Despre Frică

In 2008, la reuniunea Consiliului National al PSD, am fost ales presedinte al Consiliului. Am rostit atunci, in plin mandat Băsescu, un discurs despre Frică, un discurs care, cu unele nuante desigur, se potriveste si situatiei de acum a partidului. Imi permit să-l reamintesc, cu speranta că unii dintre fostii mei colegi il vor citi. Inainte de votul la motiune, inainte de congres, inainte de campania pentru prezidentiale…

 

Doamnelor si domnilor, Dragi colegi,

 … Nu vreau sa credeti ca ma refugiez intr-un trecut caldut. Vreau insa sa cred ca acesta este un loc unde putem sa realizam un obiectiv destul de important  – sa reafirmam cine suntem. Si cred ca este, acum, dupa trei ani,  pentru noi toti, o sansa  sa depasim definitiv acea perioada in care paream rusinati sau speriati de partidul din care făcem parte.Nu era pentru prima data, pentru cei mai vechi in partid , va aduceti aminte formulele „criptocomunisti”, „neocomunisti”, „dinozauri” sau „pui de dinozauri” sau „parinti” de dinozauri . Toate formulele pe care puteau sa le inventeze cu o propaganda extrem de agresiva a dreptei impotriva noastra.

 

Ni s-a spus, si ni se spune in continuare, se ca suntem demodati. Am incercat uneori, si ma intreb daca a fost bine,am incercat sa ne croim alte haine, chiar daca nu cadeau bine pe noi. Ni se spunea ca suntem răi, necinstiti si nepriceputi si incepuseram sa ne privim noi insine cu suspiciune, ca si cum am trait o vreme un  vis in care se adunau, ca intr-un cosmar, greselile.

 

Uitam atunci, sau ni se sugerase sa uitam, ca un partid inseamna mereu doua lucruri: un grup de oameni cu anumite idei si un electorat care se regaseste in acele idei.

 

Pe parcursul ultimilor ani, dragi colegi, electoratul nostru ne-a asteptat si cred ca ne asteapta, in continuare, la o nouă intalnire, cu si mai multele  probleme ce asteapta solutii. Partidul nostru nu a fost intotdeauna foarte iubit, dar el a fost respectat.  A fost respectat pentru solutiile pe care le-a adus la problemele tarii, pentru proiectele care le-a lansat si pe care a stiut sa le duca la indeplinire,  pentru oamenii sai – cel mai adesea profesionisti, oameni serioasi, oameni respectabili.Tara asteapta de la noi, din nou, aceeasi atitudine.  Este important de aceea sa reincepem sa vorbim cu ei, sa gandim campania electorala care va urma in termenii unui dialog care sa puna accentul pe solutii.Pentru ca am vorbit despre perceptia noastra, uneori mai buna,  alteori mai putin buna,  despre perceptia la televiziuni sau in mass media as vrea sa va spun ca in ciuda aparentelor, presa scrie uneori, poate chiar indirect – sau direct in anumite situatii –  numeroase lucruri  bune despre noi…

 Iata, stim ca peste granitele tarii muncesc astazi milioane de romani care trimit in tara anual miliarde de euro. Acest proces a inceput din momentul in care noi am reusit eliminarea vizelor pentru spatiul Schengen si circulatia acestor oameni a devenit libera. Oricare dintre proiecte are parti bune si parti rele. Vedem acum si partile rele ale acestui proiect, pe care insa,  in urma cu sapte- opt ani, toti romanii il asteptau cu infrigurare. Sa incercam sa vedem mai departe – a doua faza -, care este solutia pentru ca romanii sa aibe si salarii decente dar sa poata sa aibe si grija de copiii lor, acasa la ei…

 Dragi colegi,

 Daca exista, totusi, un motiv pentru care unii dintre noi mai stau cu privirea in pamant si cauta solutii acolo unde nu exista,  acest motiv este frica. Si vreau sa va vorbesc astazi despre ceea ce cred eu ca, in momentul de fata, marcheaza viata publica si viata partidului dar si viata personala a romanilor,  in tara. Din pacate, frica tinde sa devina o institutie distincta in Romania. Ea tinde sa devina o fantoma cu drept de decizie in partide, cu drept de vot in parlament sau la urne.

 

Sa incep cu inceputul, frica din PSD. Frica din PSD are la baza frica de PSD. Daca am fi devenit cu adevarat un partid mort, fara viitor, nimeni nu s-ar mai fi straduit macar sa ne spuna asta. Am fi constatat-o probabil si singuri. Dar ni s-a spus, trei ani, ca am iesit din istorie pentru ca eram cel mai mare partid si toti adversarii nostri, separat sau impreuna, au o anumita caracteristica: sunt incapabili sa conduca. Ei pot deveni cu adevarat importanti doar daca noi am deveni cu adevarat o amintire.

Asa s-a nascut, la inceputul lui 2005, conceptul de “partid blestemat”, partidul din care nu e bine sa faci parte iar daca faci, totusi, parte  din el, e bine sa te straduiesti sa-l rupi in bucati. Ni s-a sugerat sa ne fie frica de apartenenta noastra, de colegii nostri, de trecutul nostru, de ideile noastre, de guvernarea noastra.

