre deosebire de alte contributii durkheimiene (diviziunea muncii sociale, integrarea sociala, metodele sociologiei, sinuciderile etc.), stiinta sociologica de la inceputuri si pana azi nu a retinut referirile lui Emile Durkheim despre “normalitatea crimei” ca o contributie “stiintifica”, “filozofica” sau “sociologica”. Este o umbra, o pata neagra pe care nu este bine nici sa o amintim. Nu trebuie sa punem in carca lui Durkheim afirmatii politice pe post de “stiinta sociologica”. Nimeni nu face trimiteri argumentative la aceasta idée oripilanta, care este considerata mai degraba politica decat sociologica.
Intr-un fel, prin aceste omisiuni deliberate, breasla sociologilor, care ii este recunoscatoare, vrea sa-l apere de speculatii pe marginea evreitatii si talmudicitatii sale. Durkheim avea si el opinii politice, ca tot omul, dar ale sale au fost legate de extremismul stangist, de revolutia comunista, pentru care se pare ca a “teoretizat” indirect violenta politica care avea sa urmeze in 1917, in Rusia. Se pare ca destinul l-a pedepsit, pentru ca avea sa moara exact in acelasi an, al victoriei “normalitatii crimei” terorist-comuniste. De altfel, sociologia studiaza doar fenomenele cu rata mare sau cu trenduri crescute din societate. Intr-adevar, societatea rusa pre-bolsevica si bolsevica fusese puternic anomizata de catre agentii straini ai revolutiei, iar in acel context crima politica era considerata “normala”, ca si terorismul (v. trotkismul), care e tot un fenomen politic.
Despre comunism stim astazi ca a fost ilegitim si criminal, iar ce a spus Durkheim despre “normalitatea crimei” a devenit marginal si aproape uitat, pentru a nu-i stirbi prestigiul de fondator al scolii sociologice franceze, cum este considerat. Aceasta curioasa excrescenta teoretoida a lui Durkheim a fost in mod tacit respinsa. Are si o justificare, “fenomenul” sau “accidentul” teoretic in cauza nu a fost studiat cu metodele si tehnicile sociologiei, o stiinta care abia se nastea, de aceea am spus ca nu avea cum sa teoretizeze “normalitatea crimei”, ci cel mult sa o politizeze, ceea ce a si facut. Deci, nu este functional si contributor sa invocam, nici chiar critic, o idee nefasta, in detrimentul contributiilor academice ale lui Durkheim privind sociologia.
http://www.contributors.ro/editorial/paradoxul-progresului-ii-sindromul-punctelor-albastre-%c8%99i-normalitatea-crimei-sensu-durkheim/
http://www.contributors.ro/cultura/paradoxul-progresului-i-asaltul-mediatic-al-%C8%99tirilor-negative/
Pentru altii, vine toamna hormonilor indieni
Indeni zisesi? Si ce vreme superba de septembrie .. sa zici ca este :
https://www.youtube.com/watch?v=GZqGQl3YF_c
1975?
Eheu fugaces labuntur anni !
Paragraf de reținut:„Durkheim nu a teoretizat normalitatea crimei. Nici nu avea cum, pentru ca asa ceva, normalitatea crimei, nu exista. In schimb, inspirat din societatea americana, Merton a surprins anomia determinata de conflictul dintre scop si mijloace. Ruptura dintre scop, exprimat prin promisiunile pur propagandistice despre imbogatire si democratie, si mijloace, care sunt ireale sau inadecvate pentru indeplinirea scopului, provoaca un stres individual si societal insuportabil. Sentimentul anomic al inutilitatii determina o defalcare a structurii de reglementare prin care multi indivizi sunt tentati sa incalce normele. De aici, si explozia crimelor civile din SUA.”
Corectă observație sintetică!
Da? Ruptura dintre scop, exprimat prin promisiunile pur propagandistice despre imbogatire si democratie, si mijloace, care sunt ireale sau inadecvate pentru indeplinirea scopului, provoaca un stres individual si societal insuportabil
Atunci ce sa mai zicem de npi care urmarim scopuri keynesiene prin mijloace thatcheriste si reaganomics?
Care noi ?