Eu, Dughin si Oreste

Există un ezoteric, imbrăcat, de obicei, ca un papagal, care se plimbă pe la diferite televiziuni, spunând diverse enormităti. Ati ghicit – este Oreste Teodorescu. Recent, ne-a făcut cadou un eseu intitulat „5 motive pentru care guvernul României lucrează exclusiv pentru Rusia lui Putin”. Unul dintre ele era acela că „guvernul a propus trei ministri foarte iubiti la Moscova…Si pe Serban Valeca, un rusofil vechi in sistem, omul lui Adrian Năstase, fratele de sânge a (sic!) lui Dughin, ideologul Kremlinului.”

Scriam, cu un alt prilej, că există diversi idioti in spatiul public care incearcă să construiască anumite legende in legătură cu ce inseamnă patriotismul. Unii dintre ei consideră, spre exemplu, că a fi patriot inseamnă să fii exclusiv pro-american (eventual pro-„licurici”). Eu am preferat să fiu pro-român (poate nu am reusit intotdeauna) si, se pare, că am plătit pentru asta.

In ceea ce priveste relatia cu Rusia, consider că, după ce am intrat in NATO, prin efortul guvernului pe care l-am condus, această relatie trebuie să presupună un dialog civilizat, bazat pe vecinătatea noastră geografică si pe interesele românesti.

Si pentru că a fost mentionat Dughin, iată notele transmise de directoarea executivă a Fundatiei, care a participat la acea intâlnire:

„Întâlnirea cu Aleksandr Dughin – 16 septembrie 2013, Fundația Europeană Titulescu

 –     organizată la solicitarea lui Dughin

–       postarea de pe blog, de la momentul respectiv, este corectă: ”Pasionat de Lucian Blaga şi prieten cu Jean Parvulesco, el mi-a mărturisit admiraţia sa pentru cultura românească şi mi-a împărtăşit câteva dintre ideile care, în viziunea sa, constituie punţi de legătură cu spaţiul eurasiatic, cea mai importantă dintre acestea fiind filonul ortodox profund al identităţii şi spiritualităţii româneşti. Desigur, discuţia a fost mult mai amplă, fiind abordate atât evoluţiile actuale în plan internaţional, cât şi posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii.”

–       a fost o conversație mai mult filosofică despre situația internațională, în care Dughin și-a expus viziunea (și preferințele) privind echilibrul puterilor globale.

–       ați subliniat că România se află într-o situație particulară –identitatea creștin-ortodoxă nu constituie un criteriu pentru o aliniere automată la Mișcarea Eurasia; mai mult, prin istorie și tradiții, legăturile cu spațiul european sunt mult mai profunde decât cele cu spațiul slav.

–       nu a fost o discuție punctuală privind strategii/planuri concrete de acțiune și au existat divergențe de opinie în anumite chestiuni – cum ați scris și pe blog, lucrurile sunt privite diferit de la București și de la Moscova, ”depinde în care parte a lumii te afli”.

 

 

31 de gânduri despre “Eu, Dughin si Oreste

  1. Eu cred ca trebuie sa construiesti legaturi cu toti vecinii, si sa ai oameni simpatetici la nevoile tale. Cu cine vorbesti despre Transnistria, Basarabia, tezaur, daca nu ai nici un partener de discutie? Sa ii lasi pe altii sa se ocupe de interesele tale nationale parca suna a lasitate. In relatiile dintre state conteaza enorm aceste relatii de simpatie cu oameni care au influenta acolo unde ai tu nevoie.

    Despre Oreste nu e nevoie sa consumam bandwidth degeaba…saracii biti 🙂

  2. Domnule Nastase, „legende” se creeaza si se vor crea intotdeauna. Nu stiu ca Oreste sa fie o mare personalitate sau un jurnalist de frunte, tocmai de aceea nu trebuie bagat in seama. Dvs. ca diplomat de frunte, cu mare experienta, fler si bun simt ati militat intotdeauna pentru relatii diplomatice si economice cu toata lumea, mai ales cu toti cei din jurul Romaniei si cred ca pro-americanismul exacerbat nu este benefic pentru Romania, observand o anume atitudine a aliatului si partenerului strategic.

  3. Of Doamne! Ne luăm cu toate prostiile.
    Ieri a fost onomastica dumneavoastră, domnule ADRIAN Năstase – chiar și cu mare întârziere vă transmit urări de bine. Multă sănătate și putere de muncă! Multe bucurii de la nepoți și … strănepoți!

  4. … Tezaurul. In rest, peste 2000 de ani nu au fost de-ajuns pentru nicio tara, sau om care sa fi inteles ca aproapele este vecinul.. Nimeni nu mai respecta niciun tratat si nicio norma de conduita morala;Niciun sacrificiu nu ar fi prea mare atata vreme cat pacea este pastrata. Oamenii, indiferent din ce parte a cortinei ar fi, nu constientizeaza ca de fapt nimeni nu a castigat nimic in urma razboaielor purtate de-a lungul vremii. Ba dimpotriva, s-au inaltat ziduri, si au aparut noi forme si motive de dispute,