 

Mai presus de orice, ni s-a sugerat sa ne gasim solutii individuale, fiecare pentru el, negociind cu unii si cu altii diverse formule cetoase, indaratul unor usi inchise.  De frica.  Daca exista intr-adevar o formula prin care acest partid poate fi distrus, atunci aceasta este. PSD a depasit mereu perioadele dificile prin unitate. Si tot prin unitate a reusit perioadele lui bune. Cei care ne-au studiat, stiu lucrul asta. Nici noi nu ar trebui sa-l  uitam. Să fim, din nou, o echipă unită!

 

N-ar trebui sa uitam ca suntem principalul partid de stanga, ca asta inseamna forta si ca daca chiar trebuie sa existe frica in legatura cu PSD, nu noi suntem cei care ar trebui sa ne temem. Cu o conditie: sa fim un partid si nu o asociatie de grupulete usor de cucerit, una dupa alta.

Frica din PSD nu e decat o parte din frica generala care tinde sa se instaureze in viata publica din Romania. Exista fara indoiala si frici politice sanatoase. Teama de electorat spre exemplu. Teama ca un proiect nu e suficient de bine construit.Teama ca relatia noastra cu cetatenii nu este pe frecventa cea mai buna. Dar noi nu vedem aceste lucruri. Noi vedem de fapt, astazi, teama de DNA, teama de propriii parteneri, teama de propriii colegi, teama de dimineata urmatoare in care nu se stie ce vom mai citi in ziare.

 

… Un proverb suedez observa ceva interesant si real: frica e cea care da unui lucru mic o umbra enorma

 Proiectele stau pentru ca nu isi asuma nimeni raspunderi. De frica. Institutiile stau pentru ca nu mai stiu cine le conduce cu adevarat. Stau de frica…

 Pentru multi romani, situatia actuala nu mai poate continua. Integrarea europeana si cresterea economica ar fi trebuit sa fie sansa tuturor pentru o viata mai buna. Ar fi trebuit sa creeze mai multe sanse si sa schimbe in bine perspectivele fiecaruia pentru viitor. Din pacate, dezordinea actuala a anulat aceste sanse. Cresc preturile, banii europeni nu se vad in tara, locurile de munca se imputineaza, iar sansele de a-ti face o viata linistita si prospera acasa la tine sunt tot mai putine. Prea multi oameni sunt speriati de ce se intampla. Noi, cu experienta pe care o avem, trebuie sa le aratam oamenilor ca exista o alternativa. Una care sa insemne mai multa ordine, mai multa disciplina din partea institutiilor, mai mult respect pentru cetateni, mai multe sanse in viata pentru tineri, batrani, pentru cei dezavantajati, de la oras sau de la sat. O astfel de alternativa este bazata pe incredere si pe bun-simt. Calitati pe care, din pacate, actualul presedinte nu le cunoaste.

 

Bertrand Russel  spunea că frica e cea care creeaza instinctul de haita si tinde sa nasca intoleranta si violenta impotriva celor care nu fac parte din haita respectiva. E ceea ce s-a incercat, cu buna stiinta, in Romania acestor ultimi ani. Scrierea unei alte istorii, a unei alte realitati. Noi , va readuc aminte acest lucru si n-am sa-mi schimb niciodata parerea , noi am castigat alegerile (din 2004 n.b.) si s-a dezbatut indelung de ce le-am pierdut.Poate ca INCA nu stim. Guvernele au stat pe loc, economia a stat pe loc, dar  s-a vorbit mai mult despre alegeri anticipate, in vreme ce noi eram acuzati de necinste, in baza unor dosare televizate in care nu se afla nimic.

 Regizorii acestui spectacol au incercat sa defineasca partide bune din nastere si partide rele din nastere. Ce reprezinta asta daca nu acel instinct de haita? Uitati-va la ce s-a petrecut in Bucuresti in ultimii ani, cum zburda terenurile din domeniul public, cum infloresc bordurile an de an, cum nu se pune in aplicare niciunul din proiectele de sute de milioane de euro pe care le descrie generos primarul general. Consecinta? Tot mai multi dintre adversarii lui Basescu bat drumurile anchetelor in vreme ce vinovatii dezastrului din capitala stau linistiti in vacantele lor continue.

Frica de pe scena politica , dragi prieteni ,transmite frica in societate. Pare aproape absurd sa mai vorbim de frica in Romania lui 2008, la 18 ani de la o revolutie impotriva fricii. Si totusi acest absurd s-a produs, chiar daca parametrii lui sunt schimbati fata de comunism.

 

Exista in Romania, in primul rand, frica de viitor. Nimeni nu mai vorbeste cu adevarat cu asociatiile civile, multe dintre temele care se dezbat indelung sunt fie false sau departate de interesele cetateanului obisnuit. Iar cetateanul nu stie nimic despre ziua de maine si umple acest gol cu frica. Apar fenomene noi si reguli noi, telefoane noi, cu sisteme tot mai sofisticate de ascultare, oportunitati adevarate sau false, pericole reale sau nu. Lumea globalizată a evoluat, dezbaterea publica a ramas mult în urmă. Comparati subiectele de prima pagina din ziarele romanesti si din cele occidentale!

 

Mai mult, oamenii buni si capabili nu se mai implica in proiecte, in plan local sau national, pentru ca le e frica.Frica de a semna, frica de a se angaja. Ei nu stiu cine conduce aceasta tara si, hai sa fim cinstiti, nici noi nu prea stim. Or, traim un moment in care dezvoltarea este strans legata de ideea de implicare si de incredere. Oricum am lua-o, frica este cel mai mare dusman al Romaniei de azi pentru ca o impiedica sa scape definitiv de dezordine si de saracie.

