„Victoria Normalității”, programul meu prezidential din 2004 – acum on-line

Sunt convins, au fost putini cei care au citit aceasta carte, cuprinzand viziunea mea de candidat la prezidentiale, in 2004. Au trecut aproape 15 ani de atunci. Poate totusi ca, citind acum, acest volum se vor putea face comparatii intre ce s-a intamplat si ce s-ar fi putut intampla si, de asemenea, s-ar putea degaja unele concluzii pentru viitoare proiecte.

Am atasat aici cuprinsul volumului dar puteți citi cartea accesând link-ul următor: https://issuu.com/adrian_nastase/docs/victoria_normalitatii_final

victoria_normalitatii_final 8victoria_normalitatii_final 9victoria_normalitatii_final 10victoria_normalitatii_final 11victoria_normalitatii_final 12

 

26 de gânduri despre “„Victoria Normalității”, programul meu prezidential din 2004 – acum on-line

  1. Unul din persoanajele negative din guvernarea dezastruoasa ’96-’00, prezent in politica la nivel inalt si astazi(din pacate), este Calin Popescu Tariceanu, fost ministru al industriei in guvernul Ciorbea. A jucat un rol imporatant in privatizarea Romtelecom, alaturi de alt liberal, ministrul comunicatiilor de la acea vreme, Sorin Pantis.

    Ca sa nu mai mentionam ca in timpul campaniei din 2004 cand se prezenta ca posibil/viitor prim-ministru, va ataca pe dvs. ca a-ti semnat contractul cu Bechtel. Alaturi de Basescu si Dobre, Tariceanu a avut un rol foarte mare in ceea ce s-a intamplat incepand cu 2005 in relatia cu Bechtel-ul si autostrada Transilvania.

    Observ ca acum Dl. Tariceanu este „reevaluat” si facut „prizabil” pt. elctoratul PSD inclusiv de catre dvs. Asta-i doar parerea mea.

  2. Buna ziua,

    Sunt un abonat al dumnevoastra, va citesc cu interes, nu am timp in permanenta, dar atunci cand am timp va citesc cu interes. Personal cred ca sunteti politicianul de dupa 1990 cu cea mai solida pregatire intelectuala si Romania merita sa aiba un astfel de presedinte. Este un mare pacat ca poporul nostru nu intelege care ii sunt necesitatile si ce oameni le pot indeplini.
    In continuare, vreau sa va spun deschis ceea ce gandesc legat de subiectul alegeri 2004, cu mentiunea ca am fost acolo si unele lucruri le-am trait pe propria piele.
    Din pacate in anul 2004 si in general in perioada 2000-2004 ati avut doua slabiciuni care v-au costat prezidentialele:
    1. Ati dat o prea mare libertate tandemului Serban Mihailescu & Octav Cozmanca. Acestia au distrus multe organizatii judetene ale PSD, au inlocuit activistii de partid, cu cetateni „cotizanti” si nu cred ca vorbim de cotizanti la PSD, cred ca vorbim in cotizanti in buzunarele celor 2 domni. In preajma alegerilor rezidentiale ati avut organizatii demobilizate, le spun pe cele din zona mea, Gorj si Hunedoara unde am cunoscut situatia. Ati renuntat prea usor la dl. Mischie, el trebuia tinut pana dupa prezidentiale, pentru ca la Gorj a fost unul dintre judetele unde s-au jucat alegerile. La Hunedoara cei 2 domni l-au tinut prefect ani de zile pe Aurelian Serafinceanu, fost lider PD, om de afaceri care isi platea angajatii cu tacamuri de pui in loc sa salariu. Hunedoara a fost un alt judet demobilizat in acele alegeri. Restul situatiilor din tara nu le cunosc, deci nu ma pronunt.
    2. Dumnevoastra in plan personal ati facut o mare greseala, pe care o inteleg omeneste, dar a fost o greseala. Ati impus niste standarde de pregatire intelectuala la nivelul conducerilor organizatiilor PSD. Este normal sa iti doresti oameni cat mai bine pregatiti intelectual, este absolut normal, insa trebuie sa faci un echilibru intre devotamentul lui fara de PSD si pregatirea intelectuala. Poti sa ai un lider care din varii motive nu a putut se termine o facultate, insa omul sa fie ok si mai mult decat atat, sa fie un activist ireprosabil si sa mute muntii din loc.
    Sa va dau un exemplu de greseala: l-ati luat pe Victor Ponta si l-ati adus direct presedinte la TSD, eram acolo, v-am inteles, a fost unul dintre studentii dumnevoastra de valoare, dar poate la TSD, noi cei de acolo aveam printre noi tineri care erau membri PSD si TSD de 7-8 ani, care parcursesera niste etape cladite prin activitate politica si munca si care chiar daca erau poate niste simpli ingineri asa cum sunt si eu, aveau pe sufletul lor lipita sigla PSD si iubeau mai mult acest partid decat Victor Ponta.
    Cam asa s-a procedat la toate nivelurile.
    Ei bine, Ion Iliescu in 1996 dupa ce s-au pierdut alegerile, nu cred ca a mai avut 1000 de lideri in toata tara, insa a batut la pas organizatiile le-a cerut acestora sa aduca la PSD numai oameni care simt si traiesc socialist, nu a contat pregatirea intelectuala, nu a contat averea personala, au contat doar oamenii.
    Este normal ca in functii de ministri sa ajunga oameni cu pregatire intelectual solida, asa cum au fost cei din guvernul condus de dumnevoastra, nu caricaturile de acum, insa in conducerea partidului, cel putin in teritoriu, trebuie sa ai oameni devotati, nu oameni cu bani, nu profesori universitari, oameni devotati, cu vechime in partid si apreciati de cei pe care ii pastoresc.
    Asta este opinia mea, o spun ca pe un feedback, nici eu si nici dumnevoastra nu prea mai avem ce pierde, insa dumnevoastra inca puteti influenta PSD, poate nu acum cu Liviu Dragnea, dar intr-un viitor apropiat, poate chiar in 2-3 luni, sa deveniti omul care precum Moise, sa treceti acest partid prin furtuna care va veni. Va fi o furtuna mare care isi va dori raderea PSD de pe fata Pamantului si cred ca ideile, opiniile si sfaturile dumnevoastra, spuse celor care vor conduce PSD, vor putea ajuta acest partid sa treaca peste ceea ce va urma.
    Sunt un om simplu si voi incheia cu o vorba din popor: „Nu mor caii cand vor cainii!”…iar in PSD aveti in cei 800.000 membri multi cai pur sange, trebuie numai putin tesalati si vor prinde aripi.

