Apel către social-democrați. Cum puteți semna acest apel

Semnați petiția aici.

Apel către social-democrați

Noi, semnatarii acestui apel, ne adresăm actualilor și foștilor membri ai Partidului Social Democrat, simpatizanților acestuia, tuturor celor care împărtășesc valorile social-democrației, precum și celor care consideră că România are nevoie, in continuare, de un partid politic de stânga modern si  puternic.

În fața eșecului politic al PSD în alegerile pentru Parlamentul European, considerăm că este datoria noastră morală să sprijinim principalul partid al stângii să iasă din criza în care se află.

O spunem cu tărie, pentru a evita confuziile: nu suntem o disidență în interiorul PSD, nu dorim să constituim un partid în interiorul partidului. Nu suntem animați de dorința de a dobândi înalte demnități în statul român. Nu suntem noi cei care trebuie să personifice adaptarea PSD la noile realități. Însă, dorim și credem că este posibilă refondarea Partidului Social Democrat, pentru a juca în continuare un rol decisiv pentru progresul României. Misiunea uriașă a reclădirii stângii românești are nevoie de toate resursele umane disponibile, de toate mințile și sufletele oamenilor de stânga. Suntem împotriva oricăror acțiuni de revanșă ori răzbunare. „Să mergem împreună!” este și dorința noastră sinceră.

Refondarea PSD se poate realiza doar dacă sunt înțelese și asumate cauzele crizei în care se află. Nu rezultatele scrutinului din 26 mai a.c. sunt cauza crizei, ci pierderea confruntării electorale a fost consecința inevitabilă a politicilor PSD din ultimii ani. PSD are nevoie de refondare, pentru a supraviețui, deoarece criza sa are patru dimensiuni esențiale: de identitate, de management, de resurse umane și comunicațională.

După câștigarea alegerilor parlamentare din 2016, PSD s-a aruncat, total nepregătit, într-o luptă pentru schimbarea justiției penale. În locul unor necesare schimbări de sistem (si nu, in principal, de persoane) care să fie asumate și explicate public, s-a procedat prin măsuri luate pe ascuns, lipsite de explicații credibile. Ca atare, percepția inițială s-a transformat în credință: PSD nu urmărește corectarea numeroaselor abuzuri din justitie, ci dobândirea impunității pentru unii din liderii săi. Manifestațiile de protest din 2017-2018, din țară și străinătate, au determinat acumularea unui val uriaș de ură împotriva PSD, care s-a „descărcat” cu ocazia alegerilor europarlamentare. Schimbarea a două guverne care  nu și-au asumat măsuri nepopulare în domeniul politicii penale au fost lovituri puternice pentru credibilitatea PSD.

Criza de identitate s-a adâncit prin preluarea unor instrumente din arsenalul Dreptei politice. Până la așa-numitul „referendum pentru familia tradițională” PSD nu a promovat măsuri prin care să fie divizată societatea. Spre deosebire de Traian Băsescu și Klaus Iohannis, care au utilizat instrumentul referendumului, în trecut PSD a negociat marile probleme din societate, a propus politici integrative și abordări consensuale, nu a divizat prin întrebări tranșante asupra unor chestiuni foarte complexe. Eșecul referendumului pentru familia tradițională a pregătit psihologic rezultatul alegerilor europarlamentare.

Impactul electoral devastator l-a avut însă retorica suveranistă, prin care s-a creat percepția că PSD dorește „ruptura de Europa”. Mesajele critice la adresa Uniunii Europene (unele intemeiate – dublul standard, „conditionalitătile „democratice”, MCV, Shengen), a străinilor, retorica etnocentrică au produs o fractură traumatică în tradiția proeuropeană și multiculturală a identității PSD. Rezumată într-un mod brutal, credința în societate a devenit următoarea: „PSD ar fi în stare să scoată România din Uniunea Europeană, doar pentru a-și rezolva ei probleme penale!”. În fața percepției unui pericol vital pentru viața lor, o parte din votații stângii au mizat pe Pro România, iar restul societății s-a mobilizat pentru a apăra ceea ce consideră a fi principala realizare a ultimilor trei decenii: aderarea la Uniunea Europeană.

În acest context politic, chiar măsurile pozitive privind creșterea salariilor și pensiilor și-au pierdut din impactul electoral, deoarece nu au fost percepute drept instrumente ale unei viziuni social-democrate asupra societății, ci o mită electorală ascunsă. Așa se și explică faptul că o bună parte a beneficiarilor politicilor sociale ale PSD nu s-au simțit datori să-l apere electoral.

Criza de conducere a PSD a lovit deopotrivă în imaginea publică a social-democraților și în militantismul membrilor de partid. Într-un ritm rapid și brutal, democrația internă a fost suspendată în PSD, iar cei care au dorit revenirea la normalitate au fost considerați „puciști”, „securiști”, nu colegi de partid care au o altă viziune, legitim a fi exprimată. S-a format un mecanism decizional prin care conducerea autocratică și unipersonală era prost disimulată prin pseudo-unanimități. Lașitatea colectivă a cuprins nu doar conducerea centrală a PSD, ci s-a întins ca o molimă până în organizațiile locale. Epurările și marginalizarea unor lideri naționali ai PSD au avut corespondent și în organizațiile locale de partid, ceea ce a scăzut în mod inevitabil performanța lor.

Criza resurselor umane este consecința directă a crizei de management politic. Criteriul competenței politice și profesionale a fost suprimat, fiind înlocuit cu logica „recompensei” și „pedepsei”. Organizațiile de partid sau persoanele considerate a fi apropiate de Lider erau recompensate, toți ceilalți erau marginalizați sau chiar excluși. Această stare de lucruri a avut trei consecințe importante: în PSD nu s-au mai înscris intelectuali sau oameni cu recunoaștere profesională, care sunt esențiali pentru o guvernare de succes; intelectualii din PSD au preferat „exilul intern”, dorind să-și păstreze intactă credibilitatea, prin tăcere; PSD și-a pierdut prestigiul de a putea asigura guvernări competente.

Corolarul celor trei crize anterioare este criza comunicațională. Politica fostului lider al PSD s-a dorit a fi promovată și apărată de persoane care nu erau în măsură să câștige simpatia publicului. După cum se știe, PSD a investit resurse în comunicarea în spațiul virtual, însă eficiența acesteia nu putea fi decât limitată, din cauza conținutului transmis și a credibilității reduse a comunicatorilor.

Consecința celor patru crize, descrise succint anterior,  a fost pierderea unui milion de votanți în 30 de luni. Dacă înfrângerea electorală ar fi survenit în contextul unei crize economice, iar partidul ar fi luat măsuri corecte dar nepopulare, PSD ar fi avut fundamentul moral al renașterii politice. Eșecul electoral s-a transformat insă într-o catastrofă politică pentru că a survenit în contextul creșterii economice, a optimismului social dublat de pesimism politic. Dacă PSD nu va avea voința vitală de a se reinventa, îl așteaptă nu doar pierderea alegerilor prezidențiale, ci  el va putea fi spulberat în alegerile locale și, ulterior, la scrutinul pentru Parlamentul României.

Noi, semnatarii acestui mesaj politic, suntem conștienți de consecințele negative pentru România ale unui colaps al PSD la următoarele scrutine. Nu doar că implicarea partizană a lui Klaus Iohannis ar fi mai fățișă și mai sfidătoare, dar un guvern de coaliție al PNL/Alianței 2020 USR-PLUS va readuce România în epoca instabilității politice, a certurilor permanente, după modelul Convenției Democratice și al Alianței „Dreptate și Adevăr”. Alternativa la acestea trebuie să fie o guvernare modernă, eficientă și incluzivă cu PSD pivot central, la care să se ralieze alte forțe politice progresiste.

Noi, autorii acestui apel, avem curajul speraței că PSD nu este „condamnat de istorie”, dimpotrivă, că principalul partid al țării poate fi salvat prin refondare. Suntem conștienți de dificultatea acestei provocări, cu atât mai mult cu cât în interiorul PSD mai există speranța naivă că social-democrații vor putea simula transformarea și lucrurile se vor desfășura la fel ca în trecut. În 26 mai electoratul a transmis că dorește o revoluție politică, iar PSD a devenit ținta acesteia. Dacă nu este asumat acest adevăr, dacă legăturile de solidaritate din PSD nu se refac, idealurile de justiție socială, egalitate și democrație socială din interiorul societății își vor găsi alte reprezentări politice la viitoarele scrutine electorale. Asumarea unui proces de refondare dă o nouă șansă partidului care a realizat aderarea la NATO a României, a reușit eliminarea vizelor și finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Noi, semnatarii acestei scrisori, considerăm că propunerile noastre pentru refondarea PSD nu au valoarea unor adevăruri evanghelice, ci sunt doar o primă contribuție la o dezbatere pe care o dorim tot mai amplă și profundă, la finalul căreia Stânga să-și recapete vitalitatea, capacitatea de a guverna profesionist iar optimismul să revină în mințile și inimile românilor, oriunde ar locui și munci ei:

Definirea identității PSD. Stânga românească a avut succes atunci când a reușit să le dea sentimentul apartenenței la aceeași comunitate politică locuitorilor din lumea satelor și orășenilor cosmopoliți, muncitorilor industriali și intelectualilor, lucrătorilor în companiile multinaționale și funcționarilor publici. Miza strategică a PSD este să reprezinte în continuare generația Revoluției, însă trebuie să atragă de partea sa și generația Erasmus. Cu toții, seniori, elevi, studenți sau tineri aflați la început de carieră au nevoie de politicile de solidaritate și echitate pe care le poate aduce doar un partid social-democrat.

Politica urii și divizării trebuie să înceteze, deoarece români, maghiari, sasi, romi sau alte etnii suntem cu toții cetățeni ai României. „Străinii” nu trebuie considerați dușmani, ci ființe umane care adesea ne pot ajuta, de la care putem învăța sau cărora le putem demonstra calitățile noastre.

Stânga democratică mizează în mod fundamental pe justiția socială, iar politica penală are rolul de asigura protecția societății împotriva îmbogățirii nemeritate ori a abuzului de putere. Intruziunea serviciilor secrete în viața civilă ori acțiunea deasupra legii a celor chemați să o aplice nu poate fi rezolvată prin tranzacționism sau prin culpabilizarea colectivă a instituțiilor. Soluția este o discuție transparentă și responsabilă, dublată de decizii predictibile, principiale și ferme.

Pentru PSD este esențial să reafirme faptul că statul-națiune rămâne principala structură de protecție a comunității naționale, iar orice transferuri de suveranitate către instituțiile comunitare se poate face doar simultan cu asigurarea mecanismelor de control democratic. Subsecvent, în relația cu Uniunea Europeană va sprijini forțele politice favorabile întăririi solidarității europene, inclusiv politicile de coeziune în viitorul Cadru Financiar Multianual.

Revigorarea guvernării. Principala așteptare a cetățenilor față de PSD este să asigure o guvernare transparentă și eficientă. Guvernarea are nevoie deopotrivă de noi nume și de noi idei. Auditul intern al performanțelor administrării țării devine un pas obligatoriu în vederea relansării activității. Noua echipă și programul de guvernare adaptat realităților ar trebui să asigure nu doar oprirea hemoragiei electorale, ci inversarea tendințelor, pentru a putea câștiga alegerile locale. După alegerile parlamentare, PSD trebuie să fie în măsură să formeze o nouă coaliție de guvernământ.

 Deschiderea spre societate. PSD are nevoie de o autentică deschidere spre societate, atât prin primirea de noi membri cât și prin preluarea ideilor care vin de la cetățeni. Considerăm utilă introducerea unui sistem de alegeri interne pentru desemnarea candidaților în alegerile locale.

În mod fundamental însă, deschiderea spre societate trebuie să se manifeste sub aspectul politicilor promovate. PSD trebuie să găsească soluții constituționale și realiste care să permită votul tuturor cetățenilor, din țară și străinătate.

