Amnistii si gratieri colective in România post-belică. Legea PSD 543/2002

Am observat, in ultimii ani, o teamă paroxistică – poate doar simulată – pentru ceea ce in alte timpuri sau in alte tări este o practică  de aplicare periodică, in functie de politica penală ce trebuie adaptată dinamicii faptelor infractionale. Cititi spre exemplu, categoriile de infractiuni exceptate de la gratiere, prin Legea 543 din 2002, adoptată de guvernul PSD.

Incapacitatea de a examina lucid această chestiune a dus la ideea presedintelui Iohannis de a cere prin referendum stabilirea unor exceptii, eventual prin adăugarea la Constitutie. Este o formulă aberantă din punct de vedere juridic. Sunt oare infractiunile de coruptie mai „importante” decât, spre exemplu, infractiunile de omor?

De aceea, indemnul meu este să mergeti să votati pentru reprezentantii României in Parlamentul european dar să nu intrati in jocul electoral al presedintelui Iohannis.

Si acum câteva detalii despre amnistiile si gratierile colective din perioada post-belică si textul Legii PSD in materie, din 2002.

In 1948, a apărut o lucrare, semnata de V. Pantelimonescu, intitulată „Amnistii si gratieri. Legislatie, adnotări si jurisprudentă”, cuprinzând legile si decretele de amnistie si gratieri intre 23 august 1944 si 1 septembrie 1948. Conform lui Pantelimonescu, intr-un interval de 4 ani, au fost adoptate 23 de legi de amnistie si 3 legi de gratiere. Nu vă spun ce scrie in ele, ca să nu se inspire cineva si sa depună vreun proiect la parlament, preluând idei din reglementările acelor ani.

As vrea sa fac si o scurta prezentare a reglementarilor referitoare la gratiere si amnistie in perioada pana in 1989. In intervalul 1953-1989, au fost adoptate 29 de acte normative pentru gratierea unor pedepse si amnistierea unor infractiuni – in medie un act normativ de aceasta natura, la fiecare un an si jumatate. Datele le-am preluat din lucrarea „Amnistia si gratierea”, elaborata de prof. Iancu Mandru, in 1998:

Decretul 155/1953 (gratiere); Legea 4/1954 (gratiere si amnistie); Decretul 421/1955 (gratiere si amnistie); Decretul 727/1956 (amnistie); Legea 8/1957 (gratiere); Decretul 20/1959 (gratiere); Decretul 20/1959 (gratiere); Decretul 315/1959 (gratiere0; Decretul 211/1960 (gratiere); Decretul 5/1963 (gratiere si amnistie); Decretul 973/1967 (neexecutarea unor pedepse); Legea 25/1967 (gratiere si amnistie – au fost liberate 19.255 persoane); Decretul 591/1969 (gratiere, amnistie – au fost puis in libertate 3468 detinuti); Decretul 543/1970 (gratiere -au beneficiat 11,890 persoane); Decretul 521/1972 (gratiere – au fost liberati 6598 detinuti); Decretul 110/1974 (amnistie); Decretul prezidential 9/1974 (gratiere – au beneficiat 9952 persoane); Decretul 185/1976 (gratiere si amnistie); Decretul prezidential 222/1976 (gratiere – beneficiari 19.980 persoane); Decretul 115/1977 (gratiere si amnistie – au beneficiat 19.294 persoane, din care 17.794 din locurile de detinere); Decretul 147/1977 (amnistie – liberate 2836 persoane); Decretul 331/1977 (amnistie); Decretul prezidential 189/1981 (gratiere – liberate 14.396 persoane); Decretul prezidential 349/1982 (gratiere – au beneficiat 31.545 persoane); Decretul 290/1984 (gratiere si amnistie – au beneficiat 55.437 persoane); Decretul 185/1986 (gratiere si amnistie – au beneficiat 42.166 persoane); Decretul 255/1987 (gratiere si amnistie – au beneficiat 36.784 persoane); Decretul 11/1988 (amnistie – au beneficiat 41.184 persoane).

Pentru intervalul 1967-1988, numarul celor care au beneficiat de prevederile acestor acte normative a fost de 313.785 persoane. Explicatiile sunt sau pot fi multiple. In primul rand, o alta politica penala. Probabil si alte argumente legate de capacitatea penitenciarelor sau de faptul ca anumite contraventii se pedepseau cu inchisoare.