  5. Trădarea Trădătorilor.

    Tăriceanu a trădat; nu de acum, ci de la început. Am scris de multe ori că i se spune Trădiceanu sau Moliceanu. Doar in ultima vreme, el nu a vrut să se de OUG 13, să-l suspende pe Iohannis, să dea ordonanță pe legile justiției, etc. Mai mult, Tăriceanu a fost tot timpul o frână a Programului de Guvernare: el este omul multinaționalelor-nu vrea cu gazele, cu Băncile, cu nimic-, al Statului Paralel pe care l-a criticat pentru a da bine la poporul credul. Amnistia și Grațierea nu le-a vrut Tăriceanu, a vrut doar pentru el să blocheze Parlamentul urmărirea penală. Pe Dragnea l-a văzut tot timpul ca adversar și l-a vrut în Pușcărie, nu a mișcat public un deget pentru el.
    Partidul lui Tăriceanu este un partid parazit, el a trăit pe spatele PSD, băgat în Parlament de PSD. Problema ieșirii ALDE de la guvernare s-a pus de anul trecut de prin Iulie, voiau să iasă de la guvernare în Septembrie 2018. Cu toate astea, Dragnea a știut să-l țină la guvernare. Cum? Simplu: Dragnea avea experiență politică și știa să-l amenințe cu o prezumtivă altă majoritate, dar poate și cu altceva. De exemplu, cu lucruri pe care le știau doar Dragnea și Tăriceanu.
    După ce l-a trădat și s-a delimitat de Dragnea, negând tot ce a făcut acesta, ieșirea lui Tăriceanu de la Guvernare și pierderea oricărei majorități era o chestiune de timp. Acesta a fost prilejul. Marea nenorocire a PSD-ului este că Dăncilă nu există ca om politic. Am văzut-o spunând de când este ea în PSD, dar până ce a pus-o Dragnea cu mâna PM, nu auzise nici dracu de ea. Nu știe politică deloc, lasă elemente de guvernare sau altceva. A fost un membru simplu de partid. Dragnea i-a dat funcția de președinte executiv pentru că a fost numită PM, pentru a avea cât de cât autoritate în fața miniștrilor și șefilor de organizații, nu a câștigat-o prin luptă în partid. De aceea și face Vlase și SIE ce vor cu ea: Nu există ca om politic, este un implant, o păpușă, o formă fără conținut, goală pe dinăuntru.
    În mare măsură, Tăriceanu, Ponta și Dăncilă se aseamănă foarte mult: Toți sunt implanturi, niciunul nu a obținut vreodată direct ceva, toți trei sunt trădători dovediți: Tăriceanu i-a trădat pe toți, Ponta pe Năstase, Geoană, Antonescu și Dragnea, Dăncilă pe Dragnea. Au format un club al trădătorilor, era doar o chestiune de timp când va trăda unul dintre ei. Să ne amintim: Dăncilă l-a trădat pe Tăriceanu și s-a dus la Ponta să negocieze cu el intrarea la Guvernare. Ponta a trădat-o pe Dăncilă și a ieșit public și a spus că s-a milogit de el. Tăriceanu a trădat-o pe Dăncilă și a negociat cu Ponta și a lăsat-o singură la Guvernare. Gata. Joc închis. Toți acești trei pigmei sunt înțeleși cu bucăți din Statul Paralel, toți au negociat pentru ei ceva: Ponta și-a negociat achitarea cu Helvigh, Tăriceanu la fel, Dăncilă a negociat cu Helvigh condamnarea lui Dragnea și preluarea PSD. Când spun Helvigh, spun Iohannis/ Helvigh/ Pahonțu, dar Helvigh ține justiția în mânâ cu dosarele aflate la SRI.
    Trei Trădători care s-au trădat între ei, sau scapă cine poate. În tot acest Joc, Dăncilă vrea catindat. Sincer, nu prea mai înțeleg de ce, doar că așa i-a spus ei Iohannis, alt trădător. Să nu uităm că Iohannis a ajuns președinte PNL trădând-l pe Antonescu, care fusese trădat de Helvigh, omul său de încredere. La rândul său Helvigh l-a trădat pe Coldea, care de necaz, l-a pus pe Cioloș să facă un partid și a inventat USR. Cioloș l-a trădat deci pe Iohannis și PNL-ul care-l propusese peste tot.
    Funcții executive importante au Iohannis și Dăncilă, și amândoi trădează România. Este o chestiune de timp cine pe cine va trăda primul, nici măcar nu mai contează. Asta e clasa politică românească, o clasă formată din trădători de profesie, conduși de Statul Paralel, care la rândul său a trădat demult România.
    Joc închis.
    ( Gelu Visan )

    • Îmi șoptește un al nu știu câtelea simț că toată vânzoleala și degringolada distructivă din PSD se va rezolva, sau ar trebui să se rezolve, anul viitor când vor înceta restricțiile pentru dl. Adrian Năstase.
      Probabil mai există minți lucide care, în pofida oportuniștilor și lupilor tineri, vor reuși să readucă rațiunea și bunul simț în PSD pentru a-l repune la locul potrivit și meritat pe liderul echilibrat de care are nevoie mișcarea social-democrată, implicit un PSD reintregit.
      În acest fel, deși dificil după o atât de zbuciumată viață politică, se poate restabili și un modus vivendi civilizat al disputelor dintre partide, cu beneficii pentru națiunea dezbinată.

    • CAND OMUL , INCEARCA SA SI SCHIMBE DESTINUL… DEVINE UN PAPAGAL UMAN. PAPAGALI REALI , SUNT DESTINATI A SE NASTE SI A TRAI ,INTR UN SPATIU ADECVAT, EXZSTENTEI LOR IN TIMP. DOMNUL ORESTE, CE SI A DORIT SA DEVINA UN PAPAGAL UMAN, CONSIDERA SPATIUL ADECVAT EXZISTENTEI UMANE , PADUREA, PADURILE, IN CARE PAPAGALII SE NASC SI CONVIETUIESC…INPREUNA . ( O GANDIRE CE IL CARACTERIZEAZA)SA I URAM SUCCES, DE A SI GASI,PADUREA, PADIRILE IN CARE EXZSTENTA SA , SA FIE INDELUNGATA . DIVERSI IDIOTI IN SPATIUL PUBLIC .. .( O GANDIRE REALA…) IDIOTII, CE SE CRED PATRIOTI ,( IN REALITATE,PATRIHOTII , CU ALOR INTERES PERSONAL) NU CUNOSC , SEMNIFICATIA CUVANTULUI, PATRIOT! A FI PATRIOT, SA PRIVIM IN URMA SI SA PRETUIM REALIZARIILE CE LOR DIN TRECUT , CARE LE AU LASAT PENTRU EXZISTENTA NOASTRA CA POPOR , ROMAN .A FI PRO -ROMAN, LA TIMPUL ACTOAL, NU ESTE O GRESEALA , O DECIZIE ,CE NU POATE FI INTELEASA SI URMATA .CAND DETI FUNCTIA DE MINISTRU AL EXTERNELOR IN PRIMUL RAND SA CONSTIENTIZEZI CA ESTI ROMAN. RELATIILE CU CEI INVECINATI, TREBUIE MENTINUTE IN URMA UNOR DIALOGURI CONSTRUCTIVE SI BENEFICE ,PENTRU AMBELE PARTI. A DEVENI SUSTINATORUL CELOR CARE VOR SA MENTINA, INTR UN
      TIMP NELIMITAT, INDEPLINIREA INTERESELOR CEI AVANTAJEAZA , RISTI SA DEVI O MARIONETA, CARE DANSEAZA LA COMENIZILE PRIMITE. DOMNUL EX .PRIM MINISTRU ,ADRIAN NASTASE A PREFERAT SA FIE PRO – ROMAN SI NU MARIONETA JUCAUSE. IN SISTEMUL POLITIC LA NIVEL INALT, EXZISTA TRADATORII, JUCAUSI… CE RENUNTA CU USURINTA LA DEMNITATEA LOR, DE FIINTA UMANA. MULT SCCES , DOMNULE EX.PRIM MINISTRU , IN INPLINIREA DORINTELOR SUFLETESTI.

  6. Mare e grădina Domnului!Să nu- l mai băgăm pe Oreste în seamă!Vă urmăresc cu plăcere, domnule Adrian Nastase!

  7. Recomand cu caldura un articol din DCNews referitor la scrisoarea unui „student” catre „suferinzii” de stat jos in tren. Obraznicia si proasta crestere n-au margini. Poate asa constata si dl. Dragnea, care are mult timp disponibil pentru reflexie, cui a facilitat calatorii fara limita pe tren.

  8. Numa „5 motive pentru care guvernul României lucrează exclusiv pentru Rusia lui Putin” ? Eu as zice ca sunt ceva miliarde …. de $.