 Întărirea democrației interne și o politică de resurse umane centrată pe competențe. Noua structură de organizare internă trebuie să permită PSD atât luarea cu rapiditate a deciziilor cât și să ofere garanția caracterului lor democratic. Simultan, reinstaurarea criteriului competenței politice și profesionale ar putea mobiliza militanții partidului, atât pe  cei cu vechime în partid, cât și pe cei care ar urma să fie invitați sa facă parte în baza prestigiului de care se bucură în societate.

 Un nou stil de comunicare. PSD a fost înfrânt electoral pentru că s-a bazat pe rețelele interne de comunicare și pe canale mass-media cu un public restrâns. Comunicarea în spațiul virtual a fost coordonată de la nivel central, însă a fost prea puțin bazată pe convingere și militantism. Pentru a reuși, PSD trebuie să devină o „organizație care comunică singură”, în care rolul esențial îl au nu funcționarii de partid, ci militanții și mai ales simpatizanții stângii progresiste.

 Refacerea legăturilor cu social-democrația internațională. Situația umilitoare de „înghețare” a relațiilor cu Partidul Socialiștilor Europeni nu doar că trebuie să înceteze imediat, însă PSD trebuie să se implice mult mai ferm în acțiunile stângii europene, inclusiv în privința dezbaterilor ideologice. Refacerea relațiilor cu stânga internațională poate ajuta PSD și în următoarele bătălii politice interne, deoarece este de anticipat ca Popularii și Liberalii să sprijine partidele naționale afiliate. Ieșirea din izolarea politică internațională va ajuta social-democrația din România să spargă zidul de ură care s-a manifestat cu ocazia alegerilor europene.

Într-o scrisoare deschisă, noi, semnatarii mesajului, suntem conștienți că nu putem analiza complexitatea crizei în care se află PSD, la fel cum nu putem propune toate măsurile de care este nevoie pentru refondarea stângii românești. Nutrim speranța că demersul nostru va găsi ecourile necesare în rândurile stângii românești, fiind urmat de decizii dificile dar necesare, care insă – subliniem – nu ne aparțin nouă, ci celor aflați în conducerea actuală a  PSD.

 

Cu speranța că PSD va merge în direcția așteptărilor societății românești, având sentimentul datoriei împlinite,

 

Adrian Năstase

Semnați petiția aici.

 

43 de gânduri despre “Apel către social-democrați. Cum puteți semna acest apel

  1. Atunci cind in PSD nu se vor mai promova non valorile, nu -si vor mai canibaliza proprii membri de partid ce au opinie, cind functiile nu o sa mai fie ocupate pe cumetrii si alte simpatii…, cind nu vor mai racola membrii si alti indivizi , doar oportunisti din alte partide carora sa le ofere functii in detrimentul oamenilor lor fideli partidului, cind o sa trieze oamenii de partid dupa competente si nu dupa obedienta fata de sefi, probabil ca-si va reveni. Lucruri greu de realizat acum, pentru ca naravul din fire n-are lecuire, dar in timp si cu destul de multa munca ,e posibil.

  2. Cu respect, imi permit sa va spun: critica Dvs este mult exagerata. Numai si numai PSD este vinovat? Chiar nimic, nimic despre actiunile ticaloase ale serviciilor, ale opozitiei, ale ambasadelor, ale unor conducatori din UE? Deci atunci cand toti iti dau in cap, tu esti singurul vinovat pentru ca ai cazut?
    Sa presupunem ca PSD ar fi fost asa cum spuneti Dvs ca NU a fost.
    Rezultatul ar fi fost altul? Eu cred ca nu!
    Daca e sa invidiez opozitia pentru ceva, este pentru ca dupa ce au pierdut nu si-au acuzat partidul, ci tot impotriva PSD (!!!) au protestat.
    Ce inseamna „refondarea PSD”?
    ………
    Sunt tare curios daca acest mesaj va „trece”… Ar fi un semnal bun de transparenta si de confruntare deschisa a opiniilor. Calitati care spuneti ca i-au lipsit fostului conducator…

    • Semnalul nu va trece, deoarece presedintele interimar al partidului nu este procupat de ,,refondarea” partidului, ci de ,,decolorarea” sa, pentru a-l face compatibil cu ,,valorile europene”.
      Practic, cei doua milioane de romani care au votat PSD sunt abandonati de dragul pastrarii apartenentei la partidul socialist european. Si, foarte probabil, de dragul guvernarii cu orice pret. Cine este interesat de mentinerea ultimei redute de la palatul Victoria ? Evident Oprisan, Firea si compania.
      Chiar nu va mai avea sens votul in Romania. De ce am alege un X pro-european (in sensul de sluga), in loc de un Y la fel, doar denumit altfel ?

  3. Domnule Nastase

    eu n u stiu la cine va referiti atunci cand scrieti ca În fața percepției unui pericol vital pentru viața lor, o parte din votații stângii au mizat pe Pro România, iar restul societății s-a mobilizat pentru a apăra ceea ce consideră a fi principala realizare a ultimilor trei decenii: aderarea la Uniunea Europeană .
    Pesemne ca o „stanga” de catifea de matase naturala (ca caviaru e mai rar) care da pe o salata cat platesc altii ca sa mance o saptmana.
    O „stanga” de genul Remus Cernea f preocupat de delfini si LGTB pe care nici in dos nu o doare de situtaia a juma din popor.O „stanga proeuropeana” care crede ca marile probpeme ale traii se vor rezolva cu studii de gen ,educatie ptr sex printre copii prepuberi si care crede ca deprovarea materialasevera a pipulatiei din Romania se va rezolva odata ce tinerii vor avea sansa sa devina madam Pidosnicecu si ca Gay Festu combat6e saracia :
    http://starea-natiunii.ro/images/factsfigures/grafic_art_45.png

    Ma rog eu am dubii ca hora popilor la nivel national este solutia da poa ma ingrijorez prrea mult ptr satrea hemorizilor proprii

    Mai scrieti ca Până la așa-numitul „referendum pentru familia tradițională” PSD nu a promovat măsuri prin care să fie divizată societatea Care societate ?!~ Nu domnule, aici PSD a aratat – din nou! – ca este mai interesat sa se dea bine cu alotii decat de ce cede electoratul sau!!
    Adica suntem supusisantajului : nu voirbiti despre ce va doare, accep0tati sadevemniti ####### si apoi,poat, vom vedea.

    • Nu prea cred eu in profeții și horoscoape dar cred în fapte și consecințele lor, apropo de teoria chibritului cu pontificatul fără sfârșit.

      Dacă angajezi o echipă puternică de PR care furnizează informații mondene tuturor agentilor de presă, inseamnă că ești interesat să creezi un anumit impact de imagine. Dar tu ai o imagine, căci tu deja ești papa! Poate vrei s-o modifici?

      Unii spun că mesajul papei este unul care indeamnă la adevărata spiritualitate, lipsită de misticism dar solidă bla, bla, bla… Personal nu cred că în această etapă a civilizației poate rezista vreo morală fără fundament religios. In consecință, cred că se urmărește diluarea și dizolvarea moralei existente sau chiar a ideii de morală.

      Autoritățile bisericești și cele laice deopotrivă au permis și incurajat publicul să vină să ia lumină de la omul acesta care n-am ințeles (precis) pentru cine lucrează. Ce ne spune nouă asta despre integritatea liderilor și elitelor noastre? Câtă stabilitate emoțională și cât discernământ are publicul larg (turma, era să zic)?

      Despre durată e clar, scopul vizitei – nu e turistic. Vom vedea, că doar n-a fost tămbălăul ăsta printre furtuni, ploi torențiale, grindină, inundații și morți doar ca să aflăm noi cât de modest e papa cu valiza lui de lemn, cât de sprințar și ce greu e pentru pază să-l stăpânească!

      Aspecte haioase:
      Îmi place foarte tare flexibilitatea spirituală a cetățenilor „creștini de pretutindeni” care dădeau m_ie la greu cu o zi înainte unei jumătați de țară, aruncau cu kkt (la propriu) intr-un om ce mergea la pușcărie, unii se ofereau să-i violeze femeia, alții anunțau recompense pentru cei care-l vor sodomiza pe Dragnea în închisoare, blestemau stirbii, doreau moartea câtorva milioane și DINTR-O DATĂ au îmbobocit și înflorit sufletește la vederea și indemnul unui nene care, de altfel, până vineri n-a reprezentat pentru ei NIMIC.
      MARI OAMENI, MARI CARACTERE!

      Moaștele vii sunt bune.
      Moaștele moarte sunt rele.

      Cred că înainte de revenire/vindecare trebuie să vină moartea. Societatea de azi nu poate fi lecuită căci este profund bolnavă, putredă pe dinauntru, găunoasă total. Când va arde totul, metaforic vorbind (poate și la propriu, nu știu), se va crea din cenușă ingrășămantul perfect pentru o nouă cultură. Îmi pare rău că voi deveni „cenușă”, dar asta e… altă posibilitate de revenire nu cred că există.

      Stau cuminte, mă mulțumesc cu puțin și ce va fi – va fi! Viața își are rațiunile sale, viața in sensul celor vii – plante, insecte și animale, cele care își urmează cursul neîntinate de ideologii și supraviețuiesc miraculos, cred oamenii ca niște proști limitați de creierele lor ce sunt ei. O sămanță știe că trebuie să rodească și se zbate să treacă prin asfalt către lumină – nu se oprește de oboseală, din cauza obstacolelor sau de lene! Pur și simplu își continuă destinul.

      Psd trebuie să devină cenușă inainte să renască.

  4. Domnule Adrian Nastase,Sunteti un Domn,probabil ca din aceasta cauza ati platit.PSD-ul actual este aproape distrus.La nivel de comunicare este la cea mai joasa cota de la infiintare.Nu au fost in stare sa comunice nici ce au facut bun.Orice partid care nu va avea programe de refacere a legaturiii tinerilor cu tara va pieri.In acest moment tinerii nu mai simt nimic pentru Romania.Poate este de necrezeut,poate este doar in zona mediului meu.
    La ora actuala tara are nevoie de Dumneavoastra,dar sunt destule forte care se opun,care au avut grija la momentul potrivit sa va strice imaginea si prestigiul.Doar oamenii cu capul pe umeri mai cred in Dumneavoastra,dar sunt destul de putini pentru a va plasa ca vehicol electoral.Suficient de multi ca sa ramaneti in istorie ca un reprezentant demn al natiunii noastre.
    In Romania chiar este nevoie de o elita conducatoare,dar nu o avem.Criza de lideri autentici se vede nu doar la partiede(la toate).Aceasta criza este in toate institutiile,chiar si in privat.Migratia masiva nu putea sa nu lase urme.
    Este nevoie urgenta de o scoala de lideri,incepand cu clasa cincia,urmata de liceu si universitate.Acolo nu va trebuie sa patrunda decat eminenti.Examenele trebuie sa fie la un stadard ridicat ,chiar daca va intra un sigur student intr-un an.Acesti lideri va trebui sa aiba imunitate pe viata.Spun asta pentru ca nu este normal ca niste mediocri sa-i cerceteze.

  5. Reformele pe care le propuneti sunt necesare pentru PSD insa cred ca se pot implementa doar in timpul unui mandat petrecut in opozitie.

  6. UN „PLUS” DE CIUMĂ ROȘIE LA PURTĂTOR

    Așa zic și eu … să vină odată oamenii ăia curați de la USR-PLUS, ca să scăpăm definitiv de hoții de la CIUMA ROȘIE, că doar „fără hoție ajungem departe” nu-i așa? Sloganul ăsta era, până mai ieri, pe toate autobuzele patriei, și, dacă votăm în continuare cu USR-PLUS, în sfârșit vom putea să trăim în puritatea contractelor fără „parandărăt”, ceea ce pe vremea luʹ CIUMA ROȘIE nu era posibil… Așa o fi, nu zic nu, da’ stai să vezi ce departe ajungem dacă nu stăm chiar așa atent să ne chiorâm în contracte și să reținem cu cine le-am semnat, că și hoții de la PESEDEU „e buni” când lucrează cu noi și „e hoți” numai când lucrează cu alții.