După 1989, au fost două decrete de gratiere, la inceputul anilor ’90 apoi, in 1997,  a fost adoptata Legea nr 137/1997 privind gratierea unor pedepse, lege pe care imi permit sa o numesc Legea Antonescu/Basescu, pentru ca amandoi erau, la acel moment, membri in guvernul Ciorbea si nu s-au opus reglementarii respective. Legea de gratiere Antonescu/Basescu prevedea gratierea, in intregime, pentru pedepsele pana la 2 ani; in intregime pentru pedepsele pana la 5 ani, pentru persoanele cu varsta peste 60 de ani (!); in parte (cu 1/2) a pedepselor pana la 5 ani etc. Erau exceptati recidivistii si autorii anumitor infractiuni.

Ultima lege de gratiere a fost adoptata in 2002, in timpul guvernarii PSD. Au trecut, de atunci, 17 ani.

Iată cum arăta acea lege. Puteti citi care au fost exceptiile considerate importante si, că, oricum, erau exceptate infractiunile de coruptie. 

Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni

Autentificare

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. 

Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată.

Art. 2. 

Prevederile art. 1 se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanță.

Art. 3.

Se înlătură măsura internării într-un centru de reeducare luată de către instanțele de judecată față de minorii care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

Art. 4.

(1) Prevederile art. 1 și 2 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare. 

(2) Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infracțiuni:

A. Infracțiuni reglementate de Codul penal:

1. infracțiunile contra siguranței statului, prevăzute în art. 155173;

2. infracțiunile de omor, prevăzute în art. 174176;

3. vătămarea corporală gravă, prevăzută în art. 182;

4. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzute în art. 183;

5. lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189;

6. violarea de domiciliu, prevăzută în art. 192 alin. 2;

7. șantajul, prevăzut în art. 194;

8. violul, prevăzut în art. 197;

9. actul sexual cu un minor, prevăzut în art. 198 alin. 2-4;

10. perversiunea sexuală, prevăzută în art. 201 alin. 2-5;

11. incestul, prevăzut în art. 203;

12. furtul de autovehicule, precum și furtul calificat, prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) și g), alin. 2 și 3 în redactarea anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. 1-4 în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, și în art. 209 alin. 2-4, în redactarea în vigoare;

13. tâlhăria, prevăzută în art. 211;

14. pirateria, prevăzută în art. 212;

15. înșelăciunea, prevăzută în art. 215 alin. 2-5;R

16. delapidarea, prevăzută în art. 2151 alin. 2;

17. ultrajul, prevăzut în art. 239 alin. 2 și 3;

18. abuzul în serviciu în formă calificată, prevăzut în art. 2481;

19. luarea de mită, prevăzută în art. 254;

20. darea de mită, prevăzută în art. 255;

21. primirea de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256;

22. traficul de influență, prevăzut în art. 257;

23. tortura, prevăzută în art. 2671;

24. represiunea nedreaptă, prevăzută în art. 268;

25. evadarea, prevăzută în art. 269;

26. înlesnirea evadării, prevăzută în art. 270;

27. neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, prevăzută în art. 274 alin. 2;

28. părăsirea postului și prezența la serviciu în stare de ebrietate, prevăzute în art. 275 alin. 3;

29. distrugerea și semnalizarea falsă, prevăzute în art. 276;

30. nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art. 279;

31. nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, prevăzută în art. 2791;

32. falsificarea de monede sau de alte valori, prevăzută în art. 282;

33. falsificarea de valori străine, prevăzută în art. 284;

34. deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută în art. 285;

35. falsul material în înscrisuri oficiale, prevăzut în art. 288;

36. falsul intelectual, prevăzut în art. 289;

37. falsul în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut în art. 290;

38. uzul de fals, prevăzut în art. 291;

39. deturnarea de fonduri, prevăzută în art. 3021 alin. 2;

40. nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri, prevăzută în art. 3022 alin. 2;

41. contaminarea venerică și transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, prevăzute în art. 309;

42. traficul de stupefiante, prevăzut în art. 312;

43. falsificarea de alimente sau alte produse, prevăzută în art. 313;

44. punerea în primejdie a unei persoane în neputință de a se îngriji, prevăzută în art. 314;

45. relele tratamente aplicate minorului, prevăzute în art. 306;

46. încăierarea, prevăzută în art. 322 alin. 3 teza II;

47. asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută în art. 323;

48. proxenetismul, prevăzut în art. 329;

49. dezertarea, prevăzută în art. 332;

50. zborul neautorizat, prevăzut în art. 340 alin. 2.

B. Infracțiuni reglementate de legi speciale:

1. infracțiunile prevăzute în art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României;

2. infracțiunile prevăzute în art. 109, 110 și 115 din Decretul nr. 443/1972 privind navigația civilă;

3. infracțiunile prevăzute în art. 175-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României;

4. infracțiunile prevăzute în art. 276 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată;

5. infracțiunile prevăzute în art. 85 din Legea protecției mediului nr. 137/1995, republicată;

6. infracțiunile prevăzute în art. 7-18 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;

7. infracțiunile prevăzute în art. 10-16 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale;

8. infracțiunile prevăzute în art. 23 și 24 din Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor;

9. infracțiunile prevăzute în art. 2-14 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

(3) De asemenea, nu beneficiază de prevederile prezentei legi cei care au săvârșit infracțiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Art. 5. 