    Dar e cestii sa zic asa curiase …
    Scrie Oreste Guvernul a propus trei miniștri foarte iubiți la Moscova: Iulian Iancu, omul care a instrumentat legea offshore, care a pus pe fuga compania ExxonMobil și ne-a aruncat intr-o competiție falimentara cu gazul rusesc, mult mai ieftin decât cel produs la noi…

    insa ieri pe Contributors În privința preconizatelor schimbări în echipa guvernamentală, anunțate de CEx al PSD, se poate remarca reacția de dezamăgire a majorității observatorilor și oamenilor de presă de la București, care leagă noile nominalizări de miniștri de interesul aripii conservatoare a PSD – ALDE de a obține de la Casa Albă un acord în alb privind politicile în domeniul (punerii sub control a) justiției, oferind în schimb un acces ceva mai substanțial pentru firmele americane în economia României.
    ………………………………………………..
    Doar prin efectul OUG 114/2018 am ajuns să importăm cu 38% mai multă energie electrică și să exportăm mai puțină energie electrică cu 40%[26] (anulând, iată, în nici trei trimestre pașii făcuți în direcția opțiunii strategice de hub energetic regional) și importăm de sute de ori mai multe gaze pentru că au ajuns mai ieftine decât cele cu costurile împovărate de taxe pe care le producem noi[27]. Iar Transgaz a anunțat recent că nu poate respecta programul pentru BRUA, investiția urmând să fie finalizată mai târziu cu un an
    Nu stiu despre ce „de hub energetic regional” scrie doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” – Universitatea din Petroşani, ca eu imi aduc aminte ca Viktator Orban doreste sa faca din Ungaria „de hub energetic regional” .. daca ii asiguram gazele !!!!

    si Curs de Guvernare Din poziția de președinte al Comisiei de Industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu a susținut în permanență interesele Gazprom în România și a provocat în 2018, prin modificările impuse în comisia pe care o conduce la Ordonața 64/2016, un conflict cu Comisarul european Miguel Arias Canete, care a amenințat deschis că Executivul european va da în judecată România dacă Parlamentul aprobă respectivele amendamente.
    Numirea sa e ciudată, mai ales în contextul întâlnirii Trump-Iohannis, din această săptămână de la Washington:
    cei doi șefi de stat au stabilit restrângerea dependenței energetice față de Rusia – adică tocmai statul favorizat de poziția lui Iulian Iancu în ultimul deceniu: aceste poziții au dus la creșterea dependenței față de companiile rusești.

    Tot pe Contributoes o „specialista anticoruptie” marca Macovei care in aceasi stimp e lobysta scria :
    Dacă vizita în SUA are vreo importanță, Președintele Iohannis trebuie să-l respingă pe Iulian Iancu

    Pentru că:
    – dl Iancu este responsabil de legea offshore, așa cum arată ea, de amenință toți investitorii cu plecarea.
    – dl Iancu s-a opus din răsputeri transpunerii Directivelor europene în energie, în special liberalizării pieței de gaze naturale, deși ea a dus la prețuri mai mici pentru consumatorii casnici și la falimentul întâiului oligarh asistat prin subvenții al țării.
    – dl Iancu se opune exporturilor de gaze naturale, deși România ar fi putut reduce dependența de Gazprom (riscul întreruperii aprovizionării) pentru țările din jur, Moldova, Ungaria, Bulgaria.

    Nu e destul de clar?

    E ordin pe unitate.
    Care unitate ? Pai in prezentarea sa unul dintre autorii citati scrie Ofițer SRI în rezervă ….. si din acelsi articol mai citez : Importurile nu sunt soluția: nu au fost în vremea dictatorului Ceaușescu (de altfel și de la importurile nesăbuite de materie primă ale comuniștilor a pornit criza care s-a soldat cu intrarea în incapacitate de plăți și apoi o penurie accentuată de alimente și bunuri de consum), nu este nici acum Insa nu doar importuril;e de materii prime .. ca inanii Zodiei tzapului aminchis industrii conusmatoare de materii prime din import si ? su ? SIm ? A cresdcut deficitu’ comercial de se mirau si Tzapu si Basaul!!@

    Asta este. Prea multi prosti (Vast program domnule, vast!) si mai ales prosti cu diploma inclus masterate si doctorate!!

    Lasciate ogni speranza …. (ba intelctrualilor asat nu e din italiana de badante este inceputul Divinei Comedii ! )

  9. On-topic:
    Tipul e mult prea preocupat cu Paracelsus, asta rezulta din ce-am citit despre el pe net.Am vazut ca indrageste si palestinienii.Un personaj ciudat.

    Off-topic:

    1.La inceputul anului 2018 doamna Viorica Dancila devenea Premier al Romaniei
    hxxps://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/guvernul-dancila-ministrii-din-cel-de-al-treilea-guvern-psd-alde-primesc-votul-parlamentului-868492

    Tudorele Toader declansa procedura de revocare dupa ce noul Premier isi prelua mandatul, Procedura nu fusese declansata anterior, desi ministrul era fix acelasi
    hxxps://www.libertatea.ro/stiri/live-text-tudorel-toader-anunta-daca-cere-demiterea-laurei-codruta-kovesi-2153482

    In august 2018, doamna Laura Kodruta Kovesi, era demisa ca urmare a procedurii declansate de ministrul din guvernul Dancila
    hxxps://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-demitere-kovesi-decret-960358

    La acest moment, daca nu ma insel, DNA nu are un sef plin, si stim ca in conformitate cu procedura ca, acesta e propus de guvern.
    Poate ca asta este si un obiectiv al celor care initiaza motiunea, pentru ca alte ratiuni nu sunt vizibile la acest moment, nici macar electorale.

    Vad ca la un anunmit trust media e mare bucurie in legatura cu motiunea si fapta eroica a fostului sef al Senatului Romaniei.Toti isi freaca mainile prin emisiuni si declara ca nu au nicio problema ca pica guvernul, „nu e bre criza” ( zicea unu’), ca „e bani” la trust, si sa vina pedistii sa rezolve guvernarea.Sunt de acord, dar parca totusi DNA-ul n-ar trebui lasat fara un sef plin chiar acum cand ar veni astia sa taie.Deci ar trebui ceva simetrie.

    Avand in vedere ca pana la urma plecarea sefei DNA s-a produs pe timpul mandatului doamnei Dancila, despre care se tot spune ca nu a facut si nu a dres cu „statul paralel”, probabil ca nu ar fi un lucru rau daca s-ar face o mica restauratie la DNA, inainte de plecare.Sa ne imaginam emulatia revenirii la DNA a doamnei Laura Codruta Kovesi, pe care o apreciez pentru curaj.

    Astfel bucuria ar fi de ambele parti ale baricadei.Unii ar rade de ceea ce patesc cetatenii in urma taierilor (pentru ca ei au- nu stim de unde), iar cetatenii ar rade de ceea ce patesc „coruptii”, care roiesc in jurul guvernarii ziele astea.

    Sa nu fie paine, dar sa revina spectacolul.

    Daca nu e bine cand e bine atunci sa fie mai putin bine pentru toti.

    Sa reporneasca motoarele anticoruptiei dara.