 

Daca vrem sa castigam alegerile, va trebui sa luptam impotriva fricilor care ne inconjoara, pe noi sau pe romanii care ne sustin. Fara orgolii, fara pasiuni personale, fara obiective nerealiste. Pasii sunt simpli, i-am mai facut impreuna pana acum. In 2000, cand am cucerit puterea, propunand oamenilor o alternativa de bun-simt la ceea ce fusese inainte , inainte de 2000, un regim bazat pe haos, dezordine, panica si amatorism si care, iata, se repeta.

 

In 2004, am obtinut un rezultat foarte bun, luptand cu partide cu discurs isteric, la fel de amatorist si, dupa cum acesti trei ani au dovedit, la fel de haotic si de periculos. Acum, in 2008,dragi prieteni, avem datoria fata de electoratul nostru, dar si fata de noi insine, sa venim cu o oferta clara si simpla. O oferta in care solutiile economice sa reduca diferenta dintre bogati si saraci; in care solutiile sociale sa duca la imbunatatirea serviciilor de sanatate, educatie si cultura; in care solutiile de politica externa sa scoata Romania din izolare si sa ii redea anvergura de stat european, demn si important.

 Doamnelor si domnilor, stimati colegi,

Poate că acest discurs pare prea departe de temele mult mai militante, mai pline de adrenalina pe care le-ati ascultat. Ceea ce vreau sa va ofer ca mesaj, ceea ce vreau sa va transmit ca emotie nu este neaparat un text filosofic. Dar, pentru a construi, avem nevoie de fundament, avem nevoie sa regasim valorile social-democratice, avem nevoie sa invatam, in permanenta,  de la altii. Uitati-va de exemplu, Franta – o tara dezvoltata -, presedintele ei a solicitat unei comisii,  conduse de domnul Jacques Attali, 300 de propuneri de modernizare a economiei si solutii pentru inbunatatirea randamentelor economice, in timp ce la noi suntem inca blocati intr-o economie de tranzitie care  nu reuseste sa intre in zona economiei performante. Am construit o economie functionala de piata,  pentru ca alte tari sa-si vinda, pe piata noastra, produsele lor. Este momentul sa ajungem la o reindustrializare care sa ne permita si noua sa producem si sa exportam mai multe produse …

 Dragi prieteni,

 Bolile…, bolile sociale, bolile pe care uneori le simtim in viata comunitatilor, au medicamentelor iar atunci cand vorbim despre frica exista un remediu. Il stim. Se cheama curaj. In cazul nostru , in politică, curaj inseamna sa ne asumam din nou , sa ne asumam cu putere ceea ce suntem, sa spunem raspicat ceea ce vrem si sa nu acceptam ideea vreunei „cardasii”… Ma refer la jocuri obscure facute special sa ne rupa in bucati si sa ne faca mai usor de mestecat. Pentru ca PSD s-a dovedit mereu greu de digerat pentru oricare adversar. Noi nu reprezentam PSD, dragi prieteni, decat impreuna. Umarul colegului de langa noi ne va face sa suportam usor orice fel de presiune pe propriul nostru umar.

 

Un PSD care a invins frica din propriile randuri este, la randul lui, medicamentul pentru frica de pe scena politica, in general. Lumea romaneasca e in mare cautare de solutii. Sa fim noi solutia, pentru ca putem. .. Ni se cere sa colaboram cu unul sau cu altul pentru ca sa facem posibil un joc sau altul. Nu in interesul nostru. Doar pentru moment si doar de frica. In ultimii ani, am fost arbitrii multor asemenea jocuri. Noi nu suntem insa arbitri, noi suntem si vrem sa fim in continuare, parte a jocului. Arbitrii sunt niste oameni minunati dar ei au un mare pacat: ei nu castiga niciodata pe teren.

Lepadand frica, sa lasam arbitrajul acolo unde e el in mod normal intr-o democratie: la electorat. A venit momentul sa intram pe teren si sa jucam un joc la care am dovedit ca ne pricepem.

 

Partidul nostru are o istorie la fel de indelungata ca si democratia romaneasca postrevoluţionară. Si, de-a lungul acestei istorii, a trait multe “morti anunţate”. De atatea ori ni s-a spus ca suntem anacronici, ca suntem nepotriviti, ca suntem terminati, ca suntem depasiti. Ca n-avem ce cauta intr-o societate moderna – desi cei mai mari pasi catre modernizare noi i-am facut. Ca apartinem trecutului, desi viitorul european noi l-am facut posibil.

 

De atatea ori ni s-a prezis sfarsitul. Si de tot atatea ori am renascut. Nu numai fiindca ne-am dovedit mai puternici decat adversarii nostri. Nu numai fiindca am fost mai priceputi, mai intelepti, mai experimentati, iar oamenii au vazut lucrul asta. Nu numai fiindca neadevarurile care se atasasera numelui nostru au iesit la lumina. Am renascut fiindca ne-am privit frica in ochi si am sfidat-o. Si, invingandu-ne propria frica, n-am mai avut adversari. Nimeni si nimic din afara noastra nu ne poate paraliza in aceeasi masura in care a facut-o, in toti acesti ultimi ani, intr-o anumita proportie pe care nu as vrea s-o mai dezvolt, frica.