Sancțiunile cu închisoare aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pentru contravenții nu se mai execută.

Art. 6.

Grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, a măsurii internării într-un centru de reeducare sau a sancțiunii contravenționale, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum și celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.

Art. 7. 

Persoanele grațiate care, în curs de 3 ani, săvârșesc cu intenție o infracțiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune, și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

Art. 8. 

Dispozițiile prezentei legi privesc pedepsele, măsurile și sancțiunile aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate până la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 12 septembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

București, 1 octombrie 2002.

Nr. 543.

 

27 de gânduri despre “Amnistii si gratieri colective in România post-belică. Legea PSD 543/2002

  1. O anume doamna Mititelu de la iRealitatea, o șperlă antipatică, dar suficient de rutinată și șmecheră, s-a prins, se pare, care sunt punctele vulnerabile ale staff-ului pesedist.
    Sunat la telefon, Liviu Pop a fost intrebat frontal: ,,Votati la Referendum, domnule Pop” ?
    Insul a dat in balbaiala si a replicat penibil…,,Pai ma mai gandesc, studiez intrebarile (sic!)”.
    Fratilor, am avut un impuls sa dau cu televizorul de pamant, dar noroc ca e prea greu (..nanocell”-ul avand diagonala de 152 cm si masa pe masura). 😉
    Ce sa mai studiezi, Liviu Pop ? Mizeriile de intrebari uitate pana si de initiator ?
    Raspunsul corect (pe care eu l-as fi dat):
    ,,BOICOT ! Votand la Referendum, incalcam Constitutia si regulile statului de drept (restrangand drepturi ale omului si atributiile constitutionale ale Guvernului Romaniei.”
    ….Cu asemenea retardati lasi si nepregatiti, sincer, nu vad in roz viitorul pesedeului.

    • Cred că a fost un răspuns diplomat. Pop nu a vrut să intre în polemică, dar cred că nu va vota. Dealtfel, pasajul „studiez întrebările, mă mai gândesc” e ironic.

      • Hahaha…Pop este diplomat (??!!) Pai atunci mnistrul de externe actual este pur si simplu analfabet, daca asta e reperul….. (Z)
        Liviu Pop este un pui fricos si atat…piu piu piu….ăăă……piu piu piu….ăăă… (Z)
        PS
        O fi avand geanta diplomat la serviciu….

  2. ,,De aceea, indemnul meu este să mergeti să votati pentru reprezentantii României in Parlamentul european dar să nu intrati in jocul electoral al presedintelui Iohannis.”

    Ei, asa da, m-am mai calmat. (Z)

  3. Am constatat că în regimurile dictatoriale nerecunoscute la acea vreme, ci numite regimuri de democrație populară, iar apoi de democrație socialistă, au fost acordate o mulțime de grațieri și amnistii. Astăzi, în regimul de democrație liberală, în spatele căruia se ascunde o dictatură pe care nu reușește niciun politolog să-i găsească o denumire satisfăcătoare, amnistia și grațierea sunt considerate mijloace de încurajare a corupției. Cunoscutul istoric, profesor la Universitatea Yale, Timothy Snyder, în penultima sa carte ,, Despre tiranie-douăzeci de lecții ale secolului XX” (2017), tradusă și publicată la noi în anul 2018, printre altele, ne spune, demonstrând acest fapt, că : ,, …istoria democrației moderne este marcată deopotrivă de declin și de eșec” și că istoria ,, ne oferă niște exemple și modele, mărind astfel imaginația noastră și creează mai multe posibilități de anticipare și rezistență”. Modelul ales de Președinte și mai ales de useriști ( mă refer la ultimele două interviuri date de Cioloș) este cel al lui Hitler. Sunt multe acțiuni și atitudini pe care le putem compara cu cele ale lui Hitler. Dau un singur exemplu: pe 27 februarie 1933, după ce Hitler câștigase alegerile, a luat foc clădirea sediului Reichstag-ului. Nici astăzi nu se știe cu adevărat cine a provocat incendiul, dar cu toții știm că Hitler a folosit acest eveniment în favoarea sa, spunând: ,, Acest incendiu este doar începutul. (…..) Acum nu vom mai arăta milă. Îi vom îndepărta pe toți cei care ne vor sta în cale”. La noi, monentul folosit de Președinte a fost incendiul de la Colectiv. Nu știm și n-o să știm niciodată cine a provocat ,cu adevărat incendiul, dar știm că de atunci a început ,,tirania” acestora ( care a înlocuit-o pe a Prezidentului), mascată în lupta împotriva corupților, penalilor, a ciumei roșii etc.