    2.Ce intelege un om normal, un non politician, daca priveste stirile astea in succesiune:

    hxxp://www.ziare.com/tariceanu/stiri-calin-popescu-tariceanu/tariceanu-spune-ca-in-acest-moment-candidatura-la-prezidentiale-nu-intra-in-discutie-1564117

    hxxp://www.ziare.com/tariceanu/dna/senatul-il-apara-pe-tariceanu-de-urmarirea-penala-cererea-dna-a-picat-la-vot-1564105

    hxxp://www.ziare.com/tariceanu/stiri-calin-popescu-tariceanu/calin-popescu-tariceanu-decis-sa-candideze-la-presedintie-chiar-si-fara-sprijinul-psd-1569308

    hxxp://www.ziare.com/tariceanu/alde/tariceanu-zice-ca-e-nevoie-de-aprobarea-parlamentului-pentru-numirea-ministrilor-interimari-1575155

    Site-ul e ales intamplator de motorul de cautare.

    Sa intelegem, in actualul context politic intern, ca cineva s-a facut frate cu dracul sa treaca puntea, si dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, s-a intors cu 180 de grade?
    In 2007 PSD l-a sustinut sa-si termine mandatul,
    La sfarsitul mandatului sau, mandat in care economia „duduia”, Romania a intrat, datorita strategiilor extraordinare utilizate, pe o traiectorie de criza economica.
    Reformele incepute atunci au dus la ceea ce se reproseaza statului in cazul Caracal, chiar si actualului guvern, care tot incaseaza rezultatele unor reforme cu erori, incepute atunci.

    Si atunci cum sa nu intelegi si oamenii care-si doresc personaje noi si mai inteligente in politica.Experienta poilitica nu pare sa mai constituie un atu la unii.

    Cui foloseste o cadere a guvernului acum?
    Nu cred ca Romaniei per ansamblu.
    Sacalii valutisti din extern se vor bucura de Brexit si in Romania, pentru ca au cu cine.
    Sacalii interni vor probabil sa puna mana pe instrumente pe care nu le au (poate ca un prachet mic nu le-ar strica cu alt guvern).

    3.Cand am vazut in presa internationala aceasta stire mi s-a facut rusine ca sunt roman.
    Ce s-a mai intamplat cu cazul?
    A gresit DNA aici ?
    Imaginea si credibilitatea Romaniei au suferit foarte mult din cauza acestui caz
    hxxps://www.liberation.fr/planete/2015/06/14/crise-a-la-roumaine-accuse-de-corruption-le-premier-ministre-s-accroche-a-son-fauteuil_1329554
    hxxp://www.lefigaro.fr/international/2015/06/07/01003-20150607ARTFIG00047-la-roumanie-en-guerre-contre-la-corruption.php
    hxxps://www.bbc.com/news/world-europe-33503367

    • Ba Ioda tu esti prost din nascare sau doar puturos de pute pamantu sub tine ?
      Ca cum sa iti zic – ca cum asa sa intrebi nevinovat ca un copilas de 3 anisori 3….Ce s-a mai intamplat cu cazul?
      Daca cautai nnitel pe net .. gaseai

      Victor Ponta a fost trimis in judecata de DNA pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni), complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, si spalarea banilor, fapte savarsite in calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”

      Procurorii sustin ca, in perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatura, a obtinut de la SCA „Sova si Asociatii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activitati efectuate in conlucrare, dar care, in realitate, nu s-au efectuat.

      Astfel, la 30 august 2007, intre SCA ‘Sova si Asociatii’, reprezentata de Sova, si Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a incheiat o conventie de conlucrare profesionala, avand ca obiect conlucrarea celor doua parti in dosarele de natura penala, de drept penal al afacerilor, precum si in alte cauze in care se va ivi necesitatea. Conventia s-a incheiat pe o perioada nedeterminata.

      In conventie s-a prevazut ca pentru lucrarile profesionale efectuate in conlucrare onorariile sa fie incasate de societatea de avocati, iar avocatul Ponta sa primeasca o suma fixa de 2.000 de euro pentru care va emite o factura lunara. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpatii au hotarat suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (luna in care Sova s-a inteles cu Cristea Dumitru sa incheie un contract de asistenta juridica prevazut cu comision de succes) „, sustine DNA.

      Conventia de conlucrare s-a incheiat in decembrie 2008, moment in care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activitati efectuate in conlucrare, avocatul Ponta a emis in perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un numar de 17 facturi fiscale in valoare de 181.439,98 lei.

      Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societatii de avocati SCA ‘Sova si Asociatii’, care a efectuat plata contravalorii lor, dupa care le-a inregistrat in contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezinta cheltuieli ce nu au la baza operatiuni reale, avand in vedere ca, in realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesionala in temeiul conventiei de conlucrare. Dan Sova a fost singura persoana cu drept de dispozitie in privinta oricaror actiuni de orice natura care implicau societatea de avocati”,

      http://www.ziare.com/victor-ponta/dna/victor-ponta-si-dan-sova-achitati-in-dosarul-turceni-rovinari-decizia-nu-este-definitiva-1513054

      Adica Ponta a fots acuzat ca a primit leafa de l;a Dan Sova si ca prin asta .. ?! cica evazaiu7ne so spalare de bani. Ca care evaziune cand a platit impozit si late angarale ptr intreaga suma ??!!

      so ce s-a intamplat cu dosarul? Buna intrebare .. NIMIC ! ACHITAT !!! Ba ca acum nnu maia este in PSD a devcenit , se pare, si „frecvenatbil” ptr intelectocani si alti marlani.,

      Baga la teasta . DSe ani de zile , adica de la „pactu de coabitare” am o mare scarba ptr ipochimenu asta …. insa mie imiplace adevarul si nici nu am sanse sa ma calific ptr rai pe motiv de sarac cu duhu.

  10. Logica rationamentului lui H. Radulescu ne spune ca ar trebui sa multumim neancetat destinului pentru toti idiotii care ne bruiaza cu toate opiniile lor stupide si in general diferite de ale noastre.

    Asta la nivel personal, la nivel colectiv, ne spune ca nu exista un sistem perfect, o forma de republica, de guvernamant ideala. Insa as avea eu o idee, daca nu, va bruiez prea mult, despre cum ar arata o tara, un sistem, un stat, o natiune normala. Asta ar fi aceia in care statul si parintii deopotriva au o singura grija, ca pruncii lor sa invete ca un dar castigat este/devine un dar pierdut in momentul in care ai uitat sa-l pretuiesti, sa-l aperi continuu.

    Acum sa merg pana la capat si sa va spun ce cred eu ca inseamna un dar, o binecuvantare, o certitudine a existentei noastre, ei bine, la viata, libertate, sanatate morala si fizica, a noastra,a celor dragi noua. a celor antipatici noua, si a tuturor acelora plecati si venind, toti in jurul aceleiasi axe: Dumnezeu, natura, om.

    Dezaxat te numesti cand nu pricepi asta, sau te rupi de ele intr-o goana fara sens, fara directie, pana in momentul in care te trezesti, si intelegi ce inseamna de fapt puterea.

    Daca intelegi devreme si mai poti sa repari ceva, asta inseamna noroc, daca nu ajungi sa intelegi sensul profund al expresiei, „ca un caine”.