    Exemplul care ilustrează minunat postulatul de mai sus este domnul Dragoș Pîslaru, de la PLUS. Un băiat minunat (a fost și ministru), luptător cu corupția generalizată și evident, un tip de centru-dreapta căruia îi pute orice CONTACT, sau CONTRACT -că nu știu exact cum se scrie- cu PESEDEUL și, mai ales, cu repudiatul, penalul, infractorul Liviu Dragnea. Acesta era, în preambulul campaniei electorale pentru Parlamentul European, întruchiparea răului absolut:

    „Este o chestiune clară că noi nu discutăm aici de niciun argument care să probeze nevinovăția, ci strict de chestiuni procedurale. Omul ăsta încearcă nu să se disculpe, să spună că ar fi nevinovat pe capetele de acuzare, ci să găsească tertipuri pentru a scăpa. E un om disperat, în acest moment, care încearcă să folosească orice resursă a statului pentru ca să își salveze spatele (…) Avem o imagine a administrației publice momite cu o păcăleală legată de buget. La nivelul oamenilor, până la urmă, acolo se va simți. Ca să concluzionez: e o combinație letală de lăcomie, prostie în administrarea țării și hoție. Despre asta e vorba: totul pentru a-i salva pielea lui Liviu Dragnea”.( Dragoș Pîslaru, ȘTIRI.PLUS, 9 aprilie 2019)

    Ai putea tu, luptător corp-la-corp cu hoția, să lucrezi cu banditul, cu satrapul, cu tiranul ăsta și cu alți penali de soi din ograda lui de partid? Nuuuuu… zic, imposibil! Și totuși… Potrivit site-ului ROMÂNIA CURATĂ, intransigentul Dragoș Pîslaru e de fapt un fel de Tudor Chirilă al politicii, adică îl spurcă pe PESEDEU în public, dar constată, în particular, nu că banii lu PESEDEU n-au miros, ci dimpotrivă, că au o aromă seducătoare, căreia îți este imposibil să nu i te supui… Lista contractelor de succes ale fostul ministru din guvernul Cioloș cu CIUMA ROȘIE e drept că nu e la fel de savuroasă și de consistentă cum este lista contractelor aceluiași cu PDL-ul, dar, zic eu, nici nu arată prea rău… Iată:

    „153.510 RON de la Consiliul Județean Teleorman, condus la acel moment de Liviu Dragnea (PSD), pentru ”Realizarea Strategiei de dezvoltare durabila a județului Teleorman 2008-2013” (data atribuirii: 26.03.2010)

    3.709.740 RON de la Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri (minister desființat la data atribuirii contractului) condus până în decembrie 2009 de Constantin Niță (PSD), pentru ”Întărirea capacității instituționale de management a reformei privind îmbunătățirea mediului de afaceri din România” (data atribuirii: 12.01.2010)

    700.000 RON de la Consiliul Județean Bacău condus la acel moment de Dragoș Benea (PSD), oferiți asocierii formate din SC GEA Strategy&Consulting SA, SC Expert Market SRL si Agora Est Consulting SRL pentru ”Elaborarea strategiei de dezvoltare durabila a județului Bacău in orizontul de timp 2009-2021” (data atribuirii: 20.05.2010).

    348.100 RON de le Consiliul Județean Gorj, condus la acel moment de Ion Călinoiu (PSD) pentru ”Prestare servicii de realizare studii de cercetare si reactualizare a Strategiei de dezvoltare socio-economica a județului Gorj, 2007-2013” (data atribuirii: 01.09.2011)

    64.814 RON de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia avându-l ca director pe Liviu Mușat (PSD), pentru ”Analiza stadiului competitivității și inovării în regiunea Sud Muntenia” (data atribuirii: 16.08.2012)

    146.671 RON de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia avându-l ca director pe Liviu Mușat (PSD), pentru ”Realizarea studiului privind problemele sociale și calitatea vieții la nivelul regiunii Sud Muntenia- stadiul actual, prognoze și modalități de soluționare” (data atribuirii: 16.08.2012)

    3.929.050 RON de la Ministerul Afacerilor Europene, condus la acel moment de Titus Corlățean (PSD) asocierii formate din S.C. Deloitte Consultanta S.R.L., S.C. BDO Business S.R.L., S.C. GEA Strategy&Consulting SA, în cadrul proiectului ”Sprijin pentru MAEur în realizarea funcțiilor de coordonare a instrumentelor structurale și de gestionare a Programului Operațional Asistență Tehnică” (data atribuirii: 25.01.2014).

    De assemenea GEA Strategy&Consulting SA a realizat și strategia de dezvoltare ale orașului Slatina (în parteneriat cu firma Ecosfera SPA) și a redactat strategia de dezvoltare pentru județul Iași.” ( ROMÂNIA CURATĂ.ro,15 octombrie 2016)

    N-o să credeți, dar toți cei cu care domnul Dragoș Pîslaru a semnat contracte, sunt sau au fost, mai mult sau mai puțin „penali” – despre Dragnea Liviu, Constantin Niță, Darius Vâlcov… nici nu trebuie să vă mai spun… dar e bine să ne uităm și la ceilalți, care la vremea atribuirii contractelor, aveau niște probleme juridice care imposibil să nu-i fi atras atenția lui Dragoș, un tip de o mare puritate, după cum știți!

    Eu cred că domnu’ Dragoș trebuia totuși să informeze și partenerul de ALIANȚĂ 2020, pe nu mai puțin intransigentul USR, că dânsul este strategul programului de dezvoltare a Teleormanului, pentru ca să nu se producă accidente și pentru ca domnul Șerban Marinescu de la USR să fie mai tolerant când concepe zguduitoarele scrisori deschise către Liviu Dragnea:

    „Toți ne zic cât de hoț ești tu și PSD-istii tăi dar încet, ascuns, de frică să nu îi audă alții. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a ta și a PSD-ului: sărăcie și frică ( …) De mai bine de 26 de ani județul e la fel, problemele sunt aceleași. E clar că soluțiile PSD, oricare ar fi ele, n-au mers. Oricine poate vedea realitatea: tu și partidul pe care-l conduci nu aveți competența să le rezolvați. Ar trebui să știi că acest județ e unul dintre cele mai sărace județe din țară. Județul din care tinerii pleacă pentru că s-au săturat de domnia ta nesfârșită. Județul unde au mai rămas doar bătrânii acasă. Cei a căror speranță pentru mai bine ai încercat să o stingi tu, puțin câte puțin, în toți acești ani.”(Șerban Marinescu, USR, în EVZ .ro, 22 noiemberie 2016 )

    Știu și eu? Dar dacă nu Liviu Dragnea a fost de vină ci, bată-l Dumnezeu, programul de dezvoltare durabilă conceput de Dragoș Pîslaru?

    D-aia zic, popor…vezi și mata cu cine votezi că s-ar putea să vrei să scapi de dracuʹ, dar să dai de tac-su… Căci, tot așa cum în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică, s-ar putea ca în spatele fiecărui eșec teleormănean să se lățească zâmbetul fascinant al strategului Dragoș Pîslaru, de la ALIANȚA 2020 !

  7. Si mai am ceva de zis : Refacerea legăturilor cu social-democrația internațională. Situația umilitoare de „înghețare” a relațiilor cu Partidul Socialiștilor Europeni nu doar că trebuie să înceteze imediat, însă PSD trebuie să se implice mult mai ferm în acțiunile stângii europene, inclusiv în privința dezbaterilor ideologice.

    Mdaacea social – democratie … care in 2012 a schimbat locaulunde urma sa isi tina congresul.. ca sa pedepseasca PSD ptr referendumul de demitere a lui Basescu!!! Pe atunci PES era condus de Martin Shcutz preasupusul lui Mutti Merkel …. in buna traditie asoci9alistilo9r germani .. care au trezit entuziasmul lui Zweite Wiily De azi8 inainte nu mai recunosc decat germani!! (Socialistii germani tocmai votasera cu mare entuziasm creditele de razboi)…
    Da si azi PES sub conducerea lui Frans Timmermans ia masuri contra PSD ..ca cica Stau de neDrept si „democratia” .Da nimci despre interesele Olandei in ce priveste Constanta!!! Mira-mas caastia sa nu fi votat credite ptr mentinerea imperiului colonial olandez! C
    De socialitii francezi si bejgieni cesa mai zic?!

    Adica pe sleau – acesti .. yellows fac ce stiu adica tradeaza si sepun in slujva marilor interese colonialiste. Ei zic „liberati” dar nu este viorba despre abuzuri politienesti ci despre parazi gay. Pe ei ii interesaza „ecologismul”in general nu despaduriea Romanai,lupta cu saraciam impunad Romaniei cauze coloniale!

    Adica pe scurt PES (v ce inseamna in croata!) a devenit cainele de paza a marilor Konzerne!!
    Si ce ne zi8c noua .. ma face sa imi aduc aminte de o voirba ucrainmeana (care seamana cu PES) „havno psieci” (dog’s sheet)

    Asxtan ar trebui sa li sezica : sunt niste agenti ai colonialismului!!!

  8. Este ultima speranta ca psd se va coagula în jurul unei persoane oneste …nu cum a facut ponta , care a dovedit că este un carierist de cea mai joasă speță…!!! Stiu ca este creația Dvs…, dar nu a-ti avut ” mâna buna..” absolut de loc …!!! Va urez succes !!!

  9. Nu cred ca este realist punctul de vedere. Este prea idealist pt vremurile actuale dominate de statul subteran. Reforma justitiei penale trebuia inceputa si de la persoane, care erau de-a dreptul sinistre. Abuzurile lor devenisera insuportabile, si doar le-ati simtit!! Cuplul coldea-kovesi este ceva inimaginabil, dar ei nu sant la puscarie,macar atrocitatile lor sper sa fie mentionate in istorie! Ceilalti, Basescu-Macovei, Boc, Ciolos ce au respectat cand au emis legi si ordonante neconstitutionale, peste noapte? Pe ei nu i-a acuzat nimeni si nu au scazut in sondaje, din contra, comunitatea internationala a facut scut in jurul lor! Dar daca schimbi numai legile, dar ramai cu aceleasi persoane care nu le respecta, ce faci? PSD trebuia sa fie dur si alert in schimbari, dar a dat inapoi de multe ori, de frica strazii. Masurile lui nu au fost ascunse, ăsta a fost numai sloganul străzii manipulatoare! Esecul referendumului pt familie nu a fost al PSD, ci al acestui popor imatur si manipulabil care nu stie sa discearna si cu ce se va confrunta! Iar relatia cu PSE, pai lor ar trebui sa le fie rusine pt pozitia asta, pt ca sant manipulati de niste isterice prietene cu Macovei. Totul se reduce la bani in UE. Am fost terorizati de Barroso, acum de Juncker – un corupt si un betiv si probabil de Timmermans, fost agent! Problema PSD este ca nu are agresivitate, atitudine, nu are barbati curajosi care sa stie sa se puna in fata sistemului, iar Dragnea era prea lent! Băbătia Monica Macovei e mai agresiva decat toti membrii PSD la un loc, si este bine vazută de trogloditii de la UE si influentă! (Am citit recent intr-un tratat al d-nului A.Iorgovan din 2005 o critică la adresa pachetului de legi ale justitiei emis de Monica Macovei, ca fiind neconstitutionale si invinovatea guvernul Tariceanu de atunci ca a trecut schimbarile legislative prin ordonanta de urgenta si CCR ca nu era ferma!) Acum USR doreste revenirea la legile Macovei, si ei stiu cum sa intoxice populatia! Electoratul PSD asta dorea: dreptate si razbunare pt toate abuzurile regimului mafiot instalat din 2005! A primit in schimb lentoare, amanare, ezitare, iar partidul nu a stiut sa isi urmeze planul de guvernare care era bun, patriotic! PSD cred ca are nevoie de un lider dur, dur si patriot, un dictator care sa imprime si guvernului duritate si fermitate! PSD trebuie sa invete sa joace murdar! PSD este insa un partid care se autodistruge, nu are o disciplina, nu stie sa spele rufele in interior : ei apar la tv, se acuza unii pe altii, se inflameaza, se ironizeaza, cedeaza, crezand ca tigania asta e democratie. Si are multi tradatori, ceea ce nu am vazut la opozitie!

