„Binele stă in echilibrul antitezelor”

In prima schita de sistem filozofic românesc – „Equilibru intre antithesi sau spiritul si materia”, tipărită la Bucuresti, intre 1859-1869, Ion Heliade Rădulescu afirma: „binele, cu un cuvânt, stă în echilibrul antitezelor iar răul – în ruperea echilibrului antitezelor”.

Această idee se regăseste si in organizarea statului modern, bazata pe echilibrul  intre cele trei puteri – legislativă, executivă si judecătorească, care ar trebui să se cenzureze reciproc. Când acest echilibru se rupe, avem – simplificând – dictatură (generată de prevalenta executivului), „republica procurorilor/ judecătorilor” (atunci când magistratii au prevalentă) sau „republica lui Platon” (o republică a legilor).

In statul post-modern, a apărut o nouă putere – „social media”, cu un impact public enorm, cu o mare capacitate de influentare si de manipulare in zona puterilor traditionale si a mecanismelor de alegere/numire a celor care le conduc. Această nouă putere nu este cenzurată si nu isi asumă responsabilitate. In anii următori, vom vedea, cu sigurantă, efectele sale asupra organizării societătii.

PS Am adaugat o fotografie cu invitatii de ieri, de la Reuniunea anuală a diplomatiei, pentru bucuria exclusivă a conducerii B1 tv.

8 gânduri despre “„Binele stă in echilibrul antitezelor”

  1. Guvernarea pentru stabilitate, motiunea de cenzura si alegerile anticipate

    Guvernul PSD nu poate fi miscat nici cu un milimetru de pe locul sau. O poate face doar motiunea de cenzura sau alegerile parlamentare anticipate. Doar una din aceste doua solutii este constitutionala. In plus, executivul Dancila are de partea sa rationalitatea, devenita nationala, de a guverna stabilitatea, care e o nevoie existentiala si pentru alegerile prezidentiale. Guvernarea PSD nu e un scop in sine.

    Ideea negocierilor de a obtine sprijin din partea fostilor social-democrati, plecati din PSD, si fostilor guvernanti social-liberali ai ALDE, iesita din Coalitie, este buna. Nu cred ca responsabilitatea sociala a noii aliante ALDE-Pro Romania nu va functiona. Evident in conditiile stabilite de aceasta, PSD neavand de ales. De asemenea, neasteptatul sprijin al SUA pentru ministrul Birchall, desi tinta anti-PSD a acestei interventii este clara, ar putea fi intors, in noua situatie, prin renuntarea la anuntata remaniere. Ar fi un act de inteligenta politica, de care stabilitatea are nevoie.

    Cred ca Viorica Dancila ar putea sa dea curs ultimatumului aliantei ALDE-Pro Romania, ca pana pe 22 septembrie PSD sa sprijine candidatura lui Mircea Diaconu, in schimbul sustinerii guvernului sau minoritar. Desigur, Dancila nu poate sa dea ordin cum sa voteze PSD si electoratul sau la prezidentiale. Va fi un vot de constiinta, insa va fi suficient daca premierul isi va retrage candidatura pana la expirarea ultimatumului, 22 septembrie fiind si ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidentiale. Chiar daca va candida independent, Mircea Diaconu este un social-liberal, cu o mare acoperire de stanga. Oricum, el nu este niciunul din cei doi adversari directi ai lui Dancila, Tariceanu si Ponta.

    Daca PSD trece de motiunea de cenzura, unica sansa pentru opozitie raman alegerile anticipate, pentru care va face totul sa le puna in opera, chiar si cu concesii. Caderea motiunii ii va forta mana. Deocamdata, PSD nu vrea sa auda de alegeri anticipate. Doar opozitia cere agresiv acest lucru, PNL si USR-Plus, care simt ca PSD e in dificultate si ca vremea lor e mai aproape ca oricand. Pe PSD nu-l aranjeaza anticipatele, va fi ca un al doilea vot de blam, dupa intrarea guvernului sau in minoritate.

    Dar dracul nu va fi atat de negru daca o uniune informala dintre PSD si alianta ALDE-Pro Romania va reusi ca Iohannis sa nu castige un al doilea mandat la Cotroceni. In marja ideii de “Stop, Iohannis!” ar avea de castigat si alegerile anticipate, cu conditia ca ele sa fie sincrone cu cele prezidentiale. Nu va fi nevoie decat de acordul PSD, chiar daca acesta va fi sacrificial. Dar nici PNL-ului nu ii va fi mai bine, comparativ cu anticipatele dupa prezidentiale, o situatie pe care PNL-Iohannis ar controla-o total.