    Si mai rau de-atat, nu intelegi , ca nu cu piatrele trebuie sa te identifici, sau sa identifici vesnicia. La ce bun, „sa ramai la toate rece”, sau sa iti fie teama de toti dezaxatii vulnerabili, care stiu de fapt ce inseamna binele, insa cand il gasesc singura lor grija este sa-si arate vulnerabilitatea amenintandu-l, si oricum indepartandu-l. Pe bune,

  11. …a pardon, daca „fara poezie, viata e pustiu…”, fara oameni precum dl Dughin, Rusia, ar fi semanat doar, a/ pustiu. E un punct de vedere, sa iti doresti pace, liniste, integere nu-i nimic rau in asta, rau este doar sa nu stii sa accepti si opinia celuilalt, sa nu intelegi ca opinia celuilalt trebuie sa iti fie reper, sa te imbogateasca moral, sufleteste. Dar mai rau de-atat este sa folosesti buna credinta, naivitatea cum o numesc cei rau intentionati, sa furi speranta, increderea, bucuria de viata.

  12. Iohanis mai amu România are un drum european, un drum prin care îşi consolidează statul de drept şi valorile democratice, şi nu pot accepta propuneri contrare acestei direcţii.

    eu le spun celor de la guvernare că voi rămîne ferm pe poziţia mea de apărător al valorilor democratice, al statului de drept
    Mischteaux. Sehr.
    Cumva dupa modelu asta : Cum a ajuns Germania să-şi „deporteze“ copiii-problemă în Maramureş. Suma enormă plătită lunar de statul german pentru fiecare minor

    Procurorii români de la Crimă Organizată au date conform cărora programul de reeducare derulat de doi cetăţeni germani în Vişeu de Sus şi finanţat de statul german este doar un paravan în spatele căruia s-au comis infracţiuni. Acuzaţii similare au fost aduse încă din 2006, când publicaţia „Der Spiegel“ atrăgea atenţia că proiectul prin care au trecut mii de tineri germani „a scăpat de sub control“

    Citeste mai mult: adev.ro/pwyg23

    Acuza? Cam punere in sclavie. Cam ca la Berevoeşti cu difernta ca bugetu german platea ca nsite cetateni germani sa fie robiti.

    Curat exemp-lu de stat de drept!

    Apopos va rog ca ma un liosus – cum se traduce Presedinte in germana? Fuhrer sau Kaiser ??

  13. Nu știați că Oreste se crede vizionar? Din când în când mai conversează cu spiritele, care-și bat joc de el.
    Lăsându-l pe Oreste de o parte, cred că important este să vă felicit, cu întârziere, că sunteți pentru a doua oară bunic și să vă doresc putere ca să vă puteți împărți afecțiunea către cei doi nepoți!.Sunteți norocos, domnule Năstase! Să vă trăiască băieții și să fie vrednici în toate!

  14. Mă uit și-l ascult pe Președinte, cu mare milă. A îmbătrânit, i s-au lăsat colțurile gurii în jos, mintea îi este tot mai înceată, se întoarce în trecut, la vechea meserie de profesor. Oare o mai știind fizică?Oare de ce nu se duce acasă, lânga Carmen a sa, să facă împreună drumeții la munte, să meargă la schi, să joace tenis sau golf? Ce-i mai trebuie președinție?
    Petru cei care nu au legături cu învățământul, îi informez că în școli, se fac de către inspectoratele școlare inspecții de tip RODIS și MARODIS, când se aplică elevilor,profesorilor, părinților și chestionare, privind relația profesor-elev, relația profesor- părinte, profesor-director, chestionare privind modul cum se desfășoară procesul instructiv-educativ, activitățile extracurriculare etc. Înainte de inspecții, unii profesori, diriginți spun elevilor, ce ar trebui să răspundă la întrebările chestionarilor. Se întâmplă, ca elevii, de al Naibii, să spună invers, chiar dacă răspunsurile lor contrazic realitatea. Așadar, profesorul și fostul inspector școlar general Iohannis si-a intrat în atribuții, la întâlnirea cu ambasadorii, considerându-i pe aceștia, elevii săi, spunându-le că la întrebarea cutare pusă de autoritățile țărilor unde își îndeplinesc misiunile diplomatice, să răspundă așa…! Mă așteptam ca la sfârșit, să-i pună pe ambasadori să repete în cor, ca să nu uite răspunsurile.Dar n-a făcut-o, pentru că, el a uitat întrebările și răspunsurile! De aceea, consider că ar trebui să se ducă acasă, să se odihnească, că munca de Președinte l-a obosit foarte mult!
    Mi-e milă și de potentul Tăriceanu, care, a descoperit, abia după 3 ani de guvernare, că Guvernul este impotent.I-a scăzut vigilența, dar în cele din urmă s-a iluminat și a ajuns la concluzia că nu-i mai trebuie nici guvernare, nici Senat, nici președinție. Dar oare ce-i trebuie? Cred că și el ar trebui să se ducă acasă lângă a n nevastă, până nu-i va scădea potența!
    Ambițiosul Ponta s-a gândit să se contopească, în viitorul apropiat, cu ALDE. Mă întreb, cine va fi șeful?De fapt, în istoria noastră, am mai avut un partid cu doi președinți: Maniu-Mihalache.Mă întreb, cum vor conviețui cei doi, Ponta și Tăriceanu, ambii infatuați, mincinoși și ipocriți?!

  15. No Deal Brexit, crima de inalta tradare, savarsita impotriva UK: Prin suspendarea Parlamentului, premierul britanic Boris Johnson (2019) risca o soarta potrivnica, “asemanatoare” celei a regelui Carol I al Angliei (1625-1649)

    Suspendarea parlamentului britanic de catre premierul Boris Johnson pana pe 14 octombrie, pentru a-l impiedica sa-i blocheze planurile de Brexit, este o surpriza destul de urata din punctele de vedere ale democratiei si separatiei puterilor. Este ca si cand ai descoperi ca fata, purtand sa zicem numele de Democracy, de care erai indragostit ca de o frumoasa zana, este o vrajitoare hada si rea, care te-a amagit, prin farmece sa le zicem de PR.

    Un No Deal Brexit este o crima de inalta tradare a poporului britanic si a Regatului Unit. In istoria Marii Britanii a mai existat un episod similar, de conflict antagonic intre puterea absoluta a regelui Carol I al Angliei (1625-1649) si puterea democrata a parlamentului. Esenta acestui conflict era de natura politica interna, vizand tendintele absolutiste, mai ales modul de a impune taxe fara “aprobare” (si ne putem da seama, comparand cu zilele noastre, cine erau cei care vroiau taxe cat mai mici sau chiar deloc!) si religioasa, Carol I al Angliei fiind acuzat că ar favoriza catolicismul și s-ar opune reformei Bisericii Anglicane (aceiasi insulari alergici la taxe erau si dusmani ai catolicismului de pe continent!).