 

Daca anul 2008 va consemna pentru noi o infrangere, va fi doar un semn ca suntem in continuare controlati de frica si sunt convins ca acest lucru nu se va  intampla . Pentru PSD, adevarata victorie nu inseamna un procent in plus fata de unii sau altii, un post sau doua in guvernul altora sau cateva bancnote in plus la un buget comunal. Pentru PSD, victoria inseamna a fi, din nou, cel mai mare, cel mai puternic si cel mai respectat partid din Romania. Iar aceasta victorie este posibila si trebuie sa credem in ea. Cu exceptia fricii, nimic nu ne poate impiedica sa castigam!…

 

27 de gânduri despre “Despre Frică

  1. Un medic foarte bun este cel care pune cu precizie diagnosticul si stabileste tratamentul cel mai vindecator. Exista insa si un nivel de excelenta, in care cel in mainile caruia se afla sanatatea si viata unui om stie sa comunice cu bolnavul. Pentru a fi vindecata, o boala are nevoie nu numai de leacurile din afara pacientului, ci si de cele dinlauntrul sau. Fara mobilizarea resurselor interne ale vindecarii, oricat de bun ar fi leacul prescris, boala intarzie sa se vindece, devine rebela. Aceste din urma lucruri se intampla pentru ca la vindecare nu s-a obtinut participarea bolnavului.

    Lucrurile stau la fel in cazurile bolilor politice si/sau sociale. Exista partide bolnave si societati bolnave. In cazul bolii numita frica, tratamentul adecvat este curajul. Dar pentru ca boala politica sau sociala sa fie invinsa, e nevoie de angrenarea in actul vindecarii a bolnavului, a partidului bolnav sau a societatii bolnave. Taumaturg in acest caz este liderul politic, politicianul rasat, lucid si vizionar, inzestrat cu capacitati indelung exersate si probate, care devin aproape extrasenzoriale. Comunicarea extinsa dintre omul politic si partid sau societate este o arta vindecatoare, prin care resursele interne ale partidului sau societatii sunt identificate si mobilizate fara gres in procesul vindecarii.

    Arareori pot fi aflati astfel de Hipocrati politici si sociali sau de Durkheimi politici si sociali. Ori de alti astfel de analizatori si terapeuti politici si sociali. Ei au nu numai un profesionalism desavarsit, dar si o responsabilitate desavarsita. Probabil ca secretul vindecarilor pe care le obtin se afla in faptul ca ei “retraiesc” boala pacientului, mergand dinspre cercetarea si descrierea efectelor spre descoperirea si tratarea cauzelor. Citind “Despre Frica”, marturisesc ca printre politicienii romani contemporani, postdecembristi, nu am aflat un demers atat de laborios si de bine tintit despre boala politica si sociala cu numele de “Frica”. Este un exemplu de comunicare politica de excelenta, in genul celei de care am amintit la inceput, privind comunicarea dintre medic si bolnav, prin care resursele interne ale unui partid si/sau societati sunt aduse de catre un vocational om politic in campul vindecarii. Potrivit “epicrizei” si “posologiei” politice din cazul bolii “Frica”, vindecarea este garantata.

  2. Investitiile productive din Romania, un risc de competitivitate pentru SUA? Un general american vrea sa ne bagam toti banii in “pamant”

    Isteria construirii exclusiv de autostrazi si sosele in Romania pare sa aiba drept cauza ingrijorarile Occidentului privind concurenta de piata pe care ar realiza-o investitiile productive romanesti. Stratagema occidentala pentru a preveni concurenta romaneasca pe piata producatorilor e de a conserva Romania ca o piata de consumatori prin a o influenta sa-si bage banii in “pamant”. Spre deosebire de UE, care utilizeaza in acest sens argumente civile si economice, SUA recurg la o motivatie de “securitate”. Aceasta din urma a devenit un laitmotiv al administratiei Donald Trump,cum face si cand cere alocarea a 2% din PIB pentru Aparare si NATO. In ambele cazuri – construirea de cai de comunicatie si sporirea achizitiilor externe de armament si tehnica de lupta, pentru asa-zisa contracarare a pretinsei sperietori Rusia -, banii Romaniei servesc interesele de mobilitate militara ale SUA sau ajung in visteria acestora. Echipat cu un asemenea obiectiv de politica externa al Casei Albe, generalul Ben Hodges, fost șef al trupelor terestre americane în Europa, a sustinut ca reţeaua de drumuri din România este o vulnerabilitate majoră în materie de securitate națională. Generalul american a facut aceasta afirmatie in contextul participării la Constanța la un forum legat de securitatea la Marea Neagră, organizat de New Strategy Center și NATO.http://stiri.tvr.ro/exclusivitate-fostul–ef-al-trupelor-terestre-americane-in-europa–generalul-ben-hodges–lipsa-drumurilor–bre–a-de-securitate–joi–pe-stiriletvr-ro–interviul-integral–realizat-de-adelin-petri–or_846412.html

  3. În seara zilei de vineri, când expira termenul legal de formare a unei majorități parlamentare și a unui guvern, vicepremierul Kozak îi suna în permanență pe socialiști. Mai mult, comunicarea era pe o tonalitate foarte ridicată. Acest lucru a fost confirmat de către realizatoarea de la TV8, Natalia Morari, transmite stiridinmoldova.md cu referire la hotnews.md.

