Fundația Europeană Titulescu împreună cu Middle East Political and Economic Institute (MEPEI) și Fundația EURISC organizează miercuri, 21 noiembrie 2018, începând cu ora 16:00, dezbaterea:
„Reconfigurarea politicii privind Orientul Mijlociu în 2019”
Cu alocuțiuni din partea:
Dr. Liviu MUREȘAN – Președintele Fundației EURISC
Drd. Flavius CABA-MARIA – Președintele MEPEI
Ph.D. și Dr. phil. Ecaterina MAȚOI – Director de programe MEPEI
Drd. Răzvan MUNTEANU – Manager de proiect MEPEI
Moderator:
Prof. univ. dr. – Adrian NĂSTASE – Președintele Fundației Europene Titulescu
Evenimentul este organizat cu sprijinul BIOFARM S.A. și FARMEXIM S.A. și va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1, București.
Vă așteptăm!
[…] Link: https://adriannastase.ro/2018/11/20/dezbatere-despre-orientul-mijlociu-la-fet/ […]
Unii şi alţii !
Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,…
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…
Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!
Reconfigurarea politicii cui ? A României ? Dacă se dorește un comentariu din această perspectivă, aș spune că România și-a abandonat vocatia de mediator în Orientul Mijlociu. Cred că deplasarea doamnei Dancila în spațiul arab a avut ca scop dregerea busuiocului.. slabe șanse și speranțe. Doar tergiversarea sine die a mutării ambasadei la Ierusalim mai poate salva ceva.
„Alianța pentru Securitate din Orientul Mijlociu se confruntă cu multiple provocări tehnice și politice pe care niciodată nu le poate depăși, fără a deveni o forță militară credibilă. Într-adevăr, este greu să ne imaginăm că Alianța serveste ca altceva decât un gardian pentru o regiune a autocraților deja îmbarcați în mai multe catastrofe politice și umanitare.”
https://egyptdefreview.wordpress.com/2018/11/18/the-arab-nato/
Preşedintele ţării, se pare, că are mari probleme, privind politica externă a României în Orientul Mijlociu: nu a numit un ambasador în Israel, e deranjat încă de vizitele Premierului Viorica Dăncilă în Israel şi ,,Arabia” ( consilierii lui ar trebui să-l informeze că turcii nu sunt arabi, dacă a uitat acest lucru de pe vremea când era elev, că deocamdată nu există pe mapamond o ţară numită Arabia). El gafează mereu şi o ţine aşa. El nu poate să se autodepăşească. E plin de ură şi e ranchinos. Mă întreb, cum aprecia el elevii la şcoală?. După simpatii şi antipatii? Este clar, că i-a respins pe Lia Olguţa Vasilescu şi pe Ilan Laufer, pentru că nu-i simpatizează. Motivele le ştie doar el, ceea ce a determinat atâtea înterpretări, punându-ne, ca naţiune, din nou în difilcutate. Mai mult, comunicatul de presă toarnă gaz pe foc, acuzându-l pe Ilan Laufer de imaturitate şi că este o ,, portavoce a propagandei toxice pesediste”. PSD-ul este vinovat că el nu respectă Constituţia şi nu motovează de ce nu este de acord cu numirea celor doi, ca miniştri?