  10. Ca sa va dati seama ce oameni sunt la conducere in PSD va rog sa va uitati ce face Negoita cu Dinamo.Un mizerabil de hot,.

  11. Social democrația nu înseamnă promovarea analfabeților în funcții de conducere, nici acceptarea hoției, sub orice formă, pe post de obicei al poporului român. Social democrația nu înseamnă modificarea legilor penale, numai și numai pentru ca așa zisă elită a partidului să scape de rigorile legii, asta pentru că oricum toți au furat și atunci de ce să plătească numai psd-iștii !!! Social democrația pune accent pe apărarea victimelor infracțiunilor, nu salvează de la pușcărie 14.000 de criminali, violatori, hoți, tâlhari, pe principiul că tot acolo se vor întoarce; un social democrat se gândește mai întâi la cele 14.000 de posibile victime !!! Un social democrat nu se ia la trântă cu românii care muncesc și trăiesc afară….îi încurajează, le apără drepturile acolo, le acordă toate facilitățile posibile pentru a-i face să se întoarcă !!!! Un social democrat AUTENTIC face politică pentru cei mai puțin dotați cu inteligență, pentru a le ușura într-un fel existența, NU pentru a-și mări salariile din parlament, guvern, primării !!! El, socialul democrat este cel care aproape că face muncă voluntară în folosul celor amărâți, NU în folos propriu !!! Un social democrat nu face deosebire între rase, sexe, convingeri; el este cel care apără toate minoritățile – chiar și pe cele sexuale – pentru că se cunoaște: minoritățile își câștigă mai greu drepturi pe care, de drept, le are majoritatea !!! Un social democrat autentic apără staul laic, nu aruncă cu banii către biserici, numai ca pochii să-i pomenească zi de zi prostimii !!! Un social democrat nu dă cu pietre în femeile ușoare, dar nici nu le promovează în funcții de conducere !!! Un social democrat nu se burzuluie la TV la multinaționale, ca apoi, prin dos, să le ofere privilegii !!! (fiscale, de control etc.) Ele sunt cele care aduc bani la bugetul țării, relația este, peste tot în lumea civilizată, win-win !!! Un social democrat autentic nu se împrumută, nu pune gaj țara pentru mai multe generații !!! El se gândește, sau ar trebui să se gândească, cel mai mult la bunăstarea generațiilor viitoare !!!
    Dacă credeți că veți găsi în PSD doi oameni, măcar doi oameni care întrunesc aceste condiții, continuați !!! Dacă NU, și eu nu pot numi, nu mă pot gândi la două persoane cu calitățile menționate anterior, lăsați-o baltă !!! Peste noapte, proastele/proștii nu pot deveni deștepți, hoții nu devin cinstiți iar năravurile educației nu se pot schimba nici în 3 generații !!!!

  12. Refacerea legaturilor cu socialistii europeni principial este corecta. Ma intreb insa cu care dintre ei. Alianta toxica , de decenii, dintre anumiti socialisti si popularii europeni a generat fragilizarea si detunarea viziunii parintilor UE in favoarea, nerusinat mascata, a 2-3 tari membre UE. Cu cine sa se refaca legaturile, cu o miscare cu deprinderi de vataf asemenea lui Visinski ? Dupa cum evolueaza lucrurile dupa europarlamentare, tocmai pt ca este toxica alianta dintre soialisti si populari, acestia vor apasa si mai tare pedala subordonarii si ingenuncherii „deviationistilor”.Cred ca prioritatea va ramane refacerea prestigiului si eficientei guvernarii IN TARA, obtinerea suportului cetatenilor si contracararea agresiva si inteligenta, viguroasa, a propagandei adversarilor politici care vor intensifica atacurile si politica de discreditare PSD. Trebuie sa se raspunda cu aceasi vigoare si obraznicie. Asa si-au castigat aderenti prin simplitatea si vulgaritatea mesajului. Masa votantilor asmutiti asupra PSD reactioneaza la stimuli gen „Las Fierbinti” decat la prezentari plate de realizari si programe. Inainte de ’89 se practica invatamntul politic, lunar fiecare membru de partid participa cu caiet si conspecte la invatamantul politic, unde se dezbatea PROGRAMUL… Ce au inteles ei din acel Program ? Ca au locuri de munca si industrie, agricultura, invatamant ? Ca trebuie platita o datorie externa ? Nu, au inteles ca este umilitor sa stai la cozi si sa nu ai apa calda, caldura si, si, si…la discretie. In alta ordine de idei, este o realitate faptul ca ne aflam la epoca schimbului de generatii dupa cum se remarca in Apel. Aici este cheia. Cine va sti cum sa ii abordeze si cum sa ii implice in viata societatii astfel incat sa le creeze sentimentul durabilitatii si sigurantei viitorului va castiga. Isi cunosc capacitatile, nu au deprinderea si nici nostalgia locului de munca pe viata, ci vor doar sa li se asigure MEDIUL politic, economic si social in care sa isi valorifice competentele. Trebuie implicati, a trasi la actiune concreta. Nu la proteste ci la paticipare la diverse activitati apropieta lor.
    Acolo va fi secretul.

  13. Bine,comentariul despre ,,menejerul Negoita” nu ati vrut sa il postati.De fapt este clar.Nu se poate face nimic cu ascuderea adevarului.Ce a facut Negoita la Dinamo este dovada ca unora din PSD nu le pasa de multi Romani.

  14. Aveti dreptate: comunicarea PSD-ului cu societatea, in Epoca Dragnea, a fost dezastruoasa. Eu nu am regasit, ca sa zic asa, PSD-ul de odinioara… Era alt PSD… Pe mine ma uimeste ca nu s-au comunicat populatiei demersurile PSD-ului si ale Guvernului pe plan extern. Perceptia populatiei a fost ca „PSD e cu rusii”, „de ce atunci nu-si fac, dom’le, vacantele pe la Soci?”, ca „PSD guverneaza catastrofal tara”, „vor sa ne scoata, ticalosii, din Uniunea Europeana”, iar corolarul a fost ca „PSD e un partid comunist”, eventual „vandut rusilor”.
    Poate ca din cele ce voi spune unii vor considera ca o sustin pe D-na. Birchall la conducerea partidului. Nu asta e intentia mea, nu neaparat… Dar stau si eu si ma intreb de ce nu a fost popularizata in presa participarea dumneaei la Gala Capital – Top 100 de femei de succes? Pentru ca sa se arate ca PSD nu e impotriva antreprenoriatului liber, ca PSD priveste cu admiratie pe femeile antreprenor. Nu s-a vorbit absolut nimic despre intalnirea dansei cu Dl. Rick Perry, secretarul american al energiei. Sau despre intalnirea, caracterizata de D-na. Birchall ca fiind una „excelenta” cu Clare Hutchinson, Reprezentant Special al Secretarului General al NATO pentru problematica de gen. Ca sa se arate oamenilor ca PSD nu e impotriva unor relatii bune si constructive cu partenerii nostri euroatlantici. In schimb a aparut, la Antena 3, Mugur Ciuvica care a luat-o la trei-pazeste pe D-na. Birchall – cum de si-a permis sa anunte demersurile legale pe care le-a facut Ministerul Justitiei pentru aducerea in tara a lui Mazare?

    O alta chestiune prin care PSD-ul si-a tras singur un pumn in fata a fost atitudinea conducerii PSD fata de D-na. Corina Cretu, Comisar European pentru Politici Regionale. Au facut-o in toate felurile, au numit-o „tradatoare”. E incredibil!! A fost o greseala de manual de Stiinte Poltice. Vechea conducere a subminat in mod voit partidul, asta e concluzia la care ajungi pe cale de consecinta logica.

    Pe de alta parte, intreb: ce a facut PSD, ce actiuni a intreprins de Ziua romanilor de pretutindeni? Aproape toata diaspora noastra numeroasa e impotriva PSD-ului si considera, resentimentar, desigur, acest partid drept principalul vinovat pentru ca a trebuit sa-si paraseasca tara si sa plece spre zari mai bune. Eu n-am vazut la PSD un astfel de mesaj: „Diaspora este ambasada sufletului și a tradițiilor românești în lume și o parte integrantă a poporului nostru.”. L-am vazut, in schimb pe blogul D-nei. Birchall. Dar am vazut la PSD cum unii il luau tare de tot pe Tudorel Toader, ca de ce nu da mai repede ordonanta pe amnistie si gratiere!!
    Cu o astfel de atitudine, oricat ai avea convingeri de stanga, nu poti vota cu un astfel de partid!!
    Domnule prim-ministru, faceti, va rog, de curiozitate un sondaj printre membri PSD (PSD e un partid mare, cel mai mare din tara) si sa-i intrebati daca stiu cine, de la PSD, a participat la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2019. La Davos, nu la Soci!! Stie cineva?
    Stie cineva, dintre membri PSD, macar aproximativ, care a fost activitatea D-nei. Corina Cretu in calitate de Comisar European, ce masuri a intreprins? In schimb, toti au stiut ca e „tradatoare”. Au si impins-o sa plece repede-repede din partid!

    E clar ca in maniera asta NU se pot castiga niste alegeri!

    Iar Mugur Ciuvica, in direct si la o ora de maxima audienta, ii sugera D-nei. Birchall sa mearga la USR…

  15. Un alt lucru pe care as dori sa-l evidentiez este faptul ca dezbaterile din recenta campanie electorala pentru alegerille europarlamentare s-a axat, pentru toate partidele, doar pe problematica interna, legata de guvernare in special. Ceea ce este, din punctul meu de vedere, o anomalie. PSD, cel mai mare partid din Romania, a parut un partid care nu are o dimensiune externa. Premierul – „o analfabeta”, mesaje care sugerau o apropiere de Rusia si, printr-o lovitura cu manta, de Turcia lui Erdogan, cu corolarul ca si in Romania, mergand pe modelul Putin-Erdogan, s-ar putea limita drastic libertatea presei. Apoi s-a popularizat intens chestiunea, sau mai bine zis scandalul, mutarii ambasadei Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim. Asta s-a stiut despre tot ce a intreprins Guvernul pe plan international.

    Cred ca fara teama de a gresi, marea majoritate a membrilor PSD nu cunoaste, de exemplu, ca ne-a vizitat tara o delegatie de judecatori din Republica India, condusa de Excelenta Sa domnul Deepak Gupta, judecator la Curtea Suprema a Indiei si cine a participat la discutii din partea tarii noastre. As fi tare curios daca stie cineva de intalnirea cu cu Ian Brownlee, adjunctul principal pentru afaceri consulare al asistentului Secretarului de Stat al SUA si cine a participat din partea tarii noastre la discutii. Si cum a fost aceasta intalnire: excelenta sau nu prea? Vorbim de oficiali americani, nu de oficiali de la Kremlin.

    Este uluitor si inadmisibil ca oamenii sa nu stie nimic despre aceasta dimensiune externa a PSD-ului, creandu-se astfel impresia ca PSD ar fi cumva o agentura a Rusiei in Romania.