    ”Am informație dintr-o sursă foarte demnă de încredere din cadrul PSRM: „În PSRM există frică că azi noapte unii deputați PSRM vor fi arestați. În PSRM este presiune enormă din partea PD să nu meargă cu ACUM. Acolo chiar e grav. Kozak urlă la telefon, toți se tem, Plahotniuc nu cedează nici mort”. Am totală încredere în această sursă, a spus Morari.

    Urmare a acestor urlete, sâmbătă, Dodon, Sandu și Năstase au format alianța dorită de Kozak, iar ulterior au început să pună în aplicare condițiile respinse de Plahotniuc, cerute de ruși, prin Dodon, pentru o alianță cu democrații.
    http://stiridinmoldova.md/alianta-kozak-este-foarte-grava-kozak-urla-la-telefon-toti-se-tem/

    • @johnnybgoode19: ”Urmare a acestor urlete, sâmbătă, Dodon, Sandu și Năstase au format alianța dorită de Kozak,”
      =====================
      Indiferent de semnalele pe care le mai trag unii și alții despre situația din Basarabia și despre implicarea Rusiei în destabilizarea situației de dincolo de Prut, pe acest forum, participanților la discuții puțin le pasă. Pentru ei, mama Rusia continuă să fie neprihănită și chiar o oază de iubire frățească și de echilibru regional. Așa încât să lăsăm orice speranță că marea majoritate se va trezi vreodată din somn.
      Ei preferă bârfa, teorii ale conspirației puse la cale de alții decât rușii și, oricum, statul cu capul în nisip atunci când este vorba de unire sau de luat o atitudine fermă față de ce se întâmplă pe peticul românesc de dincolo de Prut.
      Aceeași atitudine se întâlnește și la numeroșii ziariști care stau cu lupele pe acest forum, doar, doar pot găsi vreo virgulă pusă nelalocul ei, mai ales de amfitrion.
      Și atunci să ne mai întrebăm spre ce Românie ne îndreptăm?

  4. […] Aşa s-a născut, la începutul lui 2005, conceptul de “partid blestemat”, partidul din care nu e bine să faci parte iar dacă faci, totuşi, parte din el, e bine să te străduieşti să-l rupi în bucăţi. Ni s-a sugerat să ne fie frică de apartenenţa noastră, de colegii noştri, de trecutul nostru, de ideile noastre, de guvernarea noastră”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal. […]

  5. Apropos de diagnostic – am afirmat că dragnea are sarcina să distrugă PSD. După două guverne autodărâmate, frica s-a instalat confortabil ăn PSD. Vezi cazul andronescu – batjocorită cu pornirea votului înainte de a-i veni rândul să-și țină discursul, n-a plecat precum Bănicioiu și a stat cuminte.
    Pe de altă parte am afirmat, mai ieri-alaltăieri, că refornarea/refondarea PSD se amână, până la iesirea din închisoare a lui dragnea, căci un recurs în anulare, corect judecat, îl scoate rapid în libertate!

  6. Nu vor intelege pentru ca nu au pregatirea si gandirea dumneavoastra. Nu au rabdare si nici curajul de a interveni promt la amenintarile opozantilor. Nu au darul de politicieni adevarati. Cand intra intr-o functie politica singura lor grija este sa se capatuiasca cat mai rapid. De la acesti oameni nu te poti astepta la ceva inaltator. Imi pare rau dar acesta este adevarul, si sa nu uitam, sunt mincinosi si nu-si respecta cuvantul dat, exemple sunt destule. Sa traiti domnule presedinte ! Miroslav

  7. Curajosul Președinte al Franței a declarat: „Europa are nevoie să reconstruiască o nouă gramatică a încrederii și securității cu Rusia”.
    După ce Germania a încheiat pactul :
    https://www.activenews.ro/externe/Un-nou-Pact-Ribentropp-Molotov-Rusia-si-Germania-au-semnat-un-ACORD-pentru-aprofundarea-cooperarii-economice.-Cu-sanctiunile-economice-impuse-de-UE-Moscovei-cum-ramane-156450
    Plătesc loc în rândul 1, la proxima apariție publică a alinei mungiu.!

  8. Ce discurs a avut domnul Adrian Nastase in 2008 când PSD era in opoziție și ce discurs anost au astăzi liderii PSD, ca de la cer la pământ. Multe din inițiativele dumneavoastră nu se regăsesc puse in practica de cei din PSD SU senzația mea este ca nici nu au fost luate in considerare de cei de astăzi. Întrebarea este de ce? Pentru ca partidul nu ar trebui condus de un singur om ci de o echipa.
    Cum arată astazi echipa de conducere PSD este așa cum a obținut acel scor jalnic (22,5% ) la europarlamentare!!!! Nu se pare ci sigur vinovat este fostul Președinte
    Liviu Dragnea( cum ați lăsat sa între acest intrus venit de la PD-ul lui Traian Băsescu. Este celebra fraza a lui Liviu Dragnea care declara prin 2001 , ca niciodată nu voi intra in PSD , dar a intrat ca era nevoie sa fie membru PDSR la aceea vreme ca sa fie prefect și apoi v-a săpat pe dumneavoastră, Mircea Geoana, Victor Ponta , ca acum sa fie terminat individul , pentru ca omu’ nu a știut sau nu a vrut sa știe ca ulciorul nu merge de mukte ori la apa, un combinator și un spagar de clasa întâi. Cu asemenea Presedinte și ura romanilor , PSD-ul și dacă se dădea peste cap , nu obținea la europarlamentare un scor bun și sa zică mersi ca a luat si 22,5%.
    Singura salvare schimbată toată echipa de conducere a partidului și puse la varf persoane care nu au svut probleme cu justiția. Romanilor nu le place sa aibă persoane in funcții publice care SU probleme in justiție!