  4. Am văzut și programul peneliștilor, prin graiul lui Orban, privind reforma învățământului, pe care, probabil, europarlamentarii lor o va pune în dezbatere în Parlamentul european: studierea sau nu în școală a poemului ,, Miorița”. Marele elitist, care o face pe Viorica Dăncilă analfabetă, nu știe că,, Miorița” este considerată poemul epic național al României, așa cum sunt considerate : ,,Cântecul lui Roland” pentru Franța, ,,Cidul” pentru Spania, ,,Eneida” pentru Italia, ,,Iliada” și ,,Odiseea” pentru Grecia, ,,Cântec despre oastea lui Igor” pentru Rusia, ,,Heidi” pentru Japonia, ,,Povestea lui Sinuhe” pentru Egipt etc. Ce ar fi ca grecii să nu mai studieze ,,Iliada,” pentru că cei mai viteji eroi, cum ar fi Achille, mor și-i întristează pe elevi sau spaniolii să nu mai studieze ,,Cidul” ori germanii ,,Cântecul Niebelungilor”.? În curând, s-ar putea ca Orban să ceară să nu se mai studieze nici ,,Luceafărul”, că i-ar putea întrista pe elevii eminenți, viitoarele genii, și vor deveni superficiali, numai ca să poată fi iubiți de o Cătălină! Nu m-aș mira să ceară studierea sintagmei ,, M…e P.S.D.”, drept o nouă ideologie politică!
    În concluzie, intelectualul Orban nu știe semnificația ,,Mioriței”, profunzimea acestui poem, care este, de fapt, profunzimea de altădată a românului spiritualizat!

    • Orban crede în mod simplist că elevii copiază comportamentul personajelor literare, și nu e în stare să găsească semnificația temelor unui text literar.
      Dacă ar fi așa cum susține el, elevii n-ar trebui să citească o mulțime de opere, de la „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski, până la „Oameni și șoareci” a lui Steinbeck…

  5. De notat diferența între grațiere și amnistie: grațierea e iertarea de executarea pedepsei, iar amnistia e înlăturarea răspunderii penale, deci ștergerea faptei inclusiv din cazierul judiciar.
    Așadar, sunt două probleme într-o întrebare. Poate sunt de acord ca un condamnat să fie iertat de executarea pedepsei (uneori și pentru descongestionarea închisorilor), mai ales dacă a acoperit prejudiciul la Bugetul de Stat, și să-i rămână fapta în cazier, dar nu sunt de acord să i se șteargă fapta cu totul.
    Cum răspund la întrebarea asta?
    Nu mai pun că în întrebarea nr 2 sunt tot 2 probleme diferite: pot să fiu de acord să nu se dea ordonanțe pe Justiție, dar să nu fiu de acord ca ordonanțele în general să fie contestabile la Curtea Constituțională, pentru că atunci aplicarea lor ar întârzia și ele nu și-ar mai jurstifica atributul „de urgență”.
    Astea toate plus faptul că ceea ce se propune în întrebări e anticonstituțional mă fac să refuz să votez la referendum, deci boicot peste bot cu mălin cu tot.

  6. Ceea ce spuneti dumneavoastra se intampla intr-o tara normal ! Nu intr-una in care , procuratura si procurorii sunt folositi pentru eliminarea incomozilor si adversarilor politici si care se bucura de o suveranitate limitata .
    Astazi , ca mentalitate si apucaturi , noi suntem undeva prin anii 50 .

  7. „Dragi români, cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai să spunem răspicat ‘Da’ pentru România europeană, ‘Da’ pentru România pe care o iubim, ţara oamenilor cinstiţi şi integri în care nimeni nu este mai presus de lege. Votaţi ‘Da’ la referendum şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează”, afirmă şeful statului, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.
    Da, măi Klaun Iohanus şi noi vrem ca „hoţii şi corupţii” să stea la puşcărie ! Inclusiv, TU, infractor dovedit dar încă nepedepsit pentru toate faptele tale de corupţie în urma constituirii unui grup infracţional deosebit de periculos ! Şi cu tine să stea în puşcărie şi toţi cei care te-au făcut scăpat până acum, în ciuda tuturor evidenţelor !
    Vedea-.te-aş ridicând săpunul sub privirile pofticioase ale vreunui condamnat pentru relaţii neprincipiale, nu internaţionale pe care le-ai făcut praf până acum ! !

