Guest post: Marius Ghilezan, „Cum se vand Romania si Groenlanda”

În aceeași zi, Klaus Iohannis, președintele unei țări cu o suprafață de zece ori mai mică, dar cu resurse comparabile celei mai mari insule de pe planetă, a spus „Yes, I do“ la toate pretențiile lui Donald Trump.

Președintele SUA, Donald Trump, vrea să-și scrie cu majuscule numele, alături Andrew Johnson, președintele care a cumpărat Alaska în 1867 de la ruși, oferind doar 7 milioane dolari, cam 5 dolari/km.

Klaus Iohannis nu a ținut să i se alăture numele celebrului general George Pomuț, consul al SUA la Sankt Petersburg pe vremea negocierilor dintre Rusia și SUA pentru cea mai eficientă achiziție. În scurt timp, americanii au scos munți de aur, spre disperarea Kremlinului,  care nu a știut cum să valorifice bogățiile sale naturale.

Klaus Iohannis nu a cerut nimic în schimb contra pretențiilor președintelui american și nici nu a ținut cu țara sa.

Declarația comună, semnată la Casa Albă de Iohannis și Trump, proiectează în mod evident interesele strategice ale SUA în relația cu China și Rusia în domeniul cibernetic, respectiv energetic. Declarația are doi piloni împotriva dezvoltării relațiilor comerciale ale României cu companii chineze, în domeniul 5G și al investițiilor în Centrala Nucleară de la Cernavodă. De asemenea, Administrația americană cere o legislație mai bună pentru exploatarea gazelor naturale, un sprijin pentru ExxonMobil.

Iohannis nu a solicitat nimic în numele poporului român. O biată notare în documentul oficial, potrivit căreia României i se va facilita intrarea în Programul Visa Waiver, de fapt o amăgire sau o consolare cu ciucurei. Legislația americană privind acordarea vizelor e precisă, clară și impune o serie de condiții.

Și România are o legislație privind anticorupția, un pachet legislativ impus de Victoria Nuland, trimisa fostei Administrații la București.

Culmea, normele românești sunt la fel de clare, de precise și impun sancțiuni dure pentru abuzul în serviciu.

Donald Trump, cel care știe mai bine decât Iohannis să cânte partitura „The winner take it all“, a micționat cu boltă peste prevederile legii abuzului în serviciu.

Practic, ce i-a cerut Trump lui Iohannis? Să impună Guvernului (deși nu suntem o republică prezidențială) modificarea Legii Offshore privind exploatările de gaze din Marea Neagră. Asta după ce, în primă fază, americanii de la ExxonMobil au fost de acord cu prevederile legii. După ce s-au consultat cu analiștii lor financiari, au constatat că deductibilitatea este neretroactivă în legislația românească. Și de aici a început potopul de acuze, de amenințări cu retragerile investițiilor, cu vinderea perimetrelor explorate ș.a.m.d.

Deductibilitatea se traduce astfel: scoți gaz de 100 mld. dolari și vii cu facturi care să acopere profitul, să spunem de 30 mld., și statul român mai ia praful de pe tobă.

În Declarația comună, care seamănă mai mult cu un ucaz sovietic, se vorbește despre „interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate“. Sigur că nu e pentru Dedeman sau pentru vreun producător de șliboviță care ar dori să-și deschidă vreun business peste Ocean.

Pentru că retorica își are redundanța ei, trebuie spus că impozitul pe profit în România este de patru ori mai mic decât cel din SUA. Modifică Congresul american Legea finanțelor pentru că așa scrie într-o declarație comună? Să fim serioși! Acțiunea e unilaterală. Se traduce simplu. Mai vrei un mandat, impui interesele companiilor americane în țara ta. Simplu ca „Bună ziua“.

OUG privind licitațiile publice nu are prevederi privind scoaterea unui competitor din cursă

Cât privește limitarea accesului liber al unei companii la o licitație publică, președintele SUA a cerut, fără să i se spună că România are o legislație clară privind achizițiile publice, că art. 215 din OUG 45/2018 prevede:

„(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. “

„Căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G“, se arată în declarație. Chiar dacă nu este menționat numele companiei Huawei, supusă unor sancțiuni drastice de Administrația SUA din cauza suspiciunilor de spionaj cibernetic, Declarația comună sugerează că România ia în calcul aplicarea la licitația 5G a unor filtre care să împiedice eventuala participare a Huawei.

Funcționarilor li se cere să facă un abuz în serviciu. Cine îi va apăra?

Practic, funcționarilor români li se impune să nu respecte legea, ceea ce i-ar putea face „penali“. Ce se întâmplă după ce câștigă cine trebuie? Li se dă o protecție din partea Ambasadei SUA de la București?

Același lucru se va impune și Nuclearelectrica, o companie 100% românească. Trebuie să nu mai dezvolte programe cu chinezii, pentru că așa a cerut partenerul strategic.

Totul pare ok, în sensul, dacă e ordin, e cu plăcere. Dar noi ce avem de aici? Poate doar Iohannis un nou mandat. Și pentru ce? Pentru o nouă reînfeudare? Dacă majoritatea parlamentară se va opune? Ce se face președintele? Așteaptă un guvern liberal care să predea țara total? S-ar răscoli Brătienii în mormânt, cei cu deviza „Prin noi înșine“.

Dor de Regina Maria

România e pusă demult la mezat de toți președinții. Premierul
Majestății Sale Margareta a II-a a Danemarcei a anunțat că Groenlanda Regatului nu se vinde. Are autonomie.

Deja mi s-a făcut dor de Regina Maria, care a uimit America în 1926. Nu s-a dus să-i ofere președintelui american nimic. Poate el ar fi dorit să o cunoască pe frumoasa și maiestuoasa zână din Carpați. N-a fost să fie.

Încă un motiv pentru o Monarhie Constituțională. Niciun monarh nu s-ar fi predat la cheie. De ce? Simplu: pentru că nu avea nevoie de un nou mandat.

De dragul unui nou mandat, Klaus Iohannis a predat România la cheie partenerului strategic. S-a și opus Nord Stream II, prin semnătură, spre disperarea Angelei Merkel.

 

 

 

32 de gânduri despre “Guest post: Marius Ghilezan, „Cum se vand Romania si Groenlanda”

  1. nu contest ca dl Johannis s-a dus la Washington in scop strict electoral, desi este posibil ca aspecte strict militare sa fi fost discutate. Nu contest ca ambasadorul Maior e un simplu slujbas al nu stiu cui exact, complice si posibil participant activ la activitatile tortionare ale variilor institutii de forta in Romania. Dar interesul in exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagra de catre companii americane e legitim (si in interesul României), si de altfel nu cunoastem detaliie fiscale ale vreunui acord. Ce se stie clar insa este ca asa zisa lege offshore, dupa ce a fost discutata indelung si trecuta de Senat anul trecut, a fost modificata peste noapte de catre Dragnea, Vîlcov, Iancu Iulian si Comanescu la ceas de taina intr-o camera, si prezentata spre discutie a doua zi la 11:30 si supusa la vot imediat dupa, si votata evident. O lege facuta voit complicat, intortochiat, foarte posibil la initiativa Gazprom care prin compania d-lui Comanescu probabil ca i-a promis d-lui Dragnea circa EUR 400m, spaga, ca sa fie clar, in cazul in care exploatarea gazelor din Marea Neagra nu are loc. 200 miliarde de metri cubi veniti din România in sistemul European în urmatorii 15-20 ani, inclusiv România, înseamnă 200 miliarde metri cubi mai putin vînduti de Gazprom, adica EUR 50 miliarde dolari. Gazprom implicit finanteaza bugetul Rus care alimenteaza bugetul de aparare, de circa 60-65 miliarde eur/an. Parte din bugetul rus de aparare e dedicat la actiuni contra României. Este un calcul relativ simplu. Pentru detalii aditionale despre vînzarea de gaze de catre Gazprom în Europa, presiuni politice, posibile sume alocate șpăgilor de catre Gazprom va stau la dispozitie, cifrele sunt publice si usor de interpretat. În trecutul foarte recent Gazpromul doar a omenit familia Basescu (foarte ieftin de altfel) prin contractele pentru benzinariile Gazprom semnate la notariatul fiicei d-lui Basescu, asa ca evident influenta Gazprom in România e trans-partinica, desi atit Basescu cit si Dragnea vin totusi din PD, numitorul comun exista.