Eliberarea Orientului Mijlociu si caile devenirii unui pol de putere regionala: Liderii politici, muezini ai unitatii islamice si trilateraliatului persano-arabo-turc. Invatarea lectiilor solidaritatii si integrarii
Dezbaterea de la FET despre „Reconfigurarea politicii privind Orientul Mijlociu în 2019” (miercuri, 21 noiembrie, ora 16:00) aduce in atentie una din temele umanitar-civilizationale de urgenta globala. Suferintele si distrugerile provocate arabilor de razboaiele evreiesti de cuceriri teritoriale, de Nakba (catastrofa, dezastru), provocata poporului palestinian, incepand din 1948, un echivalent mult mai sistematic si mai indelungat (tine de 70 de ani!) al holocaustului, de razboaiele “preventive” americane si de terorismul „false flag” au devenit insuportabile si de netolerat. Din multitudinea de abordari, trei tipuri mi se par de o necesitate mai aparte. In primul rand, perspectiva romaneasca asupra Orientului Mijlociu, incluzand aici si dezvoltarea de relatii bilaterale cu state din regiune, are o acoperire foarte recenta, sub forma turneului premierului Viorica Dancila in tari din zona Golfului. O a doua abordare ar fi cea internationala, din perspectiva dreptului international, a ONU si a rezolutiilor sale, multe dintre ele ignorate si nepuse in practica, ceea ce este inadmisibil. Daca vorbim de dezideratul general de pace in Orientul Mijlociu, aceasta trebuie sa se intemeieze pe forta dreptului, nu pe dreptul fortei, si trebuie inceput prin aplicarea rezolutiilor ONU. In al treilea rand, despre solidaritatea islamica si integrarea regionala, care sunt cai infailibile si de vectorizatoare direct la tinta: eliberarea Orientului Mijlociu si devenirea lui intr-un pol de putere regionala, intr-o lume multipolara. Pentru a scoate Orientul Mijlociu din paradigma de teatru istoric al manevrelor evreo-americane pentru dezbinarea si dominarea popoarelor islamice din aceasta regiune, trebuie pornit de la realitatea celor trei mari culturi regionale, persana, araba si turca, si de la caracterul de liant, in unirea acestora, pe care poate si trebuie sa-l joace islamul, religia lor comuna. Un trilateraliat al celor trei culturi principale este aproape acoperitor pentru intreaga regiune a Orientului Mijlociu. Ca puncte tari ale acestui trilateraliat cultural (religia este cea mai importanta componenta a oricarei culturi, cu cea mai mare forta modelatoare), economic si de securitate, care este de inteles ca nu inseamna trei tari, ci cvasitotalitatea tarilor din regiune, asi aminti, in ordinea dimensiunii populatiei, Egipt (86 milioane locuitori), Iran (81,16 milioane), Turcia (79,81 milioane), Irak (38,27 milioane), Arabia Saudita (32,94 milioane), Yemen (28,25 milioane). Forta demografica araba iese in evidenta. La ea se adauga cea a tuturor tarilor arabe. Liantul islamic, care uneste cele trei culturi mentionate, ridica forta islamului la circa un miliard si jumatate de oameni, ceea ce poate situa Orientul Mijlociu printre regiunile emergente care se pot revendica drept un pol de putere regionala. Conditia necesara si suficienta este ca tarile Orientului Mijlociu sa invete lectiile solidaritatii si integrarii. Poate, dupa modelul european, care este de succes si de mare viitor, care va aseza Europa intre marile poluri de putere ale Noii Lumi Multipolare. Liderii politici din Orientul Mijlociu trebuie sa devina muezini ai unitatii, solidaritatii si integrarii islamice.
PS/NB: Pentru cei care vor o mostra fierbinte de politica comuna evreo-americana de dezbinare a arabilor si islamicilor si de folosire a unora impotriva altora, pe harta mentala a luciditatii pulseaza ca un punct rosu declaratia de marti a presedintelui Donald Trump, care confera explicit un rol instrumental Arabiei Saudite, subordonat intereselor SUA si ale Israelului. El a declarat ca indiferent dacă prinţul moştenitor saudit este implicat în asasinarea jurnalistului dizident Jamal Khashoggi, Statele Unite vor menţine relaţiile cu Arabia Saudită, pentru protejarea intereselor americane, pe cele ale Israelului (s.m.) şi ale altor aliaţi (pe cei din urma Casa Alba – nu si SUA, care este o alta chestiune – nu-i prea mai are, dupa scandalurile de injosire si de vasalizare a aliatilor traditionali si a partenerilor strategici).
Nationala de fotbal a Romaniei nu a pierdut nici un meci in Liga Natiunilor jucand cu o echipa superioara – Serbia – si una egala ei – Muntenegru .
A rezistat in 10 oameni si cu penaltyuri fanteziste contra ei , a castigat in Muntenegru , a castigat cu 3-0 in stadioane fara public ( pentru ca suporterii romani ar fi draci , cei polonezi , unguri sau nemti ingeri ) .
Ce folos , nici de pe locul 2 nu intra in ” cele mai bune de pe locul 2 ” ?!
In loc sa o laude , presa mizerabila a mogulilor ” romani ” si a trusturilor straine se intrece in lamentatii si auto-flagelari .
PS – valorosul ministru al transporturilor , Lucian Sova , nu vrea sa plece si Iohannis refuza inlocuirea lui !
Sova se vaieta vorbind de reuniunile foarte importante privind Presedentia UE si de ” cuiburile de viespi din tara asta pe care nimeni nu le-a deranjat 20 de ani ” ? ! dar el ” le-a deranjat ” ?! , iar constructorii , amenintati de penalizari , lucreaza acum ” de frica ” ?!
Asa cum am spus , omul vine din anii 80-90 – contact fizic cu santierul ( inceput de altii cu mult timp inainte ) ,darfara sa termine ceva , presa , reuniuni , vizite in cabine de salupe pe Dunare samd samd incapabil in schimb sa aiba un minim orizont , o deschidere si sa lanseze noi proiecte .
Pentru ca nici unul , nici altul nu fac nimic ?
Pentru individul numit presedintele a sase judete moldovenesti de peste Prut viata si istoria incep in anul 1812 , asa cum pentru URSS razboiul mondial incepe la 22 iunie 1941 , razboiul ruso-finlandez , agresarea Balticilor si a Romaniei si impartirea Poloniei cu Hitler si macelul celor douazeci de mii de rezervisti polonezi prizonieri ( de la studentii in farmacie la generali ) fiind episoade secundare , de evitat in discutii si studii .
Personajul a declarat in Duma rusa astazi ca ” Biserica Ortodoxa Moldoveneasca a fost , este si va fi parte a Bisericii Ruse ” – unde sunt clericii moldoveni Dosoftei si Varlam , sa-l auda ?
Acelasi nenorocit declara ca ” limba rusa este limba de comunicare interetnica in Republica Moldova ” si ca va face tot ce poate pentru a o revigora in Basarabia .
Un dezgust infinit .
Referitor la Biserica din România, care pana acum nu a făcut nimic pentru orientarea tarii spre Europa occidentala: ar trebui sa recunoască autoritatea Papei, ca un prim pas spre unirea dintre catolici și ortodocși. Asta nu inseamna sa refuzam relațiile cu Rusia, cum facem acum.
Cred ca unirea dintre catolici si ortodocsi nu este posibila si nici dezirabila. In primul rand, pentru ca pe langa Roma au mai aparut a doua Roma si a treia Roma, ultimele doua fiind mai aproape ca niciodata de a reinvia si a scrie fiecare sau impreuna o noua istorie. In al doilea rand, pentru ca centralizarea excesiva a bisericii catolice este in divergenta ireconciliabila cu autocefaliile bisericilor ortodoxe. Deci, ca biserici descentralizate, autoconduse si democratice (lucruri care sunt trecute sub tacere de Occident), catolicismul nu ni se potriveste noua, ortodocsilor. De altfel, si ruperea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Biserica Ortodoxa Rusa, comentata lamentabil de tendentios ca o criza a influentei georeligioase a Bisericii Ortodoxe Ruse, este o chestiune normala, pentru un Est in care toate partile componente sunt rearanjate pe pozitii egale, inclusiv religios, iar ultimul act de autocefalie este ultima ramasita a perioadei comunismului si sovietismului. In al treilea rand, nu are niciun rost sa preluam pasivul catolic, cu sciziunile si cultele dizidente, care fac Vestul mai divizat decat Estul, si nici sa preluam slabiciunile vestice, date de individualism, cu toate pacatele lui (egoism, lacomie etc.) si sa abandonam cultura si valorile noastre ortodoxe (care sunt si cele ale crestinismului originar), bazate pe echipa si comunitate, altruism, empatie, intrajutorare etc. In al patrulea rand, este mai mare potentialul de convietuire si conlucrare dintre ortodoxism si islamism, o chestiune absolut de luat in seama ca doua religii importante care impartim Estul Eurasiei, Casa Comuna a celor doua religii. Cred ca, mai ales dupa suferintele comune prin care am trecut datorita terorismului, care i-a vanat pe crestini si islamici, vom putea vorbi in viitor de o deplasare de accent dinspre iudeocrestinism spre crestinislamism.