  8. @ all

    L-ati auzit si voi pe Coldea cand s-a referit la propria persoana ca fiind profesor ? Bai nene bai , asa ceva … Asta e mai tare decat denuntul lui Ponta cu povestea de iubire neimpartsita dintre frustrata Keovessy si Ghita .

  9. Tare articolul … Tot despre profesorii 🙂 Coldea si Gabi Oprea ( zis Prostica )

    https://www.dcnews.ro/h-d-hartmann-aruncat-sub-autobuz-profesorul-coldea-ii-vorbeste-lui-codruta_654737.html

    Și a ieșit pe poarta de fier. Fără cătușe, fără manifestanți care să îi strige măscări, fără trompetele virgine sau vestale ale anticorupției europene cu miros de gaz rusesc biciuind acuzatul.

    Călcând cu pași mari, mai degrabă fugind de clădirea unde destinul său se decide încet, dar sigur, fostul general Coldea a devenit speriat. Speriat de umbra celebrei secții de anchetă, speriat de umbra celor care, datorită lui, au suferit în tăcere, purtând lanțurile iobăgiei impuse tocmai de către el, mărețul Napoleon al anti-corupției din România sovietizată zilnic de către Uniunea Europeană, a spus poezia cu care orice criminal se droghează subliminal, convingându-se, în primul rând pe el însuși, că a este nevinovat. A început prin a cerși dragoste de la SRI. A lingușit SRI, așa cum o făceau activiștii comuniști care, în dizgrație, lăudau partidul pentru pedeapsa exemplară tocmai servită împotriva lor. Stalinian prin definiția sa culturală limitată și limitativă dogmatic, drogat al puterii ascunse, dependent de pudra capitonată a fricii pe care o instilase într-o țară întreagă, generalul a ieșit profund zdruncinat de la audieri.

    Noua lume capitalistă

    Nici lungi, nici scurte, dar cu miez de fier beton, audierile l-au fi făcut pe neînfricatul patriote naționale (Caragiale exact prototipul coldian l-a avut în vedere) să încerce metoda sigură a minciunii. Și dăi cu colaborarea dintre SRI și aplicarea legii, și dăi cu apărarea României. Așa muriseră sute de mii de evrei în România, tot pentru că un general aliat al lui Hitler, devenit imposibilă mașinărie a trădării naționale și astăzi plătită de România, ajutat de junimea legionară spusese că trebuia apărată țara de venetici. Tot cu ciuma roșie se bătea și acel general. În baza aceluiași și identic mecanism dement au murit sute de mii de români în lagărele comuniste, tot pentru că generali ai bolșevismului spuneau că ei apără țara. Așa probabil că a înțeles Coldea să construiască democrația și noua lume capitalistă, prin distrugerea, arestarea, anatemizarea a zeci de mii de români. Mecanica odioasă este identică de peste un secol într-o țară oprimată de generali de securitate sud-americani.

    Coldea habar nu avea, când vorbea la gardul de fier forjat, statuie a aroganței sifilitic virusate, că tocmai fusese aruncat sub autobuz de o altă lumină a prostiei sovietice prea bine trăind în România. Un alt general, ăla de la departamentul de izmene și ciorapi, care a vânturat securitatea națională prin guvernul lui Ponta, premierul european demisionat pe Facebook tocmai din patul medicalizat al pașalei din Stanbul, Oprea tocmai ștersese cu el pe asfaltul murdar. Auzi la el, din izmană devenit profesor, care a mai și dat doctorate, cică coldianul general îi fusese studinte. Deci nu au prea avut ei relații. Minte-ma Doamne, că ma mint și eu, ar spune Monica Lovinescu din cerurile uriașei biblioteci divine. Mai mare rușinea să vie tocmai profesorul tău de doctorat, în ditamai securitatea națională, să te facă puric tropăind prin ciorapii soldaților armatei române. Negru în suflet să fi, lumină stinsă la creier să te declare aparatele medicale (Oprea exprimă fizic minunea în viață a ambelor caracteristici) și nu se face ca un general să dea în altul. De fapt Oprea transmitea un simplu mesaj: de armată nu te legi bey Coldea. Nu da tu vina pe armata română pentru ce ai făcut tu, în numele lui Băsescu și al tinerimii române anticorupte.

    Apoi a venit mesajul, transmis prin microfoanele flămânde ale presei uluite că generalul ieșise fugind. Stai Codruța cuminte, nu vorbi nica, că eu nu am zis nimica. Nu te arunca în suliță că știu eu, securistul genial al lui Maior și Băsescu, ce am spus acolo. Coldea, referindu-se la faptul că el nu a primit nici un mesager, nici răvaș cu delațiune despre vre-o infracțiune comisă de Codruța lui Kovesi vine să exprime și să confirme înțelegerea dintre cei doi corifei ai luptei anti-corupție. Dar verbul ucigaș prin amploarea sa, verbul care asasinează se află în a doua parte a scurtei intervenții. Generalul Coldea declară ritos, magistral și marțial că el nu a a luat la cunoștință despre nici un act criminal care să îl fi făcut Codruța. Adică el și avea voie să constate o infracțiune, menținând același mesaj al ilegalității. Noi de la SRI constatam infracțiunea, noi o transmiteam procurorilor șiapoi monitorizam judecătorii ca să condamne cum trebuie. Câmpul tactic al lui Dumbravă descoperit în toată splendoarea lui de către doctorandul în securitate națională. Or fi stat și procurorii la pândă să vază minunea de alergare coldiană din birourile lor, dar nu cred că cineva vreodată le-a mai dat pe tavă, în direct, asemena pomană de dezvăluire. Cum nu cred că cineva nu a înțeles ca studentul lui Oprea nu mai are nimic în mânecă ca să se apere el însuși de valul înalt care vine spre el.

    Care ar fi mesajul lui Coldea

    Mesajul lui Coldea ne transmite că el rămâne alături de Codruța. Generalul transmite celor din spate, că el nu negociază termenii predării. Securist bine antrenat al jocului de culise, Coldea trage de timp. Prețul cerut de secreții negociatori este pentru Coldea propria prăbușire și a planului de salvare pe care îl are. Iar el, ca orice soldat crendicios, sovietizat și mancurtizat complet, va rămâne drepți în fața istoriei. El va cădea sub lovitura dușmană, dar pe Codruța lui nu o dă zbirilor. Confirmă astfel că generalul Coldea o vrea președinte de republică, propusă de Cioloș, soldatul de la trupele de securitate care păzea strada lui Doina Cornea.

    Practic, cei doi generali au ignorat crima. Au îmbățoșat nevrednicul mădular, cu sabia lui Moș Teacă la șold, decorațiile puroind din pieptul de aramă coclită de trădarea națională, uitând să spună cum a ajuns un condamnat defintiv să fie transportat pe banii unui om de afaceri în avion privat. Crima acolo este și a fost construită, organizată, executată sub directa privire a lui Coldea.

    Peste ani, când poarta mare de fier se va fi deschis pentru a elibera pe generalul anti-corpuției, ziariștii mai pot doar întreba: a meritat domnule Coldea trădarea României? Iar micul Napoleon să se uite fix în cameră și să spună, ca într-o altă scenă teatrală celebră, suntem gata să o luăm d ela capăt. Căci România încă nu a învățat să își educe întâi generalii sud americani pe care i-a crescut.

    intertitlurile aparțin redacției DC News.

  10. Toți „înaintații” aștia, „progresiștii”, „UE-iștii”…toți -iștii ăștia nu știu că în țările civilizate se tinde spre înlocuirea încarcerării cu pedepse alternative? spre prevenție, nu spre pedepsire? spre recuperarea prejudiciului, nu spre ținerea oamenilor în condiții mizerabile pe bani publici? spre reinserția lor în societate?
    La noi fenomenul e invers: după ce omul stă în închisoare în condiții inumane (uneori pentru o eroare judiciară) și își ispășește pedeapsa, toată viața i se strigă în spate „pușcăriașule”!, o parte a societății consideră că el nu mai are voie să participe la anumite manifestări, îi interzice unele activități, ca și cum cetățeanul ar fi condamnat pe viață.
    În carceră n-ar trebui să stea decât cei care au făcut fapte cu violență, au omorât, au practicat pedofilia…

  11. Stricator al normalitatii si firii omenesti: Trump sustine ca un candidat homosexual la Casa Alba este “formidabil”. “Inversada” si “imixtiunea” electoral

    Este binecunoscut si demonstrat ca doar cel care este asemenea tie, din punct de vedere al normalitatii (care exprima insusiri firesti, obisnuite, intalnite in mod regulat), sub aspect fizico-anatomic si etnico-rasial, poate simti ca tine si iti poate reprezenta interesele in mod autentic in politica statului. Alesul trebuie sa intruneasca cat mai multe din caracteristicile majoritatii, ale poporului indigen, dintre care apartenenta si normalitatea sunt esentiale si obligatorii. Fara indoiala ca un lombrozian sau un provenit nonconform locului ar fi tot atat de nepotrivit ca “ales” precum un extraterestru. De altfel, asocierile, incepand de la cele in partide si pana la cele bazate pe asemanari de stare, se fac in virtutea unor caracteristici specifice, care genereaza interese specifice. Exceptiile minoritare sunt ceea ce sunt, pentru care sunt legi protectiv-existentiale, adecvate si decente.

    Scopul central al alegerilor prezidentiale din orice tara este ca in functia suprema din stat sa fie aleasa o persoana normala. Adica, o persoana ale carei caracteristici esentiale sa fie aceleasi sau apropiate ca cele mai frecvente sau covarsitor obisnuite, intalnite la membrii societatii respective. Aceasta conditie primara de normalitate a candidatilor eligibili este o minima moralia. E premisa de neinselare a poporului alegator si a asteptarile sale. Mai altfel spus, plastic si exemplificativ, la presedintia unei asociatii a consumatorilor de bere nu poate fi ales un abstinent alcoolic sau un nonconsumator de bere. Ori, ca presedinta a unei asociatii a mamelor nu poate fi aleasa o femeie care nu este mama, nu vrea sau nu poate sa fie mama. In astfel de cazuri ipotetice, alesii ar fi necredibili, iar alegatorii ar fi inselati. Evident, la conditia privind autenticitatea reprezentarii se adauga cerintele de personalitate, experienta politica, educatie si cultura privind candidatul in alegerile prezidentiale.

    In politica alegerilor prezidentiale din SUA, cazurile privind incompatibilitatea de eligibilitate si inautenticitatea de reprezentare nu sunt din pacate ipotetice, ci realitati dintre cele mai inacceptabile. Dupa experimentul presedintelui afroamerican, Donald Trump evoca posibilitatea respingatoare a unui presedinte homosexual. Daca atunci a tinut, de ce nu ar tine si acum? este o logica a intinsului coardei, care se poate rupe pe neasteptate. Ruperea evolutiei si mersul spre involutie va avea drept cauza principala homosexualitatea, care va defecta razboaiele SUA. Homosexualitatea unor comandanti si combatanti ai Pentagonului, catre care acesta din urma si-a deschis portile, a provocat o iritare muta spre irepresibil a militarilor normali sexual (heterosexuali). Ea va duce la revolta militara care va fi cunoscuta sub numele de “Inversada”.

    Presedintele Donald Trump a apreciat drept “formidabil” faptul că unul dintre candidaţii din alegerile prezidenţiale din SUA, pretendentul la învestitura democraţilor Pete Buttigieg, este homosexual declarat. Consecintele unui homosexual la Casa Alba vor fi mai grave decat cele rasiste, provocate de catre predecesorul lui Trump. Ele vor lovi in familie, mame, copii, in bazele reproducatoare ale vietii si ale firii omenesti, pentru care militarii albi si heterosexuali mor pe fronturile din Afganistan, Irak, Siria. Sacrificiile lor sunt pangarite si nu mai au sens. Ei nu vor accepta sa primeasca ordine de la un anormal sau sa fie „camarazi” cu anormali. “Inversada” se apropie.

    Este greu de crezut ca presedinti ai SUA atat de nefiresti, comparativ cu caracteristicile poporului american indigen, mai sunt rezultatul unor alegeri cinstite si corecte. Sau ca rezultatul comunicat Lumii este cel real. Extrem de probabil, teza „imixtiunii” Rusiei in alegerile din SUA, pe care seful diplomatiei americane Mike Pompeo o „prognostica” si in deceniile urmatoare (poate chiar in tot secolul, sic!), ar putea sa fie una cu rol acoperitor pentru ideea democratica de alegeri libere, de rezultat autentic reprezentativ, nefalsificat. Nu vad niciun alt rost politic al minciunii gogonate despre pretinsa „imixtiune” a rusilor in alegerile americane, in afara celui de a salva aparenta de democratie si de a legitima intermediat rezultatul si alesul.

    https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/05/17/sua-un-candidat-homosexual-la-casa-alba-este-formidabil-considera-donald-trump–309096

  12. Dacă javra asta de Băsescu reuşeşte să-şi mute hoitul dizgraţios tocmai la Bruxelles, cu ajutorul unor dobitoci care pun ştampila pe el, în loc să pună mâna şi să-l trimită la puşcărie, ne merităm soarta ! Dar s-ar putea ca licuricii să încerce să-l salveze încă odată, ca şi pe cealaltă coadă de topor- Kovesi umblând la voturi cum au mai făcut de nenunărate ori şi astfel , în loc să stea unde-i e locul, la puşcărie şi pe viaţă, să mai beneficieze şi de banii de euroşparlamentar !

  13. Ma uit cu stupoare cum un politician roman, George Simion e batut si alergat de maghiari pentru ca a indraznit in tara lui sa filmeze cum extremistii maghiari acopera crucile eroilor romani cu saci de gunoi.