    • PAi atunci da posibile sume alocate șpăgilor de catre Gazprom va stau la dispozitie, cifrele sunt publice si usor de interpretat Nu uita sa dai linku si citatu.
      Si sa dai si care ar fi spaga ptr Dragnea. Cu indicarea surselor …..

      Si ca ai zis de bugetul militar al Rusiei, care este finanta si de Gazprom …. ca cvum sa iti zic avem si noi unu. Unu care trebe sa plateasca niste rachete Patriot (americane) 3,9 mld $ Himars (tot SUA) in valoare de 1,25 miliarde $, plus ca ma avea nevoie de niste avioane F16 cost tital alte 4 mld, plus vreo 40 elicoptere de atac (din Muricanaia) alte 3 mld $. Astea asa din prima strigare .. ca ar mai fi vreo 4 corvete (banai aruncatai zic eu) si niste tanccuri – macar 5 btl – 1 mld de batalion.
      De unde banii astia ma ? Nnu ar fi mai bine sa punem un pret ca in Africa ptr gazele noastre? Ca dupa cum vezi tot Uncle Sam primeste banii astia !!!

      A! Si nu bag mana in foc ca pe langa Exxon nu ar castiga cativa dolarasi amarati si Gazpromu ….

      Inca ceva. Poa tie ti se [are ca e multe gaze.. Aiurea. Consumul acuatla al Romaniei pe 25 de ani . Nu e mult ca azi nu mai avem industrie .. Insa tii minte ce zicea un ungur ? Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?” Kristof Terhes șeful FGSZ. Ca ei au ce face … chicale pe care sa ni le vanda noua ca cei de teaopa ta cu aacrezut (si mai cred!)ca petrochimia era doar dambalaua Lenutei Codoi …. Ca in Ungaria 80 din gospodarii au gaze .. la noi cate?!

      Da nu uita – da linkurile cerute. Asta asa ca sa faci dovada ca nu aberezi .

    • @ Bogdan
      „…Gazprom care…PROBABIL i-a promis d-lui Dragnea circa 400 milioane euro șpagă…”
      „…POSIBILE sume alocate șpăgilor de către Gazprom vă stau la dispoziție, cifrele sunt publice și ușor de interpretat…”
      Sigur, nu probabil și nici posibil, d-ta, stimabile, îți bazezi „raționamentele” pe niște presupuneri „publice și ușor de interpretat”.
      Faptul însă că nu știi precis câtă mită (nu șpagă, că șpagă zic numai băieții de cartier), câtă mită AR FI luat Dragnea exact („CIRCA 400 milioane euro”) mi se pare o lipsă de netrecut cu vederea. Păi, spune-ne, domnule, cu precizie! 387? 399? 401? 410?…Ce ne fierbi atâta cu circa aproximativ cam în jur de 400?…
      Și tot sigur, nu probabil, matale ai niște frustrări cât casa pe care le pui pe seama lui Dragnea et co.
      Un psicolog, drăguță, un psicolog!

  2. Pai cum zicea un personaj (penal) a lui Teodoreanu coane Nini daca el e naiv de ce nu as fi eu nitel escroc?” (conu Nini Varlam era avocatu penalului)
    Cestie este ca s-a umplut Romania de tampiti cu diplome si masterate ba si doctorate care repeta precum papagalii citate din Evanghelia dupa Mises … uitanjd ca cum in 9 ore un manadrtu bancher a trdecut de la faza tare ca paru la tare ca fularu :13 martie 2019 ora 11:50 :“Va trebui să reevaluăm operaţiunile din România”, a afirmat miercuri directorul general al grupului bancar austriac, Johann Strobl, citat de thisismoney.co.uk, precizând că impactul noii taxe încă nu poate fi determinat. . adev.ro/poatat

    13 martie 2019, 20:36 „Plecarea din România nu este o opţiune pentru noi. Când am spus de re-evaluare ne-am referit la o posibilă redimensionare a businessului”, a declarat pentru Bloomberg Johann Strobl, CEO al Raiffeisen Bank International, potrivit Hotnews.

    Trebuie sa fgii cretinel ca sa crezi ca EXXON se va retrage ……

    Trebuie sa fii idem daca te ##ci pe ti8ne de frica .. ca cand ai scuipat deja in farfuria lui Bell si a lui Bechtel

  3. TOT RESPECTUL ,PENTRU DOMNUL EX PRIM MINISTRU ,ADRIAN NASTASE,CARE DE FIECARE DATA NE A DOVEDIT CONCRET, CARE SUNT INTERESELE UNOR „POLITICIENI” CE DETIN FUNCTI DECISIVE , DE CE EXTERIORUL POLITIC ,ARE INTERESUL DE AI PROTEJA SI A I MENTINE IN FUNCTIILE RESPECTIVE PE UN TERMEN INDELUNGAT.DOMNUL ADRIAN NASTASE , NU POATE FI COMBATUT INTR UN DIALOG ,REAL, PE ANUMITE TEME POLITICE, INPORTANTE , DE PUTINII SUSTINATORI …CAT SI DE CEI CARE, I AU VRUT ” BINELE” .( UN NUMAR, DIN PACATE, SEMNIFICATIV.) DOMNUL IOHANNIS, REJOACA COMEDIA SISTEMULUI POLITIC , DIN TRECUT ,IN CARE UN PERSONAJ , (PROTEJAT LA ORA ACTOALA DE EXTERIOR ) A DEVENIT PRIMAR, ULTERIOR, DETINAND FUNCTIA DE PRESEDINTE AL ROMANIEI SI CARE A FOST INITIATORUL PORTILOR DESCHISE…PENTRU CEI CARE STIU SA SI PROTEJEZE ECONOMIA SI NU NUMAI ,A TARII PE CARE O REPREZINTA. TARA NOASTRA, A DEVENIT O SCENA , IN CARE ACTORII AUTENTICI …SUNT MARGINALIZATI , IAR NONVALORILE , INTERPRETEAZA ROLURILE ,UNOR PIESE DE TEATRU , CU A LOR GUST AMAR, SCRISE DE PROPRIA LOR GANDIRE! DOMNULE EX .PRIM MINISTRU, VA DORESC DIN SUFLET, MULTA SANATATE SI INPLINIREA DORINTELOR SUFLETESTI , ALATURI DE CEI DRAGI !

  4. Dresorul Trump şi circul groenlandez

    Intenţia preşedintelui Trump de a cumpăra Groenlanda pare o gafă uriaşă, cu nuanţe comice, ce riscă să producă o ruptură diplomatică cu unul dintre aliaţii importanţi ai SUA. Deşi şocantă pe plan internaţional, propunerea lui Trump nu este totuşi atât de inedită pe cât pare la prima vedere. SUA au mai încercat să cumpere Groenlanda şi Islanda prin anii 1860 şi au recunoscut suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei abia în 1917 după ce au cumpărat Insulele Virgine, o colonie daneză, la fel cum au achiziţionat Luiziana de la Franţa, Florida de la Spania, Alaska de la Rusia şi a un teritoriu important din sud-vest de la Mexic.