    Mie nu mi se pare normal ca cetatenii tarii sa nu fie informati in mod corespunzator despre ce politica duce Guvernul pe plan extern. Voi mai da un exemplu: cati stiu despre intrevederea cu E.S. domnul ambasador Sam Brownback, ambasador al SUA pentru libertatea religioasa internationala si cum a remarcat domnul ambasador pilda, modelul pe care il da Romania. Ce mesaj a dat, ce angajament si-a luat premierul Viorica Dancila si Guvernul PSD-ALDE in privinta tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic dintre România-SUA? Stie cineva?

    Si vrei sa castigi alegerile europarlamentare?!

  16. Pleasna de la europarlementare, citesc pe comentariile din ultimile zile, are cauze multiple: Șefii de la Bruxelles, Conducerea PES, DNA – Statul paralel, Opoziția, Ponta, ba chiar am citit și că „ rușine Firea ” . O.K.! dragnea se pare că n-are nici un merit. Am oarece presimțire că refondarea PSD se amână. Până când? Cum până când!?! Până când dragnea obține, la recursul în anulare, eliberarea din închisoare!

  17. Un program de reformare minunat, pe care l-am semnat. Dar, cum ajungem la el? Orice ar fi, nu cu atitudinea prezenta, dupa alegeri. Nici un membru PSD nu mai recunoaste abuzurile. Stau ca mutii in emisiunile televizate unde sunt invitati. Cand sunt incoltiti, spun din varful buzelor, pe sub masa, ca ei nu mai discuta despre justitie. Niciodata. Ca asa a vrut poporul. Acesta este semnalul de la alegeri. Zic ei.
    Cu acest mod de abordare, cu multa cenusa in cap, vor ramane si fara cei 23% de votanti. Dupa alegerile din 2014, nu era zi ca Johannis si Kovesi sa nu infiereze cu manie proletara, penalii, infractorii de Dragnea, Ghita si care mai erau pe acolo. Rezultatul: in 2016 PSD a luat un scor istoric, 46%. Ce s-a intamplat acum nu are nici o legatura cu votantii PSD. Are legatura cu prostia, manipularea, intoxicarea si cu valul de tineri cu diplome goale, fara corespondent in creier(SI ATAT). Statul paralel, incluzand si functionarii de la UE a simtit „ca este groasa”. Atunci, au pus la bataie toata „scoala”, „priceperea”, „studiile”. I-a facut, mai ales pe cei intre 25 si 40 ani „in foi de varza”. Acolo se ajunge cand nu sti istoria tarii, nu ai memorie apropiata sau mai indepartata, nu te intereseaza de trecutul politic al tarii tale. Stai in clopotul tau de sticla (apartament, masina, gradinita privata si concedii pe apucate in „strainatate”, rate la banca). Eu cred ca acestia nu vor vota niciodata cu PSD. Vor vota tineri spilcuiti, cu exprimare greoaie in limba romana sau mai deloc si care le promit ca-i „vor casapi” pe toti ceilalti, care nu-i indragesc.
    Daca PSD, asa cum este el acum, nu-si linge ranile mai repede, pastrand linia de lupta impotriva abuzurilor, prin legi clare si fara balbaiala si reveniri si justificari, are toate sansele sa ajunga la 10%.
    PSD are nevoie de comunicatori agresivi. Ei trebuie sa spuna din zi si pana-n noapte toate masurile sociale, pentru mediul de afaceri, pentru economie pe care le iau. Sa asurzeasca cu spusul a tot ce realizeaza in fiecare moment si pe de alta parte sa-si asigure trecerea prin parlament a tuturor legilor care sa scoata justitia de sub controlul SRI, DNA, ONG-uri. Fara vorba, fara tam-tam, cu postarea lor pe sit-urile Ministerului Justitiei, sa vada tot romanul interesat. Prioritate 0 legi impotriva abuzurilor.Altfel, oricat nu ar mai vorbi ei nimic despre justitie, vor fi scosi din viata politica, pe rand.
    SI nu in ultimul rand, diaspora sa voteze in tara. La fiecare sarbatoare: Craciun, Paste, vacante dau buzna „acasa”, cum este fieresc si toti ne dorim acest lucru. Eu zic, sa incerce sa vina si la sarbatoarea votului. Nu este in fiecare an. Cam la 4 ani.

  18. “PSD”: Fluviul care trebuie sa-si adune afluentii

    Criza majora care confrunta PSD este mai degraba o criza de perceptie decat una reala. Orice alt lider care ar fi fost pe pozitia lui Liviu Dragnea ar fi sfarsit la fel de dramatic. Ar fi fost aruncat in inchisoare, cand clipa sau perspectiva de pe scena politica ar fi fost hotaratoare pentru controlul puterilor statului. Ceea ce a devenit o tara a dreptei, o patologie politica si partidista, este ca aceasta se foloseste in mod inacceptabil de forta statului pentru a-si anihila adversarii de stanga.

    Aceasta dramatica finalitate repetitiva a leadershipului social-democrat, aflat la guvernare sau in marginea alegerilor prezidentiale, arata ca exista o cauza generatoare in afara PSD. Ea este sistemul social-politic instaurat tiranic, ca monopol pe vecie, de catre dreapta politica denaturata, in mare parte corupta ca supranationala, cu ajutorul supranationalilor (PPE) si internationalistilor (S&D) care populeaza dominant institutiile de putere ale UE.

    N-ar fi prin urmare momentul cautarii vinovatilor in PSD. Oricum ei sunt in cea mai mare parte nevinovati. Dar, dupa parerea mea, cele doua mari partide traditionale, social-democrat si liberal, care au aparut in secolele trecute, si-au trait traiul, si-au mancat malaiul. Viitorul este al noilor partide, nascute din noul mediu politic si adaptate la acesta, la noul secol, XXI.

    Nu ma grabesc insa sa cant prohodul politic niciunuia din cele doua partide. Disparitia lor va fi lenta, de lunga durata. Nu numai PSD-ul romanesc a cazut, ci, din alte cauze, si SPD-ul german, acesta din uma cu mult mai grav, cu vreo 11 puncte, ajungand la vreo 15% incredere electorala, dar si UCD/UCS, si pe acelasi trend coborator sunt si partidele transnationale PPE si S&D.

    PSD a cazut fortat, prin tragerea dinafara a sforilor cu care este marionetizat esichierul, pentru ca s-a dezferecat din internationalism, un merit national al lui Liviu Dragnea. PNL a crescut, tot fortat, datorita acelorasi forte externe, care l-au recompensat pentru supranationalism. Cele doua trenduri partidiste contrare isi afla cauzele in establishmentul european, care insa, desi inca dominant, este el insusi atins de aripa declinului.

    Noi forte le vor lua locul, Adunarea Nationala din Franta sau Verzii si AfD din Germania sunt prevestitoare. Nu va fi nevoie sa alergam dupa PES-ul slujitor al multinationalelor corporatiste occidentale, ci sa facem partasie cu noile partide si grupuri din Parlamentul European, stindarde ale intereselor nationale si europene.

    Sa mai vedem si un alt lucru, ca suveranista Ungarie a lui Ludovic Orban a castigat euroalegerile (poate si pentru ca are un spate puternic asigurat, Rusia), dar si PiS-ul din Polonia. Suveranismul poate fi deci castigator, si acesta nu este decat inceputul. Romania nu are de partea sa, in mod real, nicio mare putere din Vest. Iesirea din izolare poate fi prin mobilitate si rotatie, Vest-Est-Vest.

    Cred ca perceptia care s-a instalat privind PSD e deja o mentalitate care va fi greu de schimbat, in timp scurt. Alegerile parlamentare anticipate, catre care marseaza PNL-USR-PLUS-PMP, ar putea sa reediteze rezultatul de la europarlamentare. Daca vor fi acum, pentru ca pana la anul lucrurile se pot schimba. Insa alegerile prezidentiale sunt o tinta certa si apropiata.

    Oare nu poate fi spart monopolul dreptei asupra alegerilor si institutiei prezidentiale? Raspunsul e afirmativ mai mult decat sigur, daca se constientizeaza ca miza echilibrului si adaptarii sistemului va depinde de repartajarea inversa a puterii intre stanga si dreapta, schimbarea intre ele a majoritatilor parlamentara si prezidentiala.

    Din nefericire, momentele de despartire a apelor au fost pentru PSD mai multe dacat cele de adunare a apelor. Din actualul PSD s-au desprins partide noi, iar multi fosti lideri social-democrati se afla inclusiv in partidele de opozitie de dreapta. Cred ca e nevoie de un moment in care fluviul PSD sa isi adune afluentii. Si acest lucru cred ca il face fostul premier si presedinte PSD Adrian Nastase, prin apelul catre social-democrati.

    Rolul unui lider politic este sa adune, sa uneasca, sa mobilizeze, sa arate directiile strategice si tintele de atins. In acest moment de cumpana pentru “PSD”, cand lasii si oportunistii se dezangajeaza si fug, Adrian Nastase isi reafirma datoria morala, de loialitate fata de idealurile stangii si cheama la refondarea “PSD”.

    “Refondarea” e un cuvant cheie, diferit de reformarea pe aceleasi baze, e o schimbare din temelii, o noua constructie de stanga. Indiferent cum se va numi actualul „PSD”, refondarea va insemna o schimbare de identitate.

    Cred ca refondarea PSD nu are cum sa se sustraga refondarii UE, noilor sale ritmuri, forme si esente politice si sociale. Un astfel de proiect de consonare va insemna, implicit, iesirea din izolare si reinsertia europeana a “PSD”. Mie mi se pare extraordinara identificarea de catre Apel a cinci surse de afluenti ai PSD: (1-2) actualii si fostii membrii PSD, (3) simpatizantii, (4) alegatorii care impartasesc valorile social-democratiei si (5) romanii care cred ca Romania are nevoie in continuare de un partid politic de stanga.

    Credinta mea este ca daca isi va aduna afluentii, fara ca acest lucru sa le anuleze sau minimalizeze interesele ca partide distincte in alegerile parlamentare si locale de la anul sau chiar din acest an, daca vor fi simultane, fluviul “PSD” va redeveni covarsitor in alegerile prezidentiale din toamna, fie si numai pentru aceasta secventa, de campanie prezidentiala.

    Daca dreapta va castiga parlamentarele (observ ca e pe cale sa se intample si in Grecia, unde dreapta/conservatorii au castigat alegerile regionale, municipale si europarlamentare, surclasand Syriza lui Alexis Tzipras, aflata la guvernare, care nu are nicio afiliere), va fi obligatoriu ca stanga extinsa (v. sursele 1-5) sa castige prezidentialele, pentru un contrabalans de putere, care sa impiedice revenirea la strivirea cetateanului sub povara problemelor austeritatii sociale, aservirii nationale prin integrare europeana si migratiei ilegale.

    PS/NB: Atrag atentia sa nu ne avantam in critici pe tema „PSD”. Liderii politici nu au libertatea de exprimare a analistilor si comentatorilor politici.

  19. CRITICA NEPARTIZANĂ
    Domnule Adrian Năstase, am citit scrisoarea dumneavoastră și, înțeleg, a grupului de reformatori social-democrați, cu destulă atenție și am constatat că, dincolo de enunțarea unor principii generale de continuare a unor măsuri de echilibru social, esența aceste scrisori este de a asigura forțele externe din familia socialist-progresită europeană de atașamentul PSD-ului reformat la valorile progresismului.
    În acest fel, a fost preluat tot bagajul propagandistic al progresiștilor, lăsând spectrul politic românesc fără o alternativă de politică națională.
    Iar, acest lucru poate să coaguleze o mișcare politică națională compatibilă cu partidele suveraniste europene. În acest fel, pacea națională pe care autorii afirmă că doresc s-o implementeze, va fi departe de a se instaura, deoarece războiul progresism-suveranism se va perpetua.

    Istoria, chiar dacă unii o doresc uitată, ar trebui să ne învețe că în fața atacurilor externe, națiunea română, și nu numai, face front comun pentru a-și apăra integritatea, valorile și tradițiile.
    Politicile de non-combat și colaboraționism au fost taxată întotdeauna de națiuni ca acte de trădare națională. Exemplu? Philippe Pétain, din erou național a devenit trădător în ochii Franței.
    Capotați în fața presiunilor anti-suveraniste și Istoria vă va judeca.