    Regele a dizolvat parlamentul (1629), un act ostil si discretionar cam ca suspendarea legislativului pe care a facut-o prim-ministrul Johnson (2019), dar parlamentarii au reactionat armat si s-a declansat razboiul civil englez. Impotriva regelui s-au ridicat forțele Parlamentului, potrivnice absolutismului carlist, si cele ale Puritanilor, ostili politicii religioase a monarhului. Lucrurile s-au terminat urat de tot pentru Carol I al Angliei, a fost infrant, prins, judecat pentru inalta tradare a poporului englez, condamnat la moarte si executat, la 30 ianuarie 1649.

    In toata intriga care a dus la decapitarea lui Carol I al Angliei se pare ca rolul determinant l-au jucat banii, cu care au fost corupti atat aliatii sai scotieni, care pentru o suma uriasa l-au predat in mainile dusmanilor sai englezi, cat si colonelul Oliver Cromwell, capul revolutiei si detronatorul regelui. Desi majoritatea parlamentara era favorabila regelui, Cromwell si-a instalat soldatii pe treptele parlamentului, cand parlamentul i-a dezbatut soarta, pentru a nu permite accesul monarhistilor in incinta. Astfel, condamnarea la moarte a lui Carol I al Angliei a fost votata doar dusmanii sai. Constientizand rolul capital pe care l-a jucat coruptia in moartea sa, ultimele cuvinte ale lui Carol I al Angliei au fost „Trec de la o lume coruptibilă la una incoruptibilă, unde e pace, toată pacea posibilă”, dupa care calaul i-a retezat capul dintr-o singura lovitura.

    Actul unilateral al premierului Boris Johnson de a suspenda si obstructiona parlamentul are inca doua similitudini cu conflictul dintre puterea executiva si puterea legislativa din razboiul civil englez. Una este coruptia, Johnsond fiind cel mai probabil corupt pentru a scoate UK din UE. La intrebarea “cine e corupatorul?” raspunsul e “Donald Trump”. Presedintele SUA a declarat, la scurt timp dupa suspendarea parlamentului, ca Boris Johnson va dovedi că este un ”mare” prim-ministru. Interesant este ca rolul “regimentului” lui Oliver Cromwell, care a blocat parlamentul, a fost jucat, de aceasta data, chiar de regina Elisabeta II, care a fost de acord cu suspendarea institutiei legislative, decisa de premierul Johnson. A doua similitudine tine de tradarea poporului britanic de catre premierul Boris Johnson, o data prin faptul ca, potrivit unui sondaj, puţini britanici susţin suspendarea parlamentului înainte de Brexit, a doua oara, potentiala, prin intentia unui No Deal Brexit.

    • Fragmentule, te roade rău Trump ăsta care văz că în opinia voastră a rusoteilor a devenit și corupător.
      Mai aveți epitete?
      Și zi așa, lui Johnson ar trebui să i se taie capul?
      Păi mă fragment, este prima dată în istoria Marii Britanii când este suspendat parlamentul? Mă filozofule, dacă dai informații de ce manipulezi omițând datele? A, scuză-mă, am uitat că am de-a face cu un agent de influență rus specializat.
      Vai, cum mai plângi tu trădarea poporului englez, dar nu șoptești o vorbuliță de adevărata esență a ieșirii fără acord, pretenția UE ca o graniță a Marii Britanii să fie hotărâtă de UE, respectiv, Irlanda de Nord să fie, practic, considerată parte a Republicii Irlanda, până când? Ei, aici e problema, până când.
      Este ca și când dacă, prin absurd, România s-ar hotărâ să iasă din UE, s-ar cere ca între Transilvania și Ungaria să nu existe graniță.
      Dar ce să-ți pese ție de România, când problema ta arzătoare este imperialismul american, că așa ți s-a trasat de la centru?

      • Popescule ca ziceam ca ai unii in birourile aleea de se fac ca fac politica esterna a noii tale patrii ubibenistice …
        Sa zicem „agresivitatea Chinei” Mare dom’le mare! Ca la 1 dolar de platesti in SUA ptr o chinezarie 80 de centi ii iau niste concetateni de ai tai care nulpcuiesc in Chinatown uri ci in zone mai albe, poa chiar WASP …..

        Da .. agresiva .. nene ce mai iecsporca ea ! In timp ce SUA .. stii ce zicea Lee Iacoca prin 1990? Care Iacoca? Ala de salva Chrysleru in 80, ala de fu fu si pres la Ford, tatal Mustangului, Escortului, Cougarului, Marquis ului, si a Voyagerului. Sa zic asa un autentuic erou american de pe vremea cand USA era GREAT si cam nimeni nu auzise ca ar fi unii Trump ..;.

        Pai erau anii 80 cand dadu o boala in industria americana un soi de ferba porcina africana a locurilor de munca industriale bine platite din USA. Boala se numea „delocalizare” si se impachetau combinate metalurgice intregi, uzine intregi si se iecsporcau in RP Chineza. Locurile de mmunc ala fel .. de se umplura Statele de guarzi de tot soiul si alti din astia …
        A da in paralele tot gutzanu se mira de performantele „economice” ale lu presedintele Reagan. Ca cica cresteau beneficiile „luchidand” intreprinderi decente (vezi Otehr people money) si vandu-le sub forma de „piese de schimb” . Cand una din ramurile industriale cele maiprfitabile era .. dobanda de la banca! Ca cica daca evai un stoire de ceva sau altceva cu e angajati si 120.000 parai pe an era maiconfortabils aa lichiudezi si sa pui banii in cont . A.. da foarte productivi au devenit si .. avicatii si procesle de dezdaunare..
        Si uite asa at mutat nu stiu cat din productie in China .. desi ar fi trebuit sa stiti povestea cu sublerul chinezului si copia lu’ MIG 21!!! Da iesea mardelu … sao crestea derficitu si datoria URA!!! erau anii in care niponii cumpraru industrii intregi stradundu-se sapastreze ceva industrie in SUA , in care orice firma respectabila angaja virbitiri de nopona si in multe localitati se zicea ca japoneii sunt prea politicosi sa ceara sa li se lustruiasca pantofii. Ca li s-ar filustruit dat fiind ca zisii noponi erau marii angajatori din localitate…..
        Eibine .. China a progresat (si) datorita sprijinului entuziast aal arghirtofililor voastri.. in anii 90 devenise mirare ce iute cresc blocuile de 200 metri in China (se insamteaza primavara, se uda vara si prin octombrie va mutati la ultimu etaj .. 190 metri de la fereastra pana la asfalt). Cesteau si altele …

        Voi ? Voi tocami descoperati cartile unorfoate inteligernti din Ivy League care va explicauca chinezu e cam redus, nu poate decat copia si ca in gnl are el o hiba cultural-mental-ereditara cf careia niciodata da nicodata nu o sa devina o mare economie ….. Asta cand nu va @@@@ti pe voi de ras ca cum se straduiau sa faca sosele prin Himalia si late zone pitoresti numa ca sa evite Malaca ….

        De ce sa evite Malaca? Pai ca e prea stramta si controlabila!!! Asa ca facea sosele aflate cam dincili de limita unui F18 lansat de pe un portavion!! Adica ….. adica cine de a cui agresiune se temea?