    Cu respect,
    Ing. Stanisel Sorin

  3. Numai normalitatea nu a castigat la al doilea tur al alegerilor din 2004 .
    Cine isi aminteste ca noul presedinte cerea demisia guvernului sau la sase luni de la investire , cu pretexte infantile , in plina campanie de aderare la UE ?
    De ” axa Londra Washington ” cine isi aminteste ?
    De declaratiile lui ca ” Romania va adera la UE in 2009 sau 2010 ” la Roma , ca sef de stat ?
    Va amintiti cum fugea si se ascundea in isteria italiana din 2007 , cu Mailat tiganul , lasandu-l singur pe Tariceanu ?

  4. Citind cartile dvs. inteleg ca v-ati nascut intr-o era gresita, sau poate ati fost „repartizat”, din greseala, unui alt univers paralel decit ar fi trebuit. Mare pierdere pentru Romania ca nu ati devenit Presedinte! Dar, iata, romanii traiesc bine si sunt multumiti cu alegerile facute…

    Cartea incepe cu un motto care ii intreaba pe romani ce trebuie sa faca tara pentru ei ca ei sa pota contribui la prosperitatea ei. Multe, din pacate. Moi nu suntem SUA, unde este vestita chemarea lui JFK fata de americani: ” “Ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country,”” („Nu te intreba ce poate face tara ta pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru tara ta”).

    Eu as incepe cu Administratia (incepind cu cea locala). Mi-as dori o admistratie eficienta, nebirocratica, si corecta fata de cetatean, unde regulile se aplica transparent si uniform tuturor. In Romania, administratia, desi mai bine platita, e la fel de opaca, neprofesionista, si indreptata impotriva cetatenilor. Am un exemplu in familie. Ai mei, la 85 ani, au primit de la Primarie o instiintare ca au achizitionat recent DOUA autoturisme si ca trebuie sa plateasca impozit pe ele. Tata si-a vindut ultima masina acum vreo zece ani si nici carnet nu mai are. Primaria, le cere in scrisoare sa vina ei cu contractele de vinzare cumparare. Cum sa le ceri unor batrini contracte pe care nu le au? Bine ca nu le-a cerut sa prezinte la Primarie contractul pe care l-au semnat sa achizitioneze corvetele…Ma gindesc ce banditi or fi implicati cu acte false de vinzari de masini, si cum e implicata Primaria. Dar ce stiu eu, vazind cu cita coruptie si mafie securistoida sunt infestate institutii ale statului, la toate nivelurile? Si puterea ce face? Il trimite pe Manda la Bruxelles. De ce, a terminat raportul din Comisa Parlamentara? Au reformat deja tara?

  5. Am citit o declaratie a doamnei Merkel care este complet rationala, si care enunta exact ce este important atit pentru interesele Germaniei, cit si a partenerilor sai, inclusiv Romania:

    „„Cred că ar trebuie să înţelegem interesul nostru naţional într-o manieră în care ne gândim la interesul celorlalţi şi din acel punct să creăm situaţiile câştig-câştig care sunt precondiţiile pentru multilateralism”, a adăugat Merkel.”