  9. Document care confirmă: Comisia de la Veneția nu se poate expune asupra deciziilor Curților Constituționale naționale.
    Comisia de la Veneția nu este împuternicită să revadă deciziile Curților Constituționale naționale și nu le comentează. Constatarea se conține în raportul privind situația din Ucraina, din 2010, care în acea perioadă se confrunta cu o gravă criză constituțională.

    „Nu este misiunea Comisiei de la Veneția să revadă deciziile curților constituționale naționale, care sunt instituțiile cu autoritate pentru a oferi interpretarea finală a Constituției. Ca urmare, Comisia se abține să ia vreo poziție referitor dacă decizia Curții Constituționale este sau nu legală”, se arată în Opinia nr.599/2010, din 20 decembrie 2010.

    Opinia instituției europene a fost solicitată după ce Curtea Constituțională de la Kiev a decis, pe 30 septembrie 2010, revenirea la prevederile constituționale din 1996, care stabileau că mandatul unui deputat este de 4 ani, comparativ cu 5 ani, în versiunea Constituției din 2004.

    http://hotnews.md/articles/view.hot?id=59063

  10. Dintr-un stat capturat, Republica Moldova poate deveni peste câteva luni un stat demontat. Opinia aparține jurnalistului de la Kiev Vitali Portnikov. Totodată, el a explicat de ce Ucraina nu recunoaște noul guvern învestit de PSRM și blocul ACUM la Chișinău.

    „Nu cred că pot vorbi la concret despre motivele autorităților ucrainene, dar am niște presupuneri. În opinia mea, o anumită piedică în calea recunoașterii guvernării noi ar fi reputația politică complicată pe care o are președintele Moldovei, Igor Dodon în ochii sferei politice ucrainene, liderul informal al Partidului Socialiștilor, o formațiune pro-rusă. El și-a axat campania electorală, activitatea politică pe negarea dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei, pe negarea succeselor obținute de Republica Moldova și Ucraina pe calea integrării europene și euro-atlantice din ultimii zece ani.

    Faptul că partidul acestui politician este acum parte a unei coaliții de guvernare noi din Moldova și faptul că în alianță cu acest partid au intrat forțe care anterior declarau că niciodată nu ar putea guverna împreună, desigur, poate trezi în mintea oricărei persoane care gândește mirare și chiar dezgust. De asta, e posibil că printre guvernanții ucraineni tot există persoane care se ghidează mai puțin de motive politice, ci de unele emoționale, când se uită la această alianță bizară dintre un politician pro-rus, care niciodată nu și-a ascuns simpatiile față de politica agresivă a lui Vladimir Putin, și politicienii pro-occidentali care și-au încălcat promisiunea față de alegători din ajunul alegerilor.

    Vreau să reamintesc că principala promisiune a Blocului ACUM a fost să evite crearea unei coaliții cu forțe pro-ruse și pro-oligarhice. Blocul ACUM a încălcat această promisiune față de alegători. Dacă asta o înțeleg cetățenii, de ce asta n-ar înțelege și politicieni ucraineni?”, a declarat Vitali Portnikov.

    „Cu toții am văzut înregistrările în care și domnul Kozak, strâns legat de aceste personaje, și domnul Dodon care e dependent de acesta, nu-și ascund intențiile referitoare la viitorul statalității Republicii Moldova. Aceste intenții pot fi caracterizate foarte simplu – demontare a statalității Republicii Moldova. Dintr-un stat capturat, Republica Moldova peste câteva luni poate deveni un stat demontat.

    Nu înțeleg de ce partenerii externi ai Republicii Moldova care au probleme similare cu cele de la voi din țară (vorbesc de puterea de la Kiev) ar trebui să cadă de acord cu modelul demontării statului pe care Kremlinul, cu ajutorul domnului Dodon și al socialiștilor îl propun țării, în timp ce doamna Sandu și Andrei Năstase manifestă lipsă de înțelegere”, a spus Portnikov.

  11. Un discurs bun este universal în toate epocile şi este valabil în orice ţară! Cine vrea să priceapă, poate învăţa cu condiţia să vrea! Numai că toţi se consideră mai destepţi decât ceilalţi şi cred că deţin adevărul absolut şi soluţia cea mai bună!.
    Diferenţa dintre anul 2008 şi anul 2019 este că PSD ,,s-a reformat”. Reformarea a însemnat schimbarea liderilor buni, care nu mai corespondeau, pentru că erau mai în vârstă, cu alţii mai tineri, care, din păcate, nu sunt mai buni decât ceilalţi! Problema PSD de azi nu e la vârf şi în program, ci este la liderii din structurile din teritoriu. De aceea, nu au ieşit mulţi simpatizanţi PSD la vot. Nu le-au plăcut noii lideri şi ce se întâmlă la nivel local. În ceea ce priveşte frica, astăzi este mai degrabă o nepăsare, o indolenţă faţă de tot ce se întâmplă în jur. Românului de astăzi îi lipseşte conştiinţa civică, de aceea nu ia atitudine. Câţi românaşi s-au revoltat în august când manifeastanţii au distrut borduri, spaţii verzi, câţi au luat atitudine faţă de zgomotoşii săptămânali din Piaţa Victoriei, de vulgarităţile, violenţele de limbaj ale acestora şi faţă de îndemnurile şi incitarea sentimentelor de ură? Gălăgie au făcut tot manifestanţii împotriva intervenţiei forţelor de ordine şi aceste atitudini au fost permanent difuzate pe toate posturile TV.Ura, pe de o parte, şi nepăsarea, pe de altă parte, sunt marile boli ale românilor din zilele noastre!