        E si acum …. si acum cica va esteteama de Chona ca e agresiva. Ca vrea sa faca One road one belt > naspa rau asa, de 2 pori rau. Si a treia oara ca se poa sa se deschida pasajul de Nord-Est si ca la e teritoriu rusesc ….

        AGRESIUNE!!! Adica banii de acolo sunt greude accesat.
        Pai cum sa iti zic – de prin 1990 se stia ca circuitul comercial pacific a depasit circuitul comercial atlantic atat ca volum cat si ca valoare …. Aveati ,inca , capcotati formidabile si mia ales fatada pacificaa. Si ceati facut ? Furtuna in Desert!
        INtre timp China .. aa crescut oameni, a investit, creste .. ba si mai rau e pecale sa lanseze primul CATOBAR (Catapult Assisted Take-Off But Arrested Recovery or Catapult Assisted Take-Off Barrier Arrested Recovery) nasol! ba mai mare un program spatial !!!

        Si voi .. ?
        Pai , candva , cand Detroitul era Capitala Mondiala a Zeului Automobil, „titanii” erau Regi de indutriie – otel, automobile, chimie samd etc . Cei mai buni dintre cei mai buni tineri se pregateau sa construiasca rachete spatiale si sa le lanseze…
        Azi? trumo – un … un .. sa zicem speculant . Pai pregatiti tot soiul de propagandisti (adica ologi din aia de vorbesc in dodii despre cele 50 de genuri ale speciei umane) iaar cei care ar fi putt lasna rachte cosmice .. „lanseaza” derivative (Inside the job)…
        Si trump vrea sa revfina in SUA industrile… cand mi se pare ca nu prea mai sunt oamenii calificati! ma rog aveti guarzi, speculanti de bursa si dansatoare „exotice” (marog exagerz da nu chiar atat de mult!)

        A da… Eu eraam un mare admiratair al „frumoaslor americane” si mi-as fi dorit un Cadillac. Azi .. sincer sa fiu .. daca as vea bani nu as vrea un Caddie … din astea noi!
        A da.. si auz ca sarbatoriti inca un succes : 737 MAX! Mda. Ca ceimai buni se se maifac ingineri aeor ci vanzatori de piei de closca …..

      • Ghiță, ce aveți neică cu America? S-au terminat problemele în România, le-ați rezolvat pe toate și acum v-ați hotărât să-i învățați pe americani cum trebuie să se administreze ca să ajungă la nivelul României, Rusiei sau al Uniunii Europene, atât economic cât mai ales democratic?
        Ce să zic, mii de mulțumiri.

  16. DRAGOSTEA ÎN VREMEA CIUMEI ROȘII

    Nu a trecut atât de mult timp din 11 decembrie 2016. Dar să vedem de unde am plecat și unde am ajuns…

    NIMENI NU SUGHITE, ÎNCĂ: Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 au fost câștigate în triumf de PESEDEUL cel diabolic, devenit apoi în cel mai scurt timp o CIUMĂ ROȘIE grăsuță, de calitate superioară și de-o admirabilă virulență. Cu procente de 45,50% la Camera Deputaților și 45,71% la Senat, odiosul PESEDEU se apropia după alegerile din 2016 de o majoritate la care nici măcar că nu visase, cred, în perioada de campanie electorală. La braț cu ALDE, partid care adunase liberalii căzuți din hamacul amantlâcului dintre PNL cu PDL, cu procent mic dar cu ambâț mare, de elită care nu se predă și nu cedează farmecului discret al lui Vasile-Blaga-„bun-organizator” având, așadar, un zâmbet larg pe stânga eșichierului politic și un surâs discret pe dreapta acestuia și înarmat cu un program de guvernare care nu era -pentru prima oară în ultimii 12 ani- o înșiruire haotică de minciuni la care nu se mai uita nimeni după alegeri, ci un document serios, cu puncte tangibile, PESEDEUL și-a suflecat mânecile lui Dragnea Liviu și a pornit la treabă.

    PRIMUL SUGHIȚ: Dragnea Liviu, președintele partidului câștigător în alegeri nu a putut deveni -așa cum ar fi fost firesc- premierul României, deoarece prin bunăvoința unui complet negru la culoare și la fel și-n cerul gurii, condus de „monumentul de moralitate” Livia Stanciu, acesta avea o condamnare cu suspendare pentru nimic, în urma unui ambițios proces care a pornit de la declarația etilică a Monicăi Macovei din Parlamentul European, susținută în țară de Daniel Morar și întărită de Philip Gordon, reprezentantul „partenerului strategic”, cum că s-ar fi fraudat 1 500 000 -2 000 000 de voturi la referendumul de demitere a lui Băsescu Traian. Procesul, care s-a distins prin „turismul juridic”, adică prin plimbatul bătrâneilor și mămăițelor de prin Teleorman cu autocarele pe la Înalta Curte, ca să spună ei dacă au votat or ba la referendum, s-a încheiat, în triumf, cu depistarea a vreo 800 de voturi fraudate, ceea ce a forțat-o pe Livia Stanciu să-și folosească întreaga imaginație pentru a-l acuza și condamna pe Dragnea Liviu, așa cum deja se stabilise, dar pentru cu totul alte fapte, cu totul închipuite și ca urmare, nedovedite. Simpatizanții de stânga nu zic nimic și nu se revoltă.

    AL DOILEA SUGHIȚ: Dragnea Liviu propune ca prim-ministru o persoană apropiată lui și hotărâtă să ducă programul de guvernare la îndeplinire, Sevil Shhaideh pe numele ei. Dar Klaus, lovit în sentimentele sale pure de refuzul lui Tăriceanu de a se alătura unei alte majorități, pe care dânsul se străduia s-o construiască, ca să aibă și președintele „guvernul lui”, nici nu vrea să audă… În 24 de ore, soțul doamnei Shhaideh devine un fel de „om de casă” al „tiranului” și „măcelarului” Bashar al- Assad, iar președintele refuză propunerea lui Dragnea fără să motiveze nimic… Vom vedea, mai târziu, că după ce a văzut că merge, președintele va mai folosi aceeași rețetă și după aceea, refuzând copios miniștri care-l ardeau pe el la ficați, fără nici o explicație. Simpatizanții de stânga , răbdători, nu se revoltă.

    AL TREILEA SUGHIȚ, TRANSFORMAT ÎN SUGHIȚ CRONIC – Ordonanța 13, precum și propunerile legislative pentru amnistie și grațiere devin, în ianuarie 2017, doi elefanți într-o încăpere… elefanți pe care nu-i vedeam noi, dar de care știa președintele că sunt acolo. Pe lângă președinte, sute de mii de oameni din România văd elefanții strecurându-se „noaptea ca hoții” în clădirea Guvernului și atunci ies în stradă, nervoși, seară de seară, până când proaspătul premier Grindeanu, despre care la ora aceea noi nu știam nimic, dar aveam să aflăm în curând pe care parte a „statului paralel” moțăia dânsul, retrage blestemata de Ordonanță ( constituțională, bineînțeles…), dar nu mai poate retrage și „rezistenții” plini de „hastag”, din stradă. Klaus, înfofolit într-o canadiană roșie, ca să nu-i fie de deochi, ia parte la proteste. Și amicul lui, olandezul Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank România, la fel… sigur, e doar o întâmplare… Guvernarea e din ce în ce mai pițigăiată, strada vrea să dea jos guvernul abia instalat, Ponta se baricadează cu Grindeanu în Guvern, și, deși nu obțin o victorie, reușesc să strice tot ce se poate strica. Simpatizanții de stânga rămân senini și nu se revoltă.