    Da, se pare ca pina acum Germania nu a inteles bine maniera cea mai buna in care se gindesc la „interesul celorlati”, si cum se creaza situatiile „castig-castig (win-win)”.

    Mai bine mai tarziu decit niciodata, insa declaratia asta vine foarte tarziu, intr-un context in care destinul politic al doamnei Merkel este sub semnul intrebarii. Sa vedem daca preiau si alti lideri din Germania aceasta idee, de care va depinde viitorul UE, si al Germaniei inclusiv.

    Nota: declaratia se refera la zona China, India, reforma FMI si a Bancii Mondiale, dar are aplicare imediata si in UE.

    https://www.mediafax.ro/economic/angela-merkel-fmi-si-banca-mondiala-trebuie-reformate-17849484

    • Tocmai mă pregăteam să-ti dau un răspuns, dar am citit mai jos și NOTA.
      Deci, să nu ne facem iluzii și să purcedem la treabă… Lumea este mult mai mare decât UE, ba chiar și decât SUA. Exact aceste realități le-a subliniat cancelarul.

    • .. Aplicabilitate în UE ? Chiar îți place să glumești subtil.
      Prin definiție UE nu este o reuniune de state nationale, ci un neo-imperiu de tip închis, doar cele două mari metropole (și încă vreo două-trei mai mici) având acces la piata mondiala și la relații preferențiale cu China și Rusia. Restul înoată în incertitudine la limita supraviețuirii construindu-si strategiile pe banii altora (practic extrem de greu de absorbit) și nu pe eforturi proprii și… multilateralism așa cum fac cei mari.
      (Z)

  6. 1.Mekel & Macron sunt pro Iran, din motive de profit economic banuiesc.
    „Big mistake” cum ar spune unii de peste ocean.
    Asocierea cu Iran, chiar si in baza unor idei relativ corecte, dezvoltarea de capacitati energetice nucleare benigne, este egala in fapt unui pact cu Satana.Si Ceausescu a incercat in 1989.

    2.Intre timp KWI „sarbatoreste „Mica Unire / Unirea Principatelor pe data de 23 Ianuarie, desi evenimentul facut de niste romani patrioti a fost infaptuit pe 24 Ianuarie.
    E ca si cum ai sarbatori Ziua Nationala a Romaniei pe 30 Noiembrie.
    A inceput sa creeze pe hartie capitale noi.
    Frica de huiduieli banuiesc il face sa nu cinsteasca ziua de 24, ii strica candidatura.

    Ce suparare a creat austriecilor Mica Unire la acel moment😀

  7. Am ascultat discursul Preşedintelui susţinut la Iaşi. Mare dezamăgire! Nu a fost un discurs omagial, cum se ţin în astfel de momente istorice, ci unul electoral, de prost gust, în care nu au lipsit îndrăgitele lui sintagme: ,,hărmălaie populistă” sau ,, ţopăială legislativă”. Oare, cine îl învaţă să ţină astfel de discursuri?. El nu ştie că aceste discursuri vor rămâne în istorie?. I-aş recomandă să citească câteva discursuri, cum ar fi, de pildă, cel al lui Dimitrie Sturdza, din anul 1888, susţinut la Constanţa, cu ocazia dezvelirii statuii lui Ovidius. Nu-i va lua mult timp.

  8. Gradul meu de simpatie pentru doamna Dancila a crescut enorm dupa ce am vazut ca se bate pentru Romania si romani in exterior, asa cum nu au facut-o alti PM ai Romaniei dupa dl. Nastase. A crescut si pentru ca arata empatie fata de semeni. Cind am aflat ca a infiat un copil pe 4 ianuarie imediat 1989, la Revolutie am realizat calitatea umana, si ca e un exemplu, deci poate fi liderul adevarat al Romaniei. Eu unul as vota-o la prezidentiale, si poate ar deveni prima femeie Presedinte, ceea ce ar onora Romania. Nu l-as vota pe Dragnea pina nu isi rezolva dosarele (sunt sigur ca cel purin ala cu Referendumul e o facatura, celalat am vazut ca initiat proces impotriva Comisiei UE, deci are argumente, sa vedem ce pronunta judecatorii). Pe Iohannis nu l-as vota a doua oara dupa dezastrul de presedentie si starea in care a adus tara, mai impartita si mai violenta decit pe vremea lui Basescu. Ciolos nu m-a convins cit a fost PM tehnocrat, dar mai are timp, vad ca vorbeste corect si rational in ultimul timp, dar e legat de Iohannis,PPE si rezistenti la statul de drept). Din punctul meu de vedere dl. Ponta apartine trecutului, dar poate sa mai faca cite ceva constructiv pentru Romania, daca se dezangajeaza din bataia permanenta cu partidul din care a provenit. Mi-ar fi placut insa niste candidati mai noi, nu neaparat tineri, dar niste oameni cu platforma de mediere in societate si cu un caracter conciliant, diplomatic, si care stiu sa lucreze cu alte institutii pentru tara.