    Astăzi, Trump doreşte să folosească aceleaşi metode revolute, proprii epocii coloniale, şi propune Danemarcei o tranzacţie de tip imobiliar. Cum aceasta nu are nici un avantaj de pe urma Groenlandei, din contra cheltuieşte bani cu administrarea sa (700 milioane dolari pe an după estimările lui Trump), el se oferă să cumpere Groenlanda, cu tot cu eschimoşi, transferaţi precum o masă de sclavi, deoarece tranzacţia s-ar face peste capul lor. Poate că dacă Trump ar fi negociat cu conducătorii populaţiei autohtone, sau eventual i-ar fi corupt, ar fi avut mai mult succes. Însă Trump – un afacerist ajuns din întâmplare la conducerea unei supraputeri mondiale – nu crede că trebuie să-şi piardă vremea cu asemenea tratative complicate care ar respecta, măcar formal, principiile democratice ; el foloseşte puterea SUA ca un mijloc de şantaj direct (ameninţări militare, tratate economice preferenţiale – cum i-a oferit lui Boris Johnson după ce Marea Britanie va ieşi din UE şi se pare că i-ar fi sugerat şi lui Macron tot cu condiţia de a părăsi Uniunea) sau indirect (embargouri economice) împotriva celorlalte state.

    Pentru SUA, care au împânzit lumea cu baze militare, Groenlanda reprezintă o miză geo-politică spre a stopa preeminenţa Rusiei şi a Chinei în zona Arcticii, dar şi perspectiva unui acces mai lesnicios – datorită schimbărilor climatice – la bogăţiile naturale ale nordului îngheţat. Pentru Trump personal, reprezentant al cercurilor de afaceri din SUA şi exponent al lobby-ului industriei de armament, este vorba de o afacere cu avantaje directe militare şi economice. Flatat de menţinerea poziţiei de supra-putere a SUA, el doreşte anexarea Groenlandei, căreia evident i s-ar oferi un regim de asociere similar cu cel de care se bucură Porto-Rico, adică un statut de semi-colonie fără dreptul de a-şi exprima poziţia în problemele generale ale SUA. O tranzacţie total nerealistă ce denotă doar primitivismul gîndirii lui Trump.

    Dar dincolo de ridicolul unei asemenea propuneri, mai grav chiar decât fricţiunile cu Danemarca, este poziţia din ce în ce mai evidentă pe care Trump şi-o asumă ca adversar al UE. Şi întrebarea este : ce se va întâmpla în aceste condiţii cu Marea Alianţă Nord-Atlantică ?Totodată, faptul că «Wall Street Journal» a evocat primul pe 16 august posibilitatea cumpărării Groenlandei, silindu-l practic pe Trump să iasă la rampă, dovedeşte scurgeri de informaţii din rândul consilierilor săi, adică creşterea opoziţiei chiar în anturajul direct al preşedintelui SUA.

    P.S. Prin comparaţie cu reacţia Danemarcei, atitudinea preşedintelui Iohannis care – chemat la Washington, a acceptat fără să crăcnească tot ce i-a cerut Trump – denotă servilism şi nicidecum demnitate naţională (ceea ce explică de ce SUA nu l-au sprijinit pe Dragnea care şi el a făcut toate concesiile posibile, până la bogăţiile ţării). Dar ideea de patriotism este complet străină lui Iohannis şi oamenilor lui : ei practică doar vânzarea intereselor României în propriul lor avantaj.

  5. Nu am înțeles referirea la deductibilitate. Exemplul cu 100mld și facturi 30mld e cam neclar.
    Se poate lămuri?
    Multumesc

  6. Nu cred că numai în ideea postării mozaicului Lupoaicei ați executat această mannevră! Sincer, mă derutează faptul că, deși NU este singurul comentator ce scoate în evidență porcăria intereselor economice americane, evidențiați un fervent monarhist, care pare a accepta și riscul unui nou caz Mircea Lambrino!
    Strict pe problematica în discuție, țin să observ că umoristul Mihai Frunză a punctat superb scriind, încă din anul 2017:
    „Cea mai reușită este iluzia democrației. (Iosefini)”
    „America este pe un drum greșit. (Columb)”
    „Măcar în răs, spiritul legii trebuie totuși apreciat. (Murphy)”

  7. Autorul textului spune, asta inteleg, ca o monarhie constitutionala nu ar fi permis ca vizita sa decurga cum a decurs pentru ca monarhul nu are nevoie de alegeri, si presupusele elemente de constrangere dinspre partenerii strategici nu ar mai fi fost atat de eficace, neexistand o campanie electorala la orizont.

    Sunt fan intr-un fel al monarhiei, dar in mod sigur si un monarh ar fi fost primit de Trump similar si i s-ar fi umpus exact aceleasi lucruri, desi nu sunt inca lamurit ce i s-a cerut presedintelui..Si prin Asia/Oceania mai sunt ceva regisori care fac ce li se spune.
    Sa nu uitam ca aici vorbim de Trump, un afacerist cu o personalitate deosebita si nu despre un simplu politician ajuns presedinte.
    Lipsa premierului si a ministrilor de la masa, nu l-au facut mai puternic pe presedinte ci din contra, asta a fost impresia mea.Era nevoie de o echipa care sa reprezinte statul.

    Problema aici nu cred ca tine de numele institutiei care reprezinta statul in sine.

    Eu cred ca, la acest moment (ma refer la contextul geo-politic cu multi puternici), avand in vedere si uzitarea deja a acestui instrument pentru teme de importanta redusa, cel putin pe zona exploatarii resurselor si in general a semnarii contractelor ce afecteaza in mod semnificativ economia Romaniei (de exemplu constructia de centrale nucleare) trebuie aplicata „reteta” referendumurilor, astfel, presedintele (sau chiar monarhul) merge la popor si intreaba ce decizie sa fie luata.Daca poporul vrea ca pe tema X sa fie parteneriat cu SUA , e cu SUA, daca vrea sa fie cu ChIna, e cu China.
    Daca prezenta la referendum e mica abia atunci organele democratic alese fac toate demersurile pentru atingerea obiectivelor.
    Neutilizarea acestui instrument, foarte uzitat in Elvetia, da si ocazia gurilor rele sa interpreteze, ca s-a dat, s-a facut s-a dres, cum au vrut unii sau altii.
    E ciudat ca trebuie mers catre acest tip de democratie, dar poate ca asta e o solutie pentru decizii corecte si general acceptate.Astfel omul/pietonul nu va mai spune, injurand cu pofta, ca X e un corupt, c-a dat sau c-a luat si ca trebuia facut altfel sau altcumva.
    Referendumurile ar ajuta foarte mult reprezentantii de varf ai statului, la contactele cu partile interesate si ar diminua si suspiciunile de eventuala influenta.Strainul nu mai vine cu creierul plin de anti-coruptie la masa negocierilor.Daca poporul decide ca 50% din ce se exploateaza e pentru sine atunci si investitorul poate alege mai usor ce sa faca.

    Personal, de la vizita de acum cateva zile, raman doar cu „Make Romania great again”, dar nu sunt sigur ca afisarea se referea la sensul patriotic al mesajului.Neutralitatea culorii albe a sepcii nu sugereaza nici ea vreun avant curajos in aceasta directie.
    In USA mai exista o particularitate, pilgrimii cand au vrut ceva au cam dat la o parte nativii si i-au bagat prin rezervatii

    Pe zona strategica reala, cea care a creat necesitatea aderarii la NATO sunt total de acord cu alocarea de fonduri semnificative, pentru ca Romania este departe de ceea ce trebuie sa fie.Trebuie avioane, trebuie tancuri, trebuie forte navale reale (Rusia si Turcia sunt doua forte) , trebuie aparare anti-aeriana .Pentru toate astea trebuie alocati bani fara nicio indoiala si sper ca se cumpara echipamente up-to-date si nu deseuri/rebuturi/stifturi.

    Cand insa vine vorba de exploatare de resurse, trebuie sa existe totusi si niste fair-play, nu putem if tratati ca in vestul salbatic totusi, nu suntem niste babuini tampiti.
    Turcia nu s-a lasat silita in ciuda unei dependente de SUA pe anumite zone.