    VALORI TRADIȚIONALE
    Se face o afirmație curioasă:
    ”Până la așa-numitul „referendum pentru familia tradițională” PSD nu a promovat măsuri prin care să fie divizată societatea.”
    Domnul Năstase și ceilalți semnatari, lasă să se întrevadă că, în opinia lor, Referendumul pentru familia tradițională nu trebuia să fie acceptat de PSD, deoarece a constituit piatra de hotar de la care a început politica PSD de divizare a societății.
    În acest fel, preluîndu-se tezele progresismului, autorii se dezic de niște valori tradiționale românești, acceptând în mod oportunist, valorile dictate de curentul progresismului european.
    Practic, consideră că ”familia socialiștilor europeni” trebuie să decidă soarta ”familiei tradiționale” în România și, ca urmare, semnatarii scrisorii se dezic de această temă care ”i-ar călca pe bombeu” pe șefii socialismului și progresismului European.

    SUVERANITATE
    Se afirmă în scrisoare că:
    ”Impactul electoral devastator l-a avut însă retorica suveranistă, prin care s-a creat percepția că PSD dorește „ruptura de Europa”.
    Este de neînțeles adevărata retorică a acestui grup care semnează scrisoarea la adresa încercărilor timide de suveranism pe care PSD le-a manifestatat vis-à-vis de intruziunile brutale ale diverselor organisme europene, sau de administrații ale țărilor europene în guvernarea României.
    Oare, prin această critică, să se considere că țara noastră trebuie să și plece capul?
    Considerând că afirmarea suveranismului este o catastrofă, cel puțin pentru PSD, autorii scrisorii se dezic de suveranism. Aceasta dă senzația că se dorește distanțarea de un Dragnea care ar fi fost suveranist, în timp ce dânșii împărtășesc globalismul european și, implicit politica UE de deznaționalizare. Oare să fie acesta singurul mare defect al lui Dragnea?
    Îmi este greu să înțeleg în ce măsură combaterea suveranismului nu vine în contradicție cu formula ”stat-națiune” care este afirmată în următoarea frază:
    ”Pentru PSD este esențial să reafirme faptul că statul-națiune rămâne principala structură de protecție a comunității naționale, iar orice transferuri de suveranitate către instituțiile comunitare se poate face doar simultan cu asigurarea mecanismelor de control democratic.”

    Șmecheria UE, prin care se creează confuzia între atributul principal de SUVERANITATE a statului-națiune  și SUVERANISM, are ca scop final contopirea celor două noțiuni până acolo încât noțiunea de ”stat suveran” să dispară, prin: ” transferuri de suveranitate către instituțiile comunitare”.

    PROGRESISM
    Autorii și semnatarii scrisorii îi asigură pe partenerii familiei lor politice externe că sunt gata să guverneze pe baza valorilor progresiste. Dovada o face introducerea, de loc întâmplătoare, a  cuvântul ”alte” (deci asemănătoare PSD) în fraza edificatoare pentru noua identitate ideologică a social-democrației românești:
    ” Alternativa la acestea trebuie să fie o guvernare modernă, eficientă și incluzivă cu PSD pivot central, la care să se ralieze alte forțe politice progresiste.”

    Desigur, că prin această frază se ”fac ochi dulci” și partidelor progresiste gen: Ponta, Cioloș, USR.

    STÂNGISM
    ” Stânga democratică mizează în mod fundamental pe justiția socială, iar politica penală are rolul de asigura protecția societății împotriva îmbogățirii nemeritate ori a abuzului de putere.”

    Dacă se introduce, fără să se definească, termenul de ”îmbogățire nemeritată”, se coboară în derizoriul adevăratului populism. Folosind retorica egalitarismului, se dă senzația că ne aflăm în fața adepților dictaturii leniniste a proletariatului. Este un semnal puternic pentru a îndepărta investitorii.
    ===============================
    Sincer, nu cred că fără ieșirea din această paradigmă a progresismului anti-național și a compromisului dulceag al formulei fără implicare: ”să acceptăm orice pentru a nu supăra pe cineva”, PSD poate deveni un partid care să-i atragă pe români și mai ales să constituie un pol de atracție pentru o guvernare națională.

    Norocul îl constituie lipsa de performanță, de viziune și de credibilitate a celorlalte partide românești.
    ================================================
    P.S. Acest punct de vedere poate fi citi și pe blogul meu :

  20. Sefu

    dintai imi cer scuze ca postez poa prea mult …insa ma niste „restante” ca am avut niste probleme cu conexiunea – un dobitc a inceput sa taie cablurile de net si interfon. Pesemne ca un dobitoc sucarit ca m-am „reales” presedinte de bloc (nici o sfaraiala .. eu sunt „onorific” ….) Adica o cam patesc ca PSD ul cu diferernta ca le comunic in obraz ca acum au apa calda si au avut caldura iarna . Acum adica de cand sunt presedinte ..

    Deci prima intaia ar fi ca oamenii e prosti ca oaia si au memorie cat are obletele . Trebe sa le amintesti si reamintesti ca aia nemultumiti tot nemultumiti e si unu scos de la cascaval va prosti vreo 4 care plateau cascavalul ..

    A doua ar fi ca inainte sa le zici in obraz este bine sa cunosti argumentele prostilor … si mia ales sa nu te lasi contaminat de prostia lor.

    A treia este ca toti oamenii sunt ca oaia, asa ca incerca ca , daca uiti sa fi cioban, sa ramai macar magar!!! (oile urmeaza magaru care este manat de cioban)

    In fine nu uita scopul si nu scufunda scopul cu mijlocul. Asa cum facu PES , care fermecat fiind de sirenele (varinta Ulise nu Roaita!) a uitat de ce este „internationalist” asa ca redevenii pur colonialist !!!!

    Socanta afirmatia mea cu PES (caine in unele limbi slave)?! _Potaile astea galben-nenorocit fac azi ce fac unii caini de stana – adica se lasa mituiti (cainii de stana nu se deranjeaza ca vine ursul ci il urmaresc fiindca , involuntar , ursul lasa in urma niste bucatiu de oaie sfasiata … dupa ce inghit latra nitel „multumesc Martine” si se culca..). Iar patronii mai dau un ban ptr ceva propganda LGTB, educatie sexuala ptr sex de la 5-7 ani , „ecologism” si isi vaz listiniti de treaba lor…

    Pen ca trebuie sa va zic ca azi integrarea europeana se face la injocntiunea MARILOR CONCERNE europene.Scipul ei nu mai este paceasi prsperitatea popoarelor europene cu PIATA de 500 MILIOANE de CLIENTI capabila sa sustina MARI CONCERNE care sa poata concura cu cele americane (SUA) si .. ei da chineze .
    ASta este adevarul proclamat din 1992-93 :Ne trebuie o piata mare care sa poata sustine concurenta cu SUA.. De aici nevoia de reglementari unitare si o birocratie imperiala pletorica, excesib de scumpa, privilegiata, impenitenta care ajunge la performnante gen standardizarea castravetelui „european” .Noi, aici la noi am avut parte de binecuvantarea unui guvern provenit partial din birocrati imperiala bruxeloaza simma auzit parea ei : drepturile omului sunt un lux!! Ala din Romania sigur nu are nevoie de acest ..lux!!~! ci de austeritate , Soberheidsbeleid und mehr Austerität!!! Sper ca stiti ca marii catigatri ai zonei euro au fost Germania si, poa surprinzator, Olanda :

    Din 1999 şi până în prezent, se estimează că în mod cumulat germanii au devenit mai bogaţi cu 23.000 euro, iar olandezii cu 21.000 euro decât ar fi fost prin alte mijloace. În schimb, italienii şi francezii au fost mai săraci cu 74.000 de euro şi, respectiv, 56.000 de euro.
    Sursa : https://www.agerpres.ro/economic-extern/2019/02/25/tarile-din-nord-sunt-principalele-beneficiare-ale-introducerii-euro-studiu–264321

    Sau priviti les escarmouches din Paris , care sunt urmare a neasteptatul „atac” asupra motorului Diesel . Cum zic „eurppemii” econtra diesel imdeait ce s-a observat ca das Auto pa motorina nu e chiar reusit

    Fiindca euro a avut 2 obective :
    – sa faca concurenta si sa substituie regele $
    – sa asigure pacea in Europa.,caci Kohl , Helmuth, a declarat la lansarea euro ca „eiro e o proboema depace sau razboi in secolul 21” si nimini nu a indraznit sa il intrebe ce vrea sa zica , nici macar VGE care dispunea de force de frappe autonome

    (in schimb Michel Jeury , in Peoney Dragon ,scia ca „euromarka” ar fi fots introdusa ca sa mascheze cresterea preturilor si scaderea nivelului de trai…Da ala e roman sf …)

    Sau sa zic asa desi nu se citeaza direct se preia acerl sacro egoismo a lui Maimuzzolini

    Europenitate? Heil de Vierte Reich (mai pe ocolite si pe mai multe pagini era si concluzia lui Radu Golban )

  21. Criticilor duble excesive: Unde este “dezastrul” europarlamentar al Partidului Social Democrat?

    Anuntarea rezultatelor finale ale alegerilor europarlamentare ar trebui sa indemne la moderarea criticii duble, interne si din partea opozitiei, la adresa PSD. Unde e “dezastrul” europarlamentar al PSD? In doar un europarlamentar diferenta intre primele doua pozitii? PNL ii vor reveni 10 mandate, PSD – 9 mandate si USR-PLUS – 8 mandate. Reculul european al stangii socialiste si social-democrate e real, dar al PSD nici nu se compara cu acesta. In Germania, presedinta SPD Andrea Nahles si-a dat demisia din cauza unei prabusiri europarlamentare istorice, punand in pericol alianta de guvernare cu UCD/UCS. In Grecia a fost o catastrofa a Syrizei, pentru care liderul partidului si guvernului Alexis Tzipras a convocat alegeri parlamentare anticipate. Cat despre socialistii francezi, sunt de mult pe drojdie. Doar in Spania si in Danemarca au castigat socialistii si social-democratii, dar sunt defazaje nesemnificative cu trendul european si probabil ca vor fi reveresibile. Desigur, scorul PSD poate fi privit si comparativ, cu cel de la alegerile precedente, ori cu pozitia a treia, de care e despartit tot de un mandat de europarlamentar. Dar ce vreau sa subliniez cu aceste diferente minimum minimorum intre PNL, PSD si USR-PLUS, privite de pe pozitia PSD, e ca sunt neconcludente, se pot schimba intr-un sens sau altul, lucru ce face extrem de volatila aprecierea oportunista a opozitiei ca s-ar fi schimbat majoritatea electorala. De cea parlamentara nici vorba, ea a functionat pe speta ultimei cereri a DNA. Pe de alta parte, PSD se situeaza in marja naturala de erodare, dupa un exercitiu de guvernare de doi ani si jumatate. Cererile opozitiei privind demisia nu au nicio acoperire constitutionala sau functionala, mandatul e de patru ani , ele tin de vocalitatea obisnuita a minoritatii politice/partidiste electorale si parlamentare. Concludente si executorii ar fi doar alegerile parlamentare anticipate. Dupa consumarea motiunii, va fi singura optiune. Pana atunci, guvernul guverneaza, opozitia vocifereaza, chestiuni normale in democratie.

    • PS/NB: In semn de protest fata de condamnarea injusta, politica si pentru a atrage atentia europeana, poate ca ar trebui ca Liviu Dragnea sa ramana in continuare presedintele PSD. El este si trebuie sa ramana un simbol al suveranismului si neafilierii transnationale a PSD. A fost si o sentinta emotionala, comandata, ori este stiut ca emotia este o stare de betie. Cred ca a venit vremea ca PSD sa nu mai accepte sa se repete ceea ce s-a intamplat cu ceilalti lideri si premieri social-democrati, condamnarea sau demisia lor pe o stare de emotie, de falsa perceptie, creata in laboratoarele transnationale apartinand pactizantilor supranationali de dreapta cu internationalistii colaborationisti de stanga..