  9. Iohannis: „Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi în locul Unirii, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară. …”

    Daca ar fi fost Luceafarul in politica romaneasca, poate l-as fi crezut. Asa, mi se pare ca se uita in oglinda si vorbeste despre el, si modul sau de a conduce tara. Cu harmalaie, cu tzopaiala, fara viziune, fara sa arate nimic in afara de a se auto-aseza pe un esafod asteptind ca cineva sa ii inalte statuia. Nu, nu merita Romania un astfel de Presedinte.

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22930910-klaus-iohannis-ziua-principatelor-locul-unirii-guvernantii-preferat-harmalaie-populista.htm

  10. Noile utopii: Revirginarea capitalismului şi relagărizarea lumii

    Prima serie de conferinte tematice, lansate de MLNR pe tot parcursul anului, sub genericul prospectiv “Viitorul Romaniei”, mi-a atras atentia prin multe idei de forta, care ne-ar putea ajuta la reconfigurarea unui nou proiect de tara. Anul 2019 incheie un ciclu prezidential intern si parlamentar/institutional european. Dincolo de acesta, multe fenomene si procese nationale si comunitare vor cunoaste in noul orizont o alta infatisare, spre mai bine (…): Citeste mai departe la: https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2019/01/23/noile-utopii-revirginarea-capitalismului-si-relagarizarea-lumii/?preview_id=20645&preview_nonce=ad287fde06&preview=true

    • Să vedem…sper să ai dreptate, dar președintele Maduro are nevoie de soluții urgente de stabilizare economică și socială. O sarcină extrem de dificilă pe fondul nemulțumirii populare. Din păcate, nici Brazilia nu mai recunoaște actualul regim politic din Venezuela, deci nici nu va sprijini în vreun fel redresarea actualei stări de lucruri.
      Un nou experiment american, de urmărit în continuare.

  11. Scenariul ucrainean se repeta astazi in Venezuela , o alta tara imensa si plina de resurse naturale . Daca aceasta lovitura de stat organizata de gringos va esua , cred ca in Venezuela va fi aplicata metoda Siria , mult mai sangeroasa .
    Sunt foarte curios cum vor muta Rusia si China , cei care in ultimii 4-5 ani au reusit sa zadarniceasca toate planurile de expansiune si loviturile de stat organizate de unchiul Sam si aliatii lui .
    Fara noi piete , fara resurse naturale si fara posibilitatea de expansiune , capitalismul american se va prabusi in concurenta cu cel ruso-chinez .

    https://www.msnbc.com/ali-velshi/watch/-all-options-are-on-the-table-trump-speaks-out-on-venezuela-1430743107927

    • @Adrian B.: ”Scenariul ucrainean se repeta astazi in Venezuela ”

      Afară de loviturile de stat organizate de gringos, de planurile de expansiune si loviturile de stat organizate de unchiul Sam si aliatii lui și de faptul că fara resurse naturale si fara posibilitatea de expansiune, capitalismul american se va prabusi in concurenta cu cel ruso-chinez, pe care le-ați aflat din mediile de informații cu rădăcini moscovite, mai știți ceva?

      Cam ce știți despre Venezuela, despre situația de acolo, despre faptul că zilnic zeci de mii de oameni trec granița în Colombia pentru a cumpăra pâine?
      Ce știți despre tragedia omului de rând într-o Venezuelă care are rezerve imense de petrol, care are naționalizată industria sa petrolieră, în care, conform ”specialiștilor” nostalgici ai comunismului, ar trebui să curgă lapte și miere?

      Poate n-ar strica să vă treziți la realitate, să părăsiți sfera resentimentelor anticapitaliste utopice și să vă informați corect, nu numai să emiteți ”adevăruri” închipuite despre realități pe care nu le cunoașteți. .

  12. La multi ani tuturor romanilor!

    Pacat ca dupa 160 de ani nu avem si noi, romanii, un presedinte al nostru.

    Discursul „Candidatului” perpetuu din „incaperea” nepublica de la Iasi ESTE o RUSINE.
    Sa creezi ura intre romani, pe teme politice, inaintea sarbatoririi acestui eveniment, este un gest incalificabil.

    Dezbina si cucereste este principiul acestui grup.

    @L

    Ai uitat de Restitutio in Integrum, care probabil schimba/colonizeaza Ardealul ireversibil.
    Cu ocazia acestui restitutio catre „oameni virtuali” avem parte de alesi care nici nu stiu a vorbi romaneste.

Lasă un răspuns