    Pe de alta parte, in ultimele doua luni, Trump a postat foarte multe ciudatenii pe social-media, terminand cu oferta pentru Groenlanda, iar relatiile externe ale SUA cred ca incep deja sa aiba de suferit si sa intre pe o panta care nu cred ca-l ajuta pe termen lung.Reactia plina de stupefactie a diplomatilor din Danemarca spune multe.
    Razboiul comercial cu China, dus la extrem, ce parea intial legitim, nu cred ca va ajuta republicanii anul viitor, am dubii ca presedintele SUA nu va fi altul de la anul.
    L-am simpatizat intial.

    Tocmai aceste intamplari te fac sa ceri, sa vrei si sa speri ca Romania va deveni puternica in mod real, prin lucruri care se fac si nu vorbe si yes-meneala.Cu resurse bine exploatate devii relevant.

  8. Speram din tot sufletul ca aceasta marioneta de serviciu in slujba unei puteri străine numite America sa se ducă învârtindu-se.!!!!
    Avem nevoie de Dvs. Domnule Adrian Nastase când vi se ridica interdicția de a intra in viața politica? Rog raspuns și mulți ronani ca mine așteptam cu încredere revenirea in viața politica.! Va cerem prea mult pentru bunele acestei tari și nu ma interesează deloc parteneriatul strategic sa extragă toate gazele? Acela NU este parteneriat , acela este un furt!!! Sa se ducă americanii in alta parte și sa ne facem noi treaba aici la noi acasă ca m-am saturat de așa parteneriate!!!

  9. Marius Gilezan este suparat nevoie marie ca interesele Rusiei si Chinei, mai ales ales energetice ale maicii Rusia sunt in mare pericol dacia Romania da mana cu americanii: „Declarația comună, semnată la Casa Albă de Iohannis și Trump, proiectează în mod evident interesele strategice ale SUA în relația cu China și Rusia în domeniul cibernetic, respectiv Declarația comună, semnată la Casa Albă de Iohannis și Trump, proiectează în mod evident interesele strategice ale SUA în relația cu China și Rusia în domeniul cibernetic, respectiv energeticenergetic”.
    Sigur, pentru Ghilezan si cei care-i sorb propaganda ruseasca, CAER era organizatia in care interesele Romaniei erau perfect aparate de maicuta Rusia.
    Si zi asa, mai Ghilezan, Trump este adversarul inocentei UE, nu viceversa, adica prietenii lui Putin, Merkel si Macron?
    Dar daca este sa dam în imperialismul american, atunci ce placere mai mare poate exista?

    • Popescule esti sigur-sigur ca „Marius Gilezan este suparat nevoie marie ca interesele Rusiei si Chinei, mai ales ales energetice ale maicii Rusia sunt in mare pericol dacia Romania da mana cu americanii:” ??!
      In acelasi9 timp esti sigur ca rezervele de gaze din M Neagra sunt sufiente de a pune in dificuotate Rusia ? In ce fel? Avem mai multe gaze decat are intreaga Rusie? Ptem aprovizioan al un pret modic juma din Evropia , inclusiv Germania? Modic adica mai ieftin decat vandrusii gaze Nemtiei…

      Insa cu asta ce facem ? Ca apoate nu ai afrloat dar doatrea nostra este cam … cam nu este! Si urmeaza sa platim in SUA sisteme patriot, aviane F 16 , elicoptere Bell samd ceva in genul ala ca 8 mld $$$lei … Un minim…
      Daca nu stii .. noi suntem alaturi de SUA in teatrele de operatii. Am, iertat Iracul de 2 mld datorii …

      CFadn tari presupus mai „pro”decat Romania au refuzat sa primeasca pe teritoriul lor rachele Aegi8s .. Romania s-a oferit. GRATIS!

      Practic suntem cea mai americanofila tara. Insa, continuu, diversi insi acuza Romania ca vrea cu Rusia .. ca ca ca ….

      Asat in conditiile in care … in care aam rams unic peosa stabila din flancul de Sud-Est la NATO. „Preainteligentii” de la Despartamantu de STat au reusit sa .. sa distruga flancul . Daca nu ati aflat … SLocacia si Ungaria cam fac fite/ Bulgaria si Grecia sunt traditional rusofile. Mai8 de curaqnd au reust sa obtina …ceva negativ si cu Turcia.

      Acum se pare ca .. ca nu stiu ce dracu e in cpatrele voastre! Romania practic este o „penisula” NATO da imi est6e frivca ca este precum Mont Saint Michel ! Adica daca vine fluxul .. insula se numeste!
      Ori asta ar impune xsa vaem o dotare buna. Dar?| Ntz. Trebve sa cedam gazele iefin ca EXXON sa castige u nn procent mai mare decat ar castiga prin tari africane, caa Austria sa castige bani buni, ca unguriii sa devina „hub” si sa mia securizam si Ucraina!!!!
      Alte tari ar primi „ajutoare miliatre” – dar nu noi!

      Noi primim doar ratoilei, reprosuri samd ….

      Siin acealasi timp vpi sustineti politicien i care au fots contra afacerilor cu BELL si Bechtel. Nu v-a deranjat – pesemne dincauza ca astea 2 ar fi intatrit pozitia Romaniei. In defavoarea Rusiei bineteles!!!

      • Ghiță, nu trage în pianist. Pianistul a redat notele scrise de Ghilezan și le-a interpretat.
        Că ce treabă are America dacă Ungaria își face hub de gaze acolo la ei (sau vrea așa ceva), sau ce treabă are America dacă România încheie contracte care nu convin unora din popor.
        Că poporul este, vorba aia, ”mulți văd, puțini cunosc”, adicătelea poporul știe mai bine decât guvernul cum să conducă țara … din stradă, că are mai multe informații adevărate pe care unii ca Ghilezan le servesc pe tavă gata mestecate. Și uite așa, guvernarea se mută în Piața Victoriei și prin diverse forumuri de gargară ”politică”.

        @Amalia, îmi cer scuze că nu cunosc America deși trăiesc ”pe viu” viața de acolo și că m-am vândut republicanilor, nu democraților lui Obama și Clinton.
        Dar, spune-mi, te rog, ce puteam să fac când ajuns la 46 de ani cu un geamantan de cală și unul mic de cabină, a trebuit s-o iau de jos într-o Americă nenorocită în care oamenii mor pe stradă, desigur împușcați, din cauza criminalității, a mizeriei, a corupției și mai ales a exploatării omului de către om, ca să ajung (destul de) sus? Păi puteam să nu-mi vând sufletul și cugetul?
        Sunt sigur că dacă Elena Udrea sau, poate, Elena Băsescu ar fi scris o carrte ”Cum să ajungi Elena”, puteam învăța adevărata viață din România – din punctul de vedere al regimului Băsescu -, că vorba ta, ”Cine știe mai bine România.”.
        Și având conștiința vândută, cum aș putea să vorbesc America de rău, în loc să iau exemplul patriotic al aleșilor românilor la Parlamentul European care nu mai prididesc cu onestitatea înfierând pe toate tonurile corupția și ticăloșia conducătorilor sau a celorlalte partide?
        Sau chiar onestitatea românului de rând care plângând pe umerii tuturor,dezvăluie tragedia României cu o viață de zi cu zi mai cumplită decât în China, Rusia sau Africa. Dar altfel își iubește . țărișoara la nebunie, însă vrea să o părăsească cu prima ocazie.
        În schimb, românul se simte apărat, nu de America care-l colonizează ci de măreața Rusie care stă ca o pavăză de neclintit la granița de Est, ba chiar păzește o parte din teritoriul românesc al Basarabiei cu trupe la Tighina.
        Mai mult, Rusia ne păzește și tezaurul pe care l-a pus atât de bine la adăpost, încât nici măcar nu mai știe pe unde este.
        Așa, că acest Ghilezan, confratele lui Gușă, după cum s-a exprimat aseară însăși marele analist politic, o avea dreptate să înfiereze America, că doar el nu este plătit de America ci de …

        .