  12. PSD si doamna Dancila au o mare sansa la prezidentiale, chiar in actualul context relativ crepuscular, si in ciuda injuraturilor.
    De ce spun asta?
    Pai electoratul in Romania, in general vorbind, se imparte in: barbati si femei, tineri si maturi, „de dreapta” si „de stanga”, etnici romani si alte etnii, pensionari si salariati, bunici si nepoti, etc.

    Feminismul este un curent politic in plina ascensiune, inclusiv in SUA, si apartine doctrinar stangii pana la urma, unde se plaseaza si PSD.
    Probabil ca o largire a bazei de votanti si un focus sporit pentru femeile din Romania in mod explicit, ar fi ceva foarte potrivit pentru PSD, alaturi de intinerire.
    Din ce se poate observa si in link-ul de mai jos, in Romania ponderea este de 51,1% femei.Deci doamna Dancila are un „reach” de peste 50%+1.
    https://www.dcnews.ro/numarul-femeilor-din-romania-statistica-oficiala-de-la-ins_583111.html

    Ar fi o sansa chiar pentru Romania o reusita la prezidentiale a unei femei, care ar deveni probabil un model pentru multe alte tari, unde femeilor in general nu li se acorda responsabilitati de stat.

    Romania nu arata bine conform statisticilor, femeile fiind victime ale agresiunilor domestice sau victime ale asa zisului „sexual harassment” la servici sau in alte medii (inclusiv in politica).
    Probabil aici trebuie implementate niste politici care sa protejeze femeile, asa cum se regasesc si in legislatia din statele civilizate.Masurile de protectia trebuie sa vizeze inclusiv mediul privat.
    Femeia trebuie sa aibe dreptul si sa fie incurajata sa se apere.
    Sa ne uitam la succesul „Me Too Movement” din SUA, care in Romania nu are nici un echivalent.

    Probabil accelerarea programelor care au femeia si drepturile ei in centru, la nivel guvernamental, ar putea genera progres in Romania.
    Tema nu poate fi preluata de partidele de dreapta, care cel putin pana de curand au avut un limbaj agresiv, chiar misogin pe alocuri, si care e de asteptat sa continue, intru folosul viitoarei campanii.

    Partidele de stanga isi dedica energiile categoriilor defavorizate, vizeaza stoparea abuzurilor in general., protejeaza drepturile minoritatilor de orice fel, vegheaza la respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti si urmaresc asigurarea egalitatii de tratament precum si disparitia dublei masuri..

    In 1992 nu dadea nimeni nicio sansa echipei de fotbal a Danemarcei, „beneficiara” a conflictului iugoslav, si cu toate astea, pas cu pas, au castigat finala, desi au fost adusi pe iarba de pe plaje.

    • @Ioda: ”Din ce se poate observa si in link-ul de mai jos, in Romania ponderea este de 51,1% femei.Deci doamna Dancila are un “reach” de peste 50%+1.”
      ======================
      Ați văzut cumva ca două femei să se placă? Deci ar fi cel mult 25%+1/2 🙂

  13. Mie nu mi e frica ca Mihai Vifor, Eugen Teodorovici, Liviu Plesoianu și nici cu Nastase Adrian, Liviu DRAGNEA sau Tudor Vladimirescu, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu , Stefan cel Mare, Mircea , Iorga, Goldis, Eminescu, Nichita , Preda etc. VOUA VA E FRICA?????

  14. Cum va simtiti d-nule Adrian Nastase cand secatura aia de Ponta s-a dius gireze pactul lui Johannis?

  15. Da, era nevoie de multa vreme de un Pact national, trans-partinic in Romania sub auspiciile Presedintelui, insa eu azi nu am vazut decit un Pact Anti-PSD, pentru a distruge acest partid. Din pacate, aceasta superficialitate si lipsa de continut este profund detrimentala romanilor si Romaniei, cel putin dintr-un motiv. Pierdem in fata lui Putin, pierdem Basarabia, un subiect pe care dl Presedinte l-a expediat sa fie rezolvat de catre UE, pentru ca el nu e in stare, si nu se baga sa -si sifoneze costumul.