  22. PSD şi alegerile prezidenţiale

    Se ridică voci care îl acuză pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că s-a opus suspendării lui Iohannis după nenumăratele încălcări constituţionale ale acestuia.

    Suspendarea lui Iohannis era imposibilă întrucât numai electoratul PSD + ALDE nu puteau asigura prezenţa minimă la vot pentru validarea referendumului de suspendare a preşedintelui. Acest fapt este dovedit de toate alegerile prezidenţiale din 2004 încoace când, în turul II, forţele opoziţiei s-au unit împotriva PSD obţinând cifre majoritare. Tot aşa cum au blocat şi referendumul pentru familie, care nu a fost iniţiat de PSD dar la care PSD a consfiinţit fără să se angajeze pe deplin – ceea ce a confirmat haosul şi criza profundă din interiorul partidului. Ca să nu mai vorbim de atacurile teribile care ar fi venit atât din partea UE cât şi SUA. Conştiente de această situaţie, conducerile PSD şi ALDE nu au declanşat procedura de suspendare în Parlament.

    La rândul său, Iohannis – ştiind că se află în avantaj – a avut curajul să încalce brutal, în nenumărate rânduri, Constituţia ţării, iar liderii PSD şi ALDE au fost nevoiţi să accepte, neputându-se împotrivi.

    În aceste condiţii, arestarea lui Dragnea a venit ca o măsură politică luată sub presiunea statului paralel şi care se înscrie în ofensiva juridică împotriva preşedinţilor PSD, acţiuni ce vor continua probabil şi în viitor. PSD trebuie însă să continue să existe şi după Dragnea şi să apere – ca orice partid de stânga – interesele maselor largi ale populaţiei.

    Evident, pentru alegerile prezidenţiale, soluţia este un candidat comun PSD + ALDE, indiferent cine ar fi acesta. În caz contrar, există pericolul ruperii alianţei dintre cele două partide, ceea ce ar echivala cu predarea puterii în mâinile actualei opoziţii care ar anula toate progresele făcute în lupta împotriva statului paralel, pentru creşterea economică a ţării şi îmbunătăţirea nivelului de trai.

    Politica nu se face după dorinţe şi fantezii, ci după realitatea dură a faptelor.

  23. Referendumul inutil: Republica, esti de acord cu numarul la pantofi pe care il poarta presedintele tau?

    Presedintele Klaus Iohannis a inceput, marti, seria dezbaterilor cu partidele privind “punerea in aplicare a referendumului” pe justitie, la care 6,5 milioane de romani au raspuns cu “Da” la cele doua intrebari.

    Dupa parerea mea, referendumul a fost inutil si este inaplicabil. Argumentul decisiv este ca ambele intrebari au fost formulate pe probleme care exced prevederile Constitutiei in vigoare. Pentru ca referendumul sa fie pus in “aplicare”, cum eliptic s-a exprimat presedintele, mai intai ar trebui sa fie modificata Constitutia, in spiritul intrebarilor.

    Procedura ar fi destul de greoaie si de durata, dar si riscanta, cu finalitate indoielnica, care oricum nu se va incheia pana la alegerile prezidentiale, cum este miza presedintelui-candidat. In mod cert, un eventual referendum pentru Constitutie va fi imposibil in acest an, plus ca sunt si alte modificari care vor trebui rediscutate si incorporate in noul proiect.

    Desigur, referendumul a fost constitutional din punct de vedere formal si valid ca prezenta la vot. A fost dreptul presedintelui de a formula intrebarile. De fapt, Iohannis ar fi putut intreba orice. De pilda, daca romanii sunt de acord ca interzicerea iertarii pentru fapte “criminale”, chiar daca poate fi vorba de “criminalii” de gaini. Ori, daca populatia este de acord ca guvernul sa nu interzica “dreptul de a respira”.

    Presedintelui nu-i sunt interzise nici intrebari cu raspunsuri afirmative naturale sau sugerate, cum ar fi, de exemplu, intrebarea: “Republica, esti de acord cu numarul la pantofi pe care il poarta presedintele tau?”. Evident, nimeni nu ar dori alt numar decat cel normal pentru presedinte, ca pantofii sa-l stranga sau sa-i scape din picioare. Cam in acest format, scontand, intre altele, pe viciile logicii formale, au fost si intrebarile la referendum.

    Dar mai sunt si alte considerente care fac referendumul neclar din punct de vedere al situatiei la care se aplica. De pilda, amnistia si gratierea sunt pentru sentinte in executare sau care urmeaza sa fie puse in aplicare, deci la timpurile prezent si viitorul imediat. Nu se refera la trecut. Intrebarile lui Iohannis nu sunt limpezi nici in privinta caracteristicilor colectiv, cum sunt amnistiile, si individual, cum pot fi gratierile.

    Apoi, mai este o chestiune extrem de delicata si de nonconforma, cea a anularii prerogativelor privind amnistia si gratierea, care sunt acte ale puterii suverane. La fel de nonconforma este si anularea prerogativei guvernamentale privind politica penala. Intrebarile retorice, cu dedicatie, despre lucruri in desfasurare sau privind anularea de prerogative de drept ale puterii suverane sunt chestiuni foarte discutabile. Referendumul este consultativ, dar se pare ca intentia politica cu care s-a facut e imperativa. Aceasta intentionalitate ridica mari probleme pentru obiectivitate in transpunerea raspunsului popular in tipare juridice.
    NOTE__________________________________
    amnistíe sf [At: ȘINCAI, HR. III, 22 / Pl: ~ii / E: fr amnistie] (Jur) Act al puterii suverane, cu caracter colectiv, prin care unei categorii întregi de indivizi sau de fapte penale (crime, delicte etc.) li se suspendă pedeapsa Si: (pop) iertare obștească.
    grația vt [At: DA ms / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr gracier] 1-2 A reduce (sau a anula) pedeapsa unui condamnat printr-un act emis de șeful statului.

  24. 1.Se tot rostogoleste un deziderat al opozitiei, si anume ca toti romanii vor sa plece PSD-ul de la guvernare.Totusi n-au venit la vot toti cei 18 milioane si nici nu s-a votat vreo intrebare cu acest enunt.

    Din 18 milioane doar vreo 8,5 milioane au venit la urne, restul au dat un vot de blam politicienilor, au boicotat si referendumul lui KWI si europarlamentarele.
    Participarea la vot nu a trecut de 50%.

    Asa ca avantul asta populist este destul de exagerat, mai ales ca nu-si doresc sa guverneze, sa nu apara uzuara.
    Daca era o prezenta de 60-70% poate ca votul asta era un mesaj, dar la 40-45% trebuie privit ca un simplu exercitiu democratic suprastimulat.
    Nici n-am avut vreun partid cu peste 40%, ala ar fi fost un mesaj clar.

    2.Mie nu mi s-a parut ca experienta a jucat un rol important in alegerea presedintilor de pana acum.

    Daca analizam, s-a ales pe baza de vot negativ din 1996, si chiar si prima oara.

    Constantinescu a fost ales sa nu mai fie Iliescu, Iliescu a fost ales sa nu iasa Vadim, Basescu a fost ales sa nu ia toata puterea PSD-ul, Geoana (cu care PSD avea tot sub 30%) n-a iesit sa nu scape Vantu si sa nu ia Voiculescu sarea, KWI a iesit pentru ca Ponta parea arogant si prea pregatit (un paradox).

    Vot negativ de la cap pana la coada.

    Deci alegerile prezidentiale se castiga prin vot negativ si prin stimularea emotiei.

    Alesul trebuie sa fie cool si nu experimentat, consilierii trebuie sa fie cei experimentati.

    Daca noul candidat va fi un tanar si nu va reusi, si din 2004 se tot intampla (ca e de la cozi la vot in vest, ca e de la liste suplimentare sau injuraturi), macar va genera un curent nou pentru alegerile din 2020, se va arata ca exista dorinta de intinerire, schimbare si evolutie, la 30 de ani de la revolutie.

    Fructele vor fi culese abia in 2020 in orice caz.

    3.Se vorbeste de impozitarea IT-istilor din Romania, dar cred ca exista IT strain in Romania neimpozitat.
    Marii giganti care rasucesc mintile prin intermediul reclamelor bine tintite si inginerie sociala sunt impozitati in Romania ?
    Nu este de stanga sa se impoziteze gigantii IT de pe net, aia care stau in smartphoane si creeaza isterii pe diverse subiecte ?
    Aia nu fac bani din reclama livrata pe telefoanele folosite pe teritoriul Romaniei ? Utilizatorul acceseaza acele servicii gratis, dar aia fac bani din asta.
    Statul ce castiga?
    Sunt taxati ?

    4.Europa nu mai este un model in politica in opinia mea.
    Faramitarea pare sa fie specifica in tarile asa zis civilizate si democratice, iar asa zisul populism atinge culmi sfidatoare.
    Daca in SUA exista o alternanata simpla si partidele mari isi asuma guvernarea pe rand, in Europa se prefera fragmentarea.
    Se prefera de fapt guvernele slabe, ineficiente formate din aliante care pot fi demolate lesne, la nevoie.

    Socialistii europeni nu prea trec de 20% pe nicaieri si deci nu fac guverne decat din postura de copiloti, ca si-n Germania, unde de la 44% la sfarsitul anilor ’90 au ajuns zilele astea la 15%.
    Renuntarea la guvernare ar fi a si cum s-ar da vrabia din mana pe cioara de pe gard, in contextul european actual.

    Poate ca si un prag de 10-15% pentru partidele care vor sa intre in Parlamentul Romaniei, cu relaxarea legislatiei pentru publicitate electorala, cu asigurarea si a reprezentarii comunitatii maghiare proportionale, ar fi un sistem mai cinstit, menit sa creeze stabilitate politica.

    Haosul politic din tarile civilizate europene nu poate genera progres in interiorul UE, nu poti genera schimbari semnificative fara omogenitate.
    Rezultatul alegerilor ne arata ca nu se va schimba nimic pe viitor in Europa.

    In guvernarile cu multe partide toata lumea pierde, CDR-ul nostru e un exemplu concludent.

    Alinierea pura a PSD la curentul socialist actual din Europa ar cobori PSD probabil sub 20%, nu se face guvern cu scorul asta.

    Probabil PSD ar trebui sa accelereze programul asumat in 2016, pentru care au si fost votati.

    Esenta e ca atunci cand anunta o masura sa se tina de ea, sa nu o mai retraga daca tipa X sau Y, cata vreme a fost data in baza unei analize temeinice.

    Trebuie mers inainte, dar cu o imagine upgradata si transformari pozitive.

    • In afacereacu IT istii multi se arunca dupa fenta.

      Nu sunt scutite companiile(care ,cam necistit si-ua trasun ce profit) ci angajatii care fac IT ddaca corespund cerintelor legale .
      Carenmagajati pot extrem de usirsa isi gaseasca slujva bine platita in vest- unde pot castiga maimult cain Romania chiar daca platesc impozite progresive adica grasute

      • Asa este. Prin această măsură, s-au creat multe companii de IT in România. Lucrătorii – români – nu au plătit impozite, companiile, da, compensând pierderile din impozitele individuale. Sunt convins, in plus, că acesti specialisti, in aceste conditii, au votat constant cu PSD.