  10. Desteapta-te romane din somnul cel de moarte … e clar ca nu ne mai desteptam, am ratat orice ocazie. Credea cineva ca americanii vin degeaba pe unde se duc ? Banul, interesul și puterea sunt singurele principii ale americanilor, … invocate in numele libertății, desigur.
    Brexitul este un alt exemplu … nu ați văzut cu câta bucurie îl solicita americanii ? Ăștia-i iau de prosti pe toată lumea, ce fel de libertate e aia când ești exploatat la tine in țara, când orice ai face alții hotărăsc in locul tău, când ești legat de mâini și de picioare ? Asistam neputincioșii la toate astea crezând ca asta este soarta noastră sau facem ceva ?

  11. In Romania nu exista contraspionaj si tradarea e generala .
    In anii 50 tatal meu s-a trezit cu unul din securistii lui Dej care i-a spus doar atata:
    ,,Tovarase, daca noi pierdem teritorii dumneata primesti un glont in cap. Nu ma intereseaza cine esti, ce esti si ce ai facut.”
    Consecinte: Romania nu a mai pierdut teritorii .
    In Romania tradarii regele Mihai a fost spion sovietic , asa ca lasati vrajeala cu monarhia….
    ,,Tovarase, ce a facut regele Mihai la 23 august 1944?”
    ,,Majestatea Sa si-a trimis armata in Siberia. Era spion sovietic.”
    Asa spunea unul din soferii casei regale dupa 10 ani la Aiud…..
    Regele si casa regala au tradat monarhia tot asa cum si liberalii au tradat Romania prin traditie. Toata istoria Romaniei dupa 1945 a fost falsificata pentru acoperirea unui genocid pe romanii din sudul Dunarii comis de yugoslavii lui Tito in executii si in gropi comune cu romani. Nerusinarea liberalilor a venit pe ideea ca tradatori in slujba Belgradului la fel ca a lui Basescu cu raportul Tismaneanu in care a cenzurat si a negat un genocid pe romanii din sudul Dunarii terminat in primele misiuni sub steag fals de lichidare de ofiteri de Securitate criminali de razboi si ucigasi de romani conduse de tatal meu…A aaaa, nu stiati? Tatal meu a fost unul din sefii Securitatii…..
    Pentru falsificarea istoriei liberalii si casa regala au ajuns pana si la executii si una din executiile casei regale e executia lui Visinescu in puscarie cu splina si coastele rupte. Dau bine cu pumnii regalistii, rup coastele , domnule Adrian Nastase , pana la crima! Visinescu cunostea culisele executiei maresalului Antonescu si locatia mormantului maresalului Antonescu si anume racolarea regelui Mihai de catre o spionaca sovietica prin sex pentru care actul de la 23 august 1944 a venit sub influenta unei spioance sovietice si la ordinul Moscovei si al lui Stalin pentru care regele Mihai a actionat doar ca un spion sovietic….
    Liberalii au vandut Romania? Asta nu e o noutate! Liberalii au vandut prin traditie Romania la fel ca si casa regala si regele MIhai!

  12. PSD: „De-as mai duce-o pan’ la toamna (…)”

    Evenimentele din Coalitie si din afara acesteia par sa apropie momentul intrarii in moarte clinica a PSD. Cred ca trairii de azi pe maine a PSD i s-ar potrivi foarte bine cunoscutul cantec al Mariei Dragomiroiu “De-as mai duce-o pan’ la toamna”, cu premierul Viorica Dancila in rolul Lelitei Ioana.

    In PSD mocneste rebeliunea. Spre deosebire de alte dati, nu se stie ce va aduce Congresul de sambata. Presupun ca daca Dancila nu va fi desemnata drept candidata la prezidentiale, PSD va intra intr-o criza nationala. Nu intrevad nicio alta personalitate din activul PSD care sa-i aduca unitatea si un candidat credibil in alegerile prezidentiale, cu sanse de a-l invinge pe Klaus Iohannis.

    Dintre fostii lideri, Mircea Geoana a intrat pe alt traseu (NATO), iar Victor Ponta e inca prea tanar pentru demnitatea suprema, care cere o anumita aura de senior. Privind credibilitatea si seniorialitatea unui candidat al PSD sau sustinut de PSD, exista o singura personalitate, dar e ca un general in retragere sau scos in retragere de catre adversari (ca in istoria Maresalului).

    ALDE e pe picior de plecare din Coalitie. Un acord ALDE-Pro Romania este foarte probabil. Un guvern PSD minoritar va atrage instantaneu motiunea de cenzura. Ca si in cazul diferentei dintre demitere si demisie, o iesire voluntara de la guvernare, bine contextualizata si explicata, ar oferi mult mai putina munitie politica opozitiei, decat prin retragerea mandatului de incredere. Ar putea aduce chiar un plus de sanse pentru prezidentiale, tinand cont ca, dupa decalarea alegerilor prezidentiale si parlamentare, PSD nu a mai castigat pozitia de la Cotroceni cand s-a aflat la Victoria.

    Noua remaniere ar putea sa fie blocata de Iohannis, la cererile concertate ale PNL si USR. Nominalizarea Danei Garbovan la Justitie este deja un mar al discordiei. LIderul PNL, Ludovic Orban, incearca o noua strategie, proiectand asupra noilor propuneri de ministri o lumina “antioccidentala”. “PSD rămâne în era Dragnea; își arată orientarea anti-occidentală”, filosofeaza Orban. O data cu venirea lui septembrie, pentru PSD va veni fie motiunea de cenzura, fie trecerea in opozitie. Oricare din aceste doua posibilitati va avea un impact puternic asupra alegerilor prezidentiale, dar si parlamentare. Nu va mai fi posibila o noua majoritate fara alegeri parlamentare anticipate, care ar trebui sa fie simultane cu cele prezidentiale. Simultaneitatea va fi inceputul resetarii reale a statului, care va fi imposibila fara resetarea jocului politic si electoral. Un nou start de pe pozitii egale pentru stanga si dreapta va schimba ierarhiile candidatilor, unii de carton, posibil si structura lor, in intentiile de vot si sansele privind castigarea alegerilor.

    • Căutați prea mult logică în politica românească! Și după cum se vede, cu toată straduinta Dvs, nu o găsiți!

    • In politica, dar nu numai, in orice strategie confrontationista, care implica adversari, victorii si infrangeri, o logica deschisa este prozaica. Ea te face predictibil. Inaintand pe aceasta cale, care duce catre miezul gandirii tale si pe care o asterni de buna voie in fata adversarului, il inviti practic pe oponent sa-ti patrunda in minte si sa-ti afle intentiile. In acest caz, jocul pe care vrei sa-l castigi il poti pierde inca inainte de a-l incepe. In politica exista logica, cu atat mai mult in cea inalta, dar ea este un cod. Decodarea ei nu e la indemana oricui.

  13. Să mor dacă m-am intrebat vreodată care e sensul vieții! In ultima vreme însă m-am pomenit întrebându-mă care o fi sensul vieții pentru ceilalți, și cred că am aflat: reproducerea. Reproducerea e sensul vieții pentru cei mai mulți oameni. Dacă s-au reprodus, sunt încântați. Dacă nu, sunt nefericiți. Nu că aș fi vreun gânditor, dar mie mi se pare stupid. Înțeleg s-o îndeplinești ca pe o datorie față de natură, dar să fii atât de entuziasmat de asta…

  14. Orice ar fi promis acolo d-l Presedinte Iohannis cred ca nu se va putea materializa fara aprobarea Parlamentului Romaniei.

    • Se vedea pe chipul lui Klaus Iohannis încordare , ma întreb de ce ? Interesant ce au discutat tete -a – tete , aici dacă am putea descifra pe chipul lui.
      Oricum acest Președinte apăra interesele poporului roman sau face doar parada cât este el de patriot.
      Mi-a lăsat impresia ca sta pe arcuri , normal ca Donald Trump este o hiena in business.! Nu am va it niciun contract la întoarcerea din America sau a fost doar sa meargă sa dea raportul ca de la stăpân la sluga!

  15. Obiectiv de grad zero pentru PSD: Castigarea alegerilor prezidentiale

    Șeful PES, la Congresul PSD: Sunt aici pentru a închide un capitol care nu a fost ușor

    Votarea unanima de catre Congresul PSD, sambata, a Vioricai Dancila drept candidat la alegerile prezidentiale din 10 noiembrie are o dubla semnificatie. Pe de o parte, a demonstrat unitatea integrala a PSD, spulberand orice teorie a conspiratiei despre pretinse dezbinari interne, dezertari in masa sau scindari organizatorice. Pe de alta parte, cea mai importanta, Congresul a statuat reprioritizarea agendei pentru etapa imediat urmatoare, desemnand castigarea alegerilor prezidentiale drept obiectiv de grad zero al PSD. Mentinerea cu orice pret la guvernare intr-un ciclu parlamentar pe trei sferturi consumat nu mai este un obiectiv strategic. Acest lucru nu se declara, pentru ca nu ar fi politica o asemenea recunoastere. Guvernarea sau non-guvernarea are toate sansele sa fie folosita de catre PSD ca o tactica de repozitionare. O eventuala schimbare de locuri cu opozitia nu va fi nici o abandonare a guvernarii, ca o consecinta a neputintei de a o mentine, nici un merit al opozitiei de a o cuceri, a carei fragilitate este data de absenta unei viziuni si a unui program de guvernare. Va fi o repliere, evitarea disiparii, pentru ca PSD sa-si poata concentra toate resursele pe obiectivul de grad zero, castigarea alegerilor prezidentiale. Pentru prima data in ultimii 15 ani, atingerea obiectivului PSD de a castiga alegerile prezidentiale se bucura de cea mai mare probabilitate. In primul rand, pentru ca PSD a inchis cel mai controversat capitol al guvernarilor sale, legat de justitie si statul de drept. In al doilea rand, pentru ca va beneficia, tot in premiera, de sprijinul familiei europene a socialistilor. La Congres a participat presedintele Partidului Socialistilor Europeni (PES), Serghei Stanisev, care a declarat că a venit în România pentru a deschide o nouă pagină în relația dintre social-democrații români și familia lor europeană, dar si pentru a exprima susținerea pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la prezidențiale, fata de care si-a facut cunoscuta admirația personală. Ca o parere individuala, strategia de a nu reprima un trend sau o critica, ci de a o lasa sa se consume, potrivit legii alternantei, in care ambele polaritati ale sinusoidei se succed inevitabil si inexorabil, a fost extrem de inspirata. Aceasta filosofie politica o aflam si in spusele liderului PES la Congresul PSD. Stanișev a declarat ca PSD este un partid „puternic, cu rădăcini adânci, care poate depăşi orice fel de probleme şi poate trece peste tot felul de schimbări”. Este un enunt care nu mai are nevoie de niciun fel de comentarii.https://www.euractiv.ro/politic-intern/seful-pes-la-congresul-psd-sunt-aici-pentru-a-inchide-un-capitol-care-nu-a-fost-usor-15656?cfcc

    • Pai ce facem, stimabile şi onorabile? Un pic mai sus ati spus:

      „Evenimentele din Coalitie si din afara acesteia par sa apropie momentul intrarii in moarte clinica a PSD. Cred ca trairii de azi pe maine a PSD i s-ar potrivi foarte bine cunoscutul cantec al Mariei Dragomiroiu “De-as mai duce-o pan’ la toamna”, cu premierul Viorica Dancila in rolul Lelitei Ioana.”

      Iar acum ziceți:

      „Votarea unanima de catre Congresul PSD, sambata, a Vioricai Dancila drept candidat la alegerile prezidentiale din 10 noiembrie are o dubla semnificatie. Pe de o parte, a demonstrat unitatea integrala a PSD, spulberand orice teorie a conspiratiei despre pretinse dezbinari interne, dezertari in masa sau scindari organizatorice……………Stanișev a declarat ca PSD este un partid „puternic, cu rădăcini adânci, care poate depăşi orice fel de probleme şi poate trece peste tot felul de schimbări”. Este un enunt care nu mai are nevoie de niciun fel de comentarii.”

      Nici eu nu mai am comentarii!

      • Facand o actualizare a tezei a 11-a a lui Marx despre Feuerbach, din secolul XIX, la noua lume globala, din secolul XXI, mai importanta decat previziunea este influentarea. Degeaba prevezi un eveniment politic, daca nu-l influentezi ca el sa nu se produca sau, cand este inevitabil, sa se produca in sensul dorit. Cum a facut Lenin, care a abatut revolutia de la distrugatorul sens antirusesc la unul constructor profund rusesc. As denumi preeminenta acestei idei drept Teza a 12-a a influencerilor.

  16. SECVENȚE CELEBRE DIN „POLITICA-EXTERNĂ-PE-ÎNȚELESUL-TUTUROR”, REPOVESTITE ARTISTIC DE MAESTRUL RAREȘ BOGDAN

    MOTTO:„La Washington am văzut un președinte român cu coloana vertebrală intactă. Ușor emoționat, parcă, de laudele generoase, dar binemeritate, pe care cel mai puternic om al planetei i le aducea. Dar așa se comportă cei educați, iar Klaus Iohannis e dascăl la bază, să nu uităm! (…) Zbaterea unor conștiințe de a-și salva țara, un președinte care și-a riscat mandatul pentru a fi portavocea lor, nu rămâne ( corect : NU RĂMÂN, n.n.) fără răsplată.”(Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)
    ……………………………………………………………………..
    Ei, dragii moșului… ce dracului ne făceam noi dacă nu-l aveam pe tânăr-și-neliniștitul Rareș Bogdan care să ne explice pe-ndelete ce-am văzut noi în imaginea aia din jurul unei mese ovale, dintr-o birou mai puțin oval, dintr-o casă spoită-n alb, care se află în Whasington D.C., imagine cu niște inși aplaudând ghiduș și râzând în hohote de un alt ins cu o șepcuță caraghioasă pe creștet care ins, neștiind ce să facă, râdea și el ca… ăăăă… deșteapta-n târg când vinde linguri (sau cam așa ceva). Păi, dacă nu elimina el, Rareș viteazul, pișicherul de pixel albastru care ne-mpiedica pe noi să vedem realitatea măreției insului cu șepcuță, și-acum credeam că dânsu-i doar un prostovan care a nimerit din întâmplare într-o glumă a istoriei… Pe când așa… ia să vedem cum ne povestește Rareș ce-a fost acolo:

    „Donald Trump a văzut, firește, câte lovituri în genunchii președintelui au venit (!!!, n.n.) din Kiseleff 10, grota bolșevică (Rareș o fi având proprietatea termenilor?!!! n.n.) a PSD. Dar și faptul că șefului statului pe care îl are ca partener strategic NU-I TREMURĂ PICIOARELE. Ca România să meargă înainte, alături de SUA, trebuie să se scuture odată de flagelul corupției, de clanurile și grupurile de interese care rod fibra sistemică (ooo!!!, curat sistemică!!!n.n.) a statului. Iar domnul Iohannis, a spus-o CU TOȚI DINȚII Trump (!!! n.n.), este omul care poate, și trebuie să rezolve problema. Acel «Make Romania great again» de pe șepcuța făcută cadou de șeful de la Casa Albă e un simbol de forță pe care numai nătărăii sau cei rău-intenționați nu îl pricep.” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

    Trei lucruri m-au impresionat până la lacrimi în fragmentul de mai sus: în primul rând faptul că Trump a stat cu fundul în sus și s-a uitat pe sub masă, constatând că deși genunchii lui Klaus sunt mai beliți decât cei ai duduii Birchall, totuși rotulele președintelui sunt „încremenite în proiect” și nu tremură, în al doilea rând că același Trump i s-a adresat prezidentului purtător de șepcuță „cu toți dinții!!!”, ceea ce îmi spune mie că în convorbirile cu alți omologi, mai puțin apreciați, dânsul nu consideră necesar să-și și pună proteza mobilă a’ bună, de ceremonie, ci și-o arborează pe cea „casual”- cu un dinte-da, un dinte-ba… așa, de-al naibii! iar în al treilea rând că o nătăroaică așa de rău intenționată ca mine n-a observat „simbolul de forță” reprezentat de șepcuța derizorie înfundată între două urechi ca două toarte ale unei oale lipsite total de conținut…

    În textul lui Rareș Bogdan apare evident că personajul principal, ăl mai important și mai ocoș din întâlnirea bilaterală la nivel înalt este Klaus al nostru.

    „Din fruntea celei mai puternice democrații, Donald Trump ne-a spus că suntem pe drumul cel bun, că președintele Iohannis a decis bine când a pornit lupta. Ne-a transmis că șeful statului român trebuie să continue să vegheze, riscând mereu, pentru respectarea unor valori, iar asta reprezintă cheia succesului relației bilaterale. Noi, românii, aveam nevoie să ne spună cineva semnificativ că nu suntem singuri.” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

    Ei, na-ți-o frântă că ți-am dres-o! Ce dracului luptă a „pornit” leneșul ăsta patentat, care-n afară de „somnic pufos la el acăsică”, într-una dintre cele cinci reședințe din Sibiu, precum și de abandonul fericit în diferite vacanțe, nu știe mare lucru? Și cu cine se luptă dânsul, „riscând mereu”?… nu se înțelege din textul vibrant al bardului de la Cluj, dar cunoscând personajul, formularea e, oricum, de râs!

    În același spirit avântat, Rareș citește în zațul din ceașca de cafea a președintelui Trump și ne informează ce-a văzut acolo:

    „Mesajul lui Trump de dincolo de cuvinte: Nu sunteți singuri! Americanii ne vor aproape de ei, și nu oricum. Nu în genunchi. Ci având căciulile pe frunte, nu în mână” (Rareș Bogdan, 22 august 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)

    Aha! deci a remarcat și CIA căciuloiul lui Klaus și i-a făcut o amplă informare lui Trump, că altfel nu avea de unde să bage în discuție Rareș „cloșca” prezidențială… Nu știu cum să spun, dar întâlnirea asta la cel mai înalt nivel mi se pare ca a fost bazată oarecum pe obiecte numai bune de pus pe căpățâni… șepcuțe, căciuli, tichii de mărgăritar…

    De câte ori citesc astfel de texte scrise de micul Rareș, mă întreb de ce naiba l-am dat noi jos pe Ceaușescu și am afurisit, ca niște nechibzuiți, cultul personalității… că măcar pe-atunci treaba o făceau profesioniști adevărați, care puneau suflet când o dădeau cu „Carpatul gândirii”… cel mai iubit fiu al poporului”… „ctitor de geniu”… „conducător vizionar” și „strateg genial”, nu neghiobi fără pic de imaginație care cred că pupatul artistic în cur poate fi executat de oricine și că nu-ți trebuie o pregătire specială pentru asta, ci e suficient să fii absolventul Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj!

    Ajunsă în acest punct, îmi aduc aminte un text postat de Rareș Bogdan pe FACEBOOK și reluat în ZIUA DE CLUJ.ro, pe 11 februarie 2019, text care spunea așa:

    „Totuși, nu reușesc să înțeleg, cei din PSD sunt pur și simplu cretini, sau doar unii din PSD, mulți rău(!!!!!) sunt extrem de cretini? Aceasta este întrebarea care mă chinuie în dimineața aceasta. Are cineva o idee despre câți cretini se află totuși în acest partid devenit din ce în ce mai ridicol, cu ajutorul direct A ( corect: AL, n.n.) reprezentanților lor la vârf? ”

    Ce să zic , Rareș… nu știu cum o fi la PESEDEU dar la PENELEU mi se pare că procentul „…de cretini, ticăloși și proști” uneori și ușor analfabeți, deși sunt jurnaliști cu notorietate, pare să se fi rotunjit binișor prin unele achiziții spectaculoase, de dinainte de alegerile europarlamentare… unul dintre ei a ajuns chiar VICEPREȘEDINTE și nu m-ar mira ca prefixul „VICE” să nu se simtă prea bine, ci să se usuce și să cadă, bietul de el, într-un viitor nu chiar așa de îndepărtat!
    ……………………………………………………………………………………………………
    P.S. Cel pe care Rareș Bogdan îl considera „extrem (!!!!) de cretin” este Nicolae Bacalbașa. O mică biografie, conform WIKIPEDIA:

    „A urmat Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, după care a absolvit Facultatea de Medicină Generală din București.
    Din 1972 a lucrat ca medic specialist la Spitalul Județean Galați, iar din anul 1995 a fost șef al secției de Terapie Intensivă a acestui spital, și purtător de cuvânt al acestuia.
    Din 1993 a fost șef de lucrări la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea de Medicină. În anul 2002 a obținut gradul de conferențiar, iar din 2006 este profesor universitar la aceeași universitate. Tatăl său a fost profesor universitar la Universitatea din Galați, iar mama sa medic la spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Este născut în București. Are 16 cărți publicate (singur sau ca și coautor) de specialitate medicală și 93 de articole științifice în reviste naționale și internaționale.
    De asemenea, este cunoscut ca scriitor de beletristică, având opt cărți publicate, printre care „Fals tratat de navigație” (1977), „Taci și înoată” (2000), „A muri pe mare” (2008).”

  17. Dom Popescuuuu!
    Michelle Obama, „Becoming Michelle Obama”.
    Iată ce scrie MO despre Universitatea Princeton, după ce apreciază metodele de instruire și dotarea:
    „…am constatat că se acordau dispense speciale pentru admiterea unor studenți ale căror note sau realizări nu se ridicau la înălțimea standardului cunoscut.
    Nu era chiar o meritocrație onestă. Existau sportivii, de exemplu. Existau moștenitorii, copii ai căror părinți fuseseră Tigers (membri ai echipelor sportive ale universității, n.n.) sau ale căror familii finanțaseră construirea unui cămin ori a unei biblioteci.”

  18. Dom Popescuuu!
    Michelle Obama, „Becoming Michelle Obama”.
    „Tata, care a fost în cea mai mare parte din viață angajat al municipalității, fusese practic obligat să lucreze ca responsabil de circumscripție electorală pentru democrați, ca să fie măcar luat în calcul la promovarea în serviciu.
    Se bucura de aspectele sociale ale îndatoririlor lui în circumscripție, dar a fost totdeauna dezgustat de nepotismul practicat în primărie.”

    Vaaai! Asta se petrece în „Edenul” dumneavoastră, Dom Popescu? Dar la est de „Eden” ce-o fi?
    Știu, știu… și eu sunt cu rușii…

  19. 1.Dupa ultimele stiri de la faimoasa reuniune G7 (inaintea careia am avut si vizita fulger din SUA), rezulta ca Brexit-ul se va face si in folosul SUA si, aparent, in detrimentul Germaniei, cel putin asa inteleg eu situatia la momentul asta.
    Brexit a creat o problema care trebuia rezolvata.
    Rezolvare pentru una din parti a venit logic, natural, dinspre americani.

    Nu e de mirare, pentru ca pana la urma acel Cambridge Analytica, „faptas” in reusita votului pentru „leave”, e din SUA si nu din Bremen.
    Conform foxnews „Trump meets Johnson at G-7, promises ‘very big trade deal’ ahead for US, UK”
    hxxps://www.foxnews.com/politics/trump-says-us-and-uk-will-have-very-big-trade-deal-post-brexit

    Dupa Brexit se obtin:

    1.Eliminarea din UE a unui greu si deci slabirea uniuniii per ansamblu, prin simpla plecare.Un pas spre destructurarea UE alaturi de scandalurile si frecusurile uzuale.