    Cica urmeaza o ancheta. Pai ala e sat fara caini. Cum sa iti fie frica in tara ta?

    Din punctul meu de vedere politia e extrem de slaba, si e problema acestui Guvern. Toata aceasta slabiciune e semn pentru extremisti ca e OK sa contine cu actiuni extremiste.

    • Reacția Consiliului Mondial Român: (https://mipopescu.wordpress.com/03-documente-cmr/hate-crime/)
      Săptămâna viitoare,.câte un exemplar al scrisorii va fi trimis fiecarei instituții a statului român menționate în scrisoare: Președinție, Prim Ministru, Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților.
      De asemeni, sperăm ca această scrisoare să ajungă și la fiecare partid politic românesc.
      Poate și mass-media va avea curajul s-o preia.

      În mesajele primite până acum, lumea, inclusiv personalități ale statului în nume personal, își exprimă revolta față de tot ce se se petrece în Harghita și față de reacțiile pe care le au unii dintre cei care încearcă să justifice acțiunile de profanare a memoriei eroilor români care s-au jertfit pentru Patria lor, dar și față de actele de violență cu evident caracter de ură etnică împotriva lui George Simion și a colegilor săi.

      Orice organizatii sau asociatii care doresc sa sustina scrisoarea Consiliului Mondial Roman sunt îndemnate să ni se alăture în calitate de cosemnatari.

  14. Din pacate, Presedintele e ocupat cu campania PNL de denigrare a PSD-ALDE. E socant sa auzi un Presedinte care afirma ca „Hotii au ajuns la Guvernare”. A primit vreun membru al guvernului o condamnare pentru hotie? A furat unul si a fost prins de politie? Cu atit mai socant este cum implica Comisia UE, lideri europeni si media din UE in actiuni electorale anti Guvern. Eu nu am vazut decit in Venezuela asa o lupta fratricida dusa prin intermediul strainilor si cu aprobarea tacita a serviciilor noastre secrete interne si externe.

    In loc sa ne coagulam energiile sa ne luptam cu adevaratii nostri neprieteni, si sa ne vedem de treburile interne, la noi scandalul si diviziunile ramin pregnante.

    In ce alta tara Ambasadorul Palestinei isi permite sa minta public dupa intilnirea cu un oficial roman, ca Amabasada Romaniei nu va fi mutata la Ierusalim, dupa care liderul respectiv e nevoit sa spuna public ca Ambasadorul palestinian e mincinos?

  15. Eu cred ca Dragnea face exact ce trebuie: focalizarea pe politici care sa stimuleze producatorii romani. Nu, nu tot Vestul vinde peste cu platic, dar e bine ca Romania sa isi dezvolte capacitatea proprie piscicola.

    Toata lumea „europeana” sare pe Dragnea, si asta cred pentru ca are mult succes. Cresterile constante economice ale Romaniei – deci sustenabile in pofida plingacelilor Presedintelui electoratului PNL-USR-PLUS – nu fac decit sa infirme prognozele cataclismice din presa securistoida, alimentata din exterior de site-uri precum Deutsche Welle in limba romana.

    Schimbarile in Justitie nu sunt de natura anti-constitutionala. Ele pot place sau nu lui Timmermans si PPE, dar nu sunt anti-democratice si nu sunt anti stat de drept. Din nou, tot talabalaul e pentru a umili Romania si pentru a o pastra „o colonie linistita” in care marile corporatii ale Vestului sa poata sa isi faca de cap, cu conscursul politicienilor „validati” din exterior.

  16. Zic asa: daca extremistii maghiari aleg sa se comporte ca palestinienii, cu acea ura de proportii galactice fara de israelieni, atunci si romanii trebuie sa raspunda, cu actiuni proportionale impotriva extrmistilor maghiari, asa cum fac si evreii in fata atacurilor palestinienilor.

    Cei care au pus saci de gunoi pe crucile eroilor romani (apareau in film deci usor de identificat), cei care isi bat joc de insemnele statului roman trebuie aspru si exemplar pedepsiti, prin aplicarea legii.

    Eu am vazut la Viktor Orban o atitudine mai poitiva fata de acest Guvern, cu declaratia sa re. Shengen, si sper ca ambele Guverne sa lucreze impreuna pentru ca sa nu mai existe extremisti maghiari.

  17. Inca ceva: daca Amabasadorul Auroritatii Palestiniene a mnstit in halul asta nu cumva ar trebui ca MAE sa il numeasca persona non grata si sa ii dea 24 h sa paraseasca Romania?

  18. Felicitări pentru recunoașterea meritelor dvs în viața cetății, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Cauza al Universității din Arad de către comisia de Laudatio constituită cu acest prilej.

Lasă un răspuns