  2. Dupa toate constatarile echilibrul acestei teze filozofice astazi este intr-o mare suferinta, iar asaltul „social media” face ravagii pe fondul unui „pat germinativ” propice.
    O poza, 6 ministri de externe, totodata 2 prim ministri (a saptea persoana nu se vede clar) si un Presedinte al Republicii.

  3. AM CITIT CU PLACERE PRIMA SCHITA DE SISTEM FILOZOFIC ROMANESC…(PRECUM SI CELE ANTERIOARE )PRIVIND CU ATENTIE FOTOGRAFIA , REALIZEZ DIFERENTA ( SEMNIFICATIVA) DINTRE CEI PREZENTI SI DOMNUL EX.PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE . DANSUL A FOST SI ESTE DESTINAT, DATORITA INTELIGENTEI SI TRASATURII FIZICE SA FIE MAI VIZOAL PRIVIRILOR UMANE , CE CONSTIENTIZEAZA SI RECUNOASTE VALOAREA UMANA. CRED CA TIMPUL II VA OFERI SANSA DE A SE REANTOARCE IN SISTEMUL POLITIC ,REAL…PENTRU A SI INDEPLINI IDEALUL PENTRU CARE SA MASCUT.REVENIND LA SUBIECT , DANSUL ARE PERFECTA DREPTATE, , UMDE NU EXZISTA ECHILIBRU,NU VA EXZISTA SANSA UNEI REALIZARI ,POZITIVE PENTRU VIITOR.DIN PACATE , ECHILIBRUL UNEI GANDIRI POZITIVE , NU DEPINDE DOAR DE O PERSOANA ANUME SAU MAI MULTE CE DETIN DECIZIA IN INSTITUTIILE RESPECTIVE . ACESTE INSTITUTII, SUNT DECISIVE PEMTRU ORGANIZAREA STATULUI MODERN SI INCLUSIV A SOCIETATII, CARE SE DEGRADEAZA IN TIMP . TOTI CEI CARE REPREZINTA ACESTE INSTITUTII ,SA CONSTIENTIZEZE CA INTERESUL PERSONAL, DISTRUGE, OPSTRUCTIONEAZA , ESENTA ,EXZISTENTELOR ACESTOR INPORTANTE INSTITUTII. CAND NU EXZSTA SINCRONIZARE , HAOSUL, SE INRADACINEAZA, FIIND PROFITABIL , PENTRU DESTEPTII DIN EXSTERIOR. ( FAC O REMARCA REGREBITABILA…ACEASTA TIPARIRE,A FOST INTRE ANII 1859-1869 SI NU LA TIMPUL ACTOAL! INPREVIZIBILITATEA GANDIRII UMANE SA ACCENTUAT , MUCEGAIND, IDEILE REALE ,A CE LOR CARE SI AU TRAIT EXZISTENTA IN TRECUTUL , INDEPARTAT. NU EXZSTA SOLUTII ,PENTRU INDEPARTAREA
    MUCEGAIULUI , FIIND INTENTIONAT REALIZAT SI PROTEJAT, DE INPREVIZIBILITATEA GINDIRILOR UMANE CE DETIN, FUNCTI DECISIVE. ) MULT SUCCES IN TOT CE GANDITI, DOMNULE, EX.PRIM MINISTRU ,ADRIAN NASTASE

  4. Când vulpea nu ajunge la struguri spune că sunt acri.
    PSD nu are succes în mediul online deoarece electoratul său ,tot mai restrâns și inadaptat nu are acces la rețele de socializare.

    • Exista o problematica extrem de larga in aceea ce priveste inadaptarea sau inadaptatii zilelor noastre. Cred cu tarie ca bunicii si parintii nostri sunt niste oameni extrem de adaptabili (vezi razboi, pentru unii foamete, comunism sau neajunsuri de toate felurile) poate chiar si retelelor de socializare.

  5. … de fapt, as mai avea o completare, am stat si m-am gandit serios, binele nu face echilibristica, si nu este loc de nicio relativitate, este bine s-atat. Ori inger ori demon. Binele este o alta realitate, nu este doar o expresie uzuala precum buna ziua.

Lasă un răspuns