  25. Problema PSDului e ca dupa ce te palmuieste pe o parte a fetei ,intorci si cealanta parte sa sa mai iei niste palme ,crezind ca imbunesti adversaru.Au avut o majoritate confortabila la inceput ,au promis ca fac legi sa stopeze abuzurile din justitie si s-au complacut cu niste legi ineficente .In ce priveste sectoru bugetar au facilitat tot felu de pensii speciale si favoruri pt.alesii neamului.In politica externa au fost copia lui Iohannis ,adica inexistenti .Dragnea a avut idei bune ,dar nu a stiut sa-si apropie colaboratorii si a condus de unu singur fapt ce a dus la tensiunii interne si pierderi de parlamentari Toate s-au adunat ,multi au fost dezamagiti si ofertele cu bani la unii si altii nu au dat rezultatele scontate si au creat rivalitate intre bugetari si sectoru privat.

  26. Domnule Nastase, retorica suveranista poate crea perceptii negative, dar cred ca tendinta de ,,refondare” a Europei, in sensul redobandirii suveranitatii statelor componente, a fost doar incetinita, nu si oprita. Viitorul va apartine cu siguranta unei Europe unite a natiunilor suverane aflate in permanent dialog de armonizare consensuala fara afectarea esentelor nationale ale statelor. Un viitor in care Europa sparge ziduri pentru a construi punti, nu noi transee.
    Evident ca aceste abordari deranjeaza centrele de putere care au interes sa gestioneze in mod discretionar resursele tuturor prin impunere de directive, conditionalitati si mai ales prin implicarea serviciilor si procurorilor in controlul politicienilor indezirabili si societatii in general.
    De aceea au inventat cliseul numit ,,fake news”, sau asazisul pericol rusesc. De regula, autovictimizarea si crearea de pericole imaginare sunt primii pasi, fermi, catre dictatura si imperialism. Se incepe, bineinteles, cu cenzura si redefinirea libertatii de expresie in functie de interese si nu de principii. Tot mai mult, se pune accent pe indepartarea omului de natiunea de care apartine si remodelarea lui dupa criteriile asazisului progresism.
    Toate acestea denota mari slabiciuni si fisuri in structura ideologica a UE, din simplul motiv ca a fost prost ,,proiectata” inca de la inceput. UE ,un organism suprastatal eminamente birocratic, nu are legatura directa cu cetatenii, doar se foloseste in mod ilegitim de puterea lor reunita periodic conferita de democratie. Ma rog, un organism pus in slujba Germaniei, adevar de care britanicii s-au prins.

    …Si apropo, Referendumul pentru familie a fost o initiativa a trei milioane de romani, iar intrebarea nu a fost transanta, ci dimpotriva, ambigua: ,,Sunteti de acord cu legea bla bla bla… ?”
    In plus, mai inainte a fost Ordonanta 13, inabil pusa pe masa guvernului si pe scena publica.
    ps
    Pa, PSD si adio vot, am mai spus-o, dar dupa ce v-am citit si pe dvs, sunt si mai hotarat. Asa raspund eu tradarii si slabiciunii.
    pps
    Ma simt dator sa felicit Polonia si Ungaria. Alea, țări adevarate….iata, ungurii au reusit sa-l aduca pe Papa chiar in inima secuimii…

    • @Zev: ”Domnule Nastase, retorica suveranista poate crea perceptii negative, dar cred ca tendinta de ,,refondare” a Europei, in sensul redobandirii suveranitatii statelor componente, a fost doar incetinita, nu si oprita. Viitorul va apartine cu siguranta unei Europe unite a natiunilor suverane aflate in permanent dialog de armonizare consensuala fara afectarea esentelor nationale ale statelor. ”
      ==================
      Înclin să fiu de acord cu ZeV, nu pentrucă este ecoul Kremlinului 🙂 ci pentrucă tendința oricărui imperiu de a desființa națiunile aflate sub ”aripa ocrotitoare” a metropolei, s-au soldat invariabil cu eșec conducând la crearea sau reînființarea statelor naționale. Dacă nu suntem convinși, poate ”Prin cenușa imperiului”, ne poate trezi la realitate.

      Noul PSD încearcă să recâștige bunăvoința colegilor din PES, prin insistența de a se manifesta ca un partid progresist de stânga.
      Practic, încearcă să înlăture partidul ProRomânia a lui Victor Ponta care s-a poziționat deja ca partidul progresist de stânga din România.
      Problema lui Ponta este aceea că în oportunismul său, basculează între stânga progresistă (PES) și dreapta progresistă (grupul pe cale de înființare Macron) și nu este (încă) credibil.
      Să fie atât de mare frica conducerii PSD că partidul poate fi măturat de pe eșichierul politicii ”mari”, desigur prin intervenția externă a progresismului european, încât a ajuns să-l curteze pe Ponta?
      Oricum, dacă PSD va susține ideile progresiste anti-suveraniste, probabil va avea, prin lipsă de credibilitate internă, soarta partidelor românești fără viitor.

      Să nu uităm că Ponta este un înverșunat ”tânăr politician” care, în 2015, avea un discurs vitriolic la adresa ”xenofobilor” care se opuneau cotelor obligatorii de migranți pe care cancelarul Merkel le impunea statelor UE – vezi ”Ponta și xenofobii” (https://mipopescu.wordpress.com/13-invazia/ponta-si-xenofobii/).
      Sub guvernul PSD-ist al lui Victor Ponta, cu ajutorul unor europarlamentari PSD, începuse deja să fie impusă o politică împotriva intereselor românilor de acceptare a politicii Merkel de islamizare a continentului, politică care s-a dovedit falimentară și care a dus la creșterea valului suveranist european și la Brexit.(”PSD și islamismul” – https://mipopescu.wordpress.com/13-invazia/psd-si-islamismul/).
      Dacă actualul PSD se va întoarce la politica Ponta de combatere a ”populismului”, suveranismului în loc să devină un partid (de stânga) național, atunci își va merita soarta de a deveni insignifiant.

      Și nu va avea nicio scuză, privind marginalizarea internațională, cu atât mai mult cu cât astăzi, nu ar mai fi singur pe plan european.
      Pentru aceasta, politica externă nu trebuie să evite realizare a unor alianțe cu țări având mai multă coloană vertebrală în susținerea intereselor naționale. (vezi ”UE bipolară” – https://mipopescu.wordpress.com/12-ue-si-nato/ue-bipolara/). Față de sugestia din acest articol scris în 2017, au mai apărut și alți actori care ar putea fi invitați: Italia sau Grecia. Și asta ar putea da ”fiori” nucleului autoritar al UE.
      Tare mă tem că PSD-ALDE nu mai este capabilă de această ”zvâcnire” de interes național, bălăcindu-se în mocirla luptelor interne de supraviețuire politică.

  27. Nu stiu care e planul pe termen lung (presupun, sper ca aveti unul) dar pun pariu acum ca pe termen scurt si mediu veti aduce (mi se pare destul de clar ca faceti parte din grupul care a preluat partidul) PSD-ul la nivelul PS din Franta sau a PASOK-ului din Grecia. Pentru ca nu cred ca intelegeti cati din cei 20% pe care ii mai are PSDul sunt dezgustati de ceea ce se intampla.

    Cam mare pretul, indiferent cat de nedreptatit v-oti simti dumneavoastra de cum au reactionat colegii atunci cand v-a fost greu.

    Mereu orgoliul asta… cel mai mare dusman al dumneavoastra, cea mai mare slabiciune.

  28. La nivel public pare sa existe o presiune pentru o motiunea de cenzura, in vederea obtinerii a doua deziderate, banuiesc :
    -dizolvarea legislativului pentru organizarea de alegeri anticipate
    -vacantarea functiei de premier
    Ceea ce e perfect legitim si firesc in esenta.

    Astea doua duc invitabil la destructurarea aliantei de guvernare si intrarea pentru macar 6 luni intr-o era a instabilitatii cu tot ce deriva din asta, si prin care se poate genera inclusiv o criza economica grava.

    Daca mai adaugam si climatul de instabilitate politica si nu numai, din jur, din Ungaria, Ucraina Serbia sau Rep.Moldova, putem avea ca cetateni niste indoieli in legatura cu oportunitatea celor doua posibile intiative de natura politica.
    Nu vor folosi tarii per ansamblu, mai ales ca alegerile la termen sunt foarte curand.

    Mandatul unui parlament ales anticipat nu depaseste momentul alegerilor la termen, nu e ca un reset.

    Daca se doreste punerea in aplicare a deciziei cetatenilor in legatura cu referendumurile, atunci dizolvarea parlamentului n-ar duce decat la intarzierea adoptarii modificarilor mult dorite, care par sa fi fost acceptate de principiu de tot legislativul.

    Daca nu se doreste dizolvarea, ci doar caderea guvernului avem si o ipoteza in care actualul premier desi este demis ramane totusi premier, cu puteri reduse,.conform Art. 110 cu (1) si (4).Deci ar putea ramane exact acelasi premier si daca trece motiunea.

    Parlamentul nu va putea fi obligat sa accepte pe oricine, dizolvarea fiind exclusa in situatia actuala.
    Nu se va putea aplica Art.89 cu alin.1, pentru ca suntem de fapt in cele 6 luni de final ale mandatului prezidential in curs.21 decembrie a fost ziua in care in 2014 s-a depus juramantul in fata Parlamentului Romaniei

    Sper ca cei care au fost alesi in 2016 au responsabilitatea a ceea ce urmeaza sa voteze prin legislativ.
    Votul trebuie inteles in sensul in care a fost dat, si nu in alte sensuri.

    Sunt 10 milioane care nu s-au pronuntat in niciun fel.Daca utilizam logica lui Basescu uzitata pentru 2012, toti cei 10 milioane nu sunt de acord cu nimic din ce s-a votat. iar 10>8.
    Nu stim ce vor ceilalti 10 milioane.

    Apropo, oamenii au votat in legatura cu OUG-uri pe justitie si nu pe OUG-uri in general, cum par unii sa generalizeze.
    Nu de alta dar poate vine altcineva maine sau poimaine, si cere prin referendum interzicerea decretelor sau legilor in general.
    Trebuie totusi o masura in ceea ce poate fi utilizat la nivel de discurs.politic, nu poti arunca in mod irational tot felul de idei care de care mai nastrusnice ca sa fii votat.

    Tarile in care nu se pot da legi, hotarari, OUG-uri sau decrete, nu sunt sigur ca se mai pot numi tari, poate colonii sau teritorii.

    In contextul razboiului hibrid din Ucraina si agitatiei din Ungaria ar trebui mai multa reticenta in legatura cu suspendarea activitatii unor organe ale statului, chiar daca asta s-ar face prin mijloace democratice.Nu stim niciodata ce aduce ceasul.

  29. Nu ma pot abtine sa nu postez si aceste randuri, domnul Chireac a dat o stire interesanta in emisiunea lui Radu Tudor.
    Mi-am aruncat un ochi si eu pe site-ul BEC, cand am auzit numarul rostit, care mi se pare socant.

    hxxps://prezenta.bec.ro/europarlamentare26052019/abroad-precincts
    hxxps://prezenta.bec.ro

    Numarul de votanti pe liste suplimentare a fost de 375.219 pentru diaspora si 1.183.699 pentru intern.OMG!!!
    Asta inseamna peste 15% vot pe liste suplimentare.
    Nu vreau sa fac vreo acuzatie, dar sunt mult prea multi in opinia mea.Ceva nu e in regula.
    Ne mai intrebam unii de cozile formate ad-hoc pe 26 mai, de afluenta de autoturisme de langa unele sectii si de senzatia de fete noi la cozi ( in general in cartier iti cam stii vecinii proximi).

    Sa speram ca nu ajunge la 30% la prezidentiale. 🙂

    Cred ca trebuie facut ceva in sensul dezaglomerarii sectiilor, aglomeratia pare sa fie generata de aceste liste la prima vedere.

  30. Imi pare rau ca Curtea Constitutionala nu a dat ieri o decizie favorabila lui Liviu Dragnea.
    Sper din tot sufletul ca la urmatorul termen, pe 3 iulie, vom vedea o decizie pe completele de 3 , care sa mearga in directia anularii acestei condamnari nedrepte a lui Liviu Dragnea. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns