Rodica Stănoiu pregăteste un volum de amintiri, intitulat „Singurătate pe Champs Elysees” (1). Mi-a ingăduit să fac public, in avanpremieră,  un capitol dedicat celui care a fost părintele scolii criminologice moderne – Denis Szabo.

„Anul 2018 se incheie intr-o mare tristete pentru comunitatea mondiala a criminologilor. La sfarsitul toamnei, in acele zile superbe pe care canadienii le numesc L’ete indienne, in Cantoanele de Est, la Magog a plecat dintre noi Parintele Criminologiei, Profesorul Denis Szabo.

Despre viata si opera lui Denis Szabo s-au scris multe lucrari, inclusiv o teza de doctorat in Romania, elaborata de Conferentiar Doctor Aura Preda. Ele pot fi consultate cu usurinta de cei interesati, motiv pentru care ma opresc succinct in cele ce urmeaza asupra acestor aspecte. Intentia mea este, mai ales, sa va impartasesc unele amintiri, mai putin cunoscute, despre Omul si Prietenul care, alaturi de Profesorul Vintila Dongoroz, mi-au croit destinul profesional. Nu in ultimul rand, dorinta mea este ca tinerii, dar si cei care cred, indiferent de varsta, ca lumea incepe odata cu ei, sa afle ce a facut Denis Szabo pentru resuscitarea Criminologiei in Romania.

A vazut lumina zilei la 4 iunie 1929 la Budapesta din parinti originari din Transilvania. Fiind fiu de militar, inca de la 10 ani devine intern intr-o scoala de cadeti. Spirit liber, provocator, nesupus, dar mai ales lucid, asa cum il descrie biograful sau Fourier, se adapteaza cu greu la disciplina miltara. Ii va servi insa ulterior in viata, auto controlul si rigoarea calauzindu-l in tot ce a realizat. Traieste cel de al doilea razboi mondial si prima parte a comunismului in Ungaria. In 1949, impreuna cu doi prieteni ia trenul in directia Austria si se stabileste in Belgia, la Louvain, unde se inscrie la Universitatea Catolica, la Facultatea de Sociologie. Ulterior incepe naveta la Sorbona. In 1956 sustine teza de doctorat, devenita apoi o carte de referinta, privind relatia dintre urbanizare si criminalitate. In acelasi an se casatoreste cu Sylvie Grotard, studenta la psihologie.

Anul 1958 marcheaza momentul crucial in cariera lui Denis Szabo. Profesorul Denis Lacoste cu care legase o stransa prietenie in timpul studiilor la Louvain, devenit intre timp Seful Deparatamentului de Sociologie al Universitatii din Montreal ii ofera un post de profesor in Canada si, in septembrie 1958, incepe stralucita sa cariera, intr-un Quebec aflat in plina emulatie intelectuala, unde totul era posibil.

Trei ani mai tarziu incepe “povestea de succes a criminologiei canadiene”, prin infiintarea Departamentului de criminologie al Universitatii din Montreal, devenit ulterior faimoasa Scoala de Criminologie.

“Constructor” innascut, posesor al unei gandiri eminamente pozitive, inzestrat cu exceptionale calitati de comunicator, Denis Szabo reuseste sa puna in miscare la Est, la Vest, la Sud, la Nord, in toate continentele, fortele intelectuale interesate de flagelul crminalitatii. Le pune la dispozitie in primul rand ideile sale cu privire la importanta cercetarii empirice, la predictia criminalitatii, la tipologia criminalului, la studiul comparativ al fenomenului, la modelele de abordare a cauzelor criminalitatii. Rezultatele acestor cercetari le ofera celor care, asa cum deseori declara, ”au sansa istorica de a moderniza Justitia penala”. Si tot Szabo spunea “ca nu este suficient sa difuzezi o idee buna, ci trebuie s-o si institutionalizezi, s-o faci sa fie recunoscuta oficial si s-o fixezi in timp”. Mai intai in Canada, apoi peste tot in lume creeaza institutii, societati stiintifice de profil precum Societatea de Criminologie din Quebec, Centrul International de Criminologie Comparata la Montreal, la a carui inaugurare am avut sansa sa particip, impreuna cu Marc Ancel, Asociatia Internationala a Criminologilor de limba franceza, infiinteaza prestigioasa publicatie Acta Criminologica, devenita ulterior Criminologie. Intre 1975-2006 conduce Societatea Internationala de Criminologie, in aceeasi perioada organizeaza congresele mondiale care au trasat unele dintre reperele cele mai importante ale acestei discipline la sfarsitul secolului 20 si inceputul secolului 21.

Dupa caderea comunismului se implica in reforma justitiei din Europa Centrala si de Est. Si, ajung asfel, la cea de a doua parte a acestor amintiri.

Relatia lui Denis Szabo cu Romania a fost una de lunga durata, de daruire si afectiune.

Prietenia mea cu Denis a inceput cu 50 de ani in urma. Ca director al Departamentului de Criminologie, Denis Szabo a obtiunut in 1967 de la Fundatia Ford din SUA, un numar de Burse Ford, ce urmau sa fie acordate pe o perioada de 10 ani, unor specialisti in stiintele penale din toate colturile lumii. Cei selectati aveau obligatia ca, in timpul anului universitar pentru care era acordata bursa, sa participe la cursurile de criminologie la nivel de masterat, la programele de cercetare aflate in derulare la penitenciare, institutii corectionale sau de probatiune, clinici specializate de psihiatrie etc. – urmand ca la sfarsitul acelui an sa prezinte o lucrare-raport de cercetare, pe o tema anume.

Firesc, prima bursa Ford a fost acordata in 1967 unui cercetator din Ungaria. Pentru anul universitar urmator 1968-1969 s-au acordat, printr-o intamplare fericita pe care am relatat-o cu alt prilej, doua burse pentru Romania, beneficiari fiind Costica Bulai si Mihaela Rodica Stanoiu, ambii la acel moment cercetatori stiintifici la Institututul de Cercetari Juridice al Academiei Romane.

Am plecat din Romania spre Montreal, via Paris, la sfarsitul unui august tumultos in Europa. Tancurile ruseseti tocmai intrasera in Cehoslovacia, Romania refuzase participarea, cota de simpatie fata de tara noastra, era dintre cele mai ridicate.

Anul universitar incepea in Canada la 1 septembrie si chiar de la deschidere am constatat ca efectele “ revolutiei tinerilor” din mai de la Paris se simteau puternic peste ocean.

Pe Denis Szabo l-am intalnit prima data, in aceasi zi de 1 septembrie 1968, in biroul sau de la Departamentul de Criminologie unde ma invitase pentru o scurta discutie inainte de ceremonia de deschidere. Nu stiam aprope nimic despre el, cum, de altfel, nu prea stiam nimic despre Criminologie, materie ce fusese in Romania exclusa din curricula universitara la reforma invatamantului din 1948. Prima surpriza a fost ca nu ma asteptam sa fie asa de tanar. A doua, maniera extrem de directa in care mi-a expus principiile pe care ar trebui sa le respect in perioada in care ma voi afla la Montreal. Unul dintre acestea m-a frapat in mod deosebit si mi-a trebuit ceva timp sa-i deslusec sensul si sa-i apreciez valoarea. Pe moment mi s-a parut de a dreptul “cinic”. Suna cam in felul urmator: ”Aveti la dispozitie un an ca sa invatati cat in patru. Va sugerez ca selectia persoanelor cu care va veti intalni in aceasta perioada sa fie extrem de riguroasa, deteminata numai de numarul de idei inteligente pe care acestea vi le pot oferi in primele zece minute. Restul, ar fi bine sa nu figureze in agenda dumneavoastra”. Era o demonstratie de pragmatism, de eficienta, de dinamism, pe care cineva venit din indepartatul est european nu putea sa-l asimileze prea usor. Cred insa ca ceva, ceva am reusit!!

In prima saptamana m-a invitat acasa sa-i cunosc sotia si parintii. Asa a inceput o prietenie care a durat 50 de ani. La terminarea stagiului de cercetare mi-a promis ca va depune toate eforturile pentru ca Stiinta Criminologiei sa renasca si in Romania. Promisiune pe care si-a tinut-o pe deplin, pana in ultimii ani de viata activa profesional.

La inceputul anilor ’70 ai secolului trecut, Criminologia a fost reintrodusa in invatamantul universitar din Romania. Din pacate, total neinspirat, ca materie de un semestru, in anul II, cand studentii nu stapanesc inca suficient domeniul stiintelor penale normative.

In 1972 am primit din partea Universitatii din Montreal oferta de a face un doctorat la Scoala de Criminologie. Cum ma aflam exact in perioada de definitivare a tezei de doctorat in dreptul penal international sub conducerea Profesorului Dongoroz, am declinat acea oferta atat de tentanta. In anul urmator mi s-a ridicat pentru o perioada foarte lunga dreptul de a mai iesi din tara. Profesorul Szabo avea insa un plan pentru dezvoltarea cercetarii in domeniul criminologiei pe care mi-l expusese deja. L-a pus in aplicare spundu-mi: daca nu mai poti veni aici, voi veni eu acolo. Asa au inceput vizitele lui Denis Szabo in Romania pe la diferite institutii de profil – Academia Romana, ulterior Academia de Stiinte Sociale si Politice in subordinea careia trecuse Institutul de Cercetari Juridice, Parchetul General, Ministerul Justitiei – prilej cu care, cu tenacitate, cu daruire, nu a obosit sa-i convinga pe decidentii acelor vremuri de necesitatea demararii unor studii privind fenomenul criminalitatii. Relatia cu mine devenise insa foarte complicata. Urmarirea mea constanta de catre Securitate se afla in plina desfasurare. Fiecaruia dintre noi, ni se “arata“ pe cai specifice ca este bine sa ne evitam. In Dosarul meu de urmarire informativa toate vizitele lui Szabo, toate intalnirile mele cu el sunt consemnate in detaliu in Rapoartele colonelului Ion Pau, cel care raspundea pe linia securitatii de Institutul de Cercetari Juridice. Cine a avut curiozitatea sa citeasca volumul Sanda – dosar de urmarie informativa …… [2] a gasit acolo toata epopeea acelor timpuri. Nu ne-am lasat insa intimidati. La fiecare intalnire pe care Szabo o avea cu inaltele oficialitati romane, invariabil, atunci cand nu eram prezenta, si mai mult nu eram, punea intrebarea: “dar unde este Doamna Stanoiu?” Oricum, ne intalneam dupa acele reuniuni la mine acasa, unde avea loc un adevarat “regal” al convorbirilor dintre Denis si sotul meu Serban. Ambii, cu o formatie intelectuala de tip enciclopedic discutau ore in sir despre “orice”. Cand am realizat ca suntem constant “ascultati”, avand microfoane inclusiv in baie si bucatarie, o parte din discutii le purtam in spatii deschise, de preferinta parcuri.

In ciuda dificultatilor determinate mai ales de faptul ca datele statistice cu privire la fenomenul infractional erau secrete, aprobarea accesului in penitenciare era foarte greu de obtinut, iar in bibliotecile sau librariile din Romania se gaseau foarte putine carti de specialitate, am reusit, cu sprijinul lui Denis Szabo si a fostilor mei profesori si colegi de la Montreal dar si din alte Centre Universitare, sa alcatuim o echipa de cercetare din care au facut parte George Baziliade, cercetator la Centrul de Cercetari pentru problemele tineretului, Dan Nicolae, la acea vreme Directorul Laboratorului central de Criminalistica al Ministerului Justitiei, Prof. Lucian Ionescu expert criminalist, Ioana Anineanu, consilier in Ministerul Justitiei, Simion Ionescu si Ion Argeseanu, procurori in Procuratura Generala, Ion Anghelescu Directorul Institutului de Criminalstica al Ministerului de interne, Prof. Serban Ionescu, medic psihiatru si nu in ultimul rand colaboratoarea mea cea mai apropiata General Ortansa Brezeanu. Cea mai mare parte dintre ei, Denis Szabo i-a intalnit, sper, “undeva acolo sus” si sunt sigura ca discuta tot despre Criminologie. Acest colectiv de cercetare a reusit sa realizeze o serie de studii valoroase cu privire la starea si dinamica criminalitatii din Romania, cea mai mare parte dintre ele fiind publicate in revistele de specialitate. In volumul elaborat de Societatea de Criminologie si Criminalistica cu ocazia sarbatoririi a 25 de la infiintare, editat de Editura Universul Juridic, cei interesati pot gasi referintele bibliografice.

Cu persuasiunea care il caracteriza, Denis Szabo a reusit pana la urma sa invinga reticentele decidentilor politici ai timpului si sa-i convinga de necesitatea organizarii in Romania a unei manifestari stiintifice internationale la care sa participle cele mai prestigioase nume ale criminologiei mondiale. Aceste negocieri au durat aproape un deceniu. Intre timp, in 1978 am primit din partea Universitatii din Montreal invitatia de a preda un curs de masterat la Scoala de Criminologie. Evident, mi s-a refuzat viza. Scrisoarea Rectorului Universitatii din Montreal catre Ambasadorul Canadei la Bucuresti in care ii solicita sa se ocupe personal de situatia mea a fost interceptata de Securitate, ca de altfel toata corespondenta mea cu strainatatea. Documentul se afla In volumul Sanda mai sus amintit. De la discutiile privind organizarea Simpozionului fusesem complet exclusa, legatura cu Szabo fiind preluata de un fost coleg de facultate care detinea o functie foarte importanta in Procuratura Generala. Asa cum reise din acelasi volum avea si sarcina de a-l supraveghea foarte strict pe profesor, la fiecare dintre vizitele sale in Romania. Era totusi prea mult. Prietenii canadieni mobilizati de Denis Szabo au hotarat sa intervina pentru mine direct la Nicolae Ceausescu. Emisarul a fost unul dintre cei mai reputati psihiatri din America de Nord Doctorul Denis Lazure, deputat, ministru, coleg si prieten cu Pierre Elliot Trudeau, Primul ministru al Canadei in acea perioada. Demersul lor a avut succes si, in 1982, mi s-a aprobat deplasarea la Cursurile Facultatii Internationale de drept comparat de la Strasbourg. In acelasi an s-a organizat si simpozionul negociat atata vreme, cu un titlu ce a reprezentat un compromis pe care Profesorul Szabo, cu greu l-a acceptat: Conceptia presedintelui Nicolae Ceausescu cu privire la caile si mijloacele de combatere si prevenire a criminalitatii!! Eu nu am fost de acord cu aceasta decizie, atitudine caracterizata de catre Securitate drept dusmanoasa.

La acea manifestare stiintifica organizata la Bucuresti, intre 5-7 mai 1982 Denis Szabo, asa cum a promis, a venit insotit de o delegatie impresionanta din care au facut parte cele mai reprezentative personalitati ale Criminologiei europeane: Georges Picca, Secretarul general al Societatii Internationale de Criminologie, Marc Ancel, Presedintele Societatii Internationale de Aparare sociala, Prof. Giacomo Caneppa si Uberto Gatti din Italia, Prof. Luk Hulsmam din Olanda promotorul crminologiei reactiei sociale in mare voga in acel moment, Prof. Pierre Henri Bolle din Elvetia, Prof. Jaques Farsedakis din Grecia, Terhi Viljanen din Finlanda reprezentand HEUNI si altii.

Comunicarile prezentate nu mai aveau insa nicio legatura cu titlul simpozionului, cu exceptia unor citate de complezenta.

Sprijinul Scolii de Criminologie de la Montreal a continuat ulterior prin trimiterea de literatura de specialitate extrem de pretioasa pentru noi.

In 1987 la Geneva, Denis Szabo si Marc Ancel au creat Asociatia Internationala a criminologiilor de limba franceza (AICLF). Am avut onoarea sa fiu printre membrii fondatori, sa fac parte din colectivul care a redactat statutul asociatiei, iar ulterior sa fiu aleasa Vicepresedinte, mandat pe care il detin si in prezent. Al II-lea Colocviu international al AICLF a avut loc la Bucuresti in 1992 unde participarea a fost din nou, gratie lui Denis Szabo, prestigioasa. Marele premiu Alexis de Tocqueville a fost acordat unei personalitati de renume mondial, in lupta pentru promovarea drepturilor femeii, Prof. Alice Marangopoulos din Grecia.

In 1988 mi s-a permis, in sfarsit, sa dau curs invitatiei Universitatii din Montreal si sa predau la Scoala de Criminologie. Invitatia era pentru un an universitar, dar aprobarea primita a fost pentru o perioada mai scurta.

In 1990, dupa caderea comunismului am reusit sa infiintam Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, primita rapid ca membru al Societatii Internationale de Criminologie. In anii urmatori am fost aleasa in Comisia stiintifica a Societatii Internationale si ulterior in Biroul Director, locul meu in Comisia stiintifica fiind pastrat de Romania reprezentata in prezent de Doctor Dorinica Ioan de la Ministerul Justitiei.

De la preluarea portofoliului la Ministerul Justitiei in decembrie 2002 am gandit ca pot realiza visul pe care il aveam din 1969, de la intoarcerea mea de la Montreal, de a infiinta si in Romania un Institut de Criminologie. Premierul Adrian Nastase a fost imediat receptiv, erau insa anumite reticente in Guvern, mai ales din partea Ministerului de Finante. Din nou Denis Szabo ne-a venit in ajutor. S-a intalnit cu Premierul, pe care il cunostea inca din anii ’80 si cu Presedintele Ion Iliescu. Institutul a fost infiintat in 2002. Profesorul Szabo a venit la festivitatea de inaugurare insotit din nou de o delegatie importanta. Ulterior, atat el cat si unii dintre invitati au donat institutului un numar mare de volume de Criminologie si au acordat burse pentru cerecetare si doctorat. Am reusit in scurt timp sa alcatuim o echipa multi disciplinara valoroasa, formata din juristi, sociologi, psihologi, informaticieni, care au demarat o serie de studii in domenii ce prezentau un risc criminogen ridicat.

In 2004, tot la intiativa lui Denis Szabo, s-a reusit ca noul Institut de Criminologie sa gazduiasca la Bucuresti, in colaborare cu Societatea Internationala de Criminologie si cu Divizia pentru Prevenirea si Controlul Criminalitatii din cadrul ONU, unul dintre cursurile internationale de criminologie pe care aceste doua organisme le organizeaza periodic in toate colurile lumii. Ar fi trebuit sa fie un prilej de mare satisfactie pentru noi toti. Nu a fost sa fie asa. Ministrul Justitiei din acel moment, eu eram deja intr-o alta functie la Presidentie, a lipsit de la festivitatea de deschidere, onorata totusi de un Vicepriministru.

Tot in acel an, Profesorul Denis Szabo a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti, eu avand onoarea sa prezint Laudatio Domini. A fost ultima lui vizita in Romania.

Din pacate, urmariti parca de acea legenda potrivit careia, de fiecare data cand incercam sa construim ceva, daramam rapid, cu o satisfactie aproape vicioasa, Institutul de Criminologie ”nu a dansat decat o vara”. In iuresul demolarilor ce au debutat in 2005, fara nici o motivare, a fost desfiintat.