    2.Slabirea economica a altui stat (practic capul UE), a Germaniei, deja subrezita, care pare sa fi intrat in contractie economica.
    Sunt de urmarit in context scandalurile complementare cu: northstreamuri, amenzile folksvagon, amenzile pentru banca germana si gigantul chimic aferent,
    Nu trebuie uitat nici cazul Kashogi care a stopat o afacere cu armament intre Germania si statul arab in cauza,.La asta mai adaugam si necesitatea strangenta ca Germania, conform sfaturilor unui alt miliardar american (oponent al lui Trump cica), sa primeasca de hat departe cateva milioane de migranti, dar repede, repede.Migratia siriana, care a aparut in mod natural, asemeni migratiei animalelor preistorice in Epoca Ghetii, a ajutat si ea la cresterea coeziunii poporului german prin stimularea aparitiei si dezvoltarii curentelor de extrema dreapta (curente care pana la urma au cuprins cam toate tarile nordice).Si nu in ultimul rand trebuie amintita si intelegera pe zona nucleara cu iranienii, care nu prea a mai dus la rezultatele economice scontate initial.

    3.Slabirea Frantei, in sensul unui control ulterior, desi aparent castiga putere politica in UE.

    4.Probabila spargere a Marii Britanii in mai multe componente (Scotia e un exemplu probabil) si in contextul in care casa regala sufera pe zona de imagine masiv in ultima vreme (cazul pedofilului miliardar din USA cu implicatiile sale si scandaluri media cu printi si printese care cheltuie banul public aiurea)

    5.O depreciere substantiala a Euro, datorata unui efect de domino, si aici probabil o Italie instabila si politic va aduce un plus.Grecia probabil ajuta si ea in aceasta zona.

    6.O Europa slabita economic per ansamblu, cu dependenta de gaz rusesc si stresata de conflictul continuu din Orientul MIjlociu, care genereaza migratie si blocaje comerciale, conflict alimentat atat de cretinii locali, cat si de marile puteri.

    2.SPER si CRED ca aplicarea principiului „America first” NU are nevoie de:
    -o UE slabita, ceea ce se intampla deja,
    -de europeni in conflict, migratia generata de primaverile arabe (in care SUA si Franta au avut un rol important) a dus la asta atat direct cat si indirect, politic, printr-o extrema dreapta in crestere (care pune in conflict inclusiv state UE si macina uniunea din interior, Salvini e un exemplu),
    -de chinezi suparati (impresia mea este ca exista un asalt economic si chiar militar asupra Chinei ,se fac exercitii militare masive prin marile de pe langa China), alaturi de un Kim Jong relaxat, cu muschi nucleari, gata sa fabrice orice pe 2 centi,Probabil produsele smart vor fi fabricate in Vietnam sau North Coreea si nu in China cea rea.
    -iranieni cu „maini scurte” in Orientul MIjlociu si turci „musculosi” care „defileaza” prin Siria, Irak sau Liban dupa bunul plac, fara ca nimeni din vreun organism international sa zica ceva,de, oamenii vaneaza „teroristii” kurzi;
    -rusi izolati economic, obsedati de auto-aparare, reactie paranoida normala pana la urma, dar care duce la o noua cursa a inarmarii nucleare si cernobaluri.

    3.Exercitiu de imaginatie.
    Ce s-ar intampla daca de maine, in Romania, nu ar mai intra niciun produs fabricat in China, si aici intra inclusiv produse cu etichete ale unor mari firme din tari europene.
    Pai ar disparea : hainele, incaltamintea, mare parte din electronice si chiar mare parte din utilajele din fabrici, inclusiv robotii de pe liniile de fabricatie.Cine poate oferi aceste produse la preturi similare produse pe care le fabricam si-n Romania la un moment dat?

    Probabil cineva ar trebui, cineva din Romania, sa-si puna intreabari.
    Nu cumva fabricile de textile, incaltaminte, ceramica si chiar electronice ar trebui stimulate sa reapara si sa se dezvolte si in Romania, din nou, pentru exporturi care sa aduca bani, in context.
    Sau ne vom baza pe sumedenia de magazine second hand care au impanzit Romania si dupa prabusirea productiei din China, care cred ca in conditiile date este iminenta, si pentru piata interna ?

    Se va baza Romania, pentru un viitor economic prosper, doar pe afacerile care vizeaza pariuri sportive, second-hand si farmacii.Sau trebuie sa mai si producem ?

    Apropo, salile de jocuri si pariuri sportive par sa mearga foarte bine.
    S-a vorbit de taxarea bauturile cu zahar, de taxarea bacsisurilor si de tot felul de alte taxe si accize, dar nu inteleg de ce nu se vorbeste si de taxarea mai substantiala a jocurilor de noroc in Romania.
    Sunt stradute unde vezi d-astea una dupa alta si gamblerii ciorchine, par niste afaceri foarte prospere.Reclamele pe TV sunt de asemenea masive.Easy money.

  20. Politica interna

    Din politichia din ultimele saptamani am inteles ca:

    -ALDE ar pleca de la guvernare pentru ca nu ar exista un candidat comun acceptat de ALDE+PSD, candidat care ar fi trebuit sa fie musai Tariceanu, mai ales ca Tariceanu ar fi avut 30% in niste sondaje (desi dupa europarlamentare zisese ca nu mai vrea sa candideze ?!).
    -ALDE pleaca pentru ca Pro-Romania nu e acceptat cu N ministere, intr-un guvern facut pe baza unui vot dat de romani, care a insemnat 45% pentru PSD, Pro-Romania neexistand la acel moment.Ar fi si aberant dealtfel sa voteze romanii pentru un partid, si in guvern sa fie alte formatiuni, cu reprezentare substantiala chiar, iar PSD sa-si asume politic ce fac aia (si nu cu un minster, hai doua).

    De asemenea zilele astea am inteles ca Pro-Romania a anuntat ca l-ar sprijini pe actorul Mircea Diaconu, ca si candidat comun (independent) al viitoarei aliante electorale, facute cu viitorul fost ALDE,, care ar da viata politica a Romaniei peste cap, in mod capital, bineinteles.

    Tariceanu trebuia sa fie musai acceptat de PSD ca si candidat, dar vedem zilele astea ca promovat acum este Diaconu, care are probabil un 3% (care e mai putin de 8-ul la suta pe care l-ar fi luat probabil Tariceanu).Sondajele nu erau bune, s-a razgandit cineva intre timp ?
    Deci ce inteleg eu e ca ALDE incerca sa pacaleasca PSD sa accepte o propunere, care oricum era facuta in mod neserios? Ar fi renuntat in turul doi daca intra si era sprijinit? 🙂 Nu asta se poate observa odata ce apare marele actor in loc? Sau actorul intra pentru ca celalalt deconteaza politic ruptura ?

    Probabil ca, trustul media care l-a sprijinit pe Mircea Diaconu la europarlamentare, va trebui sa ajute in aceasta campanie mai multi candidati prezidentiabili: Mircea Diaconu, Plesoianu, Tariceanu si doamna Bruyneseles.

    Fortarea ruperii pe sistemul USL ne arata mecanisme vechi care insa nu vor mai fi de efect si asta ne mai arata si cine au fost artizanii „ruperilor” din trecut.Doamna Dancila mai castiga ceva procente si din urma acestei frasuieli.Incep sa cred ca nu degeaba a plecat Crin Antonescu dintre fostii aliati.

    Astept cu nerabdare ziua de 9 septembrie 2019.

    Logica politica a lui Tariceanu sincer nu o inteleg si nici nu ma mai intereseaza s-o inteleg.Conform Constitutiei Romaniei in vigoare doamna Dancila ramane premier fara probleme pana la prezidentiale, iar mutarea aldista mi se pare lipsita de orice logica, mi se pare sinucidere politica.Odata ce presedintia ar fi fost castigata de PSD, guvernul ar fi fost probabil cu o componenta similara, benficiind de un presedinte non-ostil.
    Pana la urma tot raul spre bine, cum spune romanul.

    Sunt unii analisti care vorbesc de alegeri anticipate simultan cu prezidentialele 🙂 Doamne fereste! 🙂 E timp suficient dupa si toata lumea poate fi interesata de asta, nu numai asa zisa opozitie.

Dă-i un răspuns lui AmaliaAnulează răspunsul