#fragmentarium: „Cred ca ..… vom putea vorbi in viitor de o deplasare de accent dinspre iudeocrestinism spre crestinislamism.”
Mai ai mult perle de acest fel?
Il uiti pe Alexei Mateevici :
Adrian Năstase – România : 100 de ani de politică externă
Conferinţa a relevat «multi-vectorialismul» diplomaţiei române care a reuşit să urmeze coordonatele naţionale fundamentale, indiferent de guvernul aflat la putere, salvând astfel fiinţa naţională şi, în câteva rânduri, chiar şi existenţa politică a statului român.
România, un stat relativ mic, a fost întotdeauna nevoită să graviteze în jurul unor mari centre de putere. După 1918, s-a aflat în orbita puterilor învingătoare în Primul Război Mondial, în special a Franţei, apoi – după înfrângerea Franţei şi dominarea Europei de către Germania – a trecut în sfera de influenţă a acesteia din urmă. După zdrobirea Germaniei hitleriste, România a ajuns în domeniul de acţiune al câştigătorilor războiului şi, în scurtă vreme, în exclusivitate sub dominaţia URSS. Iar după 1989, a trecut din nou de partea puterilor învingătoare în Războiul Rece, afiliindu-se la NATO şi conducătorului acestui pact militar, SUA, relaţia cu UE fiind mai degrabă economico-administrativă.
Dar şi în aceste condiţii vitrege, România – deşi integrată sferei de dominaţie a marilor puteri – nu a avut doar o politică pasivă, ci a căutat să-şi apere constant interesele specifice, indiferent de conjunctura politică generală. Aşa s-a întâmplat la Conferinţa de Pace de la Paris după Primul Război Mondial când s-a remodelat harta Europei şi România a obţinut recunoaşterea unităţii statului ; a urmat politica interbelică a lui N. Titulescu de apărare a graniţelor României de la acea dată în faţa mişcărilor iredentiste : alianţa cu Franţa şi Anglia, deschiderea faţă de URSS şi alianţele locale sub protecţia Franţei au anticipat evenimentele şi au încercat să le coordoneze, iar construcţia politică a lui Titulescu ar fi funcţionat dacă nu se prăbuşea întreaga Europă. După cel de-al Doilea Război Mondial, s-a reuşit reîntregirea unei părţi a României (Ardealul de Nord) ; în continuare, România a adoptat o poziţie independentă faţă de conflictul israelo-arab şi s-a poziţionat ca stat care îşi apără interesele în cadrul Pactului de la Varşovia (criza invadării Cehoslovaciei, etc), a întreţinut relaţii cu SUA, China şi statele occidentale în pofida Uniunii Sovietice.
După aderarea la UE, urmărirea unor interese naţionale devine mai greu sesizabilă deoarece, în interiorul Uniunii Europene, ţărilor mici nu li se mai permite o politică naţională proprie, ci – cel mult – una în cadrul familiilor politice europene. Singura soluţie pentru urmărirea obiectivelor naţionale majore rămâne tot crearea unei alianţe regionale (România, Bulgaria, Grecia) care să-şi poată face auzită vocea la Bruxelles – asemenea grupului de la Visegrad.