Societatea de Criminologie si Criminalistaica a ramas, din nou, singura reduta care a incercat sa asigure o anumita continuitate, cu eforturile personale a unor oameni daruiti, fara a avea un sprijin financiar minim, ne facand parte dintre acele ONG-uri ce primesc fonduri de la bugetul statului, pentru ca mult prea des sa ne denigreze tara.

Cu Denis Szabo ma intalneam la Paris la reuniunile periodice ale conducerii Societatii Internationale de Criminologie, la congresele si colocviile stiintifice ce au avut loc in acea perioada. La Atena in 2008, cu ocazia colocviului organizat pentru sarbatorirea Profesorului Jaques Farsedakis, intr-o seara ne-a marturisit mie si prietenei noastre commune, avocata Georgia Thanou ca este ultima lui deplasare in Europa urmand a se retrage din viata activa. Nu a fost o seara prea vesela!

In mai 2012 l-am vazut ulima data. Eram la Motreal cu colegii si doctoranzii in criminologie la colocviul AICLF. Impreuna cu Georgia Thanou ne-am deplasat doua zile la Georgeville, incantatoarea localitate unde Szabo locuia de pe la mijlocul anilor 80. O casa pitoreasca, plina de amintiri, cu gradina superba, pe malul unui lac unde Denis inota doua ore pe zi. Am peterecut o seara minunata, cu o excelenta cina pregatita de Marianne, una dintre fiicele sale.

A doua zi au venit si ceilalti colegi care i-au adus cartea lui Aura Constantinescu despre opera lui[3]. Emotionant moment!

Vorbeam la telefon foarte mult. De fiecare data se informa despre soarta Institutului de Criminologie, despre prietenii din tara. La ultimul telefon, parca a a vut o premonitie spunandu-mi:”te rog sa continui sa ii inveti pe tineri tot ce ai invatat tu de la noi”.

Institutul de Criminologie a fost reinfiintat in ianuarie 2017 de catre Ministrul Justitiei Florin Iordache. Din pacate, de la plecarea sa intempestiva de la Ministerul Justitiei, organizarea propriuzisa a Institutului a trenat foarte mult, iar criteriile de selectie a viitorilor cercetatori au fost, dupa opinia mea, cel putin “bizare”, asfel incat Criminologia nu numai ca nu a reprezentat disciplina de baza a concursului, ci a fost pur si simplu eliminata dintre materiile respective. Nu este de mirare ca niciunul dintre fostii cercetatori de la defunctul institut, dintre cei care detin titlul de doctor in criminologie sau sunt in faza de elaborare a tezei de doctorat nu figureaza printre cei “selectati”. Dupa cum, aceeiasi “bizara” selectie a operat, probabil, si cu ocazia alcatuirii listei de invitati la recenta festivitate de “inaugurare” si nu de ”reinfiintare” a institutului, botezat de cateva ori in cursul ceremoniei respective “institut de criminalistica”.

Nu este deci de mirare ca printre cei care au participat la acea festivitate nu s-a gasit macar o persoana care sa considere ca se impunea “un minut de reculegere” in memoria celui care a fost Parintele Criminologiei mondiale.

Sper ca cei care vor citi aceste randuri sa fie alaturi de mine in a aduce si pe aceasta cale un pios omagiu celui care a fost Un Mare Prieten al Romaniei.”

 

Mihaela-Rodica Stanoiu

Presedinta Societatii Romane de Criminologie si Criminalistica

***

[1] Fragmente din “Singuratate pe Champs Elysees”, in curs de elaborare

[2] Mihaela Rodica Stanoiu “Sanda”-Dosarul de urmarire informative I 370, Bucuresti, Editura enciclopedica, 2013

[3]Aura Preda, Denis Szabo si evolutia criminologiei,Bucuresti, Ed. Universul Juridic,2018