    UN AMPLU ȘI SONOR SUGHIȚ ÎN BATISTA BRUXELLEZĂ

    Evident că europarlamentarii români, care la Bruxelles erau la putere, dar la București ședeau în opoziție, răstoarnă găleata cu gunoi nesortat în capul guvernului țării lor arătând cu degetul către sursa răului: Dragnea Liviu… Deoarece, când e vorba să-ți pui poalele-n cap, bârfindu-ți țara și mutând isteria națională în Europa, e patriotism și dragoste de neam!!!… altfel, dacă PESEDEUL n-o vrea pe Kovesi gardian de lagăr… pardon! procuror intergalactic, e rușine și e trădare de patrie! Așa că nu mai țipă la PESEDEU numai Klaus, strada hastagistă, PNL-ul tragicomic, USR-ul fantomatic și Ponta, care între timp și-a făcut, la ora 17, într-o duminică pe când lumea nu era atentă la amănunte, un partiduleț format din trei membri… acum urlă și toată Europa contorsionată de niște sciatici alcoolizate ce n-a văzut planeta, inclusiv „familia politică ” a lui PESEDEU, care nu mai vrea să audă de el, că-i strică „feng-shui”-ul lui Serghei Stanișev! Simpatizanții de stânga privesc evenimentele în evoluție cu un aer cald, tovărășesc și nici prin cap nu le trece să se revolte!

    UN SUGHIȚ ȘOVĂITOR

    Între timp , PESEDEUL mai încearcă doi premieri, Dragnea încercând să găsească un candidat mai puțin atașat serviciilor secrete klingoniene și care să semene mai puțin cu „leftenănt commander” Worf… și-o găsește pe Veorica. În replică, poliția klingoniană se mută în partidulețul lui Ponta, unde nu mai e un secret pentru nimeni că apartenența la „statul securistic” e probă eliminatorie la admitere. Klaus iese tot mai des ca să ne arate cum albul e negru și apa e uscată… iar segmente tot mai mari de populație, care constată, după 30 de ani că PESEDEUL cel ticălos nu le-a făcut autostrăzi în doi ani și jumătate de guvernare, pun mâna pe apă și constată, bingo! că e chiar uscată! Adică exact cum spune președintele care împarte populația în DRAGI ROMÂNI și MAMA VOASTRĂ DE PESEDIȘTI NENOROCIȚI. Iar poporul nu vrea să fie MAMA VOASTRĂ DE PESEDIȘTI NENOROCIȚI și chiar știrbi, după cum a subliniat genial domnul Liiceanu Gabriel, un intelectual fin, care e în toate pozele cu un deget răsfrânt elegant peste gură, ca și cum ar gândi… Simpatizanții de stânga încep să devină simpatizanți de dreapta… că dacă toată lumea zice că așa e mai bine…ce poți să faci…

    UN SUGHIȚ FATAL

    În aceste condiții de ostilitate uriașă din partea tuturor, cu Mălini Bot și Ceaușești în stradă urlând măscări, PESEDEUL pregătește alegerile europarlamentare pe care, evident, le pierde răsunător. Dezlegarea la arestarea lui Dragnea Liviu, e implicită așadar și „justițea endependentă” îl umflă a doua zi după alegeri. Populația, din ce în ce mai de dreapta, e fericită că tiranul a fost dovedit cu o acuzație de te-apucă râsul, dacă nu te-a apucat plânsul mai întâi…Simpatizanți de stânga nu prea mai există, că nu e trendy…

    NIȘTE SUGHIȚURI SCÂRBOASE DE-A DREPTUL

    Veorica și proaspeții ei locotenenți se leapădă de Dragnea fără să apuce cocoșul să scâncească măcar, darămite să cânte de trei ori. Tăriceanu șterge de pe pagina lui de FACEBOOK toate pozele în care apărea cu Dragnea Liviu. Vio zice că abia acum e ea însăși, nu când vorbea la Bruxelles despre protocoalele din justiție. Marian Oprișan și lepra (lepra e doar o boală-boala Hansen, nu o jignire) de Robert Negoiță au povestit ce frumos au trântit ei alegerile ca să scape de Dragnea. Cum simpatizanți de stânga au rămas puțini, chiar nu mai are cine să se revolte.

    UN SUGHIȚ FINAL

    Și am ajuns aici… „Alde” Tăriceanu îl părăsește pe PESEDEUL nefrecventabil și intră în opoziție constructivă dimpreună cu Ponta… UDMR-ul abia așteaptă moțiunea de cenzură ca s-o trântească pe Vio cu Fifor cu tot… Birchall dă fuga la BIG LICURICI să se mai sfătuiască cu privire la lupta anticorupție, care a cam trenat în ultima vreme… Klaus primește o șepcuță de la omologul Donald și numirea de viitor președinte într-un plic ușor șifonat, cu miros de gaze naturale- de! ce-a avut și Maior George la îndemână… unii parlamentarii pesediști își dau brusc seama că „nu se mai regăsesc” în PESEDEUL-CIUMĂ ROȘIE și se mută, plini de demnitate, la Ponta în garnizoană… majoritatea parlamentară se face praf… Klaus respinge tot ce vrea muschii lui din cererile din ce în ce mai timide ale PESEDEULUI, fără să uite să-și lanseze candidatura de câte ori prinde un microfon… Constituția devine gluma preferată a președintelui… iar o coaliție amplă formată din PNL, USR, UDMR, PRO ROMÂNIA + ALDE și PMP se pregătește să guverneze, într-o deplină armonie, PATRIA în care aproape nimeni nu mai e de stânga. Și așa, nemaiavând cine să se revolte, Klaus și „guvernul lui” vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți într-un COCOPO perpetuu, de vis, iubiți de popor și răsplătiți de posesorii de șepcuțe ai partenerilor strategici!

  17. Luat demult pe arătură acest Oreste. Fusese o perioadă când îi urmăream cu plăcere emisiunile („Codul lui Oreste”), dar de când mi-am dat seama că, nu numai că bate câmpii în materie de comentarii politice, dar o ia sigur pe arătură, am renunțat să caut postul-tv cu emisiunile lui. Observați că a tot plecat din trust în trust, iar instabilitatea aceasta (nu numai emoțională), se exteriorizează de cele mai multe ori în atitudini greu de controlat. Nu merită a mai fi urmărit, dar ce spun eu, nici măcar să i se răspundă la comentariile răutăcioase. Se dorește a fi și un „guru” politic, așa cum uneori, încerca să impună în emisiuni -tv „Codul” său.

Lasă un răspuns