Multumiri pentru sinteza. Interesanta si asteptata. Remarc absenta oricarei referiri la „iesirea din UE”, sperietoarea de serviciu folosita de Opozitia alarmista. Da, cred ca o alianta regionala, la care sa fie adaugata si Serbia, dupa ce va intra in UE, ne-ar da mai multa libertate si forta in politica externa. As fi fost tentat sa spun si cu Turcia, dar ordinul de marime (nu religia!) ar introduce, cred, o asimetrie care ar putea fi stanjenitoare. Asa gandesc pe moment, poate vor aparea si alte argumente, intr-un sens sau altul. Despre raporturile dintre Romania si UE, desi sunt tensionate, tendentioase si de vasalitate, cred ca brandul UE este de o eficienta si celebritate binemeritate, care ar trebui pastrate, indiferent de „inelul”, fara indoiala periferic, pe care vom fi sau, mai bine zis, pe care am fost dintotdeauna. Degeaba ne agitam, de la inceput am fost pe inelul periferic, ca membra UE non-euro si non-Schengen, care are toate sansele sa ramana neschimbat. Reforma sau refondarea UE va reliefa si mai bine diferentele dintre nucleu si orbitele sale. Avantajul orbitei marginale este ca ne da o mai mare libertate, pe o serie de domenii, cu care vom fi superficial integrati sau chiar deloc. Aceasta libertate ne va permite sa ne miscam omniazimutal, o problema inca nerezolvata, dar care o data solutionata ne va aduce mari beneficii economice si de piata. Cred ca din restabilirea relatiilor cu Estul va veni si unirea cu Basarabia. Oricum vor fi mutate piesele pe tabla de sah a Europei, trebuie sa avem toti in vedere ca Europa sa nu scada cu nicio fractiune in concertul global, ci dimpotriva, iar resursele noastre trebuie sa sprijine ascendenta catre zenit a Europei. Sistemul social-politic va trebui sa fie o chestiune care sa ne priveasca exclusiv. Trebuie sa iesim din unilateralismul Vest si numai Vest. Nu, ca placa turnanta pentru unitatea Est-Vest a Europei, dar si in afara ei, deci si Est-Vest la nivel global, pot sa merg oricat de mult spre Est, daca acolo gasesc oportunitati si piete, de unde putem extrage profit, avand in vedere ca un profit adus in Romania este un profit adus in Europa. Putem de pilda sa ne pastram brandul UE, dar fara tentaculele politice din prezent, care sunt un fel de federalizare de facto, deci ilegala (de unde si certitudinea ca Bruxeless-ul nu va activa nicicand articolul 7, pentru ca „federalismul” ei de tip „SUE” nu are temei legal si nici viitor intr-o Europa a natiunilor si statelor nationale). Si putem, in acelasi timp, sa ne racordam economic la UEA, evident tot pe inel periferic, In fine, putem aduce orice inovare, daca ne ajuta sa crestem si, prin romani, sa creasca europenii, care este identitatea noastra a tuturor (a doua identitate, cum sunt N+P/Numele si Prenumele), la scara continentala. Cei obisnuiti sa capuseze, care sunt cu ochii pe noi, ar trebui sa fie lasati sa faca ei prima mutare, ori, daca o facem noi, sa fie doar o manevra secundara, de atragere a atentiei si a mutarii adverse, dar sa avem flexibilitatea de a schimba fulgerator de drum sau a reconfigurarilor duble sau paralele, vizibile si invizibile etc.
PS/NB: Privind raporturile RO-UE, ideea mai bruta, din care prin slefuire pot iesi mai multe variante sub aspectele practice si finale, ar fi ca ar trebui sa facem in asa fel incat sa unim, aici si cat mai degraba posibil, cele doua mari piete ale Est-ului si Vest-ului. Aceasta chestiune tine nu numai de vocatia noastra de a uni, nu de a dezbina, ci si de o necesitate imperioasa a vremurilor. Din aceasta perspectiva, nu, cred ca este un lucru bun sa iesim, sa ne autoexcludem, si, prin acestea, sa provocam o fractura geopolitica europeana. Ar fi dureroasa pentru toti. Nu trebuie sa provocam vechile rani. Dimpotriva, trebuie sa ramanem, sa ne autoincludem la o adica, daca vor fi riscuri de excludere. Am vazut unele intrigi, gen „Iesiti, faceti si voi un Roexit, nu e locul vostru in UE” etc. Nu!, noi trebuie nu numai sa ramanem in UE/VEST, dar sa tragem si de EST si sa-l aducem la intalnirea si unirea cu VEST. Ma refer la depasirea fracturii economice si de piata dintre Est si Vest. Nu sanctiuni, ci bonificatii. Nu tensiuni, ci relaxare. Nu razboi economic, ci pace economica. cooperare Est-Vest.