  16. Din păcate datele problemei nu diferă prea mult şi astăzi, ba chiar forţele ostile României s-au întărit, parte din massmedia susţinută din străinătate s-a mărit îngrijorător de mult, iar frica ce bântuia atunci, fără ca DNA , vîrful de lance al protocoalelor să înhaţe unul după altul PSD-iştii, dar şi cei de la ALDE ce reprezentau un pericol ce putea duce la bunăstarea românilor, groaza de azi. depăşeşte cu mult frica de atunci !
    Din toate formele de frică amintite lipseşte poate cea mai importantă : frica de a lua decizii radicale !
    Şi nu e cazul să le enumerăm că au fost enorm de multe !
    Din fericire Din fericire PSD-ALDE au variante câştigătoare în ambele situaţii : fie că trece moţiunea, fie că pică cu brio ! şi să nu uităm că are şi posibilitatea de a opta pentru oricare dintre ele , variantă ce celorlaklţi le lipseşte !
    DE mâine începând actuala putere are posibilitatea şi şansa de a deveni Putere !
    Nu-i admisibil ca faptele lui Dragnea , ca să luăm cel mai elocvent exemplu să fie condamnate, iar cele ale lui Băsescu, Videanu, Blaga, Orban, Berceanu, dar mai ales Johanes să fie trecute cu vederea ! Oamenilor trebuie să li se arate prin acţiuni duse chiar la extrem, cum fac reziştii ce au făcut unii şi ce au făcut alţii şi mai ales cum au răspuns unii pentru faptele lor şi cum sunt scăpaţi alţii ! Luat câte un exemplu şi dus până la capăt : uite ce a făcut Dragnea şi a încasat tei ani şi jumate, şi ce a făcut X fiind şi acum buine mersi ! Uite ce a făcut Năstase şi ce a făcut Năstase patru case şi ce a făcut, dar n-a păţit nimic Johanis şapte case ! Şi tot aşa, ca oamenii să vadă adevărul , acum ascuns cu multă grijă şi mulţi bani de nişte forţe oculte !
    P.S.
    …”sa ne asumam cu putere ceea ce suntem, sa spunem raspicat ceea ce vrem si sa nu acceptam ideea vreunei „cardasii”… Ma refer la jocuri obscure facute special sa ne rupa in bucati si sa ne faca mai usor de mestecat.”
    Mă gândesc cum o s-o „mestece” Viorel Ponta pe asta ?! :mrgreen:

  17. Frica ca armă politică

    O analiză pertinentă – acompaniată de celebrul tablou al lui Edvard Munch «Strigătul» – a metodelor folosite pentru a distruge un partid de centru-stânga, a-i intimida cadrele şi masa de alegători.
    Atunci ca şi acum, frica generată de teroarea mediatică şi judiciară afectează cel mai grav populaţia orăşenească, şi în special intelectualitatea, în cadrul căreia a fi partizan sau simpatizant PSD echivalează cu ostracizarea. Aşa se explică de ce a trecut referendumul lui Iohannis, întrucât alegătorii au ştiut că dacă nu votează la referendum se desconspiră.

    Numai că din teama PSD-ului îşi trag adversarii săi forţa. Frica PSD-ului este o boală cronică, asociată emoţiilor negative – ca şi la Munch. Faţă în faţă cu silueta din prim plan ce-şi astupă urechile îngrozită, resimţim la rândul nostru un frison, deja neliniştiţi de contrastul violent dintre liniile unduitoare ale acesteia şi cele drepte ale podului precum şi de opoziţia discordantă dintre nuanţele de albastru, verde şi negru din dreapta şi cele de galben şi roşu din stânga. Ce sperie silueta ? Răspunsul îl găsim în jurnalul lui Edvard Munch. Pe 22 iulie 1892, în timp ce se afla pe malurile fiordului de lângă Oslo, a asistat la apusul soarelui şi limbile de sânge şi de foc i s-au părut un strigăt infinit ce străbate Universul şi sfarmă natura.

    Munch aparţinea mişcării simboliste şi foloseşte antinomiile în pictură pentru a încerca să pătrundă misterele sufletului şi ale singurătăţii opresive cu ajutorul imaginilor. Strigătul sinistru ce terifiază silueta este iraţional din moment ce altele două îşi continuă drumul, liniştite, în spatele ei. La fel de iraţională este şi frica, care nu-şi are rostul în politică, unde raţiunea trebuie să primeze pentru a găsi modalităţile de a transforma – parafrazându-l pe marele om de stat Otto von Bismarck – posibilul în realitate.

  18. Se repeta istoria …oricate lucruri bune face PSD -ul , iese prost pentru membrii nostrii. Da . se pare ca ne este frica sa mai facem lucruri pentru oameni, lucruri bune,legi drepte,fapte asezate si cu cap pentru aceasta tara. Am promis „dreptate pana la capat”, Sublim discurs,da…dar dupa dumneavoastra a urmat…un Ponta ,care e manjit de „frica”. Ajutorul dumneavoastra este imperios necesar, ajutati tineri sa invete sa faca politica social-democarata, ajutati membrii sa cresca la umbra dumneavoastra, nu la umbra fricii. o zi minunata sa aveti! Un lucru in aceasta viata il regret …ca nu am avut un om de la care sa invat UN OM ca dumneavoastra!

  19. Până acum, a fost așa:
    Era PSD la guvernare? Electoratul era nemulțumit și-l „trântea” la următoarele alegeri (dacă mă întrebați pe mine, fără motiv, deoarece electoratul habar nu are realizările guvernului, pentru simplul motiv că nu se informează).
    Votul aducea un partid sau o coaliție de dreapta la guvernare, electoratul era nemulțumit (dacă mă întrebați pe mine, fără motiv, pentru că…ibidem).
    Drept urmare, la vot îi „trântea” și p-ăștia zicând: ba, parcă tot mai bine era cu PSD, și ieșea iar PSD cu 35%…
    Electoratul e un corp rătutit care nu știe pe ce lume e, și care, în loc să învețe cum să se informeze corect, cum să caute surse credibile, se „informează” de la tot felul de surse manipulatoare care-l rătutesc și mai rău.

Lasă un răspuns